Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 432/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 432/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 432/2015

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 432/.>

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Judecător M. G. R.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanții-reclamanți D. D. și D. A. S., domicilați în Satu M., ..24, cu domiciliul procedural ales în Satu M., .-74, ., jud.Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4868/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. A. TERITORIALĂ SATU M. PRIN PRIMAR, cu sediul în Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud.Satu M., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIALĂ GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., cu sediul în Cluj N., . I., nr.19, jud.Cluj N., CUI_, cont bancar RO61TREZ__ deschis la Trezoreria Cluj N., PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța 25 Romană, nr.3-5, jud.Satu M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15.09.2015, dată la care susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4868/18.12.2014 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU-M. și a respins

acțiunea civilă formulată de reclamanții D. D. și D. S., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin U. A. TERITORIALĂ prin PRIMAR, având ca obiect constatarea nulității absolute a Încheierii nr.1197/1971 pronunțată la 22.06.1971, de notariatul de Stat a Județului Satu M., cu radierea dreptului de proprietate a pârâtului și restabilirea situației anterioare. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, așa cum relevă extrasul de CF nr._ Satu M., provenit din conversia CF vechi_ N Satu M., asupra imobilului situat în Satu M. ..259, de sub nr. cadastral_, în suprafață totală de 1839 mp., din care, curți-construcții, în suprafață de 500 mp., de sub nr. cadastral_ – C1, proprietari tabulari sunt P. A. și P. A., cu titlu juridic cumpărare, iar asupra imobilului-teren arabil, în suprafață de 1339 mp., proprietar tabular este S. Român, în baza Decretelor nr.218/1960 și 712/1966 și în cotă de 1/1 prin hotărâre judecătorească.

Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 15.11.2011 rezidă că acesta este încheiat între părțile din litigiu, ce nu au calitate de proprietari (terenul în litigiu se află în proprietatea Statului Român).

Adresa nr.3960/1971 și Procesul-verbal din 5 iunie 1971 emise de Consiliului Popular al Municipiului Satu M., constituie titluri valabile raportat la legislația în vigoare la momentul emiterii lor (illo tempore), prin urmare, Încheierea nr.1197/22.06.1971 emisă de Notariatului de Stat a Județului Satu M. este validă.

Așa cum s-a promovat acțiunea, reclamanții nu pot avea calitatea de părți interesate pentru a putea solicita rectificarea de CF, terenul fiind preluat de S. Român, cu titlu juridic-imobile abandonate și înscris în CF în favoarea acestuia în baza prevederilor Decretelor nr.218/1960 și 712/1966, astfel că foștii proprietari sau moștenitorii acestora se impunea a fi uzat de dispozițiile legilor proprietății, pentru a-și redobândi dreptul prin reconstituire (fiind legi speciale) și nu pe calea dreptului comun, în materia rectificării de carte funciară.

C. fixat de legiuitor prin art.36 alin.1 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, cu modificările si completările ulterioare, nu lasă loc de interpretări: „terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art.26" din Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, potrivit căruia: "terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului și municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosința celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art.24.”, terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole și de producție, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, și care au fost edificate, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători. Regimul juridic al acestor imobile presupune că aceste terenuri au trecut în proprietatea comunei, orașului și municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, ele putând să dispună cu privire la acestea în calitate de proprietari.

Întrucât dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu a fost transmis ope legis, de la S. R. către instituția pârâtă, în baza Legii nr.18/1991, act normativ intrat în vigoare cu mult înaintea promovării prezentei acțiuni de către reclamanți, cererea referitoare la constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului-teren, trebuie analizata în raport cu unitatea administrativ teritorială, respectiv municipiul Satu M. prin primar.

Prevederile art.119 al Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „Constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, domeniul privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial". Ca atare, art.122 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare specifică faptul că: „Toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale și județene li se prezintă anual de către primar, respectiv de președintele consiliului județean, un raport asupra situației gestionării bunurilor ". Or, din dispozițiile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, rezidă că primarul are calitate de reprezentant în justiție în litigiile ce implică patrimoniul unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă (art.62 alin.1.)

Ca atare, reclamanții au posibilitatea de a dobândi, prin cumpărare, din patrimoniul unității administrativ-teritoriale a intimatului-pârât - Primăria Municipiului prin Primar, imobilul-teren în cauză conform dispozițiilor art.123 alin.(3) din Legea nr.215/2001 administrației publice locale, și a Hotărârii Consiliului Local Satu M. nr.142/2011.

Pe considerentele de mai sus, instanța, în baza disp.art.424 NCPC, Legii nr.18/1991 și Legii nr.215/2001, a respins plângerea conform dispozitivului sentinței atacate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții D. D. și D. A. S. solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea căii de atac exercitate, apelanții arată că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii atacate că încheierea cu nr.1197/22.06.1971 emisă de către Notariatul Județean de Stat Satu M. este validă la momentul emiterii ei, iar apelanții-reclamanți nu pot avea calitate de părți interesate pentru a putea solicita rectificarea de carte funciara, de vreme ce terenul a fost preluat de stat în baza prevederilor Decretului nr.218/1960 și a Decretului nr.712/1966.

Critică hotărârea primei instanțe prin aceea că a trecut la soluționarea cauzei fără a examina cererea apelanților-reclamanți potrivit art.425 litera b Cod proc.civ. Astfel, arată că instanța de fond nu a examinat pe fond susținerile lor, în mod formal invocând texte de lege fără a examina actele deduse judecății al cărui înțeles lămurit și vădit neîndoielnic a fost denaturat prin interpretarea greșită de către instanța. Principiul legalității materiale exprimă cerința verificării dacă înscrisul în temeiul căruia se solicită înscrierea întrunește cerințele de fond și de formă cerute de lege - verificarea condițiilor de validitate - atunci când a stabilit instanța că apelanții-reclamanți nu pot avea calitatea de părți interesate pentru a solicita rectificarea de carte funciara - a fost făcută fără a se avea în vedere că apelanții-reclamanți au introdus acțiunea în anularea încheierii în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, deci pe condițiile întabulării, și, potrivit legislației în vigoare, cererea o poate face orice persoana interesata. Precizează că apelanții-reclamanți sunt interesați, sunt proprietarii extratabulari ai terenului, deoarece asupra casei construite pe acest teren a fost recunoscut acest drept prin decizia nr.268/R/04.05.2009 în dos.nr._ al Judecătoriei Satu M..

Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea formulată (filele 32-35), intimatul-pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. solicită, în principal, admiterea excepției neîndeplinirii procedurii cu Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M. și, în subsidiar, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 4868/18.12.2014 pronunțată de către Judecătoria Satu M. în dosar nr._, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

I. Raportat la excepția neîndeplinirii procedurii cu Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M., arată că prin adresa nr._/19.06.2014, precum și adresa nr._/18.07.2014, instituția intimată a solicitat îndeplinirea procedurii cu Ministerul Finanțelor Publice la sediul acestuia din București, ., sector 5, care la rândul lui va trimite în teritoriu mandat de reprezentare, în baza căruia instituția va elabora apărarea în cauza, întrucât în mod greșit a fost citată direct Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu M., la sediul acesteia din Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, județul Satu M..

În scopul respectării principiului asigurării dreptului la apărare și al contradictorialității, art.153 din Codul de procedura civila prevede că :„ instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant în afară de cazurile în care prin legea se dispune altfel". De asemenea, alin.2 al art.153 din Codul de procedura civila prevede că instanța este obligată să dispună amânarea judecații „ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității".

Astfel, conform dispozițiilor art.155 alin.1 pct.1 din Codul de procedura civila, S. se citează la sediul desemnat: „S. prin Ministerul Finanțelor Publice sau alte organe anume desemnate in acest scop de lege la sediul acestora".

Astfel potrivit alin.1 al art.201 din Codul de procedura civila coroborat cu prevederile alin.1 si 2 al art.155 din Codul de procedura civil, procedura de comunicare a cererii de chemare în judecată însoțită de înscrisurile aferente, precum și actele de procedură se comunică pe adresa Ministerului Finanțelor Publice la sediul din . sector 5 municipiul București cod poștal_.

Pe fondul cauzei, arată următoarele:

Titlul în baza căruia imobilul a fost trecut în proprietatea statului, este unul valabil, dacă s-a respectat ad litteram, în momentul preluării imobilului, legea în cauză, statul are asupra acelui imobil un titlu valabil.

Cu privire la valabilitatea titlului de preluare de către stat, arată că nu se poate contesta faptul că cele două decrete, apreciate astăzi ca fiind abuzive, constituiau titlul în temeiul căruia statul a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor vizate de aceste acte normative. Scopul preluării a fost constituirea și consolidarea proprietății socialiste de stat, împrejurare compatibilă cu toate legile în vigoare și cu Constituția țării, atât cea din 1952, cât și din anul 1965.

Pe de altă parte, arată că instanța nu poate analiza dacă aceste acte normative vin în contradicție cu actuala Constituție a țării, întrucât aceasta este atributul exclusiv al Curții Constituționale și se aplică exclusiv legilor și ordonanțelor de guvern adoptate sub imperiul constituției actuale. A constata încălcarea prin lege a dreptului de proprietate ar însemna tocmai verificarea constituționalității celor două acte normative, ceea ce excede competenței generale a instanțelor judecătorești.

De altfel, arată că Decretul nr.218/1960 prevedea o procedură de contestare în termen de 2 ani a măsurii de naționalizare a imobilului, posibilitate legală de care apelanții-reclamanți de azi, nu fac dovada că s-a uzitat.

Învederează că imobilul a trecut în mod valabil în patrimoniul Statului Român, nu s-a adus nicio dovadă contrară, apelanții-reclamanți stând în pasivitate cu privire la clarificarea situației sale.

Menționează că în accepțiunea Legii nr. 10/2001, imobilele preluate de stat cu titlu valabil sunt acele imobile cu privire la care statul a dobândit cu drept de proprietate printr-un act juridic administrativ de aplicare a legii, emis în temeiul și cu respectarea actului normativ care reglementează trecerea unor imobile în proprietatea statului.

În cazul dobândirii dreptului de proprietate de către stat în baza unor acte normative de genul celor de naționalizare, dreptul de proprietate al statului se dobândește în virtutea legii, lipsa înscrierii în cartea funciara nu afectează transferul dreptului de proprietate în patrimoniul statului, întrucât proprietatea statului este una extratabulară.

Precizează că, deși este intitulată acțiune în constatare a nulității unui act juridic, prin modul de formulare ea apare ca o reală acțiune în revendicarea imobilului teren, acțiune care presupune dovada dreptului de proprietate al reclamantului (neposesor) și a simplului drept de folosință al pârâtului posesor (neproprietar).

Totodată, expune împrejurarea chiar a inadmisibilității formulării unei acțiuni și măcar din punct de vedere al faptului că aceasta presupune ca în patrimoniul reclamantului să preexiste dreptul de proprietate a cărui constatare, cu efect declarativ, se cere să se facă prin hotărârea judecătorească, invocarea, în justificarea pretenției, a unei simple posesii de fapt asupra terenului, fără ca aceasta să valoreze proprietate în condițiile art.1846 și urm. Cod civ., face ca acțiunea să nu poată fi primită.

Totodată, împrejurarea că imobilul a fost preluat de către S. R., în baza Decretelor nr.218/1960 și nr.712/1960, consideră ca acorda întâietate normei speciale.

Astfel, neinvocând legea speciala în materie (fiind împlinit termenul la data promovării prezentei acțiuni), apelanții-reclamanți au pierdut concursul Statului R. în obținerea unei hotărâri judecătorești pe calea acțiunii în justiție prin procedura dreptului comun.

Învederează că în analiza constituționalității dispozițiilor art.45 din Legea 10/2001, privind prescrierea dreptului la acțiune, Curtea Constituționala a considerat ca legiuitorul este îndreptățit să stabilească conținutul și limitele exercitării dreptului de proprietate în temeiul art.44 alin.(1) Teza II si art.136 alin.(5) din Constituție și are drept scop evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește securitatea raporturilor juridice civile.

Consideră că legea specială nu poate fi ignorată în cadrul unei cereri în justiție ce are drept finalitate restituirea în natură a unui imobil din categoria celor explicit vizate de lege, cum este și cererea de față, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

În consecința, apreciază că nerespectarea normelor speciale, incidente în cauza, atrage decăderea din dreptul de a mai obține o cercetare pe fond asupra admisibilității acțiunii.

Prin întâmpinarea formulată (fila 37), MUNICIPIUL SATU M. prin PRIMAR solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Pe fondul cauzei, arată că apărările de care înțelege să se folosească sunt întâmpinarea depusă la acțiunea din fond a reclamanților și motivarea primei instanțe în emiterea sentinței apelate, pe care nu le mai reiterează în cadrul acestei întâmpinări, aceste mijloace de apărare aflându-se deja expuse pe larg la dosarul cauzei.

Înțelege însă să sublinieze următoarele aspecte:

În acțiune s-a solicitat constatarea nulității absolute a încheierii de întabulare, dar nu s-a solicitat și anularea actelor în baza căruia s-a efectuat întabularea. Consideră că încheierea nr.1197/22.06.1971 a Notariatului de Stat a Județului Satu M. nu este un act administrativ în adevăratul sens al cuvântului, prin urmare, nu poate fi solicitată constatarea nulității acestuia, ci doar a actelor administrative care au stat la baza acestei încheieri.

Învederează că adresa nr.3960/1971 și procesul-verbal din 5 iunie 1971 ale Consiliului Popular al Municipiului Satu M. constituie titluri valabile raportat la legislația în vigoare la momentul emiterii lor, prin urmare încheierea nr.1197/1971 este validă.

Consideră că reclamanții nu pot avea calitatea de părți interesate pentru a putea solicita rectificarea de CF, terenul fiind preluat de S. Român, cu titlu juridic - imobile abandonate și înscris în CF în favoarea acestuia în baza prevederilor Decretelor nr.218/1960 și 712/1966, astfel că foștii proprietari sau moștenitorii acestora se impunea a fi uzat de dispozițiile legilor proprietății, pentru a-și redobândi dreptul prin reconstituire (fiind legi speciale) și nu pe calea dreptului comun, în materia rectificării de carte funciară.

Precizează că simpla încheiere a unui contract de vânzare-cumpărare cu neproprietari (așa cum rezultă și din pct.2.2 al contractului de vânzare-cumpărare din 15.11.2011) nu poate circumscrie calitatea de persoană interesată în accepțiunea legii.

Este cert că terenul a fost preluat de S. Român, într-adevăr în mod abuziv, dar în aceste condiții fiind o preluare anterioară anilor 1989, redobândirea dreptului se poate face doar conform legilor special în materie și nu prin procedura uzată de apelanții-reclamanți.

În concluzie, solicită respingerea apelului și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii primei instanțe.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele prevăzute de dispozițiile art. 476-479 C. pr. civ., tribunalul apreciază soluția primei instanțe ca fiind întemeiată, urmând a respinge apelul formulat, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumentul pentru care prima instanță a respins acțiunea apelanților reclamanți este aceea că nu pot avea calitatea de părți interesate pentru a solicita rectificarea de CF terenul fiind preluat de S. Român, cu titlu juridic-imobile abandonate și înscris în C.F în favoarea acestuia în baza prevederilor Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966, astfel că foștii proprietari sau moștenitorii acestora se impunea a fi uzat de dispozițiile legilor proprietății, pentru a-și redobândi dreptul prin reconstituire (fiind legi speciale) și nu pe calea dreptului comun, în materia rectificării de carte funciară.

În acest sens, Tribunalul arată că în mod corect prima instanță a constatat că reclamanții nu pot avea calitatea de persoane interesate pentru a solicita rectificarea de CF avându-se în vedere cele arătate mai sus, susținerile apelanților că sunt persoane interesate raportat la faptul că sunt „proprietari extratabulari ai terenului deoarece asupra casei construite pe acest teren a fost reconstituit acest drept” neputând fi primite de instanța de apel.

În plus, Tribunalul constată că reclamanții nu au calitatea de persoane interesate cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din înscrisul intitulat „contractul de vânzare cumpărare din 15.11.2011” depus la fila 8 din dosarul de fond, obiect al acestuia la constituit doar imobilul „compus din casă de locuit compusă din 2 camere și dependințe” nicidecum și terenul, aspect ce rezultă din art. 2.2 al acelui contract unde se arată că au cunoștință de faptul că terenul aferent casei de locuit „se află în proprietatea Statului Român”.

Ca atare, nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că prima instanță nu a analizat dacă înscrisul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea întrunește cerințele de fond și de formă cerute de lege, acest lucru neimpunându-se raportat la cele arătate mai sus.

Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 480 C. pr. civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de către apelantul apelanții-reclamanți D. D. și D. A. S. împotriva Sentinței civile nr. 4868/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de către apelanții-reclamanțiD. D. și D. A. S., domiciliați în Satu M., ..24, cu domiciliul procedural ales în Satu M., .-74, ., jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4868/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimații-pârâțiU. A. TERITORIALĂ SATU M. PRIN PRIMAR, cu sediul în Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud. Satu M., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIALĂ GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., cu sediul în Cluj N., . I., nr.19, jud.Cluj N., CUI_, cont bancar RO61TREZ__ deschis la Trezoreria Cluj N., PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța 25 Romană, nr.3-5, jud. Satu M..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 24.09.2015.

Președinte,

G. S.

Judecător,

M. G. R.

Grefier,

E. P.

Red.G.S jud../12.11.2015

Tehnored_VD /13.11.2015.

Ex.6

- ..cu: D. D., D. S., U. A. Teritorială Satu M. prin primar, S. Român prin MFP prin DGRFP Cluj prin AJFP Satu M.

Jud.fond: M. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 432/2015. Tribunalul SATU MARE