Contestaţie la executare. Decizia nr. 695/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 695/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 695/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 695/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător viorica C. D.
Grefier E. G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe apelanta C. P. DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C. și pe intimata ., având ca obiect contestație la executare, apel împotriva sentinței civile numărul 959/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 16 septembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 1 octombrie 2015, când în aceeași compunere, a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
1.P. sentința nr. 959/21.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. G. S.R.L. Veștem în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. și s-a dispus anularea formelor de executare începute în dosarul execuțional nr. 498/2013 al B. M. D. A.. S-a dispus și restituirea către contestatoare a sumei de 46,55 lei taxă judiciară de timbru și obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
2. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în cauză s-a făcut dovada de către contestatoare că la data de 16.05.2011 a plătit tariful de despăgubire, motiv pentru care formele de executare sunt neîntemeiate.
3. Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata solicitând admiterea acestuia în sensul respingerii contestației la executare.
4. În motivarea în fapt a apelului s-a arătat că înscrisul depus de contestatoare nu face nicidecum dovada achitării tarifului de despăgubire pentru titlul ce a făcut obiectul dosarului de executare.
5. În drept au fost invocate dispozițiile art. 466-482 Cod procedură civilă.
6. Intimata .. a declarat apel incident solicitând admiterea lui și admiterea contestației la executare, cu consecința anulării tuturor formelor de executare în dosarul 53/2013; cu cheltuieli de judecată.
7. În motivarea în fapt a apelului incident s-a arătat că instanța de fond nu a cercetat și celelalte motive invocate de contestatoare, și anume faptul că modul în care s-a realizat comunicarea procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este lovit de nulitate absolută, ca urmare a faptului că nu s-a realizat prin intermediul serviciilor poștale, ci prin afișare, că instanța de fond nu a reținut că tariful de despăgubire are caracter contravențional și, ca urmare, trebuie aplicat principiul legii contravenționale mai favorabile, că sunt aplicabile dispozițiile art. 517 alin. 2 și 4 din Noul Cod de procedură civilă, că s-a prescris executarea sancțiunii contravenționale.
8. În drept au fost invocate dispozițiile art. 461 alin. 2 și 472 Cod procedură civilă.
9. Analizând ambele apeluri prin prisma motivelor invocate tribunalul reține următoarele:
Soluția primei instanțe de admitere a contestației la executare și anulare a formelor de executare silită pornite în dosarul execuțional nr. 498/2013 se justifică, însă pentru alte considerente decât cele expuse de prima instanță. Păstrarea soluției instanței de fond face să se respingă de către instanța de apel ambele apeluri declarate în cauză, dar cu o altă motivare:
OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România reprezintă transpunerea în legislația națională a Directivei nr. 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17.06.1999, legiuitorul instituind obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002 (la data săvârșirii faptei contravenționale) fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar cuantumul amenzilor este prevăzut în anexa 2. De asemenea, alin. 3 al art. 8 impune contravenientului obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
P. art. 1 pct. 2 din Legea nr. 144/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 509/24.07.2012 dispozițiile art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 au fost abrogate, iar prin art. II din aceeași lege s-a arătat că „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
În considerentele Deciziei nr. 112/06.05.2014 Curtea Constituțională a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinietă – textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Curtea a reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Curtea a conchis că a sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Așa fiind, trebuie avute în vedre dispozițiile art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001, dispoziții conform cărora „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta”.
Se constată că și în materie contravențională trebuie aplicată legea contravențională mai favorabilă, că tariful de despăgubire se aplică în momentul constatării faptei contravenționale și că această lege contravențională mai favorabilă (care nu mai prevede plata tarifului de despăgubire) trebuie aplicată retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
În consecință, față de considerentele expuse în deciziile Curții Constituționale enunțate mai sus, instanța constată că aplicarea legii mai favorabile se poate face și pe calea contestației la executare și, făcând deci aplicarea legii contravenționale mai favorabile (CEDO a impus aplicarea acestui principiu și în materie contravențională, nu doar în materie penală), constată că contestatoarea nu mai datorează tarif de despăgubire, dispozițiile care îl prevedeau fiind abrogate și, nemaiexistând obligația contestatoarei de a achita acest tarif de despăgubire, se justifică soluția de admitere a contestației la executare și anularea actelor de executare efectuate în dosar execuțional nr. 498/2013 al executorului judecătoresc M. D. A..
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ambele apeluri și va păstra ca legală și întemeiată sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către apelanta C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva sentinței civile nr.959 din 21.02.2014 a Judecătoriei Sibiu pe care o păstrează.
Obligă apelanta la plata către intimata .. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 octombrie 2015.
PREȘEDINTE Judecător,
S. R. V. D.
Grefier
E. G.
Red..VD/7.12.2015
Tehn.EG/11.12.2015
Ex. 4
Jud.fond. N.F.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 702/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 685/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
