Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 711/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 711/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 711/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 711/2015

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - E. D.

Judecător - D. S. C.

Grefier - F. O.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe apelanta S.C. A. - C. S.A. SIBIU și pe intimata C. M., apel împotriva sentinței civile nr. 2961/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cauza este soluționată de completul de mai sus urmare a faptului că prin Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului Sibiu nr. 43/15.09.2015, s-a aprobat modificarea componenței completului Apel 1, în sensul înlocuirii doamnei judecător L. D. T., cu doamna judecător C. D. S..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Față de actele existente la dosar și întrucât se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța găsește cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 2961/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._ s-a dispus admiterea cererii formulate de reclamanta S.C. A.-C. S.A. Sibiu în contradictoriu cu pârâta C. M.. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 963,08 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de apă și canalizare pe perioada 03.12._14, și la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 50 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă și canalizare la imobilul acestuia din Bungard, nr. 95, județul Sibiu, pentru care a emis o . facturi, aflate la dosarul cauzei menționate mai sus, în prezent pârâta figurând în evidențele reclamantei cu un debit restant în valoare de 963,08 lei.

Pârâta nu a făcut dovada că ar fi achitat debitul restant sus amintit aferent facturilor fiscale emise de către creditoare în perioada noiembrie 2011 – mai 2014, ca urmare a serviciilor prestate de către aceasta și nici nu a contestat prestarea serviciilor de către reclamantă, deși avea obligația achitării contravalorii facturilor.

Analizând înscrisurile depuse de reclamanta creditoare în dovedirea cererii, instanța de fond a apreciat că cererea formulată este întemeiată, având în vedere că aceasta este beneficiara unei creanțe certe, lichide și exigibile față de pârât conform facturilor fiscale depuse la dosar necontestate de către pârât.

În ceea ce privește penalitățile solicitate, s-a apreciat că cererea este neîntemeiată, având în vedere că între părți nu s-a încheiat un contract în care să fie prevăzut cuantumul acestor penalități.

În temeiul art. 451 alin.1 și art.453 alin.1 C.pr.civ., având în vedere soluția de admitere a acțiunii, reținându-se culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, instanța de fond a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată(taxa de timbru).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând obligarea pârâtei la plata și a penalităților de întârziere, respectiv a sumei de 223,05 lei la data introducerii cererii și la plata penalităților calculate în continuare până la data efectivă a plății debitului.

În drept, a invocat prev. art. 31 alin. 7 din Lg. nr. 241/2006, art. 42 alin. 10 lit. a) și b) din Lg. nr. 51/2006, art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003, art. 1345, 1640 și următ. C.civ., art. 466 și următ. C.pr.civ.

S-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru – 25 lei (f.5).

Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 476 și următ. C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:

Este adevărat că, astfel cum s-a reținut de către instanța de fond, între părți nu s-a încheiat un contract în care să fie prevăzut cuantumul penalităților de întârziere, însă nu s-au contestat de către intimata pârâtă nici serviciile prestate de către apelantă, nici valoarea acestor servicii.

Atâta vreme cât intimata pârâtă a beneficiat de serviciile apelantei, chiar și în lipsa unui contract încheiat în scris între părți, beneficiara trebuie să le plătească în integralitate, deci inclusiv cu penalitățile de întârziere prevăzute de lege, prejudiciul produs în patrimoniul apelantei trebuind a fi acoperit în totalitate.

Astfel, art. 42 alin. 10 lit. a) și b) din Lg. nr. 51/2006 prevede – Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, urmând a se avea în vedere dispozițiile OG nr. 92/2003.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 2 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2961/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, și în consecință, va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul că va obliga intimata pârâtă C. M. la plata către apelanta reclamantă S.C. A.-C. S.A. SIBIU și a penalităților de întârziere aferente fiecărei facturi, calculate începând cu data scadenței și până la data achitării efective și integrale.

Va menține în rest hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Admite apelul formulat de reclamanta S.C. A.-C. S.A. SIBIU împotriva sentinței civile nr. 2961/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, și în consecință:

Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că obligă intimata pârâtă C. M. la plata către apelanta reclamantă S.C. A.-C. S.A. SIBIU și a penalităților de întârziere aferente fiecărei facturi, calculate începând cu data scadenței și până la data achitării efective și integrale.

Menține în rest hotărârea atacată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 octombrie 2015.

Președinte,

E. D.

Judecător,

D. S. C.

Grefier,

F. O.

Red. Tehnored. D.S.C./16.10.2015

4 ex.

j.f. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 711/2015. Tribunalul SIBIU