Legea 10/2001. Sentința nr. 4015/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4015/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-06-2012 în dosarul nr. 4015/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4015
Ședința publică din data de 18 Iunie 2012
PREȘEDINTE - I. C.
GREFIER - M. – D. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, de reclamantul A. C., domiciliat în Ploiești, ., județ Prahova, în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN - prin M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, . sector 5, ., cu sediul în Ploiești, .. 5, . Prahova, M. PLOIEȘTI - P. P., cu sediul în Ploiești, județ Prahova și M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, . sector 5.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2012, declarațiile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18 iunie 2012, când a dat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr._, reclamantul A. C., în contradictoriu cu pârâții Mun. Ploiești, prin primar, S. Român prin M. Finanțelor P. și . ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caducitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 810/N/1997 încheiat de reclamant cu . pârâților la plata sumei de 500.001 lei, reprezentând prețul de piață al imobilului situat în Ploiești, .. 3, jud. Prahova.
În motivare, a susținut că, a dobândit apartamentul (alcătuit din 3 camere și dependințe) din Ploiești, .. 3, jud.Prahova, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 810-N/17.01.1997, încheiat cu . cu titlu particular al statului.
În cursul anului 2004, numita I. M. a formulat la Judecătoria Ploiești o acțiune (nr._ ) prin care a chemat în judecată și pe reclamantul A. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că titlul său de proprietate asupra imobilului sus-menționat este preferabil titlului de proprietate al reclamantului din prezenta cauză, urmând ca acesta să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și posesia imobilul.
P. decizia nr. 1142/13.06.2006 a Curții de Apel Ploiești, a fost admis recursul formulat de numita I. M., sentința recurată nr. 7577/2005 a Judecătoriei Ploiești, fiind schimbată, în sensul admiterii acțiunilor în revendicare conexate formulate de I. M..
P. aceeași decizie, reclamantul din prezenta cauză a fost obligat să-i lase recurentei în deplină proprietate imobilul din Ploiești, .. 3, jud. Prahova.
În considerentele deciziei respective, s-a reținut că reclamantul a fost cumpărător de bună-credință, întrucât a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu un neproprietar.
De asemenea, a menționat reclamantul că, prin sentința civilă nr. 62/2000 pronunțată de Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2427/2002 a CAP Ploiești, s-a respins acțiunea în constatarea nulității absolute promovată de adevărata proprietară a imobilului, numita I. M..
S-a susținut că, deși prin sentința civilă nr. 62/2000, contractul încheiat de reclamant cu . fost menținut, acesta nu a mai produs efecte juridice atât timp cât decizia civilă nr. 1142/2006 a dispus retrocedarea acestui imobil către adevăratul proprietar.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1337, 1344, art.6 pct. 1 din CEDO, art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la Convenție, art. 50, art. 501 din legea nr. 10/2001 cu modificări.
Pârâta DGFP Prahova a formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea de despăgubire, ca urmare a evicțiunii totale suferite de reclamant.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile impuse de legiuitor. Astfel, a susținut că nu este îndeplinită condiția privitoare la cauza evicțiunii care trebuie să fie anterioară vânzării. De altfel, chiar o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat (decizia nr. 2427/29.11.2002 a CAP Ploiești) a stabilit pe de o parte valabilitatea titlului de proprietate în baza căruia statul a dobândit imobilul în litigiu, iar pe de altă parte valabilitatea titlului de proprietate al reclamantului.
Faptul că ulterior, aceeași curte de apel, în mod nelegal, în cadrul unei acțiuni în revendicare, a dat câștig de cauză fostului proprietar, ignorând prevederile legale în materie, buna credință a reclamantului, constituie o cauză ulterioară încheierii contractului și nu poate fi privită ca un motiv pentru a i se impune plata despăgubirilor pentru evicțiune.
Mai mult decât atât, a susținut că nici prevederile art. 501 din legea nr. 10/2001 nu sunt îndeplinite în cauză, astfel acesta prevăzând expres ca, contractul de vânzare-cumpărare în care era indicat prețul de piață să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea caducității, fiind vorba despre un contract de vânzare-cumpărare, efectele sale se produc la momentul realizării acordului de voință, astfel încât nu poate fi constatată caducitatea contractului, caz de ineficacitate care lovește un act juridic valid, ce nu a produs încă efecte și care se datorează unui eveniment survenit după formarea valabilă a actului și independent de voința autorului.
La data de 04.07.2011, reclamantul a depus un răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune și continuarea judecării cauzei pe fond.
Pârâta . a formulat întâmpinare, solicitând respingerea capătului de cerere având ca obiect constatarea caducității contractului de vânzare-cumpărare, ca neîntemeiat, iar cu privire la celălalt capăt de cerere, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a precizat că, în speță, contractul nu a fost încheiat cu . calitate de proprietar, pentru sine, ci în calitate de unitate specializată în vânzarea locuințelor către populație, împuternicită fiind de statul român, care figura ca proprietar al imobilului la acea dată. De asemenea, potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, obligația de restituire a prețului actualizat plătit de chiriașii care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare în condițiile legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, incumbă Ministerului Finanțelor P., din fondul extrabugetar constituit în baza art. 13 alin. 6 din legea nr. 112/1995, prin intermediul DGFP Prahova.
A solicitat și respingerea acțiunii, ca neîntemeiate, întrucât, prin declarația expresă dată în fața reprezentantului societății, reclamantul și-a asumat răspunderea pentru toate consecințele ce ar fi decurs din restituirea în natură a apartamentului către fostul proprietar.
P. încheierea ședinței publice din data de 31.10.2011, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
P. aceeași încheiere de ședință, a încuviințat pentru reclamant probele cu înscrisuri și a unei expertize în specialitatea construcții civile.
La data de 07.03.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând, în subsidiar, în măsura respingerii primului capăt de cerere, să se constate desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 810-N/1997 încheiat de reclamant cu . și introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Min. Finanțelor P..
În motivare, s-a precizat că, anterior promovării acțiunii în revendicare pe comparare de titluri, adevăratul proprietar, I. M., a promovat o acțiunea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant. Această acțiune a fost respinsă definitiv și irevocabil, prin decizia civilă nr. 2427/2002.
Pentru a nu se opune autoritatea de lucru judecat, reclamantul a precizat că nu a mai fost în măsură să promoveze o nouă acțiune în constatarea nulității absolute a aceluiași contract, însă este evident că nici contractul respectiv nu mai produce nici un efect juridic, de vreme de acțiunea prin comparare de titluri a fost admisă prin decizia civilă nr. 1142/2006 a CAP Ploiești, iar reclamantul nu mai ocupa din anul 2010 imobilul.
Dreptul reclamantului de a obține valoarea de piață a apartamentului este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești care să constate că acest contract de vânzare-cumpărare este desființat.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ., Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, „restituirea prețului prevăzut la alin. 21 se face de către M. Economiei și Finanțelor (M. Finanțelor P., potrivit OUG nr. 221/2008) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin. 6 din legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Iar potrivit alin. 21 al aceluiași articol, „cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxă de timbru.
P. urmare, calitate procesuală pasivă în cazul acțiunilor având ca obiect restituirea prețului actualizat, ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul legii nr. 112/1995, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, revine Ministerului Finanțelor P., care are obligația de a face plata din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din legea nr. 112/1995.
Dispozițiile art. 50 alin.3 din legea nr. 10/2001, rep., au caracter special și se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile dreptului comun, neputându-se invoca faptul că prețul actualizat ar trebui pretins de cumpărător de la unitatea vânzătoare, pe calea răspunderii pentru evicțiune, întrucât în ipoteza desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu eludarea dispozițiilor legii nr. 112/1995, nu operează garanția pentru evicțiune.
Astfel, pentru a putea opera garanția contra evicțiunii, ar fi fost necesar nu numai să se fi produs o tulburare de drept, care să fi fost anterioară vânzării, dar și ca dobânditorul să nu fi cunoscut pericolul evicțiunii, or, desființarea contractului de vânzare-cumpărare pe cale judecătorească, în cazul imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, nu se putea face decât pentru nerespectarea dispozițiilor legale, iar în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, desființarea contractelor nu putea fi decât consecința relei-credințe a dobânditorilor la momentul contractării, ceea ce înseamnă acceptarea riscului evicțiunii și înlăturarea răspunderii vânzătorului.
Se constată astfel că, prin această reglementare, cu caracter speciale, legiuitorul a înțeles să deroge de la dreptul comun în materia evicțiunii (art. 1337 și urm. Cod civil), impunând altei persoane, în speță Min. Finanțelor P., decât vânzătorul bunului, obligația de restituire a prețului vânzării.
Astfel, statul a fost cel care a naționalizat abuziv bunul de la fostul proprietar, edictând ulterior norme care au permis închirierea bunului către terțe persoane și, în final, norme care au permis vânzarea acestuia către respectivii chiriași, încasând prețul acestor imobile și ar fi injust să se impună unității administrativ-teritoriale, care a avut în administrare respectivul imobil și care a fost obligată prin legea nr. 112/1995 să-l înstrăineze chiriașilor, sarcina de a-i despăgubi pe reclamanți.
Tribunalul reține că sumele încasate din vânzarea apartamentelor în condițiile legii nr. 112/1995 nu au fost însușite de unitățile administrativ-teritoriale, care au avut calitatea de vânzători în contracte, ci s-au constituit venit extrabugetar la dispoziția Min. Finanțelor P. conform art. 13 alin. 6 din legea nr. 112/1995.
Mai mult decât atât, Tribunalul apreciază că M. Finanțelor P. stă în judecată în proces drept reprezentant al statului, întrucât acesta, potrivit art. 12 alin.5 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în litigiile referitoare la dreptul de administrare sau de proprietate, este reprezentat de M. Finanțelor P..
De altfel, ca principiu general, în litigiile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate particularilor prin măsurile luate în perioada comunismului, răspunderea generală revine statului, care, și în temeiul principiilor de drept general acceptate și al principiilor internaționale la care România a aderat, prin semnarea CEDO, este obligat să ia toate măsurile de respectare a drepturilor esențiale ale cetățenilor, printre care se află și dreptul la proprietatea privată.
Față de aceste considerente, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a . și va respinge acțiunea formulată împotriva acesteia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Din analiza ansamblului materialului probator administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:
P. contractul de vânzare-cumpărare nr. 810-N/17.01.1997, încheiat cu . a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu, situat în Ploiești, .. 3, jud. Prahova.
În cursul anului 2004, numita I. M. a formulat la Judecătoria Ploiești o acțiune, prin care l-a chemat în judecată și pe reclamantul din prezenta cauză, că titlul său de proprietate asupra imobilului sus-menționat este preferabil titlului de proprietate al reclamantului din prezenta cauză, urmând ca acesta să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și posesia imobilul. Acțiunea formulată de numita I. M. a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Ploiești.
P. decizia nr. 1142/13.06.2006 a Curții de Apel Ploiești, a fost admis recursul formulat de numita I. M., sentința recurată nr. 7577/2005 a Judecătoriei Ploiești, fiind schimbată, în sensul admiterii acțiunilor în revendicare conexate formulate de I. M..
P. aceeași decizie, reclamantul din prezenta cauză a fost obligat să-i lase recurentei în deplină proprietate imobilul din Ploiești, .. 3, jud. Prahova.
S-a constatat că reclamantul a fost cumpărător de bună credință al imobilului dar, dat fiind faptul că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu un neproprietar, S. Român, această situație nu poate constitui un mod de dobândire a dreptului de proprietate.
În considerentele deciziei respective, s-a reținut că reclamantul a fost cumpărător de bună-credință, întrucât a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu un neproprietar.
Se reține, de asemenea, că, anterior promovării de către numita I. M. a acțiunii în comparare de titluri, în care a fost pronunțată decizia nr. 1142/2006, aceasta a promovat o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant cu . respinsă prin sentința civilă nr. 62/2000 a Judecătoriei Ploiești, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2427/2002 a Curții de Apel Ploiești.
Potrivit art. 501 din legea nr. 10/2001, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. 1 se stabilește prin expertiză”.
În urma interpretării gramaticale a dispozițiilor art. 20 alin. 21 din legea nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost introdus de pct. 8 al art. I din legea nr. 1/30.01.2009 („în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau M. Dezvoltării, Lucrărilor P. și Locuințelor”), s-ar ajunge la concluzia că legiuitorul, atunci când vorbește despre desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispozițiilor legii nr. 112/1995 are în vedere contractele desființate ca urmare a admiterii unei acțiuni în anulare sau a unei acțiuni în revendicare.
Tribunalul apreciază însă că interpretarea logică a dispozițiilor art. 501 coroborate pe art. 20 alin. 21 din legea nr. 10/2001, republicată este aceea că desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispozițiilor legii nr. 112/1995 vizează doar acele contracte în privința cărora nu s-a constatat a fi lovite de vreun motiv de nulitate, dar care au fost „desființate”, în sensul că au devenit ineficace în urma promovării acțiunii în revendicare de către adevăratul proprietar, instanța constatând că titlul acestuia din urmă este mai puternic față de cel reprezentat de contract.
P. urmare, apreciind că nu se poate imagina o ipoteză în care contractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legii nr. 112/1995 și totuși să fie desființat prin admiterea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât temeiul desființării contractelor de vânzare-cumpărare este art. 45 alin. 2 din legea nr. 10/2001 rep., („actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință”), iar potrivit art. 45 alin. 1 din același act normativ, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor acestei legi sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
P. urmare, Tribunalul consideră că dispozițiile art. 50 și art. 501 din legea nr. 10/2001 rep., nu reglementează în mod expres situația în care chiriașii cumpărători în baza legii nr. 112/1995 pierd dreptul de proprietate, ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare inițiate de fostul proprietar al imobilului. În această situație, practica judecătorească a considerat că și acestor cazuri le sunt aplicabile dispozițiile sus-menționate, întrucât, pe de o parte, prețul achitat de chiariașii-cumpărători a ajuns într-un fond special constituit la nivelul MFP, conform legii nr. 112/1995, vânzătorul, semnatar al actului de vânzare-cumpărare, neîncasând efectiv nicio sumă de bani.
Un alt argument în sprijinul acestei opinii este și acela că, prin modalitatea desființării contractelor ori a pierderii procesului în cadrul acțiunii în revendicare, chiriașii-cumpărători pierd în totalitate bunul, fiind evinși total.
Din acest punct de vedere, Tribunalul consideră că ceea ce s-a dorit a fost repunerea părților în situația anterioară într-una dintre modalitățile prevăzute de art. 50 alin. 2 și 21 din legea nr. 10/2001 rep.
Pe de altă parte, dispozițiile legii sunt contradictorii, întrucât și în ipoteza prevăzută la alin. 50 alin. 2 și în cea prevăzută la alin. 21 al aceluiași articol din legea nr. 10/2001 rep., contractele sunt desființate, deși unele sunt încheiate cu respectarea legii, iar altele nu, deși în primul caz, dacă nu a existat o fraudă la lege, nu există temei legal pentru a se dispune desființarea lor.
Întrucât o normă legală trebuie interpretată în sensul aplicării ei, precum și în baza disp.art. 3 Cod civ., art. 129 C.p.c., potrivit cărora, judecătorului îi este interzis să refuze o judecată pe motiv că legea nu prevede sau este neclară.
De asemenea, se au în vedere și prevederile art. 6 CEDO, în conformitate cu care este necesar să se asigure părților un proces echitabil.
Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul consideră că, în speță, contractul de vânzare-cumpărare nr. 810-N/1997 încheiat de reclamant cu . fost „desființat”, a devenit de fapt ineficace, ca urmare a admiterii a acțiunii în revendicare prin comparare de titluri formulată de numita I. M., dispusă, în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 1142/13.09.2006 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosar nr. 3797/2006.
Mai mult decât atât, în baza principiului prezumției de lucru judecat, care oprește repetarea judecății, impunând consecvența în judecată (ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o alta), Tribunalul consideră că, în cadrul acestui proces, nici nu se mai putea analiza validitatea sau nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare în cauză, din moment ce chestiunea validității acestuia fusese deja analizată în cadrul dosarului având ca obiect constatarea nulității absolute a acestuia și în care se pronunțase irevocabil Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 2427/2002, precum și faptul că acest contract a fost lipsit de efecte juridice prin admiterea revendicării prin comparare de titluri prin decizia Curții de Apel Ploiești, nr. 1142/2006, rămasă irevocabilă.
P. urmare, Tribunalul consideră că, prin admiterea acțiunii în revendicare, contractul de vânzare-cumpărare nr. 810-N/1997, încheiat cu respectarea prevederilor legii nr. 112/1995, a fost implicit desființat, în sensul de a fi fost lipsit de efecte juridice.
Totodată, Tribunalul reține caducitatea drept acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului actului juridic. Astfel, caducitatea presupune un act juridic valabil încheiat, produce efecte numai pentru viitor, presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic, iar împrejurarea care determină caducitatea este, întotdeauna, străină de voința autorului actului juridic.
În speță, Tribunalul consideră că, spre deosebire de nulitate, caducitatea este acea cauză de ineficacitate a unui act juridic valabil încheiat, care însă nu a produs încă efecte (ceea ce nu este situația din prezentul dosar). P. urmare, având în vedere că, fiind vorba despre un contract de vânzare-cumpărare, efectele acestuia se produc la momentul realizării acordului de voință, fiind un contract cu executare uno ictu, în speță, nu operează sancțiunea caducității.
Având în vedere toate considerentele mai sus precizate, nu se poate constata nici așa-numita „desființare” a contractului de vânzare-cumpărare nr. 810-N/1997 încheiat de reclamant cu . cum s-a solicitat de către reclamant, în subsidiar, în cadrul precizăirii cererii de chemare în judecată, întrucât se consideră că această ineficacitate a contractului respectiv, de lipsite de efecte juridice a acestuia, a intervenit prin decizia civilă irevocabilă nr. 1142/13.09.2006 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosar nr. 3797/2006, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 50 alin. 21 al legii nr. 10/2001 republicată.
P. urmare, Tribunalul va admite, în parte, acțiunea, astfel cum a fost precizată și va obliga S. Român, prin M. Finanțelor P., la plata către reclamant a sumei de 228.850 lei, reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în Ploiești, .. 3, jud. Prahova, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert în specialitatea construcții civile și industriale N. C..
În baza considerentelor de mai sus, precum și a prezumției de lucru judecat, Tribunalul va respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea caducității, în subsidiar, desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 810-N/1997, încheiat de reclamant cu . neîntemeiat.
În baza prevederilor art. 274 C.p.c., va dispune obligarea pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor P., la plata către reclamant a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert, astfel cum acesta a fost stabilit prin încheierea ședinței publice din data de 09.12.2011 (fila 95 verso dosar).
Tribunalul apreciază că, deși reclamantul a plătit suma de 700 lei cu titlu de onorariu expert, potrivit acestei încheieri de ședință, cu privire la mențiunile căreia nu s-a solicitat îndreptarea unei/unor eventuale erori materiale, instanța de judecată a stabilit un onorariu de expert în sumă de doar 600 lei.
Cu privire la onorariul avocatului, solicitat, de asemenea, prin cuvântul pe fond și concluziile scrise depuse prin Serviciul Registratură, la data de 14.06.2012, Tribunalul apreciază că, dovada achitării acestuia în sumă de 1200 lei, respectiv chitanța nr. 10/08.06.2012 nu poartă nici antetul cab. de avocatură, nici ștampila și semnătura avocatului reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a ..
Respinge acțiunea formulată împotriva ., cu sediul în Ploiești, .. 5, . Prahova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite, în parte, acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A. C., domiciliat în Ploiești, ., județ Prahova, în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN - prin M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, . sector 5, M. PLOIEȘTI - P. P., cu sediul în Ploiești, județ Prahova și M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, . sector 5.
Obligă S. Român, prin M. Finanțelor P., la plata către reclamant a sumei de 228.850 lei, reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în Ploiești, .. 3, jud. Prahova.
Respinge, capătul de cerere având ca obiect constatarea caducității, în subsidiar, desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 810-N/1997, încheiat de reclamant cu . neîntemeiat.
Obligă pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor P., la plata către reclamant a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2012.
Președinte,Grefier,
I. CioponeaMădălina-D. B.
Red./tehnored. I.C.
7 ex./13.07.2012
Operator de date cu caracter personal 5595
| ← Fond funciar. Decizia nr. 819/2012. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 888/2012. Tribunalul... → |
|---|
