Validare poprire. Decizia nr. 65/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 65/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia Civilă Nr. 65/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. H.
Grefier A. F. A.
Pe rol fiind amânarea de pronunțare a cauzei civile privind pe apelant H. A. și pe intimat ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, intimat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI -ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6- TREZORERIA STATULUI SECTOR 6, având ca obiect validare poprire împotriva sentinței civile nr. 4108/2014 a Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 4108/2014 a Judecătoriei Sibiu, s-a respins cererea de validare a popririi.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin cererea de validare a popririi înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub dosar nr._, creditorul H. A. a solicitat în contradictoriu cu terțul poprit Trezoreria Statului Sector 6 și debitoarea Administrația F. pentru Mediu ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună validarea popririi pentru suma de 9311,94 lei reprezentând titlul executoriu și cheltuieli de executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, în baza sentinței civile nr. 3085/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu, rămasă irevocabilă, Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu au fost obligate la plata sumei de 2.927 lei achitată cu titlul de taxă de poluare, dobânda până la data plății și cheltuieli de judecată în cuantum de 639,3 lei. Creditorul a formulat cerere de executare silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 104/2014 instrumentat de Biroul executorilor judecătorești Asociați C. M. și M. R. A.. Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sibiu prin încheierea civilă nr. 963/CC/17.02.2014.
Urmare a refuzului debitoarei de plată a sumelor, creditorul H. A. a demarat procedura executării silite. Terțul poprit a refuzat să dea curs cererii de poprire.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 453 și 789 Noul Cod de Procedură Civilă.
Intimata Administrația F. pentru Mediu a formulat întâmpinare (f. 25), prin care a solicit respingerea cererii, motivat de apariția OUG nr. 8/2014, care, prin art. XV a prevăzut eșalonarea restituirii sumelor rezultând din taxa de poluare, executarea silita fiind suspendată de drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:
Prin sentința civila nr. 3085/CA/2013 pronunțată de Tribunalului Sibiu, debitoarea Administrația F. pentru Mediu a fost obligată față de creditorul H. A. la plata sumei de 2.927 lei cu titlu de pretenții, dobânda legală asupra acestei sume, calculată de la data plății, respectiv de la data de 26.08.2008 până la restituirea efectivă și suma de 639,3 lei cheltuieli de judecată. Sentința menționată a rămas irevocabilă.
Creditorul a formulat cerere de executare silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 104/2014 instrumentat de Biroul executorilor judecătorești Asociați C. M. și M. R. A.. Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sibiu prin încheierea civilă nr. 963/CC/17.02.2014.
Potrivit art. 786 NCPC, creditorul recurge la procedura validării popririi atunci când, după ce executarea silită prin poprire a fost încuviințată și poprirea înființată, terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin.
Pentru a se admite cererea de validare a popririi, este necesar sa se stabilească, după citarea creditorului, a debitorului urmărit și a terțului poprit, si după administrarea de probe, dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, ceea ce duce la concluzia că în aceasta procedură creditorul trebuie să dovedească raportul de creanță dintre celelalte două părți.
La data de 28.02.2014 a fost publicată OUG nr. 8/2014 care, prin art. XV, instituie măsuri pentru plata eșalonată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, având ca obiect restituirea taxei auto.
Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi, judecătorul este obligat să aibă în vedere la soluționarea unei cauze, toate modificările legislative, aplicând legea in vigoare la data soluționării cererii. Cazurile de ultraactivitate a legii vechi sunt de strictă interpretare. Situația în speță nu se circumscrie printre cazurile menționate.
Chiar dacă executarea silita a fost pornită anterior datei de intrare în vigoare a actului normativ menționat mai sus, prin care se stabilește modul în care se vor executa anumite creanțe, actul normativ este aplicabil in virtutea principiului aplicării cu caracter imediat a legii noi.
Conform art. XV alin 1-7, nici un contribuabil care a plătit inițial taxa de poluare și care a obținut un titlu executoriu pentru recuperarea creanței de la Ministerul Mediului, nu poate obține prin procedura executării silite, plata integrala a debitului, motivat de faptul că alin. 1 prevede o eșalonare a taxelor auto pe o perioada de 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora.
Dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul ca executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită (CEDO, Cauza Ulger c. Turciei, cererea_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. si D. c. României, cererea_/00).
Instanța europeana recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigentelor art. 6 (cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Instituția debitoare nu a refuzat onorarea obligației stabilite în sarcina sa, însă a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporționala cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG nr. 71/2009 nu neaga dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere dreptului recurentului de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului si argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel ca sunt incidente dispozițiile convenției europene.
OUG nr. 8/2014 nu încalcă prevederile Directivei 2000/35/CE, care stabilește cauze derogatorii de la termenul de 90 zile, respectivul termen fiind doar unul de recomandare.
Obligația de plată eșalonată a titlurilor executorii a fost impusă de guvern într-o situație de excepție determinată de multitudinea taxelor de poluare de recuperat în raport cu mijloacele financiare, cauză neimputabilă autorităților care pot aduce astfel justificări valabile.
Apariția OUG nr. 8/2014 are drept consecință imposibilitatea validării popririi.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a dispus respingerea cererii formulată de creditor, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditorul H. A. solicitând modificarea în tot în sensul de a se admite cererea de validare a popririi astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului se arată că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de validare a popririi, hotărârea fiind dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor legale întrucât, potrivit art.XV alin.7 din O.U.G. nr.8/2014, acest act normativ se aplică doar sumelor aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită.
Apelantul susține că aceste dispoziții de eșalonare a plății nu îi sunt aplicabile întrucât procedura executării silite a fost demarată la 12.10.2014, deci anterior adoptării ordonanței.
În sprijinul apelului se invocă art.663 alin.1 Cod proc.civ. dar și faptul că cheltuielile de executare nu se eșalonează pentru că actul normativ nu face referire la ele. Se susține că poprirea ar trebui încuviințată cel puțin pentru prima tranșă din cuantumul sumei ce face obiectul titlului executoriu.
Ultimul motiv de apel se referă la încălcarea dreptului de proprietate garantat de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, dar și faptul că instanța de fond nu a dat curs principiului aplicării imediate a dreptului comunitar, astfel cum a stabilit Curtea Europeană de Justiție în cauza N.. De asemenea, în cauza Ș. contra România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că prin refuzul de a executa o hotărâre judecătorească irevocabilă, precum și refuzul plății cheltuielilor de judecată, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa.
În drept art.466 și urm. Cod proc.civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reține că apelul este neîntemeiat și va fi respins pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.XV din O.U.G. nr.8/2014 care instituie măsuri pentru plata eșalonată a sumelor stabilite prin titluri executorii, hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei auto.
În plus, același act normativ prevede, în art. XV alin. 2 și 4 că cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația F. pentru Mediu. În cursul termenului preăzut la alin. (1) orice procedură de executare silita se suspendă de drept.
Această suspendare prevăzută de alin.4 este aplicabilă, evident, și executărilor silite demarcate anterior intrării în vigoare a ordonanței, altfel, suspendarea nu ar avea niciun obiect, și împiedică și poprirea solicitată de apelant, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Niciunul dintre motivele de apel nu este întemeiat.
Prin eșalonarea plății sumelor ce trebuie restituite apelantului, initmata și instituțiile statului nu refuză plata, deci nu încalcă dreptul de proprietate al acestuia, ci aplică un act normativ de eșalonare a plății, act ce se încadrează în marja de apreciere pe care o au statele în alegerea mijloacelor proprii prin care sistemul judicar răspunde exigențelor art.6 din CEDO, fără a atinge însăși substanța dreptului.
Așa cum instanțele europene au arătat, în perioade de criză, statele pot lua anumite măsuri cu scopul legitim de a proteja bugetul și deci interesul general cu condiția ca ingerința să fie rezonabilă și proporțional cu scopul urmărit. De altfel, instanța de fond a arătat pe larg, de ce aplicarea textului legal de eșalonare nu încalcă practica CEDO sau a Curții Europene de Justiție, pentru că nu neagă dreptul la executare, ci doar permite o întârziere rezonabilă pentru aaceasta.
Pentru executarea primei tranșe apelantul trebuie să se adreseze cu cerere direct instituției debitoare, urmând ca aceasta să întocmească graficul de rambursare și să plătească în termenele stabilite.
Pentru aceste motive, în baza art.466 și 480 Cod proc.civ. se va respinge apelul și se va păstra sentința atacată. Întrucât apelantul este în culpa procesuală urmare a respingerii apelului se va respinge și cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de creditorul H. A. împotriva sentinței civile nr. 4108/17.07.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.
Respinge cererea de acordare de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
Președinte, Judecător,
V. C. D. C. H.
Plecată în C.M
Semnează conf. art. 426 C.p.c
Președintele completului
V. C. D.
Grefier,
A. F. A.
Red.C.H/11.03.2015
Jud. fond. H. M.
tehn.A.F./12.03.2015
6 ex
| ← Cereri. Decizia nr. 68/2015. Tribunalul SIBIU | Uzucapiune. Decizia nr. 25/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
