Revendicare imobiliară. Decizia nr. 378/2012. Tribunalul PRAHOVA

Tribunalul PRAHOVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 378/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-03-2012 în dosarul nr. 378/2012

ROMANIA

TRIBUNALUL PRAHOVA-SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR.378

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.03.2012

PREȘEDINTE-C. N.

JUDECĂTORI-C. M.

-R. C.

GREFIER – CARDAȘOL I. N.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți P. M., P. M. D., P. E. M., P. E., F. M., C. G. cu sediul ales la Cabinet av.T./F. cu sediul în București, sect.1, ..16, . și recurentul pârât M. T. domiciliat în ., ., nr.453, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.5841/26.05.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul pârât M. P. - prin P..

Cererea de recurs timbrată cu suma de 5 lei si timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți reprezentați de avocat Ș. I., recurentul pârât reprezentat de avocat Ș. R., intimatul pârât reprezentat de consilier juridic Z. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Părțile având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.

Avocat Ș. I., pentru recurenții reclamanți, având cuvântul, arată că acțiunea promovată la instanța de fond nu trebuia timbrată, fiind o cerere accesorie, sens în care solicită restituirea taxei de timbru achitată la instanța de fond, iar cu privire la celelalte două motive de recurs, solicită admiterea acestora, deși cererea a fost introdusă tardiv, au fost încălcate drepturile, reiterând cererea îi este încălcat dreptul de proprietate, preluarea imobilului este o preluare fără titlu, neconstituțională. Cu privire la recursul declarat de pârâtul M. Ș., solicită respingerea acestuia, iar cu privire la inadmisibilitate solicită să se ia act că nu poate fi admisă fiindu-i îngrădit dreptul. Cu cheltuieli de judecată.

Avocat Ș. R., pentru recurentul pârât, solicită respingerea recursului declarat de recurenți ca nefondat, iar cu privire la recursul declarat de paratul M. T., solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat, arată că instanța de fond a respins acțiunea în revendicare promovată de reclamanți recurenți, pentru că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că preluarea s-a făcut în baza unui titlu valabil. Mai arată că, CEDO recunoaște indirect, valabilitatea contractelor de vânzare cumpărarea a chiriașilor și obligă statul la măsuri reparatorii față de foști proprietari. Se solicită admiterea recursului declarat de M. T.. Cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic Z. M., având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurenți reclamanți ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de M. T., arată că lasă la aprecierea instanței.

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 24.02.2009, sub nr._, reclamanții P. M., P. M. D., P. Manuello M., P. E., F. M., C. G. au formulat în contradictoriu cu pârâții M. T. și M. Ploiești P. P. acțiune în revendicare prin comparare de titluri solicitând obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova compus din teren și construcție, prin compararea titlurilor de proprietate ale părților litigante.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că sunt urmașii lui P. S. proprietarul imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova naționalizat în mod abuziv prin decretul nr. 92/1950 poziția nr. 318.

Dobândirea imobilului teren și construcție s-a făcut conform contractului de vânzare – cumpărare transcris sub nr. 1262/16.02.1938 de Grefa Tribunalului Prahova.

P. decizia civilă nr. 980/02.04.1999, pronunțată în cadrul dosarului nr. 914/1999, secția civilă a Curții de Apel Ploiești s-a admis recursul reclamanților din prezenta cauză și s-a dispus restituirea parterului imobilului revendicat fără teren.

Au mai precizat reclamanții că, restituirea s-a făcut în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Ploiești și Comisia pentru aplicarea Legii 112/1995 Ploiești, situație în care punerea în executare nu se poate efectua decât urmare a dispoziției administrative a Municipiului Ploiești prin primar conform abilităților oferite de Legea 215/2001.

Acest act jurisdicțional al recunoașterii dreptului de proprietate al reclamanților și pe cale de consecință a constatării nevalabilității preluării imobilului din ., Ploiești, jud. Prahova de către statul român în condițiile nerespectării Decretului nr. 92/1950, a avut efect tardiv asupra restului imobilului deoarece prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 711/N/1997 fără a avea drept de dispoziție asupra apartamentului de la etajul acestui imobil S.C. C. S.A dispune vânzarea apartamentului către pârâtul M. T..

Dincolo de existența calității de proprietar în persoana vânzătorului S.C. C. S.A nu se poate infirma calitatea de proprietar a reclamanților deoarece hotărârea de restituire, prin caracterul său declarativ, consfințea calitatea de proprietar anterioară și perpetuă oricărei încălcări a dreptului de proprietate fiind fondata de contractul de vindere – cumpărare al imobilului transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Prahova – Secția notariat sub nr. 1262/16.02.1938.

Solicită reclamanții având în vedere că ambele părții litigante au titluri transcrise asupra dreptului de proprietate al apartamentului etaj situat în Ploiești, ., ca instanța să facă aplicarea principiilor consacrate în materie de revendicare comparând titlurile exhibate de părți.

Au mai solicitat reclamanții ca instanța să facă aplicarea titlului mai vechi al autorului reclamanților, preferabil și mai bine caracterizat deoarece în aplicarea principiului” nemo plus juris ad alium transfere potest quam ipse ipse habet”, nu avea calitate reprezentantul Statului Român să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului din . unui terț, în speță pârâtului M. T., parțial, în condițiile lipsei totale a legalității preluării prin Decretul 92/1950, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În aceste condiții vor fi avute în vedere legitimitatea totală a unei acțiuni în revendicare bazată pe dispozițiile art. 480- 481 cod civil în condițiile în care acțiunea în revendicare a fost admisă anterior și parțial pentru imobilul din ., Sector 1, înainte de apariția Legii nr. 10/2001, încă din anul 1999 conform titlului executoriu sentința civilă nr. 980/1999 rămasă definitivă și irevocabilă.

În susținerea aceleiași poziții de admisibilitate a unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, reclamanții precizează că instanța trebuie să aibă în vedere că în situația reclamanților s-a constatat nevelabilitatea titlului Statului Român înainte de apariția Legii 10/2001, condiții în care o acțiune în revendicare este legitimată asupra deținătorului bunului oricine ar fi acesta.

Arată reclamanții că succesul acțiunii în revendicare asupra imobilului din ., Ploiești are efect și asupra unei cereri în revendicare împotriva pârâtului M. T. dar și asupra Municipiului Ploiești prin P., o nouă cerere în revendicare vizând întregirea unui imobil se soluționează tot potrivit reglementărilor generale, iar nu în conformitate cu legea specială ( Legea 10/2001, Legea 247/2005).

În dovedire, reclamanții au depus la dosarul cauzei în fotocopie: dovadă, notificare, adresă către Biroul Executorului Judecătoresc, certificat de moștenitor nr. 79/2007, adresa nr. 711/N/1997, contract de vânzare – cumpărare nr. 71, decizia nr. 980/1999 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr. 914/1999, acte de vânzare.

P. întâmpinarea formulată în cauză la data de 30.11.2009, pârâtul M. T. a invocat excepția autorității de lucru judecat întrucât reclamanții și autorii acestora au mai investit instanța de judecată cu o cerere prin care au solicitat ca acesta să fie obligat, alături de autoritatea administrativă, să lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul din Ploiești, ., jud. Prahova.

Astfel prin acțiunea înregistrată, la data de 18.11.1999, sub nr._/1999, P. E., G. Regina, F. M., C. G. și P. B. au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Ploiești la retrocedarea imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova.

Ulterior reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că au solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 711/N/15.01.1997 încheiat între M. T. și S.C. C. S.A, solicitând introducerea pârâtului M. T. în cauză.

P. sentința civilă nr. 5846/30.05.2000 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a admis acțiunea, instanța a dispus obligarea „ pârâtului M. T. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din Ploiești, ., jud. Prahova, respectiv partea din imobil ce a fost vândută acestuia din urmă”.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții au declarat apel, fiind admis prin decizia civilă nr. 2300/20.11.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, având consecința schimbării sentinței atacate și respingerea acțiunii.

A solicitat pârâtul admiterea excepției autorității de lucru judecat, apreciind că sunt întrunite toate cerințele instituite de dispozițiile art. 1201 Cod civil și faptul că există identitate de părți, obiect și cauză.

A mai invocat pârâtul excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare prin compararea de titluri. Fiind vorba despre un imobil naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, acesta nu poate face obiect al unei acțiuni în revendicare potrivit dreptului comun, prin comparare de titluri.

Aceasta deoarece de la . Legii nr. 10/2001, respectiv de la data de 14.02.2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, prevăzute de art. 2 alin. 1 din acest act normativ, se realizează numai prin procedura specială, stabilită de această lege, și, în consecință, acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă deoarece Legea nr. 10/2001 are aplicare imediată, fiind o lege specială și derogatorie de la dreptul comun.

Acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată arătând că imobilul din Ploiești, ., jud. Prahova a trecut în proprietatea statului cu titlu, ceea ce conduce la concluzia că autorul reclamanților a pierdut în mod definitiv dreptul de proprietate. Pârâtul a avut calitatea de chiriaș al apartamentului situat la etaj, ceea ce i-a dat dreptul de a-l achiziționa, în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Astfel, fiind îndeplinite cerințele textului de lege menționat, a cumpărat apartamentul format din două camere de locuit, vestiar, cămară, baie, terasă, spălătorie, bucătărie, boxă, împreună cu terenul aferent în suprafață de 44,97 mp prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 711 – N/15.01.1997.

Arată pârâtul că, reclamanții pretind că se impune compararea titlurilor de proprietate deținute de părțile prezentului litigiu și constatarea faptului că aceștia au un titlu mai preferabil, mai bine caracterizat.

Însă, în primul rând, în prezenta cauză nu se poate realiza propriu - zis o comparare a titlurilor deoarece această operațiune vizează, exclusiv, ipoteza, inexistentă în speță, când ambele părți ale revendicării produc titlurile derivate care emană de la autori diferiți și care sunt fără vreo legătură ( raport între ele).

Or, titlurile invocate sunt, în succesiunea lor, într-o strânsă legătură, bazată, mai întâi, pe existența unui autor comun care a transmis derivat proprietatea bunului, iar apoi, pe intervenția legii care, originar, a dispus preluarea bunului de către stat și, prin convenție, înstrăinarea lui familiei sale.

Totodată a mai precizat pârâtul că, dacă s-ar aprecia că naționalizarea a fost abuzivă, deși susțin contrariul, a cumpărat de la un proprietar aparent astfel încât a fost de bună – credință ceea ce face ca titlul său de proprietate să fie preferabil.

Astfel, imobilul în litigiu trecuse în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, figurând în anexa acestuia iar fostul proprietar nu avea calitatea de chiriaș pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 112/1995. Toate aceste împrejurări confirmă aparența de proprietar a statului și buna sa credință.

Precizează pârâtul că principiul bunei credințe și adagiul „ error communis facit ius” validează titlul său de proprietate făcându-l preferabil celui de care se prevalează reclamanții.

De asemenea pârâtul susține faptul că acțiunea nu poate fi admisă întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional al CEDO ce garantează dreptul de proprietate dobândit legal și stabilirea circuitului juridic.

Din analiza deciziilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului rezultă că, în situații similare celei dedusă judecății, statul este cel care, fiind responsabil pentru situația creată, trebuie să despăgubească proprietarul inițial.

Astfel, acesta este obligat la restituirea imobilelor, dar, întrucât această împrejurare nu mai este posibilă, trebuie obligat la plata contravalorii lor.

A solicitat pârâtul plata cheltuielilor de judecată.

În combatere, pârâtul a depus la dosar acte.

La termenul din data de 09.06.2009, reclamanții au depus la dosar cerere completatoare, prin care au solicitat obligarea Primăriei Municipiului Ploiești să restituie reclamanților terenul în suprafață de 246 m.p., situat în Ploiești, ., jud. Prahova. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin Decizia civilă nr. 980/02.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. 914/1999, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus restituirea, către reclamanți, a parterului imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova. Nicio instanță nu a făcut trimitere și la terenul în suprafață de 246 m.p. aparținând reclamanților conform actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1262/16.02.1938 la grefa Tribunalului Prahova.

La termenul de judecată din data de 10.02.2010, constatând că sunt necesare a fi administrare aceleași probe ca și pentru fondul cauzei, instanța în temeiul disp. art. 137 alin. 2 C.pr.civ a unit excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul M. T. pe cale de întâmpinare, excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul M. T. pe cale de întâmpinare, excepția inadmisibilității cererii completatoare formulată de reclamanți privind obligarea Primăriei Municipiului Ploiești la restituirea suprafeței de teren de 249 mp cu fondul cauzei.

P. sentința civilă nr. 5841 din 26.05.2011, Judecătoria Ploiești a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul M. T., ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâtul M. T., ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii completatoare, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a respins acțiunea completată, având ca obiect revendicare, formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1201 Cod civil, există autoritate de lucru judecat, când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, introdusă de ele și împotriva lor, în aceeași calitate.

În prezenta cauză, nu sunt întrunite, în totalitate elementele autorității de lucru judecat, pentru următoarele considerente:

P. Sentința civilă nr. 4181/14.04.1998, instanța a admis contestația, a modificat Hotărârea nr. 304 din 23.12.1996 a Comisiei Județene Prahova de Aplicare a Legii nr. 112/1995, în sensul că a dispus restituirea, către petenți, a imobilului situat în Ploiești, ., ce a aparținut autorului lor, P. A. S. și obligarea pârâtelor la despăgubiri pentru imobilul din Ploiești, .. 24, compus din 187,20 m.p. teren și locuință aflată pe acesta, în valoare de 94.499.719 lei, conform raportului de expertiză B. I., ce se va actualiza la data efectuării plății.

P. Decizia civilă nr. 1265/26.11.1998, Tribunalul Prahova, admițând apelul, a modificat sentința, în sensul că, pe fond, a respins, ca neîntemeiată, plângerea, iar prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 980/02.04.1999, (fila 14 dosar), a fost admis recursul formulat de reclamanții P. E., G. Regina, Fernato M., C. G. și P. B., împotriva Deciziei civile nr. 1265/26.10.1990, pronunțată de Tribunalul Prahova, a casat Decizia menționată și în parte Sentința civilă nr. 4181/14.04.1998 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în sensul că, din imobilul situat în Ploiești, ., s-a restituit recurenților petenți numai parterul imobilului.

Într-un alt ciclu procesual, reclamanții P. S. E., G. Regina, F. M., C. G., P. B., au introdus acțiune în revendicare, împotriva pârâților Primăria Municipiului Ploiești, S.C. C. S.A. și M. T., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la retrocedarea imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, format din construcții și teren, în suprafață de 264 m.p.

P. Sentința civilă nr. 5846/30.05.2000, pronunțată de Judecătoria Ploiești, (fila 129 dosar), a fost admisă acțiunea completată formulată de reclamanții P. S. E., G. Regina, F. M., C. G., P. B., împotriva pârâților Primăria Municipiului Ploiești, S.C. C. S.A. și M. T., a fost obligat pârâtul M. T. să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, respectiv etajul imobilului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.01.1997 între pârâta S.C. C. S.A. și pârâtul M. T..

P. Decizia nr. 2300 din 20.11.2000, pronunțată de Tribunalul Prahova (fila 139 dosar), au fost admise apelurile declarate de pârâții Primăria Municipiului Ploiești și M. T., împotriva Sentinței civile nr. 5846/30.05.2000, pronunțată de Judecătoria Ploiești, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, a respins acțiunea și a obligat pe intimații reclamanți să plătească apelantului M. T. 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

P. Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2442 din 20.09.2001 (fila 145 dosar), a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții P. B., P. E., F. M. și C. G., împotriva Deciziei civile nr. 2300/20.11.2000, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Consiliul Local Ploiești, Primăria Ploiești, S.C. C. S.A. Ploiești și M. T. și a obligat reclamanții să plătească intimatului pârât M. T. suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În raport de demersurile judiciare efectuate de petenții, ulterior reclamanții P. E., G. Regina, F. M., C. G. și P. B., în cadrul primului ciclu procesual, petenții au solicitat retrocedarea imobilului situat în Ploiești, ., în condițiile Legii nr. 112/1995. Comparativ cu prezenta cauză, se constată că nu există identitate de părți și de cauză juridică, în prezenta acțiune părțile doar parțial aceleași ca în litigiul menționat iar cauza fiind revendicarea prin prisma prevederilor dreptului comun.

În privința celuilalt litigiu privind revendicarea, finalizat prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2442 din 20.09.2001, instanța de fond a reținut că, deși există identitate de obiect și cauză, nu există identitate de părți.

Pentru aceste considerente, în cauză nefiind întrunite, în totalitate, elementele autorității de lucru judecat, instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul M. T., ca neîntemeiată.

În privința excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâtul M. T., prin întâmpinare în susținerea excepției, pârâtul a aratat că imobilul revendicat de reclamanți, fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, nu poate face obiect al unei acțiuni în revendicare, potrivit dreptului comun, prin comparare de titluri, deoarece, la . Legii nr. 10/2001, respectiv de la data de 14 februarie 2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege, se realizează numai prin procedura specială stabilită de această lege și în consecință, acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, deoarece Legea nr. 10/2001 are aplicare imediată, fiind o lege specială și derogatorie de la dreptul comun.

Instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul Legii, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege, între altele, imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare.

Sub acest aspect, din perspectiva Decretului nr. 92/1950, prin Decizia nr. 2300 din 20.11.2000, pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2442 din 20.09.2001, s-a statuat că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, autorul recurenților nefiind exceptat de la naționalizarea impusă de Decretul nr. 92/1950.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că reclamanții (în parte autorii acestora) au solicitat în cadrul a două cicluri procesuale restituirea imobilului situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova iar în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual s-a statuat irevocabil că acesta a fost preluat de stat în baza unui titlu valabil în baza Decretului nr. 92/1950, astfel încât instanța a apreciat că nu se poate impune reclamanților să ceară examinarea valabilității titlului în cadrul unui alt litigiu, prin prisma Decretului nr. 92/1950, însă având ca temei al acțiunii Legea nr. 10/2001.

Potrivit jurisprudenței CEDO, accesul la justiție, prin declararea acțiunii ca inadmisibilă prin efectul legii, nu respectă imperativele prevăzute la art. 6 alin. 1 din Convenție reclamanta fiind astfel lipsită de posibilitatea clară și concretă de a avea acces la o instanță care să statueze asupra contestației sale referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil (Cauza L. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al Româniai, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006).

Pentru aceste considerente, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâtul M. T., ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii completatoare, instanța de fond a reținut că, la termenul din data de 09.06.2009 (încheierea aflată la fila 100 dosar), reclamanții au depus cerere completatoare (fila 88 dosar), prin care au solicitat obligarea Primăriei Municipiului Ploiești să restituie reclamanților terenul în suprafață de 246 m.p., situat în Ploiești, ., jud. Prahova.

Ulterior, la data de 30.11.2009, pârâtul M. T. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, iar probele au fost încuviințate la termenul din data de 10.02 2010 .

În aceste condiții, cererea completatoare depusă la dosarul cauzei are legătură cu cererea introductivă, respectând prevederile art. 132 Cod pr. Civ., motiv pentru care nu poate reține existența unui temei de drept material sau procesual pentru ca cererea completatoare să fie considerată inadmisibilă.

Examinând fondul cauzei, prin prisma probatoriului administrat, instanța a respins acțiunea completată, având ca obiect revendicare, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit titlului invocat de reclamanți, respectiv Actul de vânzare din data de 16.02.1938, autentificat de Grefa Tribunalului Prahova sub nr. 1021 și transcris sub nr. 1262 din 1938 (filele 44-45 dosar), numita E. T. D. a vândut lui S. P. imobilul situat în Ploiești, .. 101, fost 81, compus dintr-o porțiune de teren în suprafață de 288 m.p. și construcția existentă pe acesta.

Conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 711 – N/15.01.1997 (fila 13 dosar), Societatea comercială de Construcții și Tranzacții Imobiliare C. S.A. a vândut pârâtului M. T. imobilul apartament situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, în suprafață totală utilă de 61,54 m.p., pe care cumpărătorul l-a deținut, în calitate de chiriaș. De asemenea, s-a stipulat că se atribuie cumpărătorului, în proprietate, terenul în suprafață de 44,97 m.p., reprezentând o cotă indiviză de 62,61% din terenul situat sub construcții.

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul 1216/1997, petenții P. E., G. Regina, F. M., C. G. și P. B. au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 304/23.12.1996 a Comisiei Județene Prahova pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, solicitând ca, în contradictoriu cu aceasta și cu Consiliul Local Ploiești, să se dispună modificarea Hotărârii, în sensul de a li se restitui, în natură, imobilele situate în Ploiești, . și .. 24, ce au aparținut autorului lor P. A. S. și trecute în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950. În motivarea plângerii, petenții au arătat că, prin Hotărârea a cărei modificare o solicită, s-a constatat dreptul lor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995, în calitate de moștenitori ai defunctului P. A. S., stabilindu-se despăgubiri pentru imobilele în litigiu, dar că soluția legală era de a se dispune restituirea, în natură, a acelor imobile, întrucât trecerea lor în proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, autorul lor fiind exceptat de la aplicarea acestora.

P. Sentința civilă nr. 4181/14.04.1998, instanța a admis contestația, a modificat Hotărârea nr. 304 din 23.12.1996 a Comisiei Județene Prahova de Aplicare a Legii nr. 112/1995, în sensul că a dispus restituirea, către petenți, a imobilului situat în Ploiești, ., ce a aparținut autorului lor, P. A. S. și obligarea pârâtelor la despăgubiri pentru din Ploiești, .. 24, compus din 187,20 m.p. teren și locuință aflată pe acesta, în valoare de 94.499.719 lei, conform raportului de expertiză B. I., ce se va actualiza la data efectuării plății.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin Decizia nr. 92/1950, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilelor în litigiu, ce au aparținut autorului petenților, dar că Hotărârea nr. 304/1996 a Comisiei Județene Prahova de Aplicare a Legii nr. 112/1995, prin care s-au acordat despăgubiri petenților, este nelegală, întrucât imobilul situat în ., nu este ocupat de chiriași și în aceste condiții, se impunea ca imobilul să fie restituit, în natură, petenților.

În ceea ce privește imobilul din Ploiești, .. 24, instanța a reținut că acesta nu poate fi restituit în natură, acesta fiind ocupat de familia G. F., cu contractul de închiriere nr._/28.03.1996.

P. apelul declarat împotriva acestei sentințe, Consiliul Județean Prahova și Comisia Județeană Prahova de Aplicare a Legii nr. 112/1995, au susținut că aceasta este nelegală și netemeinică, pentru că, în mod eronat, s-a dispus restituirea, în natură, a imobilului situat în Ploiești, ., întrucât beneficiază de restituirea în natură numai persoanele care locuiesc în calitate de chiriași în aceste imobile, condiție ce nu se regăsește în cauză și în plus imobilul este ocupat de chiriași, respectiv numiții D. S. și M. T..

P. Decizia civilă nr. 1265/26.11.1998, Tribunalul Prahova, admițând apelul, a modificat sentința, în sensul că, pe fond, a respins, ca neîntemeiată, plângerea.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că soluția instanței de fond este nelegală, că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a imobilului din ., în condițiile în care s-a făcut dovada că acesta este ocupat de D. S. și M. T., în baza unor contracte de închiriere legal întocmite și că s-au încălcat prevederile Legii nr. 112/1995.

A mai reținut Tribunalul că hotărârea pronunțată de Comisia Județeană Prahova de Aplicare a Legii nr. 112/1995 este legală și temeinică, acordându-se despăgubiri petenților, pentru ambele imobile trecute în proprietatea statului.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs petenții, considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că nu s-au avut în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 11/2007, care a modificat HG nr. 20/2006 și în aceste condiții, imobilul din Ploiești, ., compus din cele două apartamente, a devenit liber, în sensul dispozițiilor legale menționate, prin decesul numitei D. S. și prin neocuparea efectivă a spațiului de către familia M., în acest sens făcându-se proba cu acte, care au fost ignorate de către instanța de apel.

P. Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 980/02.04.1999, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 914/1999 (fila 14 dosar), a fost admis recursul formulat de reclamanții P. E., G. Regina, Fernato M., C. G. și P. B., împotriva Deciziei civile nr. 1265/26.10.1990, pronunțată de Tribunalul Prahova, a casat Decizia menționată și în parte Sentința civilă nr. 4181/14.04.1998 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în sensul că, din imobilul situat în Ploiești, ., s-a restituit recurenților petenți numai parterul imobilului.

În motivarea acestei Decizii, Curtea de Apel Ploiești a arătat că, la data soluționării contestației și a apelului, erau în vigoare prevederile HG nr. 11/1997, care a modificat HG nr. 20/1996, în sensul introducerii art. 11, care precizează ce se înțelege prin „apartamente libere”, în concepția Legii nr. 112/1995. În acest act normativ, sunt considerate apartamente libere, acelea care, la data de 22.12.1989, nu erau locuite de persoane fizice în temeiul unui contract de închiriere legal întocmit, apartamentele care la data intrării în vigoare nu mai erau locuite de persoane fizice sau juridice, în temeiul unui contract de închiriere sau apartamentele eliberate după . Legii, prin încetarea, în orice modalitate, a contractului de închiriere.

S-a reținut că, în această ultimă ipoteză se află recurenții, dar numai parțial, în ceea ce privește imobilul situat în Ploiești, ..

În ce privește pe numita D. M., care a ocupat spațiul din Ploiești, ., aflat la parterul imobilului, s-a făcut cunoscut instanței cu adresa nr._/15.09.1997, că aceasta a decedat, în condițiile în care contractul de locațiune și-a încetat efectele, spațiul devenind liber, în sensul dispozițiilor mai sus menționate.

S-a arătat, de către instanța de control judiciar, că pentru acest spațiu, se impunea a se constata că cererea recurenților de a li se restitui în natură partea de imobil ce a fost ocupată de D. M. este întemeiată și pentru această porțiune din imobil, ce constituie o unitate locativă, formată din douo camere și dependințe, să se dispună restituirea în natură.

S-a reținut că, cel de-al doilea apartament închiriat familiei M. are altă situație și în privința acestuia nu se poate dispune restituirea în natură, deoarece spațiul nu a devenit liber, conform prevederilor HG nr. 11/1997. Înscrisurile emanate de la DGN Prahova și RENEL Prahova care atestă că nu s-au înregistrat consumuri de gaz și energie electrică, nu conduc la ideea că a încetat contractul de închiriere. Acest contract de închiriere, necontestat de recurenți există, își produce efectele și deci în privința spațiului prevăzut în acest contract, nu se poate dispune restituirea în natură, urmând ca, pentru acesta, recurenții să primească despăgubirile cuvenite.

Reclamanții P. S. E., G. Regina, F. M., C. G., P. B., au introdus acțiune în revendicare, împotriva pârâților Primăria Municipiului Ploiești, S.C. C. S.A. și M. T., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la retrocedarea imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, format din construcții și teren, în suprafață de 264 m.p.

P. Sentința civilă nr. 5846/30.05.2000, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în Dsoarul nr._/1999 (fila 129 dosar), a fost admisă acțiunea completată formulată de reclamanții P. S. E., G. Regina, F. M., C. G., P. B., împotriva pârâților Primăria Municipiului Ploiești, S.C. C. S.A. și M. T., a fost obligat pârâtul M. T. să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, respectiv etajul imobilului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.01.1997 între pârâta S.C. C. S.A. și pârâtul M. T..

P. Decizia nr. 2300 din 20.11.2000, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 7804/2000 (fila 139 dosar), au fost admise apelurile declarate de pârâții Primăria Municipiului Ploiești și M. T., împotriva Sentinței civile nr. 5846/30.05.2000, pronunțată de Judecătoria Ploiești, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, a respins acțiunea și a obligat pe intimații reclamanți să plătească apelantului M. T. 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că reclamanții au promovat acțiunea în revendicare pentru etajul imobilului, invocând caracterul abuziv al trecerii întregului imobil în proprietatea statului. Procedând astfel, deși consideră că întregul imobil a trecut, în mod abuziv, în proprietatea statului, revendică doar o parte a acestuia (etajul), în timp ce parterul acestuia le-a fost restituit pe calea Legii nr. 112/1995, procedură aplicabilă doar în cazul imobilelor preluate, cu titlu legal, de către stat. În această situație, a reținut instanța de control judiciar, reclamanții, alegând inițial calea procedurii de restituire a imobilului în baza Legii nr. 112/1995, au recunoscut valabilitatea titlului de proprietate al statului asupra întregului imobil în litigiu, deci legalitatea naționalizării, caz în care aceștia nu mai pot uza și de procedura de drept comun a acțiunii în revendicare.

Astfel, s-a reținut că temeiurile juridice ale celor două cereri sunt diferite și inconciliabile, întrucât restituirea imobilului pe calea Legii nr. 112/1995 are un caracter reparator, bazat pe existența titlului de proprietate al statului asupra imobilului, în timp ce acțiunea în revendicare, acțiune ce exclude titlul de proprietate al statului, vizează proteguirea dreptului de proprietate al persoanei, împotriva statului, care deține imobilul abuziv, fără titlu.

A mai reținut tribunalul, că în mod greșit prima instanță a considerat că, în speță, autorul reclamanților ar fi făcut parte din categoriile sociale ale căror bunuri erau exceptate de la naționalizare, deoarece în declarația de impunere aflată la dosarul de fond se menționează că era antreprenor, deci o persoană care conducea o întreprindere de construcții sau alte lucrări industriale și nu doar un muncitor în construcții, cum au susținut reclamanții.

Remarcă tribunalul că autorul reclamanților a avut în proprietate mai multe imobile în Ploiești, care au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, pentru care reclamanții au formulat cerere în baza Legii nr. 112/1995. Pe cale de consecință și soluția dată de instanța de fond capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 711/N/15.01.1997 este greșită, în mod eronat fiind reținută existența relei credințe a părților contractante la momentul încheierii actului, motivat de faptul că actul a fost încheiat anterior revendicării imobilului, iar reclamanții nu au notificat, în acest sens, părțile contractante.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut că practica judiciară în materie este constantă în aceea că, dacă reclamantul a ales calea procedurii de redobândire a dreptului de proprietate prevăzută de Legea nr. 112/1995, implicit a fost de acord că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu titlu, pentru că această lege numai în asemenea cazuri se poate aplica și deci beneficiază numai de măsurile reparatorii prevăzute de lege. În aceste împrejurări, reclamantul nu mai poate uza și de procedura de drept comun a acțiunii în revendicare, menită a statua asupra nelegalității naționalizării, căci adresându-se comisiei instituită în temeiul Legii nr. 112/1995 și nesuspendând procedura administrativă, implicit a recunoscut legalitatea naționalizării.

Mai mult, a reținut Curtea de Apel, temeiurile juridice ale celor două acțiuni sunt diferite și ireconciliabile, căci hotărârea comisiei are un caracter reparator, bazat pe existența titlului de proprietate al statului asupra imobilului, în timp ce acțiunea în revendicare, care exclude titlul de proprietate al statului, vizează proteguirea dreptului de proprietate al persoanei împotriva statului care deține imobilul abuziv, fără titlu.

În speța de față, reclamanții nu pot accepta că imobilul din Ploiești, . au fost preluat de stat în mod abuziv pentru etaj și cu titlu valabil pentru parter, deoarece parterul a fost reconstituit prin procedura Legii nr. 112/1995, dat fiind că, chiriașii care ocupau această parte a imobilului au decedat și spațiul a devenit liber, condiție impusă de lege.

Adresându-se Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, recurenții au solicitat restituirea în natură a două imobile cu câte două apartamente fiecare, iar comisia, prin Hotărârea nr. 304 din 23 decembrie 1996, a respins cererea de restituire în natură, stabilind despăgubiri.

Această hotărâre a fost contestată și în final, prin Decizia nr. 980 din 2 aprilie 1999, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul reclamanților, a casat Decizia nr. 1235/1998 a Tribunalului Prahova și în parte Sentința civilă nr. 4181/1998 a Judecătoriei Ploiești, în sensul că se restituie proprietarilor numai parterul imobilului situat în Ploiești, ., cu motivarea că chiriașii parterului casei au decedat, iar apartamentul a devenit liber.

Recurenții din această cauză aveau posibilitatea să solicite suspendarea judecării cauzei, având ca temei Legea nr. 112/1995 și să se judece în revendicare, ceea ce nu au făcut.

S-a reținut că nici critica adusă deciziei Tribunalului cu privire la ocupația autorului recurenților nu este fondată, deoarece carnetul de muncă depus în copie la dosar, cu privire la activitatea desfășurată de autorul reclamanților este completat potrivit declarației titularului și cuprinde calificarea și ocupația pe care acesta a avut-o la un moment dat. Cert este că autorul reclamanților a fost antreprenor în construcții, deci industriaș, astfel cum rezultă din declarația de impunere făcută în anul 1942, care se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar.

Analizând probatoriul administrat, concluzionează Curtea de Apel că erau îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 1 pct. 1 și 2 din Decretul nr. 92/1950, autorul recurenților fiind industriaș, antreprenor, dar și exploatator de locuințe și deci imobilele au trecut legal în proprietatea statului și nu pot fi revendicate.

Recurenții-reclamanți au contestat greșita aplicare a Decretului de naționalizare numai cu privire la imobilul din Ploiești, ., jud. Prahova, deși în același timp a fost naționalizat și imobilul din .. 24, deci prin comportarea lor, acceptă că în cel de-al doilea caz, dispozițiile Decretului nr. 92/1950 ar fi fost respectate, condițiile fiind, însă, valabile pentru ambele imobile.

Se arată că nefondată este și critica privitoare la respingerea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 711/15.01.1997, încheiat între S.C. C. S.A. Ploieșiti și fostul chiriaș – actualul proprietar M. T.. Tribunalul a făcut o corectă analiză a probelor și aplicare a dispozițiilor legale în materie. Reaua credință a unei persoane la încheierea unui act juridic trebuie dovedită de persoana care o invocă. Potrivit disp. art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului de 6 luni de la . Legii pentru cumpărarea acestor apartamente, cu plata integrală sau în rate a prețului. S-a reținut, în acest sens, că legea permite vânzarea apartamentului în litigiu la expirarea termenului de 6 luni de la . Legii, nemaipunând alte condiții, cum au pretins recurenții, în sensul că ar fi trebuit să aștepte până se soluționa definitiv și irevocabil contestația ce o formulaseră împotriva hotărârii nr. 304/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 Prahova.

Deci, arată Curtea de Apel, la data de 15.01.1997, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între S.C. C. S.A. Ploiești și M. T., erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea vinde imobilul.

S-a mai reținut că, în speță, nu au fost încălcate prevederile art. 12 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, deoarece este cert că imobilele au trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, fapt necontestat de recurenți, atunci când li s-a restituit parterul imobilului în baza Legii nr. 112/1995, autorul recurenților nefiind exceptat de la naționalizarea impusă de Decretul nr. 92/1950; că M. T. nu a avut și nu are altă lucuință proprietate personală în . cum au susținut reclamanții), dovada fiind adeverința nr. 1970/04.05.2000, eliberată de Primăria acestei comune.

De altfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. 711/1997, s-a încheiat la data de 15 ianuarie 1997, iar contestația împotriva hotărârii nr. 304/23.01.1996 a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești la data de 27.01.1997, deci ulterior încheierii contractului.

Concluzionează Curtea de Apel că intimații M. T. și S.C. C. S.A. Ploiești au respectat dispozițiile legale la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fiind de bună-credință, deci tribunalul a apreciat în mod corect probele.

Conform Certificatului de moștenitor nr. 79/09.05.2007, eliberat de Biroul Notarului Public B. F. din Ploiești (fila 11 dosar), de pe urma defunctului P. B., decedat la data de 15.12.2006, cu ultimul domiciliu în mun. Ploiești, jud. Prahova, au rămas ca moștenitori reclamanții din prezenta cauză P. M., în calitate de soție supraviețuitoare, P. M.-D. și P. E.-M., în calitate de fii. Instanța reține că, printre imobilele reținute în masa succesorală, nu se află și imobilul situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, care face obiectul prezentei acțiuni.

P. Notificarea adresată Primăriei Municipiului Ploiești, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc R. R. din Ploiești (fila 9 dosar), P. B., G. S. Regina și reclamanții P. E., F. M. și C. G. au solicitat restituirea, în natură, a imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova, format din clădire de locuit (subsol, parter, etaj) și teren aferent, în suprafață de 264 m.p.

Conform adresei Primăriei Municipiului Ploiești din 17.07.2009 (fila 107 dosar), imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova este compus din construcție și teren aferent acesteia. Construcția este proprietate mixtă, etajul și demisolul clăririi, cât și cota indiviză de 62,61 m.p. din terenul de sub construcție este proprietatea pârâtului M. T., conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 711-N/15.01.1997, iar parterul clădirii este proprietatea privată a municipiului Ploiești, fiind ocupat fără forme legale de familia C.. Terenul curte, în suprafață totală de 192,25 m.p. este proprietate privată a municipiului Ploiești, din care o suprafață de 127,09 m.p. este închiriată pârâtului M. T., potrivit Contractului de închiriere nr._/23.10.2007. Se mai arată că, în baza de date a instituției figurează o notificare pentru imobilul menționat, care a fost analizată în ședința din data de 24.05.2007 a Comisiei pentru analizarea și soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. P. procesul-verbal nr. 70/24.05.2007, Comisia a stabilit dreptul petenților de a beneficia de restituirea porțiunii disponibile din imobilul solicitat și acordarea de măsuri reparatorii, pentru partea din imobil imposibil de restituit. În plus, se arată că, în urma verificărilor efectuate de către serviciile de specialitate, în baza de date a instituției, nu au fost identificate cereri formulate în baza Legii nr. 247/2005 sau a Legii nr. 18/1991, republicată, având ca obiect imobilul mai sus menționat.

Conform raportului de expertiză în specialitatea construcții, întocmit de expert M. G. și înregistrat la Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 491/11.06.2010 (fila 205 dosar), imobilul în litigiu este situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova. Locuința este compusă din 5 camere, hol, baie 2 bucătării, 2 cămări, uscătorie, terasă închisă, terasă deschisă și casa scării. Locuința a fost construită aproximativ în anul 1942, având regim de înălțime demisol, parter și etaj. În privința suprafeței utile a construcției, expertul arată că aceasta este compusă din: Su demisol = 42,37 m.p.; Su parter = 48,35 m.p.; Su etaj = 51,46 m.p.; Su terasă = 8,22 m.p. Evaluarea construcției s-a făcut pe baza Decretelor nr. 256/1984 și nr. 93/1977. Prețul actual de circulație s-a stabilit aplicând la prețul tehnic calculat, coeficienții de corecție pentru amplasarea în zonă, individualizarea în cadrul zonei și cei în funcție de raportul cerere-ofertă al pieței imobiliare. Valoarea construcției în litigiu situată în ., Ploiești, a fost estimată la 43.055 lei. Se mai arată că locuința formează o singură unitate locativă conform Legii locuinței nr. 114/1996 și nu este partajabilă în natură.

De asemenea, conform raportului de expertiză în specialitatea construcții – completare (fila 227 dosar), întocmit de același expert și înregistrat la Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 459/29.06.2010, pârâtul M. T. deține o parte din imobilul – locuință – situat în mun. Ploiești, pe ., și anume: demisolul în totalitate, cu Su = 42,37 m.p., o parte din casa scării parter cu Su = 4,20 m.p. și etajul în totalitate cu Su = 51,46 m.p. Valoarea imobilului (demisolul în totalitate, cu Su = 42,37 m.p., o parte din casa scării parter cu Su = 4,20 m.p. și etajul în totalitate cu Su = 51,46 m.p.) deținut de pârâtul M. T. în Ploiești, ., a fost estimată, în prețuri actuale de circulație, la 28.015 lei.

Potrivit raportului de expertiză în specialitatea topografie, întocmit de expert P. D. și înregistrat la Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 992/16.06.2010 (fila 216 dosar), în urma măsurătorilor și a calculelor efectuate, a fost întocmit planul de situație care face parte integrantă din raportul de expertiză. Terenul care face obiectul cauzei este situat în intravilanul mun. Ploiești, ., jud. Prahova, prezentând dimensiunile și vecinătățile, conform planuli de situație. Suprafața totală a terenului identificat este de 289 m.p., delimitată pe planul de situație ABCDA. În cadrul acestui perimetru, a fost edificată construcția C1 și anexele gospodărești. În privința evaluării terenului, se arată că valoarea acestuia este de_ lei.

Din compararea titlurilor de proprietate aparținând reclamanților, respectiv pârâților, instanța reține că titlurile pârâților sunt mai caracterizate. Astfel, după cum rezultă din Decizia nr. 2300 din 20.11.2000, pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2442 din 20.09.2001, anterior evocate, statul a dobândit imobilul teren și construcție, revendicate de reclamant, cu titlu valabil, iar titlul pârâtului M. T. a fost de asemenea recunoscut ca valabil.

În plus, în privința terenului solicitat de reclamanți prin cererea completatoare, instanța reține că, prin Decretul nr. 92/1950 a fost preluat și terenul menționat care conform titlului invocat de reclamanți aflat la fila 44 dosar are o suprafață de 288 m.p., iar conform raportului de expertiză specialitatea topografie administrat în cauză 289 m.p. De asemenea, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 711 – N/15.01.1997 (fila 13 dosar), pârâtul M. T. a cumpărat imobilul apartament situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, în suprafață totală utilă de 61,54 m.p., pe care cumpărătorul l-a deținut, în calitate de chiriaș, cumpărătorului atribuindu-i-se, în proprietate și terenul în suprafață de 44,97 m.p., reprezentând o cotă indiviză de 62,61% din terenul situat sub construcții.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul M. T. criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Arată recurentul reclamant că imobilul din Ploiești ., județul Prahova a trecut în proprietatea statului cu titlu, prin Decretul nr. 92/1950, autorul reclamanților pierzând în mod definitiv dreptul de proprietate asupra acestuia.

Menționează că a avut calitatea de chiriaș al apartamentului situat la etaj ceea ce i-a dat dreptul de a-l achiziționa în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Potrivit acestui text de lege chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta după expirarea termenului prev. de art. 14 pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.

Susține recurentul reclamant că a cumpărat apartamentul format din 2 camere de locuit, vestiar, cămară, baie, terasă, spălătorie, bucătărie, boxă împreună cu terenul aferent în suprafață de 44,97 mp, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 711- N/15.01.1997.

Intimații reclamanți au investit instanța de fond cu o acțiune în revendicare prin care au solicitat în contradictoriu cu recurentul pârât și unitatea administrativ teritorială să fie obligați să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul din Ploiești, ., județul Prahova.

P. sentința civilă nr. 5841 din 26.05.2011 a Judecătoriei Ploiești au fost respinse excepțiile invocate de recurent și acțiunea în revendicare promovată de reclamanți. Hotărârea arătată este parțial nelegală întrucât acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă iar nu ca nefondată.

Consideră recurentul reclamant că în mod nelegal cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 din Codul civil a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, excepție pe care a invocat-o în cuprinsul întâmpinării pe care a depus-o în termen procedural.

Intimații reclamanți au mai investit instanța cu o acțiune de obligare a recurentului alături de autoritatea administrativ teritorială să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul din Ploiești, ., județul Prahova, prin acțiunea înregistrată la data de 18 noiembrie 1999 sub nr._/1999, ulterior și-au completat acțiunea și au solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 711 N/15.01.1997 încheiat între reclamant și . solicitat introducerea sa în cauză în calitate de pârât.

P. sentința civilă nr. 5846 din 30 mai 2000 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă acțiunea, instanța dispunând obligarea recurentului să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Ploiești, ., respectiv partea de imobil ce a fost vândută acestuia.

Recurentul reclamant susține că împotriva acestei sentințe a declarat apel ce a fost admisă prin decizia civilă nr. 2300 din 20 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova cu consecința schimbării sentinței atacate și respingerii acțiunii.

Instanța de apel a apreciat că acțiunea nu poate fi primită întrucât a beneficiat de prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995, și, având calitatea de chiriaș a avut dreptul de a achiziționa imobilul în care locuia.

S-a arătat de instanța de apel în decizia pronunțată că, trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, adi9că cu titlu ceea ce face, de asemenea ca acțiunea să fie nefondată.

Recursul declarat de reclamanți împotriva acestei decizii a fot respins prin decizia nr. 2442/20 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, cu motivarea că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu titlu întrucât autorul acestora era antreprenor de construcții fiind beneficiar al prevederilor Decretului nr. 92/1950.

Arată recurentul pârât că, parte din reclamanții din prezenta cauză au avut calitatea de reclamanți și în litigiul arătat iar parte sunt succesori în drepturi ai defunctului P. Bernaris care a fost de asemenea reclamant în cauza anterioară.

Atât recurentul pârât cât și autoritatea administrativă au calitatea de pârâți atât în prezentul litigiu cât și în litigiul anterior în care și . calitatea procesuală pasivă.

Consideră recurentul pârât că există identitatea de părți în cele două litigii, neavând nici o importanță faptul că în procesul anterior au fost implicare și alte persoane.

A mai existat un litigiu care a avut aceleași părți, același obiect și aceeași cauză ca și prezentul proces și care a fost soluționat irevocabil prin respingerea acțiunii în revendicare, susține recurentul pârât, acțiunea întemeiată pe dreptul comun, aspecte care justifică admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Recurentul pârât susține că intimații reclamanți au mai inițiat un litigiu în contradictoriu cu Consiliul Local Ploiești prin care au solicitat restituirea imobilului din ., județul Prahova.

Curtea de Apel Ploiești a stabilit în mod irevocabil prin decizia nr. 980 din 2 aprilie 1999 că apartamentul pe care l-au cumpărat nu poate fi restituit în natură deoarece nu este liber.

Instanțele care au soluționat acel litigiu s-au pronunțat în sensul imposibilității restituirii apartamentului de la etaj și demisol întrucât a fost preluat cu titlu și era ocupat de chiriași.

Recurenții reclamanți critică sentința arătând că la data pronunțării hotărâri erau aplicabile disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 instanțele apreciind dacă trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu titlu sau fără titlu.

Preluarea imobilului trebuia să fie considerată abuzivă având în vedere că au fost încălcare disp. art. 10 și 11 din constituție care garantau dreptul de proprietate în cadrul acordurilor internaționale la care semnatară era și România.

După apariția Legii nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 s-a precizat expres la art. 2 alin. 1 lit. a că imobilele preluate abuziv sunt și cele care au trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 92/1950 cu titlu sau fără titlu.

Față de momentul introducerii acțiunii reclamanților, instanța trebuia să aibă în vedere jurisprudența constantă a ultimilor ani a CEDO pronunțate în materia restituirilor.

Arată recurenții reclamanți că, în mod cert a fost încălcat dreptul de proprietate al acestora, hotărârile instanțelor din România fiind netemeinice și nelegale pentru ambiguitatea lor în sensul că dacă s-a considerat că trecerea în proprietatea statului a construcției și terenului din . s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950nu ar fi trebuit să oblige Primăria municipiului Ploiești să restituie din patrimoniul acesteia parterul imobilului.

O altă critică se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a considerat că titlul intimatului pârât M. T. este mai bine caracterizat decât titlul recurenților reclamanți.

Titlul recurenților reclamanți îl constituie contractul de vânzare cumpărare a imobilului teren și construcție dobândit de autorul lor, P. S., transcris sub nr. 1262/16.02.1938 la Grefa Tribunalului Prahova.

Titlul intimatului pârât M. T. îl reprezintă contractul de vânzare cumpărare nr. 711/N/1997, încheiat cu . un spațiu de la etaj de 44,97 mp și cota parte din terenul de sub construcție. Cumpărarea apartamentului s-a făcut în condiții în care pe rolul instanțelor existau acțiuni în revendicare din partea reclamanților, în care figura în calitate de pârât alături de . pârât M. T..

Instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că prin legea nr. 247/2005 a fost modificat art. 2 ( 1) lit. a în sensul că imobilele trecute la stat în perioada 1945-1989 în baza Decretului nr. 92/1950 au fost preluate abuziv.

Arată recurenții reclamanți că, întrucât ambele părți litigante dețin titlu de proprietate valabil recunoscut prin hotărâri judecătorești irevocabile și au un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuia să se aibă în vedere că titlul preferabil se stabilește nu în raport de cine posedă bunul sau cine plătește impozitele aferente acestuia ci, în raport de drepturile autorilor de la care provin urmând a da eficiență titlului care provine de la autorului al cărui drept este preferabil. Întrucât ambele părți dețin titluri de proprietate recunoscute valabil prin hotărâri judecătorești irevocabile și au un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, în conflictul dintre ele instanța va recunoaște preferabilitatea titlului înfățișat de reclamanți ca fiind cel originar și bine caracterizat, provenind de la proprietarul inițial care obținuse bunul în condiții de perfectă legalitate, necontestat și anterior naționalizat.

Critică recurenții reclamanți sentința arătând că imobilul din . a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 și potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/1001 modificată prin Legea nr. 247/2005, indiferent că preluarea s-a făcut cu sau fără titlu este considerată abuzivă.

În mod greșit instanța de fond a considerat că este vorba de o revendicare obișnuită și a obligat reclamanții la plata taxei judiciare de timbru deși, în conformitate cu disp. art. 15 lit. r din legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxe judicară de timbru cererile intriduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau alte persoane juridice în oerioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii sau incidentale.

Intimatul pârât M. T. a formulat întâmpinare la recursul reclamanților solicitând respingerea acestuia ca nefondat întrucât imobilul din . a trecut în proprietatea statului cu titlu prin Decretul nr. 92/1950, a avut calitatea de chiriaș al apartamentului situat la etaj și demisol, ceea ce i-a dat dreptul de a-l achiziționa în condițiile art. 9 din legea nr. 112/1995.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ 2009, la data de 20.12.2011.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul reclamanților este fondat, iar recursul declarat de recurentul pârât este nefundat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Referitor la recursul declarat de recurentul pârât M. T., tribunalul constată că este nefondată critica acestuia în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat întrucât nu sunt întrunite cerințele impuse de disp. art. 1201 Cod civil .

Astfel, prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr. 1216/1997 reclamanții au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 304/23.12.1996 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995, contestație ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 4181 din 14.04.1998, dispunându-se restituirea imobilului din Ploiești, .. Sentința a fost modificată prin decizia Tribunalului Prahova în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea. Curtea de Apel Ploiești a admis recursul formulat de reclamanți prin decizia civilă nr. 1265 din 26.11.1998, a casat decizia tribunalului și în parte sentința civilă a Judecătoriei Ploiești și a dispus restituirea numai a parterului imobilului.

Reclamanții într-un alt litigiu au solicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului Ploiești la retrocedarea imobilului din Ploiești, ., județul Prahova, imobil format din teren în suprafață de 264 mp și construcții, acțiune ce a fost admisă, și obligată pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Ploiești, ., județul Prahova, etajul imobilului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între Primăria municipiului Ploiești și pârâtul M. T. la data de 15.01.1997.

Ulterior, Tribunalul Prahova prin Decizia nr. 2300 din 20.11.2000a a admis apelurile declarate de pârâții Primăria municipiului Ploiești și M. T., a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. Curtea de Apel Ploiești a respins recursul declarat de reclamanți împotriva acestei decizii.

În mod corect instanța de fond a reținut că în cadrul primului ciclu procesual reclamanții au solicitat retrocedarea imobilului situat în Ploiești, ., județul Prahova în baza Legii nr. 112/1995dar în raport cu prezentul litigiu nu există identitate de părți și de cauză, . Referitor la celălalt litigiu privind revendicarea s-a apreciat în mod corect de către instanța de fond că nu există identitate de părți.

Pentru a fi incidente disp. art. 1201 Cod civil trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, adică trebuie întrunite toate elementele în același timp lipsa unuia dintre ele determinând inexistența autorității de lucru judecat.

Susținerea recurentului pârât în sensul că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă este nejustificată având în vedere faptul că a respinge acțiunea ca inadmisibilă ar însemna ca reclamanții să fie privați de dreptul de acces la justiție, contrar prevederilor art. 6 din Convenție.

Așa fiind, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.

Cu privire la recursul declarat de recurenții reclamanți, tribunalul constată că este neîntemeiată critica acestora în sensul că titlul statului nu poate fi considerat valabil pentru că este un titlu emis cu încălcarea legii, având în vedere că prin decizia civilă nr. 2300 din 20.11.2000 a Tribunalului Prahova, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2442 din 20.09.2011 statul a dobândit imobilul teren și construcție cu titlu valabil, titlu recunoscut valabil și intimatului pârât M. T..

Critica recurenților reclamanți în sensul că instanța de fond în mod greșit a reținut că titlul intimatului pârât M. T. este preferabil și mai bine caracterizat decât titlul acestora, legea nr. 247/2005 stabilind că imobilele trecute la stat în perioada 1045-1989 în baza decretului nr. 92/1950 au fost preluate în mod abuziv este nejustificată având în vedere faptul că prin decizia Curții de Apel Ploiești nr.2442 din 20.09.2001 a fost statuat că statul de dobândit imobilul teren și construcție cu titlu valabil. Titlul intimatului pârât M. T. a fost recunoscut de asemenea ca fiind valabil. Totodată. Intimatul pârât a cumpărat imobilul apartament situat în Ploiești, ., județul Prahova în suprafață utilă de 61,54 mp, imobil pe care l-a deținut în calitate de chiriaș.

Această decizia a Curții de Apel Ploiești a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi reluată încă o dată judecata asupra a ceea ce a fost statuat pentru că s-ar aduce atingere siguranței circuitului juridic civil.

Este întemeiată critica recurenților în ce privește aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 146/1997.

Acțiunea recurenților reclamanți a avut ca obiect revendicarea terenului-curte – deținut de către Primăria municipiului Ploiești și cererea de comparare a titlului deținut de aceștia și intimatul pârât M. T. pentru imobilul din Ploiești, ., județul Prahova.

Dispozițiile art. 15 lit. r din legea nr. 146/1997 republicată, statuează în mod imperativ că cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt scutite de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite recursul reclamanților conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civ., va modifica în parte sentința recurată și va dispune restituirea în favoarea reclamanților a taxei judiciare de timbru de 3032,40 lei, și a timbrului judiciar de 6 lei.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții reclamanți P. M., P. M. D., P. E. M., P. E., F. M., C. G. cu sediul ales la Cabinet av.T./F. cu sediul în București, sect.1, ..16, . împotriva sentinței civile nr.5841/26.05.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații pârâți M. T. domiciliat în ., ., nr.453, jud. Prahova și M. P. - prin P., cu sediul în Ploiești, Bulevardul Republicii, nr. 2-4, județul Prahova.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că dispune restituirea în favoarea reclamanților a taxei judiciare de timbru de 3032,40 lei, și a timbrului judiciar de 6 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge recursul declarat de recurentul pârât M. T. împotriva sentinței civile nr. 5841 din 26 mai 2011 a Judecătoriei Ploiești în contradictoriu cu intimații reclamanți P. M., P. M. D., P. E. M., P. E., F. M., C. G. cu sediul ales la Cabinet av.T./F. cu sediul în București, sect.1, ..16, . și intimatul pârât M. P. - prin P., cu sediul în Ploiești, Bulevardul Republicii, nr. 2-4, județul Prahova, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 martie 2012.

Președinte Judecători

N. C. M. C. C. R.

Grefier

I. N. Cardașol

Operator de date cu caracter personal 5595

Redactat/Tehnored. CN

3 ex./18.06.2012

Df._ Judecătoria Ploiești

Jf. A. V.

← Expropriere. Decizia nr. 1578/2012. Tribunalul PRAHOVA		Pretenţii. Decizia nr. 151/2012. Tribunalul PRAHOVA →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 378/2012. Tribunalul PRAHOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 378/2012. Tribunalul PRAHOVA