Fond funciar. Decizia nr. 1222/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1222/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-09-2012 în dosarul nr. 1222/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P.

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1222

Ședința publică din data de 25.09.2012

PREȘEDINTE - R. C.

JUDECĂTORI - C. M.

- ȘALAR F. L.

GREFIER – CARDAȘOL I. N.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. S. cu sediul în . și S. M. G., domiciliat in B., ..60, județul P., împotriva sentinței civile nr.757/03.04.2012 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – reclamantă F. P.-SOCIETATE COOPERATIVA DE CONSUM- S. Vălenii de M. cu sediul in Vălenii de M., ..29, județul P., intimații pârâții P. C. S. cu sediul în ., C. JUDETEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. P. cu sediul in Ploiești, .-4, județul P., S. C. domiciliată în Ploiești, . ., ..

Cererea de recurs scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă C. L. de Aplicare a Legilor Fondului F. S. reprezentată de avocat P. P., recurentul pârât S. M. reprezentat de avocat S. V., intimata reclamantă reprezentată de avocat I. R., intimata pârâtă C. Județeană P. de Aplicare a Legilor Fondului F. reprezentată de consilier juridic N. C., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul C. Județene P., depune la dosar întâmpinare, copie fiind comunicată părților prezente.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu solicită termen pentru a lua la cunoștință întâmpinarea.

Părțile având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av. S. V., având cuvântul pentru recurentul pârât S. M. G., solicită admiterea recursului declarat de acesta, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii. Cu cheltuieli de judecată, arătând că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică fiind dată cu nesocotirea probelor administrate în cauză, întrucât autorul pârâtul a deținut la punctul Acasă suprafața de 2000 m.p., iar instanța fondului a reținut că la punctul Acasă deținea numai suprafața de 1000 m.p., greșeală preluată și de dl.exp.topo G. E.. Solicită admiterea recursului. Cu cheltuieli de judecată.

Av.P. P., având cuvântul pentru recurenta pârâtă C. L. S., cu privire la recursul C. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, nulitate prevăzută de art.304 pct.9 c.pr.civilă, în mod greșit instanța de fond a reținut că potrivit Registrului Agricol din anul 1959, defunctul S. C. deținea la pct. Acasă numai suprafața de 1000m.p., astfel încât nu ar corespunde realității menținea din cererea adresată CAP că solicită înscrierea în cooperativa agricolă de producție cu suprafața de 2000 m.p. la pct. Acasă. Potrivit Registrului Agricol în anul 1959 defunctul deținea la pct. Acasă suprafața de 500 m.p. curți construcții și suprafața de 500 m.p. arabil, iar acasă suprafața de 1000 m.p. teren arabil. Instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii întrucât nu luat în considerare actul de proprietate pentru terenul din litigiu, nu a ținut seama de mențiunile din registrul agricol, nu a ținut seama de cererea de înscriere în CAP. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat S. V., cu privire la recursul C. L. S. solicită admiterea recursului.

Avocat I. R., solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate, criticile aduse sentinței de fond sunt nereale, că potrivit contractului de vânzare cumpărare autorul pârâtului a înstrăinat în condiții de perfectă legalitate suprafața de 800 m.p., precum și locuința aflată pe aceasta Cooperativei de Consum, încasând prețul de 15.000 lei. Corect instanța de fond, după casare în urma probelor administrate, inclusiv a probei cu expertiza topometrică în specialitatea topografie, a procedat la anularea titlului de proprietate emis recurentului S. în ceea ce privește suprafața de 800 m.p. teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. Solicită respingerea recursurilor. Cu cheltuieli de judecată. Depune note scrise.

Cons.jr. N. C., pentru intimata C. Județeană solicită admiterea recursurilor declarate, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Avocat P. P., solicită admiterea recursului declarat de S. M..

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. acțiunea civilă înregistrată cu nr. nr._ 20.01.2009 la Judecătoria Vălenii de M., reclamanta F. P. – Societate Cooperativă de Consum a chemat in judecată pe pârâții C. L. de Aplicare a legilor fondului funciar S., P. comunei S. si C. Județeană de Aplicare a legilor fondului funciar P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/27.11.2008, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că numitul S. C. a înstrăinat fostei Cooperative de Consum S. un teren de 800 mp, o construcție amplasată pe acesta in baza contractului de vânzare-cumpărare nr.362/14.06.1968, dobândind un drept de proprietate asupra imobilului sus menționat, dată de la care cooperativa a desfășurat activitate comercială neîntreruptă, profitabilă, edificând o nouă construcție – magazin, astfel încât întregul patrimoniu al fostei cooperative a fost preluat de către reclamantă, însă, în mod nelegal, pârâta C. L. S. a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 800 mp moștenitorilor defunctului S. C., eliberând titlul de proprietate nr. nr._/27.11.2008, fără să se țină seama de contractul de vânzare cumpărare sus menționat.

La data de 3.02. 2009 reclamanta si-a modificat acțiunea, in sensul că solicită introducerea în cauză și a numitului S. M. G., în calitate de moștenitor al defunctului S. C., cerere admisă de către instanță care a dispus introducerea în cauză a acestuia în calitate de pârât.

La data de 1 aprilie 2009 pârâtul S. M. G. a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor legilor fondului funciar, contractul de vânzare cumpărare nr. 362/1968 conține semnături false, mențiuni nereale și că în realitate autorii săi, S. C., S. E. nu au înstrăinat terenul de 800 mp în favoarea Cooperativei de Consum, având dreptul la terenul de 1000 mp reconstituit prin titlul de proprietate sus menționat.

La data de 7 aprilie 2009 pârâta C. L. de Aplicare a legilor fondului funciar S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care reclamanta nu a achitat impozitele pentru terenul în litigiu,nu s-a înregistrat cu acest teren în evidențele fiscale, iar terenul în litigiu de 1000 mp face parte din suprafața totală de 4,67 ha reconstituită în favoarea autorului pârâtului S. M. G..

La data de 26 mai 2009 instanța, având în vedere susținerile pârâtului S. M. G., a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei S. C., în calitate de moștenitoare a defunctului S. C..

După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr.1312/08.06.2010 a Judecătoriei Vălenii de M., a fost respină excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a fost respinsă acțiunea formulata de reclamantă împotriva pârâților, ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că potrivit disp. art.41 alin.2 C.pr. civ., asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere, iar în baza actelor depuse la dosar, reclamanta ca unitate componenta a F. P. – Societate Cooperativa de Consum are organe de conducere, exercitând o . atribuții care îi creează o individualitate proprie in cadrul societarii comerciale, aspect demonstrat si de mandatul acordat de societatea mama reclamantei conform înscrisului existent la dosar, caz în care a avut loc un transfer, in limitele stricte ale principiului specialității, pe seama sucursalei, a capacitații de folosința a drepturilor civile, a capacității de exercițiu al acestor drepturi, cu privire la obiectul sucursalei.

S-a menționat că sucursala dobândește capacitate de folosința si de exercițiu, putând figura in proces in nume propriu, ca reclamantă, pentru realizarea drepturilor sale, disp. art.41 alin.2 C.p.civ. instituind, in anumite limite, capacitatea procesuala unor asociații sau societăți, sucursala fiind in sens larg si in condițiile specifice menționate, o societate, iar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta din urmă nu are calitate procesuală activă în condițiile în care se afla in posesia terenului, a construcției edificată pe acesta, exercitând-si asupra acestora toate prerogativele dreptului de proprietate, mai ales că prin titlul de proprietate nr._/27.11.2008 s-a constituit in favoarea paratilor dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, nefiind îndeplinită condiția interesului de a fi născut si actual și că titlurile detinute de parti nu pot fi comparate în cauză în baza dispozitiilor Legii nr.169/1997, act normativ ce reglementează cazurile de nulitate in ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate in condițiile Legii nr.18/1991.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea continuării judecății, motivându-se că eronat s-a considerat că nu are calitate procesuală activă atât timp cât invocă încălcarea unui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, prezenta acțiune fiind singura modalitate de a-și apăra drepturile cu privire la imobil în condițiile în care a fost emis un titlu de proprietate asupra aceluiași teren pe care îl deține, iar în speță a invocat fraudarea legii la data emiterii titlului de proprietate contestat.

Primindu-se dosarul la Tribunalul P., cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 05.08.2010.

La data de 21.02.2011 pârâții S. C., S. M. G. au formulat o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, motivându-se că nu există nici un motiv de nulitate a hotărârii atacate.

De asemenea, pârâta C. L. S. de Aplicare a legilor fondului funciar a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în condițiile în care calitatea de reclamantă aparține Sucursalei Vălenii de M. a F. P. căreia i s-a recunoscut capacitatea procesuală de exercițiu, în timp ce calea de atac a recursului a fost exercitată de F. P. – Societate Cooperativă de Consum care nu a figurat ca parte în primă instanță, caz în care recursul este inadmisibil, precum și excepția nulității recursului, deoarece în baza art. 302 lit.b c.pr.civ. nu s-a indicat în cuprinsul cererii de recurs numărul sentinței recurate, solicitând și respingerea recursului.

P. decizia civilă nr. 473/29.03.2011 a Tribunalului P. au fost respinse excepțiile inadmisibilități și nulității recursului, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.1312/08.06.2010 a Judecătoriei Vălenii de M., în contradictoriu cu pârâții și s-a dispus casarea în parte a sentinței recurate, fiind trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Vălenii de M. în vederea soluționării pe fond a acțiunii.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței numai în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu.

Primindu-se dosarul la Judecătoria Vălenii de M. cauza a fost reînregistrată cu nr._ 08.06.2011.

La data de 03.10.2011 pârâtul S. M. G. a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care imobilele în litigiu nu au ieșit niciodată din patrimoniul autorilor săi.

La data de 16.01.2012 pârâta C. L. S. a invocat în apărare pe cale de excepție nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.362/14.06.1968, motivându-se că numitul S. C. nu era proprietarul terenului de 800 mp, fiind imposibil să fie înstrăinat un asemenea imobil în condițiile în care acesta se afla în proprietatea CAP-ului, teren care face parte din suprafața de 1000 mp pct. Acasă cu care defunctul S. C. s-a înscris în CAP, iar la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.1369/1957 defunctul locuia în Ploiești, ., având dreptul în calitate de membru CAP să dețină în proprietate numai un teren de 715 mp, o casă de locuit aflate la adresa sus menționată, mai ales că în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nr. 362/1968 există referiri nereale privind modalitatea de dobândire a terenului de 800 mp ca fiind achiziționat anterior căsătoriei, reprezentanții Cooperativei de Consum S. asumându-și riscul să dobândească imobilul în litigiu pe riscul lor.

După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr. 757/03.04.2012 a Judecătoriei Vălenii de M. a fost respinsă exceptia lipsei interesului fata de exceptia nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.362/14 iunie 1968, a fost admisă in parte actiunea formulata de reclamantă împotriva pârâților și a fost anulat in parte titlul de proprietate nr._/27.11.2008 in ceea ce priveste suprafata de 800 mp teren, suprafata care se suprapune in totalitate cu cea de 1000 mp reconstituita in favoarea paratilor si mentionata in titlul de proprietate precizat, categoria de folosinta curti constructii, situat in tarlaua 60 . raportul de expertiza ing. G. E..

Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza contractului de vanzare cumparare nr. 362/18 iunie 1968 reclamanta a dobandit în proprietate un teren de 800 mp, o casa edificata pe acesta, situate in ., teren pe care a edificat incepand cu anul 1969 o constructie nouă – magazin, conform avizului de amplasare nr.454/31 iulie 1969, autorizatiei pentru executare lucrari documentatiei privind instalația electrică, avizului Consiliului Popular S. din data de 12 martie 1974, în timp ce defunctului S. C. i s-a reconstitui dreptul de proprietate asupra unor terenuri de 4,67 ha situate în . nr.41/18.07.1991, fiind pus în posesie asupra unei parcele de 3812 mp în temeiul titlului de proprietate nr._/27.11.2008.

S-a menționat că potrivit cererii de inscriere in CAP defunctul s-a înscris in CAP cu un teren de 4,77 ha din care 2000 mp pct. Acasă, figurând în anul 1959 cu un teren de 1000 mp pct. Acasa față de cei 2000 mp pct. Acasa din care 0,10 ha curti constructii, caz în care în urma analizării registrelor agricole nu s-a dovedit efectiv . a unui teren de 1000 mp fata de inscrierile din registrul agricol în condițiile în care defunctul a instrainat suprafata de 1872 mp teren aflat in vatra satului, soții S. fiind cei care au instrainat anterior cooperativizării un alt teren de 1872 mp in vatra satului S., prin contractul de vanzare cumparare nr. 926/5 iunie 1957, după ce în prealabil au dobândit un teren de 600 mp si o casa în temeiul unui contractul incheiat cu numitul C. O. la data de 12 martie 1937, act ce a stat la baza vanzarii cumpararii incheiată cu reclamanta.

S-a specificat că în urma efectuării raportului de expertiza topo ing. G. terenul de 1000 de mp reconstituit defunctului S. C. prin titlul de proprietate nr. nr._/27.11.2008 se suprapune peste terenul de 800 mp dobandit de reclamanta prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub numarul 362/18 iunie 1968, caz în care rezultă ca terenul in litigiu a făcut obiectul cererii de inscriere in CAP, cererea de inscriere vizand doar suprafetele de teren, categoria de folosinta si punctele in care se regaseau acestea, iar în speță anterior anului 1998 dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost contestat de catre fostul Consiliu popular S. atât timp cât reclamantei i s-au emis toate actele necesare edificarii complexului comercial, fiind cea care a achitat taxele, impozitele aferente terenului, constructiei, astfel încât în baza art.III alin.1 lit.a punctul i din Legea nr. 169/1997, art.11 alin.1 din Legea nr.18/1991 a fost admisă in parte actiunea, a fost anulat in parte titlul de proprietate nr._/27.11.2008 in ceea ce priveste suprafata de 800 mp teren, suprafata care se suprapune asupra terenului de 1000 mp reconstituit in favoarea paratilor descrisă in titlul de proprietate sus menționat, categorie de folosinta curti constructii, situat in tarlaua 60 . de expertiza ing. G. E..

În ceea ce privește exceptia nulitatii contractului de vanzare cumparare nr. 362/18 iunie 1968, s-a reținut că nu s-a facut dovada ca terenul instrainat reclamantei a fost preluat de catre stat sau CAP, defunctul S. C. avand dreptul potrivit art.5 din Statutul CAP-ului sa dețină în proprietate un teren, o casa cu conditia ca suprafata totala sa nu depaseasca 800 mp, imobil înstrăinat reclamantei prin contractul de vânzare cumpărare sus menționat, însă, deși nulitatea unui act juridic poate fi invocată fie pe cale de actiune fie pe cale de exceptie, în speță aceasta nu reprezintă o exceptie propriu zisa ci o aparare pe fondul cauzei în funcție de care se analizează toate pretențiile deduse judecății.

A fost respinsă excepția lipsei interesului față de excepția nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.362/1968 deoarece s-a considerat că interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, fiind necesar să fie legitim, născut și actual, personal și direct, iar în speță în condițiile în care pârâta C. L. S. a fost cea care a propus spre reconstituire suprafața de teren aflata in litigiu, a emis procesul verbal de punere in posesie aceasta are interes privind exercitarea unor apărări fata de actele emise, inclusiv prin invocarea excepției nulității titlului opus de catre reclamanta.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. L. S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, motivându-se că sentința a fost dată cu aplicarea greșita a legii, fără sa se țină seama de registrul agricol din 1959 conform căruia defunctul S. C. deținea la pct. Acasa terenurile de 500 mp curți construcții, la pct. T. S. Acasa, 1000 mp arabil, deci în total 2000 mp, mențiunea pct. Tica S. fiind efectuată cu referire la persoana defunctului, nefiind un motiv privind deținerea efectivă a unui teren de 1000 mp și că terenul de 1872 mp pct. Vatra Satului S., ce a făcut obiectul contractului de vânzare –cumpărare nr. 926/1957, înstrăinat numitului P. D., nu are nicio legătura cu terenul pct. Acasă, nefiind înscris în registrul agricol în 1959, reținându-se eronat în cuprinsul considerentelor sentinței înstrăinarea acestui teren în anul 1959 in loc de 1957.

În continuare, recurenta pârâta a arătat că eronat s-a reținut inexistența unei cereri de înscrieri în C.A.P. a terenului în litigiu, aspect contestat prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, fără să se țină seama de mențiunile din registrul agricol, de cererea de înscriere în C.A.P., preluându-se eronat afirmația expertului privind inexistența cererii de înscriere în CAP, înscriere ce nu poate fi soluționată printr-un raport de expertiză, ci pe baza actelor existente la dosar si că eronat au fost aplicate disp.art.11 din Legea 18/1991 fără să se țină seama de actul de proprietate din 11.03.1937 în baza căruia defuncții S. C., S. E. au dobândit terenul de 600 mp de la C. O., de mențiunile din registrul agricol privind înscrierea defunctului S. C. cu un teren de 2000 mp pct. Acasa în 1959, de cererea de înscriere în CAP a defunctului cu terenul de 2000 mp pct. Acasa, dovezi prevăzute de disp.art. 11 din Legea nr.1991, mai ales că deși defunctul a deținut terenul de 1000 mp la pct. Acasa, acest teren ar fi unul și același cu terenul în litigiu existând acte de vânzare ce atestă proprietarii aparenți ai terenului începând cu 1937 si până în prezent și că eronat s-a considerat că terenul în litigiu nu a făcut obiectul cererii de înscriere în CAP, cerere ce ar fi vizat doar suprafețele de teren, categoria de folosință si punctele în care acestea se aflau.

De asemenea, recurenta –pârâta a menționat că eronat s-a considerat necontestarea dreptului de proprietate al reclamantei anterior anului 1998, achitarea de catre aceasta a impozitelor, taxelor, fără sa se țină seama de lipsa atribuțiilor din partea Consiliului local privind aplicarea legilor fondului funciar, C. Locala de F. F. dispunând în baza art. 3 din Legea nr.1/2000 de totalitatea terenurilor proprietatea privată a unitații administrativ teritoriale, Consiliul Local S. neavând competenta de a aprecia calitatea de proprietară a terenului în litigiu al reclamantei, chiar în cazul contractului de vânzare cumpărare nr. 362/1968 si că eronat a fost soluționată excepția invocată, fără să se țina seama de Constitutia din 1965, de statutul CAP din 1968, reținându-se eronat că terenul în litigiu nu ar fi fost preluat de catre CAP, fără sa se țină cont de dreptul defunctului de a deține în proprietate personala casa de locuit, terenul aferent acesteia de cel mult 800 mp în baza art. 5 din statutul CAP din 1968, de deținerea în proprietate personala ca membru CAP a unei case de locuit, a terenului de 715 mp, situat în Ploiesti,., la data înscrierii în CAP și la data încheierii contractului de vânzare –cumpărare nr. 362/1968.

Totodată, recurenta –pârâta a precizat că terenul de la pct. Acasa în litigiu se afla în mod cert în proprietatea CAP-ului S., fiind imposibil ca un membru CAP să dețină în proprietate personală un teren mai mare de 800mp aferent locuinței, neexistând în cuprinsul considerentelor nicio explicație a acestei împrejurări, nicio motivare privind deținerea în proprietate de catre defunct a unui teren de 1000 mp la pct. Acasa, fără să se țină seama că acesta locuia în Ploiești, localitate în care deținea în proprietate un alt imobil, actul de vânzare –cumpărare din 1968 fiind lovit de nulitate absolută, atât timp cât proprietatea cooperatistă potrivit legilor în vigoare la data respectivă era inalienabila, imprescriptibilă, insesizabilă, fiind imposibil ca S. C. să înstrăineze valabil terenul la pct. Acasa, proprietatea CAP-ului S. si ca deși nulitatea absoluta a contractului de vânzare –cumpărare nr. 362/1968 a fost invocată pe cale de excepție, instanța de fond avea obligația să se pronunțe expres asupra modului de rezolvare a acesteia, fiind eronate considerentele sentinței privind analizarea acestei excepții în cadrul acestora fără să existe nicio mențiune în dispozitivul sentinței cu privire la această excepție.

Pe de altă parte, recurenta –pârâta a învederat că eronat a fost aplicat disp.art.III lit.a pct.1 din Legea nr.169/1997, fără sa se țină seama de inexistența calității defunctului de persoană care nu ar fi avut niciodată teren în proprietate, predat la CAP, procedându-se nelegal la anularea titlului de proprietate nr._/2008 privind terenul de 800 mp, de recunoașterea reclamantei a dreptului de proprietate al pârâtilor S. de a obține titlul în proprietate pentru terenul de 1000 mp de la pct. Acasă, de cererea nr.886/2008 prin intermediul căreia pârâtul S. M. G. a înștiințat-o pe reclamantă de obținerea titlului de proprietate pentru terenul de 1000 mp în litigiu, de posibilitatea încheierii unei asocieri cu deținătorul construcțiilor în vederea exploatării în comun a întregului imobil, reclamanta fiind de acord cu asocierea, urmând să se stabilească detaliile, împrejurare ce atestă recunoașterea dreptului moștenitorilor defunctului S. C. de a li se atribui în proprietate terenul de la pct. Acasă de 1000 mp, împrejurări neexplicate de către instanța de fond și că eronat s-a considerat suprapunerea terenurilor fără să se țină seama de planul de situație de la expertiza topo G. E., care atestă inexistența acestei suprapuneri, configurația terenurilor de 800 mp, 1000 mp, amplasamentul diferenței de 200 mp, diferență ce aparține în proprietatea pârâților S., considerându-se eronat că terenul de 800 m p se suprapune în totalitate cu cei 1000 mp atribuiți prin titlul de proprietate.

În continuare, recurenta pârâta a arătat că dreptul de proprietate al pârâților S. asupra diferenței de 200 mp constituie dovada deținerii de către autorul acestora S. C. a terenului în litigiu predat la CAP S. și că expertul nu a explicat motivul privind plasarea diferenței de teren de 200 mp în partea din spate a planului de situație, pârâții S. neavând acces la această suprafață de teren aflată în aceeași . de 800 mp, fiind respinse eronat obiecțiunile formulate la raportul de expertiză în acest sens, contractul de vânzare –cumpărare fiind lovit de nulitate absolută.

La data de 24.05.2012 pârâtul S. M. G. a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiuni, cu plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că sentința a fost lipsită de temei legal, fiind pronunțată fără să se țină seama de probele administrate în cauză ce atestă deținerea de către autorul său la pct. Acasă a unui teren de 2000 mp, împrejurare confirmată de actele emise de Primăria . eronat s-a considerat deținerea de către autorul său doar a unui teren de 1000 mp, greșeală preluată de către expertul topo G. E. care în cuprinsul raportului de expertiză inserează alte aprecieri, stabilind că la pct. Acasă moștenitorii defunctului dețin numai terenul de 200 mp, mai ales că instanța de fond s-a dezis de la prima apreciere privind existența sau inexistența unui teren de 2000 mp deținuți la pct. Acasă, terenul în litigiu descris în contractul de vânzare cumpărare fiind reconstituit corect în favoarea moștenitorilor defunctului și că eronat nu s-a ținut seama de susținerile pârâților, de contestarea concluziilor raportului de expertiză topo.

În continuare, recurentul pârât a arătat că eronat s-a considerat inexistența unei cereri de înscriere în CAP pentru terenul în litigiu ,fără să se țină seama de actele de la dosar, acte ce atestă că autorul său figura în evidențele agricole încă din anul 1959 cu un teren de 2000 mp pct. Acasă, existând cerere de înscriere în CAP pentru acest teren din partea defunctului S. C.,având loc o interpretare greșită a excepției invocată de către C. Locala S. privind nulitatea absolută a contractului de vânzare –cumpărare nr.362/1968.

Primindu-se dosarul la Tribunalul P. cauza a fost înregistrată cu nr._ * la data de 7.06.2012.

La data de 25.09.2012 pârâta C. Județeana P. a formulat o întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea recursurilor, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, motivându-se că în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt si a admis acțiunea fără să se țină seama că titlul de proprietate nr._/2008 a fost emis cu respectarea normelor legale în materie.

Tribunalul, examinând cauza in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate în cauză, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.304 pct. 1-9 c.pr.civ. si 3041 c.pr.civ., constata ca recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr.362/18.06.1968, numitul S. C. a vândut Cooperativei de Consum S., imobilul situat în ., compus dintr-un teren loc de casă în suprafață de 800 mp. și casa amplasată pe acest teren, având trei camere cu zid din piatră în prelungirea casei, în schimbul unui preț de 15.000 lei încasat în întregime de către vânzător, contract în cuprinsul căruia s-a menționat că imobilul a fost dobândit de către vânzător prin cumpărare în anul 1930 cu act autentic pe care acesta nu îl mai deține de la numitul C. O., anterior căsătoriei sale cu numita S. E., reprezentanții cumpărătoarei declarând că înțeleg să dobândească imobilul pe riscul acestora.

În baza Hotărârii nr.95/29.09.1991 emisă de F. P., începând cu data de 01.10.1993 a încetat calitatea de membru asociat la F. P. a Cooperativei de Consum S. prin dizolvarea acesteia, activitatea și patrimoniul cooperativei fiind preluat de S. comercială Vălenii de M. a F. P..

P. actul de vânzare din 11.03.1937 numitul C. O. a înstrăinat numiților S. C., S. E. imobilul situat în . teren de 600 mp, loc de casă și o construcție cu trei camere, bucătărie.

În conformitate cu declarațiile fiscale existente la dosar, ordinele de plată, adresele nr. 3.444/11.03.1974, autorizația nr. 197/26.12.1974, avizelor anexate acesteia, memoriului justificativ, procesul verbal de predare –primire din 20.07.1972, avizul de amplasare nr.454/31.07.1969, reclamanta a fost cea care a figurat înscrisă în evidențele fiscale cu imobilul situat in . teren de 800 m p si construcții, fiind autorizata la data de 26.12.1974 să edifice o cramă,cofetărie, magazie pe terenul de 800 mp situat în . care era amplasat un magazin universal.

Potrivit adresei nr. 3496/5.12.2008, adeverinței nr. 1677/2.09.1991, hotărârii nr. 41/18.07.1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorului defunctului S. C., respectiv S. G. asupra unor terenuri în suprafață totală de 4,67 ha situat în .> P. titlul de proprietate nr._/27.11.2008, procesul verbal nr.1126/14.11.2008, actelor anexate acestora s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului S. G. în calitate de moștenitor al defunctului S. C. asupra terenului de 3812 mp, situat in . din care 2317 mp arabil T.103, P.32/3, 321 mp T.103, P.32/4 fânețe, 1000 mp curți construcții T.60, P.1/2, 174 mp categorie alte terenuri T.103, P.32/2.

În baza extraselor din registrele agricole, cererii din data de 30 mai 1959, cererii nr.246/6.03.1991, numitul S. C. a figurat înscris în evidențele agricole ale localității S. în perioada 1959 – 1960 cu terenuri de 4,92 ha din care 500 mp arabil pct. Acasa, 500 mp curți pct. Acasă, 1000 mp pct.Tica S. Acasa, înscriindu-se în CAP în anul 1960 cu terenuri în suprafață totală de 4,77 ha din care 2000 mp pct. Acasă, 1600 mp pct. Bradet, 1,40 ha pct.Bradetul de Sus, 1,50 ha pct. Brădetul de Jos, 2600 mp pct. Valea Screzii, 1 ha pct. Mălăesti, si 2500 mp livada pct. Valea Screzii, formulându-se cerere de reconstituire de catre moștenitorul acestuia, numitul S. G. la data de 6.03.1991 în baza Legii nr.18/1991, pentru terenurile în suprafață totala de 4,82 ha, din care 1000 mp pct. Acasa.

In conformitate cu contractul de vânzare cumpărare nr. 1369/31.07.1957 numiții R. A., R. M. au înstrăinat numiților S. C. ,S. E., imobilul situat în Ploiești . compus dintr-un teren de 715 mp si o casa cu doua camere, o sală, în timp ce în baza contratului de vânzare –cumpărare nr.926/5.06.1957 aceștia din urmă au înstrăinat numitului P. D. imobilul situat în . teren de 1872 mp, teren dobândit de către vânzători în temeiul actului nr.1540/15.05.1943 prin cumpărare si parțial prin moștenire.

Din raportul de expertiza tehnica topometrică ing.G. E. reiese că terenul de 800 mp descris în contractul de vânzare cumpărare nr. 362/1968 face parte din terenul de 1000 mp pct.1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15 descris în titlul de proprietate nr._/2008 T.60, P.1/2, existând o suprapunere a acestor terenuri, pe terenul de 800 mp fiind amplasat Complexul Comercial constând în magazin, bufet în construcție, ocazie cu care în cuprinsul raportului de expertiză topo s-a menționat că pentru terenul de 800 mp nu există cerere de înscriere în CAP, existând o diferența de 200 mp pâna la suprafața de 1000 mp descrisa în titlul de proprietate, delimitată în cadrul raportului de expertiză alăturată terenului în litigiu de 800 mp.

Disp.art.8-11 din Legea nr.18/1991 modificata, stipuleaza ca stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire asupra terenurilor aflate in patrimoniul CAP-urilor, in favoarea persoanelor fizice indreptatite se face tinandu-se seama de suprafata adusa in CAP care reiese din actele de proprietate, Cartea Funciara, cadastru, cererile de inscriere in CAP, registrul agricol de la data intrarii in CAP, evidentele CAP-ului sau din orice alte probe admise de lege, astfel incat terenurile preluate abuziv de CAP de la persoanele fizice, fara inscriere in CAP sau de stat, fara niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente daca sunt libere.

De asemenea, disp.art.39 din Legea nr.18/1991 modificata, art.16 din Legea nr.1/2000 modificata, prevad ca persoanelor ale caror terenuri agricole au fost trecute in proprietatea statului prin efectul Decretului nr.83/1949 si al oricaror acte normative de expropriere sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, li se reconstituie dreptul de proprietate, in natura, in limita suprafetei de teren trecuta in proprietatea statului.

Totodata, art.III lit.a pct.i, ii, din Legea nr. 169/1997 modificată și completată stabilesc ca sunt lovite de nulitate absoluta potrivit dispozitiilor legislatiei civile aplicabile la data incheierii actului juridic, acele acte emise cu incalcarea prevederilor legilor fondului funciar si anume, actele de reconstituire sau de constituire a dreptuluid e proprietate in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite in baza legii la asemenea reconstituiri sau constituiri, inclusiv in favoarea unor persoane care nu au avut niciodata teren in proprietate predat la CAP, la stat, care nu au mostenit asemenea terenuri in favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari solicitate de catre acestia in termen legal.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.362/1968 numitul S. C. a înstrăinat autoarei reclamantei, Cooperativa de Consum S., imobilul situat în ., compus dintr-un teren loc de casă în suprafață de 800 mp. și o construcție, reclamanta edificând în anul 1974 o cramă, cofetărie, magazin pe terenul sus-menționat, însă defunctul S. C. a figurat înscris în timpul vieții în evidențele agricole în anul 1959 cu terenuri în suprafață totală de 4,92 ha situate în . 500 mp arabil pct.Acasa, 500 mp curți construcții, pct.Acasa, 1000 mp arabil pct. Tica S. Acasa, înscriindu-se în CAP la data de 30.05.1959 cu terenuri în suprafața totala de 4,77 ha, din care 2000 mp pct.Acasa, deținând în același timp imobilul situat în Ploiești ., având o construcție, un teren de 715 mp, achiziționat prin contractul de vânzare –cumpărare nr. 1369/31.07.1957, astfel încât, s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991 în favoarea moștenitorului defunctului S. C.,respectiv S. G., asupra unor terenuri de 4,67 ha, fiind emis titlul de proprietate nr._/2008 pentru suprafața de 3812 mp, din care 1000 mp T.60,P.1/2 include . descrisă în contractul de vânzare –cumpărare nr. 362/1968.

Ca atare, atât timp cât defunctul S. C. a figurat înscris în evidentele agricole în anul 1959 cu terenuri în suprafață totala de 4,92 ha din care 1000 mp pct. Acasa curți construcții, arabil, 1000 mp pct. Tica S. Acasa, înscriindu-se în CAP cu terenuri în suprafața de 4,77 ha la data de 30.05.1959, iar în baza contractului de vânzare –cumpărare nr.362/18.06.1968, s-a menționat că numitul S. C. a înstrăinat autoarei reclamantei imobilul situat în . teren de 800 m p si o construcție, teren pe care aceasta a edificat în 1974 diferite construcții, înseamnă că în realitate autorul pârâților S., respectiv defunctului S. C., s-a înscris efectiv în CAP doar cu un teren de 1000 mp la pct. Acasa, în anul 1959, neînscriindu-se în CAP cu întreaga suprafață pe care o deținea la pct. Acasa de 2000 mp, deoarece era imposibil ca acesta să se înscrie în CAP în anul 1959 cu întregul teren de 2000 mp pentru ca ulterior acesta să aibă posibilitatea să dispună de imobilul situat în . teren de 800 m p si o construcție în favoarea autoarei reclamantei prin contractul de vânzare cumpărare nr.362/1968.

De fapt, analizându-se cuprinsul contractului de vânzare –cumpărare nr.926/5.06.1957 și registrele agricole, cererea de înscriere în CAP din anul 1959 reiese cu certitudine că în anul 1959 autorul pârâtilor S., numitul S. C., deținea în proprietate suprafața totală de 4,92 ha, suprafață din care nu făcea parte .,înstrăinată înca din data de 5.06.1957 numitului P. D., fiind imposibil ca S. C. să se înscrie în 1959 în evidențele agricole cu acest teren, iar la data înscrierii efective în CAP cu terenurile pe care le deținea, acesta din urmă a înțeles să aducă în CAP S. terenurile de 4,77 ha si nicidecum de 4,92 ha, înscriindu-se în CAP cu suprafețe mai mici de teren pe care le deținea în proprietate, inclusiv în ceea ce privește terenurile pe care le deținea în pct. Acasa și T. S. Acasa.

Faptul că în cuprinsul cererii de înscriere în CAP din data de 30.05.1959 s-a menționat că defunctul S. C. s-ar fi înscris în CAP cu terenul de 2000 mp pct. Acasa, teren care ar fi făcut parte din suprafața totală înscrisă în CAP de 4,77 ha, nu înseamnă în mod automat că defunctul S. C. s-a înscris efectiv în mod real cu terenul în litigiu de 800 mp, întrucât în realitate defunctul deținea imobile la pct. Acasa în două locații, respectiv în vatra satului pct. Acasa și pct.T. S. Acasă împreună cu diferite construcții, fiind încadrat la categoria chiaburi, aspect confirmat de planșele fotografice depuse la dosar, de declarația autentificată nr. 3205/15.11.2011 dată de pârâtul S. M. G., caz în care era imposibil ca defunctul S. C. să se înscrie în CAP în același timp și cu construcțiile amplasate pe terenul în litigiu, construcții transformate în timpul regimului comunist în magazin universal.

O dovadă certă că S. C. nu s-a înscris efectiv în CAP în anul 1959 cu terenul în litigiu și construcțiile amplasate pe terenul de 800 mp, o reprezintă faptul că era imposibil în cazul în care acesta s-ar fi înscris în CAP cu terenul de 800 mp, să încheie contractul de vânzare –cumpărare nr. 362/18.06.1968 în favoarea autoarei reclamantei la un notariat de stat, fiind de notorietate că în timpul regimului comunist era imposibilă înstrăinarea unor imobile în special terenuri fără să aibă loc o verificare efectivă a dreptului de proprietate al vânzătorului asupra imobilelor care erau obiectul înstrăinării respective și deci să fie înstrăinate terenuri, construcții care ar fi aparținut în realitate proprietații cooperatiste sau de stat și nicidecum vânzătorului respectiv.

De altfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. 362/18.06.1968 constituie prin însăși natura sa un act juridic care atestă manifestarea de voință a defunctului S. C. de a înstrăina efectiv la data de 18.06.1968 imobilele constând în teren de 800 mp și o construcție, dată de la care autoarea reclamantei a intrat efectiv în folosința, stăpânirea acestora, edificând și diferite construcții, respectiv cramă, cofetărie, magazie, împrejurări care demonstrează în mod cert existența în sine a operațiunii juridice de vânzare-cumpărare, înstrăinarea imobilelor deținute în proprietate la un moment dat de către defunctul S. C. și deci inexistența acestora în patrimoniul fostului CAP.

Chiar dacă, la un moment dat, defunctul S. C. s-ar fi înscris în CAP cu terenul de 800 mp în litigiu la data de 30.05.1959 și că acesta împreună cu construcția s-ar fi aflat în coproprietate cu numita S. E. în temeiul contractului de vânzare cumpărare din data de 11.03.1937, nu înseamnă în mod automat că aceste imobile nu se aflau în patrimoniul vânzătorului S. C. și că acesta nu ar fi avut calitatea de proprietar exclusiv al acestor bunuri, aflându-se în imposibilitate legală de a le înstrăina întrucât, analizându-se toate probele administrate, reiese cu certitudine că în realitate imobilele sus menționate nu au intrat efectiv, în mod real în proprietatea CAP-ului din localitate sau în proprietatea statului, defunctul continuând să le dețină efectiv, să le posede, fapt ce a permis încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.362/1968, iar niciodată, ulterior încheierii acestui contract, defunctul, soția acestuia, succesorii acestora și nici fostul CAP nu au contestat existența acestui contract, a operațiunii juridice de vânzare-cumpărare.

Mai mult chiar, nu există niciun act la dosar care să ateste existența în patrimoniul CAP-ului la data de 01.01.1990 a terenului în litigiu, exercitarea unei posesii efective asupra acestuia de către CAP, împrejurări care reprezintă încă o dovadă că în realitate niciodată defunctul S. C. nu s-a înscris în CAP cu aceste imobile, inclusiv cu terenul de 800 mp, motiv pentru care în mod nelegal a fost emis titlul de proprietate nr._/2008 asupra terenului în litigiu inclus în suprafața de 1000 mp T60P1/2 atât timp cât acest teren nu a fost preluat efectiv de către CAP de la defunctul S. C., neexistând în patrimoniul CAP-ului la 01.01.1990, fiind proprietatea exclusivă a autoarei reclamantei și deci neputând face obiectul unei reconstituiri, atribuiri în natură în temeiul legilor fondului funciar, nefiind liber din punct de vedere juridic.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis acțiunea în parte actiunea, dispunând anularea in parte a titlului de proprietate nr._/27.11.2008 in ceea ce priveste suprafata de 800 mp, suprafată inclusă în terenul de 1000 mp Tarlaua 60 . condițiile în care acest titlu a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legilor fondului funciar, fiind lovit de nulitate absolută parțială în baza disp. art. III lit. a pct. i, ii din Legea nr. 169/1997 modificată, completată deoarece acest teren nu este liber din punct de vedere juridic, fiind proprietatea reclamantei, nefăcând obiectul legilor fondului funciar, iar moștenitorii defunctului S. C. nu au dreptul la atribuirea în natură a terenului în litigiu de 800 mp în condițiile în care acest teren a fost înstrăinat de către autorul lor în timpul vieții în favoarea autoarei reclamantei, nefiind preluat efectiv de către stat sau CAP și deci neexistând în patrimoniul CAP-ului la data de 01.01.1990 pentru a putea face obiectul legilor fondului funciar, cu atât mai mult cu cât nu există nicio împrejurare de natură să determine nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 362/1968.

Afirmațiile pârâtei C. L. S. în sensul că sentința ar fi fost dată cu aplicarea greșita a legii, fără sa se țină seama de registrul agricol din 1959 privind deținerea de către defunctul S. C. la pct. Acasa, T. S. Acasa, a terenurilor de 2000 mp în total, mențiunea pct. Tica S. vizând persoana defunctului, nefiind un motiv privind deținerea efectivă doar a unui teren de 1000 mp și că terenul de 1872 mp înstrăinat numitului P. D. nu are nicio legătura cu terenul pct. Acasă, nefiind înscris în registrul agricol, reținându-se eronat anul înstrăinării acestuia, nu pot fi avute în vedere deoarece la stabilirea drepturilor părților asupra terenului în litigiu se ține cont nu numai de registrele agricole, evidențe care reflectă deținerea la un moment dat a unor suprafețe de teren, a unor parcele aflate în anumite amplasamente, ci și de contractul de vânzare-cumpărare nr. 362/1968 care demonstrează dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu, iar existența contractului de vânzare-cumpărare nr.926/1957, înscrierea unor date în cuprinsul considerentelor sentinței nu înlătură dreptul de proprietate al autoarei reclamantei, reclamantei însăși asupra terenului în litigiu.

Susținerile recurentei conform cărora eronat s-a reținut inexistența cererii de înscriere în C.A.P. privind terenul în litigiu, aspect contestat în cadrul obiecțiunilor la raportul de expertiză, fără să se țină seama de mențiunile din registrul agricol, cererea de înscriere în C.A.P., preluându-se eronat afirmația expertului privind inexistența cererii de înscriere în CAP, înscriere ce nu poate fi soluționată printr-un raport de expertiză, ci pe baza actelor existente la dosar nu au niciun temei legal deoarece în realitate la stabilirea existenței sau inexistenței preluării efective a terenului în litigiu de către CAP se ține seama nu numai de mențiunile din cuprinsul cererilor de înscriere în CAP, de registrele agricole, ci și dacă într-adevăr o asemenea operațiune a existat efectiv, în materialitatea sa, dacă și-a produs sau nu efecte, iar raportul de expertiză a relevat existența unor stări de fapt referitoare la terenul în litigiu, inexistența acestuia în patrimoniul CAP-ului.

Apărările recurentei în sensul că eronat au fost aplicate disp.art.11 din Legea nr. 18/1991 fără să se țină seama de actul de proprietate din 11.03.1937 în baza căruia defuncții S. C., S. E. au dobândit terenul de 600 mp de la C. O., registrul agricol privind înscrierea defunctului S. C. cu un teren de 2000 mp pct. Acasa în 1959, cererea de înscriere în CAP privind terenul de 2000 mp pct. Acasa, dovezi prevăzute de disp.art. 11 din Legea nr.1991, nu au relevanță în cauză întrucât dispozițiile sus menționate se aplică în raport de toate actele existente la dosar, inclusiv de contractul de vânzare cumpărare nr. 362/1968, nu numai în funcție de împrejurările sus menționate, iar dobândirea de către familia S. la un moment dat a terenului în litigiu, efectuarea unor mențiuni referitoare la înscrierea defunctului cu suprafața totală de teren de 2000 mp în anumite evidențe, cereri nu conferă în favoarea moștenitorilor defunctului dreptul la atribuirea în natură a terenului în litigiu atât timp cât în realitate, niciodată acest teren nu a trecut efectiv în proprietatea CAP-ului, deci a statului, ci a fost înstrăinat de către defunct încă din 1968 în favoarea autoarei reclamantei.

Împrejurările invocate de către recurentă în sensul că terenul de 1000 mp pct. Acasa deținut de defunct ar fi unul și același cu terenul în litigiu, existând acte de vânzare ce atestă proprietarii începând cu 1937 - până în prezent și că eronat s-a considerat că terenul în litigiu nu ar fi făcut obiectul cererii de înscriere în CAP, cerere ce a vizat suprafețele de teren, categoria de folosință, punctele în care se aflau, nu au niciun fundament legal deoarece deținerea la un moment dat a unui teren de 1000 mp la pct. Acasă, existența unor acte de vânzare începând cu 1937, vecinătățile terenului reprezintă pur și simplu anumite stări de fapt care se analizează în strânsă legătură cu toate actele de vânzare cumpărare încheiate în timpul vieții de către defunctul S. C., inclusiv după 1962, iar în speță la stabilirea modalității de preluare efectivă a terenului în litigiu de către CAP se ține seama nu numai de mențiunile din cuprinsul cererii respective ci și dacă într-adevăr terenul s-a aflat efectiv în patrimoniul CAP-ului ulterior anului 1962 până la 01.01.1990, dovezi inexistente în realitate.

Aspectele invocate de către recurentă în sensul că eronat s-a considerat necontestarea dreptului de proprietate al reclamantei anterior anului 1998, achitarea de catre aceasta a impozitelor, taxelor, fără sa se țină seama de inexistența atribuțiilor Consiliului local privind aplicarea legilor fondului funciar, C. Locala având dreptul să dispună de terenurile proprietatea privată a unitații administrativ teritoriale, Consiliul Local S. neavând competenta de a aprecia calitatea de proprietară a terenului în litigiu al reclamantei, sunt nejustificate întrucât, dimpotrivă, la stabilirea dreptului C. L. de a atribui în natură terenul în litigiu se ține seama dacă într-adevăr acest teren s-a aflat efectiv, în mod real, în proprietatea CAP-ului în perioada 1960-1990, la dispoziția acestei comisii, să nu fi făcut obiectul unui drept de proprietate dobândit în temeiul unui act de dispoziție în favoarea unei terțe persoane, iar recurenta-pârâtă nu are dreptul să dispună în mod arbitrar, abuziv de toate terenurile aflate pe raza teritorială a comunei S., având obligația să respecte dreptul de proprietate existent în favoarea reclamantei asupra terenului în litigiu, drept necontestat de nicio terță persoană în perioada 1968-1998.

Motivele invocate de către recurentă în sensul că eronat a fost soluționată excepția nulității absolute, fără să se țina seama de Constitutia din 1965, de statutul CAP din 1968, reținându-se eronat că terenul în litigiu nu ar fi fost preluat de catre CAP, fără sa se țină cont de dreptul defunctului de a deține în proprietate personala casa de locuit, terenul aferent acesteia de cel mult 800 mp în baza art. 5 din statutul CAP din 1968, de deținerea în proprietate personala ca membru CAP a unei case de locuit, a terenului de 715 mp, situate în Ploiesti,., la data înscrierii în CAP, încheierii contractului de vânzare –cumpărare nr. 362/1968 sunt neîntemeiate deoarece existența calități de membru CAP a defunctului S. C. nu îi conferă dreptul acestuia de a deține în proprietate două imobile, inclusiv în ., obligația acestuia de a înstrăina una dintre proprietăți, fiind de notorietate că în timpul regimului comunist era interzisă deținerea în proprietate două sau mai multe imobile, defunctul optând să păstreze în proprietate imobilele din localitatea de domiciliu, adică Ploiești.

Criticile recurentei în sensul că terenul în litigiu, pct. Acasa s-ar fi aflat cert în proprietatea CAP-ului S., fiind imposibil ca un membru CAP să dețină în proprietate personală un teren mai mare de 800 mp aferent locuinței, neexistând în cuprinsul considerentelor explicații privind deținerea în proprietate de catre defunct a terenului de 1000 mp, pct. Acasa, fără să se țină seama de locuința din Ploiești, deținută în proprietate, sunt nefondate întrucât defunctul a deținut terenuri în două locații diferite intitulate la pct. Acasă, Acasă-T. S., fiind preluate efectiv doar o parte din aceste terenuri, considerentele sentinței analizând toate împrejurările deduse judecății, iar actele existente la dosar atestă în realitate deținerea în proprietate de către defunct, ulterior anului 1962, a două proprietăți constând în imobilele situate în . teren de 800 mp, o construcție, în Ploiești,. având un teren de 715 mp, o construcție și nicidecum pur și simplu a unui teren de 800 mp împreună cu o construcție în calitate doar de membru cooperator.

Susținerile recurentei în sensul că actul de vânzare –cumpărare din 1968 era nul absolut datorită caracterului inalienabil, imprescriptibil, insesizabil al proprietății cooperatiste, fiind imposibil ca S. C. să înstrăineze valabil terenul la pct. Acasa, proprietatea CAP-ului S. si ca instanța de fond avea obligația să se pronunțe expres asupra modului de rezolvare a excepției nulității absolute a contractului de vânzare –cumpărare nr. 362/1968, analizată eronat în cadrul considerentelor sentinței fără să existe nicio mențiune în dispozitivul acesteia, nu au niciun temei legal deoarece contractul de vânzare cumpărare nr.362/1968 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, nefiind lovit de nulitate absolută în condițiile în care imobilele nu se aflau în proprietatea statului sau a CAP-ului ci în proprietatea privată a vânzătorului, neexistând niciun act de preluare efectivă nici a construcției.

Pe de altă parte, în speță nu există nicio dispoziție legală care să instituie în favoarea recurentei dreptul de a invoca cu titlu de excepție nulitatea absolută, nulitate care prin însăși natura sa reprezintă o pretenție concretă dedusă judecății și nicidecum pur și simplu o apărare care să vizeze fondul cauzei, nefiind obligatoriu ca instanța de fond să se pronunțe efectiv asupra acesteia în condițiile în care nu constituie o excepție propriu-zisă, neexistând nicio reglementare în acest sens.

Afirmațiile recurentei în sensul că eronat au fost aplicate disp.art.III lit.a pct.1 din Legea nr.169/1997, fără sa se țină seama de inexistența calității defunctului de persoană care nu ar fi avut niciodată teren în proprietate, predat la CAP, procedându-se nelegal la anularea titlului de proprietate nr._/2008 privind terenul de 800 mp, de recunoașterea reclamantei a dreptului de proprietate al pârâtilor S. de a obține titlu pentru terenul de 1000 mp, pct. Acasă, de cererea nr.886/2008 privind înștiințarea reclamantei în acest sens, posibilitatea încheierii unei asocieri cu deținătorul construcțiilor în vederea exploatării imobilului, reclamanta exprimându-și acordul în acest scop, nu pot fi avute în vedere întrucât, în realitate, în mod corect s-a ținut seama de dispozițiile sus menționate în condițiile în care moștenitorii defunctului S. C. nu au calitatea de persoane îndreptățite la atribuirea terenului în litigiu, procedându-se legal la desființarea parțială a titlului de proprietate emis cu nerespectarea dispozițiilor legilor fondului funciar, iar existența unor cereri ale pârâtului recurent referitoare la terenul în litigiu, solicitările acestuia din urmă privind asocierea cu reclamanta nu atestă recunoașterea unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu din partea reclamantei, ci, dimpotrivă, scopul, intenția pârâtului recurent de a obține cu orice preț atribuirea terenului în vederea obținerii unor profituri economice, ceea ce este inadmisibil.

Apărările recurentei în sensul că nu ar fi fost analizate împrejurările privind recunoașterea dreptului moștenitorilor defunctului S. C. de a li se atribui în proprietate terenul de la pct. Acasă de 1000 mp și că eronat s-a considerat suprapunerea terenurilor de 800 mp cu cei 1000 mp fără să se țină seama de inexistența acesteia, confirmată de planul de situație de la expertiza topo G. E., de configurația acestor terenuri, amplasamentul diferenței de 200 mp, nu au relevanță în cauză deoarece nu există nicio obligație din partea instanței de fond de a analiza fiecare împrejurare de fapt invocată de către părți atât timp cât nu a existat nicio manifestare de voință a reclamantei privind recunoașterea vreunui drept de proprietate al familiei S. asupra terenului în litigiu, iar în speță expertiza topo ing. G. E., inclusiv schița de plan demonstrează includerea terenului de 800 mp în suprafața de 1000 mp înscrisă în titlu T60 P 1/2, împrejurări de care instanțele judecătorești au obligația să țină seama și să le analizeze.

Aspectele invocate de către recurentă conform cărora dreptul de proprietate al pârâților S. asupra diferenței de 200 mp ar constitui dovada deținerii de către autorul acestora a terenului în litigiu, predat la CAP și că expertul nu ar fi explicat motivul privind plasarea diferenței de teren de 200 mp în partea din spate a construcțiilor, neexistând acces la acest teren față de terenul de 800 mp, fiind respinse eronat obiecțiunile formulate la raportul de expertiză în acest sens, contractul de vânzare –cumpărare fiind lovit de nulitate absolută, sunt nejustificate întrucât atribuirea în natură în favoarea pârâților S. a unei parcele de 1000 mp T 60 P 1/ 2 din care face parte și diferența de 200 mp nu conferă un drept de proprietate în favoarea acestor pârâți asupra terenului în litigiu, ci s-a ținut seama de dreptul la reconstituire asupra unor terenuri în suprafață totală de 4,77 ha, comisia locală având dreptul să stabilească amplasamentul asupra terenurilor aflate în patrimoniul fostului CAP, iar, în speță, este normal, firesc ca cei 200 mp să fie identificați cu respectarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra parcelei de 800 mp, în afara perimetrului pe care se află construcțiile acesteia, fiind respinse corect în acest sens obiecțiunile la expertiza topo.

Motivele invocate de către recurentul pârât în sensul că sentința ar fi lipsită de temei legal, fără să se țină seama de probele administrate în cauză ce atestă deținerea de către autorul său la pct. Acasa a unui teren de 2000 mp, împrejurare confirmată de actele emise de Primaria . eronat s-a considerat deținerea de către autorul său doar a unui teren de 1000 mp, eroare preluată de către expertul topo care înserează diferite aprecieri, stabilind deținerea la pct. Acasa doar a terenului de 200 mp, sunt neîntemeiate deoarece, în realitate, la stabilirea situațiilor de fapt, de drept, s-a ținut seama de toate probele administrate în cauză, inclusiv de contractul de vânzare cumpărare nr.362/1968, indiferent de înscrierile privind terenurile de 2000 mp deținute la un moment dat la pct. Acasă, iar expertul nu a făcut altceva decât să descrie situația de fapt existentă în raport de mențiunile înserate în cuprinsul registrelor agricole.

Criticile invocate de către recurent în sensul că instanța de fond s-ar fi dezis de la prima apreciere privind existența sau inexistența unui teren de 2000 mp deținut la pct. Acasa, terenul în litigiu descris în contractul de vânzare cumpărare fiind reconstituit legal în favoarea moștenitorilor defunctului și că eronat nu s-a ținut seama de susținerile pârâtilor, de contestarea concluziilor raportului de expertiză topo, sunt nefondate întrucât împrejurările sus menționate reprezintă simple aprecieri pur subiective ale recurentului care nu are dreptul la atribuirea terenului în litigiu, proprietatea reclamantei, dobândit legal de către aceasta din urmă, fiind imposibil să se țină cont de aceste stări de fapt care nu au niciun temei legal.

Apărările recurentului în sensul că eronat s-a considerat inexistența unei cereri de înscriere în CAP pentru terenul în litigiu, fără să se țină seama de actele conform cărora autorul său figura în evidențele agricole înca din 1959 cu un teren de 2000 mp pct. Acasa, existând cerere de înscriere în CAP pentru acest teren din partea acestuia și că a fost interpretată gresit exceptia invocată de catre C. Locala S. privind nulitatea absolută a contractului de vânzare –cumpărare nr.362/1968, nu au niciun fundament legal deoarece, în realitate, în mod corect s-a constatat inexistența înscrierii în CAP a terenului în litigiu de 800 mp atât timp cât acesta a fost înstrăinat de către defunctul S. C. în 1968, ulterior înscrierii în CAP, interpretându-se corect excepția privind nulitatea absolută în condițiile în care o asemenea împrejurare reprezintă o pretenție dedusă judecății și nicidecum o excepție propriu-zisă.

În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie prev. de art. 304 pct. 1-9 c.pr.civ. și ținând seama de disp. art. 3041 c.pr.civ., în baza art. 312 alin. 1 c.pr.civ. va respinge recursurile ca nefondate.

În baza art. 274, 277 c.pr.civ. vor fi obligați, în solidar, recurenții la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. S. cu sediul în . și S. M. G.- domiciliat in B., ..60, județul P., împotriva sentinței civile nr.757/03.04.2012 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimata – reclamantă F. P.-SOCIETATE COOPERATIVA DE CONSUM- S. Vălenii de M. cu sediul in Vălenii de M., ..29, județul P., intimații pârâții P. C. S. cu sediul în ., C. JUDETEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. P. cu sediul in Ploiești, .-4, județul P., S. C. domiciliată în Ploiești, . ., ., ca nefondate.

Obligă în solidar pe recurenți la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

R. C. C. M. Șalar F. L.

GREFIER,

Cardașol I. N.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. MC/Tehnored. MC

2 ex./16.11.2012

D.f._ Judecătoria Vălenii de M.

J.f A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1222/2012. Tribunalul PRAHOVA