Contestaţie la executare. Decizia nr. 431/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 431/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 431/2015
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 431/.>
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător M. G. R.
Grefier E. P.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul-contestatorS. V., CNP_, domiciliat în loc. G. M., nr. 650/A jud.Satu M., împotriva Sentinței civile nr.121/12.02.2015, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata- pârâtă., cu sediul în Negrești Oaș, ., jud.Satu M., C._, număr de ordine în Registrul Comerțului J_, prin lichidator judiciar INSOLVENȚA SM SPRL, cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M., având ca obiect contestație la executare.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15.09.2015, dată la care susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea la data de azi, când;
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.121/12.02.2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Negrești Oaș a respins contestația la executare formulată de către contestatorul Ștrango V., în contradictoriu cu intimata ., în faliment, CUI_, număr de ordine la Registrul Comerțului J_, reprezentată legal de Insolvența SM SPRL, C._, având numărul RFO II 0405 la înscrierea Tabloului practicienilor în insolvență.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.145 din 30.01.2013, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către reclamanta ., împotriva pârâtului Ștrango V., ce a avut ca obiect „revendicare”.
Prin decizia civilă nr. 861/R/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._, a fost admis recursul reclamantei ., prin lichidator judiciar COMCAS LJ 2000 SPRL, împotriva sentinței civile susmenționate, și s-au dispus următoarele:
„Modifică în tot sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei . prin lichidator judiciar Comcas LJ 2000 SPRL împotriva pârâtului Ștrango V..
Obligă pârâtul să predea în deplină proprietate și posesie reclamantei următoarele bunuri:
- construcția cu destinație moară înscrisă în CF 3239 G. M. cu echipamentul tehnologic de panificație și brutărie, mobilier și birotică.”
La data de 03.11.2014, intimata ., în faliment, reprezentată legal de Insolvența SM SPRL, s-a adresat B. I.-A. M.-D., în vederea punerii în executare a deciziei civile nr.861/R/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._ .
Prin încheierea nr.1/04.11.2014, B. I.-A. M.-D. a dispus încuviințarea executării silite a titlului reprezentat de sentința civilă nr.145 din 30.01.2013, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 861/R/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._ .
Instanța a respins contestația la executare formulată de către contestatorul Ștrango V., din următoarele motive:
În ceea ce privește afirmația contestatorului, conform căreia nu are bunurile în posesie ca persoană fizică, ci le are în gestiune, instanța a reținut că acestea sunt apărări de fond, care nu mai pot fi formulate pe calea contestației la executare, așa cum prevede art.712 alin.1 din Cod proc.civ.
În consecință, prin decizia civilă nr.861/R/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._, s-a stabilit în mod irevocabil că bunurile susmenționate se află în posesia contestatorului și că acesta este obligat să le predea în deplină proprietate și posesie lichidatorului judiciar. Toate aceste aspecte nu mai pot fi puse în discuție și combătute pe calea contestației la executare.
De asemenea, instanța a mai reținut că, potrivit art. 665 din Cod proc.civ.,
„(1) Cererea de executare silită se soluționează în maximum 3 zile de la înregistrarea ei.
(2) executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.
(3) Încheierea va cuprinde, în afara mențiunilor prevăzute la art. 656 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului, și modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.”
Având în vedere că în cauză este vorba despre titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești, acestea sunt supuse procedurii încuviințării executării silite, care cade în sarcina executorului judecătoresc.
Numai titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, sunt supuse procedurii învestirii cu formulă executorie, așa cum prevede art.640 ind.1 Cod proc. civ.
În consecință, instanța a reținut că nu sunt fondate criticile contestatorului Ștrango V., privind faptul că Sentința nr.145/30.01.2013, cât și Decizia nr.861/R/05.12.2013 nu sunt învestite cu formulă executorie.
De asemenea, faptul că pe portalul instanței se face referire la respingerea recursului, în condițiile în care contestatorul a formulat contestație în anulare, nu are nicio relevanță pe planul contestației la executare, în condițiile în care titlul executoriu ce a fost pus în executare (decizia civilă nr.861/R/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._ ) nu a suferit nicio modificare, ca urmare a formulării contestației în anulare.
În ceea ce privește referirea contestatorului la art.36, 142 și 138 din Legea 85/2006, instanța a constatat că aceste dispoziții legale nu mai sunt în vigoare, deoarece Legea 85/2006 a fost abrogată prin Legea 85/2014.
Potrivit art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014, „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art.178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.” Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că sunt suspendate de drept acțiunile introduse împotriva societății aflate în insolvență, iar nu acțiunile formulate de către aceasta (cum este cazul în speța de față).
În ceea ce privește încheierea executorului judecătoresc nr.2/04.11.2014, instanța a constatat că, prin formularea prezentei contestații la executare, contestatorul Ștrango V. nu a indicat niciun motiv de nelegalitate sau de nulitate a acestui act. De asemenea, instanța a constatat că acest act de executare nu este lovit de nicio cauză de nulitate absolută.
Cu privire la calitatea de lichidator a Insolvența SM SPRL, instanța a constatat că aceasta este dovedită prin încheierea pronunțată de Tribunalul Satu M. la data de 18.12.2013, în dosarul nr._ .
În cele din urmă, instanța a mai constatat că titlul executoriu și somația i-au fost comunicate contestatorului Ștrango V., care a semnat dovada de înmânare (fila 16 din dosarul execuțional).
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța a constatat că este lipsită de obiect, având în vedere că își produce efectele numai până la soluționarea contestației la executare. Din aceste motive, cererea de suspendare a executării silite a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul S. V., solicitând admiterea apelului, modificarea/casarea în tot a hotărârii atacate și judecarea pe fond a cauzei.
În motivarea căii de atac exercitate, apelantul-contestator arată că din motivarea sentinței atacate rezultă că prin contestația la executare silită, înregistrată la Judecătoria Negrești Oas, sub nr._, eronat ca sub nr._, contestatorul S. V., în contradictoriu cu intimata .- în faliment a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii nr.1/04.11.2014 de înregistrare si încuviințare a executării silite, emise de B.. I.-Anitas M. D., cât și a Încheierii nr.2 emise în data de 04.11.2014, în dosarul execuțional nr. 696/2014. De asemenea, contestatorul a solicitat suspendarea executării silite.
Contestatorul și-a motivat cererea, arătând că prin încheierea nr.1/04.11.2014, i s-a comunicat în calitate de persoană fizică, că este debitor al . Negrești Oaș, prin Insolventa SM SPRL Satu M.. De asemenea, a arătat că nu are bunuri materiale din patrimoniul . Negrești Oas ca și persoană fizică și nici nu au fost transferate niciunei alte persoane bunuri, ci doar se afla în gestiunea contestatorului ca și administrator statutar al . Negrești Oaș, în temeiul Legii nr.31/1990 rep. și a altor reglementări legale.
Învederează că în toată motivarea sentinței atacate se face referire Ia Decizia nr.861/R/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._ - care este irevocabilă, atacată cu contestația în anulare, prin Decizia nr.253/R/2014, pronunțată de Tribunalul Satu M., în data de 24 iunie 2014 - și la Legea 85/2006 și la Legea 85/2014, legi care nu au legătură cu obiectul cauzei civile.
Menționează că instanța de executare este instanța judecătoriei unde se află biroul executorului judecătoresc, respectiv Judecătoria Satu M. unde are sediul, B. lva-Anitas M. D., pentru a judeca cererea de încuviințare a executării silite, în temeiul art.665 Cod proc.civ.
Precizează că B. I.-Anitas M. D., nu s-a adresat în termen legal instanței competente să judece cererea de încuviințarea executării silite, depășind competența teritorială, materială și generală.
Învederează că instanța competentă să judece cererea de executare silită și executorul judecătoresc este Judecătoria Negrești Oaș și B. de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, imobilul suspus executării aflându-se în raza teritorială a Judecătoriei Negrești Oaș, și a B. Negrești Oaș, și nu are calitate procesuală Insolventa SM SPRL Satu M., fiind substituită de executorul judecătoresc, care exercită atribuțiile creditorilor.
Menționează că atât prin termenul de apel de 10 zile, cât și prin articolele de lege invocate în sentința atacată cu apel se poate concluziona că este un document viciat, atât în fapt, cât și în drept, și prin conținutul dispozitivului sentinței atacate, din care reiese că executorul judecătoresc nu este parte procesuală pasivă, ci numai Insolventa SM SPRL Satu M..
Față de cele de mai sus, solicită admiterea apelului, modificarea/casarea în tot a sentinței și judecarea pe fond a cauzei.
În drept, invocă Legea 188/2000, Cod proc. Civ. și art. menționate.
Prin întâmpinarea formulată (filele 30-31), lichidatorul judiciar INSOLVENȚA SM SPRL în reprezentarea intimatei-pârâte . NEGREȘTI OAȘ, solicită respingerea, ca nefondat, a apelului, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a sentinței primei instanțe, raportat la următoarele considerente:
În dosar nr._ a fost înregistrată la Judecătoria Negrești Oaș contestația la executare formulată de Ștrango V. în contradictoriu cu . - în faliment prin care solicita anularea atât a încheierii nr. 1/04.11.2014 de înregistrare și încuviințare a executării silite, emise de B. I. A. M.-D., cât și a încheierii nr.2/04.11.2014 în dosarul execuțional nr.696/2014, precum și suspendarea executării silite.
Față de această contestație la executare, arată că, în calitate de lichidator judiciar, a formulat și înregistrat la dosarul cauzei întâmpinarea cu nr.5791/21.11.2014, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației și menținerea ca legale a actelor de executare silita din dosarul execuțional, precum și respingerea cererii de suspendare a executării.
Prin Sentința Civilă nr.121/2015 din 12.02.2015 Judecătoria Negrești-Oaș a soluționat cauza în sensul respingerii contestației la executare formulată de Ștrango V..
Față de această Sentință Civilă, numitul Ștrango V. a înțeles să declare apel, motivând că prin încheierea nr. 1/04.11.2014 i s-a comunicat că, în calitate de persoană fizică, este debitor al . și a arătat că nu are bunuri materiale din patrimoniul societății debitoare și că aceste bunuri nu au fost transferate niciunei alte persoane, acestea aflându-se în gestiunea sa ca și administrator statutar al ..
Însă, la data de 01.02.2012 prin Sentința Civilă nr.186/F, Tribunalul Satu M. în dosarul nr._ a dispus deschiderea procedurii de faliment în formă generală față de .. Conform prevederilor legale din Legea 85/2006 și astfel cum este specificat și în cuprinsul Sentinței Civile de deschidere a procedurii falimentului, judecătorul sindic "dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei." Astfel, motivarea apelantului, că bunurile se află în gestiunea sa ca și administrator statutar al ., este lipsită de temei.
Mai mult, după . ., potrivit Legii nr.85/2006, administratorul statutar/asociații societății debitoare (în speță dl.Ștrango V.) avea obligația predării către lichidator a tuturor bunurilor din patrimoniul societății debitoare în vederea valorificării acestora în cadrul procedurii de insolvență și, pe cale de consecință, acoperirii prejudiciului adus creditorilor, în conformitate cu dispozițiile legii insolvenței, fapt evidențiat și în cuprinsul sentinței civile de deschidere a procedurii falimentului față de debitoare "în temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenței, (instanța) dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare. "
D. fiind refuzul contestatorului de a pune la dispoziția lichidatorului bunurile din averea debitoarei, lichidatorul judiciar arată că a fost obținută pe cale judecătorească o hotărâre judecătorească definitivă - Decizia Tribunalului Satu M. nr. 861/R/05.12.2013 în dosar nr._, prin care s-a stabilit în mod irevocabil ca pârâtul Ștrango V., să predea în deplină proprietate și posesie reclamantei, ., construcția cu destinație moară înscrisă în CF 3239 G. M. cu echipamentul tehnologic de panificație și brutărie, mobilier și birotică. Se poate observa așadar caracterul abuziv al deținerii, utilizării și refuzului de a preda bunurile menționate.
Menționează că Decizia nr. 861/R/05.1.1.2013 a fost atacată cu contestație în anulare de către numitul Ștrango V., cerere respinsă însă ca nefondată prin Decizia nr.253/R/24.06.2014 a Tribunalului Satu M. în dosar nr._ .
Învederează că în apelul formulat se susține că B. I. A. M.-D. nu s-a adresat în termen legal instanței competente să judece cererea de încuviințare a executării silite, încălcând dispozițiile legale privitoare la competența teritorială, materială și generală. Mai mult, acesta apreciază că instanța competentă să judece cererea de executare silită este Judecătoria Negrești Oaș și un B. de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș, precizând, de asemenea, că Insolvența SM nu are calitate procesuală fiind substituită de executorul judecătoresc care exercită atribuțiile creditorilor.
Cu privire la aceste aspecte, lichidatorul judiciar apreciază că apelantul Ștrango V. se află în eroare gravă datorată necunoașterii prevederilor legale. În primul rând Insolvența SM SPRL are calitate procesuală dovedită, astfel cum a reținut și instanța de fond, prin încheierea pronunțată de Tribunalul Satu M. la data de 18.12.2013 în dosarul nr._ . Acțiunea de executare silită este o acțiune înaintată în cadrul procedurii de insolvența, tinzându-se la maximizarea averii debitoarei . prin readucerea în patrimoniul acesteia a bunurilor astfel cum a hotărât instanța de judecată prin admiterea acțiunii în revendicare imobiliară. Titularul acestei acțiuni este lichidatorul judiciar, conform atribuțiilor stabilite în sarcina acestuia de Legea 85/2006.
Mai mult, arată că instanța competentă care a judecat cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Negrești-Oaș conform art.650 din Codul de Procedură Civilă, însă competența nu aparține unui B. de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, ci unui B. aflat în circumscripția Curții de Apel unde se află bunul imobil supus executării silite, respectiv în circumscripția Curții de Apel Oradea (conform art.651 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, B. I. A. M.-D. fiind așadar competent, o altă susținere a apelantului rămasă fără temei.
Cu privire la substituirea Insolvența SM SPRL de către executorul judecătoresc, arată că și această afirmație rămâne fără susținere, dat fiind faptul că atât Insolvența SM SPRL, ca și titular al acțiunii de executare silită, cât și B. I. A. D. –M., sunt participanți la executarea silită conform art.643 din Codul de procedură civilă, fiecare având atribuții bine conturate în cadrul procedurii.
Totodată, învederează și faptul că actele de executare silită despre care apelantul Ștrango V. apreciază că au fost întocmite cu nerespectarea prevederilor legale, au fost realizate cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură civilă, cu ultimele modificări aduse prin Legea nr.138/2014 publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 753 din 16.10.2014. Astfel, în mod legal a fost inițiată procedura de executare silită în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, care constituie titlu executoriu, nefiind necesară investirea cu formulă executorie conform dispozițiilor de punere în aplicare a Legii 134/2010 - Codul de procedură civilă.
Raportat la cererea de suspendare a executării silite, lichidatorul judiciar solicită respingerea ca nefondată a acesteia, nefiind invocate sau dovedite motive temeinice, conform dispozițiilor art.718 alin.1 și 2 din Codul de procedură civilă. Mai mult, admiterea unei asemenea cereri, ar cauza prejudicii societății debitoare și creditorilor înscriși la masa credală prin tergiversarea în mod nejustificat a procedurii de insolvență și împiedicarea atingerii scopului procedurii insolvenței, respectiv lichidarea patrimoniului societății și acoperirea masei credale.
Având în vedere cele de mai sus, solicită respingerea, ca nefondat, a apelului cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.
În drept, invocă art.25 din Legea nr.85/2006, art.205 și următoarele din Codul de procedură civilă, republicat, cu ultimele modificări aduse de Legea nr.138/2014.
Prin răspunsul la întâmpinare (fila 46), apelantul S. V. arată că lichidatorul judiciar Insolvența SM SPRL și-a întemeiat întâmpinarea pe disp.art.25 lit.b din lg.nr.85/2006 rap.la art.205 Cod proc.civ. și urm.
Învederează că lichidatorul judiciar, în debutul expunerii de motive, a indicat și numărul de dosar incorect, respectiv nt._ în loc de_, arătând că prin sentința nr.121/12.02.2015 Judecătoria Negrești Oaș a soluționat cauza în sensul respingerii contestației la executare și că S. V., ca persoană fizică este debitor al . Negrești Oaș.
Față de aceste susțineri ale lichidatorului judiciar, apelantul arată că el, ca persoană fizică, nu este și nu a fost niciodată debitor al . Negrești Oaș, ci este administratorul statutar al acestei societăți, cu respectarea prerogativelor prevăzute de lege.
De asemenea, arată că în cadrul întâmpinării se face referire la procedura de insolvență de predare a bunurilor . Negrești Oaș, pentru valorificarea lor în scopul acoperirii prejudiciului creditorilor în conformitate cu dispozițiile Legii insolvenței, însă această speță este civilă și nu contencioasă în temeiul Lg.nr.85/2006, rep.
Astfel, în opinia apelantului, lichidatorul judiciar își depășește atribuțiile de parte procesuală, exercitând atribuțiile executorului judecătoresc și nu a practicianului în insolvență.
Consideră că nu este admisibil ca lichidatorul judiciar să-și substituie atribuții ce nu-i aparțin fără să răspundă la ce prevede legea, art.205 Cod proc.civ., nefiind atributul acestuia să verifice competența instanței și a executorului.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În cauză tribunalul a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele prevăzute de dispozițiile art. 476-479 C. pr. civ., tribunalul apreciază soluția primei instanțe ca fiind întemeiată, urmând a respinge apelul formulat, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește prima critică invocată, respectiv faptul că instanța de executare este instanța judecătoriei unde se află B. executorului Judecătoresc, respectiv Judecătoria Satu M. unde are sediul B. I. A. M. D., tribunalul arată că nu poate fi primită.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 651 C. pr. civ. (650 C. pr. civ. înainte de republicare) „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel….2. Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”
Raportat la aceste dispoziții tribunalul constată că instanța de executare (competentă a soluționa și contestația la executare) este Judecătoria Negrești Oaș, ca instanță de executare, raportat la faptul că la data sesizării organului de executare (deci a executorului judecătoresc), debitorul Ștrango V. își avea domiciliul în localitatea G. M., aflată în circumscripția Judecătoriei Negrești Oaș.
Nici criticile contestatorului privind necesitatea încuviințării executării silite de către instanța de judecată nu pot fi primite.
În acest sens, tribunalul arată că executarea silită a fost pornită după ce dispozițiile C. pr. civ. au fost modificate prin Legea 138/2014 publicată în M. Of. 753/16.10.2014 astfel că aplicabile acestei executări silite sunt noile dispoziții.
D. urmare, aplicabile în cauză sunt, așa cum corect a apreciat prima instanță, dispozițiile art. 666 C. pr. civ. care prevăd că „executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților….”.
Așadar, conform noilor modificări competența de soluționare a cererii de încuviințare, aparține executorului judecătoresc învestit de către creditor, iar nu instanței de executare, astfel că, criticile apelantului privind lipsa sesizării instanței în vederea încuviințării executării silite ori cu privire la instanța competentă să o judece sunt fără suport legal.
În ceea ce privește critica privind constatarea că „cererea de executare silită s-a introdus de către o persoană care nu are calitatea procesuală de a introduce acțiuni de executare”, tribunalul arată că nici aceasta nu poate fi primită.
În acest sens, tribunalul arată că apelantul se află în eroare, deoarece cererea de executare silită nu a fost pornită de executor, ci cererea de executare silită a fost pornită de către creditorul . Satu M., prin Insolvența SM SPRL în calitate de lichidator judiciar al intimatei din prezenta cauză.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 480 C. pr. civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de către apelantul S. V. împotriva Sentinței civile nr. 121/12.02.2015, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de către apelantul contestator S. V. domiciliat în localitatea G. M., nr. 650A, județul Satu M. în contradictoriu cu intimata - pârâtă ., cu sediul în Negrești Oaș, ., jud. Satu M., C._, număr de ordine în Registrul Comerțului J_, prin lichidator judiciar INSOLVENȚA SM SPRL, cu sediul în Satu M., . împotriva Sentinței civile nr. 121/12.02.2015, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 24.09.2015.
Președinte, G. S. | Judecător, M. G. R. | |
Grefier, E. P. |
Red.G.S.Tehnored GS /26.10.2015
Ex.4
- ..cu: S. V., . prin Insolvența SM SPRL Satu M.
Jud.fond: F. C.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 418/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 552/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|








