Obligatia de a face. Decizia nr. 1033/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 1033/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1033/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1033

Ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător D. R. L.

Grefier E. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelanta S.C. C. S., intimată ., având ca obiect, reziliere contract, apel împotriva sentinței civile numărul 2950/2015 a Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, pentru apelantă, av. Târșia D., pentru intimată, av. S. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Reprezentantul apelantei arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Reprezentantul intimatei arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat instanța găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.

Reprezentantul apelantei pune concluzii de admiterea apelului, anulare a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii .

Arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că dreptul de proprietate asupra chioșcului s-a dispus prin sentința civilă nr.8286/2008 și sentința civilă nr.996/2010, ambele pronunțate de Judecătoria Sibiu. În realitate aceste sentințe au obligat oficiul de cadastru la înscrierea corectă a dispozițiilor sentinței civile nr.1170/2007 a Judecătoriei Sibiu modificată prin decizia civilă nr.765/2007 a Tribunalului Sibiu. Ori, prin acestea a fost respinsă cererea pârâtei de întabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra chioșcului, iar pentru a aceasta Tribunalul a reținut la fila 9 alin.5 amplasarea chioșcului a fost efectuată în baza unui contract de închiriere existând acordul titularului dreptului doar pe durata locațiunii.

Arată de asemenea că, prima instanță a reținut străin de natura pricinii împrejurarea că efectele contractului de închiriere nr.171/2009 încetat ca urmare a rezilierii de drept, nu ar avea relevanță asupra dreptului de proprietate asupra chioșcului. Această teză a fost formulată în apărare, și rezilierea a avut relevanță asupra dreptului de folosință asupra terenului, drept ce aparține pe deplin apelantei, care este împiedicată în realizarea acestor prerogative prin amplasarea acestui chioșc asupra terenului. Arată că acțiunea introductivă nu urmărește și nu impietează cu nimic dreptul de proprietatea asupra chioșcului, ce urmează a rămâne pârâtei, ci doar asupra folosinței terenului ce urmează a reveni apelantei prin ridicarea chioșcului și reamplasarea acestuia oriunde pârâta va avea drept.

De asemenea arată că, prima instanță a mistificat adevărul când a pretins că hotărârile judecătorești ce au stat la baza întabulării chioșcului nu au făcut mențiune despre caracterul provizoriu al înscrierii în funcție de durata folosinței terenului închiriat de la reclamanta-apelantă. Astfel, judecătoria a ignorat aspectul de esență că titlul primordial, sentința civilă nr. 1770/2007 a Judecătoriei Sibiu astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 765/2007, statuează la fila 9 alineat 5 că amplasarea chioșcului a fost efectuată în baza unui contract de închiriere, existând acordul acestei amplasări doar pe durata locațiunii.

Reiterează faptul că hotărârile pronunțate au respins cererea pârâtei de întabulare a dreptului de proprietate asupra chioșcului, reținând că acesta are un caracter provizoriu și că există acordul acestei amplasări doar pe durata locațiunii.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei arată că în mod corect instanța de fond a făcut distincția între înscrierea unei construcții în cartea funciară și înscrierea proprietății în cartea funciară. Ori,eroarea pe care încearcă să o creeze apelanta este următoarea: chioșcul ca și construcție a fost înscrisă în foaia A, a fost notată construcția nouă în anul 2002, cu mult timp anterior litigiilor de față, și s-au înscris trei chioșcuri, toate construcții definitive proprietatea constructorului.

În anul 2007 nu s-a contestat înscrierea construcției în cartea funciară ci, s-a contestat foia B, proprietatea. Se dorea doar schimbarea proprietarului din foia B, adică de pe constructor să fie trecută proprietatea pe societatea intimată . s-a și întâmplat.

Susținerea apelantei că intimata a înscris dreptul de proprietate urmare a hotărârii pronunțate în 2007este greșită.

Consideră că instanța investită cu acțiunea în rectificare de carte funciară, unde se solicită radierea chioșcului din cartea funciară, va trebui să se raporteze la încheierea din 2002, nu la cea din 2009 prin care s-a schimbat doar proprietarul chioșcului. In prezent nu se aduc critici cui aparține proprietatea chioșcului ci doar dacă acesta mai poate rămâne înscris în cartea funciară sau nu. In această situație întrucât nu s-a atacat încheierea din 2002, prin care s-a înscris chioșcul în cartea funciară, nu se poate admite o acțiune în rectificare de carte funciară prin care să se radieze construcția din 2002, iar cealaltă teză că a fost înscris chioșcul doar provizoriu, cât dura închirierea pe teren, contravine cu dispozițiile sentinței 1770/2007 prin care s-a respins cererea apelantei de azi, cerere prin care se solicita să se constate că chioșcul are un caracter provizoriu.

În concluzie, solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, în principal pe rectificarea de carte funciară nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.908 cod civil iar pe fond construcția a fost din 2002 și nu din 2007 .

Solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul apelantei în replică arată că obiectul acțiunii vizează încheierile de sub A1.3 și B9. Acțiunea nu are de ce să atace încheierii de întabulare din 2002, 2010 pentru că acelea au fost valabile în acord cu situația juridică de la acel moment.

INSTANȚA,

Asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:

prin sentința civilă nr. 2950/2015 a Judecătoriei Sibiu, s-a respins acțiunea reclamantei S.C. C. S., în contradictoriu cu pârâta ..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că:

Prin încheierea de CF nr._/10.05.2012 s-a întabulat dreptul de proprietate asupra chioșcului înscris în CF_ Sibiu nr. top 4036/2/1/4 si 4037/1/2/1/4, cu nr. cadastral_-C3 în favoarea pârâtei .. de sub A1.3, conform înscrierii de sub B9. (fila 40)

Potrivit mențiunilor din cartea funciară, această încheiere de întabulare s-a emis în baza sentinței civile nr. 1770/2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._ irevocabilă, sentinței civile nr. 8286/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._ irevocabilă, precum și în baza sentinței civile nr. 996/2010 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._, deciziei civile nr. 366/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu și deciziei civile nr. 182/2011 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în același dosar.

Prin sentința civilă nr. 1770/5.04.2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 765/5.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-a constatat că .. a construit pe terenul înscris în CF_ Sibiu nr. top 4036/2/1/4 si 4037/1/2/1/4, un chioșc comercial, însă s-a respins cererea de întabulare a dreptului de proprietate asupra acestui chioșc în CF, Tribunalul Sibiu motivând această soluție pe aceea că este o construcție provizorie, chioșcul fiind edificat potrivi art. 3 lit. h din Legea 50/1991. (filele 22, 31)

Prin aceeași sentință însă s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul în acea cauză V. C. E. privind înscrierea provizorie a chioșcului în CF, întrucât ”prevederile art. 29 alin. lit. a-c nu se referă la înscrierea construcțiilor provizorii, ci a drepturilor reale afectate de o condiție suspensivă, înscrierea în baza unei hotărâri judecătorești ce nu a rămas irevocabilă, (...) iar în cazul justificării ulterioare a condiției, înscrierea devine definitivă”.

Prin sentința civilă nr. 8286/22.12.2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._, irevocabilă s-a admis plângerea formulată de .. împotriva încheierii de respingere nr._/16.04.2000 a OCPI Sibiu, prin care s-a respins cererea de întabulare a dreptului de proprietate asupra chioșcului notat sub A1.3 în favoarea pârâtei în cauză, iar instanța a dispus efectuarea operațiunilor dispuse prin sentința nr. 1770/2007 a Judecătoriei Sibiu așa cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 765/2007 a Tribunalului Sibiu, printre care și constatarea că pârâta a construit un chioșc pe terenul în litigiu, cu acordul titularului reclamantei în cauză. (filele 33-35)

În baza sentinței civile 8286/2008, OCPI Sibiu a emis încheierea nr._/26.03.2009 iar prin sentința civilă nr.996/20.01.2010 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis plângerea formulată de .. și împotriva acestei încheieri de CF, în sensul că s-a dispus admiterea plângerii și rectificarea înscrierilor din foaia A a CF_ Sibiu nr. top 4036/2/1/4, 4037/1/2/1/4, respectiv din CF_ Sibiu nr. top 4036/2/1, 4037/1/2/1 și din CF_ Sibiu nr. top 4036/2/1/4, 4037/1/2/1/4,(vizate de operațiunile de dezmembrare a imobilului inițial) în sensul că pe terenul în litigiu există 3 chioșcuri, din care unul este proprietatea ..(filele 36-39, 57-62)

Această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 266/2010 a Tribunalului Sibiu, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 182/2011 a Curții de Apel A. I., instanța de recurs statuând că în cadrul procedurii plângerii împotriva încheierii de CF nr._/26.03.2009 instanța de fond nu putea pune în discuție chestiuni care vizează fondul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 8286/2008 a cărei întabulare s-a solicitat de partea interesată, în caz contrar aducându-se atingere puterii de lucru judecat a acelei hotărâri. (filele 63-65)

Prin aceeași decizie Curtea de Apel A. I. a mai arătat că este inadmisibil a se analiza(de către Tribunalul Sibiu prin decizia nr. 266/2010) sentința nr. 8286/2008 a Judecătoriei Sibiu prin prisma că ar încălca dispozițiile deciziei civile nr. 7645/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, aceasta depășind ceea ce se poate verifica pe cale a procedurii plângerii de CF.

În concluzie, prin sentințele civile nr. 8286/22.12. 2008 și nr. 996/20.01.2010, ambele pronunțate de Judecătoria Sibiu, irevocabile, s-a dispus înscrierea în CF_ Sibiu nr. top 4036/2/1/4, 4037/1/2/1/4 a dreptului de proprietate a pârâtei în cauză .. a unui a dintre cele 3 chioșcuri notate pe teren, întabularea acestui drept de proprietate fiind în final efectuată prin încheierea de CF nr._/10.05.2012.

Potrivit art. 908 alin. 1 pct.1-4 C.civ., ”orice persoană poate cere rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii, dacă: 1. Înscrierea sau încheierea nu este valabilă, ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii (...); 2.dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4.înscrierea din cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului”.

Instanța reține că față de starea de fapt reținută anterior, nu există în speță niciuna dintre situațiile prevăzute limitativ de lege pentru rectificarea întabulării în CF_ Sibiu nr. top 4036/2/1/4, 4037/1/2/1/4, prin încheierea de CF nr._/10.05.2012, așa cum solicită reclamanta.

Astfel, așa cum s-a arătat, întabularea dreptului de proprietate al pârâtei asupra unui chioșc existent pe terenul în litigiu s-a efectuat în baza unor sentințe definitive, care nu au fost desființate și conform celor dispuse prin aceste hotărâri.

Reclamanta nu a prezentat dovezi că în prezent chioșcul asupra căruia s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei nu mai există în prezent, iar împrejurarea că efectele contractului de închiriere nr. 171/20.10.2009 au încetat ca urmare a rezilierii de drept pentru neplata chiriei de către pârâtă, nu are relevanță în ceea ce privește dreptul de proprietate al pârâtei asupra chioșcului, hotărârile judecătorești care au stat la baza întabulării nefăcând nicio mențiune despre caracterul provizoriu al înscrierii, în funcție de durata folosinței terenului închiriat de pârâtă de la reclamantă.

Dimpotrivă, așa cum s-a arătat mai sus, prin sentința civilă nr. 1770/5.04.2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a respins, irevocabil, cererea reconvențională formulată de pârâtul, în acea cauză, V. C. privind înscrierea provizorie în CF a chioșcului construit de .. pe terenul în litigiu.

În consecință, în baza art. 908 alin. 1 C.civ., s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel, în termen, reclamanta S.C. C. S., care a solicitat schimbarea sentinței și admiterea acțiunii sale.

Apelanta a invocat netemeinicia sentinței arătând că instanța de fond, eronat, a reținut că dreptul de proprietate asupra chioșcului s-a dispus prin sentința civilă nr. 8286/2008 și 996/2010, în realitate aceste sentințe au obligat oficiul de cadastru la înscrierea corectă a dispozitivului sentinței civile nr.1770/2007 a Judecătoriei Sibiu, nemodificată prin decizia civilă nr.765/2007 a Tribunalului Sibiu, ori, prin sentința civilă nr.1770/2007 și decizia civilă nr.765/2007 a Tribunalului Sibiu, s-a respins cererea de întabulare în CF a dreptului de proprietate asupra chioșcului.

S-a invocat de asemenea că, străin de natura pricinii s-a reținut că efectele contractului de închiriere nr. 171/2009 au încetat ca urmare a rezilierii de drept deoarece nu are relevanță asupra dreptului de proprietate asupra chioșcului, ci doar asupra dreptului de folosință asupra terenului.

Apelanta a arătat de asemenea că, instanța de fond a mistificat adevărul când a pretins că hotărârile judecătorești ce au stat la baza întabulării chioșcului, nu au făcut mențiune despre caracterul provizoriu al înscrierii, funcție de durata folosinței terenului închiriat. În drept, s-au invocat prev. art. 466 și urm. NCPC.

Intimata ., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului deoarece dreptul de proprietate a fost întabulat în CF în anul 2002 prin încheierea nr._ iar prin decizia civilă nr. 765/2007 s-a arătat că, în speță, chioșcul este o construcție provizorie ce nu poate fi întabulat dar nu s-a radiat înscrierea din anul 2002.

Analizând apelul în limita motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța l-a găsit nefondat pentru următoarele considerente:

Raportul juridic dedus judecății a vizat acțiunea în rectificare de carte funciară formulată de S.C. C. S. în contradictoriu cu . prin care s-a solicitat rectificarea descrierii cărții funciare nr._ Sibiu în sensul radierii construcției provizorii, chioșc edificat de . de sub A 1.3 și radierea dreptului de proprietate de sub B9 conform sentinței civile nr. 8286/2008 și sentinței civile nr. 996/2010.

Ca atare, raportul juridic dedus judecății este reglementat, așa cum fondat a statuat instanța de fond prev. art. 908 al. (1) pct. 4 C. civil, conform cu care, orice persoană poate cere rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii dacă:

- înscrierea de carte funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică a imobilului;

- nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Prin sentința civilă nr. 1770/2007 a Judecătoriei Sibiu, s-a constatat că . a construit, pe terenul din CF_ Sibiu, nr. top 4036/2/1, 4037/1/2/1 (actualmente CF_ Sibiu, nr. top 4036/2/1/4, 4037/1/2/1/4, cu acordul titularului dreptului de folosință veșnică a terenului, un chioșc comercial și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea lui ..

S-a constatat nulitatea parțială a actului de dezmembrare privitor la CF_ nr. top 4036/2/1, 4037/1/2/1 cu privire la componența corpului funciar nou format cu nr. top 4036/2/1/4 și 4037/1/2/1/4 care cuprindea numai un chioșc și s-a dispus înscrierea în acest corp funciar a tuturor celor trei chioșcuri existente și notate sub A+4.

S-a constatat nulitatea absolută parțială a încheierii nr. 9537/96 din CF_ Sibiu și CF_ Sibiu, nr. top 4036/2/1/4 și 4037/1/2/1/4 cu privire la întabularea chioșcului proprietatea reclamantei și notarea dreptului de folosință veșnică fără plată și termen asupra terenului.

Prin decizia civilă nr. 765/2007 a Tribunalului Sibiu s-a modificat sentința civilă nr. 1770/2007 a Judecătoriei Sibiu în sensul că s-a respins cererea reclamantei de întabulare a dreptului de proprietate asupra construcției chioșc comercial.

Prin sentința civilă nr. 8286/2008 a Judecătoriei Sibiu, s-a admis plângerea formulată de ., s-a anulat încheierea nr._/2000 și a obligat OCPI Sibiu să înscrie în CF_ Sibiu, nr. top 4036/2/1/4, 4037/1/2/4 transcris în CF_ Sibiu, dispozitivul sentinței civile nr. 1770/2007 a Judecătoriei Sibiu, așa cum s-a modificat prin decizia civilă nr. 765/2007.

Prin sentința civilă nr. 996/2010 a Judecătoriei Sibiu s-a admis plângerea formulată de . în contradictoriu cu S.C. C. S., V. C., Statul Român.

S-a anulat încheierea de CF nr._/2009 și a fost obligat OCPI să înscrie corect dispozitivul sentinței civile nr. 8286/2008 astfel:

- rectificarea înscrierii din fila A CF_ Sibiu, top 4036/2/1/4, 4037/1/2/1/4 în sensul că există trei chioșcuri proprietatea ., S.C. C. S. și V. C.;

- rectificarea înscrierii din CF_ Sibiu top 4036/2/1/4, 4037/1/2/1/4 în sensul că pe acest teren există trei chioșcuri proprietatea ., S.C. C. S. și V. C.;

Radierea dreptului de folosință asupra terenului înscris în C1 din CF_ Sibiu, top 4036/2/1/4, 4037/1/2/1/4 în favoarea lui V. C..

Sentința civilă nr. 996/2010 a Judecătoriei Sibiu a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 182/2011 a Curții de Apel A. I..

În ceea ce privește motivul de apel, vizând întabularea dreptului de proprietate în baza sentinței civile nr. 8286/2008 și 996/2010, acesta este nefondat.

Așa cum rezultă din toate titlurile executorii expuse mai sus, întabularea s-a efectuat legal în baza sentinței civile nr. 8286/2008 și a sentinței civile nr. 996/2010 ale Judecătoriei Sibiu deoarece decizia civilă nr. 765/2007 era anterioară acestor hotărâri iar în situația în care se constată contradicție între ele trebuia promovată cerere de revizuire și nu rectificarea în sensul radierii dreptului de proprietate.

Prin încheierea de CF nr._/2012 nu s-a înscris din nou construcția în cartea funciară, ci doar s-a schimbat starea de proprietate a unei construcții deja existente în favoarea ..

Chioșcul s-a constatat că aparține lui . prin decizia civilă nr. 765/2007 a Tribunalului Sibiu și nu trebuia înscris în CF deoarece el era deja înscris în cartea funciară din 2002 și nu s-a dispus radierea acestuia.

Motivul de apel vizând reținerea greșită a încetării efectelor contractului de închiriere nr. 171/2009 cu relevanță asupra dreptului de proprietate, asupra chiriașului, este neîntemeiat.

. nu are înscris în cartea funciară nici un drept asupra terenului, prin urmare încetarea contractului de închiriere asupra terenului nu afectează în nici un fel înscrierea dreptului de proprietate asupra chioșcului.

În speță, nu au fost îndeplinite condițiile privind rectificarea înscrierii de carte funciară conf. art. 908 C. civil.

Actul în baza căruia s-a făcut întabularea nu a fost desființat pentru a fi îndeplinită cerința prev. de art. 908 pct. 1 NCPC.

Nu s-a dovedit nici că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Astfel, chioșcul există și în prezent și fondat s-a reținut că, deși contractul de închiriere nr. 171/2009 și-a încetat efectele acesta viza doar dreptul de folosință asupra terenului și nu dreptul de proprietate asupra chioșcului iar întabularea nu a avut caracter provizoriu pe durata folosinței terenului.

În ceea ce privește motivul de apel vizând nereținerea caracterului provizoriu al înscrierii, acesta este neîntemeiat.

Art. 989 C. civil menționează expres situațiile în care înscrierea în cartea funciară este provizorie ori în speță, dreptul real dobândit nu a fost afectat de o condiție suspensivă sau rezolutorie, hotărârile au avut caracter definitiv, și nu s-a dovedit că s-a dobândit un drept tabular înscris provizoriu.

Pentru toate aceste considerente în baza art. 480 NCPC corob. cu art. 908, 989 C. civ., se va respinge apelul declarat de S.C. C. S. și se va păstra sentința civilă nr. 2950/2015 a Judecătoriei Sibiu.

În baza art. 453 NCPC, având în vedere culpa procesuală a apelantei, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei către intimata ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul declarat de . sentinței civile nr. 2950/2015 a Judecătoriei Sibiu pe care o păstrează.

Obligă apelanta la cheltuieli de judecată de 2500 lei către intimata ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2015.

Președinte,

M. D.

Judecător,

D. R. L.

Grefier,

E. G.

red.DRL/

tehn.red.DM/6.01.2016

ex.4; j. fond A. L.

Jud. Sibiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligatia de a face. Decizia nr. 1033/2015. Tribunalul SIBIU