Contestaţie la executare. Decizia nr. 189/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 189/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 189/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 189/2015

Ședința publică de la 09 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. H.

Judecător V. C. D.

Judecător C. E. G.

Grefier E. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta S.C. S. C. SRL și pe intimații: R. V. S., R. L. C., W. M., având ca obiect contestație la executare, recurs împotriva sentinței civile numărul1819/2014 pronunțată de Judecătoria Mediaș.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Instanța constatând că nu se prezintă părțile și, întrucât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului găsește cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.1819/2014 Judecătoria Mediaș a admis contestația la executare formulată de contestatorii R. V.-S., R. L.-C. si W. M. în contradictoriu cu intimatul SCO S. C. S.R.L. și în consecință a anulat procesul verbal încheiat de către B.E.J. Chersa S. prin care a fost stabilita valoarea imobilului situat in Mediaș, ., nr 27, Jud. Sibiu, înscris in CF nr_ Mediaș, nr top 4106/2/1, precum si a publicației de vânzare imobiliara din data de 03.09.2013 a actelor care au stat la baza emiterii lor precum si a tuturor actelor de executare ulterioare acestora in dosarul execuțional 600/EX/2012.

Prin aceeași sentință s-a dispus restituirea către contestator a taxei de timbru în valoare de 950 lei avansată cu chitanța nr. MMDFL213720 PJ / 05.09.2013 emisă de mun. Mediaș și a taxei de timbru în valoare de 100 lei avansată cu chitanța nr. SBD nr._/27.08.2013 emisă de or. Dumbrăveni.

Intimata a fost obligată să plătească contestatorilor suma de 1400 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, referitor la cererea inițială, instanța de fond a reținut că, prin contestația la executare formulată de contestatorii R. V.-S., R. L.-C. și W. M. în contradictoriu cu intimatul . s-a solicitat anularea procesului verbal încheiat de B. Cherșa S. prin care a fost stabilită valoarea de 56.000 euro a imobilului, precum și a publicației de vânzare imobiliară din data de 03.09.2013 a actelor care au stat la baza emiterii lor, precum și a actelor de executare ulterioare.

Arată că au solicitat ca actele sa le fie comunicate la reședința a din Germania, întrucât in imobilul din Medias, unde au domiciliul nu locuiește nimeni. Ulterior, in cursul lunii iulie 2013, după ce in prealabil l-a anunțat o vecina din Medias ca a fost cineva care a făcut maturatori la casă, a avut o discuție (tot telefonica) cu același personal din cadrul B. Chersa S. de la care a aflat ca a fost realizata o lucrare de evaluare.

In data de 12 august 2013 le-a fost comunicata la domiciliul procesual ales din

Dumbrăveni, P-ta T. C., nr 2. Jud Sibiu, raportul de evaluare al cărui beneficiar este B. Chersa S. cu privire la imobilul in discuție. Așa cum rezulta din acesta valoarea imobilului a fost stabilita la suma de 52.480 EUR. Raportul de evaluare a stabilit o valoare de piață mult prea mica raportat la valoarea reala a imobilului. De altfel, raportul de evaluare a fast realizat doar din masuratori si constatări externe, fără a se pătrunde in imobil.

Expertiza a fost realizata fără citarea legala a parților deși potrivit articolului 411 alin 3 C.pr.civ executorul avea obligația de a evalua, in prealabil si cu acordul parților, imobilul iar in caz contrar sa treacă la evaluarea imobilului prin expertizare. Condițiile privind expertizarea imobilului sunt cele stabilite de Codul de procedura civila la articolele 201 si următoarele.

Nici prima obligație, privind stabilirea prețului imobilului prin acordul părților si nici cea de-a doua obligație, de a efectua expertiza in condițiile legii, nu au fost respectate de către

executor.

Potrivit articolului 411 alin 3 teza a II-a din C.pr.civ. executorul avea obligația de a

efectua expertiza judiciara cu respectarea prevederilor legale privind expertiza. In cazul de fata,expertiza nu se putea realiza decât cu citarea părților, la fata locului. Executorul judecătoresc, la data stabilirii prețului a avut cunoștință despre domiciliul ales al contestatorilor, cu toate acestea nu a dispus nici măcar efectuarea unui supliment la raportul de evaluare, cu toate ca prin aceasta prejudiciul pe care îl suferă este deosebit de mare.

Prin întâmpinare intimatul S.C. S. C. S.R.L. s-a opus la admiterea contestației arătând că împrumutatei i-a fost adusă la cunoștință declararea scadenței anticipate prin Notificarea nr._/04-11-2010, prin care se indica faptul că dacă în termen de 7 zile calendaristice de la trimiterea notificării nu se va achita integral datoria totală reprezentând sold restant, dobânzi,creanțe atașate și comisioane, întreaga creanță datorată se va considera de drept exigibilă.

Contestatorii aveau posibilitatea de a face obiecțiuni cu privire la mențiunile cuprinse in Raportul de evaluare direct la executorul judecătoresc, iar, in situația în care erau nemulțumiți de măsurile dispuse în acest sens de către executorul judecătoresc puteau ataca aceste măsuri pe calea contestației.

Valoarea Imobilului a fost stabilită de către o persoană de specialitate, calificată, respectiv de către un expert evaluator, autorizat de către Asociația Națională a Evaluatorilor din România, printr-un Raport de evaluare iar, la întocmirea acestuia au fost avute in vedere metodele consacrate de evaluare a imobilului. În cuprinsul Raportului de evaluare a valorii imobilului respectiv la 56.000 HUR (244.000 RON), si nu 52.480 HUR cum susțin petenții.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele :

Executorul judecătoresc Chersa S. la cererea intimatului – creditor S.C. S. C. S.R.L. a demarat procedura executării silite imobiliare împotriva contestatorilor – debitori R. V.-S., R. L.-C. și W. M..

Imobilul asupra căruia s-au demarat procedurile de executare este situat administrativ în Mediaș, ., nr. 27, jud. Sibiu, înscris in CF nr._ Mediaș.

Valoarea imobilului a fost stabilită de un expert evaluator, autorizat de către Asociația Națională a Evaluatorilor din România, printr-un Raport de evaluare . În cuprinsul Raportului de evaluare s-a stabilit valoarea imobilului la 56,000 EUR (244.000 RON).

Imobilul este format din următoarele edificate: o casă de tip parter si demisol, anexa

magazie, terasa acoperită, portița la . terenul aferent proprietății.

CASA- de tip parter si demisol este formată din baie, bucătărie si hol la demisol precum si

3 camere și baie la parter. Structura de rezistență a casei este formată din fundații continui, pereți portanți din zidărie de cărămidă, planșeu de beton peste demisol si lemn peste parter, șarpantă de lemn și învelitoare de țiglă. Imobilul a fost mansardat, renovat în 2008 - 2009.

Finisajele constau din pardoseli de parchet laminat si gresie, tencuieli drișcuite la pereți, placări cu faianța in bai si bucătărie, zugrăveli lavabile si tâmplărie de lemn cu geam termopan.

Instalațiile sunt electrice, apa - canal ( neracordate la rețeaua stradală ) si gaze, încălzire cu convectoare și sobe teracotă. Starea tehnica a casei este buna. ANEXA ( terasa acoperită) înglobata in volumetria casei este pe nivelul parterului si al demisolului, fiind formata din scara de acces de la demisol spre parter si zona de acces spre pivniță. Structura de rezistenta a terasei acoperite este formata din fundații continui, pereți din zidărie. Finisajele constau din pardoseli de beton.

Starea tehnica a terasei este buna.

ANEXA (magazie, pivnița) - sunt construite alipite de casa cu structura din zidărie de cărămida, planșeu de lemn. Pardoseala este de pământ în pivniță și beton În magazie. Starea tehnică este buna.

Împrejmuirea este cu soclu, stâlpi beton si panouri de metal, portița este metalica. Starea tehnică este bună.

TERENUL - este în suprafață de 529 mp.

Expertul tehnic ing. F. S., numit de instanță, a estimat că valoarea de circulație ( piață) a imobilului situat În Mediaș . nr. 27, la data evaluării 11.08.2014, la 262.000 RON echivalent rotunjit 59.000 EUR.

Printr-un supliment același expert a evaluat valoarea de circulație ( piață) a imobilului situat în Mediaș . nr. 27, in luna mai 2013, la echivalent a 62.540 EUR (euro=4.3241 lei -10.05-2014) rotunjit 270.500 RON.

Expertul a observat o creștere a ofertelor de proprietăți rezidențiale care sunt scoase la vânzare pe site-urile de specialitate sau in mass-media. Actualmente pe un site de specialitate, în Mediaș sunt scoase la vânzare in jur de 83 case. Comparând prețurile, în medie au scăzut, crescând oferta, cu 5-7%.

Având în vedere că executorul judecătoresc Chersa S. a stabilit o valoare a imobilului nejustificat de mică de 56.000 euro față de valoarea de circulație ( piață) a imobilului situat în Mediaș . nr. 27, in luna mai 2013, de 62.540 EUR instanța a admis contestația la executare a anulat procesul verbal încheiat de către B.E.J. Chersa S. prin care a fost stabilita valoarea imobilului situat in Mediaș, ., nr 27, Jud. Sibiu, înscris în CF nr_ Mediaș, nr top 4106/2/1, precum și a publicației de vânzare imobiliara din data de 03.09.2013 a actelor care au stat la baza emiterii lor, precum si a tuturor actelor de executare ulterioare.

În temeiul art. 45 din Ordonanță de urgență nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru se va dispune restituirea către contestatori a taxei de timbru în valoare de 950 lei și 100 lei avansată cu chitanța nr. MMDFL213720 PJ / 05.09.2013 emisă de mun. Mediaș și chitanța nr. SBD nr._/27.08.2013 emisă de orașul Dumbrăveni.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă instanța a obligat intimata să plătească contestatorilor suma de 1400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata S.C S. C. S.R.L. solicitând modificarea în tot în sensul respingerii contestației la executare și obligării contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a reținut eronat că executarea silită nu a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale, deși acestea respectă toate dispozițiile codului de procedură civilă referitoare la somație, la comunicarea actelor, la informarea debitorului cu privire la vânzarea la licitație și la evaluare potrivit art.500 alin.2 Cod proc.civ.

Debitorii cunoșteau că împotriva lor a început executarea silită încă din anul 2012, iar ei nu și-au desemnat un mandatar și nici nu au anunțat schimbarea adresei de corespondență.

Executorul a respectat dispozițiile art.500 alin.2 din codul de procedură civilă referitoare la stabilirea prețului imobilului și chiar a cerut părerea unui expert, deși aceasta era facultativă, astfel faptul că petenta nu a participat la efectuarea expertizei nu poate fi invocată drept temei pentru desființarea raportului de evaluare întocmit în cadrul executării silite. Nici dispozițiile referitoare la citare nu sunt incidente întrucât această expertiză este una extrajudiciară, bunul neaflându-se sub sechestru judiciar. Contestatorii puteau face obiecțiuni la raportul de expertiză și nu contestație împotriva procesului verbal.

Un al doilea motiv de recurs este acela că raportul de evaluare întocmit la 28.05.2013 reflectă în mod corect valoarea imobilului, reținerile instanței de fond sub acest aspect fiind neîntemeiate pentru că raportul de expertiză efectuat în cadrul contestației la executare a fost efectuat la un an diferență, deci în alte condiții decât cele avute în vedere de expertul I. M.. Expertul tehnic a avut în vedere metodele consacrate de evaluare raportate la zona în care este situat imobilul și la situația pieței imobiliare din data efectuării raportului. De asemenea, se susține că debitorii, care s-au aflat în posesia imobilului în perioada de un an scursă între cele două rapoarte, puteau efectua îmbunătățiri pentru a crește valoarea imobilului.

Al treilea motiv de recurs arată că instanța de fond a încălcat principiile contradictorialității și al dreptului la un proces echitabil pentru că suplimentul la expertiză efectuat de expertul F. S. nu le-a fost comunicat și nici nu li s-a dat posibilitatea studierii și contestării acestuia.

Prin ultimul motiv de recurs se susține tardivitatea contestației la executare pentru că termenul de 15 zile prevăzut de art.401 alin.1 Cod proc.civ. trebuie socotit pe zile calendaristice libere și a fost depășit (actul a fost comunicat la 1.08.2013, iar contestația a fost formulată la 30.08.2013.

În drept se invocă art.299, art.304 pct.8 și 9 și art.304 indice 1 Cod proc.civ.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reține că recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.

Instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, deși considerentele acesteia se impun a fi completate cu cele ce urmează.

În cauză se contestă executarea silită începută de executorul judecătoresc Chersa S. la cererea intimatului – creditor S.C. S. C. S.R.L., executare silită imobiliară efectuată împotriva contestatorilor – debitori R. V.-S., R. L.-C. și W. M..

Imobilul supus executării silite este situat administrativ în Mediaș, ., nr. 27, jud. Sibiu, înscris in CF nr._ Mediaș, iar valoarea imobilului a fost stabilită de un expert evaluator, autorizat de către Asociația Națională a Evaluatorilor din România, printr-un raport de evaluare, la 56,000 EUR (244.000 RON).

În cadrul contestației la executare, instanța de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică de evaluare prin care valoarea imobilului a fost stabilită la 262.000 RON echivalent rotunjit 59.000 EUR, iar prin suplimentul efectuat de același expert, la echivalent a 62.540 EUR (euro=4.3241 lei -10.05-2014) rotunjit 270.500 RON.

Față de aceste valori ale imobilului, instanța de fond a reținut că valoarea stabilită de executor este nejustificat de mică față de valoarea reală a imobilului motiv pentru care a anulat procesul verbal încheiat de către B.E.J. Chersa S. prin care a fost stabilită valoarea imobilului situat în Mediaș, ., nr 27, Jud. Sibiu, înscris în CF nr_ Mediaș, nr top 4106/2/1, precum și a publicației de vânzare imobiliară din data de 03.09.2013 a actelor care au stat la baza emiterii lor, precum și a tuturor actelor de executare ulterioare.

Instanța de fond nu a analizat însă motivul de contestație prin care s-a susținut că expertiza din cadrul executării silite a fost realizată fără citarea părților, deci cu încălcarea art.411 alin.3 Cod proc.civ.

Art.411 alin.3 Cod proc.civ. prevede că, executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulație. O copie de pe raportul de expertiză se comunică și debitorului.

Este adevărat că acest text este situat în cadrul executării silite a bunurilor mobile, dar art.500 alin.2 Cod proc.civ. care se referă la bunurile imobile face trimitere la textul art.411 pentru efectuarea evaluării.

Ca urmare, contestația la executare este întemeiată, așa cum a reținut instanța de fond și se impunea anularea actelor de executare atacate pentru că, pe lângă valoarea prea mică reținută pentru imobilul executat silit, evaluarea s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie.

Potrivit art.500 alin.2 raportat la art.411 alin.3 Cod proc.civ. executorul este obligat să identifice și să evalueze bunul cu acordul părților, ceea ce presupune anunțarea părților și luarea poziției acestora, iar în cazul în care nu poate face evaluarea cu acordul părților, executorul este obligat să solicite efectuarea unei expertize.

Față de aceste dispoziții se observă că primul motiv de recurs este neîntemeiat. Efectuarea expertizei în cazul în care nu se poate realiza evaluarea cu acordul părților este obligatorie și nu facultativă pentru executor. Mai mult, efectuarea acesteia trebuie să respecte dispozițiile art.208 Cod proc.civ. referitoare la citarea părților atunci când pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la fața locului. Ori, din actele dosarului de executare rezultă cu certitudine că debitorii nu au fost citați la efectuarea lucrării de evaluare, raportul comunicându-li-se doar la 12.08.2013, dată de la care curge și termenul pentru contestație, astfel că și ultimul motiv de recurs este neîntemeiat.

În ceea ce privește al doilea și al treilea motiv de recurs, cele referitoare la stabilirea valorii imobilului și la necomunicarea suplimentului, instanța de fond a arătat pe larg de ce a considerat că evaluarea făcută la cererea executorului nu reflectă valoarea reală a imobilului. Pentru aceasta s-a analizat exact compunerea și situarea imobilului și situația pieței imobiliare. Oricum, aceste motive nu mai sunt relevante față de considerentele indicate în respingerea primului motiv de recurs. Atât timp cât se impune anularea actelor de executare față de nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților de către expert, modalitatea de evaluare și suma rezultată din evaluare nu mai sunt relevante.

Pentru aceste motive, în baza art.312 Cod proc.civ. se va respinge recursul și se va menține sentința atacată.

În recurs, intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul intimat S. C. SRL București împotriva sentinței civile nr.1819/2014 a Judecătoriei Mediaș, pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 iulie 2015.

Președinte,

C. H.

Judecător,

V. C. D.

pl.concediu odihnă

semnează conf.art. 426 C.

presedintele completului de judecată

Judecător - C. H.

Judecător,

C. E. G.

Grefier,

E. G.

Red.CH/30.07.2015

Tehn.EG/30.07.2015

Ex. 6

Jud.fond. I.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 189/2015. Tribunalul SIBIU