Pretenţii. Decizia nr. 614/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. C.

Judecător E. R.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă A. D. PUBLIC, C.I.F. RO14388655, cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, jud. Satu M. împotriva sentinței civile nr. 973/12.03.2015 în dosar nr._ pronunțate de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimatul P. I., CNP_, cu domiciliul în Satu M., ., nr. 6A, jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

La pronunțare nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;

Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de 11.11.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

INSTANȚA

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.973/12.03.2015 pronunțată în dosar cu nr._, Judecătoria Satu M. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., .. 25, jud. Satu M., cod poștal_, C. nr._, având cont nr. RO02 TREZ 5465 0220 5X01 0034 deschis la Trezoreria Satu M., în contradictoriu cu pârâtul P. I., identificat cu CNP_, cu domiciliul în Satu M., ., nr. 6A, jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că:

Prin nota de control și înștiințarea de plată . nr. 808/12.10.2012 (fila 4), respectiv prin somația nr. 5294/11.11.2013 (fila 5), reclamanta Administrația D. Public din cadrul Consiliului Local Satu M. a pus în vedere pârâtului P. I. să achite tariful de penalizare prevăzut de H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, neachitarea acestuia în termen de 30 de zile de la data somării fiind urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea acestuia. Astfel, prin somația nr. 5294/11.11.2013 (fila 5), comunicată pârâtului în data de 14.11.2013 (fila 6), s-a pus în vedere acestuia să achite suma de 120 lei, aducându-i-se la cunoștință că a încălcat prevederile Anexei 12 a H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, modificate prin H.C.L. nr. 182/29.11.2012 prin aceea că a parcat autovehiculul său, cu numărul de înmatriculare_, în data de 12.10.2012, pe . a avea achiziționat și expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului tichet sau abonament de parcare.

În ceea ce privește prevederile invocate de reclamantă, respectiv cele ale Anexei nr. 12 din H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, modificate prin H.C.L. nr. 182/29.11.2012, instanța reține că, potrivit art. 37, lit. a) din acest act normativ (text a cărui încălcare a fost reținută în cauză), „se sancționează proprietarul/utilizatorul/deținătorul autovehiculului pentru încălcarea prevederilor prezentului regulament, prin săvârșirea în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată a următoarelor fapte: [...] parcarea fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului”. În conformitate cu dispozițiile art. 38 din același act normativ, pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 37 se percepe un tarif de penalizare a cărui valoare este de: a). de 10 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 48 de ore de la data abaterii; b). de 20 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii (inclusiv ziua abaterii); c). de 60 ori valoarea unui tichet “întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii. De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 39, 1). Tariful de penalizare pentru abaterile prevăzute la art. 37 se aplică persoanelor fizice și juridice. 2). Încasarea tarifului de penalizare se face prin virament (cu ordin de plată sau prin mandat poștal) sau în numerar la casieriile operatorului. Personalul cu atribuții de control nu are drept de încasare. 3). Sumele rezultate din încasarea tarifului de penalizare constituie venituri ale operatorului.

În conformitate cu prevederile art. 40, „1). Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii. 2). Termenul de depunere a contestației este de 5 zile calendaristice de la data primirii somației și a Notei de control privind constatarea abaterii. Contestațiile se depune la sediul operatorului și vor fi analizate și soluționate de o comisie numită prin decizie internă, care va funcționa pe baza unui regulament intern aprobat de conducerea operatorului. 3).Tarifele de penalizare aplicate pentru săvârșirea faptelor prevăzute la Art.37 se prescriu în termen de 3 ani de la data aplicării acestora”.

Chiar dacă în cuprinsul acțiunii nu s-a arătat în mod expres acesta, ținând seama de faptul că reclamanta a făcut trimitere la prevederile menționate mai sus, instanța reține că temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii constă în răspunderea civilă delictuală. Astfel, este de observat că reclamanta nu se prevalează de existența unui act juridic generator de obligații întemeiat pe acordul de voințe al părților pentru a fi incidente normele privind răspunderea contractuală, ci, dimpotrivă, aceasta se prevalează de existența unui fapt juridic ilicit generator de obligații în sarcina pârâtului în temeiul unui act normativ emis unilateral, în regim de putere publică.

Conform art. 1.349 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (act normativ aplicabil în raport de momentul săvârșirii faptei generatoare de prejudicii), (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.

Totodată, instanța reține că, potrivit art. 1.357 C.civ., (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În vederea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, este necesar să se facă dovada întrunirii mai multor condiții: existența unui prejudiciu patrimonial; existența unei fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se prin aceasta o atingere a unui drept subiectiv; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; fapta să fie săvârșită cu vinovăție (intenție sau culpă).

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoana ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană pentru care aceasta din urmă e ținută să răspundă. Sub aspectul condițiilor pentru repararea prejudiciului, instanța constată că prejudiciul trebuie să fie cert, adică trebuie să fie sigur în ceea ce privește existența, dar și puterea de evaluare; prejudiciul trebuie să nu fi fost reparat încă (repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită). Așadar, raportat la prevederile art. 249 C.proc.civ., reclamanta avea sarcina probei sub aspectul caracterului cert al prejudiciului, respectiv sub aspectul faptului că repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită. Însă, cu toate acestea, reclamanta nu a propus probe sub acest aspect, rezumându-se la invocarea prevederilor Anexei nr. 12 din H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, modificate prin H.C.L. nr. 182/29.11.2012, respectiv a notei de control . nr. 808/12.10.2012 (fila 4). Or, este de observat că această notă de control nu constituie un mijloc de probă opozabil pârâtului nici sub aspectul faptei ilicite, dar nici sub aspectul prejudiciului. Existența faptei ilicite trebuie dovedită cu probe certe, nefiind suficientă în acest sens o notă de control emisă de reclamantă, opozabilă acesteia, iar nu și pârâtului, care nu se încadrează din această perspectivă printre mijloacele de probă vizate de art. 250 din Codul de procedură civilă. De asemenea, instanța reține că prejudiciul trebuie să fie cert dovedit, iar nu prezumat; astfel, prejudiciul nu poate fi dedus din simpla reglementare a tarifelor de penalizare conform art. 37 din actul normativ menționat, această reglementare nefăcând decât să sancționeze o faptă ilicită care trebuie calificată ca și contravenție. Astfel, reclamanta nu se poate prevala de un prejudiciu cert prin aceea că a prevăzut ca și sancțiune un tarif de penalizare a cărui valoare este de 10 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 48 de ore de la data abaterii; de 20 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii (inclusiv ziua abaterii); de 60 ori valoarea unui tichet “întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii. Din acest mod de reglementare este evidentă intenția autorității locale de sancționare pecuniară a unor „abateri”, prejudiciul invocat de reclamantă fiind în mod evident prezumat, iar nicidecum dovedit.

Totodată, instanța constată că, pentru executarea creanței stabilite în mod unilateral de autoritatea locală, reclamanta nu se poate prevala de prevederile unui act normativ care pune probleme sub aspectul art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, este de observat că faptele delictuale ce prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile se sancționează contravențional conform prevederilor OG nr. 2/2001, iar procedura prevăzută de acest din urmă act normativ nu poate fi eludată de autoritatea locală prin edictarea unilaterală a unor norme care să restrângă dreptul de acces la justiție și, implicit, să conducă la negarea dreptului la apărare al persoanei suspectate de săvârșirea respectivei fapte. Cu alte cuvinte, pârâtul este în drept să conteste obligația de plată ce a fost impusă în sarcina sa (cu titlu de tarif de utilizare, însă având în mod evident caracterul unei sancțiuni pecuniare, după cum rezultă și din sintagma „se sancționează”) prin intermediul unei proceduri menite să garanteze dreptul său la apărare (respectiv, potrivit OG nr. 2/2001), putând beneficia de aplicarea sancțiunii avertismentului, conform art. 7 din OG nr. 2/2001, la momentul individualizării sancțiunii de către instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale. În schimb, prin procedura stabilită de H.C.L. nr. 149/27.09.2012, astfel cum a fost aceasta modificată prin H.C.L. nr. 182/29.11.2012, debitorul obligației de plată este lipsit de acest drept, singura cale de atac prevăzută de acest act normativ fiind o contestație administrativă, ce se poate formula în termen de 5 zile de la comunicarea somației și a notei de control. Or, procedura contestației administrative prevăzute la art. 40 alin. (2) din Anexa nr. 12 la H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012 (modificată și completată prin H.C.L. nr. 182/29.11.2012), nu este de natură să respecte exigențele prevederilor art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece nu asigură un recurs efectiv la justiție (aceste contestații se depun la sediul operatorului, se analizează și se soluționează de o comisie numită prin decizie internă, care va funcționa pe baza unui regulament intern aprobat de conducerea operatorului).

Mai mult, instanța constată că procedura prevăzută de OG nr. 2/2001 nu poate fi eludată de autoritatea locală prin reglementarea unor „abateri” de genul celor arătate mai sus nu doar din perspectiva faptului că prin acest fel este eludată posibilitatea celui sancționat de a obține aplicarea sancțiunii avertismentului, respectiv suspendarea executării sancțiunii aplicate prin formularea plângerii contravenționale, ci și din perspectiva dobânzii penalizatoare aplicabile. Astfel, reclamanta a invocat faptul că obligația de plată imputată în sarcina celui acuzat de săvârșirea „abaterii” ar fi purtătoare de dobânzi, cu toate că, potrivit art. 119, alin. (2) din OG nr. 92/2003, nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

Așadar, prevederile art. 40 din Anexa 12 la H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012 (modificată și completată prin H.C.L. nr. 182/29.11.2012), nu sunt de natură să garanteze un proces echitabil conform art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar acțiunea de față, prin care se tinde atât la prezumarea vinovăției pârâtului, cât și la prezumarea prejudiciului, nu poate fi primită. Prin urmare, instanța constată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată nu doar din perspectiva faptului că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului, respectiv a prejudiciului invocat, ci și din perspectiva faptului că actul normativ în temeiul căruia a fost impusă obligația de plată în sarcina pârâtului încalcă prevederile art. 21 din Constituție și cele ale art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin coroborare cu prevederile OG nr. 2/2001. Astfel, raportat la prevederile art. 1.349 și art. 1.357 C.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., prin reprezentanții săi legali, a formulat apel, solicitând:

- admiterea apelului, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr. 808/12.10.2012;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art. 1489 din Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul Civil, coroborate cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelanta reclamantă arată că intimatul pârât a încălcat dispozițiile art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, săvârșind abaterea reprezentată de parcarea cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare,_ pe . în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată din municipiul Satu M., fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului.

Ca urmare a săvârșirii abaterii menționate mai sus, agenții constatatori din cadrul instituției apelante au întocmit nota de control . nr. 808/12.10.2012, necontestată de către pârât.

De asemenea, instituția apelantă a emis somația nr.5294/11.11.2013 prin intermediul căreia a solicitat pârâtului la achitarea contravalorii tarifului de penalizare, însă acesta nu s-a conformat, fiind astfel nevoită să se adreseze instanței, respectând totodată dispozițiile art. 40 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 – „neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii".

Apelanta consideră că prima instanță în mod eronat a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată, motivând că „acțiunea reclamantei este neîntemeiată nu doar din perspectiva faptului că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a pârâtei, respectiv a prejudiciului invocat, ci din perspectiva faptului că actul normativ în temeiul căruia a fost impusă obligația de plată sarcina pârâtei încalcă prevederile art. 21 din Constituție și cele ale art. 6 (…)”.

În privința susținerii primei instanțe conform căreia nu s-a dovedit caracterul cert al prejudiciului, apelanta arată că se află în eroare. În acest sens, precizează faptul că prejudiciul este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință de către A.D.P. Satu M. a locului special amenajat pentru parcare pe . municipiul Satu M., pe durata cât autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a ocupat acel loc fără plata anticipata a tichetului de parcare, îngrădind astfel posibilitatea cetățenilor de bună credință de a utiliza acel loc prin achitarea tichetului de parcare.

Aceasta este reglementată la art.38 lit.c din Anexa nr.12 la HCL nr.149/2012 – „pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art.37 se percepe un tarif de penalizare a cărui valoare este de 60 ori valoarea unui tichet «întreg» începând din a 16-a zi calendaristică de la data abaterii" - coroborat cu art.39 din același act normativ, respectiv cu prevederile art.2 din Anexa 1 la HCL Satu M. nr.256/2011 - rezultă astfel 2 lei x 60 = 320 lei/nota de control x 1 nota de control = 120 lei, iar existența prejudiciului sigură și neîndoielnică, respectiv evaluarea sa, rezultă din însăși nota de control întocmită pe seama pârâtului. Legat de acest aspect apelanta învederează și dispozițiile art.49 alin.(1) din Legea nr.215/2001, republicată, privind administrația publică locală: „hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de Ia data aducerii lor la cunoștință publică".

Referitor la susținerea primei instanțe potrivit căreia „nota de control nu constituie un mijloc de probă opozabil pârâtului nici sub aspectul faptei ilicite, dar nici sub aspectul prejudiciului" apelanta arată faptul că abaterea menționată în cuprinsul acesteia a fost constatată ex propriis sensibus de către un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Pe cale de consecință, nota de control se bucură de prezumția de temeinicie până la dovada contrară și constituie un veritabil act administrativ în sensul dispozițiilor art.2 alin.1 lit.c „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)".

Totodată, apelanta arată că pârâtului i s-a pus în vedere obligativitatea de a formula în termen legal întâmpinare, însă nu, a îndeplinit acest pas procedural, nu a făcut nici o dovadă în ceea ce privește stingerea obligației de plată raportat la creanța pretinsă, nu a răsturnat prezumția de netemeinicie a notei de control întocmite pe seama sa, astfel încât acest aspect poate fi reținut drept o recunoaștere tacită a vinovăției sale, implicit a pretențiilor solicitate de instituția apelantă.

În acest sens, apelanta depune în probațiune copia sentinței civile nr.4528/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr.9837/_, în considerentele căreia se menționează faptul că nedepunerea întâmpinării echivalează cu recunoașterea pretențiilor solicitate de către ADP Satu M..

Privitor la cele consemnate în dispozitivul sentinței civile atacate referitoare Ia faptul că, în opinia primei instanțe, ca urmare a lipsei întocmirii procesului verbal de contravenție pârâtului i s-a restrâns dreptul de acces la justiție, singura cale de atac împotriva notei de control fiind contestația administrativă Ia care a făcut trimitere mai sus, apelanta arată că se află din nou în eroare.

Dispozițiile art.40 din alin.2 din Anexa 12 Ia HCL Satu M. nr.182/29.11.2012 nu împiedica persoana în cauză, în situația în care se consideră vătămată într-un drept al său, să se adreseze direct instanței de judecată prin intermediul procedurii reglementate de Legea nr.554/2004.

Nu în ultimul rând, apelanta precizează faptul că abaterea reținută în sarcina pârâtului nu este similară unei sancțiuni contravenționale, distincția fiind făcută în Regulamentul aprobat prin HCL nr.149/2012. D. urmare, în opinia apelantei, în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art.119 alin.2 din OG nr.92/2003, republ., privind dobânzile, invocate de prima instanță.

Pentru considerentele de mai sus, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, apelanta invocă art.466 și urm. Cod proc.civ., OUG nr.80/2013, Legea nr.554/2004, Legea nr.287/2009 actualizată, Legea nr.134/2010 actualizată, HCL Satu M. nr.182/2012, O.G. nr.13/2001, art.44 alin.(7) Constituția României, Legea nr.215/2001 actualizată.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, în procedura regularizării cererii de apel și nu s-a prezentat în instanță la dezbateri .

Tribunalul, analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, apreciază ca fondat apelul, pentru o parte din criticile formulate, reținând următoarele:

În mod greșit judecătoria a apreciat că nu este îndeplinită condiția vinovăției, cumulativ cu celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

Faptul juridic ilicit generator de obligații în sarcina pârâtului reprezintă săvârșirea abaterii prevăzute la art. 37 lit. a) din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționările în Municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr.182/29.11.2012. Fără a se face o analiză de legalitate asupra actului administrativ normativ care a stabilit abaterea și sancțiunea este totuși de menționat că autoritățile publice locale în temeiul art.36 din Lg.215/2001 au o abilitare generală de a emite acte administrative, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Până la desființarea actului administrativ cu caracter individual sau normativ pe calea contenciosului administrativ, acesta produce efecte și se aplică tuturor subiecților de drept față de care se adresează, măsurile putând fi contestate în virtutea principiului liberului acces la justiție și cu respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil în acord cu jurisprudența CEDO și a Constituția României care garantează aceste drepturi fundamentale prin art. 21.

În esența sa, potrivit principiilor ce guvernează raporturile juridice din sfera administrației publice centrale sau locale, actul administrativ reprezintă o manifestare unilaterală de voință, ce concretizează voința autorității publice ca subiect de drept special, investit cu putere publică, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. Puterea publică este definită de doctrină ca „dreptul derivat din lege pe care-l are o anumită entitate de a-și impune cu forță obligatorie deciziile altor subiecte de drept (persoane fizice sau persoane juridice) .

În consecință, prin forța sa obligatorie și executorie actul administrativ individual sau normativ se aplică tuturor subiectilor de drept care intră sub incidența de reglementare cuprinsă în actul administrativ, întreruperea temporară a efectelor acestuia se realizează prin suspendarea actului administrativ măsură dispusă de autoritatea emitentă sau instanță iar anularea acestuia se realizează numai prin contestarea actului administrativ în fața instanței de contencios administrativ competență, după distincțiile cuprinse în LG. 554/2004.

În cauză, pârâtul intimat nu a contestat niciunul din cele două acte cu caracter administrativ, nota de control fiind emisă în executarea în concret a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv H.C.L. Satu M. 149/27.09.2012 modificată prin H.C.L. Satu M. nr.182/29.11.2012. Aprecierile instanței în privința suspendării actului administrativ cu caracter individual, a nelegalității acestuia prin comparare cu alte acte normative (O.G. 2/2001) exced obiectului cauzei și nu au fost invocate de pârât care nu s-a prezentat în cază nici în fața primei instanțe și nici în apel.

În măsura în care aceste acte normative (H.C.L. Satu M. 149/27.09.2012 modificată prin H.C.L. Satu M. nr.182/29.11.2012) care se adresează unor subiecte de persoane determinate (conducătorii auto din raza municipiului Satu M.) pot fi considerate acte administrative individuale, instanța poate analiza incidental legalitatea lor prin invocarea excepției de nelegalitate și ca efect al admiterii, actul administrativ este invalidat fără a mai produce efecte juridice, orice altă apreciere conexă nu poate avea drept consecință înlăturarea efectelor juridice rezultate din executarea actului administrativ cu caracter individual. În consecință, pentru înlăturarea efectelor juridice rezultate din conținutul actului de autoritate, fie se analizează excepția de nelegalitate, fie se atacă pe calea contenciosului administrativ actul administrativ emis de autoritatea publică locală, orice altă golire de conținut a actului de autoritate este nelegală, datorită executorialității și forței obligatorii a actului administrativ emis de autoritatea publică în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice.

În privința prejudiciului există elemente certe de individualizare raportându-ne la ceea ce s-a stabilit prin actul administrativ cu caracter normativ, în sensul că, pe de o parte, locul de parcare a fost ocupat nelegal de o persoană care nu avea tichet, iar, pe de altă parte, prin fapta ilicită săvârșită a adus atingere altor drepturi pentru persoanele care în acord cu ele stabilite prin H.C.L. au cumpărat tichete de parcare și s-au conformat modului de organizarea stabilit de autoritatea locală. Această formă de organizare a legii creează un climat de bună funcționare a traficului auto în Municipiu, răspunzând nevoii de asigurare a locurilor de parcare în condițiile legii, efectele se produc până la desființarea actului administrativ cu caracter normativ, în speță însă actul nu a fost anulat pe calea contenciosului administrativ. Modalitatea de constatare a abaterii este de asemenea una transparentă, poate fi solicitat CD cu înregistrarea operată de agenții constatatori care localizează parcarea pe un spațiul public fără deținerea unui tichet de parcare.

În consecință, instanța de apel apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.

Pentru capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare apelul nu este fondat întrucât potrivit Regulamentului aprobat prin HCL nr.182/29 nov. 2012, pârâtului nu-i incumbă plata de dobânzi moratorii, pretenția excede actului administrativ cu caracter normativ, apoi însuși tariful de penalizare sancționează, prin modul de stabilire a cuantumului său, plata cu întârziere, dobânda apărând astfel ca o dublă sancțiune și prin analogie, sancțiunea pecuniară atrasă de abaterea constatată - fiind o evaluare unilaterală prin act administrativ a prejudiciului creat prin neplata tichetului de parcare, atrage regimul juridic al amenzii contravenționale, ori în acest caz, obligația de plată nu este producătoare de dobânzi.

În consecință, în temeiul art.480 Cod proc.civ., instanța va admite apelul, va schimba în tot sentința prin admiterea în parte a acțiunii și va obliga pârâtul la plata sumei de 120 lei tarif de penalizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, județul Satu M., având C.I.F nr._ și cont bancar nr.R041TREZ_X010034 deschis la Trezoreria Satu M., împotriva sentinței civile nr. 973/12.03.2015 în dosar nr._ pronunțate de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimatul P. I. - CNP_, cu domiciliul în Satu M., ., nr. 6A, jud. Satu M..

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și, în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 120 lei cu titlu de tarif de penalizare.

Respinge cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ și EXECUTORIE conform art.633 Cod proc.civ.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2015.

Red.I.M.C./14.12.2015

Tehnored_BER /14.12.2015

Ex.4

- ..cu: Administrația D. Public Satu M., P. I.

Jud.fond: A. P.