Contestaţie la executare. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 20/2015

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 20/.>

Ședința publică din 27 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. B.

Judecător: T. T.

Grefier: A. M.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta P. I., domiciliată în loc. Halmeu, ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 3263/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata T. M., domiciliată în Cidreag, nr. 215, jud. Satu M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile, cauza fiind apelată de două ori, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. 13 din hot. CSM nr. 387/2005.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, în apel, procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

Prin rezoluția președintelui de complet din data de 14.11.2014, s-a solicitat apelantei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 47 lei stabilită în baza art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013. Totodată, s-a comunicat intimatei un exemplar al cererii de apel, cu mențiunea de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării.

Prin serviciul de registratură al instanței, la data de 25.11.2014, apelanta a depus o cerere de ajutor public judiciar, care a fost respinsă prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 15.12.2014.

De asemenea, la data de 26.11.2014, intimata a depus întâmpinare, care a fost comunicată apelantei conform rezoluției din data de 27.11.2014.

În baza art. XV alin. 7 din Legea nr. 2/2013, la data de 17.12.2014, instanța, prin rezoluție, a fixat primul termen de judecată și a dispus citarea părților.

În baza art. 103 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 se constată că nu există alte cereri formulate de aceeași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.

Instanța constată că procedura de citare pentru acest termen este legal îndeplinită și reține că apelul nu este timbrat.

În considerarea dispozițiilor art. 131 corob. cu art. 95 alin. 2 C.proc.civ., instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față având în vedere obiectul cauzei.

În temeiul art. 238 C.proc.civ., instanța, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, apreciază că etapa cercetării procesului se poate finaliza la termenul de judecată de astăzi.

Instanța, în baza art. 248 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a apelului.

TRIBUNALUL

deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3263/08.09.2014, pronunțată în dosar nr. unic de mai sus, Judecătoria Satu M. în temeiul dispozițiilor art. 622 alin. 2 C. pr.civ., raportat la art. 24 C.pr.civ. a dispus disjungerea contestației la executare cu privire la dosarul execuțional 859/2012, formulată de către P. I., cu domiciliul în Halmeu, ., jud. Satu M., în contradictoriu cu T. M., cu domiciliul în Cidreag, nr. 215, jud. Satu M.; a dispus înaintarea cererii împreună cu înscrisurile din cauză, în fotocopie la serviciul registratură în vederea formării unui nou dosar, stabilindu-se termen de judecată la data de 13.10.2014 și cu citarea părților; a respins contestația la executare formulată împotriva tuturor formelor de executare realizate în dosarul de executare nr. 802/2013 al B. M. V. formulată de către P. I., cu domiciliul în Halmeu, ., jud. Satu M., în contradictoriu cu T. M., cu domiciliul în Cidreag, nr. 215, jud. Satu M. și a respins cererea de suspendare a executării silite, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Contestația la executare este întemeiată pe dispozițiile art. 711 C. pr.civ, care stipulează că, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Instanța de fond a reținut că, introducerea contestației la executare s-a realizat în termenul prevăzut de lege, conform dispozițiilor art. 714 alin.1 C. pr.civ.

Executarea silită in dosarul execuțional nr. 802/2013 se realizează în baza titlului executoriu decizia civilă nr. 477/R/10.06.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, iar, prin Încheierea nr. 4161/20.12.2013, pronunțată în dosarul nr. 12._ al Judecătoriei Satu M. a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu.

Reclamanta a depus contestație la executare, solicitând anularea tuturor formelor de executare din două dosare execuționale, 802/2013 și 859/2012 al B. M. V.. Instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind contestarea formelor de executare efectuate în dosarul execuțional 859/2012, sens în care s-a constituit un nou dosar.

În privința contestației la executare formulate împotriva formelor de executare efectuate în dosarul execuțional 802/2013, instanța de fond a constatat că sunt aplicabile dispozițiilor noului cod de procedură civilă.

Contestatoarea a solicitat anularea tuturor formelor de executare realizate în dosarul nr. 802/296 prin poprire împotriva soțului acesteia, P. B., arătând că acesta nu are calitate procesuală în dosarul nr._ al Tribunalului Satu M., dosar în care s-a pronunțat titlul executoriu identificat anterior.

Într-adevăr, în dosarul menționat, soțul contestatoarei nu are calitatea de parte, însă acesta nu a depus contestație la executare, nu este parte cauză, în consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale a soțului său, invocată de către contestatoare.

Prima instanța a constatat insă că executarea silită în dosarul de executare nr. 802/2013 a fost pornită doar împotriva contestatoarei, aceasta fiind în eroare în ceea ce privește începerea executării în privința soțului acesteia.

În privința actelor de executare începute împotriva contestatoarei, instanța a constatat că acestea s-au derulat în condițiile prevăzute de dispozițiile legale, în baza unui titlu executoriu recunoscut de lege ca atare.

Prima Instanța a reținut, de asemenea, că nu s-au invocat alte vicii sau neregularități ale procedurii de executare silită.

Prin urmare, raportat la toate cele reținute mai sus, instanța de fond a respins contestația la executare ca nefondată.

În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, conform dispozițiilor art. 718 alin.1 C. pr.civ, având în vedere soluția pronunțată pe fondul cauzei, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării silite.

În temeiul art. 451-453 C. pr.civ. instanța nu a acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile cu nr. de mai sus, a formulat apel P. I., prin care cere instanței de control judiciar anularea Sentinței civile nr. 3263/2014, pronunțata in ședința publica in 08.09.2014 de la Judecătoria Satu M. si anularea tuturor formelor de executare silita incepute abuziv în Dosar executional nr. 802/2013 si 859/2012 al B. M. V..

Apelanta cere încetarea oricăror forme de executare silita pentru suma totala de 2.995,04 lei, suma foarte mare si peste posibilitățile sale financiare, tinand cont ca ea nu lucrează nicăieri, nu are nici un venit prin urmare nu are de unde sa achite aceasta suma de bani din cauza relei -credințe a numitei Tamsuia M. domiciliata in Cidreag, nr. 215, jud. Satu M., impotriva ei.

Apelanta învederează instanței de control judiciar faptul că suprafața solicitata in instanțele de judecata de 3 ha, 2500 mp adică jumatate din suprafața totala de 6 ha, 5000 mp, reprezintă dreptul său de proprietate moștenire după bunicii Zelicskovisc A. si M. si mama Zapku M..

Mai mult in Înștiințarea de Poprire si in Procesul Verbal de Executare figurează P. I. si soțul ei P. B., insa soțul ei nu are nici o legătura cu moștenirea familiei sale adică a bunicilor lui P. I. si a mamei ei, prin urmare este vorba de antecesorilor soțului său, motiv pentru care nu sunt intrunite nici una din condițiile de admisibilitate prevăzute de Codul de Procedura Civila privind - Executarea Silita.

Apelanta arată de asemenea că, in cererea numitei Tamsuia M. figurează numita Pach luliana si o decizie civila cu nr. 570/R de la alt Dosar civil nr._/296/2012 al Tribunalului Satu M. si nicidecum de la Dosarul_ al Judecătoriei Satu M. care are cu totul alt obiect si alta cauza.

Invocă art. 466 - 482 Cod proc civ si susține actiunea in apel conform celor mai sus expuse.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata T. M. solicită respingerea cererii de apel, precizând următoarele:

Contestatoarea P. I. cere anularea sentinței civile 3263/2014 din 8.09.2014, și anularea tuturor formelor de executare silită din dosarul execuțional 802/2013 și 859/2012 al B.EJ. M. V..

În dispozitivul sentinței de mai sus, s-a respins contestația la executare, formulată împotriva tuturor formelor de executare și respinge cererea de suspendare a executării silite.

Din acest dosar cu nr._ a fost disjuns dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare. Sentința încă nu i-a fost comunicată dar de pe portalul Judecătoriei Satu M. reiese că soluția dată este respingerea contestației la executare prin hotărârea nr. 3998/28.10.2014.

Nu în ultimul rând are în posesie sentința nr. 5395/2011 din dosar nr._ și decizia civilă nr. 261/. Decizia civilă nr. 1845/2012/R a Curții de Apel Oradea definitive și irevocabile, de unde reiese că numitul P. B., soțul lui P. I., are calitate procesuală, având în vedere faptul că contestatoarea P. I. a declarat în fața instanței în dosarul de fond, că într-adevăr există această fundație ridicată de ea și de soțul ei dar că terenul pe care este amplasată îi aparține.

În cuprinsul deciziei civile, Curtea de Apel Oradea, menționează că calitatea procesuală pasivă a pârâtului P. B. este justificată contrar susținerilor din apel, de împrejurarea că fundația ce se solicită a fi demolată aparține ambilor soți, fiind edificată în timpul căsătoriei așa cum rezultă din întâmpinarea depusă la fila 59 din dosar.

Intimata consideră orectă poprirea pe pensia numitului P. B. a cheltuielilor de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, deși apelanta a fost citată cu mențiunea să achite 47 lei taxă judiciară de timbru până la primul termen de judecată, nu s-a conformat, motiv pentru care, în temeiul art.178 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța a invocat excepția netimbrării, urmând ca în baza art. 34 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, să anuleze cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării apelului.

Anulează ca netimbrat apelul apelantei P. I., având CNP_, domiciliată în loc. Halmeu, ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 3263/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata T. M., având CNP_, domiciliată în Cidreag, nr. 215, jud. Satu M..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 27.01.2015.

Președinte,

T. B.

Judecător,

T. T.

Grefier,

A. M.

Red. T.T./27.02.2015

Tehnored_LI /27.02.2015

Ex. 4

.. cu: P. I. și P. I.

Judecător fond: A.-M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul SATU MARE