Pretenţii. Decizia nr. 1165/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1165/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-09-2012 în dosarul nr. 1165/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1165
Ședința publică din data de 12 Septembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: C. D. E.
Judecător: A. M. L.
Judecător: M. B.
Grefier: V. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA C. PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr.14-16, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.2280/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA C. S. M.,cu sediul în S. M., ., jud. S. M. și C. JUDEȚEAN S. M., cu sediul în S. M., Piața 25 Octombrie, nr.1, jud. S. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului invocată din oficiu.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ la data de 23.09.2011, reclamanta Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția C. Prahova a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția C. S. M. și C. Județean S. M., solicitând instanței decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale, respectiv a diferenței între costul mediu lunar și contribuția lunară de întreținere ce revine ca obligație de plată beneficiarului/aparținătorului, pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008, pentru un număr de 2 beneficiari, respectiv suma de 3.390 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a solicitat pârâților achitarea costului mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru centrul rezidențial în care au fost admise persoanele cu handicap din județul S. M., datorat de la data admiterii efective în centru.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 34 din H.G nr. 268/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
La data de 01.02.2012, pârâtul C. Județean S. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean S. M. și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești.
Prin sentința civilă nr.2280/16.02.2012 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă excepția necompetenței sale teritoriale, cu consecința declinării competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei S. M..
Pentru a pronunța această sentință, au fost reținute următoarele:
Art.8 C.proc.civ. instituie o regulă derogatorie și de favoare raportat la regula prevăzută cu titlu general de art. 5 C.proc.civ. în ceea ce privește competența teritorială.
Ca regulă derogatorie, art. 8 presupune întrunirea mai multor cerințe și anume: acțiunea să fie îndreptată împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale; acțiunea să fie formulată de o persoană (fizică sau juridică) de drept privat. Prima cerință este expres prevăzută de textul de lege menționat, iar a doua este dedusă din teza finală a art. 8 al. 1 C.pr.civ. (care vorbește de instanța de la domiciliul reclamantului) și din interpretarea textului menționat prin prisma scopului urmărit de legiuitor (ratio legis).
Faptul că art. 8 al. 1 teza finală vorbește de instanța de la domiciliul reclamantului lasă impresia că acțiunea ar aparține în cazul prevăzut de acest articol doar unui reclamant persoană fizică deoarece noțiunea de „domiciliu” este legată de aceea de persoană fizică, persoana juridică având sediu. Însă nu acesta este scopul urmărit de legiuitor. Legiuitorul a urmărit prin edictarea acestei norme de favoare protejarea, facilitarea accesului la justiție în cazul în care pârât este statul sau o persoană juridică de drept public (cum sunt direcțiile generale, regiile publice, casele autonome și administrațiile comerciale) pentru că aceste persoane de drept public sunt într-o oarecare măsură niște „interpuși” ai statului specializați pe domenii de activitate de principiu stabilite prin lege. Tocmai pentru că legea este cea care stabilește aceste persoane (existența și modul lor de organizare) ele sunt persoane de drept public. Faptul că sunt persoane juridice de drept public cu anumite atribuții le dă dreptul să acționeze și să încheie acte juridice (inclusiv civile) privitoare la îndeplinirea acestor atribuții ce le revin. Însă prin art. 8 al. 1 C.pr.civ. legiuitorul a prevăzut o regulă derogatorie și de favoare în ceea ce privește acțiunile îndreptate contra acestora tocmai pentru a „egaliza” întrucâtva disproporția prezumtivă între un particular și persoane create și organizate de stat pentru îndeplinirea anumitor atribuții.
Iar dacă într-adevăr ideea de particular nu se rezumă doar la persoanele fizice, ci include și persoanele juridice, în niciun caz nu are în vedere persoane de drept public. Cu alte cuvinte art. 8 are în vedere acțiunile formulate de persoane fizice sau juridice de drept privat care se judecă cu statul sau cu persoane de drept public, iar nu acțiuni între diferite persoane de drept public (cum este cea de față).
În cadrul acțiunilor dintre diferite direcții generale, regii publice, case autonome sau administrații comerciale nu se regăsește ideea, rațiunea instituirii acestei derogări de la regula generală (statul neintenționând să se protejeze pe sine de el însuși), iar o normă derogatorie și de favoare trebuie interpretată în mod strict, nu extensiv (exceptio este strictisimus interpretatione).
Față de cele expuse rezultă că, în cazul de față în care acțiunea aparține unei persoane de drept public, o direcție generală, nu este aplicabil art. 8 al. 1 C.pr.civ., ci regula generală prevăzută de art. 5 C.pr.civ., regulă care atrage competența Judecătoriei S. M..
În consecință instanța de fond, în baza art. 158 C.pr.civ. a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Ploiești și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S. M..
Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, în termen legal a declarat recurs Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a C. Prahova, solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești.
În motivare, recurenta-reclamantă a învederat instanței faptul că Judecătoria Ploiești este competentă să soluționeze prezenta pricină în baza art.8 alin.1 c.pr.civ., legiuitorul nefăcând nicio distincție între „direcțiile generale” de la nivelul central al statului și „direcțiile generale” de la nivel județean, astfel că nici instanța de judecată nu ar trebui să facă distincție, conform principiului „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.
În drept, au fost invocate disp.art. 3041 C.pr.civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 02.03.2012.
La termenul de judecată din data de 13.06.2012, tribunalul a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, excepțiepe care o va analiza cu prioritate conform art.137 alin.1 c.pr.civ.
Astfel, conform disp. art.158 alin.3 c.pr.civ., „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”.
Aceste dispoziții ale Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor au intrat în vigoare la data de 25.11.2010, fiind aplicabile și în prezenta speță, data înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Ploiești fiind 23.09.2011.
Prin urmare, cum în actuala reglementare hotărârea prin care instanța se declară necompetentă să soluționeze pricina nu este supusă niciunei căi de atac, recursul declarat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr.2280/16.02.2012 se observă că este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, urmare admiterii excepției de inadmisibilitatea invocată de instanță din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu de instanță.
Respinge recursul declarat de declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA C. PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr.14-16, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.2280/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA C. S. M.,cu sediul în S. M., ., jud. S. M. și C. JUDEȚEAN S. M., cu sediul în S. M., Piața 25 Octombrie, nr.1, jud. S. M., ca fiind inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. D. E. A. M. L. M. B.
Grefier,
V. R.
Operator de date cu caracter personal 5595
2 ex./06.12.2012
Red./tehnored. A.M.L.
jud. fond A. I. – Judecătoria Ploiești
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 396/2012. Tribunalul PRAHOVA | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 476/2012. Tribunalul... → |
|---|
