Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4439/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4439/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-09-2012 în dosarul nr. 4439/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4439
Ședința publică din data de 07 Septembrie 2012
PREȘEDINTE: C. - A. M.
ASISTENTI JUDICIARI: C. G.
- M. F.
GREFIER: M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect „rezoluțiune contract”, formulată de reclamanta ., cu sediul în Popești Leordeni, ..3, nr. 9, .. 1, . I., în contradictoriu cu pârâții S. V. V. și S. C., ambii domiciliați în .. 781 A, județ Prahova și M. A. și M. M., ambii domiciliați în Băicoi, . B, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 21.151 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, aferente prezentei cauze, stabilite de către instanță în sarcina de plată a acesteia, după care,
Tribunalul invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 21.151 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, aceasta neconformându-se dispozițiilor dispuse de instanță și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
În ședința publică din data de 07 septembrie 2012, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța de fond constată că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentei să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de control judiciar a pus în vedere reclamantei ., obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 21.151 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, stabilite potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificată, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantei, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
Practic, sumele stabilite în sarcina reclamantei ., cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.
Constatând că reclamanta nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecată stabilit, din data de 07.09.2012, în baza art.137 alin.1 Cod procedura civilă cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va anula cererea de chemare în judecată, ca fiind netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu.
Anulează acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în Popești Leordeni, ..3, nr. 9, .. 1, .. 6, județ I., în contradictoriu cu pârâții S. V. V. și S. C., ambii domiciliați în com. Poiana Câmpina, .. 781 A, județ Prahova și M. A. și M. M., ambii domiciliați în Băicoi, . B, ., ., ca netimbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 septembrie 2012.
Președinte Grefier
C. – A. M. M. – D. B.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./Tehnored.MB
7 ex./09.10.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 975/2012. Tribunalul PRAHOVA | Legea 10/2001. Sentința nr. 4579/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








