Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 46/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 46/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 46/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 46
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. R. L.
Grefier D. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe apelanta C. A. S.A., intimat A. P. C., având ca obiect, cerere de valoare redusă, împotriva sentinței civile nr.2931/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza a fost dezbătută în apel la data de 8 ian. 2015 încheierea din acea zi făcând parte integrantă din această hotărâre.
INSTANȚA,
Asupra apelului civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr.2931/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis cererea formulată de reclamantul A. P. C., împotriva pârâtei C. A. S.A., pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantului suma de 1000 lei reprezentând despăgubiri precum și dobânda legală calculată la această sumă, de la 31.1.2014 și până la data de 7.2.2014 și la plata cheltuielilor de judecată de 50 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reține:
Prin Decizia civilă nr. 238/16.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București a fost admis recursul declarat de A. P. C. împotriva s.c. 3843/2013 pronunțată de Tribunalul București, a fost modificată ă sentința atacată, în sensul că a fost admisă contestația. A fost anulată decizia nr.41._ din data de 12.05.2011 emisă de către pârâtă, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul și funcția deținute anterior concedierii și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la efectiva reintegrare, precum și la a plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Hotărârea a devenit irevocabilă la data pronunțării, respectiv la data de 16.01.2014. La data de 27.01.2014 reclamantul achită către C. –V. V. – Cabinet de avocat, suma de 1000 lei reprezentând onorariu executare Decizie pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2011. Prin urmare, mandatul avocatului a fost dat și remunerat pentru redactare și asistenta in cadrul fazei executării. Înscrisurile depuse la dosar atestă toate demersurile efectuate de avocat începând cu data date de 31.01.2014. Pârâta a îndeplinit obligațiile pecuniare stabilite în sarcina ei la data de 7.02.2014, astfel cum rezultă din copia O.P. 7178/7.02.2014-fila 39 dos. Apărarea pârâtei potrivit căreia hotărârea a fost redactată doar în data de 29.01.2014, nu a fost primită deoarece obligația ei subzista încă din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv 16.01.2014 .
Potrivit dispozițiilor art. 1025 al.1 NCPC, procedura cu privire la cererile de valoare redusă „se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.” Alineatele 2 și 3 exclud de la această procedură, materia fiscală, vamală sau administrativ, cereri privind răspunderea statului pentru acte și omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, precum și cereri privind: starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice, drepturi patrimoniale născute din raporturi de familie, moștenire, insolvență, concordat preventiv, procedura de lichidare a societăților insolvabile și alte proceduri asemănătoare, asigurări sociale, dreptul muncii, închirierea unor bunuri imobile (cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unor sume de bani), arbitraj și atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
În cauză au fost îndeplinite condițiile răspunderii civile reglementată de art. 1357 C. civil, astfel că pârâtei i-a revenit obligația reparării prejudiciului suportat de reclamant. În speță, creanța reclamantului este certă, lichidă și exigibilă și reprezintă obligația de plată a sumei totale de 1000 lei reprezentând despăgubiri sens în care a obligat pârâta la plata acestei sume, precum și dobânda legală calculată la această sumă de la data de 31.01.2014, până la data de 7.02.2014 (conform O 13/2011 ).
În baza art. 453 al. 1 NCPC, raportat la art. 1031 NCPC, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel, în termen, motivat solicitând admiterea apelului „casarea” sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Din motivarea apelului se reține că obligarea societății la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată, este o soluție netemeinică și nelegală, iar hotărârea instanței nu este motivată.
Apelanta arată că plata debitului s-a efectuat benevol astfel că nu se impune obligarea la plata debitului.
În drept, se invocă art. 466 și urm. C.p.civ.
Apelul nu este fondat întrucât reclamanta a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentant de decizia civilă nr.238/16.01.2014 a Curții de Apel București la 27.01.2014, dată la care s-a achitat onorariul de avocat pentru faza executării silite.
Corespunde adevărului că apelanta a plătit debitul la 7.02.2014, dar la acea dată mandatul avocatului pentru faza executării silite a fost dat, cum în mod corect reține instanța de fond, situație în care susținerile apelantei privind nelegalitatea ori netemeinicia hotărârii, întrucât s-a făcut o plată
benevolă, sunt lipsite de suport legal.
Cel de-al doilea motiv invocat de apelantă, privind nemotivarea hotărârii, este străin cazului de speță întrucât prima instanță reține, în considerentele hotărârii, motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței pentru admiterea acțiunii.
De altfel apelanta, deși promovează prezenta cale de atac ordinară, invocând disp. art. 466 și urm. C.p.civ., solicită „casarea hotărârii” – solicitare ce nu are nici un suport legal având în vedere disp. art. 480 C.p.civ., aplicabile în cazul declarării apelului.
Pentru considerentele expuse, în condițiile art. 480 (1) C.p.civ., apelul, astfel cum a fost formulat, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta . împotriva sentinței civile nr.2931/2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. D. D. R. L. D. M.
pl.C.M., semnat conf. art. 426 (4) NCPC
Președinte,
M. D.
red.MD/29.1.2015
tehn.red.DM/11.2.2015
ex.4; j. fond M. P.
Jud. Sibiu
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 25/2015. Tribunalul SIBIU | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 912/2015.... → |
|---|








