Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1230/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1230/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-02-2012 în dosarul nr. 1230/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. P.
SECTIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1230
Ședința publică din data de 17 Februarie 2012
PREȘEDINTE: C. I.
GREFIER: B. M. – D.
M. public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect pretenții Legea 221/2009, formulată de reclamanta B. C., domiciliată în Ploiești, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentați de avocat B. I., lipsa fiind pârâtul.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că C.N.S.A.S. a depus la dosar, prin serviciul registratură, răspunsul la relațiile solicitate, după care,
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, precizează că prin Încheierea de ședință din data de 09.12.2011, s-a prorogat discuția cu privire la administrarea probei testimoniale cu 2 martori și o expertiză de specialitate evaluări bunuri mobile, arătând că insistă în administrarea acestor probe.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că se opune probelor solicitate de reclamantă, întrucât, la dosar există suficiente înscrisuri doveditoare.
T. respinge probele solicitate de reclamantă ca neconcludente soluționării cauzei, având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei, inclusiv hotărârile judecătorești și procesul –verbal de confiscare a bunurilor.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul acordării despăgubirilor atât pentru prejudiciul moral, în cuantum de 500 000 de lei, cât și pentru prejudiciul material, în cuantum de 300 000 lei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe toate capetele de cerere, întrucât capătul de cerere privind plata daunelor materiale nu este întemeiat, iar în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata daunelor morale, arată că legea și-a încetat efectele juridice.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P., sub nr._, reclamanta B. C. a chemat în judecată pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul material, reprezentat de echivalentul bunurilor confiscate, care nu au mai putut fi recuperate, deținute de autorul acesteia, I. C. și pentru prejudiciul moral, suferit de aceasta și părinții acesteia, în urma dislocării familiei sale din localitatea de domiciliu Cărbunești-P., spre a fi domiciliați forțat în localitatea Găești. A solicitat astfel obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000 lei, din care suma de 500.000 lei, cu titlu de daune morale și 300.000 lei, cu titlu de daune materiale.
În motivare, a susținut că la data de 03.-04.03.1949, părinții săi, I. C. și I. S. au fost deportați din localitatea Cărbunești (jud.P.) în localitatea Găești, împreună cu trei copii. Reclamanta a precizat că s-a născut ulterior dislocării întregii familii. Motivul dislocării a fost faptul că autorul reclamantei a fost considerat chiabur.
A precizat că deportarea a durat 5 ani, întreaga familie fiind nevoită să locuiască în condiții mizere, într-o singură cameră insalubră de 3 ml x 3 ml, cu pământ pe jos. După o perioadă de 3 ani, doar mamei sale și copiilor li s-a încuviințat întoarcerea în localitatea Cărbunești, însă nu și tatălui acestora. La Cărbunești, nu au mai găsit nimic din clădirile vechi, nu mai exista nici măcar gardul din vechea casă, fiind astfel nevoiți să se mute în localitatea Bătrâni, . matern.
A specificat că tatăl său a rămas în continuare la Găești, fiind ulterior nevoit să se mute în localitatea S. (B. Runca) și să lucreze ca tăietor de lemne. A mai adăugat că, dată fiind despărțirea și persecuțiile la care erau în continuare supuși, părinții acesteia au divorțat în anul 1958.
Reclamanta a precizat că atât aceasta, cât și frații acesteia, nu au fost primiți la liceu în jud. P., reclamanta fiind primită în final la un liceu din Fetești, după ce a declarat că tatăl său a murit.
De asemenea, a menționat că întreaga sa familie a suferit inimaginabile traume morale, care au dus, până la urmă la destrămarea ei.
Din locuința din localitatea Cărbunești nu le-a fost permis să ia nimic, iar la întoarcere nu au mai găsit nici gardul. Mai mult decât atât, autorului reclamantei i-a fost confiscată o moară pe care o cumpărase cu fratele său, I. N. I., în localitatea P., jud. P.. A menționat că, deși a formulat cereri în baza legii 10/2001, nu i-au fost acordate despăgubiri pentru suprafața de teren de 9.000 mp. intravilan, locuința ridicată pe terenul respectiv din localitatea Cărbunești și nici pentru moară.
În drept, reclamanta a invocat prevederile legii nr. 221/2009.
Reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu acte și cu doi martori, probe încuviințate și administrate, probele cu expertiză în specialitatea construcții civile și topografie, fiind respinse ca neîntemeiate.
Pârâta DGFP P. a formulat întâmpinare, învederând faptul că legiuitorul a avut în vedere acordarea despăgubirilor morale doar în cazul condamnărilor, în timp ce autorii reclamantei au făcut obiectul unei măsuri cu caracter administrativ, fiindu-le stabilit domiciliu obligatoriu. În ipoteza în care instanța va considera acțiunea admisibilă, pârâta a invocat OUG nr. 62/30.06.2010, prin care a fost modificat art. 5 alin. 1 lit.a din Legea nr. 221/2009, despăgubirile fiind limitate.
S-a precizat că din practica CEDO (care a adoptat o poziție moderată, prin acordarea unor sume rezonabile, între 1.000 și 5.000 euro), despăgubirea nu are ca scop repunerea părții în situația anterioară, ci acordarea unei compensații, care nu trebuie să fie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor, nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.
Intimata a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.
Reclamanta a indicat la fila 47 din dosar lista bunurilor confiscate, la data stabilirii domiciliului obligatoriu pentru întreaga sa familie.
P. Serviciul Registratură, la data de 30.06.2011 (fila 91 dosar), pârâta a formulat o . precizări la întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, a precizat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în MO din 15.11.2010. Astfel, a susținut că, potrivit art. 147 din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională, își încetează efectele după 45 de zile de la publicarea în MO, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt suspendate de drept. A specificat că termenul de 45 de zile a expirat, astfel încât dispozițiile declarate neconstituționale nu se mai pot aplica, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice.
Astfel, pârâta a precizat că nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, în temeiul unei dispoziții declarate neconstituționale.
De asemenea, a mai adăugat că faptul că autorului reclamantei i-a fost stabilit domiciliu forțat în regimul comunist, nu înseamnă că se impune, în mod automat, constatarea caracterului politic. O asemenea constatare nu este posibilă în lipsa unor norme legale care să instituie în favoarea persoanelor condamnate politic sau moștenitorilor acestora, dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit constând în instituirea unei obligații privind plata unor daune morale în sarcina statului.
Din analiza ansamblului materialului probator administrat în cauză, T. reține următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 actualizată, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități sau colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: (...)”.
De asemenea, potrivit alin. 3 al art. 4 al aceluiași act normativ, „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin.3 se aplică în mod corespunzător”.
Din înscrisurile comunicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) aflate la filele (105-107) din dosar, T. reține că autorul reclamantei, numitul I. N. C. a fost expropriat în temeiul Decretului-Lege nr. 83/1949, făcând, împreună cu întreaga sa familie, obiectul unei măsuri cu caracter administrativ, aceea a stabilirii domiciliului forțat în altă localitate, respectiv localitatea Găești, jud. Dâmbovița, fiind dislocat din localitatea Cărbunești, jud. P..
Potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței (...), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea în cuantum de până la 1. 10.000 euro pentru
Practic, prin condamnarea și persecuțiile suferite de autorul reclamantei și întreaga familie a acestuia, le-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial, constând în consecințele dăunătoare, neevaluabile în bani, care au influențat relațiile sociale și au adus atingere dreptului acestora la libertate individuală.
Referitor la repararea acestui prejudiciu, față de solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale, se cuvine făcută precizarea că, prin natura sa, daunele morale nu sunt susceptibile de un calcul precis, nici sistemul nostru legislativ și nici chiar normele comunitare neprevăzând un mod concret care să le repare pe deplin, fie ele constând în dureri fizice sau psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă ar putea aduce victimei unele alinări sau satisfacții în această materie, iar principiul reparării integrale a unui eventual prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi chiar și o sumă de bani, de natură a-i permite să-și aline prin anumite avantaje rezultatul dezagreabil al faptei ilicite exercitată împotriva sa.
Acesta a fost și raționamentul legiuitorului la adoptarea Legii nr.221/2009, care în forma sa inițială prevedea în cuprinsul art.5 alin.1 lit.a teza I posibilitatea persoanei care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, a soțului sau descendenților până la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prevederea legală menționată anterior a fost, însă, declarată ca fiind neconstituțională prin decizia nr.1358 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.761/15.11.2010.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
S-a mai apreciat, totodată, că „nu poate exista decât o obligație «morală» a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă”, menționându-se, de asemenea, că de altfel, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor”.
Totodată, s-a mai reținut ca instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
P. urmare, Curtea Constituțională a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, precum și că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative și că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege apreciate a fi neconstituționale au același scop ca și indemnizația prevăzută de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile, prin urmare acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 contravine art.1 alin.3 și 5 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Conform prevederilor art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [... ], nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
În speță, tribunalul constată că, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, s-a împlinit termenul de 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, fără ca în acest interval Parlamentul să fi pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că respectivele dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Cu privire la solicitarea reclamantei de obligarea a pârâtului la plata sumei de 300.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate și individualizate în cadrul listei aflată la fila 47 dosar, T. reține că, potrivit propriilor susțineri consemnate în încheierea ședinței publice din data de 31.10.2011, reclamanta nu deține un proces-verbal de confiscare a bunurilor, iar printre înscrisurile comunicate de CNSAS, nu se regăsește un astfel de înscris.
T. reține, de asemenea că, reclamanta a menționat că, la data deportării, familiei sale i-au fost confiscate următoarele bunuri situate în .:
- o casă (conac) din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 10 camere, 2 holuri, baia, bucătăria, cămară, balcon. În fiecare cameră, se găseau câte o sobă de teracotă, parchet din lemn, mobilă din lemn masiv de munc, covoare persane, tablouri, statuete sculptate, oglinzi din cristal și multe altele
- o casă din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din șase camere, 2 holuri, baia, bucătăria, cămara destinată argaților. Aceasta era mobilată cu paturi, dulapuri, masa, etc.
- 3 magazii în care se aflau buți, tocitori, butoaie,
- 1 saivan cu 300 de oi
- 2 grajduri cu 20 de perechi de boi, 15 vaci, 6 cai
- coteț cu 40 de porci și o sută de păsări
- o povarnă cu un alambic și două cazane
- gard din fier forjat, beton și zid.
Reclamanta a susținut că această gospodărie se situa pe un teren de 9.000 mp., pe care în prezent sunt construite școala, magazinul sătesc, poșta și câteva magazine particulare.
De asemenea, a susținut că i-au mai fost confiscate și o . bunuri situate în ., printre care:
- o moară, construcție din cărămidă, acoperită cu tablă, dotată cu motor, valt de făină, piatră pentru mălai, uruitor, etc.
- două magazii în care se afla un tractor cu toate uneltele necesare acestuia, etc.
- o casă din cărămidă acoperită cu tablă, compusă din 4 camere, un hol și balcon mobilată corespunzător.
Reclamanta a susținut că aceste bunuri se aflau pe un teren de 5.000 mp.
T. reține că, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, se pot solicita de către persoanele (...) „despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 rep., cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
De asemenea, se reține că, potrivit alin. 5 al aceluiași articol, „acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. 1 lit. b atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”.
Se reține că, prin sentința civilă nr. 1318/16.10.2007, pronunțată de T. P. – Secția Civilă, a fost respinsă contestația formulată de contestatorii, printre care se regăsea și prezenta reclamantă, B. C., în contradictoriu cu intimatele . și Primăria comunei Cărbunești, contestație formulată împotriva dispoziției nr. 24/08.05.2006, emisă de intimată. P. această contestație, reclamanta B. C. a solicitat anularea dispoziției respective, restituirea în natură a terenului de 7.800 mp., situat în ., plata despăgubirilor bănești pentru terenul de 3.000 mp.situat în . se află amplasată școala, pentru construcțiile, în prezent demolate, constând într-o casă cu 10 camere, 2 holuri, baie, bucătărie, balcon, cămară, o altă casă cu șase camere, 2 holuri, baie, bucătărie, cămară, 3 magazii în lungime de 20 m și respectiv 30 m., saivan pentru oi cu o lungime de 100 m. și lățime de 30 m., 2 grajduri cu o lungime de 60 m.și o lățime de 30 m., o povarnă cu alambic, 2 cazane, butii, tocitori, butoaie, cotețe pentru porc și păsări, grajd din fier forjat, beton și zid.
Sentința sus-menționată a fost modificată, în parte, prin decizia nr. 104/15.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosar nr._ . Astfel, prin această decizie a fost admis apelul declarat de B. C., fiind schimbată, în tot, sentința, în sensul admiterii, în parte, a contestației, fiind anulată dispoziția nr. 24/08.05.2006, emisă de Primăria comunei Cărbunești și fiind constatat dreptul contestatorilor, printre care și reclamanta din prezenta cauză, de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 4.798 mp., teren situat în . bănești, conform legii speciale.
Urmare a constatării nulității recursului declarat de reclamanta B. C. împotriva deciziei sus-menționate, prin decizia nr. 1466/05.03.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr, decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a rămas irevocabilă.
În motivarea deciziei, se reține faptul că, „din certificatul nr. 329/03.05.2001 și adresa nr. 2714/18.07.1991, emise de Arhivele Naționale ale României, autorul reclamantei, I. C. a figurat în registrul agricol nr. 62/1948-1951 cu o suprafață totală a gospodăriei de 7,50 ha.
P. titlul nr. 458/2006 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 7 ha. 0202 mp., astfel încât diferența până la 7,50 ha. teren avut în proprietate de autorul reclamantei este de 4.798 mp.teren, Curtea constatând dreptul contestatorilor (printre care și reclamanta) de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea nr. 10/2001 pentru suprafața de 4.798 mp.
Față de concluziile raportului de expertiză G. E. efectuat la instanța de fond, în care se arată că terenurile ce nu au fost reconstituite în baza legilor fondului funciar aparțin domeniului public, iar terenul din tarlaua 64 . obiectul mai multor vânzări-cumpărări, aparținând unor terțe persoane, în raport de prevederile art. 11 alin.3 din Legea nr. 10/2001, urmează ca măsurile reparatorii să fie stabilite în echivalent, respectiv despăgubiri bănești conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește critica apelantei în sensul că, în mod greșit nu i-a fost constatat dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii și pentru construcțiile în litigiu, Curtea constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că certificatul nr. 346/2001 vizează o altă persoană și anume I. I., și nicidecum autorul contestatorilor, I. C., existând modificări din I în C în cuprinsul acestuia privind inițiala prenumelui.
Această situație a fost confirmată în apel prin depunerea exemplarului nr. 2 al certificatului nr. 346/2001 în care este trecut ca proprietar I. I., împrejurare față de care apelanta a renunțat în ședință publică la acest înscris.
Referitor la critica apelantei în sensul că nu i-a fost reconstituită întreaga suprafață de teren expropriată, de 16 ha., Curtea constată că aceasta este nefondată față de faptul că, la dosar nu au fost depuse înscrisuri și nu s-a făcut dovada că autorul contestatorilor ar fi deținut această suprafață de teren”.
T. reține că, prin prezenta acțiune, sunt solicitate despăgubiri bănești pentru aceleași construcții care au făcut obiectul cercetării judecătorești în dosarul civil nr._, instanțele judecătorești pronunțându-se în mod irevocabil asupra solicitării reclamantei din prezenta cauză în sensul restituirii acestora, prin admiterea în parte a contestației și constatării dreptului acesteia de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de legea nr. 10/2001 pentru suprafața de 4.798 mp.
Mai reține instanța că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui proces-verbal de confiscare pentru bunurile indicate la fila 47 din dosar.
Mai mult decât atât, împrejurarea potrivit căreia (de altfel, învederată de reclamantă în cererea de chemare în judecată) nu ar fi primit despăgubiri pentru bunurile respective în temeiul legii nr. 10/2001 mod.și rep., a căror contravaloare o solicită prin prezenta acțiune nu se încadrează în prevederile lit. b ale art. 5 al Legii nr. 221/2009, din moment ce instanțele de judecată au analizat deja incidența prevederilor legii nr. 10/2001 și 247/2005 în cauză și au apreciat că reclamanta nu este îndrituită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru construcțiile sus-menționate.
Totodată, T. reține că, deși, în prezenta cauză nu sunt întrunite prevederile art. 166 C.p.c. raportate la art. 1201 Cod civil, față de sentința civilă nr. 1318/16.10.2007, pronunțată de T. P. – Secția Civilă, modificată prin decizia nr. 104/15.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosar nr._, irevocabilă prin decizia nr. 1466/05.03.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr, prezumția de lucru judecat, care fără a avea o consacrare legală expresă, apărând ca o necesitate juridică evidentă, impune consecvența în judecată. Astfel, funcția efectului pozitiv al acestei prezumții corespunde nevoii de a se evita pronunțarea de hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept.
Față de aceste considerente, T. va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. C., domiciliată în Ploiești, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2012.
Președinte,Grefier,
I. CioponeaMădălina-D. B.
Red./tehnored. I.C.
5 ex./14.03.2012
Operator de date cu caracter personal 5595
| ← Drepturi băneşti. Sentința nr. 3504/2012. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 488/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
