Uzucapiune. Încheierea nr. 18/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 18/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 601/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 18 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. E.
Judecător A. M. L.
Judecător C. R.
Grefier L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți D. M., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova și D. C., domiciliată în mun. Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3212/25.03.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Ploiești, prin P., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurenților-reclamanți, avocat G. V., lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Tribunalul, având in vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurenților, având cuvântul pe fond, solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. Apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, deoarece prin sentința nr._/1996 a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului casa de locuit din Ploiești, ., județul Prahova, în virtutea uzucapiunii în favoarea numitului D. M., cauză în care pârât era Consiliul Local Ploiești, ori în această cauză este vorba de o cu totul altă parte, respectiv M. Ploiești prin P..
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile excepției autorității de lucru judecat, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor aflate la dosar,
DISPUNE:
Amână pronunțarea în cauză la data de 25.04.2012.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 Aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. E. A. M. L. C. R.
Grefier,
L. D.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 601
Ședința publică de la 25 aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. E.
Judecător A. M. L.
Judecător C. R.
Grefier L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți D. M., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova și D. C., domiciliată în mun. Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3212/25.03.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Ploiești, prin P., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 aprilie 2012, susținerile parților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrărilor aflate la dosar, a amânat pronunțarea la data 25 aprilie 2012, data la care a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanții D. M. și D. C. au chemat în judecată pârâtul M. Ploiești prin P., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate dobândirea dreptul de proprietate asupra suprafeței de aproximativ 400 mp. teren situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, în virtutea uzucapiunii de lungă durată. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că dețin în folosință imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova, format din teren în suprafață de aproximativ 400 mp., încă din anul 1966, când a fost începută edificarea imobilului – casa și dependințe pe terenul ce face obiectul prezentului dosar.
P. sentința civilă nr._/07.11.1996 a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit situat în Ploiești, ., jud. Prahova, în favoarea sa reținându-se, prin aceiași sentință, că imobilul a fost stăpânit din 1966 și până în anul 1996 – data sentinței.
Reclamanții au mai arătat că din certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale nr._/08.05.2009 rezultă că sunt în evidența cu achitarea taxelor la zi pentru terenul și casa menționate mai sus.
În dovedirea acțiunii reclamanții au anexat în copie adeverințele nr.225/03.02.2010 și nr. 226/03.02.2010, eliberate de Primărie, prin care se atestă că figurează în evidențele fiscale cu clădire și teren începând cu anul 1977 și din anul 1978 în Registrul cadastral, cu teren în suprafață de 314 mp., categoria de folosință curți construcții și 807 mp. teren arabil.
Au mai arătat reclamanții că posesia exercitată asupra terenului întrunește condițiile uzucapiunii, în sensul că a fost continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, așa cum prevede art. 1847 C.civ., și a menționat faptul că suprafața de teren de 400 mp. nu a făcut obiectul Legii 18/1991.
În drept, au invocat dispozițiile art.111 C.proc.civ. și art.1847 și urm. C. civ.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat instanței încuviințarea probei cu acte, proba testimonială cu doi martori și expertiză topometrică.
Legal citat, pârâtul a depus note de ședință prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, solicitând admiterea acesteia, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În fapt, s-a învederat că reclamanții au depus la dosar aceiași sentință civilă nr._/1996, prin care au făcut dovada dreptului de proprietate pe care îl dețin asupra construcției existente la aceiași adresă.
Pârâtul a mai arătat că, având în vedere faptul că obiectul acțiunii formulate în 1996 l-a constituit terenul în suprafață de 400 mp., din Ploiești, ., jud. Prahova, precum și faptul că acest proces s-a purtat între aceleași părți, iar instanța de judecată a fost abilitată să constate dreptul de proprietate al reclamantului D. M. asupra terenului menționat, ca urmare a intervenirii uzucapiunii de lungă durată, se apreciază că cele două litigii au același obiect, aceiași cauză precum și aceleași părți.
În dovedirea acțiunii pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 06.09.2010 reclamanții au depus la dosar cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
La termenul de judecată din data de 13.10.2010, apărătorul reclamanților a depus la dosar un înscris ce reprezintă încadrarea străzilor din M. Ploiești în zone de fiscalitate (A,B,C,D), înscris din care rezultă că taxa de timbru suportă modificări, depune la dosar taxa de timbru în cuantum de 50 lei, potrivit chit.nr._ lei, și învederează instanței că a fost formulată o cerere de reexaminare a cuantumului taxei de timbru de 8.911 lei, având în vedere faptul că terenul asupra căruia se invocă uzucapiunea este situat în Ploiești în Zona D a orașului.
P. încheierea din Camera de Consiliu din data de 14.11.2010 instanța a admis cererea de reexaminare taxă timbru, formulată de reclamanți, cu privire la taxa de timbru stabilită prin Încheierea de ședința din data de 18.05.2010, din dosarul nr._ și a stabilit taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, ce are ca obiect terenul în suprafață de 400 mp, situat în zona „D” a Municipiului Ploiești, ., jud. Prahova, la suma de 2.820 lei.
La data 30.12.2010, instanța a respins cererea de reeșalonare taxă timbru formulată de reclamanți.
La termenul de judecată din data de 25.03.2011, reclamanții au depus la dosar înscrisuri (filele 62- 64 dosar).
După administrarea probelor încuviințate parților, prin sentința civila nr.3212/25.03.2011, Judecătoria Ploiești admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât și a respins acțiunea având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanții D. M. și D. C., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr._/07.09.1996, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în Dosarul nr._/1996 (fila 9 dosar), instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D. M., a constatat calitatea de proprietar a reclamantului asupra imobilului situat în Ploiești ., jud. Prahova, imobil compus din trei camere, o bucătărie de vară, o aplecătoare și anexe. P. aceeași sentință, instanța a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 400 m.p., teren situat în Ploiești, ., jud. Prahova.
Pentru a pronunța această sentință, în privința respingerii capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 400 m.p. teren, instanța a reținut că terenul a aparținut și aparține Primăriei Mun. Ploiești, iar reclamantul nu poate invoca în favoarea sa uzucapiunea, pentru că aceasta nu operează împotriva statului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 58 și 59 din anul 1974, care au întrerupt cursul prescripției achizitive.
P. prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în prezenta cauză, reclamantul D. M., împreună cu D. C., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești prin P. ca, prin sentința ce va pronunța, să se constate dobândirea dreptul de proprietate asupra suprafeței de aproximativ 400 mp. teren, situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, în virtutea uzucapiunii pe lungă durată.
Conform prevederilor art. 1201 Cod civil, există autoritate de lucru judecat, când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, introdusă de ele și împotriva lor, în aceeași calitate.
În prezenta cauză, deși pe lângă reclamantul din prima cerere, apare ca reclamantă și D. C., iar ca pârât a fost chemat M. Ploiești prin P., inițial fiind chemată în judecată Primăria Municipiului Ploiești, instanța apreciază că aceste diferențe nu sunt de natură a afecta îndeplinirea condițiile autorității lucrului judecat, atât timp cât, prin Sentința civilă nr._/07.09.1996, pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a statuat, în mod irevocabil, cine este proprietarul terenului pentru care se solicită constatarea dreptului de proprietate, o soluție contrară fiind de natură a înfrânge principiul securității raporturilor juridice.
Cu referire la principiul securității raporturilor juridice, în jurisprudența CEDO [Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000; P. împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1129 din 30 noiembrie 2004; A. împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. nr. 875 din 29 septembrie 2005; Societatea Comercială "Mașinexportimport Industrial Group" - S.A. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 09 august 2006; B. împotriva României (nr. 1) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008; R. împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 29 august 2007], s-a arătat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii, cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât și a respins acțiunea având ca obiect uzucapiune, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții D. M. si D. C., criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere la instanța de fond, în vederea rejudecării și administrării probatoriilor solicitate in fața instanței de fond, și totodată, acordarea cheltuielilor de judecata, reprezentând taxe și onorariu avocat.
În motivarea cererii recurenții-reclamanți au arătat că instanța de judecata în mod eronat a constatat că exista autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.
Astfel, recurenții reclamanți au arătat că în fapt au solicitat instanței de judecata constatarea dreptul lor de proprietate asupra suprafeței de aproximativ 400 mp teren, situat in mun. Ploiești, ., jud. Prahova, în virtutea uzucapiunii de lunga durata, arătând ca sunt destinatori-utilizatori ai imobilului încă din anul 1966, când a fost începută edificarea imobilului-casa si dependințe, pe terenul ce face obiectul prezentului dosar.
P. sentința civila nr._/07.11.1996 a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului casa de locuit situat in Ploiești, ., jud. Prahova, in favoarea numitului D. M., reținându-se prin aceeași sentință că imobilul a fost stăpânit din 1966 si pana in 1996, data sentinței.
P. aceeași sentință, în ceea ce privește suprafața de teren de 400 mp, s-au reținut prevederile Legilor nr. 58 și 59 din 1974, care au întrerupt efectele prescripției achizitive.
Pârâtul din prezenta cauza a invocat excepția autorității de lucru judecat, existând identitate de părți, obiect, cauza si părți, între dosar nr._/1996 si dosar nr._ .
Instanța de judecata rămânând în pronunțare pe excepție a admis-o, iar pe fond a respins acțiunea, ca inadmisibila.
Astfel, au mai arătat recurenții reclamanți că un prim motiv al recursului vizează faptul că în mod greșit instanța de judecata a admis excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, întrucât, pe deoparte există Decizia IV/2006 I.C.CJ care are caracter obligatoriu conform disp. art.329 alin. 3 Cod procedură civilă, iar pe de alta parte, nu există identitate de părți în cauza, jurisprudența excluzând admisibilitatea excepției puterii de lucru judecat pentru inexistenta identității pârtilor, in cauza in care aceasta excepție este ridicata.
Hotărârea de care s-a prevalat pârâtul Mun. Ploiești prin întimpinare si pe care în mod total nelegal a luat-o în considerare instanța de fond, Judecătoria Ploiești, nu generează efecte juridice față de recurenta-reclamanta D. C. și nu a condus la constituirea vreunui drept in favoarea acesteia, fiind pronunțată în contradictoriu numai cu unul din reclamanți, însă excepția autorității de lucru judecat a fost admisă în raport cu o persoana care nu a avut calitate procesuala activă în cauza căreia i se opune respectiva excepție.
În acest sens, au precizat petenții, că atât in practica, cat si in doctrina, s-a arătat că în ipoteza pronunțării unor astfel de hotărâri, în contradictoriu cu primăriile, întrucât legislația nu permite invocarea unor nulități de drept ori excepții de autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât după pronunțarea vechii hotărârii ICCJ s-a pronunțat cu privire la recursul in interesul legii privind compunerea termenelor uzucapiunii, iar sancțiunea ce ar interveni ar fi inopozabilitatea acelei hotărâri față de recurenta reclamanta D. C. și inexistenta autorității lucrului judecat față de aceasta.
Astfel, prin sentința_/07.11.1996, pronunțata în dosar nr._/1996 al Judecătoriei Ploiești, s-a respins capătul de cerere privind uzucapiunea terenului in suprafața de 400 mp, invocându-se prevederile legii 58 si 59 din 1974 care au întrerupt efectele prescripției achizitive.
Conform Deciziei IV/16.01.2006 a I.C.C.J., s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974și 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că după abrogarea lor prin Decretele lege nr.1/1989 și nr.9/1989, posesorii acestor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să se constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Ori, prin sentința_/07.11.1996, pronunțată în dosar nr._/1996 al Judecătoriei Ploiești, nu a fost analizat fondul cauzei, invocându-se doar existența disp. legilor 58 si 59 din 1974, legi care nu permiteau dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
Au mai arătat petenții faptul că, au depus la instanța de fond Decizia IV/16.01.2006 a I.C.CJ, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 288 din_, cu intrare în vigoare la_, dar instanța în sentința pronunțată nu face nici o referire la acest act.
Față de toate aceste considerente, au solicitat admiterea recursului, casarea cu trimitere la instanța de fond, în vederea rejudecării și administrării probatoriilor solicitate in fața instanței de fond și totodată, acordarea cheltuielilor de judecata, reprezentând taxe și onorariu avocat.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamanți, a dispozițiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 312 Cod procedura civila, tribunalul constata ca aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
P. DECIZIA Nr. IV din 16 ianuarie 2006 ICCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție si a stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pentru a pronunta aceasta decizie ICCJ a retinut urmatoarele:
Din examinarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezultă că . acestor acte normative nu a determinat nici o modificare esențială asupra cursului posesiilor achizitive începute anterior.
Astfel, prevăzând la art. 30 alin. 1 că "dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri", Legea nr. 58/1974 nu conține, în ansamblul său, nici o dispoziție referitoare la posesiile exercitate până în acel moment asupra terenurilor.
Tot astfel, nici Legea nr. 59/1974, care reglementează în mod similar dobândirea de terenuri agricole, la art. 44, nu conține vreo prevedere referitoare la posesiile exercitate asupra acelor terenuri până la data intrării ei în vigoare.
Dar lipsa posibilității de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra lor cât timp exercitarea acesteia nu numai că nu a fost interzisă prin nici o dispoziție a legii, dar și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială.
Caracterul real și util al exercitării posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoașterea și protecția acordată acțiunilor posesorii în întreaga perioadă de aplicabilitate a legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974.
Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripției începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi.
În această privință, este de observat că prin art. 1864 pct. 2 din Codul civil se prevede că este întrerupere naturală a prescripției atunci "când lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformări legale a naturii sau destinației sale".
Or, prin dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
De altfel, în raport cu dispozițiile art. 1844 din Codul civil, potrivit cărora "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț", terenurile la care se referă reglementările din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate și, mai mult, au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale.
Din moment ce în perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
Rezultând astfel că terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, se impune concluzia că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.
Mai mult, față de caracterul in rem al întreruperii naturale a prescripției, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atât timp cât în cazul terenurilor ce au făcut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se invocă o prescripție de durată, bazată pe o posesie efectivă și necontestată, începută anterior adoptării acestor legi și încheiată după abrogarea expresă a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 și nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri devine de neînlăturat.
O astfel de soluție este în deplină concordanță și cu dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, prin care s-a stabilit ca terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobândite să fie trecute în proprietatea celor ce le aveau în folosință.
Or, dacă unor deținători precari ai terenurilor pe care se aflau construcțiile dobândite în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii nr. 58/1974 li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acelor terenuri, cu atât mai mult se cuvine să li se recunoască evidenta calitate de posesori celor care au stăpânit și folosit terenurile altor persoane fizice o perioadă atât de îndelungată de timp.
P. sentința civila nr._/07.11.1996, pronunțată în dosar nr._/1996 al Judecătoriei Ploiești, nu a fost analizat fondul cauzei,in ceea ce priveste terenul in litigiu, invocându-se doar existența disp. legilor 58 si 59 din 1974, legi care nu permiteau dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
Desi la momentul respectiv s-a sustinut in fata instantei de fond ca prin dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare, instanta de fond nu a facut nici o analiza pe aceasta tema, retinand doar ca legile aratate nu permit dobandirea dreptului de proprietate.
A fost necesar sa treaca 10 ani de zile si de interventia ICCJ, care s-a pronuntat prin decizia Nr. IV din 16 ianuarie 2006, pentru ca unele instante de judecata sa inteleaga ca sunt admisibile astfel de actiuni, ca este inechitabil ca unele complete sa admita astfel de actiuni si altele nu, ca dacă unor deținători precari ai terenurilor pe care se aflau construcțiile dobândite în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii nr. 58/1974 li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acelor terenuri, cu atât mai mult se cuvine să li se recunoască evidenta calitate de posesori celor care au stăpânit și folosit terenurile altor persoane fizice o perioadă atât de îndelungată de timp.
La momentul respectiv nu s-a preocupat nimeni sa vada daca astfel de persoane mai au ori nu vreo alta actiune la indemana, daca prin respingerea acestor actiuni oamenii nu raman . de delicata, proprietari pe constructii, dar nu si pe teren, ce se intampla cu astfel de proprietati dupa decesul actualilor proprietari de constructii, etc.
Este adevarat ca dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii in Monitorul Oficial, in speta de fata 30.03.2006, dar este inechitabil ca aceasta aplicare sa fie facuta numai persoanelor care s-au adresat instantei de judecata dupa aceasta data, iar cele care s-au adresat instantei de judecata inainte de pronuntarea acestei decizii sa fie din nou excluse, in conditiile in care nu a fost vina lor pentru existenta unei practici neunitare, care i-a dezavantajat la momentul respectiv, cu atat mai mult cu cat nu si-au ales singuri completele de judecata, repartizarea cauzelor avand un traseu bine stabilit, aleatoriu, tinand numai de hazard la ce complete au nimerit, la cele care au interpretat legea corect, ori la cele care au interpretat gresit legea.
Nefiind analizate dispozitiile si aplicabilitatea legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 pe acest aspect, sentinta pronuntata anterior neavand o motivare in acest sens, nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat.
Facand abstractie de echitate, ajungem in situatia de a nedreptati tot persoanele care au fost nedreptatite si in trecut si solutia care le ramane ar fi sa astepte inca 10 ani, sau mai mult, ca cineva sa se gandeasca si la situatia lor si sa promoveze un alt recurs in interesul legii pe acest aspect, de aplicabilitate.
P. abrogarea expresă a legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 și nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri a devenit de neînlăturat, chiar daca la nivelul anului 2006 unele complete au interpretat gresit legea, lucru neimputabil recurentilor.
Ar mai fi loc de discutat si pe identitatea de parti, care nu exista intrutotul si pe alte aspecte, insa Tribunalul apreciaza ca cele retinute mai sus sunt suficiente pentru a admite recursul.
Umare a admiterii recursului va casa in tot sentinta recurata si va trimite cauza spre rejudecare la instanta de fond, Judecatoria Ploiesti, in vederea solutionarii cauzei pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți D. M., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova și D. C., domiciliată în mun. Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3212/25.03.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Ploiești prin P., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Ploiești, în vederea soluționării cauzei pe fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2012.
Președinte, Judecători,
L. E. A. M. L. C. R.
Grefier,
L. D.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.L.E./A.Ș.P.
2 ex./26.06.2012
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. A. V.
| ← Fond funciar. Încheierea nr. 18/2012. Tribunalul PRAHOVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 688/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
