Acţiune în constatare. Decizia nr. 1592/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1592/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 210/334/2012
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1592/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S.
Judecător E. L. V.
Judecător L. C.
Grefier L. M. R.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta E. G. împotriva sentinței civile nr.1291 din 22.11.2012 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, județ Suceava, intimați fiind Ș. P., T. R., Ș. L., Ș. M. (M.), A. A., G. I., G. C., G. A., S. D., H. E., Ș. M., Ș. E. (S.), C. I., C. C. ANIȘOARA.
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 4 iunie 2013, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru 11.06.2013 și astăzi, 14 iunie 2013.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 06.02.2012, sub nr._, numita E. G., în calitate de reclamantă, a formulat cerere în constatarea calității de moștenitor după defunctul Cîntea G..
Acțiunea a fost timbrată cu taxă timbru în sumă de 50 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că la data de 22.10.1986 unchiul său Cîntea G., fratele mamei sale a decedat în ., rămânând mai multe imobile drept moștenire.
Se arată că numitul Cîntea G. a dobândit aceste bunuri în 1945 iar în anul 1947 s-a căsătorit cu numita Kîntea A. cu care nu a avut copii astfel că la moartea sa bunurile rămase i-ar fi revenit reclamantei, în calitate de nepoată și soției supraviețuitoare. Mai arată reclamanta că soția unchiului său, Kîntea A. a decedat la data de 01.08.2011 iar toate bunurile rămase în urma unchiului său le-a folosit și acceptat împreună cu soția supraviețuitoare, motiv pentru care solicită constatarea calității sale de moștenitor.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 și 111 Cod de procedură civilă, art. 685 – 703, art. 841 - 846 Cod civil, Legea nr. 7/1996.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar Anexa 24 eliberată de Primăria comunei Cârlibaba, Certificat deces Cîntea G., Kîntea A., acte de stare civilă, arbore genealogic.
La termenul din data de 20.03.2012 reclamanta a făcut precizări la acțiune în sensul că solicită să se constate calitatea sa de moștenitoare acceptantă a succesiunii după Cîntea G., decedat la data de 24.10.1986. Reclamanta arată că este nepoata de soră a defunctului Cîntea G., calitate în care a preluat în folosință parte din bunurile succesorale în termenul de 6 luni de acceptare a succesiunii. La același termen de judecată instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților Ș. P., T. R., Ș. L., Ș. M., A. A., G. I., G. C., G. A., S. D., T. H. E., Ș. M., Șandtu S., în calitate de moștenitori ai numitei Cîntea A..
La dosar a fost depusă Încheierea nr. 874 din 27.03.2012 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei notarilor publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România din care rezultă că de pe urma defunctului Cîntea G. nu s-au găsit înregistrate declarații privind opțiunea succesorală.
La termenul din data de 24.04.2012 numiții C. I. și C. C. Anișoara au formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care solicita instanței să respingă acțiunea principală, în primul rând pe cale de excepție iar în subsidiar ca nefondată.
În motivarea cererii de intervenție se susține că numitul Cîntea G. a decedat la data de 22.10.1986 iar cea care a preluat și acceptat succesiunea a fost soția sa Cîntea A. iar reclamanta nu a preluat nici un bun din masa succesorală, domiciliul acesteia fiind în Germania. Se învederează că stingerea prin prescripție a titlului de moștenitor a vocației succesorale produce efecte absolute și poate fi invocată de orice persoană interesată astfel că solicită instanței să constate că reclamanta nu a acceptat succesiunea după defunctul Cîntea G. în termenul de 6 luni și să admită excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală.
La termenul din data de 05.06.2012 instanța, în temeiul art. 52 alin. 1 Cod de procedură civilă a admis în principiu cererea de intervenție formulată în cauză de C. I. și C. C..
În temeiul art. 167 Cod de procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială fiind audiați în calitate de martori Scundea F., P. G., I. P. și Mehno A., declarațiile acestora fiind atașate la dosar.
Reclamanta, la termenul din data de 27.06.2012 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenienților, excepție pusă în discuție la termenul din data de 10.10.2012 și respinsă pentru motivele arătate în încheierea de ședință.
La termenul din data de 10.10.2012 intervenienții au invocat excepția prescripției dreptului la acțiunea în petiție de ereditate. În motivare intervenienții arată că prezenta acțiune fiind o cerere prin care reclamata solicită instanței să i se constate calitatea de moștenitor după defunctul Cîntea G. este o acțiune în petiție de ereditate, acțiune reală, prin care o persoană cere instanței de judecată recunoașterea titlului său de moștenitor și obligarea celui în posesia căruia se află bunurile succesorale la restituirea lor, fiind și prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani.
La termenul din data de 14.11.2012 reclamanta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților C. I. și C. Anișoara.
Prin sentința civilă nr.1291 din 22.11.2012, Judecătoria Vatra Dornei a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților C. I. și C. C. Anișoara; a respins excepția prescripției dreptului la acțiunea în petiție de ereditate ca neîntemeiată și a admis exceptia prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamantei E. G. cu privire la moștenirea defunctului Cîntea G., decedat la data de 24.10.1986 și în consecință: a respins acțiunea formulată de reclamanta E. G., ca nefondată; a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții C. I. și C. C. Anișoara, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând materialul probator administrat în cauză și soluționând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale active a interveninților C. I. I. și C. Anișoară, excepție invocată de către reclamantă instanța o va admite și va respinge cererea de intervenție ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, fiind una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea calității de moștenitor a reclamantei după unchiul său, Cîntea G. și având în vedere că intervenienții în interes propriu C. I. și C. C. Anișoara nu au vocație succesorală la succesiunea defunctului Cîntea G. și deci nu pot avea calitate procesuală activă în cauza dedusă judecății.
De asemenea pentru aceleași considerente, față de obiectul cauzei deduse judecății respectiv constatarea calității de moștenitor a reclamantei după unchiul său, Cîntea G. având în vedere că prezenta acțiune nu este una în petiție de ereditate (acțiune reală, prin care o persoană (ce se pretinde chemată la moștenire) cere instanței de judecata recunoașterea titlului său de mostenitor sau legatar și obligarea celui in posesia căruia se află bunurile succesorale la restituirea lor) instanța va respinge excepția prescripției acțiunii în petiție de ereditate ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, se reține că la data de 24 octombrie 1986 a decedat numitul Cîntea G. conform Actului de deces nr. 9 (fila 6). De pe urma acestuia au rămas următoarele persoane, cu vocație succesorală: Cîntea A., în calitate de soție supraviețuitoare și E. G., în calitate de nepoată de soră postdecedată, aspect ce rezultă din analiza Sesizării pentru desciderea procedurii siccesorale nr. 2663 din 25.07.2011 (fila 5).
După cum rezultă din adresa nr. 1043 din 12.03.2012 a Primăriei comunei Cîrlibaba după defunctul Cîntea G. nu s-a prezentat nici un moștenitor care să solicite întocmirea anexei nr. 24 privind deschiderea procedurii succesorale.
De asemenea, analizând conținutul Încheierii nr. 874 din 27.03.2012 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei notarilor publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România instanța reține că de pe urma defunctului Cîntea G. nu s-au găsit înregistrate declarații privind opțiunea succesorală.
Potrivit dispozițiilor art. 644, 686, 688 cod civil transmiterea patrimoniului succesoral operează de drept din momentul deschiderii moștenirii fără vreo manifestare de voință din partea succesibilului și chiar fără știrea lui. Nimeni nu este însă obligat să accepte o moștenire care i se cuvine și pentru ca soarta acesteia să nu rămână multă vreme incertă legiuitorul a stabilit ca dreptul de opțiune să fie exercitat într-un termen de 6 luni, calculat de la data deschiderii moștenirii.
Astfel, art. 700 al. 1 Cod civ stipulează că „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii„.
Acest termen de 6 luni a fost calificat de doctrină ca un termen de prescripție, care, dacă nu a fost exercitat stinge dreptul la acțiune în sens material. Termenul de exercitare a opțiunii succesorale începe să curgă de la data deschiderii succesiunii, deci de la data decesului, indiferent de momentul înscrierii lui în registrele de stare civilă și față de toți succesibilii, indiferent că vocația lor la moștenire este concretă sau numai generală.
Regula privind începutul prescripției se aplică indiferent dacă succesibilul moștenește în nume propriu sau prin retransmitere cum este cazul reclamantei E. G., nepoată de soră Cîntea (S.) E., postdecedată.
De la regula calculării termenului de prescripție există excepții, așa cum există și cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție, stipulate în Decretul nr. 167/1958, însă reclamanta. nu a făcut dovezi din care să rezulte că s-ar încadra într-unul din cazurile expres stipulate de lege, de natură să suspende sau să întrerupă termenul de 6 luni.
Acceptarea succesiunii în termenul mai sus menționat este fie expresă, atunci când succesibilul își manifestă intenția de a o accepta printr-un înscris, fie el autentic sau sub semnătură privată, fie tacită, respectiv prin fapte din care să rezulte neîndoielnic intenția acestuia de a intra în posesia ei. Deși legiuitorul nu stabilește expres care sunt actele sau faptele în virtutea cărora se consideră că moștenitorul a înțeles să accepte succesiunea, totuși din conținutul acestora trebuie să rezulte indubitabil această intenție a sa.
Instanța va analiza astfel daca reclamanta a săvârșit vreun act sau fapt juridic care poate reprezenta o acceptare tacită a moștenirii după unchiul său, în termen de 6 luni de la data decesului.
Din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă acceptarea moștenirii numitului Cîntea G., expres ori tacit, de către reclamanta E. G., în termenul legal.
Astfel, din declarațiile martorilor Mehno A. și P. G. rezultă faptul că după moartea lui Cîntea G. a rămas o casă, grajd, o suprafață de teren care au fost preluate de către soția acestuia, Cîntea A. care a stat singură în casă. Se mai arată și faptul că în momentul în care a decedat Cîntea G. trăia mama reclamantei, S. E. care nu a preluat nici un bun din averea rămasă după defunct. De asemenea martorii arată faptul că mama reclamantei, reclamanta și Cîntea A. se ajutau „ca neamuri” în sensul că plantau împreună cartofi, ceapă, se gospodăreau împreună. Același lucru este relevat și de martorul I. P. care arată că după Cîntea G. în posesia averii acestuia a intrat doar Cîntea A., soția sa iar E. G. nu a luat nici un bun din averea rămasă după defunctul Cîntea G..
Față de cele arătate rezultă că reclamanta nu a făcut niciun act de acceptare tacită a succesiunii lui Cîntea G.. Instanța consideră că este irelevant în speță, faptul că reclamanta împreună cu mama acesteia, cât timp a trăit, și Cîntea A., soția lui Cîntea G., au “gospodărit” împreună, în sensul că mâncau împreună sau cultivau o suprafață de teren împreună deoarece aceste acte nu semnifică acceptarea succesiunii .
Reclamanta a învederat și a încercat să dovedească, fără a reuși însă, faptul că ea și Cîntea A. au folosit în codevălmășie bunurile rămase în urma decesului lui Cîntea G.. De asemenea, nu are susținere probatorie nici afirmația reclamantei în sensul că i-ar fi dat bani mătușii sale, Cîntea A. pentru a achita impozitele și taxele pentru construcții și terenuri deoarece după cum rezultă din Adeverința de ROL agricol eliberată de Primăria Cîrlibaba nr. 3357/19.09.2011 după decesul lui Cîntea G. suprafețe de teren și locuința au rămas soției acestuia Cîntea A., care a figurat înscrisă cu suprafețele de teren arătate și pentru care, implicit a plătit taxe și impozite..
Așadar, din întreg probatoriul administrat în cauză, instanța constată că nici mama reclamantei, S. E., decedată la data de 11.02.1987 nici reclamanta E. G. nu a făcut niciun act de acceptare tacită sau expresă a moștenirii rămasă după defunctul Cîntea G., în termenul de opțiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
Sancțiunea neexercitării, în termenul instituit de art. 700 alin.1 Cod civil, a dreptului de opțiune succesorală o constituie decăderea din dreptul de a opta, pe cale de consecință, persoana respectiva devenind străină de succesiune.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, respectiv art. 700 și urm. Cod civil, instanța va admite exceptia prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamantei E. G. cu privire la moștenirea defunctului Cîntea G., decedat la data de 24.10.1986 și în consecință va respinge acțiunea formulată de reclamanta E. G. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta E. G. criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivare a arătat că instanța a admis excepția invocată de către intervenienții C. I. și C. Anișoara cu toate că cererea de intervenție nu este timbrată potrivit Legii nr.146/1997 și nu justifică un interes legitim deoarece nu sunt rude cu părțile din dosar și nici nu au calitatea de moștenitori.
A mai arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut, că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a arătat că prin cererea dedusă judecății a solicitat constatarea calității sale de moștenitor în temeiul dispozițiilor art.111 codul de procedură civilă conform tuturor înscrisurilor depuse la dosar și probelor administrate, aceasta acceptând tacit succesiunea prin diverse acte notariale.
Că, în lipsa sa, intervenienții C. au încheiat actul de vânzare – cumpărare sub semnătură privată cu numita Cintea A., soția supraviețuitoare a unchiului său Cintea G., cu toate că după acest defunct succesiunea nu a fost dezbătută, reclamanta fiind singura rudă, astfel că la momentul vânzării, vânzătoarea nu era titulara dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în litigiu și nici nu era în posesia unui certificat de moștenitor, bunurile fiind bunuri proprii ale unchiului său dobândite de el la Reforma Agrară în anul 1945. acesta s-a căsătorit în anul 1947, după ce a fost împroprietărit, astfel că bunurile în litigiu erau ale lui proprii. Mai arată că prin manopere ilicite, interveneienți s-au intabulat cu bunurile, actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată a fost semnat de Cintea A. iar declarația este dată de Kintea A., nume care apare în buletinul de identitate precum și în actul de deces. Mai arată că unchiul său, Cintea G. a decedat la data de 22.10.1986, dată la care mama reclamantei, S. E. era bolnavă, decedând de altfel la data de 11.02.1987 iar sora mamei sale a decedat de asemenea la data de 21.02.1987, acceptarea bunurilor după unchiul său făcându-se în mod tacit de către reclamantă și soția supraviețuitoare a acestuia, numita Kintea A.. Deosebit de aceasta mai arată că domiciliul reclamantei este în apropierea domiciliului unchiului său, la aproximativ 15 m iar după moartea acestuia, a folosit în codevălmășie cu soția lui bunurile rămase în urma decesului, respectiv grădina, anexe, însușindu-și obiecte din gospodărie, a efectuat reparații la casă, garduri și anexe, hotărând cu mătușa sa să nu înstrăineze bunurile imobile rămase după defunct, fapt care de asemenea echivalează cu acceptarea tacită a succesiunii, privind soarta moștenirii, act care nu putea fi făcut decât de cei care se considerau moștenitori.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8, 9, art.312 cod procedură civilă.
Intimata Ș. L. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât reclamanta nu a preluat și nici nu a folosit nici un bun după decesul lui Cîntea G..
Intervenienții intimați solicită respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în mod corect s-a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamantei cu privire la moștenirea defunctului Cîntea G.. De asemenea arată că nu poate fi reținută critica reclamantei referitoare la incidența dispozițiilor art.304 pct.6 cod procedură civilă, instanța acordând mai mult decât s-a cerut în condițiile în care cererea de intervenție a fost admisă în principiu dar respinsă pe fondul cauzei ceea ce înseamnă că fiind părți în litigiu au putut să-și facă apărări, au putut invoca excepții și formula cereri, astfel că excepția invocată de prescripția dreptului de opțiune succesorală a fost admisă de instanță și a fost unul din mijloacele lor procesuale prin care au urmărit respingerea acțiunii.
Privitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 cod procedură civilă invocate de reclamantă, fiind aceea că hotărârea instanței de fond ar cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, consideră că nici această critică nu este fondată cu atât mai mult cu cât recurenta nici nu arată care sunt motivele contradictorii sau străine de natura litigiului, instanța de fond motivând temeinic soluția ei.
Privitor la critica recurentei referitoare la împrejurarea că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nici aceasta nu este fondată întrucât la instanța de fond reclamanta a făcut precizări privind acțiunea sa și au fost invocate și soluționate excepții care au privit obiectul dedus judecății. Mai arată că nici celelalte susțineri ale reclamantei nu sunt fondate, aceasta încercând să inducă în eroare instanțele cu privire la data căsătoriei unchiului său, aceasta s-a petrecut de fapt în anul 1943 așa cum rezultă din certificatul de căsătorie și din extrasul din Registrul stării civile pentru căsătoriți pe anul 1943, anul 1947 fiind anul în care aceștia s-ai căsătorit religios. Imobilele primite de aceștia cu ocazia reformei agrare din anul 1945 sunt bunuri comune și nu bunuri proprii ale defunctului Cîntea G. cum eronat se încearcă a se susține.
Mai arată că după decesul lui Cîntea G., soția supraviețuitoare a acestuia, A., a fost înscrisă în continuare în registrul agricol până în anul 1996 când a înstrăinat bunurile sale intervenienților, figurând înscrisă timp de 40 de ani în registrul agricol astfel că nici criticile reclamantei cu privire la uzucapiune și al dreptul de proprietate nu sunt fondate. Nu pot fi reținute nici criticile privind modul diferit de scriere al numelui de familie Cîntea sau Kintea în diferite acte, care se regăsește în perioada istorică traversată de părți, zona în care locuiau defuncții a fost alipită Ungariei, administrația maghiară din perioada 1940 – 1944, a desfășurat o politică de maghiarizare a populației autohtone fapt care a dus și la schimbarea numelor.
Recursul este neîntemeiat.
Examinând sentința atacată în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele invocate ce se subscriu dispozițiilor art.304 pct.6, 7, 8 și 9 cod procedură civilă în raport cu probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul constată următoarele:
Din reanalizarea probatoriului administrat în cauză tribunalul constată că în mod temeinic și legal prima instanță a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamantei recurente E. G. cu privire la moștenirea defunctului Cîntea G. decedat la data de 24.10.1986 cu consecința respingerii acțiunii acesteia ca nefondată.
Intervenienții intimați justifică interes legitim în nume propriu în această cauză întrucât prin sentința civilă nr.1205 din 22.10.2009 a Judecătoriei Vatra Dornei aceștia irevocabil au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor iar în prezent ei sunt cei care stăpânesc imobilele rămase după defuncții Cîntea G. și Cîntea A.. Cererea lor de intervenție formulată are legătură cu cererea principală în sensul că, în calitate de terț intervenient invocă un drept al său ce are legătură cu obiectul cererii principale.
Ca o primă critică a recurentei, aceasta se referă la împrejurarea că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut, critici ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de pct.6 al art.304 cod procedură civilă.
Reclamanta recurentă E. G. este nemulțumită de faptul că prima instanță a admis o excepție invocată de intervenienții intimați în condițiile în care cererea lor de intervenție în nume propriu a fost respinsă prin sentința recurată.
Această critică a recurentei este neîntemeiată întrucât cererea de intervenție în nume propriu a fost admisă la termenul din 5 iunie 2012, fiind respinsă doar pe fondul cauzei, ceea ce înseamnă că fiind părți în acest litigiu interveneinții și-au putut face apărări, au putut invoca excepții și formula cereri.
Or, excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală care a fost admisă de instanță a fost unul din mijloacele procesual civil prin care aceștia au urmărit respingerea acțiunii reclamantei recurente.
Pe de altă parte, această excepție a prescripției dreptului de opțiune succesorală este o excepție de fond, dirimantă și peremtorie, pe care prima instanță era obligată să o cerceteze pentru că de soluționarea acesteia depinde în continuare soarta pretenției reclamantei, dedusă judecății. Admiterea unei asemenea excepții are efecte absolute în privința stingerii, prin prescripție a vocației succesorale și aceasta poate fi invocată de orice persoană interesată, instanța fiind obligată să o soluționeze cu precădere, întrucât o soluție de admiterea acesteia stinge practic dreptul la acțiune în sens material, cum bine a motivat prima instanță în considerentele sentinței recurate.
O altă critică a recurentei este aceea că hotărârea instanței de fond ar cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în motive ce s-ar încadra în dispozițiile pct.7 al art.304 cod procedură civilă.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că nici această critică nu este întemeiată, reclamanta recurentă nu a indicat care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii, care s-ar regăsi în considerentele sentinței recurate.
Instanța de fond a motivat temeinic soluția de admiterea a excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală, având în vedere dispozițiile legale aplicabile în cauză cât și situația de fapt reținută în speță astfel cum a reieșit din probatoriul administrat.
O a treia critică a recurentei se referă la împrejurarea că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce ar reprezenta motivul de recurs prevăzut de punctul 8 din art.304 cod procedură civilă.
Reclamanta recurentă și-a precizat acțiunea la termenul de judecată din 20.03.2012, arătând în mod expres că solicită să se constate calitatea sa de moștenitoare acceptantă a succesiunii după defunctul Cîntea G. decedat la data de 24.10.1986.
Pe de altă parte intimații C. I. și C. C. Anișoara au invocat, în fața instanței de fond, la termenul din 10.10.2012 excepția prescripției dreptului la acțiune în petiție de ereditate. Cu privire la această excepție, care viza natura pretenției dedusă judecății, instanța de fond s-a pronunțat respingând excepția prescripției dreptului la acțiune în petiție de ereditate ca neîntemeiată. În considerentele sentinței recurate, prima instanță a arătat în mod expres că față de obiectul dedus judecății, respectiv constatarea calității de moștenitor a reclamantei E. G. după unchiul său Cîntea G., a apreciat că acțiunea din prezenta cauză nu este una în petiție de ereditate, care ar fi o acțiune reală prin care o persoană ce se pretinde chemată la moștenire cere instanței de judecată recunoașterea titlului său de moștenitor sau legatar și obligarea celui în posesia căruia se află bunurile succesorale la restituirea lor.
Prin urmare, cu privire la stabilirea pretenției dedusă judecății, a obiectului cauzei, nu se pot aduce de către recurentă critici sau reproșuri instanței de fond care a motivat, în considerentele sentinței recurate, care este interpretarea dată de instanță, actul juridic dedus judecății. Pe cale de consecință și criticile recurentei cu privire la acest motiv de recurs sunt neîntemeiate.
Celelalte susțineri ale recurentei cu privire la situația de fapt și aspectele procesual civile prezentate de către recurentă sunt neîntemeiate.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că data căsătoriei unchiului recurentei, defunctul Cîntea G. – recurenta susține că acesta s-ar fi căsătorit cu Cîntea A. în anul 1947, prezentând în acest sens adeverința nr.5110 din 15.09.2011 eliberată de Primăria Cîrlibaba. Din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că defunctul Cîntea G. și A. s-au căsătorit în data de 28.02.1943 așa cum rezultă din certificatul lor de căsătorie și din extrasul din Registrul Stării Civile pentru Căsătoriți pe anul 1943, iar anul 1947 este anul în care cei doi s-au căsătorit și religios, așa cum rezultă din adeverința nr.218 din 28.05.2012 eliberat de Primăria comunei Cîrlibaba.
Prin urmare defuncții Cîntea G. și A. au dobândit bunuri imobile, respectiv 1,08 ha teren și o casă la reforma agrară din anul 1945 prin titlul de proprietate nr._, acestea fiind bunuri comune și nu bunuri proprii doar ale lui Cîntea G., cum eronat încearcă să prezinte recurenta.
De altfel așa cum rezultă și din adeverința nr.536 din 13.02.2012 eliberată de Primăria Cîrlibaba, în Registrul agricol au figurat înscriși ambii soți Cîntea G. și A. încă din anul 1956 cu suprafața de 1,08 ha și construcții – casă și grajd, și nu doar Cîntea G. așa cum susține recurenta folosindu-se în acest scop de adeverința nr.3357/19.09.2011 eliberată în mod incomplet de primăria comunie Cîrlibaba.
După decesul soțului ei, Cîntea G., A. a fost înscrisă în cotinuare în registrul agricol, până în anul 1996, când a înstrăinat bunurile intervenienților C. I. și C. C. Anișoara, ceea ce dovedește că ea a folosit aceste imobile din anul 1945, figurând înscrisă în registrul agricol cu acestea din anul 1956.
Prin urmare, criticile recurentei referitoare la uzucapiune și la dreptul de proprietate al defunctei Cîntea A. sunt neîntemeiate.
Neîntemeiate sunt și criticile referitoare la modul diferit de scriere al numelui de familie Cîntea sau Kîntea (Kintea), al Aureliei în diferitele acte.
Este știut faptul că prin Dictatul de la Viena din anul 1940 României i-a fost luată o parte importantă din teritoriul național, inclusiv zona din Bucovina unde locuiau familiile lui Cîntea G. și Ș. A., care a fost alipită Ungariei lui Horthy. Administrația maghiară care s-a instaurat în această zonă după august 1940 până la eliberarea ei de către armata română, august – octombrie 1944, a început o politică de maghiarizare forțată a populației autohtone, pusă în practică inclusiv prin traducerea numelor celor care încheiau diverse acte care aveau nevoie de girul autorităților. În aceste condiții a fost posibil ca în certificatul de căsătorie, întocmit în plină ocupație maghiară, la data de 28 februarie1943, Cîntea G. să apară drept Kîntea G. iar Ș. A. drept S. A.. Ulterior, după război, teritoriul revine în granițele sale firești, făcând parte din republica Populară Română iar în anul 1950 la data de 8 februarie, este întocmit extrasul din Registrul Stării Civile pentru Căsătoriți pe anul 1943, unde maghiarizările forțate ale numelor sunt înlăturate iar cei doi defuncți reapar cu numele românești, Cîntea G. și Ș. A..
Schimbarea în ortografia limbii române a literei „â” în litera „î” se petrece tot în perioada postbelică de apropriere accentuată a României de URSS, astfel că din „C.” numele celor doi se schimbă în „Cîntea”. Se apreciază așadar, că aceasta este explicația corectă a faptului că numele de familie al Aureliei apare scris în diferite modalități și nu în condițiile pe care le susține recurenta.
Cu privire la motivul de recurs susținut de reclamanta recurentă că a făcut sau nu acte de acceptare tacită a succesiunii, tribunalul verificând întregul probatoriu administrat în cauză constată că instanța de fond a administrat suficiente probe din care rezultă indubitabil că aceasta nu a preluat și nu a folosit nici un bun după decesul lui Cîntea G., în termenul prevăzut de lege pentru acceptarea succesiunii.
Declarațiile martorilor audiați în cauză coroborate cu înscrisurile aflate la dosar ca probe, dovedesc faptul că nici reclamanta –recurentă și nici mama acesteia S. E. nu au făcut vreun act de acceptare tacită sau expresă a moștenirii rămasă după defunctul Cîntea G. în termenul de opțiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
Și sub acest aspect hotărârea primei instanțe este temeinic motivată având la bază probele administrate în cauză.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.312 cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenții în temeiul art.274 cod procedură civilă, reclamanta recurentă va fi obligată să plătească inetervenienților intimați C. I. și C. C. Anișoara suma de 800 lei cheltuieli de judecată din recurs reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 69 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta E. G. din Cîrlibaba, ..38, județ Suceava împotriva sentinței civile nr.1291 din 22.11.2012 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, județ Suceava, intimați fiind Ș. P. din Cîrlibaba Nouă nr.90, județ Suceava, T. R. din G., ..1, ., județ Cluj, Ș. L. din Cîrlibaba, ..28, județ Suceava, Ș. M. (M.) cu același domiciliu, A. A. din Iacobeni, ., județ Suceava, G. I. din Cîrlibaba, ..34, județ Suceava, G. C. din Cîrlibaba, ..2, județ Suceava, G. A. din Baia Borșei, ., județ Maramureș, S. D. Wildkamp_ Salzgitter, Germania, H. E. Stresenmann_ Geislingen Ander Steige, Germania, Ș. M. cu același domiciliu, Ș. E. (S.) Ebenhardstrase_ Geislingern Ander Steige 7 Germania, C. I. din Cîrlibaba, județ Suceava, C. C. ANIȘOARA din Cîrlibaba, județ Suceava, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intervenienților intimați C. I. și C. C. suma de 800 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2013.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
S. AuricaVizitiu E. LauraCondrovici L. L. R.
Pt.jud.CO semn.președ.inst.
Red.S.A.
Jud. fond H. D.L.
Tehnored.R.L., 2 ex., 26.06.2013
| ← Anulare act. Sentința nr. 4970/2013. Tribunalul SUCEAVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 484/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
