Rezoluţiune contract. Decizia nr. 288/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 288/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-02-2012 în dosarul nr. 288/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.288
Ședința publică din data de 20.02.2012
PREȘEDINTE - R. I. C.
JUDECĂTORI - A. G. H.
- C. R.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă E. A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în or. Voluntari, . nr. 8C, județul I., împotriva sentinței civile nr. 865/17.03.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți E. I. S. (la familia V. G.) în . ., județul Prahova și O. (F. E.) N. I. domiciliata in . sat Minier . nr.50, județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 20.02.2012 când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ /10.11.2009 reclamanta E. A. a chemat în judecată pe pârâții O. (fostă E.) N. I. și E. I. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere aut. sub nr.177/20.01.1999 de BNP P. M..
In motivarea cererii, reclamanta E. A. a arătat că împreună cu soțul său E. I., în prezent decedat, a vândut fiului E. I. S., căsătorit la acea dată cu pârâta O. N. I., imobilul compus din teren in suprafața de 1.378 mp situat în . ., jud. Prahova, împreună cu casa de locuit aflată pe acesta, compusă din 3 dormitoare, sufragerie, bucătărie, hol și baie.
Precizează reclamanta că prețul vânzării l-a reprezentat suma de 2.600.000 lei (ROL) și obligația pârâților de a le asigura întreținerea și îngrijirea pe tot timpul vieții, constând în asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea vânzătorilor cu alimentele necesare, încălzirea locuinței prin asigurarea cu combustibil, iluminatul electric prin achitarea facturilor, îngrijirea în caz de boală sau neputință cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala pârâților, ori de câte ori este nevoie, precum și obligația ca, după deces, să îi înmormânteze și să le facă pomenile după datină.
Reclamanta a mai arătat că de la data încheierii în formă autentică a contractului pârâții nu și-au onorat obligațiile asumate, iar de cheltuielile de înmormântare și pomenile defunctului E. I., decedat la data de 09.12.1999, s-a ocupat în exclusivitate fiica sa Farmache L..
Reclamanta a mai învederat că din anul 2000 pârâtul s-a stabilit în Spania fiind urmat în anul 2001 de soție și fiica, iar ulterior cei doi au divorțat, astfel că nici după decesul soțului său aceștia nu au contribuit în vreun fel la cheltuielile sale de întreținere, motiv pentru care, urmare agravării stării sale de sănătate, s-a mutat la București la fiica sa, Farmache L..
Prin întâmpinarea formulată la data de 07.01.2010, pârâtul E. I. S. a arătat că în realitate prețul vânzării a fost stabilit în mod simbolic la o sumă derizorie, iar pretențiile reclamantei sunt întemeiate având în vedere că pârâții nu au onorat obligațiile asumate prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și că, într-adevăr, de înmormântarea tatălui său s-a ocupat sora sa Farmache L., el având o contribuție minoră.
Pârâtul a mai precizat că după ce a divorțat, numai el a păstrat legătura cu familia sa, însă nici în această situația nu și-a exercitat obligațiile asumate.
Pârâta O. (E.) N. I., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, afirmațiile reclamantei fiind doar pretexte invocate de aceasta pentru a se dispune rezoluțiunea contractului urmare a faptului că a divorțat de fiul său.
Pârâta a arătat că împreună cu soțul său s-a ocupat de îngrijirea defunctului E. I. și ulterior de înmormântarea și pomenile acestuia, iar după plecarea pârâtului E. I., în Spania, în anul 2000, aceasta a rămas în continuare în țară și a locuit împreună cu reclamanta față de care și-a îndeplinit obligațiile, însă, urmare insistențelor reclamantei care i-a solicitat să plece în Spania pentru a-i fi alături soțului său, a părăsit țara în anul 2001, dar a continuat să trimită bani atât pentru achitarea taxelor și impozitelor aferente construcției cât și pentru întreținerea reclamantei.
Parata a mai arătat că si după plecare, relațiile dintre părți au fost foarte bune, reclamanta și fiica acesteia Farmache L. vizitându-i în Spania în două rânduri.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat ca în cazul în care instanța va trece peste apărările sale, să dispună obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobilul în litigiu împreună cu soțul său, respectiv au construit în extindere practic o nouă casă compusă din parter și etaj, din materiale noi, cumpărate de ei.
Prin răspunsurile la întâmpinarea cererea reconvențională, atât reclamanta E. A. cât și pârâtul E. I. S. au solicitat respingerea în totalitate a cererii pârâtei – reclamante O. (E.) N. I., ca neîntemeiată.
După administrarea probelor cu acte, interogatorii, martori și expertiză tehnică de specialitate, prin sentința civilă nr. 865/17.03.2011 Judecătoria Câmpina a respins acțiunea ca neîntemeiată, a respins cererea reconvenționala formulata de parata O. (E.) N. I. împotriva reclamantei E. A., ca rămasa fără obiect, a obligat reclamanta E. A. către parata E. (O.) N. I. la plata sumei de 8.603 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între reclamanta E. A. si soțul acesteia, defunctul E. I., în calitate de transmițători, pe de o parte, și pârâtul E. I. S. si soția acestuia, în calitate de dobânditori, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere aut. sub nr.177/20.01.1999 de BNP P. M..
Motivează instanța de fond că, în baza acestui contract, reclamanta a transmis pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafața de 1.378 mp situat în ., ., jud. Prahova, împreună cu casa de locuit aflată pe acesta, in suprafața de 72,95 mp, construita in anul 1958 din cărămida, în schimbul prețului de 2.600.000 lei si a obligației de întreținere si îngrijire pe tot timpul vieții, constând în hrana zilnica, iluminat electric, încălzirea locuinței, medicamente si asistența medicala, pe cheltuiala lor, iar la deces sa ii înmormânteze si sa le facă pomenile după datina.
Mai reține instanța de fond că, obligația de a presta întreținerea reprezintă o obligație de a face, care se execută zi de zi, părțile având totuși posibilitatea ca, în temeiul principiului libertății contractuale, să stabilească modalități specifice de executare a acestei obligații.
Se susține de către prima instanță că, raportând probatoriul administrat la disp. art. 977 din Codul civil, conform căruia „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, rezultă că scopul principal al contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere încheiat între părți nu l-a reprezentat în principal prestarea întreținerii zilnice si suportarea cheltuielilor de înmormântare a reclamantei si defunctului sau soț de către pârâți, ci a avut caracterul unei liberalitatea făcute fiului si soției acestuia, cu obligația acestora, in subsidiar, de a le acorda, la nevoie, întreținerea stipulata in cuprinsul contractului.
Mai reține instanța de fond că, potrivit actelor existente la dosar, coroborate cu declarațiile martorilor, reclamanta si soțul acesteia, la data încheierii contractului, erau persoane in putere, cu venituri proprii, atât din pensie, cat si din activități suplimentare remunerate, se ocupau de gospodărie crescând animale atât pentru consumul propriu, cat si in scop de vânzare, având astfel resurse care sa le permită atât propria întreținere, cat si sa-si ajute fiul si nora, aflați, ca si familie, la început de drum.
Motivează prima instanță că, în perioada cat părțile au locuit împreuna în domiciliul din ., ., aceștia se gospodăreau împreuna, relațiile dintre ei fiind foarte bune, reclamanta E. A. neplângându-se niciodată ca ar avea nevoie de întreținere sau ca aceasta nu-i era asigurata, iar urmare a situației socio-economice determinata de diponibilizările în masa si lipsa locurilor de munca, mai intui paratul E. I. S., in anul 2000 si apoi parata O. (E.) N. I., in anul 2001, au plecat la munca în Spania pentru o perioada nedeterminata, din cauza lipsurilor materiale cu care se confruntau, fapt cunoscut si acceptat de către reclamantă, motiv pentru care, la rândul sau s-a mutat in București la una din fiicele sale, care avea o situație materiala foarte buna, insa păstrând o relație apropiata cu pârâții, pe care i-a și vizitat în Spania.
Susține instanța de fond că lipsa unei eventuale prestații zilnice s-a datorat, pe de o parte, distanței mari dintre reclamanta si pârâți, iar pe de alta parte situației concrete in care se afla reclamanta, care nu avea nevoie de întreținere din partea pârâților.
Judecătoria Câmpina a mai reținut că voința părților nu a fost in sensul prestării zilnice de către pârâți a întreținerii, in condițiile in care pe o perioadă relativ lungă, de aproape 10 ani, nu au fost probleme între părți cu privire la modul de îndeplinire a clauzelor contractuale (prestării întreținerii sau suportării cheltuielilor de înmormântare si parastas pentru defunctul E. I., decedat in anul 1999).
Din punct de vedere legal, pentru ca un contract de întreținere să fie rezoluționat este necesar ca debitorul întreținerii să nu își fi executat obligațiile ce îi revin și neexecutarea să îi fie imputabilă, condiții ce rezultă din dispozițiile art.1020 din Codul civil.
F. de cele ce preced, instanța de fond a reținut ca nu a existat o neexecutare a obligației de întreținere care să fie imputabilă pârâților, acestora putându-li-se reproșa, eventual, doar faptul că au divorțat, cauza care excede cadrul contractual reglementat de părți cu ocazia încheierii actului juridic.
Poziția de achiesare totala si necondiționata a paratului la pretențiile reclamantei, având in vedere relațiile de rudenie dintre aceștia si interesul sau de a scoate din masa bunurilor comune imobilul in litigiu, a fost cenzurată de către instanța de fond si înlăturată ca fiind de coniventa, in raport de situația de fapt rezultata din probele administrate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta la data de 28.04.2011, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât întregul probatoriu cu acte, martori, dar și recunoașterile pârâților la interogatoriu, atestă că aceștia deși aveau obligația de a-și îndeplini sarcinile asumate prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nu le-au îndeplinit în realitate niciodată, iar începând cu anul 2001, întreținerea și îngrijirea i le-au oferit fiica sa, Farmache L. și nicidecum pârâții, cu atât mai mult cu cât după decesul soțului său avea nevoie de susținere materială, acesta fiind și motivul pentru care s-a mutat la fiica sa la București, care sa și ocupat de înmormântarea și parastasele pentru defunctul său soț.
Precizează recurenta că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor contractului fiind incidente disp.art.304 pct.6 c.pr.civ., dând o altă interpretare decât cea avută în vedere de părți la semnarea contractului.
Susține recurenta că instanța de fond excede prin soluția pronunțată cererii cu care a fost investită arătând în mod eronat că în speță nu există o neîndeplinire a obligațiilor de întreținere de către pârâți cărora li se poate reproșa eventual doar faptul că au divorțat, distanțându-se astfel că esența acțiunii constând în faptul că nu au fost îndeplinite condițiile pentru existența unui contract cu clauză de întreținere, aspect ignorat de instanță și sancționat de disp.art.304 pct.9 c.pr.civ.
Mai arată recurenta că hotărârea nu este motivată în fapt și în drept, intervenind nulitatea prev de art.304 pct.7 c.pr.civ., respectiv nu rezultă argumentele pe care și-a întemeiat convingerea că acțiunea este neîntemeiată, limitându-se la a aprecia că obligația viageră și cotidiană trebuie îndeplinită numai” la nevoie”, fiind de fapt singurul motiv pentru care a respins acțiunea.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la numărul_, la data de 05.05.2011.
Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.304 și art.3041 c.pr.civ, constată că recursul este fond având în vedere următoarele considerente:
Conform, contractului de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere înregistrat sub nr. 177/20.01.1999 la BNP P. M. din Câmpina, reclamanta și defunctul său soț au vândut fiului lor, E. I. - S., căsătorit la acel moment cu intimata O. N. luliana, conform certificatului de căsătorie anexat, imobilul teren in suprafața de 1378mp, din care 512 mp curte, 866 mp arabil situat in intravilanul comunei Filipeștii de P., ., jud. Prahova, împreuna cu casa de locuit situata pe acest teren in suprafața de 72,95 mp, construita in anul 1958 din cărămida.
Prețul vânzării a constat în suma de 2600 lei primit de vânzător la data autentificării actului, precum și în obligația de întreținere si îngrijire pe tot timpul vieții, obligație care consta in: hrana zilnica, iluminat electric, încălzirea locuinței, medicamente si asistenta medicala pe cheltuiala acestuia, iar la deces sa îi înmormânteze si sa le facă pomenile după datina.
Martorii B. V. și B. T., propuși de către reclamantă, au arătat că până la decesul soțului reclamantei E. I., decedat în anul 1999, părțile s-au înțeles foarte bine, că reclamanta și soțul său realizau venituri din pensie dar și din activități suplimentare ( croitorie, creștere animale, etc.), că la decesul soțului reclamantei de înmormântarea acestuia s-a ocupat fiica lor Farmache L., întrucât pârâții nu dispuneau de venituri suficiente, însă după plecarea pârâților în Spania relațiile dintre părți s-au răcit, reclamanta plătindu-și singură utilitățile, impozitul pentru casă și celelalte datorii către stat.
Au mai susținut martorii, că din anii 2002 reclamanta a plecat la fiica sa Farmache L., întrucât suferă de diverse afecțiuni neputându-se îngriji singură .
Martorii M. I. V. și N. E., propuși de pârâtul E. S. au declarat că în perioada 1999 – 2001 reclamanta a locuit împreună cu nora sa după plecarea pârâtului în Spania, iar după plecarea și a soției pârâtului în Spania a fost nevoită să se mute la București la fiica sa, întrucât era bolnavă, nu se putea deplasa și nu avea cine să o îngrijească.
Pe de altă parte, martorele Curchi L., F. V. V. și Duigu I., au declarat că după plecarea pârâților în Spania, reclamanta s-a îmbolnăvit, motiv pentru care a plecat să locuiască la fiica sa la București, că pârâții au venit de mai multe ori în țară și trimiteau bani reclamantei pentru că-și asumaseră obligația să o îngrijească.
Art..1021 c.civ. nemodificat, în vigoare la data soluționării cauzei la instanța de fond, stipula că rezoluțiunea reprezintă o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
Potrivit disp. art. 1294 - 1295 c.civ. nemodificat, în vigoare la data soluționării cauzei la instanța de fond, vânzarea - cumpărarea reprezintă o convenție prin care o parte ( vânzătorul ) transmite celeilalte părți (cumpărătorului) proprietatea unui lucru în schimbul plății unui preț și a unei întrețineri în natură(hrană, îngrijiri medicale) pe timpul vieții iar după deces să o înmormânteze, caz în care obligația de întreținere are un caracter strict personal, existând posibilitatea numai în mod excepțional în cazul unei imposibilități obiective și temporare a debitorului de a presta întreținere ca această obligație să fie executată de o altă persoană pe bază de contract sau din proprie inițiativă.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că reclamanta și defunctul său soț E. I., decedat în anul 1999, au înstrăinat pârâților E. I. S. și soției acestuia E. N. I. ( actual O. ), prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr.177/20.01.1999, imobilul proprietatea lor situat în intravilanul comunei Filipeștii de P., ., jud. Prahova, compus din teren de 1378 m.p. și casă de locuit situată pe acest teren, prețul vânzării constând în suma de 2600 lei și din întreținerea pe care cumpărătorii s-au obligat să le-o acorde vânzătorilor, întreținere constând în hrană zilnică, iluminat electric, încălzirea locuinței, medicamente și asistență medicală pe cheltuiala acestora, iar la deces să-i înmormânteze și să le facă pomenile după datină.
Reiese totodată că, din cauza lipsurilor materiale pârâtul a plecat în Spania să muncească în anul 2000, fiind urmat și de către soția sa în anul 2001, după plecarea căreia starea de sănătate a reclamantei s-a înrăutățit, motiv pentru care aceasta s-a mutat la București la fiica sa, Farmache L., întrucât nu se mai putea îngriji singură, și era nevoită să își plătească singură utilitățile, impozitele și celelalte datorii către stat.
Pe de altă parte, din nicio probă administrată nu rezultă că, plecând în Spania, pârâții au convenit cu numita Farmache L. să aibă grijă de reclamantă, pe perioada cât sunt plecați, sau că ar fi angajat o persoană care să aibă grijă de reclamantă pe această perioadă, ori că au convenit cu reclamanta și au trimis acesteia lunar bani pentru a se putea întreține, și mai ales după divorțul pârâților nu rezultă că vreunul dintre cei doi și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate prin contract.
Ca atare, atât timp cât din probele administrate rezultă că după plecarea pârâților în Spania, reclamanta nu a mai beneficiat de îngrijirea și întreținerea acestora în niciun fel, respectiv nici prin intermediul vreunei persoane angajate de către pârâți sau în schimbul vreunei sume de bani lunare trimise de pârâți în acest scop, înseamnă că reclamanta este îndreptățită să solicite rezilierea contractului de întreținere, având în vedere că începând cu anul 2002, reclamanta din cauza stării de sănătate precare s-a dus să locuiască împreună cu fiica sa la București, care i-a acordat întreținerea și îngrijirea necesară.
Susținerea pârâtei, în sensul că reclamanta nu a avut nevoie de îngrijire zilnic, iar prin contractul de întreținere avea obligația să asigure o asemenea întreținere numai la nevoie, este neîntemeiată cât timp pe de o parte din cuprinsul contractului nu rezultă o asemenea înțelegere, iar pe de altă parte este cert că după anul 2002 reclamanta s-a aflat în stare de nevoie, întrucât datorită afecțiunilor de care suferă nu s-a mai putut îngriji singură, situație în care plecarea pârâților în Spania a făcut imposibilă îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract de către ei înșiși, singura modalitate de îndeplinire a unor asemenea obligații putând fi exercitată fie prin intermediul unei terțe persoane angajată de către pârâți în acest sens, fie, cu acordul reclamantei, trimiterea lunară a unei sume de bani și cu care aceasta să-și asigure întreținerea.
Chiar dacă pârâta ar fi făcut dovada că și după plecarea în Spania și-ar fi îndeplinit obligațiile față de reclamantă, astfel cum au fost asumate prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, nu înseamnă că reclamanta nu poate pretinde în prezent rezoluțiunea acestui contract în condițiile în care din nicio probă administrată nu rezultă că după divorțul pârâților vreunul dintre cei doi ar fi continuat să-și îndeplinească aceste obligații, respectiv ar fi acordat reclamantei întreținerea și îngrijirea de care aceasta are nevoie, situație în care nu are relevanță nici susținerea pârâtei în sensul că timp de apropare 10 ani nu ar fi fost probleme între părți cu privire la modul de îndeplinire a clauzelor contractuale.
Astfel, nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că ulterior divorțului pârâților vreunul din foștii soți ar fi acordat întreținere reclamantei, iar aceasta i-ar fi refuzat-o, de esența rezoluțiunii contractului de întreținere fiind îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract de oricare din beneficiarii acestuia, și nicidecum divorțul acestora.
De altfel, dacă pârâții și-ar fi îndeplinit obligațiile indiferent de modalitatea în care ar fi înțeles să le execute, nu s-ar mai fi justificat plecarea reclamantei la fiica sa la București, iar vizitele făcute în Spania împreună cu fiica sa în această perioadă nu poate constitui în nici un caz o dovadă a îndeplinirii obligațiilor de întreținere de către pârâți, mai ales după divorțul acestora.
Or, cât timp, nici înainte și nici după divorțul pârâților nu rezultă că pârâții sau vreunul dintre aceștia și-au îndeplinit obligațiile de întreținere față de reclamantă, asumată prin contract și modalitatea de executare a unor asemenea obligații, ținând seama că distanța foarte mare făcea imposibilă acordarea întreținerii de către pârâți, înseamnă că se impune rezilierea contractului de întreținere pentru neexecutarea obligațiilor, neexecutare imputabilă pârâților, care nu au dovedit că, mai ales după divorț, au acordat întreținere reclamantei și în ce a constat aceasta, precum și modalitatea în care au acordat-o, mai ales că reclamanta se află în stare de nevoie din cauza afecțiunilor de care suferă.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, cât timp din probele administrate rezultă că pârâții nu și-au executat obligațiile de întreținere stipulate prin contract, iar această neexecutare se datorează culpei pârâților și nicidecum reclamantei care ar fi refuzat pretinsa întreținere acordată.
Criticile recurentei în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât întregul probatoriu cu acte, martori, dar și recunoașterile pârâților la interogatoriu, atestă că aceștia deși aveau obligația de a-și îndeplini sarcinile asumate prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nu le-au îndeplinit în realitate niciodată, iar începând cu anul 2001, întreținerea și îngrijirea i le-au oferit fiica sa, Farmache L. și nicidecum pârâții, sunt întemeiate întrucât probele administrate demonstrează cu certitudine că nici înainte de divorțul părților, dar mai ales după divorțul acestora, niciunul dintre cei doi foști soți nu și-au îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract, nici personal, fiind de altfel imposibilă îndeplinirea unei asemenea obligații în această modalitate din cauza distanței foarte mari, pârâții fiind plecați în Spania, nici prin plata unei sume lunare al cărei cuantum să-i permită reclamantei un trai decent, sau prin intermediul altei persoane, neexistând dovezi în acest sens.
De altfel, îndeplinirea obligațiilor de întreținere prin intermediul altei persoane reprezintă o excepție, operând numai în cazul în care pârâții ar fi fost în imposibilitate, într-o anumită perioadă de timp din cauza unor împrejurări mai presus de voința lor, obiective, de a-și executa o asemenea obligație, or pârâții nu s-au aflat în imposibilitate obiectivă și temporară întrucât perioada de timp în care nu și-au îndeplinit obligația de întreținere față de reclamantă este foarte mare, respectiv 2001-2012, iar pârâții nu numai că sunt plecați în Spania, dar au și divorțat, ceea ce denotă că se află în imposibilitate permanentă de a-și exercita obligația.
Susținerile recurentei, că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor contractului, arătând în mod eronat că în speță nu există o neîndeplinire a obligațiilor de întreținere de către pârâți cărora li se poate reproșa eventual doar faptul că au divorțat, distanțându-se astfel că esența acțiunii, aspect ignorat de instanță și sancționat de disp.art.304 pct.9 c.pr.civ, sunt justificate deoarece de esența rezoluțiunii contractului este dacă părțile sau una din ele și-au îndeplinit obligațiile de întreținere asumate prin contract și nicidecum divorțul acestora, despărțirea soților nefiind o cauză care prin însăși natura sa să atragă rezoluțiunea contractului, mai ales că și după divorț în cazul în care cel puțin una din părți ar fi făcut dovada că ar fi continuat să presteze întreținere reclamantei iar aceasta ar fi refuzat, nu s-ar fi justificat măsura rezoluțiunii contractului, or, în cauză nu s-a făcut nicio dovadă că înainte sau după divorț vreunul dintre pârâți și-au executat obligațiile asumate.
Afirmațiile recurentei că hotărârea este lovită de nulitatea prev. de art.304 pct.7 c.pr.civ., respectiv nu rezultă argumentele pe care și-a întemeiat convingerea că acțiunea este neîntemeiată, limitându-se la a aprecia că obligația viageră și cotidiană trebuie îndeplinită numai” la nevoie”, fiind de fapt singurul motiv pentru care a respins acțiunea, sunt întemeiate deoarece transferul dreptului de proprietate asupra imobilului a avut loc cu condiția ca pârâții să acorde vânzătorilor întreținere pe tot timpul vieții acestora, constând în hrană zilnică, iluminat electric, încălzirea locuinței, medicamente și asistență medicală pe cheltuiala cumpărătorilor, iar la deces să-i înmormânteze și să le facă pomenile după datină, or, din probele administrate reiese că pârâții nu numai că nu și-au îndeplinit obligațiile constând în suportarea cheltuielilor de înmormântare și a parastaselor ocazionate de decesul vânzătorului, dar nu și-au îndeplinit în vreun fel nici obligația de întreținere față de vânzătoare, mai ales că aceasta se află în stare de nevoie din cauza sănătății precare, reclamanta fiind îngrijită de către fiica sa Farmache L., la care s-a și mutat.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că în cauză nu există nicio dovadă privind îndeplinire de către pârâți sau de către unul dintre aceștia a obligațiilor de întreținere asumate prin contractul de întreținere față de vânzători o perioadă îndelungată de timp, respectiv nici înainte și nici după divorțul acestora, hotărârea instanței de fond fiind dată cu interpretarea greșită a probelor și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, în baza art.312 alin.1,2,3 c.pr.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite acțiunea și va dispune rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare aut.nr.177/20.01.1999 de BNP P. M..
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă, având în vedere că aceasta s-a soluționat ca fiind rămasă fără obiect în condițiile respingerii acțiunii privind rezoluțiunea contractului, înseamnă că instanța nu a intrat în cercetarea fondului acestei cererii, caz în care în temeiul art.312 alin.5 c.pr.civ. se impune casarea sentinței numai în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta și trimiterea cauzei la Judecătoria Câmpina pentru soluționarea pe fond a acesteia.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă E. A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură in or. Voluntari, . nr.8C, județul I., împotriva sentinței civile nr. 865/17.03.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți E. I. S. (la familia V. G.) in . ., județul Prahova și O. (F. E.) N. I. domiciliata in . sat Minier . nr.50, județul Prahova.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite acțiunea și dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.177/20.01.1999 de BNP P. M..
Casează sentința numai în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă și trimite cauza la Judecătoria Câmpina pentru soluționarea pe fond a cererii reconvenționale.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
R. I. C. A. G. H. C. R.
GREFIER
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal 5595
Tehnored.C.R.
3 ex./19.06.2012
Dosar fond_ al Judecătoriei Câmpina
Judec. fond L. I. D.
| ← Completare carnet de muncă. Sentința nr. 1192/2012. Tribunalul... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1268/2012.... → |
|---|
