Expropriere. Sentința nr. 1900/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1900/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 1900/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1900/2015
Ședința publică de la 09 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Grefier L. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestator J. V. și pe intimat S. R. - COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., intimat P. DE PE L. TRIBUNALUL SIBIU, chemat în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- La data de 6.10.2015 reclamantul a depus la dosar concluzii scrise,
- La data de 7.10.2015 intimatul S. R. - COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A a depus la dosar concluzii scrise, după care,
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 2.10.2015 când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului A. în dosar nr._, reclamantul J. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin hotărârea ce o va pronunța:
- să fie obligat pârâtul la anularea in parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 49/28.11.2013 numai sub aspectul sumei stabilite ca despăgubire și stabilirea unei despăgubiri compuse din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
În motivarea acțiunii reclamantul susține că este proprietarul imobilului teren situat pe raza localității Ș. M. . în suprafață de 4169 mp.
Prin Decizia nr. 1617/27.12.2012, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în calitate de expropriator a decis exproprierea acestui imobil care a fost trecut în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului.
Deși Constituția României, ca și tratatele internaționale semnate de România garantează proprietatea și acordarea unei despăgubiri juste și prealabile înainte de exproprierea unui bun, chiar și pentru cauză de utilitate publică, abia prin hotărârea atacată, intimatele au stabilit despăgubirea pentru imobilul nostru la suma totală de 1.198,59 lei.
Suma reprezintă o valoare modică, adică 0,28 lei/mp de teren într-o zonă extrem de atractivă pentru investitori imobiliari și/sau pentru agricultură.
În zonă valoarea terenurilor este mult mai mare astei că a suferit de fapt o naționalizare, terenul trecând în proprietatea statului practic gratuit, fără ca acesta să plătească echivalentul dreptului de proprietate.
În cauză se impune instituirea unei comisii de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea contestatorului care să stabilească despăgubirea potrivit dispozițiilor legale (art.25 Legea nr.33 din 1994).
Potrivit acestui text legal, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
În drept art. 22 și urm. din Legea nr.255 din 2010 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii, art. l Protocolul adițional nr. l al CEDO.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:
Prin HG nr.1231/2010, au fost declanșate procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate că „Autostrada Orăștie - Sibiu", modificata si completata prin HG nr. 522/2011 si HG nr. 955/2012.
Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a Statului R. și în administrarea expropriatorului a operat de drept de la data emiterii Deciziei de expropriere nr. 1617/27.12.2012.
Printre terenurile afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Autostrada Orăștie - Sibiu" se află suprafața de teren proprietatea reclamantului, situat în extravilanul calității Ș. M., jud. Sibiu, având categoria fâneață, parte din . suprafață de 4.169 mp, poziția nr. 7837 în anexa nr. 2 la HG nr. 1231/2010 modificată și completată prin HG nr. 522/2011 si HG 955/2012.
Pentru acest teren a fost depusa cerere pentru plata despăgubirilor, iar din analiza documentației cadastral-juridice aflată la dispoziția Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, a rezultat că titularul dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii este J. V..
Prin procesul verbal nr. 49 din 28.11.2013 încheiat de Comisia de aplicare a Legii 255/2010, titularul dreptului de proprietate si-a exprimat dezacordul privitor la cuantumul despăgubirii stabilite pentru imobilul expropriat, astfel s-a dispus consemnarea sumei de 1.198,59 lei, stabilită cu titlu de despăgubiri, pe numele titularului dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii.
In concordanță cu procesul verbal menționat mai sus, Comisia a emis Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 49 din 28.11.2013, stabilind despăgubirea la suma totala de 1.198,59 lei, urmând ca aceasta sa fie consemnata într-un cont deschis pe numele persoanei expropriate.
Exproprierea pentru cauză de utilitate publică este reglementată de Constituția României, se efectuează în condițiile unei drepte și prealabile despăgubiri, așa cum s-a întâmplat și în acest caz, emițându-se o hotărâre de expropriere, despăgubirea fiind consemnată într-un cont pe numele titularului aparent al dreptului de proprietate.
Procedura exproprierii reglementată prin Legea 255/2010 a fost respectată, sumele individuale reprezentând plata despăgubirilor fiind consemnate la CEC Bank București.
Cuantumul despăgubirilor pentru suprafața menționata a fost stabilita in conformitate prevederile Legii nr. 255/2010 si ale HG 53/2011 - Normele metodologice de aplicare ale legi, avându-se în vedere categoria de folosința a terenului conform documentației cadastrale și nivelul valorilor estimate în grila notarilor publici.
Conform dispozițiilor art. 11 alin. 7-9 din Legea 255/2010 coroborate cu prevederile art. 8 din HG 53/2011 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 255/2010, raportul de evaluare imobilelor expropriate se întocmește pentru fiecare unitate administrativ- teritorială pe fiecare categorie de folosința, de către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România ANEVAR, avându-se în vedere expertizele întocmite si actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Potrivit Raportului de evaluare ce a stat la baza stabilirii despăgubirilor prin hotărârea de expropriere contestata, valoarea de piața a parcelei expropriate a fost calculata si prin metoda comparației directe, folosindu-se ca elemente de comparație: dimensiune, localizare, tipul de recolta de pe suprafața evaluata evaluată, utilitățile din zona, destinația, categoria localității (caracteristicile sociale ale acesteia), clasa de calitate a terenului, drumuri de acces si baze de depozitare. Sintagma „valoarea reala a imobilului" reprezintă, potrivit alin. 2 al art. 26 din Legea 133/1994, „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza". Este vorba în fapt de valoarea de piața a imobilului, definita in Standardele internaționale de evaluare IV S ca suma estimata pentru o proprietate ce va fi schimbata, la data evaluării, intre un cumpărător decis si un vânzător hotărât, . pret determinat obiectiv.
Reclamanții pretind la modul general ca valoarea de circulație a imobilului nu corespunde prețului de piața, fara a arata concret care elemente de comparație au fost alese în mod greșit sau nu au fost avute in vedere. De asemenea, nu au pretins ca valoarea stabilita de către expropriator nu corespunde celei inscrise in grila notarilor publici pentru trenurile amplasate in zona fiind incalcate dispozițiile art. 11 din Legea 255/2010.
Deși solicita in cererea de chemare in judecata ca la stabilirea despăgubirilor trebuie să se aibă in vedere prețul cu care se vand in mod obișnuit imobilele de același fel in unitatea administrativ-teritoriala, reclamanții nu aduc dovezi ale unor tranzacții încheiate terenuri similare celui in litigiu.
Astfel, pretențiile reclamantului nu sunt justificate, valoarea despăgubirilor acordate imobilele expropriate reflectând piața imobiliară actuală.
In ceea ce privește prejudiciul produs prin expropriere, considera ca suprafața rămasă in urma exproprierii poate fi folosita potrivit scopului ei, valoarea terenului nefiind diminuata. Mai mult, realizarea obiectivului Autostrada Orastie - Sibiu a determinat modificari in piața imobiliara locala, in sensul schimbării categoriei de folosința, din teren agricol in teren construibil, in final rezultând o creștere a preturilor terenurilor.
De asemenea pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca in cazul admiterii acțiunii reclamanților, hotărârea pronunțata sa fie opozabila chematului in garanție in vederea obligării suplimentarii sumelor ce vor fi acordate reclamanților.
În motivarea cererii se arată că prin HG nr. 1231/2010, au fost declanșate procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate Publică „Autostrada Orăștie - Sibiu", modificata si completata prin HG nr. 522/2011 si HG 955/2012.
Imobilele expropriate sunt proprietatea Statului R. de la data emiterii Deciziei de expropriere nr. 1617/27.12.2012.
Ministerului Finanțelor Publice, are calitatea de reprezentant al Statului R. si administrator al bugetului general consolidat, intrucat S. R. prin CNADNR are calitate de gestionar al fondurilor doar in limita fondurilor aprobate prin HG 1231/2010.
Suplimentele acordate eventual de instante, pot fi duse la îndeplinire doar prin intermediul Ministerului Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din data de 16.10.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul este proprietarul imobilului teren situat pe raza localității Ș. M. . în suprafață de 13.300 mp conform extrasului CF nr._ depus la fila 13.
Prin Decizia nr. 1617/27.12.2012, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în calitate de expropriator a decis exproprierea suprafeței de 4.169 mp care a fost trecut în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului.
În vederea realizării obiectivelor de interes național, județean și local conform Legii 255/2010 ( în speță „Autostrada Orăștie – Sibiu”) reclamantul a fost expropriat de suprafața de 4.169 mp din terenul proprietatea sa, pentru care s-a stabilit o despăgubire în valoare de 1.198,59 lei, sens în care pârâta a emis Hotărârea nr. 49/28.11.2013 ( fila 6).
Potrivit art. 22 alin. 1 și 3 din Legea 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a despăgubirilor, acțiunea astfel formulată urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul acestora sunt prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispune că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data transferului dreptului de proprietate conform deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, persoanelor îndreptățite.
Pentru stabilirea despăgubirilor aferente terenului expropriat reclamanților s-a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie compusă din trei experți, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 și care a stabilit valoarea prin metoda comparațiilor de piață, cu luarea în considerare a zonei în care este situat terenul și evident a prețurilor cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data transferului dreptului de proprietate ( filele 118-138 și 239-246) .
Au concluzionat experții că prețul unui mp teren extravilan de natura celui ce face obiectul litigiului este de 5,16 euro/mp așa încât valoarea reală a despăgubirilor datorate reclamanților se cifrează la suma de 95.530 lei.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză precum și împrejurarea că această probă administrată în cauză a ținut seama de toate criteriile de evaluare menționate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, prezenta acțiunea se privește a fi în parte fondată, sub aspectul cuantumului despăgubirii datorate reclamantului, urmând a fi admisă în parte.
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit la plata sumei de 95.530 lei, sumă la care va fi obligat pârâtul a o achita acestuia cu titlu de despăgubire.
Cât privește valoarea prejudiciului solicitat de reclamanți și stabilit de experți ca fiind în sumă de 109.888 lei acesta nu se va acorda pentru următoarele motive:
Conform concluziilor raportului de expertiză (fila 128) terenul este extravilan și are categoria de folosință fânaț conform planului cadastral și noului PUG Ș. M., dar în documentația cadastrală de expropriere este notat ,, teren arabil’’.
Această parcelă, atât prin suprafață, cât și prin amplasament, poate fi folosită în continuare potrivit categoriei de folosință, respectiv fânaț.
Mai mult terenul nu are utilități în vecinătate sau apropriere, rețeaua de energie electrică cea mai apropriată din zonă fiind la 800 m.
Pe de altă parte, acordarea unor despăgubiri egale cu valoarea prețul de circulație al terenului neexpropriat, în condițiile în care nu s-a dispus și exproprierea lui, reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, astfel că stabilirea unor astfel de despăgubiri este nelegală, nefiind circumscrise noțiunii de prejudiciu la care se referă art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Eventualele prejudicii pe care reclamantul le-ar putea încerca prin exproprierea parcelei în discuție, ar putea consta în costurile amenajării unei noi căi de acces și reducerea valorii terenului pe care va fi amplasată această cale, ca urmare a schimbării categoriei de folosință aceasta cu atât mai mult cu cât experții au concluzionat prin raportul de expertiză că s-ar putea realiza ușor un acces respectiv un drum balastat de circa 4-6 m lățime de-a lungul canalului Cn 595 pe o lungime de circa 800 m, urmat de un podeț la .>
Pentru considerentele expuse acțiunea de față va fi în parte admisă prin anularea parțială a hotărârii atacate nr. 49/28.11.2013 emise de pârât, în sensul celor arătate și a obligării pârâtului în baza art. 274 Cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în sumă de 8700 lei compusă din onorarii experți dovedite prin chitanțele depuse la dosar ( filele 107 și 113 - 4200 lei ) și onorariu avocat ( fila 292 - 4500 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul J. V., CNP_ cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocatură H. D. din Sibiu, .. 2, jud. Sibiu în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, . nr. 38 sector 1, și în consecință:
Dispune anularea parțială a Hotărârii nr. 49/28.11.2013 emisă de pârât, sub aspectul cuantumului despăgubirilor pentru suprafața de 4169 mp teren, expropriată.
Stabilește valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamantului la suma de 95.530 lei și obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 95.530 lei reprezentând valoarea stabilită de instanță ca despăgubire pentru terenul expropriat.
Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a prejudiciului pentru . urma exproprierii.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în sumă de 8700 lei .
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2015.
Președinte, E. D. | ||
Grefier, L. A. |
Red./tehnored. E.D.
7 ex./23.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 638/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 708/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








