Pretenţii. Decizia nr. 830/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 830/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 830/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.830
Ședința publică din data de 29.05.2012
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTORI - N. C.
- A. G. H.
GREFIER - V. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant M. PLOIEȘTI P. C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/19.10.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. C., domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova și R. C., domiciliată în Ploiești, ., ..
Recursul a fost timbrat conform Ordinului de plată nr.730/26.03.2012 în cuantum de 50,50 lei și timbru judiciar de 2,5 lei-fila 19 dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează că la data de 28.05.2012, recurentul-reclamant M. PLOIEȘTI P. C. L. PLOIEȘTI a depus prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise prin care solicită să se constate că acțiunea a rămas fără obiect având în vedere faptul că pârâta a achitat integral debitul restant, a procedat la repararea prejudiciului, litigiul stingându-se pe cale amiabilă.
Tribunalul recalifică calea de atac ca fiind RECURS, ținând seama de practica judiciară a Curții de Apel Ploiești, de natura și obiectul cauzei.
Tribunalul, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr. de dosar_, reclamanta M. Ploiești – prin C. L. Ploiești a chemat în judecată pe pârâta R. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate încetat contractul de închiriere nr. 6701/29.06.2009 în temeiul art. 27 alin. 3 din Legea nr. 114/1996, evacuarea pârâtei din imobil, obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu produs din culpa chiriașei, constând în distrugerea unei uși de interior și a unei ferestre, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 6701/29.06.2009 pentru imobilul situat în Ploiești, ..
A susținut reclamanta că în urma verificărilor efectuate pe teren la data de 24.09.2009 și la data de 22.06.2010 de către reprezentanții primăriei, s-a constatat că pârâta nu mai locuiește în imobilul deținut cu chirie, în acest spațiu fiind găsit I. C.-G., un nepot al pârâtei, așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Reclamanta a învederat că în aceste condiții, față de lipsa pârâtei din imobil, pe o perioadă mai mare de 30 zile devin aplicabile dispozițiile art. 27 alin. 3 din contract.
Deși, pârâtei i s-a adus la cunoștință necesitatea reparării și igienizării spațiului deținut cu chirie, aceasta nu a dat curs solicitărilor efectuate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970, art. 998 și art. 1073 C. Civ, art. 27 alin. 3 din Legea nr. 114/1996.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 101 lei si timbre judiciare in valoare de 1,5 lei.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri și martori P. sentința civila nr._/19.10.2011 Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea având ca obiect evacuare formulată de reclamant și a constatat încetat contractul de închiriere nr. 6701/29.06.2009.
De asemenea prin aceeași sentința s-a dispus evacuarea bunurilor aparținând pârâtei aflate în imobilul situat în . și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu produs reclamantei.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11,5 reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această sentința instanța de fond a reținut că parata R. C. este titulara contractului de închiriere nr. 6701 încheiat cu M. Ploiești – prin C. L. Ploiești, în calitate de proprietar, pentru imobilul situat în Ploiești, . contract încheiat la data de 29.06.2009 pe o perioadă de 5 ani, termenul contractual expirând la data de 18.05.2014.
Potrivit art. 8 din contract „Contractul încetează în termen de 30 zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului dacă persoanele îndreptățite prin lege nu au solicitat preluarea titulaturii contractului.”
Din probele administrate în prezenta cauză, respectiv declarația martorului C. I. D. care se coroborează cu notele de constatare din data de 22.06.2010 și din 24.09.2009 (f. 10, 11) instanța a reținut că pârâta nu mai locuiește în imobilul închiriat de o perioadă îndelungată de timp, în imobil locuind pentru o perioadă nepotul pârâtei, numitul I. G.-C..
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 969 C. Civ în vigoare la momentul încheierii contractului, față de părăsirea de către pârâtă a locuinței închiriate pentru o perioadă îndelungată, instanța de fond a reținut încetat contractul de închiriere nr. 6701/29.06.2009 în temeiul art. 8 din contract.
Cât privește cererea de evacuare a bunurilor pârâtei, instanța de fond a reținut că evacuarea ( nu doar a persoanei, dar și a bunurilor acesteia) reprezintă o sanctiune civilă aplicabilă in cazul neîndeplinirii de către locatar a obligațiilor legale referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative asupra unei locuințe. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că, față de soluția dată primului capăt de cerere, pârâta persoană fizică nu mai poate invoca in beneficiul său existenta unui titlu locativ care sa justifice rămânerea bunurilor acesteia in apartament.
În ceea ce privește suma solicitată de către reclamantă în cuantum de 1000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu produs din culpa chiriașei, constând în distrugerea unei uși de interior și a unei ferestre, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății instanța arespins acest capăt de cerere ca neîntemeiat față de împrejurarea că reclamanta nu au înțeles să depună nicio dovadă din care să reiasă cuantumul prejudiciului suferit de aceasta, eventual prin comparație cu alte obiecte similare noi, și a pretins o sumă globală, fără a indica măcar cât reprezintă suma solicitată pentru ușa defectă și cât reprezintă suma solicitată pentru fereastra stricată, pentru ca instanța să poată stabili prejudiciul efectiv suferit de aceasta în conformitate cu dispozițiile art. 998-999 C. Civ.
Împotriva acestei sentințe în termen a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurentul reclamant M. Ploiești a criticat sentința arătând că hotărârea este lipsită de temei legal întrucît a arătat că între M. Ploiești și intimata pârâtă R. C. în calitate de titular, s-a încheiat contractul nr.7601/29.06.2009 având ca obiect închirierea spațiului cu destinație de locuință situat în Ploiești . B, contract încheiat până la data de 18.05.2014.
La verificările efectuate în teren la data de 24.09.2009 și la data de 22.06.2010 de către reprezentanții Primăriei Ploiești s-a constatat că numita R. C. nu mai locuiește în imobilul deținut cu chirie, în spațiu fiind găsit numitul I. C. G. ,nepotul numitei R. C., care a locuit pentru o perioadă în imobil fără forme legale.
Cu ocazia verificărilor din teren s-a constatat că spațiul deținut cu chirie este degradat, ușa interioară dintre cameră și bucătărie distrusă și o fereastră, iar geamul de aceasta era spart.
Critica recurentul reclamant sentința arătând că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la achitarea sumei de 1000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu produs din culpa chiriașei pentru ca aceasta în calitatea de chiriaș, avea obligația potrivit art.6 din contractul de închiriere să răspundă de distrugerea totală sau parțială a locuinței închiriate care s-ar datora culpei sale.
Totodată, a menționat recurentul că, chiriașa avea obligația să nu permită ca locuința să nu fie folosită de alte persoane decât cele menționate la art-2 din contract și menționează că a depus înscrisuri din care reiese cuantumul prejudiciului suferit.
La data de 28.05.2012 recurentul reclamant M. Ploiești prin C. L. Ploiești a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului( intitulat de acesta în mod greșit apel), modificarea în tot a sentinței recurată și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect întrucât intimata pârâtă a achitat integral debitul restant, a procedat la repararea prejudiciului efectuând lucrările de reparații necesare și a procedat la predarea spațiului pe care l-a deținut cu chirie, litigiul stingându-se pe cale amiabilă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrata sub nr._ la data de 06.01.2012.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Intimata pârâtă a avut calitatea de titulară a contractului de închiriere nr.6701 încheiat cu recurentul reclamant în calitate de proprietar cu privire la imobilul din Ploiești ..
În baza acestui contract de închiriere, pârâta în calitate de chiriaș a avut anumite obligații pe care nu le-a respectat și chiar a plecat din imobil în locuință locuind nepotul său.
În acest sens, instanța de fond a constatat încetat contractul de închiriere și a dispus evacuarea bunurilor aparținând intimatei pârâte din imobilul situat în Ploiești ..
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de prejudiciu cauzat acesteia.
În recurs, a fost depusă de către recurentul reclamant adresa nr.4594 din 2.04.2012 emisă de Primăria Municipiului Ploiești- Direcția de Gestiune Patrimoniu Serviciul Evidență și Administrare Fond Locativ în care se arată că intimata pârâtă a achitat la data de 26.03.2012 suma de 147 lei reprezentând debit chirie pentru perioada octombrie 2011- martie 2012.
S-a nebționat că prin cererea nr.4594/12.03.2012 intimata pârâtă a solicitat să predea spațiul întrucât și-a schimbat domiciliul, motiv pentru care la data de 28.03.2012, spațiul situat în . a fost sigilat de către reprezentanții acestei instituții.
În cuprinsul adresei se arată că în urma verificării efectuate s-a constatat că d-na R. C., intimata-pârâtă din prezenta cauză a efectuat lucrări de reparații, a montat uși interioare și fereastră cu geam.
Pentru considerentele arătate, tribunalul în baza disp.,art.312 alin.2 și 3 C.pr.civ. va admite recursul și va modifica în tor sentința recurată în sensul că respinge acțiunea în totalitate ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant M. PLOIEȘTI prin C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/ 19.10.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. C., domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova și R. C., domiciliată în Ploiești, ., ., ., și în consecință:
Modifică în tor sentința recurată în sensul că respinge acțiunea în totalitate ca rămasă fără obiect.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 29.05.2012
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. N. C. A. G. H.
GREFIER
V. R.
Operator date cu caracter personal 5595
Red CN / tehnored. RV
3 ex/04.07.2012
D.f._ /2010 Judec. Ploiești
J.f. F. I. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 824/2012. Tribunalul PRAHOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 843/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








