Uzucapiune. Hotărâre din 10-01-2012, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-01-2012 în dosarul nr. 4/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR.4
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2012
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - C. N.
GREFIER - Ș. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă R. S. P. A. R. S., cu sediul în București, .-3, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 617/17.05.2011, în contradictoriu cu intimatul–pârât S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta – reclamantă reprezentată de avocat A. A., lipsind pârâtul.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru in cuantum de 953,00 lei, conform chitanței . nr._/10.11.2011 și timbrul judiciar in valoare de 5,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelantei-reclamante depune la dosar timbrul judiciar in valoare de 5,00 lei, învederând instanței că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, având in vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Reprezentantul apelantei-reclamante, având cuvântul in dezbateri, arată că există la dosarul cauzei un acord un acord intre S. R. si S. Cehoslovac încheiat in anul1 960, prin care se transferă dreptul de proprietate asupra clădirii și terenului din Bușteni .. Mai arată că dine expertiza aflată la dosarul cauzei și din depozițiile martorilor rezultă că acest imobil: teren si construcție, formează un singur corp, delimitat de același gard și aceleași două străzi, din anul 1960, aflându-se in permanentă Statului Slovac; obiectul cererii sale este de a constata faptul că in 1960 s-a transferat de către S. R. către statul Slovac întregul corp.
Totodată, arată că prin din 1992, se menționează că se transferă un teren în suprafață de 500 mp, nu s-au efectuat niciun fel de măsurători, nefiind justificat de niciunul din documentele aflate la dosar. In continuare, arată că prezenta cauză vizează un raport de drept internațional și nu public așa cum reține instanța de fond.
In consecință, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea in tot a sentinței instanței de fond și constatarea dreptului de proprietate a întregului corp: construcție si teren in suprafață de 990 mp; fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /24.01.2011 a Judecătoria S. reclamanta R. S. prin A. R. S. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M.F.P. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că este proprietara unui teren de 473 m.p. aflat în continuarea terenului de 500 m.p. situat în Bușteni, . fost nr.16, drept dobândit prin uzucapiunea de lungă durată în urma conjuncției posesiilor începând cu 03.08.1960 și până în prezent.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma unui acord cu S. R. încheiat de fosta R.S. Cehoslovacă a dobândit imobilul situat în Bușteni, ., compus dintr-o construcție și un teren, imobil pe care l-a preluat în urma dizolvării R. Federative Cehe și S.,, însă încă din 03.08.1960 data intrării în proprietate a imobilului, a exercitat o posesie asupra întregului teren existent la adresa respectivă în suprafață totală de 973 m.p, menționându-se eronat în cadrul acordului doar suprafața de 500 m.p, fiind îndeplinite condițiile pentru joncțiunea posesiilor și dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu de 473 m.p, reprezentând diferență până la 973 m.p.
La data de 24.02.2011, pârâtul a formulat o întâmpinare solicitând printre altele introducerea în cauză a Primăriei orașului Bușteni, cerere respinsă de către instanță la data de 22.03.2011.
Dup administrarea probelor cu acte, expertiză tehnică topometrică, martori prin sentința civilă nr.617/17.05.2011 a Judecătoriei S. a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că inițial între R.P. Română și R. Socialistă Cehoslovacă a intervenit un acord privind reglementarea unor probleme financiare, patrimoniale între cele două state referitoare la stingerea unor creanțe, pretenții de orice natură ale pârâtului față de S. Cehoslovac, ocazie cu care a fost încheiat un protocol suplimentar la acest acord în temeiul căruia s-a transferat în favoarea R.S. Cehoslovacă de către pârât dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bușteni, ., compus dintr-o construcție și un teren de 500 m.p, imobil ce a revenit reclamantei în proprietate, în urma dizolvării R. Federative Cehă și S. la data de 28.12.1992, însă reclamanta nu poate pretinde un drept de proprietate prin uzucapiune asupra diferenței de teren în litigiu de 490 m.p. rezultată în urma măsurătorilor efectuate în baza raportului de expertiză topo în condițiile în care raporturile dintre reclamantă și pârât constituie raporturi de drept internațional public, raporturi ce exced dreptului comun și care pot face obiectul unor reglementări similare între cele două state fiind dreptul Statului R. să decidă cu privire la bunurile sale cu respectarea suveranității teritoriale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii, motivându-se că pârâtul a transferat fără niciun fel de pretenții, taxe, dreptul de proprietate asupra întregului imobil, dată la care nu s-a menționat nicio suprafață de teren, documentele constând în acordul, protocolul suplimentar din 03.08.1960 vizând întregul corp de proprietate aflat la adresa respectivă, atât timp cât nu există niciun element de identificare al imobilului și că potrivit raportului de expertiză topo terenul de 990 m.p. constituie un singur trup de teren, delimitat în mod natural la ambele ieșiri la calea publică de cele două străzi (Codrului, Ș. cel M.), aspect confirmat de schițele anexate expertizei, declarațiile martorilor ce atestă nemodificarea în timp a limitelor actuale ale terenului de 990 m.p, teren delimitat încă de la început prin gard, având o împrejmuire unică, existentă de-a lungul timpului, aflată permanent în posesia reclamantei.
În continuare, reclamanta a arătat că potrivit adreselor din 05.02.2009, 21.03.2011, actului de protejare nr.196/1944, acordului din 03.08.1960, terenul situat în Bușteni, . nu face parte din domeniul public, privat al localității, nu a făcut obiectul legilor fondului funciar al L.10/2001, al unui litigiu aflat pe rolul instanțelor, neexistând practic niciun drept al unei terțe părți, inclusiv al pârâtului asupra terenului și că probele administrate în cauză atestă intenția părților semnatare ale acordului, protocolului din 03.08.1960 privind transferarea dreptului de proprietate asupra întregului corp compus din terenul de 990 m.p, mai ales că în baza acordului încheiat la 28.12.1992 au fost împărțite bunurile fostei R. Socialiste Cehoslovace fără efectuarea unor măsurători al terenului de 500 m.p. și că acordul, protocolul suplimentar din 03.08.1960 stabilesc dreptul de proprietate asupra întregului corp de proprietate aflat la adresa în litigiu, corp care s-a aflat permanent în posesia R. S. încă din 1960 constând în terenul de 990 m.p. delimitat din 1960 și până în prezent printr-un gard aflat pe aliniamentul actual fiind îndeplinite condițiile uzucapiunii de 30 de ani, respectiv existența unei posesii utile, neviciate, exercitată neîntrerupt, timp de peste 30 ani.
De asemenea, reclamanta a precizat că actele demonstrează dobândirea dreptului de proprietate asupra întregului teren de 990 m.p, a construcției edificată pe acesta, statele fiind subiecte de drept cu personalitate juridică în raporturile la care participă nemijlocit, în nume propriu ca subiecte de drept, obligații, și că în realitate raporturile deduse judecății nu constituie raporturi de drept internațional public ci vizează dreptul de proprietate privată a reclamantei, fiind raporturi civile de drept internațional privat la care statele participă în mod nemijlocit, în nume propriu, mai ales că prin acordarea unui drept de proprietate privata în favoarea sa nu are loc o încălcare a suveranității teritoriale a pârâtului, drept de proprietate acordat expres de către pârât prin semnarea acordului internațional, drept ce nu implică exercitarea unor atribute ale autorității publice de stat pe terenul respectiv.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ /16.06.2011.
Tribunalul examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată ca apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În baza acordului din data de 03.08.1960 încheiat între R.P. Română și R. Socialistă Cehoslovacă privind reglementarea unor probleme financiare și patrimoniale între cele două state, acestea din urmă au decis lichidarea definitivă și completă a tuturor creanțelor, pretențiilor de orice natură ale celor două state, ale persoanelor juridice, fizice de pe teritoriile celor două state, ocazie cu care în urma renunțării reciproce la orice pretenții, creanțe s-a procedat la emiterea unor dispoziții interne, a unor protocoale în vederea predării reciproce a unor bunuri între cele două state.
Conform protocolului suplimentar la acordul sus menționat încheiat între cele două state la data 03.08.1960, S. R. a transferat fără niciun fel de pretenții, taxe Statului Cehoslovac dreptul de proprietate asupra unor terenuri și construcții situate în București, B., G., Bușteni constând în clădirea și terenul situate în această din urmă localitate amplasate pe ..
Potrivit adresei nr.1888/1993, acordului din 28.12.1992, anexelor existente la dosar, planurilor cadastrale, certificatului de atestarea fiscală, la data de 28.12.1992 s-a procedat la dizolvarea R. Federative Cehe și S. și constituirea a două S., respectiv R. Cehă și R. S. dată la care în baza acordului încheiat între cele două state reclamantei i-a revenit în patrimoniu imobilul situat în Bușteni, ., compus dintr-un teren de 500 m.p. și toate construcțiile amplasate pe acesta, imobil cu care figurează înscrisă în evidențele fiscale ale localității Bușteni și pentru care achită în mod corespunzător taxele și impozitele.
În conformitate cu adresele nr.2411/21.03.2011 emise de Primăria Bușteni, imobilul în litigiu, compus dintr-un teren de 473 m.p. situat în continuarea terenului de 500 m.p. din Bușteni, . (fost nr.16), nu face parte din domeniul public sau privat al localității, nefăcând obiectul legilor fondului funciar, Legii nr.10/2001.
Martorii G. M., I. S. au declarat că terenul în litigiu a fost stăpânit începând cu anii 1960 de către reclamantă, fiind delimitat în integralitatea sa de gard, împrejmuire ce a fost dintotdeauna aceeași nefiind modificată niciodată iar reclamanta a fost cea care a exercitat permanent o posesie asupra întregului teren, inclusiv asupra parcelei în litigiu, neexistând nicio terță persoană care să fi emis vreodată pretenții cu privire la acest teren.
Din raportul de expertiză tehnică topometrică ing. D. Z., reiese că terenul în litigiu situat în Bușteni, . are suprafața totală de 990 m.p, teren pe care se află o construcție tip vilă, în suprafață de 109 m.p, existând un singur corp de proprietate cu acces la calea publică constând în străzile Codrului, Ș. cel M., terenul având o valoare de 407.286 lei.
Dispozițiile art.111 cod pr. civila, stipulează ca partea care are interes poate sa formuleze cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept cu excepția cazului in care a re posibilitatea formulării cererii in realizarea dreptului.
De asemenea, disp. art. 1837 si următoarele cod civil, prevăd ca uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate constând in exercitarea unei posesii neîntrerupte, continue, netulburata si sub nume de proprietar timp de 30 ani asupra bunului respectiv.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că în baza acordului din data de 03.08.1960, protocolului suplimentar din 03.08.1960, între autoarea reclamantei și pârât, în calitate de state acestea au convenit stingerea definitivă, completă a unor datorii, creanțe, pretenții reciproce, stingere în urma cărora, S. R. a transferat fără niciun fel de pretenții, taxe la data de 03.08.1960 în favoarea fostului Stat Cehoslovac în ale căror drepturi s-a subrogat reclamanta, dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe teritoriul României printre care și imobilul situat în Bușteni, ., fost nr.16, compus dintr-o construcție și un teren de 500 m.p, imobil pe care l-a folosit permanent, achitând impozitele, taxele, figurând înscris în evidențele fiscale ale localității, astfel încât terenul situat la adresa sus menționată are suprafața totală de 990 m.p. din care pe ..p. se află amplasată o vilă, teren care include suprafața de 500 m.p. descrisă în actele sus menționate.
Ca atare, atât timp cât între părți la un moment dat au intervenit acordul, protocolul din data de 03.08.1960 în baza cărora au procedat de comun acord la stingerea unor datorii reciproce, la reglementarea unor raporturi juridice dintre cele două state, reglementare în urma căreia S. R. a transferat în favoarea autoarei reclamantei dreptul de proprietate asupra unui teren de 500 m.p, asupra unei construcții situate în Bușteni, ., înseamnă că în realitate raporturile juridice dintre părți constituie prin însăși natura lor raporturi juridice de drept internațional public și nicidecum de drept internațional privat sau pur și simplu de drept civil, deoarece reclamanta nu reprezintă pur și simplu o persoană juridică străină supusă legislației Statului R. ci un stat de sine stătător, stat care în cazul în care are anumite pretenții față de pârât, în calitate la rândul lui de stat, are obligația să se supună regulilor ce guvernează dreptul internațional public și deci să apeleze la mijloacele procedurale, reglementate de normele juridice de drept internațional public pentru a-și valorifica anumite pretenții față de pârât.
O dovadă în acest sens, o reprezintă protocolul și acordul din 03.08.1960, în temeiul cărora s-a dispus reglementarea unor raporturi juridice de drept internațional public între cele două state, raporturi în urma cărora S. R. a decis transferarea în favoarea autorului reclamantei a unui drept de proprietate asupra unor imobile, întinderea reală a terenului de 500 m.p. asupra căruia a înțeles să cedeze dreptul de proprietate, acesta din urmă fiind singurul care are dreptul să dispună de bunurile sale mobile, imobile, inclusiv dacă recunoaște sau nu un drept de proprietate în favoarea reclamantei și nicidecum reclamanta însăși.
De altfel, în condițiile în care raporturile juridice dintre părți, cu privire la imobilul din litigiu, constituie raporturi juridice de drept internațional public și nicidecum de drept civil sau drept internațional privat, înseamnă că reclamanta nu poate pretinde recunoașterea în favoarea sa a unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu de 490 m.p., reprezentând diferență până la suprafața totală de 990 m.p. pe calea dreptului comun deoarece dispozițiile dreptului comun devin aplicabile numai în cazul unor raporturi juridice de drept civil între persoane fizice, persoane fizice și juridice,persoane juridice și nicidecum între două state titulare ale unor raporturi juridice de drept internațional public, mai ales că în caz contrar se aduce atingere principiului suveranității teritoriale a pârâtului care are dreptul să decidă singur asupra bunurilor sale, bunuri care sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și care nu pot face obiectul unei însușiri în scop strict personal din partea terților, inclusiv al altui stat.
De fapt, atât timp cât pârâtul a decis în baza principiului suveranității să transfere la un moment dat un drept de proprietate asupra unor imobile situate pe teritoriul său, în favoarea autorului reclamantei în scopul rezolvării unor concesii reciproce, înseamnă că reclamanta nu poate pretinde constatarea unui drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren mai mari de 500 mp., întrucât exercitarea unei folosințe asupra întregului teren, de 990 mp. nu conferă dobândirea unui drept de proprietate ci constituie o stare de fapt, fără niciun efect juridic, mai ales că reclamanta nu poate folosi și deține o suprafață mai mare de teren, aflată în proprietatea altui stat, având obligația să respecte suveranitatea Statului R., normele internaționale ce reglementează raporturile dintre state.
Astfel, în mod corect, instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca inadmisibilă, constatând că în speță, pretențiile reclamantei nu pot face obiectul dreptului comun, fiind aplicabile normele ce reglementează raporturile juridice de drept internațional public, între cele două state și nicidecum normele dreptului internațional privat sau de drept civil.
Susținerile reclamantei în sensul că pârâtul a transferat fără niciun fel de pretenții, taxe, dreptul de proprietate asupra întregului imobil, dată la care nu s-a menționat nicio suprafață de teren, documentele constând în acordul, protocolul suplimentar din 03.08.1960 vizând întregul corp de proprietate aflat la adresa respectivă, atât timp cât nu există niciun element de identificare al imobilului nu pot fi avute în vedere deoarece nu există nicio dovadă la dosar privind transferarea în favoarea reclamantei sau autoarei sale a unui drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren mai mare de 500 m.p, iar în cuprinsul acordului, protocolului din 03.08.1960 nu există nicio mențiune referitoare la manifestarea de voință pârâtului de a transfera în favoarea autoarei reclamantei o suprafață de teren de 990 m.p, în loc de 500 m.p.
Împrejurările invocate de către reclamantă în sensul că potrivit raportului de expertiză topo terenul de 990 m.p. constituie un singur trup de teren, delimitat în mod natural la calea publică de două străzi, aspect confirmat de schițele anexate expertizei, declarațiile martorilor ce atestă nemodificarea în timp a limitelor actuale ale terenului de 990 m.p, teren delimitat încă de la început prin gard, având o împrejmuire unică, existentă de-a lungul timpului, aflată permanent în posesia reclamantei constituie prin însăși natura lor stări de fapt fără niciun efect juridic întrucât nu fac dovada existenței unor raporturi juridice de drept civil, ci servesc la identificarea terenului, a vecinătăților acestuia, demonstrând deținerea fără niciun drept a terenului în litigiu de 490 m.p. de către reclamantă.
Afirmațiile reclamantei în sensul că în baza adreselor din 05.02.2009, 21.03.2011, actului de protejare nr.196/1944, acordului din 03.08.1960, terenul în litigiu nu ar face parte din domeniul public, privat al localității, nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, al Legii nr.10/2001, al unui litigiu, neexistând practic niciun drept al unei terțe părți, inclusiv al pârâtului asupra terenului nu au relevanță în cauză, deoarece indiferent de existența sau inexistența terenului în domeniul public, privat al statului, a unor litigii, în speță se ține seama de natura juridică reală a raporturilor existente între părți, de dreptul pârâtului de a decide cu privire la bunurile imobile aflate pe teritoriul său, drept care nu poate fi înlăturat pur și simplu de împrejurările sus menționate care au un caracter pur subiectiv, neputând face obiectul unei analize, din punct de vedere al raporturilor juridice, de drept internațional public, existente între părți.
Aspectele invocate de către reclamantă în sensul că probele administrate în cauză atestă intenția părților semnatare ale acordului, protocolului din 03.08.1960 privind transferarea dreptului de proprietate asupra întregului corp și că în baza acordului încheiat la 28.12.1992 au fost împărțite bunurile fostei R. Socialiste Cehoslovace fără efectuarea unor măsurători ale terenului de 500 m.p., nu au niciun fundament legal întrucât în realitate nu există nicio mențiune înserată în cuprinsul actelor sus menționate privind transferarea de către pârât la 03.08.1960 a dreptului de proprietate asupra unui teren de 990 m.p, acte care se analizează în strânsă legătură, în raport de conținutul propriu-zis al acestora și nicidecum în funcție de dorințele pur subiective ale reclamantei, care nu poate pretinde un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, pe calea dreptului comun.
Apărările reclamantei, în sensul că acordul, protocolul din 03.08.1960 stabilesc dreptul de proprietate asupra întregului corp în litigiu, corp care s-a aflat permanent în posesia R. S. încă din 1960 constând în terenul de 990 m.p. delimitat din 1960 și până în prezent printr-un gard aflat pe aliniamentul actual fiind îndeplinite condițiile uzucapiunii de 30 de ani, respectiv existența unei posesii utile, neviciate, exercitată neîntrerupt sunt irelevante deoarece actele sus menționate, exercitarea unei folosințe asupra terenului în litigiu nu o îndreptățesc pe reclamantă la recunoașterea unui drept de proprietate în favoarea sa, asupra întregului teren de 990 m.p, pe calea dreptului comun, drept aplicabil numai raporturilor juridice cu caracter strict civil, iar în speță actele sus menționate, demonstrează existența la un moment dat a unor raporturi de drept internațional public, raporturi în cadrul cărora statele semnatare au stabilit de comun acord transferarea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra unui imobil.
Motivele invocate de către reclamantă conform cărora actele demonstrează dobândirea dreptului de proprietate asupra întregului teren de 990 m.p, a construcției edificată pe acesta, statele fiind subiecte de drept cu personalitate juridică în raporturile la care participă nemijlocit, în nume propriu și că în realitate raporturile deduse judecății nu ar constitui raporturi de drept internațional public ci vizează dreptul de proprietate privată a reclamantei, fiind raporturi civile de drept internațional privat sunt neîntemeiate întrucât pretențiile reclamantei au un caracter pur civil, vizând dobândirea unui drept de proprietate asupra unui teren cu caracter strict personal, pretenții ce nu conferă un caracter de drept internațional privat raporturilor juridice deduse judecății atât timp cât reclamanta nu constituie o persoană juridică străină, ci dimpotrivă un stat care emite anumite pretenții față de pârât, la rândul acestuia reprezentând un stat cu anumite drepturi, obligații, față de reclamantă și nu ca persoană juridică străină.
Criticile reclamantei în sensul că prin acordarea unui drept de proprietate privata în favoarea sa nu are loc o încălcare a suveranității teritoriale a pârâtului, drept de proprietate acordat expres de către pârât prin semnarea acordului internațional, drept ce nu implică exercitarea unor atribute ale autorității publice de stat pe terenul respectiv sunt nefondate deoarece în realitate numai pârâtul are dreptul să dispună de bunurile sale, să decidă dacă transferă sau nu în favoarea reclamantei anumite drepturi de proprietate asupra unor bunuri, în ce condiții și nicidecum instanțele judecătorești la cererea pur și simplu a reclamantei care nu poate invoca, prin intermediul dreptului comun românesc, anumite pretenții, un drept de proprietate asupra unor bunuri imobile, aflate pe teritoriul Statului R..
În raport de aceste considerente, tribunalul constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza art. 296 C.pr.civ. va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă R. S. P. A. R. S., cu sediul în București, .-3, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 617/17.05.2011, în contradictoriu cu intimatul–pârât S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.01.2012.
Președinte, Judecător,
C. M. C. N.
Grefier,
Ș. M.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. C.M./Tehnored.G.E.
4 ex./12.04.2012
Ds. fond nr._ Judecătoria S.
J.f. D. G. N.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 41/2012. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 63/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
