Prestaţie tabulară. Sentința nr. 15/2015. Tribunalul SATU MARE

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 15/2015

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15/D

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. R.

Grefier C. Z.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind acțiunea civilă formulată de reclamantul . SRL, cu sediul social în Seini, ..13, jud. Maramureș, cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat M. V., cu sediul profesional în Satu M., ..13/11, jud.Satu M., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN prin MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în loc.Satu M., ., nr.3-5, jud.Satu M., . PRIMAR și C. M. AURIT, cu sediul în M. Aurit, ., jud.Satu M., având ca obiect prestație tabulară – înscriere CF.

În data de 26.01.2015, reclamanta . SRL, prin avocat M. V., a depus la dosar concluzii scrise.

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2015, încheiere care face parte integrală din prezenta hotărâre, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea respectivă, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi.

TRIBUNALUL

Deliberând

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea principală înregistrată la data de 31.07.2013, inițial în dosar nr. unic_ al Judecătoriei Satu M., astfel cum a fost precizată ulterior la data de 09.12.2013 (filele nr. 48-49 din dosar nr._ ), reclamanta S.C. V. Z. TRANS S.R.L. a chemat în judecată pârâții S. ROMÂN prin MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (reprezentat ulterior în proces de către DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M.), . PRIMAR, precum și pe C. M. AURIT, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligată pârâta C. M. Aurit să procedeze la executarea sentinței civile nr.2437/1999 a Judecătoriei Satu M., rămasă irevocabilă, în sensul de a proceda la înscrierea în cartea funciară provenită din conversia pe hârtie a CF nr.706 Iojib sub nr.top.378, a dreptului de proprietate cu privire la construcția „M. și bufet” situată în ., jud.Satu M., cu suprafața de 250 m.p., în caz contrar să autorizeze reclamanta să realizeze această înscriere în cartea funciară, pe cheltuiala pârâtei de mai sus, conform datelor de publicitate imobiliară indicate în petit.

Reclamanta a mai solicitat să se dispună lotizarea parcelei de teren înscrisă sub nr.top.378 menționată anterior în două loturi distincte, în suprafață de 1078 m.p. și respectiv 152 m.p., cu înscrierea acestora în cartea funciară și atribuirea unor noi numere cadastrale, precum și obligarea pârâtei C. M. Aurit să-i predea reclamantei actele apte de întabulare privind imobilul în litigiu, iar în caz contrar să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de reclamantă asupra construcției și asupra terenului aferent identificat prin lot nr.1, cu titlu juridic de vânzare-cumpărare, cu obligarea pârâtei de mai sus la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că la data de 18.05.2011 a cumpărat imobilul în litigiu prin negociere directă de la pârâta C. M. Aurit, că respectivul imobil constituie proprietatea extratabulară a acestuia din urmă astfel încât, în vederea clarificării situației juridice a imobilului și arătând totodată că pe cale judecătorească prin sentința civilă nr.4237/1999 a Judecătoriei Satu mare s-a constatat în mod irevocabil edificarea prin efort propriu de către pârâta de mai sus a construcției în cauză, a promovat acțiunea de față.

În drept invocă disp.art.30, art.111, art.112 și art.117 Cod.proc.civ. și art.885, 888, 896 și 1516 Cod.civ. (2011).

Pârâta C. M. AURIT legal citată nu se prezintă însă depune întâmpinare (fila nr.37 idem) prin care arată că nu se opune la admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciind însă că în această situație nu datorează cheltuieli de judecată, solicitând totodată judecarea pricinii și în absența sa de la dezbateri.

Pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, legal citat nu se prezintă însă depune întâmpinare (filele nr.41-44) prin care invocă pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive apreciind că în cauză justifică legitimare procesuală pasivă unitatea administrativ teritorială în raza căreia se găsește imobilul în litigiu, iar în subsidiar, pe fondul cauzei învederează instanței că, raportat la calitatea sa de terț față de vânzarea-cumpărarea invocată de reclamantă nu se poate pronunța în privința temeiniciei pretențiilor reclamantei.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtului S. Român, depus de către reclamantă la data de 09.12.2013 (filele nr.48-49 idem) s-a solicitat respingerea excepției invocate, s-a precizat acțiunea conform celor arătate anterior și s-a justificat legitimarea procesuală pasivă a Statului Român prin raportare la mențiunile existente în cuprinsul cărții funciare în care figurează înscris imobilul în cauză, mențiuni potrivit cărora în prezent proprietar tabular al acestui imobil este pârâtul S. Român.

Se mai reține în plan procedural că inițial cererea a fost înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Satu M., că în urma declinării de competență dispuse prin sentința civilă nr.504/31.01.2014m a Judecătoriei Satu M. cauza a fost înregistrată sub dosar nr._ al Tribunalului Satu M., iar urmare a declinării de competență dispuse prin încheierea din data de 05.05.2014 și a conflictului negativ de competență astfel survenit, prin sentința civilă nr.41/PI/16.06.2014 a Curții de Apel Oradea s-a stabilit competența materială de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Satu M., din perspectiva disp.art.94 pct.1 lit.j și art.95 pct.1 Cod.proc.civ., apreciindu-se că fiind vorba despre o cerere cu caracter patrimonial și despre un obiect al litigiului de peste 200.000 lei, în speță în valoare de 202.000 lei, competența materială de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Satu M..

Ulterior regulatorului de competență astfel pronunțat în cauză a survenit un al doilea conflict de competență, între Secția I civilă a Tribunalului Satu M. și Secția a II-a civilă și de contencios administrativ a acestuia, iar în urma regulatorului de competență dispus prin sentința civilă nr.18/C/14.11.2014 – PI a Curții de Apel Oradea s-a statuat, din perspectiva Hotărârii nr.11/30.09.2011 a Colegiului de conducere a Tribunalului Satu M., că în speță competența de soluționare a cauzei revine Secției I civilă a Tribunalului Satu M. unde cauza a fost înregistrată sub dosar nr._, astfel încât la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în acest din urmă dosar și anume, cel din data de 08.12.2014 (filele nr.14-15) instanța legal investită a apreciat că, din perspectiva disp.art.131 Cod.proc.civ., aspectele prejudiciale vizând analiza competenței generale, materiale și teritoriale a instanței au fost deja dezlegate cu putere obligatorie prin cele două sentințe pronunțate de către instanța ierarhic superioară pe calea regulatorului de competență, anterior evocate.

Se mai reține, sub aspect procedural și cu titlu prealabil că, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, aceasta se prezintă a fi neîntemeiată, raportat la împrejurarea că potrivit extrasului CF nr._ M. Aurit provenit din conversia pe hârtie a CF 706 Iojib (filele 6-7 din dosar inițial nr._ al Judecătoriei Satu M., atașat la dosarul cauzei), la poziția nr.B1 figurează ca proprietar tabular a imobilului pârâtul S. Român cu titlu juridic expropriere, conform procesului verbal de carte funciară nr.249/1946.

Această înscriere se coroborează de altfel și cu mențiunile din cuprinsul colii desfășurate a CF nr.706 Iojib (depusă în copie la filele nr.8-9 idem), din care rezultă calitatea de proprietar tabular a Statului Român asupra terenului în litigiu la poziția nr.B4 cu titlu juridic expropriere de la proprietarii tabulari anteriori T. O. și T. G., ambii minori, realizată în temeiul Reformei agrare prin procesul verbal nr.249/1946.

Raportat la această stare de fapt instanța reține că potrivit disp.art.22 lit.a și art.26 alin.3 din Legea nr.7/1996 cu modificările ulterioare, având în vedere că înscrierea unui drept real principal, așa cum se solicită de către reclamantă se poate realiza numai împotriva aceluia care este înscris ca titular a dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie efectuată, în speță calitate procesuală pasivă justifică S. Român ca proprietar tabular actual.

În ce privește reprezentarea în proces a pârâtului de mai sus instanța reține că, față de împrejurarea nașterii raportului juridic dintre reclamantă și pârâta C. M. Aurit la data de 18.05.2011, data încheierii procesului verbal de negociere directă prin care s-a înstrăinat imobilul în cauză, în speță sunt incidente prevederile de drept substanțial cuprinse în Legea nr.7/1996 cu modificările ulterioare, iar nicidecum prevederile art.896 și urm. invocate de către reclamantă și de către pârâți, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art.76 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, dispoziții care statuează în mod expres că prevederile art.876-915 din Codul civil (2011) privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . Codului civil, adică după data de 01.10.2011.

Prin urmare, în analiza temeiniciei acțiunii reclamantei instanța va proceda la verificarea cererii introductive în instanță, în planul dreptului material, din perspectiva prevederilor Legii nr.7/1996.

În schimb, în ce privește reglementările de drept formal, procedural, aplicabile cauzei de față, instanța va reține că, față de data înregistrării cererii de chemare în judecată, aceea de 31.07.2013, în speță sunt aplicabile prevederile actualului Cod de procedură civilă precum și reglementările de ordin procedural cuprinse în Noul Cod Civil, intrate în vigoare la data de 01.10.2011, cererea introductivă în instanță fiind înregistrată ulterior acestei din urmă date de referință.

În acest context, instanța apreciază că în speță devin aplicabile prevederile art.223 alin.1 Cod.civ. potrivit cărora „în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens”, coroborat cu împrejurarea că în cauză nu au fost evidențiate dispoziții legale derogatorii, cu aplicabilitate prioritară.

Concluzionând instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pe fondul cauzei instanța reține în fapt că prin procesul verbal de negociere directă nr.32/18.05.2011 încheiat între societatea cooperativă de gradul II Federalcoop Satu M., administrator al bunurilor aparținând C. M. Aurit, pe de o parte și reclamanta . SRL, pe de altă parte s-a convenit înstrăinarea bunului imobil reprezentat în natură prin „magazin și bufet” situat în com.M. Aurit, ., jud.Satu M., în schimbul prețului de 202.000 lei (filele nr.13-14 din dosar nr._ al Judecătoriei Satu M.) emițându-se în acest sens factura corespunzătoare (fila nr.12 idem) și achitându-se integral prețul convenit.

În același timp, se reține că potrivit înscrierilor de carte funciară (filele nr.6-9 idem) expuse în cele ce preced în prezent în evidențele de publicitate imobiliară figurează doar terenul arabil în suprafață de 1230 m.p. aferent acestei construcții, iar ca proprietar tabular S. Român.

Se mai reține că la data de 09.12.2013 reclamanta a depus la dosar în copie sentința civilă nr.4237/09.06.1999 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr.4606/1999, rămasă definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac (fila nr.50 idem), hotărâre judecătorească prin care s-a constatat edificarea prin efort propriu a construcției obiect al litigiului de față de către C. M. Aurit și s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcției și a dreptului de folosință asupra terenului aferent în suprafață de 1230 m.p. în favoarea acesteia din urmă, fără însă ca până în prezent pârâta C. M. Aurit să fi procedat la punerea în executare a acestei hotărâri, practic fără să-și înscrie în cartea funciară dreptul real principal de superficie recunoscut pe cale judecătorească.

Față de cele de mai sus instanța găsește întemeiată în parte acțiunea reclamantei, din perspectiva disp.art.22 și art.26 din Legea nr.7/1996 cu modificările ulterioare în ce privește obligarea pârâtei C. M. Aurit la executarea sentinței civile nr.4237/1999 a Judecătoriei Satu M., iar în caz contrar să o autorizeze pe reclamantă la executarea acestei sentințe pe cheltuiala pârâtei de mai sus, precum și în ce privește capătul de cerere privind obligarea aceleiași pârâte la predarea către reclamantă a actelor și documentației apte pentru imobilul care a făcut obiectul procesului verbal de negociere directă nr.32/2011 anterior evocat.

În acest context, instanța va încuviința ca în subsidiar reclamanta să procedeze la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate funciară astfel dobândit în privința supraedificat5ului obiect al procesului verbal de negociere nr.32/2011, condiționat și respectarea celorlalte cerințe ale legislației în materie, însă va respinge capătul de cerere al reclamantei vizând dezmembrarea terenului în suprafață de 1230 m.p. în două loturi, conform lucrării de specialitate cu caracter extrajudiciar întocmită de către ing.H. M. și depusă la dosar (filele nr.20-27 din dosar nr._ al Tribunalului Satu M.) precum și capetele subsecvente de cerere privind înscrierea dreptului de folosință în favoarea reclamantei conform celor solicitate în cererea introductivă în instanță, având în vedere că din cuprinsul titlului juridic de care se prevalează reclamanta, în speță procesul verbal de negociere nr.32/2011 nu rezultă în mod neechivoc înstrăinarea vreunei suprafețe de teren sau constituirea vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate imobiliară în favoarea reclamantei cu privire la teren, obiectul respectivului proces verbal de negociere prezentându-se a fi strict supraedificatul în cauză.

În privința cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei și făcând aplicarea în cauză a disp.art.451-452 Cod.proc.civ. (2013), tribunalul le apreciază ca întemeiate, în limita dovedirii acestora, într-un cuantum de 7000 lei conform înscrisurilor doveditoare de la dosar, reținând totodată inaplicabilitatea disp.art.454 Cod.proc.civ. referitoare la exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, în speță a pârâtului C. M. Aurit, din perspectiva întâmpinării depuse de acesta la data de 21.11.2013 în dosar nr._ al Judecătoriei Satu M. (fila nr.37), raportat la împrejurarea că recunoașterea pretențiilor reclamantei de către acesta din urmă a avut un caracter pur formal, tocmai conduita sa pasivă de neînscriere în cartea funciară a sentinței civile nr.4237/1999 a Judecătoriei Satu M. și menținerea stării de incertitudine juridică în privința imobilului în cauză fiind cele care au ocazionat reclamantei cheltuielile de judecată din prezentul litigiu.

Prin prisma considerentelor ce preced instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, va admite în parte acțiunea reclamantei, în limitele celor expuse anterior și va obliga în mod exclusiv pârâta C. M. Aurit la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., invocată de către acesta prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea civilă înaintată, precizată și completată de reclamanta S.C. V. Z. TRANS S.R.L., cu sediul social în orașul Seini, ..13, jud. Maramureș, cu sediul procesual ales la sediul profesional al C.. Av. M. V., în mun. Satu M., ..13/11, jud. Satu M., împotriva pârâților S. ROMÂN prin MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în mun. Satu M., P-ța Romană nr. 3-5, jud. Satu M., . PRIMAR și C. M. AURIT, înregistrată sub nr. C_, având C.U.I. RO_, și în consecință:

Obligă pârâta C. M. AURIT să procedeze la executarea Sentinței civile nr. 4237/09.06.1999 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. 4606/1999, definitivă și irevocabilă în condițiile Codului de procedură civilă anterior (1865), prin neapelare, în sensul de a se proceda la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al acesteia asupra construcției „M. și Bufet” cu o suprafață desfășurată de 239,70 mp, amplasată pe terenul înscris în CF nr._ M. Aurit, sub nr. top 378, provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 706 Iojib sub nr. top 378, precum și a dreptului de folosință asupra terenului aferent, identificat conform sentinței evocate, iar în caz contrar autorizează reclamanta S.C. V. Z. TRANS S.R.L. să procedeze la executarea Sentinței civile nr. 4237/09.06.1999 pronunțată de Judecătoria Satu M., pe cheltuiala pârâtei C. M. AURIT.

Obligă pârâta C. M. AURIT să predea reclamantei S.C. V. Z. TRANS S.R.L. actele și documentația apte pentru întabularea imobilului care a făcut obiectul Procesului verbal de negociere directă nr. 32/18.05.2011 încheiat între acestea, în caz contrar urmând a se dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate imobiliară al reclamantei asupra construcției în cauză, condiționat de respectarea celorlalte cerințe ale legislației în materie, cu titlu juridic de vânzare-cumpărare prin negociere directă.

Respinge restul capetelor de cerere ale reclamantei.

Obligă pârâta C. M. AURIT să plătească reclamantei S.C. V. Z. TRANS S.R.L. suma de 7.000 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță.

Cu drept de a promova calea de atac a apelului, în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul Satu M..

Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2015.

Președinte,

E. R.

Grefier,

C. Z.

Red.E.R./19.02.2015.

Tehnored_VD /19.02.2015.

6 ex. – ..cu: . SRL, S. Român prin MFP București, . Primar, C. M. Aurit

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 15/2015. Tribunalul SATU MARE