Obligaţie de a face. Decizia nr. 552/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 552/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-10-2012 în dosarul nr. 552/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.552
Ședința publică din data de 11.10.2012
PREȘEDINTE – R. I. C.
JUDECĂTOR – A. G. H.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții - reclamanți I. D. cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova, I. F., cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., I. N., cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova, I. A., cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova, I. M. F. cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova în contradictoriu cu paratul M. P. P. C. L., cu sediul in Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 1675/7.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 4.10.2012 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar note scrise, a amânat pronunțarea la data de 11.10.2012 și deliberând a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr._, reclamanții I. D., I. F., I. N., I. A., I. M. F. au solicitat în contradictoriu cu paratul M. P. P. C. L. obligarea acesteia la încheierea contractului de închiriere pentru suprafața cu destinație de locuință (prelungirea contractului_/15.08.1991)
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca în anul 1991 a obținut o locuință din fondul M. Ploiești pe care au ocupat-o în baza contractului de închiriere_/15.08.1991. acest contract a fost prelungit de mai multe ori.
Reclamanții au mai precizat că prin sentința 6018 din data de 06.05.2010 s-a reziliat contractul de închiriere pe motiv că nu a fost achitată chiria, hotărâre care nu este irevocabilă întrucât au promovat calea de atac a recursului.
Reclamanții au mai arătat că au fost în nenumărate rânduri în audiență la C. L., arătând că este singura locuință a acestora și că nu dispun de posibilități materiale pentru a închiria un alt spațiu de închiriere.
Reclamanții au învederat că au achitat chiria restantă și că nu se mai justifică rezilierea contractului și evacuare acestora din locuință.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1075, Legea 114/1996; legea 241/2001, OG 8 /2004.
In dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar, în copie, înscrisuri
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, și proba testimonială.
P. sentința civilă nr. 1675/7.02.2012, Judecătoria Ploiești a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul 4507 din data 04.04.2008 având ca obiect închirierea de către pârâtă către reclamanți a imobilului din Ploiești, ., nr. 2, ., .. Acest contract s-a încheiat pentru perioada 10.03._09.
P. sentința civilă 6018 pronunțată în dosarul_ instanța a admis acțiunea precizată, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere 4507/04.04.2008, evacuarea pârâților, și obligarea pârâtului la plata sumei de 1548 lei contravaloare reprezentând contravaloare chirie restantă și majorări de întârziere. P. decizia civilă 28 din data de 13.01.2011 a fost respins apelul ca nefundat. În prezent dosarul se află în etapa recursului la Curtea de Apel Ploiești.
Actul juridic civil reprezintă manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice civile.
Conform art. 948 cod civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Unul din principiile voinței juridice în dreptul civil românesc este principiul libertății actelor juridice numit și principiul autonomiei de voință consacrat de art. 969 cod civil. Potrivit acestui principiu, subiectele de drept civil sunt libere să încheie sau nu acte juridice, să stabilească așa cum doresc conținutul actelor juridice, să modifice sau să pună capăt actului juridic civil pe care l-au încheiat.
Pe cale de consecinta, in lipsa acordului valabil de vointa al partilor, instanta nu poate obliga o parte să încheie un contract, deoarece nu este indeplinita cerinta referitoare la consimtamant și ar reprezenta o atingere adusa libertatii contractuale si, in consecinta, a principiilor constitutionale. Proprietarului nu i s-ar putea impune de către instanța judecatorească in cadrul raporturilor contractuale, o obligatie la care nu si-a dat consimtamantul. Ca element al vointei juridice, consimtamantul nu este susceptibil de transfer sau substituire, din cauza caracterului sau subiectiv, personal, fiind strans legat de persoana umana.
In speta, reclamantul nu a precizat in baza caror dispozitii din Codul civil instanta ar putea face acest lucru, fiind evident ca prevederile art. 1073-1077 C.civ., care sunt invocate, nu permit in realitate instanței posibilitatea de a obliga o parte să-și dea consimțământul la încheierea unui act juridic.
Chiar și în cazul acțiunilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic instanța nu înlocuiește sau suplinește voința unei părți la încheierea contractului ci complinește forma a ceea ce părțile au convenit deja.
Temeiul de drept indicat de reclamanți prin apărător, art. 1809-1810 din noul cod civil se referă la tacita relocațiune, care nu a operat în cauză având în vedere că contractul_/15.08.1991 a fost prelungit până la data de 07.04.2009 și că există pe rolul instanței un litigiu pendinte de reziliere și evacuare, pârâta manifestându-și astfel voința de a nu reînnoi contractul desfăcut prin efectul expirării termenului.
De asemenea reclamanții nu au indicat articolul din Legea 114/1996 în virtutea căruia instanța ar putea obliga pârâta la încheierea unui nou contract de închiriere.
Pentru aceste motive instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, fiind consecința interpretării greșite ce guvernează contractul de locațiune – art. 1075 C.civ., art. 1809, art. 1810 din Noul Cod civil, Legea nr. 114/1996, Legea nr. 241/2001, O.G. nr. 8/2004.
Au arătat că au beneficiat de un contract de închiriere, nr. 4507/4.04.2008, care a suportat unele prelungiri.
Au precizat că, ulterior, Primăria nu a mai prelungit contractul, deși existau acte normative care îi permiteau acest lucru, pe considerentul că nu au achitat chiria la zi.
Au menționat că a fost achitată chiria, astfel că suportul faptic al rezilierii contractului, teoretic nu se mai menține iar motivarea că există hotărâre judecătorească privind rezilierea contractului nu are niciun suport, atât timp cât recursul este suspendat și nu beneficiază de o hotărâre definitivă și irevocabilă.
Au arătat că, în condițiile în care Primăria a perceput chiria pentru un spațiu pentru care nu mai exista contract de închiriere, întrucât nu s-a mai dorit prelungirea acestuia, motivarea instanței pe dispozițiile art. 948 și art. 969 C.civ. nu își găsește nicio rațiune în cauză.
Au menționat că, fiind în materia locațiunii, s-a făcut dovada existenței următoarelor elemente: existența unor contracte de locațiune; încasarea chiriei peste termenul stipulat în contractul de locațiune; plata chiriei la zi, astfel că trebuie discutate temeiurile juridice pe care le-au invocat, respectiv Legea nr. 114/1996 și Legea nr. 241/2001, astfel cum au fost modificate, dar și Noul Cod civil.
Au precizat că, în aceste condiții, a operat tacita relocațiune, pe considerentul că a existat contract de locațiune și acesta s-a prelungit de fapt, ca urmare a faptului că Primăria a acceptat să încaseze chiria.
Au arătat că, în virtutea textelor de lege mai sus invocate, instanța, ca în multe alte situații, putea să oblige Primăria să încheie contract de închiriere pe durată nedeterminată, astfel cum impune Noul Cod civil.
P. întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 4.10.2012, instanța a recalificat calea de atac ca fiind apel.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Apelanții au invocat dispozițiile art. 1075 C.civ., art. 1809 și art. 1810 din Noul Cod civil, Legea nr. 114/1996, Legea nr. 241/2001, O.G. nr. 8/2004.
Niciunul dintre actele normative invocate nu prevede posibilitatea obligării unei persoane de a încheia un contract de închiriere.
Conform art. 129 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 1810 din Noul Cod civil, invocate de către apelanți, sunt aplicabile tuturor contractelor de locațiune al căror termen se împlinește după data intrării în vigoare a Codului civil.
Termenul contractului de închiriere a expirat la data de 7.04.2009, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, astfel încât dispozițiile acestuia privind tacita relocațiune nu sunt aplicabile în cauză.
P. contractul de închiriere încheiat la data de 27.03.2008, înregistrat sub nr. 4507/4.04.2008, s-a stabilit termenul închirierii imobilului situat în Ploiești, . nr. 2, ., de la data de 10.03.2008 la data de 7.04.2009.
Potrivit art. 3 din contract, există posibilitatea de prelungire a contractului pe baza declarației de venituri și a actelor doveditoare, conform prevederilor legale; în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual.
Potrivit art. 1437 și art. 1452 din Codul civil de la 1864, dacă locatarul rămâne în folosința lucrului după expirarea termenului contractual și fără ca locatorul să-l împiedice, locațiunea se consideră reînnoită prin tacita relocațiune.
Tacita relocațiune operează un nou contract de locațiune.
Tacita relocațiune are loc în condițiile primului contract, chiria fiind cea inițială, noua convenție considerându-se însă încheiată fără termen.
Întrucât noul contract se consideră încheiat fără termen, acesta poate fi denunțat unilateral de către oricare din părți.
Cererea de chemare în judecată pentru rezilierea contractului și evacuare constituie o manifestare neechivocă a voinței de denunțare a contractului.
Intimatul-pârât nu și-a asumat obligația de a încheia un nou contract de închiriere iar o astfel de obligație nu este prevăzută nici de lege.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 296 C.civ., Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții - reclamanți I. D. cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova, I. F., cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova, I. N., cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova, I. A., cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova, I. M. F. cu domiciliul în Ploiești, . G., nr,2, ., județul Prahova în contradictoriu cu paratul M. P. P. C. L., cu sediul in Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 1675/7.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.10.2012.
Președinte, Judecător,
R. I. C. A. G. H.
Grefier,
R. C.
Operator de date cu caracter personal 5595
Redactat/ Tehnored. CRI
6 ex./18.12.2012
Df._ /201] Judecătoria Ploiești
Jf. F. G. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1333/2012. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 1310/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
