Fond funciar. Decizia nr. 975/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 975/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-06-2012 în dosarul nr. 975/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P.

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 975

Ședința publică din data de 25.06.2012

Completul compus din:

Președinte - A. M. L.

Judecător - L. E.

Judecător - C. D. E.

Grefier - V. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr.65/17.01.2012 pronunțată de Tribunalul P. formulată de recurentul-revizuent S. L. Ș. R. M. P., domiciliat în București, ..13 sector 1, în contradictoriu cu intimatele C. LOCALĂ DE F. F. ALBEȘTI-P. PRIN PRIMAR, cu sediul în ..P. și C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, . jud.P..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.06.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată care parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate recurentului-revizuent să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.06.2012, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor si lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2012, când, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ la data de 08.02.2012, revizuientul S. L. Ș. R. M. P. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatele C. Locală de fond funciar Albești P., prin Primar, și C. Județeană P. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, să se dispună revizuirea deciziei civile nr.65/17.01.2012 pronunțată de Tribunalul P., cu consecința schimbării hotărârii instanței de recurs în limitele motivelor de recurs formulate de C. Locală de fond funciar Albești P., prin Primar, în sensul modificării hotărârii instanței de fond și admiterii în parte a plângerii doar în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 23,55 ha; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, revizuientul a învederat instanței faptul că prin hotărârea instanței de recurs s-a respins recursul declarat de acesta și s-a admis recursul declarat de C. Locală de fond funciar Albești P., prin Primar, respingându-se în totalitate pe fond plângerea formulată în baza legilor fondului funciar.

A mai susținut revizuientul că prin recursul declarat, C. Locală de fond funciar Albești P., prin Primar, a solicitat „admiterea în parte a cererii de chemare în judecată în sensul reconstituirii dreptului de proprietate de pe urma defunctului G. P., emiterii procesului - verbal de punere în posesie și a titlului de proprietate pentru suprafața de 23,55 mp teren, categoria de folosință pășune”, iar instanța de recurs a greșit pronunțând decizia civilă nr. 65/2012 deoarece a trecut peste solicitările Comisiei Locale de fond funciar Albești P., prin Primar, din recursul său și a acordat ceea ce nu s-a cerut, respingând în totalitate pe fond plângerea revizuientului.

În continuare, revizuientul a menționat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.322 pct.2 Cod proc. Civilă, pentru că în dosar nu există formulată o astfel de cerere de respingere în totalitate a plângerii sale de către nici o parte recurentă, iar instanța de recurs a soluționat cauza în fond.

Prin hotărârea instanței de fond i s-a admis în parte plângerea și s-a

dispus reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 39,8069

ha teren pășune, situat pe raza corm. Albești P., astfel că prin respingerea recursului său a rămas în ființă această hotărâre a instanței de fond, iar instanța de recurs trebuia să se pronunțe și asupra recursului Comisiei Locale de fond funciar Albești P., prin Primar, în limitele a ceea ce s-a solicitat prin motivele de recurs.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 322 pct. 2, art.323 – 328 și art. 274 c.pr.civ.

În vederea soluționării cererii de revizuire, a fost atașat dosarul nr._ * al tribunalului P., în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită.

Examinând cererea de revizuire prin raportare atât la susținerile revizuientului, cât și la dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:

Cererea de revizuire ce face obiectul prezentului dosar este întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2 c.pr.civ., revizuientul susținând că instanța de recurs a acordat ceea ce nu s-a cerut.

În speță, prin sentința civilă nr.5941/27.05.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant (revizuientul din prezenta cauză), cu consecința anulării parțiale a Hotărârii Comisiei Județene nr.6392/10.01.2008 și obligarea Comisiei Județene P. la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului G. P., emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 39,8069 ha, categoria de folosință pășune, precum și obligarea Comisiei locale Albești P. de aplicare a legilor fondului funciar să-l pună pe reclamant în posesie conform titlului de proprietate ce se va emite de C. Județeană.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta C. locală Albești P. de aplicare a legilor fondului funciar, prin decizia nr.65/17.01.2011 a Tribunalului P. fiind respins recursul reclamantului și admis cel al pârâtei, cu consecința modificării în tot a sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii, ca fiind neîntemeiată.

Această decizie a tribunalului face obiectul prezentei cereri de revizuire, revizuientul susținând că instanța de recurs trebuia să se pronunțe în limitele a ceea ce s-a solicitat de către pârâtă prin motivele de recurs, adică să admită în parte cererea de chemare în judecată, doar în ce privește reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului pentru suprafața diminuată de 23,55 mp teren pășune, atât cât consideră pârâta că trebuie să primească.

Susținerea reclamantului în acest sens nu poate fi, însă, primită, deoarece punctul 2 al art.322 c.pr.civ. vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat, deși nu s-a cerut (extra petita), nu s-a pronunțat deși s-a cerut (minus petita) și s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Acest text este intrinsec legat de ceea ce partea a solicitat a fi dedus judecății, și nu de examinarea legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs.

În sensul acestei dispoziții legale, prin „lucru cerut” se înțelege numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii suspus judecății, care se reflectă în dispozitiv.

Or, pronunțarea soluției respingerii recursului, respectiv a admiterii acestuia, cu consecința modificării sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată nu se încadrează în „lucru cerut”, neexistând identitate între obiectul pricinii fixat de parte și controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate.

De altfel, îndatorirea judecătorilor este de a stărui pentru prevenirea oricărei greșeli privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, iar nu în raport cu solicitările recurentului.

De aceea, constatând că motivul invocat în cererea de revizuire nu se încadrează în situațiile expres și limitativ prevăzute de art.322 pct.2 c.pr.civ., cum din analiza conținutului cererii de chemare în judecată și al cererilor de recurs, precum și al hotărârilor pronunțate în cauză, rezultă că nu ne aflăm în situația unei pronunțări pe ceea ce nu s-a cerut, instanța de recurs pronunțându-se în limitele învestirii sale asupra cererilor formulate de părți, al căror obiect a fost corect decelat prin prisma prevederilor art. 129 alin. 1, 2, 4 si 5 c.pr.civ., raportat la conținutul lor și motivele invocate în susținerea acțiunii civile, e de evie a deciziei civile nr.65/17.01.2012 a tribunalului P. ca fiind inadmisibilă.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr.65/17.01.2012 pronunțată de Tribunalul P., cerere formulată de revizuientul S. L. Ș. R. M. P., domiciliat în București, ..13 sector 1, în contradictoriu cu intimatele C. LOCALĂ DE F. F. ALBEȘTI-P. PRIN PRIMAR, cu sediul în ..P. și C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, . jud.P., ca fiind indamisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. M. L. L. E. C. D. E.

Grefier,

V. R.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red./tehnored. A.M.L.

Dosar recurs_ * Tribunalul P.

Jud. rec. M. C., N. C., C. R.

2 ex/24.10.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 975/2012. Tribunalul PRAHOVA