Pretenţii. Decizia nr. 882/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 882/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 882/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 882/2015
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Judecător D. S. C.
Grefier F. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe apelanta S.C. PIEȚE S. S.A și pe intimații C. G. și P. M. S. -PRIN PRIMAR, apel împotriva sentinței civile nr. 1948/2015 a Judecătoriei S., având ca obiect pretenții despăgubiri
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantă consilier juridic H. L., intimatul C. personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Intimatul C. G. depune bond fiscal în sumă de 76,71 lei reprezentând contravaloarea transportului.
La întrebarea instanței, reprezentantul apelantei și intimatul învederează faptul că nu mai au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în apel.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii pentru motivele invocate în scris. Concluzionând arată că în continuare susține autoritatea de lucru judecat, arată că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la daunele morale așa cum s-a arătat în motivele de apel . pe fond consideră că nu există faptă ilicită în prezenta cauză în momentul în care s-a ridicat autoturismul respectiv 8.02.2012 petentul nu avea un permis pentru persoane cu handicap care să-i permită să parcheze în acel loc . Actele pentru obținerea acelui permis au fost depuse de petent doar în data de 13.02.2012 și a fost eliberat în data de 28.02.2012 deci după aplicarea sancțiunii contravenționale, după ridicarea mașinii, apreciază că agentul constatator în mod corect a aplicat acea măsură complementară.
Intimatul C. G. solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Concluzionând susține că deși nu avea permisul de persoană cu handicap, avea un clebăr, eliberat de primăria locală, lipit pe parbrizul mașinii care îi permitea parcarea mașinii pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Susține că a avut greutăți în a obține permisul de parcare întrucât acesta se eliberează de către primăria locală, autoritățile locale i-a respins inițial cererea pe motiv că în localitatea lor nu există parcare. Cu cheltuieli de judecată constând în cheltuielile de transport.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 1948/2015 pronunțată de Judecătoria S. s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta ..
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G., cu domiciliul în ., județul S., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în S., Calea Șurii M., nr. 16A, județul S. și, în consecință:
A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, către reclamant.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 420 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și cheltuieli de transport.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul C. G. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de contravenție . PS nr._/08.02.2012 întocmit de ., cu amendă contravențională în sumă de 50 lei și aplicarea sancțiunii complementare de ridicare, transport și depozitare a autoturismului, pentru încălcarea prevederilor art. 23 din HCL nr. 210/2001. Fapta reținută în sarcina reclamantului constă în aceea că, în ziua de 08.02.2012 acesta a parcat autoturismul marca Renault Symbol de culoare albastru, cu nr. de înmatriculare_, pe . S., în dreptul imobilului cu nr. 2, pe loc de parcare cu folosință exclusivă (handicap), fără a avea expusă în mod vizibil autorizația de parcare legală.
Plângerea contravențională formulată împotriva acestui proces verbal a făcut obiectul dosarului nr._ soluționat prin sentința civilă nr. 3534/07.05.2012 pronunțată de Judecătoria S., prin care s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție reținându-se de către instanță că reclamantul este încadrat cu grad de handicap permanent și beneficiază de parcare gratuită. Recursul declarat de pârâta . împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul S. prin decizia nr. 303/01.03.2013.
Prin sentința civilă nr. 4568/26.08.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3534/ 07.05.2012 și s-a dispus completarea dispozitivului acestei sentințe în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 500 lei achitată cu titlu de taxă de ridicare, transport și depozitare.
Prin acțiunea civilă formulată în prezenta cauză se solicită de către reclamant acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a aplicării amenzii nelegale de către pârâta ..
La soluționarea excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâta ., față de soluția pronunțată în dosarul nr._, instanța a constatat că în dosarul respectiv s-a formulat de către reclamant cerere pentru acordarea de daune, prin plângerea contravențională solicitându-se plata sumei 10.000 lei cu titlu de daune materiale, iar prin întâmpinarea la recursul declarat de pârâtă s-a solicitat acordarea de daune materiale de_ lei și deși a fost admisă plângerea contravențională, instanța nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la daunele materiale solicitate.
În atare situație, instanța a constatat că nu există nicio soluție a instanței (de admitere sau respingere) pronunțată în dosarul respectiv cu privire la cererea reclamantului de acordare de daune materiale/morale care să aibă autoritate de lucru judecat, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 430 cod procedură civilă (autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul hotărârii, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă).
În ceea ce privește acțiunea în pretenții formulată de reclamant înregistrată în dosarul nr._/306/2013, se observă că în acest dosar s-a dispus în procedura regularizării cererii de chemare în judecată anularea cererii, în temeiul art. 200 alin. Cod procedură civilă prin încheierea civilă nr. 9462/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria S., rămasă definitivă, însă această încheiere nu are autoritate de lucru judecat întrucât nu a fost pronunțată pe fondul cauzei.
Față de toate aceste împrejurări, în temeiul art. 432 cod procedură civilă instanța a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă, întrucât nu există o hotărâre judecătorească anterioară prin care să se fi statuat în mod definitiv asupra pretențiilor formulate în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei,instanța a analizat dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și, în caz afirmativ, întinderea prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. 1 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar alin. 2 prevede că, cel care având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Prin urmare, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu suferit de o persoană, să existe o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale după cum urmează. Fapta ilicită a pârâtei constă în ridicarea în mod abuziv a autoturismului aparținând reclamantului și care staționa pe un loc de parcare cu folosință exclusivă rezervat persoanelor cu handicap, faptă ce decurge din anularea procesului verbal de contravenție . PS nr._/08.02.2012 pe baza căruia s-a dispus măsura ridicării autoturismului, prin sentința civilă nr. 3534/07.05.2012 pronunțată de Judecătoria S., rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de pârâtă, prin care s-a stabilit că a fost încălcat dreptul reclamantului de a beneficia de parcare gratuită. În condițiile în care s-a stabilit în mod definitiv de către instanță că procesul verbal de sancționare contravențională a reclamantului este nelegal întocmit, împrejurările invocate de pârâtă cu privire la caracterul contravențional al faptei, la nerespectarea de către reclamant a obligației de a afișa cardul legitimație pentru locurile gratuite de parcare, nu mai pot fi reanalizate.
Prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamant constă în consecințele negative produse de fapta ilicită asupra psihicului acestuia dată fiind situația specială a reclamantului, care este o persoană încadrată în grad de handicap accentuat și suferă de o . afecțiuni medicale, care au făcut ca fapta pârâtei să aibă un puternic efect emoțional asupra acestuia și urmări care să persiste în timp.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit există chiar dacă, în condițiile date, producerea prejudiciului a fost favorizată și de alți factori preexistenți, iar în ceea ce privește vinovăția pârâtei este vorba de o răspundere obiectivă a persoanei juridice bazată pe culpa persoanei (agentului constatator angajat al societății pârâte) care a dispus măsura ridicării autoturismului.
În aprecierea cuantumului despăgubirilor datorate pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, instanța a avut în vedere: consecințele negative avute de acesta în plan fizic și psihic ca urmare a faptei săvârșite de pârâtă, importanța valorilor lezate și măsura în care aceste valori au fost lezate. Din acest punct de vedere, instanța a reținut, pe de o parte, faptul că reclamantul este o persoană încadrată în grad de handicap accentuat, că acesta are o . afecțiuni medicale, anterioare producerii faptei ce face obiectul prezentei cauze, faptă despre care se poate presupune în mod rezonabil că a avut o influență negativă asupra stării de sănătate a reclamantului, iar pe de altă parte vârsta, situația specială a reclamantului și impactul acestui eveniment asupra psihicului său, precum și contextul mai larg în care s-a produs incidentul determinat de faptul că reclamantul s-a deplasat într-o altă localitate decât cea de domiciliu și a trebuit să suporte tot stresul cauzat de activitățile necesare pentru recuperarea autoturismului în vederea întoarcerii acasă.
Față de toate aceste criterii, instanța a apreciat că este întemeiată stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 1.000 lei, această sumă fiind suficientă și echitabilă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit de reclamant, cauzat de fapta pârâtei pentru care este antrenată răspunderea civilă delictuală a acesteia, fără a reprezenta pentru reclamant, în același timp, o sursă de îmbogățire fără just temei.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G. și a obligat pe pârâta . la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune morale către acesta.
În temeiul art. 453 alin. 2 cod procedură civilă urmare admiterii în parte a acțiunii, pârâta a fost obligată și la plata către reclamant a sumei de 420 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru 100 lei și cheltuieli de transport 320 lei (4 drumuri la instanță la termenele de judecată x 80 lei fiecare).
Totodată, întrucât prin încheierea camerei de consiliu din data de 27.01.2015 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant sub forma plății onorariului pentru asigurarea asistenței juridice în cauză printr-un avocat, în temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008, s-a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în cauză pentru reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. Piețe S. S.A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel se susține că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile art.430 NCPC și că în prezenta pauză nu există autoritate de lucru judecai.
Astfel autoritatea (puterea) de lucru judecat este un principiu unanim recunoscut și aplicat ca atare în dreptul procesual civil, reprezentând caracteristica hotărârilor judecătorești definitive de a căpăta puterea lucrului judecat. în sensul de a nu mai putea fi atacate, decât prin căile de atac extraordinare, bucurându-se astfel, de o prezumție absolută de adevăr juridic.
Prin Sentința Civilă nr.5006/02.07.2012 din dosarul cu nr._ instanța de fond a respins cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr.3534/07.05.2012. deși prin plângerea contravențională s-au solicitat daune materiale.
Mai mult decât atât intimatul petent la fiecare termen de judecată s-a prezentat în sala de judecată și a solicitat daune morale sau materiale.
Intimatul petent a formulat în data de 02.03.2012 plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . PS nr._ din data de 08.02.2012. obiect al dosarului nr._ înregistrat la Judecătoria S..
Instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de intimatul petent. a dispus anularea procesului verbal de contravenție, dar nu s-a pronunțat și asupra daunelor solicitate.
În data de 06.06.2012 apelanta a formulat recurs împotriva Sentinței Civile nr.3534 din data de 07.05.2012 prin care s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție.
Tribunalul S. s-a pronunțat prin Decizia nr.303/01.03.2013, în sensul că a respins recursul formulat de apelantă.
Ulterior în data de 26.07.2013 intimatul petent a formulat acțiune în pretenții, obiect al dosarului nr._/306/2013 acțiune care a fost anulată în data de 21.10.2013 de către instanța investită cu soluționarea cauzei.
Intimatul petent în data de 08.11.2013 a formulat cerere de reexaminare a încheierii de anulare, obiect al dosarului nr._/306/2013 cerere care a fost respinsă în data de 09.12.2013 prin încheiere definitivă.
În data de 22.01.2014 intimatul petent formulează recurs împotriva cererii de reexaminare, urmând ca în data de 08.05.2014 instanța să respingă recursul ca fiind inadmisibil.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de intimatul petent și i-a obligat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale. De asemenea, instanța de fond i-a obligat și la plata sumei de 420 cheltuieli de judecată și 200 lei cheltuieli avansate statului.
De asemeni, consideră că nu suntem în situația răspunderii civile delictuale deoarece nu sunt întrunite condițiile cumulative cerute de aceasta: nu există fapta ilicită.
Instanța de fond a reținut că autovehiculul a fost ridicat în mod abuziv. La momentul constatării și sancționării faptei contravenționale, autovehiculul intimatului petent se afla staționat pe loc rezervat persoanelor cu handicap, fără a avea afișat la loc vizibil cardul legitimație. Din probele depuse la dosarul_ se poate constata că intimatul petent nici măcar nu deținea cardul legitimație.
Prin procesul verbal de contravenție . PS nr._ din data de 08.02.2012 intimatului petent i s-a aplicat o amendă contravențională în valoare de 50 lei conform prevederilor art.23 din HCL. 210/2001. deoarece s-a constatat că în aceiași zi la ora 14 autovehiculul marca Renault cu nr. de înmatriculare_ . era staționat neregulamentar în parcarea amenajată pe . S., pe loc de parcare cu folosință exclusivă, loc de parcare rezervat persoanelor cu handicap fără a avea afișat la loc vizibil autorizația de parcare, prin aceasta încălcând prevederile art.7 lit. g1 din HCL 210/2001 modificată prin HCL 346/2003.
În primul rând intimatul petent la data săvârșirii faptei contravenționale, nu era deținător al unui card legitimație de parcare care i-ar fi permis să staționeze pe locurile cu folosință exclusivă rezervate persoanelor cu handicap, acest card legitimație fiindu-i eliberat ulterior, la data de 28.02.2012.
Adresa prin care s-a solicitat de către intimatul petent eliberarea caidului legitimație de parcare este data de 13.02.2012. așa cum rezultă clar din adeverința eliberată de Direcția Protecție Socială, aflată la dosarul cauzei.
Data săvârșirii contravenției, așa cum rezultă din procesul verbal de contravenție, este 08.02.2012. dată la care intimatul-petent nu era deținător al unui card legitimație de parcare, deci nu era autorizat să parcheze pe locurile cu folosință exclusivă rezervate persoanelor cu handicap.
Astfel, agentul constatator nu avea cum sa cunoască, la momentul efectuării controlului, dacă intimatul petent este sau nu persoană cu handicap, deține sau nu autorizație de parcare care îi conferă dreptul de a parca pe loc de parcare cu folosință exclusivă.
Aspectele descrise de intimatul-petent pentru a justifica săvârșirea faptei contravenționale nu pot fi reținute deoarece acestea nu îl exonerează de răspunderea contravențională. Intimatul petent pentru a putea beneficia de locurile de parcare cu folosință exclusivă, locuri de parcare rezervate persoanelor cu handicap, este obligat la îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: deținerea unui card legitimație de parcare, și la afișarea caidului legitimație în vederea controlului.
Dacă legiuitorul ar fi considerat că simpla deținere a unui clebăr de tip autocolant. conferă dreptul de parcare gratuită pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, nu ar mai fi impus îndeplinirea cumulativă a celor două condiții enunțate mai sus și nu ar fi emis actele normative care le impun.
Chiar dacă s-a anulat procesul verbal de contravenție, consideră că nu societatea i-a creat intimatului petent vreun prejudiciu.
Suma de bani achitată de către intimatul petent a fost datorată în cuantumul prevăzut de reglementările art.9 alin. 1 din HCL 103/2011-Anexa 3.
Pentru suma încasată s-a eliberat bon fiscal, iar această sumă a fost restituită.
Raportul de cauzalitate nu există atâta vreme cât nu există faptă ilicită si nu exista prejudiciu.
Nu există vinovăția agentului constatator/societății atâta vreme cât acesta/aceasta și-a făcut doar datoria în limitele competenței ce îi revin, respectând eu strictețe legislația în vigoare.
In ceea ce privește modul de acordare a daunelor morale în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant împotriva valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În practica instanței de judecată (ICCJ Secția Civilă. Decizia nr.6330/22.09.2011) a fost evidențiat faptul că ...un criteriu fundamental consacrat de doctrina si jurisprudența în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică și o doză de aproximare însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.
Cu toate că norma legală nu stabilește limite și criterii în sfera despăgubirilor morale, repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală fără a genera venituri nejustificate în beneficiul victimelor.
Ca atare, instanța de fond avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părților vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), pentru ea pe de o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei.
Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu și a celui material, pe care părțile vătămate puteau să-l pretindă în mod separat, ținându-se cont de criteriile stabilite de actele normative respective, dar și de contextul economico social în care părțile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind într-adevăr, atributul instanței de judecată însă nu pe criterii subiective, ci pe criterii obiective, care trebuie să fie relevate și justificate.
Instanța de control poate constata că procedura ridicării mașinii a fost respectată, existând opoziția agentului constatator, mașina petentului fiind în mod legal ridicată, transportată și depozitată conform anexei 3 la HCL 103/2011. motiv pentru care. pretenția formulată de acesta este neîntemeiată, taxa achitată de acesta pentru a reintra în posesia autoturismului cu nr. de înmatriculare_, marca Renault fiind urmarea directă a faptei contravenționale săvârșită de acesta și este prevăzută de HCL 103/2011-anexa 3 art. 9 având drept scop acoperirea cheltuielilor ocazionate cu operațiunea de ridicare, transport și depozitare.
Daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite, constând în atingeri aduse personalității psihice, fizice sau sociale, evaluarea și cuantificarea daunelor morale este legată de consecințele suferite pe plan psihic, fizic, social.
Petentul consideră că a fost lezat prin acțiunile intimatei, dar în afara de a face o simplă afirmație nu a produs nicio probă care să dovedească cele susținute.
La momentul constatării faptei contravenționale, autovehiculul a fost fotografiat, constituind astfel o dovadă de necontestat a încălcării art.7. lit.g din HCL 210/2001 cu completările și modificările ulterioare.
În plângerea contravențională intimatul petent a recunoscut că la momentul constatării faptei contravenționale nu avea afișat deloc cardul legitimație și că a făcut dovada că este persoană cu handicap, cu respectiva autorizație, doar la primul termen de judecată, deci după ce sancțiunea a fost aplicată, documentele legate de ridicare fiind întocmite, operațiunea de ridicare, transport, depozitare fiind încheiate.
Or. potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor handicap ,,în spațiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum și în cele organizate vor fi adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap". Mai departe, conform art. 65 alin.2 ,,persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora, la cerere, pat beneficia de un card-legitimație pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card legitimație beneficiază de parcare gratuită", pentru ca în ultimul alineat din același articol să .>..modelul cardului-legitimație va fi stabilit in normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cardurilor se face de către autoritățile administrației publice locale".
Caracteristicile cardului-legitimație pentru locurile gratuite de parcare, prevăzut de art.65 alin.(3) din actul normativ sus-arătat sunt exact stabilite de dispozițiile art. 40 din HG 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în art. 41 alin. (3) din HG.268/2007 prevăzându-se că sus-arătatul card-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap, o dată eliberat, este valabil pe perioada de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în gradul de handicap, adică tocmai certificatul de încadrare în gradul de handicap, din interpretarea sistematică a acestor dispoziții rezultând că cele două documente sunt distincte, certificatul de încadrare în grad de handicap fiind necesar. dar nu suficient pentru ca persoana deținătoare a acestui certificat să beneficieze de loc gratuit le parcare, pentru această din urmă finalitate fiind necesară pe de o parte, solicitarea și obținerea unui astfel de card-legitimație din partea autorităților administrației publice locale, iar. pe de altă parte, astfel cum rezultă din art. 40 alin. 5 lit. b). din HG 268/2007 în situații de utilizare, afișarea cardului-legitimație în partea din fața a vehiculului este obligatorie, astfel încât fața cardului legitimație să fie clar vizibilă pentru verificare.
Având în vedere că petentul nu a făcut dovada deținerii și a afișării unui card-legitimație pentru locurile gratuite de parcare, certificatul de încadrare în grad de handicap prezentat după constatarea săvârșirii faptei nefiind suficient, astfel cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor sus-menționate, pentru a reprezenta autorizație de parcare, instanța poate constata că în mod corect s-a stabilit, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, că petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art. 7 lit. g1 din HCL 210/2001, petentul parcând în locuri inscripționate cu loc de parcare cu folosință exclusivă fără a poseda autorizație de parcare.
Totodată, în ceea ce privește sancțiunea complementară, aceasta a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor din anexa 3 la HCL 103/2011, procedura de ridicare a fost respectată, existând dispoziția de ridicare, procesul verbal de ridicare, mașina petentului fiind în mod legal ridicată, transportată și depozitată conform HCL 103/2011.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Tribunalul apreciază ca nefondat apelul formulat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, Tribunalul constată că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond ca neîntemeiată.
În dosarul nr._ al Judecătoriei S. având ca obiect plângere contravențională s-a formulat de către reclamant cerere pentru acordarea de daune morale în sumă de 10.000 lei, și deși a fost admisă plângerea contravențională, instanța nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la daunele solicitate.
Prin urmare nu există nicio soluție a instanței (de admitere sau respingere) pronunțată în dosarul respectiv cu privire la cererea reclamantului de acordare de daune materiale/morale care să aibă autoritate de lucru judecat, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 430 cod procedură civilă (autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul hotărârii, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă).
În ceea ce privește acțiunea în pretenții formulată de reclamant înregistrată în dosarul nr._/306/2013, s-a dispus în procedura regularizării cererii de chemare în judecată anularea cererii, în temeiul art. 200 alin. Cod procedură civilă prin încheierea civilă nr. 9462/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria S., rămasă definitivă, însă această încheiere nu are autoritate de lucru judecat întrucât nu a fost pronunțată pe fondul cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. 1 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar alin. 2 prevede că, cel care având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Din analiza acestor dispoziții se ajunge la constatarea că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ca de altfel, răspunderea delictuală în general, presupune existența sau întrunirea cumulată a următoarelor condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prin prejudiciu se înțelege orice rezultat dăunător, prejudiciabil, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ce constituie efecte ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale persoanei, prejudiciu trebuind să fie unul cert, respectiv, existența lui să fie sigură, neîndoielnică și să poată fi evaluată în prezent.
Prin fapta ilicită se înțelege orice conduită a omului prin care se încalcă normele dreptului obiectiv sau regulile de conviețuire socială, săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care totuși se produc în puterea legii. Cu alte cuvinte, prin fapta ilicită se înțelege acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este absolut necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, respectiv, prejudiciul cauzat unei anumite persoane să fie consecința faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
Apoi, pentru angajarea răspunderii civile delictuală este necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei, să fi fost săvârșită din culpa acestuia, culpa fiind definită în doctrină ca atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările acelei fapte.
În speță, contrar celor susținute de pârâtă, sunt îndeplinite aceste condiții.
Fapta ilicită a pârâtei constă în ridicarea în mod abuziv a autoturismului aparținând reclamantului și care staționa pe un loc de parcare cu folosință exclusivă rezervat persoanelor cu handicap, faptă ce decurge din anularea procesului verbal de contravenție . PS nr._/08.02.2012 pe baza căruia s-a dispus măsura ridicării autoturismului, prin sentința civilă nr. 3534/07.05.2012 pronunțată de Judecătoria S., rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de pârâtă, prin care s-a stabilit că a fost încălcat dreptul reclamantului de a beneficia de parcare gratuită.
În condițiile în care s-a stabilit în mod definitiv de către instanță că procesul verbal de sancționare contravențională a reclamantului este nelegal întocmit, împrejurările invocate de pârâtă cu privire la caracterul contravențional al faptei, la nerespectarea de către reclamant a obligației de a afișa cardul legitimație pentru locurile gratuite de parcare, nu mai pot fi reanalizate.
Prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamant constă în consecințele negative produse de fapta ilicită asupra psihicului acestuia dată fiind situația specială a reclamantului, care este o persoană încadrată în grad de handicap accentuat și suferă de o . afecțiuni medicale, care au făcut ca fapta pârâtei să aibă un puternic efect emoțional asupra acestuia și urmări care să persiste în timp.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit există chiar dacă, în condițiile date, producerea prejudiciului a fost favorizată și de alți factori preexistenți, iar în ceea ce privește vinovăția pârâtei este vorba de o răspundere obiectivă a persoanei juridice bazată pe culpa persoanei (agentului constatator angajat al societății pârâte)
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințele de ordin psihic, emoțional, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Astfel, prejudiciile morale nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.
Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs, fără să fie însă derizorie.
Se justifică astfel suma de 1.000 lei, această sumă fiind suficientă și echitabilă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit de reclamant care este o persoană încadrată în grad de handicap accentuat, că acesta are o . afecțiuni medicale și a trebuit să suporte tot stresul cauzat de activitățile necesare pentru recuperarea autoturismului în vederea întoarcerii acasă.
Față de aceste considerente Tribunalul în baza art. 480 NCPC va respinge apelul ca nefondat.
În baza art. 453 NCPC va obliga apelanta la plata către intimatul reclamant C. G. a sumei de 104 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel reprezentând cheltuieli de transport la două termene de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de pârâta S.C. Piețe S. S.A împotriva sentinței civile nr. 1948/8.04.2015 pronunțată de Judecătoria S., pe care o păstrează.
Obligă apelanta la plata către intimatul reclamant C. G. a sumei de 104 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Președinte, E. D. | Judecător, D. S. C. | |
Grefier, F. O. |
Red. Tehnored. E.D. 07.12.2015
5 ex.
J.F. S. R.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 737/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 740/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
