Fond funciar. Decizia nr. 824/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 824/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 824/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P. - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.824
Ședința publică din data de 29.05.2012
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTORI - N. C.
- C. R.
GREFIER - V. R.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea T. E., domiciliată în Ploiești, ..13 județul P. deciziei civile nr.581/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. LOCALĂ DE F. F. V. CĂLUGĂREASCĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, cu sediul în . P., C. JUDEȚEANĂ DE F. F. P., cu sediul în Ploiești, .-4, jud. P. și T. P., domiciliat în Karlsruhe, ..49, Germania.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea personal, avocat N. M. pentru intimata C. LOCALĂ DE F. F. V. CĂLUGĂREASCĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, avocat S. I. pentru intimatul T. P., lipsind intimata C. JUDEȚEANĂ DE F. F. P.,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta personal depune la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul T. P. și arată că nu are copii pentru comunicare și celorlalte părți.
Invocă excepția nulității întâmpinării pentru că nu are nici un corespondent în probele de la dosar, nu se indică filele la care s-ar afla actele respective, iar la întâmpinare nu s-au anexat dovezi, deși în finalul acesteia se invocă o asemenea împrejurare.
Avocat S. I. pentru intimatul T. P. solicită respingerea excepției întrucât nulitate nu există ca excepție în raport de o întâmpinare în care se invocă apărări de fond, iar probele sunt cele de la dosar.
Avocat N. M. pentru intimata C. Locală de F. F. V. Călugărească de aplicare a legii nr.18/1991, solicită respingerea excepției nulității întâmpinării din aceleași considerente.
Tribunalul respinge excepția nulității întâmpinării deoarece, părțile în procesul civil au drepturi și obligații deopotrivă, iar intimatul T. P. are dreptul în baza principiului disponibilității, să formuleze întâmpinare, să invoce împrejurări și apărări, iar instanța este cea care are atributul să cenzureze toate susținerile, toate apărările părților formulate într-o cauză civilă.
Contestatoarea personal, avocat N. M. pentru intimata C. Locală de F. F. V. Călugărească de aplicare a legii nr.18/1991, avocat S. I. pentru intimatul T. P., având pe rând cuvânt, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Instanța ia act de cererea părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatoarea personal depune concluzii scrise, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, rejudecarea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond, admiterea plângerii.
La ambele instanțe s-a omis a se depune dovezi privind anularea titlului de proprietate nr.564/2007.
La filele 87-88 dosar fond, se află fișele de rol din care rezultă că numitul B. N. C. mai deținea în proprietate 3000 mp situat în V. Călugărească .Acest teren se află în zona colinară, chiar în pădure și pe acest teren se află o cabană. I s-a acordat acestuia de 3 ori mai mult teren și anume 9000 mp.
De asemenea, cele două instanțe nu au constatat că aceste terenuri nu au fost trecute în patrimoniul CAP-ului. Nu solicită cheltuieli de judecată și nu este de acord să achite cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Avocat S. I. pentru intimatul T. P. solicită respingerea contestației în anulare, fiind o cale de atac extraordinară. Înscrisurile depuse la dosar dovedesc pe deplin situația reală de fapt. Să se aibă în vedere că nu s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de către contestatoare. Solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Avocat N. M. pentru intimata C. Locală de F. F. V. Călugărească de aplicare a legii nr.18/1991 solicită respingerea contestației în anulare întrucât motivele contestației reprezintă o reanalizare a probelor administrate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului P. la nr._, contestatoarea T. E. a chemat în judecată pe intimații C. Locală V. CĂLUGĂREASCĂ de fond funciar, C. Județeană P. de fond funciar și T. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei nr.581/13.04.2011 a Tribunalului P. și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.4462/26.03.2010 a Judecătoriei Ploiești și înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată către intimatul T. P. reprezentând onorariu avocat.
În motivarea contestației în anulare contestatoarea a arătat că ambele instanțe au omis să cerceteze și să se pronunțe asupra capătului de cerere principal, a omis să cerceteze toate motivele de anulare parțială a titlului de proprietate, respectiv toate motivele de modificare a sentinței 4462/2010, dezlegările date fiind rezultatul unor greșeli materiale.
Susține contestatoarea că nu s-au analizat actele de la dosar, respectiv fișa de rol din care rezultă terenurile deținute de def. T. C., s-a omis a se constata că terenurile care au fost atribuite prin titlul de proprietate nr._/2007 nu au fost aduse în patrimoniul CAP-ului, că cererea depusă de T. C. nu a fost înregistrată la CLFF V. Călugărească.
Mai arată contestatoarea că nu s-a respectat obiectul dedus judecății, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu se indică dovezile pe care instanța își întemeiază soluția și se ignoră actele pe care le-a depus la dosar și care atestă că prin eliberarea titlului de proprietate a cărui nulitate parțială a solicitat-o nu au fost respectate disp. art.11 din Legea nr.18/1991 republicată, respectiv nu există dovezi privind aducerea de către autorul intimatului de teren în CAP, astfel cum în mod abuziv susțin ambele instanțe.
Precizează contestatoarea că instanța de recurs preia motivarea instanței de fond fără a analiza înscrisurile depuse de ea și care demonstrează că autorul intimatului nu a avut teren în V. U. și în pct. Orbescu ci numai 3000 mp în V. M..
Mai arată contestatoarea că s-au strecurat și alte greșeli materiale în decizia pronunțată, respectiv intimata CJFF nu a participat la nicio dezbatere iar av. I. S. nu a reprezenta această comisie, că s-a omis a se menționa că la ședința publică din data de 13.04.2011 a participat și av. N. M., apărătorul CLFF V. Călugărească, nu a afirmat că cererea de strămutare a fost respinsă ca neîntemeiată și a solicitat anularea titlului de proprietate întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legile fondului funciar și nu că nu ar fi îndeplinite condițiile de valabilitate ale acestuia, iar faptul că avocatul pârâtului nu a depus niciun înscris, întâmpinare sau concluzii scrise, nu a susținut cauza, nu se justifică acordarea onorariului de avocat de 500 lei, solicitând anularea acestuia.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 9.03.2009 reclamanta T. E. în contradictoriu cu pârâții C. Locală V. Călugărească de Aplicare A Legii 18/1991, C. Județeană P. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._ din 11.09.2007 emis de C. Județeană P. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele defunctei T. C., teren situat în . . P..
Prin sentinta civila nr.4462/2010 a Judecătoriei Ploiești s-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta, si-n consecința, s-a admis cererea de cheltuieli de judecată a pârâtului T. P. și a fost obligata reclamanta la plata către pârât a 500 (cinci sute) lei cu acest titlu.
Pentru a pronunța aceasta sentinta, prima instanța a reținut, din succesiunea notelor de ședință depuse de reclamanta, ca reclamanta vizează nulitatea parțială în ceea ce privește suprafața reconstituită în intravilan, de 2757 mp, din care 257 „face obiectul prezentului litigiu”, însă reclamanta, față de obligațiile impuse de art. 1169 cod civil cu privire la sarcina probei nu indică din ce cauză respectiva suprafață (și nu alta, eventual, din titlu), ar fi fost greșit reconstituită, întrucât ar fi trebuit reconstituită altei persoane, în speță ei, pentru a intra sub incidența art. III lit. a din legea 169/1997.
În condițiile art. 11 din legea 18/1991 suprafața ce trebuie reconstituită e suprafața „adusă în cooperativă”, în speță înscrisurile specifice cooperativelor agricole fac dovada, pentru autorul pârâtului persoană fizică, N. C., a unei suprafețe totale de 0,90 ha, ce corespunde cu cea din titlul atacat, extras registru agricol, pentru perioada 1959-1960.
S-a mai reținut că faptul că între reclamantă și pârâtul persoană fizică (autorii acestuia) au existat/există litigii cu privirea la întinderea efectivă a dreptului, care nu ar respecta actele de proprietate ale părților, nu poate conduce per se la anularea unui titlu de proprietate emis în baza legilor fondului funciar, în această procedură verificându-se doar conformitatea emiterii titlului cu terenul „de reconstituit” .
Împotriva acestei sentințe, in termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând disp.art.304 pct.7-9 CPCIV.
In motivare s-a arătat ca sentinta recurata cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, întrucât la instanța de fond s-a urmărit schimbarea obiectului procesului.
A susținut reclamanta ca hotărârea recurata este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a dispozițiilor CPCIV si a legilor proprietății, întrucât, deși in hotărârea recurata s-a arătat ca nu au fost respectate disp.art.1169 CCIV., la dosar existau dovezi care arătau ca TP_/2007 a fost eliberat fără respectarea prevederilor L 18/1991.
A mai arătat recurenta ca, deși se menționează in hotărârea atacata despre existenta, intre reclamanta si paratul –persoana fizica - al cărui nume nu este indicat, a unor litigii cu privire la întinderea vreunui drept, nu se specifica care este acesta si nici nu se dovedește cu probe aceasta afirmație.
A învederat recurenta ca terenul de 257 mp. moștenit de la unchiul sau este amplasat in vecinătatea terenului atribuit def. T. Constanta, conform raportului de expertiza topografica, terenul fiind situat in V. U. si atribuit, pe porțiuni, altor persoane.
A mai arătat recurenta ca nu exista nici o proba la dosarul cauzei, din care sa rezulte ca autorul defunctei T. a adus in CAP o suprafața de 0,90 ha., cererea depusa de intimate CLFF V. Călugăreasca la dosarul cauzei viza pe T. G..
Totodată, s-a susținut ca prima instant a făcut uz de prev. art III lit a din L 169/1997, care nu sunt aplicabile in cauza, ocolind art. III alin 1 din L 169/1997.
F. de aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate si menținerea ca legala a acțiunii formulate.
Ulterior recurenta a formulat completări si precizări la cererea de recurs, in sensul ca instanța de fond a făcut referire la proba cu înscrisuri-specifice cooperative agricole - fără insa a le indica, având in vedere ca – acel inscris - este de fapt o cerere de înscriere in CAP a autorului titularei TP contestat, care nu a formulat-o si nici nu a depus-o la CAP., astfel ca terenul atribuit prin acest TP nu a fost adus in patrimoniul CAP., nefiind îndeplinite prev. art. 11 alin 1 din L.18/1991, cu atât mai mult cu cat nu a fost depusa cerere la Primăria V. Călugăreasca iar cererea depusa de intimata nu cuprinde nr. de înregistrare, pentru a se verifica termenul legal de depunere.
A mai precizat recurenta ca autorul defunctei T. nu a avut niciodată teren in V. U., iar in TP. atacat exista suprafața de 257 mp din terenul atribuit in V. U., de 2757 mp., care-i aparține, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.
Prin decizia nr.581/13.04.2011 Tribunalul P. a respins recursul ce nefondat și a obligat recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat, reținând că recurenta a invocat disp art 304 alin 1 pct 7 CPCIV, apreciind ca sentinta recurata cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, întrucât la instanța de fond s-a urmărit schimbarea obiectului procesului.
Or, hotărârea recurata cuprinde motivele de fapt si de drept in temeiul cărora judecătorul fondului si-a format convingerea, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor .
Recurenta s-a limitat a indica textul de lege prev de art 304 pct 7 CPCIV., fara insa a specifica care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, iar demersul judecătorului fondului, exercitat în virtutea rolului activ, prev. de art. 129 CPCIV, de a se trasa cadrul procesual si a se preciza care sunt tarlalele si parcelele suprafețelor de teren cuprinse in TP ce s-a solicitat a fi anulat nu se încadrează in disp. art. 304 pct. 7 CPCIV și de altfel, același motiv a fost invocat si la judecata pe fond a acțiunii, in cadrul notei de ședința aflata la fila 74 dosar fond.
Mai arată instanța de recurs că nici motivul prev. de art. 304 pct. 9 CPCIV. nu este întemeiat, in speța prima instanța a realizat o aplicare corecta a disp. art. 1169 CCIV, atâta timp cat recurenta nu a interes sa indice motivul pentru care pretinsa suprafața de 257 mp. a fost reconstituita greșit altei persoane si, totodată, sa probeze aceasta propunere, in conformitate cu disp. art. III alin 1 lit a pct. iii din L 247/2005 Titlul V, conform cărora „ Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare ale prezentei legi:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt - (ii) actele de reconstituire si constituire in favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, in termen legal, libere la data solicitării, in baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 si a prezentei legi, precum si actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public in acest scop..”
Tribunalul a reținut ca recurenta reia in cadrul recursului, astfel cum a fost precizat, mențiunile cuprinse in notele de ședința depuse la instanța de fond si care au fost luate in considerare la pronunțarea hotărârii atacate.
Afirmația recurentei, ca terenurile atribuite in TP atacat nu au fost aduse in patrimoniul CAP de către autorul defunctei T. Constanta si ca aceasta nu ar fi formulat cerere la Primăria V. Călugăreasca au fost combătute cu înscrisurile depuse de intimatele parate la fond, condițiile de forma si fond ale cererii aflate la fila 79 dosar nu au fost contestate la judecata pe fond a cererii.
Nici susținerea ca autorul beneficiarului TP nu a avut teren in V. U. nu a fost probata.
Mai mult, tribunalul a reținut ca insasi recurenta a declarat in nota de ședința de la fila 95 dosar fond, despre existenta unei acțiuni in reconstituirea dreptului de proprietate, unde se face vorbire si despre terenul in prezentul litigiu, așa încât, existenta litigiilor care vizează întinderea efectiva a dreptului de proprietate nu poate determina nulitatea TP.
Disp.art.318 c.pr.civ., stipulează ca hotărârile instanțelor de recurs, pot fi atacate cu o contestație in anulare, când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai in parte, a omis din greșeala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că prin sentinta civila nr.4462/2010 a Judecătoriei Ploiești s-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta - contestatoarea din prezenta cauză, și pe cale de consecință s-a admis cererea de cheltuieli de judecată a pârâtului T. P. și a fost obligata reclamanta la plata către pârât a 500 (cinci sute) lei cu acest titlu, sentință menținută prin decizia civilă nr.581/13.04.2011 a Tribunalului P., dispunându-se obligarea recurentei-contestatoare la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul T..
Ca atare, atât timp cât în baza deciziei civile nr.581/13.04.2011 a fost respins recursul declarat de către recurenta-contestatoare, constatându-se netemeinicia motivelor de recurs în ceea ce privește constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/11.09.2007 emis pe numele defunctei T. C., înseamnă că în realitate nu există nici o împrejurare care să ateste existența unei greșeli materiale la momentul soluționării recursului, întrucât în speță prin intermediul contestației în anulare nu se poate repune în discuție, nu se pot analiza din punct de vedere al temeiniciei sau netemeiniciei anumite pretenții care au făcut obiectul soluționării irevocabile în baza unei hotărâri judecătorești între părți, ocazie cu care contestatoarea nu poate pretinde reanalizarea acestor pretenții, dacă autorii părților au figurat la rol sau nu cu anumite suprafețe de teren, locația acestora, dacă s-au înscris la rol sau nu cu anumite suprafețe de teren, respectarea sau nu a dispozițiilor legilor funciar cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate, în ceea ce privește întinderea suprafeței și amplasamentul, pretenții care vizează însuși fondul cauzei soluționat deja irevocabil și nicidecum o greșeală materială.
Împrejurările invocate de către contestatoare constând în analizarea defectuoasă a probelor administrate în cauză, considerându-se că nu există nicio dovadă că autorul pârâtului T. a adus teren în CAP, că suprafața adusă în Cap nu este una și aceeași cu cea din titlul de proprietate atacat și din extrasul din registrul agricol din perioada 1959-1960, că eronat se menționează că motivele invocate nu se încadrează în cele prev. de disp. art.304 pct.7 c.pr.civ., că nu s-au menționat filele la care se află înscrisurile depuse de intimate și pe care instanța le-a avut în vedere la soluționarea recursului și nu a ținut seama de înscrisurile depuse de ea și care atestă nerespectarea prevederilor Legii nr.18/1991, fapt pentru care titlul de proprietate nr._/2007 este lovit de nulitate absolută, exced unei contestații în anulare, întrucât în realitate acestea nu fac parte din categoria situațiilor reglementate de disp. art.318 referitoare la existența unei greșeli materiale, ci dimpotrivă repun în discuție temeinicia sau netemeinicia unor probe existente la dosar, analizarea sau neanalizarea legalității, nelegalității unor acte, aspecte ce nu pot face obiectul unei contestații în anulare, contestație în cadrul căreia se analizează existența sau inexistența unei greșeli materiale și nicidecum a unei erori judiciare.
Susținerile contestatoarei că instanța a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra capătului de cerere principal, a omis să cerceteze toate motivele modificare a sentinței 4462/2010, nu pot fi avute în vedere întrucât, prin respingerea recursului împotriva sentinței sus-menționate prin care s-a respins acțiunea vizând constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate contestat, înseamnă că instanța s-a pronunțat efectiv asupra pretenției concrete deduse judecății, analizând motivele invocate de către recurentă, grupând argumentele de fapt și de drept invocate de către aceasta, arătând considerentele pentru care a apreciat că motivele de recurs sunt neîntemeiate chiar dacă nu a răspuns fiecărui argument.
Afirmațiile contestatoarei că greșelile materiale strecurate în decizia pronunțată vizează și faptul că intimata CJFF nu a participat la nicio dezbatere iar av. I. S. nu a reprezenta această comisie așa cum greșit s-a reținut, că s-a omis a se menționa că la ședința publică din data de 13.04.2011 a participat și av. N. M., apărătorul CLFF V. Călugărească, că nu a afirmat că cererea de strămutare a fost respinsă ca neîntemeiată și a solicitat anularea titlului de proprietate întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legile fondului funciar și nu că nu ar fi îndeplinite condițiile de valabilitate ale acestuia, iar faptul că avocatul pârâtului nu a depus niciun înscris, întâmpinare sau concluzii scrise, nu a susținut cauza, nu justifică acordarea onorariului de avocat de 500 lei, nu sunt de natură a justifica admiterea contestației în anulare în condițiile în care asemenea motive nu se încadrează în categoria greșelilor materiale vizate de disp. art.318 c.pr.civ., ci exced acestui cadru legal și care reglementează numai acele greșeli de fapt, involuntare, și nicidecum alte situații care atrag nemulțumirile părților.
Prin urmare tribunalul constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.318 c.pr.civ. va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată, iar în baza rt.274 c.pr.civ., va obliga pe contestatoare la 400 lei și 145 euro cheltuieli de judecată către intimatul T. P..
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea T. E., domiciliată în Ploiești, ..13 județul P. deciziei civile nr.581/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. LOCALĂ DE F. F. V. CĂLUGĂREASCĂ DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, cu sediul în . P., C. JUDEȚEANĂ DE F. F. P., cu sediul în Ploiești, .-4, jud. P. și T. P., domiciliat în Karlsruhe, ..49, Germania, ca neîntemeiată.
Obliga pe contestatoare la 400 lei și 145 euro cheltuieli de judecată către intimatul T. P..
IREVOCABILA.
Pronunțata in ședința publica, azi 29.05.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. N. C. C. R.
GREFIER
V. R.
Operator de date cu caracter personal 5595
Tehnored.C.R.
2 ex./18.06.2012
D.r._ – Tribunal P.
J.r. G. A.; H. A.G.; A. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 820/2012. Tribunalul PRAHOVA | Pretenţii. Decizia nr. 830/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








