Evacuare. Decizia nr. 66/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 66/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 66/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. H.
Grefier A. F. A.
Pe rol fiind amânarea de pronunțare a cauzei civil privind pe apelant M. MEDIAȘ PRIN PRIMAR și pe intimat B. R., având ca obiect pretenții împotriva sentinței civile nr. 1010/17.07.2014 a Judecătoriei Mediaș.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 1010/17.07.2014, pronunțată de Judecătoria Mediaș, s-a admis în parte acțiunea civilă formultă de reclamant M. MEDIAȘ prin primar, în contradictoriu cu pârâta B. R., s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat administrativ în Mediaș . . jud. Sibiu, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1486,9 lei reprezentând chirie restantă și 523,69 lei reprezentând majorări de întârziere și s-au respins cererile reclamantului de obligare a pârâtei la plata lipsei de folosință și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 30.05.2014 reclamantul M. MEDIAȘ a solicitat evacuarea pârâtei B. R. din imobilul situat administrativ în Mediaș . . ., obligarea acesteia la plata chiriei restante în sumă de 1486,9 lei, a majorărilor de întârziere de 523,69 lei pentru perioada 31.03.2012 – 19.05.2014, obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între 19.05.2014 și data evacuării efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că prin contractul de închiriere nr. 353/16.10.2001 în vigoare până la data de 19.05.2014 pârâta a închiriat de la autoritățile locale locuința menționată. A înregistrat datorii la plata chiriei, achitate parțial ulterior. Începând cu data de 19.05.2014 pârâta nu mai deține titlu locativ. Oricum aceasta putea fi evacuată anterior pentru neplata chiriei, conform art. 9 al. b din contract. Lipsa de folosință a imobilului îndreptățește reclamantul la obținerea de daune.
În drept, reclamantul a indicat prevederile art. 29, 94 lit. d, 194 NCPC, art. 1350, 1531 al. 2, 1809 al. 1, 1830, 1831, 1832 NCC, art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Fiica pârâtei a comunicat instanței un înscris și s-a prezentat la termenul de judecată stabilit, afirmând că pârâta nu mai locuiește în imobil, întrucât se află în străinătate, familia sa fiind cea care locuiește faptic la adresa indicată, a discutat cu reprezentanții primăriei despre eșalonarea datoriilor pe care intenționează să le achite și va încerca să închirieze personal locuința respectivă.
Din actele dosarului rezultă că între pârâtă și . a fost încheiat contractul de închiriere a locuinței situată în Mediaș . ., purtând nr. 353/16.10.2001, cu durata reînnoită până la data de 19.05.2014 ( f. 9-11 ). Proprietar al imobilului este statul român ( M. Mediaș ) – f. 12-13. Prin HCL Mediaș nr. 6/2010 a fost ridicat dreptul de administrare al . pentru imobilele din domeniul privat al statului ( f. 14-15 ).
Pârâta înregistrează datorii la plata chiriei începând cu luna octombrie 2011, însă ulterior a achitat datoriile pentru perioada octombrie 2011- februarie 2012 ( f. 16-17 ). În prezent rârâta înregistrează un debit principal restant de 1486,9 lei pentru perioada martie 2013 – aprilie 2014, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 523,69 lei, calculate pentru intervalul 31.03.2012 – 19.05.2014 ).
Pârâta a fost somată de mai multe ori să achite debitele restante, dar nu a dat curs solicitărilor reclamantului ( f. 18-21 ).
În prezent pârâta nu mai locuiește în imobil, conform spuselor fiicei, fiind plecată în străinătate. La adresa indicată locuiește fiica pârâtei și familia ei, aceasta încheiind un angajament de plată cu Direcția Fiscală Locală nr. 6794/07.02.2014 ( f. 27 ) pentru stingerea datoriei.
Totuși, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii, având rezerve cu privire la respectarea angajamentului asumat de fiica pârâtei.
Constatând că începând cu data de 19.05.2014 pârâta nu mai deține titlu locativ ca urmare a expirării contractului de închiriere, precum și faptul că a operat rezilierea contractului de închiriere ca urmare a neplății chiriei timp de 3 luni consecutiv ( art. 9 lit. b din contract ), instanța va admite cererea reclamantei și va dispune evacuarea, existând posibilitatea ca în orice moment pârâta să revină în locuință.
Cuantumul datoriilor acumulate nu a fost contestat, mai mult chiar este recunoscut de fiica pârâtei, astfel că, în temeiul art. 4 din contract și art. 1831 al. 2 NCC, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1486,9 lei reprezentând chirie restantă și 523,69 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 31.03.2012 – 19.05.2014.
Instanța a respins cererile reclamantului de obligare a pârâtei la plata lipsei de folosință și a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
În privința lipsei de folosință, instanța a reținut, pe de o parte, că reclamantul nu a cuantificat o sumă cu acest titlu și nu a indicat criteriul de avut în vedere pentru stabilirea acestor despăgubiri, iar, pe de altă parte, pârâta nu mai locuiește efectiv în imobil, astfel că nu poate fi obligată să acopere acest tip de prejudiciu.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că reclamantul este scutit de plata taxei de timbru, iar alte cheltuieli nu a probat că ar fi făcut.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Muncipiul Mediaș reprezentat de Primar solicitând modificarea ei în parte, în sensul admiterii cererii de obligare a pârâtei la plata contravalorii folosului de tras pentru imobilul reclamantei.
În motivarea apelului s-a arătat, in fapt, că în mod greșit prima instanță a reținut că nu s-a făcut cuantificarea prejudiciului creat, respectiv a folosului de tras, acesta fiind echivalentului chiriei lunare, precum și a dobânzilor, cu mențiunea ca acestea din urmă să fie calculate până la data evacuării efective.
Dacă instanța de fond avea nelămuriri cu privire la cuantumul sumei pretinse, avea obligația de a pune reclamantei în vedere acest aspect, în procedura reglementată de art. 200 Cod procedură civilă.
Nu are importanță faptul că pârâta nu mai locuiește în imobil, atâta vreme cât aceasta a deținut contract de închiriere și era obligată la respectarea tuturor clauzelor din acesta, mai mult decât atât, în prezent în imobil locuiește fiica pârâtei, aspect ce rezultă din întâmpinare.
În plus, reclamanta a avut în vedere și disp. art. 1832 alin. 2 din Noul Cod Civil, potrivit căruia hotărârea pronunțată este opozabilă și tuturor celor care locuiesc cu pârâta.
În drept au mai fost invocate disp. art. 470 Cod procedură civilă.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi nefondat pentru considerentele ce urmează:
Reclamanta apelantă nu neagă faptul că pârâta nu mai locuiește în imobilul pentru folosința căruia s-au cerut despăgubiri, iar aspectul este confirmat de către numita Schuster P. R., fiica pârâtei, care arată instanței că pârâta nu mai locuiește în imobil din anul 2008 și că imobilul este folosit de ea și de familia ei.
În acest context, este corectă soluția instanței de fond care a argumentat că pârâta, fostul locatar, nu poate fi obligată la plata contravalorii folosinței imobilului, pe care nu-l folosește.
Apelanta argumentează că pârâta s-a obligat, prin contractul de închiriere să respecte toate clauzele din contract, inclusiv plata chiriei, dar contravaloarea folosinței imobilului, solicitată prin petitul 3 al acțiunii, nu are la bază răspunderea contractuală.
Contravaloarea folosinței imobilului, ca răspundere civilă delictuală, revine celui care folosește efectiv imobilul, Schuster P. R. și familiei ei.
Apelanta a invocat disp. art. 1832 alin. 2 Cod civil, însă aceste prevederi legale arată că încetarea contractului de închiriere și hotărârea de evacuare a chiriașului sunt de drept opozabile și se execută împotriva tuturor persoanelor care locuiesc, cu titlu sau fără titlu, cu chiriașul.
Așa cum se observă, aceste prevederi legale nu sunt temei de obligare a fostului locatar la plata contravalorii folosinței imobilului, folosință exercitată de altcineva.
Pentru toate aceste considerente și în temeiul disp. art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat și va păstra ca legală și întemeiată sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul M. Mediaș prin primar împotriva sentinței civile nr. 1010/17.07.2014, pronunțată de Judecătoria Mediaș, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
Președinte, Judecător,
V. C. D. C. H.
Plecată în C.M
Semnează conf. art. 426 C.p.c
Președintele completului
V. C. D.
Grefier,
A. F. A.
Red. V.D/23.03.2015
Jud. fond. G. O.
tehn.A.F./27.03.2015
4 ex
| ← Superficie. Decizia nr. 63/2015. Tribunalul SIBIU | Cereri. Decizia nr. 68/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
