Contestaţie la executare. Decizia nr. 12/2013. Tribunalul SIBIU
Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 938/306/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. H.
Judecător D. R. L.
Judecător M. D.
Grefier L. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil privind pe recurentul U. V.
în contradictoriu cu intima C. DE A. DE SĂNĂTATE SIBIU împotriva sentinței civile nr. 3688/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu,având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul U. V. personal, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depuse cin partea recurentului răspuns la întâmpinarea intimatei.
Recurentul solicită ca intimata să facă dovada calculului penalităților. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației pentru toată suma
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3688/2012 a Judecătoriei Sibiu s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul U. V. în contradictoriu cu C. Județeană de A. de Sănătate deoarece acesta are debite neachitate, iar anularea formelor de executare dintr-un alt dosar ca urmare a constatării nelegalei comunicări a actelor de executare nu înlătură obligația plății contribuției de asigurări sociale.
Împotriva sentinței a declarat în termen recurs, contestatorul U. V. care a solicitat modificarea sentinței și stingerea litigiului și anularea tuturor obligațiilor de plată către C.J.A.S. Sibiu.
Recurentul a invocat faptul că s-a pornit executarea silită împotriva sa în baza titlului executoriu 2024/2010 și a somației_/2010 însă acestea au fost anulate prin dec. civilă 604/2011 a Tribunalului Sibiu astfel că în mod nelegal s-a emis o nouă adresă nr._/2012 de către intimată prin care se solicita executarea acelorași debite ca și cele anulate.
În drept recursul nu a fost motivat.
Intimata C.J.A.S. prin A.N.A.F. reprezentantă de D.G.F.P. Sibiu prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului deoarece recurentul datorează contribuții de asigurări sociale din cedarea folosinței bunurilor.
Analizând recursul în limita motivelor invocate, cât și din oficiu instanța l-a găsit fondat în parte pentru următoarele considerente:
Recurentul U. V. a realizat venituri în perioada 2005 – 2008 din cedarea folosinței bunurilor pentru care nu a achitat contribuția de asigurări sociale.
În conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. 2 lit. e din O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (respectiv art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății) pensionarii au obligația plății unei contribuții lunare sub forma unei cote de 6,5 % care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor.
Totodată, potrivit art. 12 alin. 3 din Ordin CNAS nr. 221/2005 și respectiv art. 12 alin. 3 din Ordin CNAS nr. 617/13.08.2007, persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor vor plăti contribuția anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța.
În speță, reclamantul nu a respectat obligația legală instituită de art. 53 din O.U.G. nr. 150/2002 (respectiv art. 215 din Legea nr. 95/2006), potrivit căreia persoanele care au obligația să își asigure sănătatea sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza declarației de asigurare, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5%.
În aceste condiții C.J.A.S. Sibiu a început executarea silită împotriva recurentului pentru recuperarea debitului restant, omițând titlul executoriu nr. 2024/13.12.2010.
Dosarul de executare silită a făcut obiectul unei contestații la executare înaintată pe rolul Judecătoriei Sibiu în dosar nr._/306/2010 care a avut drept consecință anularea actelor de executare începute împotriva contestatorului pe motiv că procedura de comunicare a fost viciată.
Prin urmare, C.J.A.S. Sibiu l-a înștiințat pe recurent prin adresa nr._/11.01.2012 că actele de executare silită au fost anulate în baza hotărârii judecătorești pronunțată în dosar nr._/306/2010, comunicându-i totodată debitele restante aferente anilor 2007 și 2008, cu accesorii stabilite conform legii.
Instanța de recurs constată că adresa cu nr._/11.01.2012 – fila 22 dosar fond – reprezintă o înștiințare de plată deci o nouă executare pentru contribuția aferentă anilor 2008, 2009 respectiv pentru 839 lei. Cu toate acestea nu s-a emis un nou titlu executoriu care să-i fie comunicat recurentului cu respectarea prev. art. 44 din O.G. 92/2003 astfel că penalitățile și dobânzile de întârziere nu pot fi executate.
Prin decizia civilă nr. 604/2011 a Tribunalului Sibiu s-au anulat titlul executoriu 2042/2010 și somația_/2010 urmare a nelegalității comunicărilor acestora astfel că, creanța (contribuția la asigurări) nu s-a stins ea subzistă în continuare sumele nefiind prescrise.
Curgerea dobânzilor și penalităților pentru obligația fiscală încep să curgă de la o nouă recomunicare a titlului executoriu, astfel că s-au încălcat prev. art. 44 și ale art. 119 O.G. 92/2003, motiv pentru care în baza art. 304 pct. 9, 312 C.pr.civ. coroborat cu art. 44, 119 din O.G. 92/2003 se va admite recursul declarat de contestatorul U. V. împotriva sentinței civile nr. 3688/2012.
Se va admite în parte contestația la executare și se va anula în parte înștiințarea de plată nr._/11.01.2012 în ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere aferente anilor 2007 și 2008.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată deoarece nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul U. V. împotriva sentinței civile nr. 3688/2012 a Judecătoriei Sibiu pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte contestația la executare formulată de U. V. în contradictoriu cu C.J.A.S. prin D.G.F.P. Sibiu și în consecință:
Anulează în parte înștiințarea de plată nr._/11.01.2012 în ceea ce privește 769 lei dobânzi de întârziere și 126 lei penalități de întârziere aferente anilor 2007 și 2008.
Menține restul dispozițiilor atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 17.01.2013 în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. H. D. R. L. M. D.
Grefier,
L. V.
Red. D.R.L.18.01.2013.
Tehnored.L.V.22.12.2013.
Ex.2
← Uzucapiune. Decizia nr. 118/2013. Tribunalul SIBIU | Fond funciar. Decizia nr. 508/2013. Tribunalul SIBIU → |
---|