Uzucapiune. Decizia nr. 291/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 291/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 291/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 291/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Judecător D. T. L.
Grefier F. O.
Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe apelantul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, apelant S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE SIBIU și pe intimat B. G., intimat B. M., intimat C. M., apel împotriva s.c. nr. 394/2015 a Judecătoriei Avrig, având ca obiect uzucapiune succesiune
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul intimat B. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentantul intimatului depune împuternicire avocațială.
La întrebarea instanței, reprezentantul intimatul învederează faptul că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în apel.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Concluzionând susține că s-a făcut dovada prin întregul material probatoriu administrat, că posesia exercitată de reclamant asupra imobilului a fost una utilă, publică și în nume de proprietar, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele depuse de către părți la dosarul cauzei, probele administrate și concluziile prezentate, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 394/2014 a Judecătoriei Avrig s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții B. G. și B. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Sibiu; s-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Sibiu, în contradictoriu cu reclamantul pârâți reconvenționali B. G. și B. M., și în consecință, s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta C. M. se compune din imobilul teren și casă înscris în cartea funciară nr._ – T. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 40 – T.), cu nr. top. 495,496 în suprafață de 623 mp; s-a constatat că după defuncta C. M. succesiunea este vacantă; s-a constatat că reclamanții - pârâți reconvenționali B. G. și B. M. au dobândit dreptul de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – T. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 40 – T.), cu nr. top. 495,496 în suprafață de 623 mp; s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dispozițiilor prezentei sentințe; s-au respins celelalte capete de cerere din cererea reconvențională; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul înscris în cartea funciară nr._ – T. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 40 – T.), cu nr. top. 495,496 în suprafață de 623 mp este proprietatea numitei Capatana M. aceasta intabulându-și dreptul de proprietate în baza încheierilor de CF nr._/1889.
Instanța reține că prin prisma dispozițiilor art. 477 C. civil raportate la art. 25 din legea nr. 213/1998, moștenirile vacante trec în domeniul privat al statului (cu excepția terenurilor prev. de art. 26 din legea nr. 18/1991).
Calitatea Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului R. este conferită de disp. art. 25 din D. nr. 31/1954, conform căruia statul participă în litigii civile prin Ministerul Finanțelor, și nu prin unitățile administrativ – teritoriale.
Proprietara tabulara Căpățâna M. și-a intabulat dreptul de proprietate în data de 30.12.1889, fără mențiuni privind starea de minoritate – cum se obișnuia la acea vreme, motiv pentru care instanța prezumă că aceasta era majora la acea dată.
În consecință, dacă numita Capatana M. avea cel puțin 21 de ani ( vârsta legală de majorat) la data intabulării în CF, înseamnă că acesta s-a născut în jurul anului 1867, și având în vedere prezumția simplă conform căreia un om nu trăiește decât în mod excepțional 100 de ani, instanța va prezuma faptul că aceasta proprietara tabulara a decedat pana la data introducerii prezentei cereri.
În cauză nu s-a făcut dovada că proprietara tabulara a avut moștenitori cunoscuți, iar potrivit art. 652 C. civil, în lipsa moștenitorilor, statul devine succesor.
Având în vedere cele menționate mai sus, instanța va constata existența succesiunii vacante după defuncta C. M. aceasta revenind în integralitate Statului R..
Prin expertiza topografică depusa la filele 9-11, expertul topograf L. M. P. a identificat imobilul din punct de vedere al formei, întinderii amplasării intre vecinătăți,rezultatul maturatorilor fiind evidențiat in planșa anexa la expertiza. De asemenea expertul arata ca din verificările efectuate la Primăria T. terenul in discuție nu a făcut obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1991, 1/2000, 246/2005, zona nefiind cuprinsa in formele asociative specifice comunismului.
În ceea ce privește legislația aplicabilă în ceea ce privește capătul de cerere privind uzucapiunea, instanța are în vedere că potrivit art. 82 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 930-934 referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după . Cod civil. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.
Față de faptul că data începerii posesiei numitei R. P.( mama reclamantei) este indicată ca fiind anul 1946, instanța apreciază că cererea de uzucapiune este guvernată de dispozițiile Codului civil, în vigoare în anul 1946.
Potrivit art. 1847 C.civ., pentru a fi utilă dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, posesia exercitată trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Posesia reclamanților întrunește toate aceste calități, după cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, aceștia folosind imobilul netulburați, cunoscuți ca adevărați proprietari, continuu și public.
Trăsătura principală a uzucapiunii este retroactivitatea, efectele acesteia coborând în timp de la data împlinirii cursului prescripției până la data începerii posesiei. Astfel, relevant pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate nu este data împlinirii cursului prescripției achizitive, nici data promovării acțiunii în constatarea acestui drept, ci data începerii posesiei.
Având în vedere că efectele retroactive ale uzucapiunii coboară în timp până la data începerii posesiei, în raporturile cu terții, sunt afectate numai drepturile terților constituite de adevăratul proprietar în perioada cuprinsă între începerea posesiei – împlinirea termenului prescripției achizitive.
În cauză sunt întrunite condițiile legale privitoare la joncțiunea posesiilor, având în vedere faptul că posesia a fost începută de antecesorul reclamantei, R. P., anterior anului 1947, fiind preluată și continuată de către reclamanta B. M. împreună cu soțul sau B. G., după încheierea căsătoriei, înainte de împlinirea celor 30 de ani.
Condițiile uzucapiunii sunt întrunite și în persoana mamei reclamantei, numita R. P., aceasta exercitând posesia imobilului in litigiu anterior anului 1947.
În temeiul art. 1890 C.civ., s-a constatat că reclamanții - pârâți reconvenționali B. G. și B. M. au dobândit dreptul de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – T. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 40 – T.), cu nr. top. 495,496 în suprafață de 623 mp. Instanța a dispus și înscrierea drepturilor astfel dobândite în cartea funciară.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, deoarece nu au fost solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. R. prin MFP reprezentat de AJFP Sibiu, care a solicitat modificarea în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanți, ca fiind inadmisibilă, netemeinică, nelegală și să se dispună întabularea dreptului de proprietate al Statului R. prin MFP asupra imobilului în litigiu. În motivarea apelului se susține în esență că sentința este contradictorie întrucât deși constată că este moștenire vacantă, constată că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii. Apelantul face teoria succesiunii vacante, concluzionând că din analiza dispozițiilor legale în materie rezultă că amestecarea dreptului prescripției cu dreptul uzucapiunii de către legiuitor nu poate fi un argument pentru eliminarea disp. art. 480 și 1882 c.civ. Se susține că s-a încălcat dreptul de proprietate al Statului R., că s-au încălcat dispozițiile art. 477 C. civ. și 652 c.civ,.care prevăd că toate averile vacante sunt ale domeniului public, și dispozițiile art.7 și 11 din Legea nr. 213 /1998, din care rezultă că terenurile statului nu pot fi uzucapate, deoarece bunurile din domeniul public sunt inalienabile și imprescriptibile. Mai arată că posesia din cauză nu este aptă să ducă la uzucapiune deoarece până la Constituția din 1991 proprietatea de stat era inalienabilă și imprescriptibilă fără a se face distincție între proprietatea publică și cea privată a Statului, că nu erau îndeplinite condițiile uzucapiunii prevăzute de art. 27 și 28 din Legea nr. 115/1938, că nici nu se putea invoca joncțiunea posesiilor asupra unui bun care a devenit proprietatea Statului. Sentința mai este criticată și pentru faptul că, în opinia apelantului, a realizat o îmbogățire fără just temei și o pagubă pentru S. R.. Anterior consacrării legale a proprietății private a statului bunurile aparținând acestuia sau unităților administrativ-teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune. A arătat de asemenea că bunurile proprietate de stat nu pot fi valorificate decât în condițiile OUG nr. 14/2007.
Apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Este adevărat că prevederile art. 477 C. civ sunt în sensul că toate averile vacante aparțin domeniului public, după cum, la fel de adevărat este că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, ceea ce, raportat la speță, ar însemna printre altele, că un astfel de bun nu ar putea fi dobândit prin uzucapiune.
Apelantul omite însă, cu bună-știință, să arate că dispozițiile art. 25 din legea nr. 213/1998, prevăd în art. 25 că „În acceptiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsa in art. 477 din Codul civil, se intelege domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz”.
Concluzia pe care o induce, indubitabil art. 25 susmenționat, raportat la art. 477 C. civ., este că la momentul actual, moștenirile vacante fac parte din domeniul privat al statului( cu excepția terenurilor intravilane prevăzute de art 26 din Legea nr. 18/1991, neaplicabil în speță). Ca urmare, imobilului în litigiu nu i se aplică regimul juridic ce guvernează proprietatea publică, cum susține apelantul și putea fi dobândit prin uzucapiune.
Toate celelalte argumente invocate de recurent în motivarea apelului, cu referire la calitatea de succesor a statului, unde se găsește uzucapiunea în codul civil și celelalte, sunt considerații pur teoretice, care nu au nici o aplicabilitate în cauză. Nu sunt aplicabile nici disp. OUG 14/2007, câtă vreme terenul în litigiu nu a intrat rămas în patrimoniul statului, fiind îndeplinite, de către reclamanți, condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. S., nefiind coproprietar cu reclamanții, nici nu era îndreptățit să primească vreo sultă, cum greșit susține apelantul și nici nu există vreo îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, nefiind îndeplinite cond. art. 992 c.civ. pentru aceasta.
Față de aceste împrejurări, instanța constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 480 c.pr.civ. va respinge apelul și o va păstra. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin A.J.F.P. Sibiu împotriva sentinței civile nr. 394/2014 a Judecătoriei Avrig, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7.04.2015
Președinte, E. D. | Judecător, D. T. L. | |
Grefier, F. O. |
Red. D.T.L. 13.05.2015
Tehnored. F.O. 13.05.2015
7 ex.
j.f. C. E. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 285/2015. Tribunalul SIBIU | Validare poprire. Decizia nr. 297/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
