Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 359/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 359/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 359/2015

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 359/.>

Ședința publică din 09 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. B.

Judecător: T. T.

Grefier: A. M.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelantul-pârât F. A. G., domiciliat în Satu M., ., . M., cu domiciliul procedural ales la C.. av. M. H., situat în Satu M., ., . M., împotriva Sentinței civile nr. 2606/14.08.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. S. S., domiciliată în loc. Doba, nr. 164, jud. Satu M., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul personal, precum și intimata personal și asistată de av. B. C. A..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că potrivit încheierii de ședință din data de 07.09.2015, pricina a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuție excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea cererii, procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

Cererea de apel este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru stabilită în baza art. 23 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanței . SM nr._, aflată la fila nr. 23 din dosar.

Prin serviciul de registratură al instanței, la data de 09.09.2015, reprezentantul apelantului, dl. av. H. I. M., a depus o cerere de apelare a cauzei de la ora 13:00.

Instanța pune în discuția reprezentantei intimatei cererea de apelare a cauzei de la ora 13:00, formulată de reprezentantul apelantului

Reprezentanta intimatei arată că nu se opune apelării cauzei de la ora 13:00.

Instanța încuviințează cererea formulată de reprezentantul apelantului, sens în care dispune apelarea cauzei, de la ora 13:00.

La a doua apelare a cauzei, la ora 13:00, se prezintă apelantul personal și asistat de av. H. I. M., precum și intimata personal și asistată de av. B. C. A..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța constată că procedura de citare pentru acest termen este legal îndeplinită cu părțile și reține că acțiunea este legal timbrată. Totodată, invită părțile să-și exprime poziția cu privire la excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea cererii, având în vedere dispozițiile art. 15 alin. 2 raportat la art. 171 lit. e din Legea nr. 248/2005, precum și dispozițiile art. 30 alin. 1 raportat la alin. 3 lit. b al aceluiași articol din Legea nr. 248/2005, excepție invocată din oficiu de către instanță.

Reprezentantul apelantului solicită respingerea excepției invocată din oficiu de către instanță.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești, având în vedere că obiectul acțiuni este ordonanță președințială prevăzută de dispozițiile art. 997 C.proc.civ. Apreciază că, potrivit art. 94 alin. 1 lit. h C.proc.civ., instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina.

Deliberând asupra excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea cererii, invocată din oficiu, tribunalul decide să o respingă, observând că art. 171 lit. e din Legea nr. 248/2005 atribuie în competența Serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor doar cererile de eliberare a pașaportului atunci când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii, în ipoteza în care nu există timpul necesar pentru obținerea acordului celuilalt părinte. În speță, situația este diferită și excede acestei ipoteze legale, fiindcă motivul pentru care s-a recurs la această procedură îl reprezintă refuzul tatălui pârât de a-și exprima acordul cu privire la obținerea pașaportului și apoi la deplasarea copilului în străinătate. Așa fiind, între părți există un diferend și cum soluționarea lui nu este atribuită unui organ administrativ, tribunalul constată că are competența generală să soluționeze cauza.

La întrebarea instanței, atât reprezentantul apelantului cât și reprezentanta intimatei declară că nu au alte excepții de invocat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 244 C.proc.civ., declară terminată cercetarea procesului și, în temeiul alin. 3 al aceluiași articol, cu acordul părților, fixează pentru astăzi termen pentru dezbaterea fondului.

În temeiul art. 392 C.proc.civ., instanța, deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților în ordinea și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 216 C.proc.civ.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de ordonanță președințială. Arătă că își menține concluziile formulate la termenul anterior de judecată.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii nr. 2606/2015 pronunțată de Judecătoria Satu M., fără cheltuieli de judecată.

Instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 alin. 1 C.proc civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei, la data de astăzi, ora 13:45.

La pronunțarea cauzei, în ședință publică, la ora 13:45, se prezintă apelantul personal, precum și intimata personal și asistată de avocat B. C. A..

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2606/14.08.2015 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis cererea formulată de reclamanta S. S. S., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul F. A. G., CNP_, având ca obiect ordonanță președințială și, în consecință: a încuviințat reclamantei să procedeze la întocmirea pașaportului minorului F. Alexandro S. (CNP_) fără consimțământul pârâtului; a încuviințat ieșirea provizorie din țară a minorului însoțit de reclamantă și fără consimțământul tatălui, până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr._ al Judecătoriei Satu M..

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond, analizând cererea formulată de reclamantă din perspectiva dispozițiilor art.997 Cod proc.civ. (din perspectiva îndeplinirii condițiilor de exercitare a acestei proceduri speciale: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii, urgența și neprejudicierea fondului), a reținut că toate aceste condiții sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel, cu privire la prima condiție a existenței aparenței dreptului în favoarea reclamantei, instanța a arătat că reclamanta este mama minorului F. Allexandro S. și din actele depuse la dosar (f.9), rezultă că minorul a locuit cu aceasta în Spania, unde, de altfel, s-a și născut și a frecventat cursurile școlare (f.11), întorcându-se în țară în această vară.

Cu privire la condiția caracterului provizoriu al măsurii solicitate de reclamantă, instanța a constatat că cererea privind suplinirea consimțământului pârâtului în vederea trecerii de către minor a frontierei a fost formulată în sensul stabilirii acesteia, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr._ prin care s-a solicitat printre altele stabilirea domiciliului minorului și, de asemenea, ca hotărârea să țină loc de acordul intimatului pentru a putea întocmi documentele necesare minorului, precum pașaportul turistic, sau oriunde va fi nevoie de acordul acestuia necesar minorului. În aceste condiții instanța a constatat că și cea de-a doua condiție este îndeplinită în cauză.

În ceea ce privește condiția caracterului urgent al măsurii, instanța, analizând dacă luarea acestei măsuri este justificată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, a constatat că este îndeplinită.

Astfel, instanța a constatat că este în interesul minorului să fie împreună cu mama sa în Spania, atâta timp cât aceștia au locuit acolo împreună, încă de la nașterea minorului. Mai mult, instanța a reținut că anterior, pârâtul chiar și-a dat consimțământul pentru ca minorul să călătorească cu mama sa S. S. S. în diferite țări din Uniunea Europeană, inclusiv în Spania, în scop turistic, așa cum rezultă din declarația autentificată de BNP P.. Mai mult, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, minorul a frecventat și cursurile școlare tot în Spania. În condițiile în care mama este nevoită să se întoarcă în Spania, iar minorul să reînceapă cursurile școlare este evident că este îndeplinită condiția caracterului urgent în ceea ce privește acțiunea reclamantei prin care a solicitat suplinirea consimțământului pârâtului la întocmirea pașaportului pentru minor și pentru trecerea frontierei.

În ceea ce privește ultima condiție, aceea a neprejudicierii fondului instanța a arătat că aceasta derivă din chiar caracterul vremelnic al măsurii, în analiza cererii instanța verificând doar existența unei aparențe de drept în favoarea reclamantei, prin soluția pronunțată de către instanță nedispunându-se măsuri care să ducă la rezolvarea litigiului de fond.

Astfel, instanța a arătat că, potrivit art.30 din Legea nr.248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate, organele poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:

a) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și călătorește în străinătate însoțit de ambii părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu aceștia;

b) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinație, precum și cu privire la perioada acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și care călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declarația celuilalt părinte, numai dacă părintele însoțitor face dovada faptului că i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;

Ca atare, față de dispozițiile legale de mai sus și având în vedere că încă nu există o hotărâre definitivă privind stabilirea domiciliului minorului, instanța a apreciat că față de lipsa consimțământului pârâtului, se impune încuviințarea reclamantei să procedeze la întocmirea pașaportului minorului F. Alexandro S. (CNP_) fără consimțământul pârâtului, precum și ieșirea provizorie din țară a minorului însoțit de reclamantă și fără consimțământul tatălui, până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr._ având ca obiect stabilirea domiciliului minorului.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel pârâtul F. A. G., solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de ordonanță președințială; cu cheltuieli de judecată. De asemenea, solicită suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea apelului.

În motivarea căii de atac exercitate, apelantul arată că prin Sentința civilă nr.2606/14.08.2015 a Judecătoriei Satu M., instanța de fond a admis cererea de ordonanță președințială și, pe cale de consecință, a încuviințat ca intimata să procedeze la întocmirea pașaportului copilului fără consimțământul apelantului, în calitate de tată, și a încuviințat ieșirea provizorie din țară a copilului însoțit de reclamantă și fără consimțământul apelantului până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Satu M., apreciind, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială prevăzute de art.997 Cod procedura civilă, respectiv aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii, urgența si neprejudecarea fondului, condiții care în opinia instanței de fond sunt îndeplinite cumulativ.

În ceea ce privește starea de fapt, apelantul arată faptul că fiul părților, F. Alexandro Ș., este un copil provenit dintr-o relație de uniune consensuală, fără a fi stabilită modalitatea de exercitare a autorității părintești și locuința copilului.

A. Cu privire la cererea de suspendare a Sentinței civile nr.2606/14.08.2015, apelantul arată că intimata a înregistrat prezentul dosar la data de 03.08.2015 având ca prim termen data de 07.08.2015 când s-a amânat la data de 31.08.2015. Ulterior, la data de 10.08.2015 s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată la data de 13.08.2015, aspect despre care apelantul a aflat cu totul și cu totul întâmplător abia în dimineața zilei de 13.08.2015, când s-a deplasat la cabinetul apărătorului său pentru a-l angaja.

Consideră că cererea de amânare formulată la data de 13.08.2015 pentru pregătirea apărării a fost respinsă în mod neîntemeiat, deoarece era imposibil ca apărătorul apelantului să formuleze o apărare calificată, deoarece, așa cum rezultă și din împuternicirea depusă la dosarul cauzei, angajamentul a fost în aceeași zi cu termenul de judecată. De asemenea, arată că toate cererile de probațiune propuse de avocatul apelantului au fost respinse fără a i se da posibilitatea să arate că starea de fapt prezentată de intimată în acțiune nu corespunde în totalitate adevărului.

Prin urmare, apelantul apreciază că este în situația unei lipse de apărare în fața instanței de fond și, ca atare, consideră că măcar în apel trebuie administrată un minim de probațiune pentru a observa adevărata stare de fapt. De aceea, solicită suspendarea provizorie a executării Sentinței civile nr.2606/14.08.2015 până la soluționarea procesului în apel.

B. Cu privire la fondul cauzei, apelantul consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței de urgență astfel:

1. Aparența unui drept

Instanța de fond a apreciat, cu privire la acest aspect, că există o aparență de drept, deoarece copilul părților locuiește cu intimata în Spania și că frecventează cursurile școlare și, ca atare, există aparența dreptului în favoarea intimatei.

Un prim aspect care, în opinia apelantului, trebuie luat în considerare este faptul că instanța de fond s-a mărginit a afirma că aparența dreptului este în favoarea intimatei.

În opinia apelantului este greșită această abordare, deoarece aparența dreptului trebuie să fie nu în favoarea intimatei, ci a copilului pentru că acesta trebuie să dețină documente legale de părăsire a țării și să se deplaseze în străinătate și nu intimata. Or, din această perspectivă apelantul opinează că instanța a greșit în interpretarea prevederilor legale.

Al doilea aspect, este faptul că motivarea instanței de fond în proporție de aproximativ 99% se referă strict la deplasarea copilului în străinătate și nu și la întocmirea și eliberarea pașaportului, ceea ce, în opinia apelantului, ar echivala cu o nemotivare a hotărârii pronunțate.

Pe de altă parte, arată că apelantul când a semnat declarația de părăsire a țării a copilului în cursul anului trecut a avut sentimentul că o face doar în scop turistic și nicidecum pentru o perioadă definitivă.

Învederează că potrivit prevederilor art.17 din Legea nr.248/2005

„(1) Minorilor cetățeni români care nu se află în una dintre situațiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate li se eliberează pașapoarte simple electronice în următoarele condiții:

a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai le cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal;

b) în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal.

(2) Emiterea pașaportului simplu electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art.17 ind.1 alin.(1) lit.e), se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.”

De asemenea, arată că, potrivit prevederilor art.17 ind.1 din aceeași lege, „(1) Pașaportul simplu temporar se eliberează cetățenilor români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege și nu se află în una dintre situațiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, în următoarele situații:

e) când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol și nu există timpul necesar pentru obținerea acordului celuilalt părinte prevăzut la art. 17. În aceste situații, autoritățile care eliberează pașaportul simplu temporar au obligația de a informa celălalt părinte, concomitent sau de îndată ce este posibil;”

Potrivit prevederilor art.171 alin.(3) „Situațiile prevăzute la alin.(1) lit.e) trebuie dovedite cu documente emise de instituția care organizează studiile sau concursul, documente emise ori avizate de o autoritate administrativă română cu competențe în domeniu sau, după caz, documente emise ori avizate de o autoritate medicală română, din care să rezulte perioada și stalul sau statele în care se vor desfășura studiile, concursurile oficiale ori tratamentul medical.”

Învederează că art.18 din Legea nr.248/2005 precizează:

„(1) Valabilitatea pașapoartelor simple este stabilită după cum urmează:

a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 14 ani;

b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani;

c) 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.

(2) Valabilitatea pașapoartelor simple electronice este stabilită după cum urmează:

a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani;

b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani.

(3) Valabilitatea pașapoartelor simple temporare este de 12 luni.”

Văzând prevederile legale de mai sus, chiar dacă s-ar crea impresia că, minorul ar avea un drept la eliberarea unui anumit tip de pașaport, apelantul arată că din modul de redactare al acțiunii, precum și din dispozitivul hotărârii atacate, nu rezultă cărui tip de pașaport se raportează cazul de față. Pentru că altfel, lăsând la voia întâmplării și la alegerea organului administrativ competent în eliberarea pașapoartelor, se poate crea un abuz de drept din partea intimatei.

Ca atare, apreciază că nu este îndeplinită condiția aparenței de drept pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

2. Urgența

În ce privește urgența, apelantul arată că din probele administrate la dosar nu rezultă care ar fi aceasta. Consideră că simplul raport cu privire la situația școlară al copilului nu impune caracterul urgent la ordonanței președințiale. Pe de alte parte, documentele depuse de intimată atât cu privire la persoana sa, cât și cu privire la copil, nu sunt documente de reședința din Spania, ci documente de luare în evidență a persoanelor străine.

3. Vremelnicia

În opinia apelantului caracterul vremelnic sau provizoriu al măsurii solicitate în sensul suplinirii consimțământului său cu privire la pașaport și deplasarea copilului în străinătate nu este îndeplinit, deoarece pașapoartele eliberate au valabilitate distinctă și nu țin cont de soluționarea unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată. Chiar dacă deplasarea copilului în străinătate ar putea fi până la soluționarea dosarului nr._, în niciun caz valabilitatea pașaportului eliberat pe numele copilului nu ține de acest aspect. Or, instanța trebuie să țină cont și de prevederile legale privind valabilitatea pașaportului și doar strict de deplasarea copilului în străinătate.

Ca atare, apreciază că nici această condiție nu este îndeplinită.

4. Neprejudecarea fondului

Este în mod evident că prin pronunțarea hotărârii atacate privind suplinirea consimțământului apelantului la întocmirea pașaportului pe numele fiului său prejudecă fondul cauzei, deoarece nu ține cont de termenele legale ale pașapoartelor care se pot elibera pe numele copiilor prevăzute de art.18 din Legea nr.248/2005.

Consideră că și în ce privește deplasarea minorului în străinătate fără consimțământul apelantului, hotărârea pronunțată în cauză prejudecă fondul.

În concluzie, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale art.996 Cod procedură civilă și ca atare solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă prevederile art.17-18 din Legea nr.248/2005, art.194, art.996 și urm. art.451-453, art.466 și urm., art.996 și urm. Cod procedură civilă.

Intimata-reclamantă S. S. S. nu a formulat întâmpinare la apelul pârâtului.

Astfel cum rezultă din actele de procedură întocmite de instanță, tribunalul a examinat cu prioritate cererea apelantului de suspendare a executării ordonanței primei instanțe.

Potrivit Încheierii adoptate cu prilejul ședinței publice de judecată din data de 4.09.2015, pentru rațiunile acolo arătate, cererea de suspendare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Analizând motivele apelului, tribunalul le apreciază a fi neîntemeiate, întrucât:

1.a) Este întru totul greșită susținerea apelantului potrivit căreia prima instanță a abordat greșit chestiunea aparenței de drept, ea netrebuind să fie în favoarea reclamantei, ci a copilului minor.

Conchidem astfel, deoarece tocmai dreptul copilului la educație a fost avut în vedere de judecătorie atunci când a analizat îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a cererii. Rezultă cu puterea evidenței acest fapt din considerentele sentinței și numai o ușoară stângăcie în exprimare – scuzabilă, de altfel, dat fiind timpul scurt de elaborare a hotărârii specific procedurilor urgente – ar putea avea unele îndoieli în această privință. Dacă însă avem în vedere că deficiența este minimă și că, in extremis, ea ține de formă și nu de fond, atunci cu certitudine remarcăm contrariul celor susținute de apelant: judecătoria a luat în considerare faptul că minorul s-a născut în Spania, că a locuit acolo cu mama sa și în ultimul an a frecventat cursurile școlare.

b. Nu se poate susține cu temei că prima instanță a omis să-și motiveze soluția dată cererii de eliberare a pașaportului minorului cu suplinirea acordului tatălui pârât și că aproximativ 99% din motivare se referă exclusiv la deplasarea copilului în străinătate pentru simplul fapt că, în conformitate cu dispozițiile Lg.nr.248/2005, într-o astfel de ipoteză, sunt similare condițiile pentru eliberarea pașaportului cu cele pentru ieșirea din țară. Așa fiind, motivarea admiterii unei cereri înseamnă implicit și motivarea celeilalte.

c) Stabilirea tipului de pașaport ce urmează a-i fi eliberat minorului nu cade în sarcina instanței, ci a serviciului public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor. Această structură administrativă decide în această privință, iar decizia ei nu poate fi samavolnică, așa cum susține apelantul, câtă vreme autoritatea administrativă este datoare să respecte dispozițiile legale în materie, iar activitatea ei este cenzurabilă de către instanța de contencios administrativ.

2. Urgența măsurii solicitate este evidentă atâta timp cât minorul este integrat în sistemul de învățământ din Spania și noul an școlar este pe cale să înceapă. Inevitabil, o soluție contrară, ar păgubi prin întârziere dreptul copilului la educație.

3. Măsura dispusă de judecătorie prin ordonanță este explicit provizorie și ea durează până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, caracterul temporar al primei măsuri fiind asigurat de caracterul temporar necontestat al celei de a doua.

4. În fine, în cauză este îndeplinită și condiția neprejudecării fondului, ea derivând, pe de o parte, din vremelnicia măsurii dispuse și, pe de altă parte, din caracterul sumar al procedurii la finalul căreia a fost adoptată ordonanța.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.999 alin.1, 2 și 3 și art.480 alin.(1) Cod proc.civ., a respins, ca nefondat, apelul pârâtului F. A. G. declarat împotriva sentinței civile nr.2606/2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimata S. S. S.. De asemenea, a respins și cererea apelantului pentru obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul pârâtului F. A. G., CNP_, domiciliat în Satu M., ., . M., având domiciliul procedural ales în Satu M., ., . M., împotriva Sentinței civile nr. 2606/14.08.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. S. S., CNP_, domiciliată în loc. Doba, nr. 164, jud. Satu M., cu reședința în Spania, . Valeras (Cuenca).

Respinge cererea apelantului pentru obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.09.2015.

Președinte,

T. B.

Judecător,

T. T.

Grefier,

A. M.

Red.T.B./10.09.2015

Tehnored_BER /10.09.2015

Ex.4

- ..cu: F. A. G., S. S. S.

Jud.fond: C. L. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 359/2015. Tribunalul SATU MARE