Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 118/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 118/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 6715/86/2012
Dosar nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 118
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.05.2013
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR B. I. E.
JUDECĂTOR G. D.
GREFIER G. F.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea H. O. -prin mandatar H. Ș., domiciliată în Rădăuți, ., jud. Suceava, împotriva deciziei civile nr.645 pronunțată la data de 27.03.2012 de Tribunalul Suceava în dosar nr._ intimat fiind N. C., domiciliat în Rădăuți, .. 16, ., jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare cu părțile,legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care.
Instanța aduce la cunoștință părților prezente că prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 27.05.2013 s-a respins recuzarea d-nei judecător G. D., formulată de către contestatoare iar prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 28.03.2013, s-a respins ca nefondată, cererea de reexaminare formulată de contestatoare împotriva încheierii nr. 99 din 18.02.2013 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de contestatoare.
Întrebat fiind, intimatul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
P. acțiunea civilă formulată la data de 21.03.2008 înregistrată inițial la Tribunalul Suceava sub nr._, apoi reînregistrată sub același număr la Judecătoria Rădăuți, ca urmare a declinării competenței, reclamanta H. O. l-a chemat în judecată pe pârâtul N. C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 lei și 17.500 USD, cu titlu de daune.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat – în esență – că părțile au avut calitatea de asociați ai S.C. „ROTI EXPRES” S.R.L., iar pârâtul, fiind și administrator al societății, „a folosit cu rea – credință bunurile, lichiditățile societății în interes propriu și într-un scop contrar intereselor acesteia”, cauzându-i astfel prejudiciul sus-menționat.
Anterior judecății de față, cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar prin decizia nr.66/22.01.2009 a Curții de Apel Suceava – Secția Comercială, C. Administrativ și Fiscal s-a statuat că: „angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru faptele pretins săvârșite, urmează să se facă fie potrivit art.998-999 C.civ., fie potrivit art.1539-1545 C.civ.”
P. sentința civilă nr. 1862 din 16 mai 2011, Judecătoria Rădăuți a admis excepția prescripției extinctive a acțiunii și a respins acțiunea, reținând în motivare următoarele:
Indiferent care ar fi temeiul juridic al răspunderii pârâtului (ca autor al unor fapte ilicite sau ca mandatar pentru îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului), acțiunea reclamantei este prescrisă.
Faptele pretins săvârșite de pârât datează de foarte mulți ani (aproximativ perioada 1999-2001), iar reclamanta a avut cunoștință atât despre ele, cât și despre consecințele lor păgubitoare. O dovadă indubitabilă în acest sens o constituie numeroasele litigii dintre părți (inclusiv de natură penală, cum ar fi plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr.1309/P/2002 al P. de pe lângă Judecătoria Rădăuți), datând încă din perioada 2001-2002.
Cât timp . a funcționat, reclamanta își putea valorifica pretențiile față de pârât exclusiv pe cale comercială (era litigiu între doi asociați au unei S.R.L)
P. sentința civilă nr.1338/24.07.2003 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr.165/10.03.2005 a Curții de Apel Suceava (conform adresei nr._/30.06.2008 a Oficiului Registrului Comerțului – fila 27, dosar tribunal), s-a dispus dizolvarea ..
Art.40 din Decret nr.31/1954 prevede că persoana juridică „încetează de a avea ființă” prin dizolvare. În speță, dispoziția de dizolvare a societății a fost menționată în registru comerțului încă din anul 2003.
Reclamanta a susținut că societatea a încetat să existe ca subiect de drept la data de 21 martie 2005 (data încheierii judecătorului delegat). Dar, chiar și într-o asemenea ipoteză, reclamanta a pierdut orice posibilitate de a-și valorifica pretențiile pe cale comercială, cel mai târziu la data de 10 martie 2005, când s-a pronunțat Curtea de Apel Suceava, în procedura de dizolvare a societății. Așadar, de la data de 10 martie 2005 (cel mai târziu), reclamanta a dobândit dreptul de a-l acționa în justiție pe pârât pe cale civilă, acesta fiind momentul în care a început să curgă termenul de prescripție (conform art.7 alin.1 din decret nr.167/1958; dacă s-ar face aplicarea prev. art.8 alin.1, termenul de prescripție ar fi început să curgă mult mai repede).
Art.3 alin.1 din decret nr.167/1958 prevede că termenul de prescripție este de 3 ani, ceea ce înseamnă că termenul s-a împlinit, în speță, la data de 10 martie 2008.
Cum cererea de chemare în judecată a fost expediată prin serviciile poștale abia la data de 21 martie 2008 (data ștampilei poștale pe plicul de la fila 7 – verso, dosar tribunal), acțiunea este prescrisă.
În subsidiar, chiar și dacă s-ar aprecia că termenul de prescripție a început să curgă la data de 21 martie 2005, acțiunea este prescrisă pentru următoarele motive:
Cererea de chemare în judecată nu a fost formulată personal de reclamantă, ci de consilierul juridic M. T.. Este indiscutabil că la data respectivă, acesta nu avea nicio procură de reprezentare din partea reclamantei. Reclamanta a ratificat mandatul (mențiunea: „recunosc și însușesc acțiunea promovată în dosarul_ de la tribunalul Suceava” cuprinsă în procura de la fila 23, tribunal) la data de 4 iunie 2008.
O cerere de chemare în judecată (pe lângă importantele funcții procedurale pe care le îndeplinește) este și un act juridic civil (indiscutabil, este o manifestare de voință care produce consecințe și în sfera dreptului material, substanțial, nu numai în cea a dreptului procesual). Una din cele mai importante astfel de consecințe o constituie întreruperea cursului prescripției (prescripția extinctivă este o instituție de drept substanțial). Totodată cererea de chemare în judecată este un act juridic unilateral, iar orice altă persoană are calitatea de terț față de acesta (chiar și persoanele în raport de care cererea de chemare în judecată produce consecințe în plan procesual).
Așadar, pârâtul este terț față de actul juridic civil îndeplinit de mandatarul M. T.. Într-o asemenea situație, actul juridic încheiat de mandatar produce efecte față de terți – deci și față de pârât – de la data ratificării (F. Deate – „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, ed. Universul Juridic, ediția a IV-a, vol.II, p.239-240). Aceasta înseamnă că, cursul prescripției extinctive nu a fost întrerupt la data înregistrării acțiunii, ci, eventual, putea fi întrerupt la data ratificării mandatului, respectiv 4 iunie 2008, ori la această dată termenul de 3 ani era deja îndeplinit.
Toată argumentația juridică de mai sus se poate sintetiza . un elementar bun simț juridic: este inacceptabil să se realizeze întreruperea cursului prescripției extinctive fără nicio manifestare de voință din partea creditorului, printr-o activitate a unui terț, pe care creditorul să o ratifice ulterior împlinirii termenului de prescripție.
În consecință, instanța a admis excepția invocată din oficiu, în temeiul art.1 alin. 1 din Decret nr.167/1958, reținând că reclamanta a susținut că instanța nu putea să invoce din oficiu această excepție. În realitate, instanța avea nu numai dreptul, dar chiar și obligația de a invoca excepția, în conformitate cu prev. art.18 din Decret nr.167/1958; că a susținut că excepția nu putea fi pusă în discuție atât timp cât nu a fost motivată în scris de pârât. Este o vădită absurditate juridică, niciuna din părțile unui proces civil neputând motiva, în prealabil, o excepție invocată din oficiu. A solicitat „repunerea în termen”, făcând referire la o cauză penală finalizată la data de 9 mai 2009.
Este evident că reclamanta folosește sintagma de „repunere în termen” fără să-i cunoască înțelesul, deoarece în speță nu poate fi vorba de vreo repunere în termen.
Dincolo însă de formularea defectuoasă a reclamantei, instanța constată că se invocă existența unei plângeri penale, iar instanța supremă a decis (decizia nr.393/18.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală) că o asemenea plângere poate să întrerupă cursul prescripției extinctive.
Fără îndoială că, atunci când o persoană apreciază că adversarul său a săvârșit o infracțiune și formulează o plângere penală, aceasta poate întrerupe cursul prescripției. Un asemenea efect nu se mai produce însă atunci când o persoană formulează în mod repetat, una după alta, plângeri penale împotriva adversarului său. Cum în mod judicios arată și Tribunalul Suceava, Secția Penală, în decizia nr.302/16.06.2010 (filele 185-187), „ o asemenea practică este de neacceptat”.
Așa fiind, plângerea penală la care face referire reclamanta – fiind una dintr-un șir de asemenea plângeri – nu a avut efect întrerupător de prescripție (dacă s-ar admite o asemenea consecință ar însemna să se poată ajunge la o prelungire la nesfârșit a termenului de prescripție, prin formularea succesivă de plângeri penale).
De altfel, reclamanta nici nu a fost interesată (din perspectiva analizată) de modul de soluționare a plângerii, de vreme ce a formulat prezenta acțiune cu mai mult de 1 an înainte de soluționarea definitivă a acesteia.
Reclamanta a susținut (cu privire la motivarea subsidiară) că instanța ignoră mai multe dispoziții procedurale referitoare la mandatul judiciar. După cum s-a arătat, analiza instanței a vizat exclusiv planul dreptului material, substanțial, care nu este generat de normele de procedură invocate de reclamantă.
Reclamanta a susținut că prin admiterea excepției „s-ar încălca în mod flagrant accesul la actul de justiție”, precum și „art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Cetățenești.
În realitate, respingerea unei acțiuni prescrisă nu înseamnă nicidecum o limitare a accesului la justiție, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște fără rezerve instituția prescripției extinctive, care este reglementată în toate sistemele de drept ale statelor europene. Este adevărat că, în unele decizii, C.E.D.O a sancționat invocarea abuzivă a efectelor prescripției extinctive, dar aceasta este cu totul altceva.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta H. O., prin mandatar H. Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului săupetenta a arătat că pe parcursul judecății la instanța de fond mandatarul său nu a fost niciodată citat fiind astfel lipsă de procedură cu acesta.
A mai arătat recurenta că excepția prescripției dreptului la acțiune, care a fost invocată din oficiu de către instanță nu a fost pusă în discuția părților, instanța punând în discuție prescripția doar prin prisma efectelor ratificării mandatului față de terți, încălcându-se principiul contradictorialității și dreptului la apărare.
De altfel, a mai arătat recurenta că această excepție este neîntemeiată deoarece în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului 31/1954 referitoare la art. 40 invocat de către instanța de fond ci dispozițiile din legea societăților comerciale nr.31/1990 art.227 -228, astfel încât la data promovării acțiunii, 21.03.2008 dreptul reclamantei de a-l acționa în judecată pe pârât nu era prescris.
Petenta a mai arătat că obiectul cauzei fiind daune delictuale instanța de fond putea aproba cererea de repunere în termen.
P. Decizia nr. 645 din 27 martie 2012, Tribunalul Suceava a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta H. O., prin mandatar H. Ș. din Rădăuți, ., județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 1862 din 16.05.2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimat fiind pârâtul N. C., domiciliat în Rădăuți, .. 16, . și a dispus virarea sumei de 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu din contul Tribunalului Suceava în contul Baroului Suceava.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că primul motiv de recurs vizând necitarea mandatarului, nu este întemeiat.
În acest sens, a reținut că, deși mandatarul petentei nu a fost citat pe parcursul judecății la instanța de fond acest fapt nu este de natură a altera drepturile procesuale ale părții întrucât petenta a fost reprezentată în instanță de avocat astfel cum rezultă din încheierile de ședință și din delegația nr._/23.11.2009 emisă de avocat A. M., iar conform art.89 alin.2 c.p.c. înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar(în cazul de față prin avocat), acoperă orice vicii de procedură.
Referitor la motivul de recurs vizând nepunerea în discuție de către instanța de fond a excepției prescripției, sub aspectul motivului subsidiar reținut, respectiv dizolvarea societății, tribunalul apreciază că acesta este nefondat.
Sub acest aspect tribunalul reține că la termenul din data de 09.05.2011 instanța de fond a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material al acțiune „cu referire la momentul de la care produce efecte față de terți ratificarea mandatului”.
Tribunalul constată că este real că la acel termen instanța nu a detaliat motivele invocării excepției prescripției însă aspectele invocate de recurentă ni nu era necesar să fie detaliate pentru că ele vizează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă moment la care se raportează și efectele ratificării mandatului. Or, invocându-se excepția prescripției petenta era obligată să se apere sub toate aspectele, inclusiv prin invocarea momentului(diferit de cel reținut de instanță) de la care a început să curgă prescripția.
Sub un alt aspect, tribunalul reține că potrivit art.105 alin.2 teza I c.p.c. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Or, în cauza de față drepturile procesuale ale părții nu au fost păgubite aceasta având posibilitatea (pe care a și valorificat-o de altfel) de a invoca toate aspectele legate de excepția prescripției prin petiția de recurs, în condițiile în care prescripția poate fi invocată în orice stare a pricinii chiar de instanță din oficiu.
Cu privire la motivul de recurs vizând soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune tribunalul apreciază că în mod lega instanța de fond a admis excepția prescripției, tribunalul însușindu-și parțial considerentele instanței de fond și reținând suplimentar și următoarele considerente.
Într-adevăr, conform art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, aplicabil în cauză, termenul prescripției este de 3 ani.
Totodată, conform art.7 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar potrivit art.8 din decret prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită(cum este speța de față), începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În cauza de față, astfel, cum rezultă din decizia nr.66/22.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, acțiunea reclamantei este una în răspundere civilă delictuală fundamentată pe dispozițiile art.998-999 din vechiul cod civil. P. urmare, în cauză devin aplicabile dispozițiile legale anterior enunțate privitor la prescripție.
Astfel, tribunalul apreciază că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani este cel al radierii . din registrul comerțului.
În acest sens, din aceeași decizie a curții de apel tribunalul reține că data radierii societății anterior menționată din registrul comerțului este 18 martie 2005 când a fost efectuată sub acest aspect în registru mențiunea nr.7791.
În lipsa unor prevederi exprese în Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, termenul de prescripție extinctivă se calculează conform art.101 c.p.c.
Astfel, potrivit art.101 alin.3 c.p.c. termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare, în cazul de față termenul s-a împlinit la data de 18.03.2008, așadar anterior introducerii acțiunii.
Cu privire la motivul de recurs vizând repunerea în termen, tribunalul apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, potrivit art.19 din Decretul nr.167/1958 instanța judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii. Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.
Astfel, tribunalul a reținut că în cauză petenta nu a invocat și dovedit existența unor împrejurări cu adevărat excepționale care să justifice o repunere a sa în termen. Pe de altă parte, tribunalul reține că în cauză nu s-au invocat și dovedit cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție..
În consecință, în baza art.312 c.pc. tribunalul a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta H. O., prin mandatar H. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1862 din 16.05.2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ .
Totodată, având în vedere că recurenta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat conform O.U.G. nr.51/2008, tribunalul a dispus virarea sumei de 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu din contul Tribunalului Suceava în contul Baroului Suceava.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta H. O., prin mandatar H. Ș., solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului declarat în dosar nr._ .
În motivare a arătat următoarele:
Instanța a respins recursul din cauza unei greșeli materiale, considerând în mod greșit că radierea . de la Oficiul Registrului Comerțului a avut loc la data de 18.03.2005.
Conform înscrisurilor oficiale radierea a avut loc în data de 21 martie 2005 și față de introducerea cererii de chemare în judecată în data de 21 martie 2008, sunt în termenul legal de 3 ani deci nu a intervenit prescripția care u a fot pusă în discuție nici la instanța de fond și nici la instanța de recurs și nu a fost invocat nici de instanță din oficiu și nici de partea adversă astfel încât a fost lipsită de apărare.
Mai arată că în mod greșit instanța a considerat că plângerea penală invocată pentru întreruperea prescripției are un caracter opțional prin folosirea cuvântului poate întrerupe prescripția. Decizia Î.C.C.J. nu face nicăieri vorbire de caracterul opțional de întrerupere a prescripției prin plângerea penală numai pentru situația când există o singură plângere penală.
Procedura de chemare în judecată a părții prin mandatarii legal nu a fost îndeplinită la instanța de fond și la instanța de recurs.
Intimatul nu a formulat întâmpinare dar prezent fiind la termenul de judecată din data de astăzi, a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.
Analizând contestația în anulare, în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 318 alin. 1 C. „ Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.”
Textul de lege sus citat ( teza I) vizează erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, greșeli pe care instanța le comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, greșeli de fapt involuntare și nu greșeli de judecată.
Fiind o cale extraordinară de atac de retractare și nu de cenzură judiciară, pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată, de apreciere a situației de fapt, a probelor ori de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural, cum este cazul în speță.
A admite contrariul și a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea în recurs cu privire la modul în care a apreciat probele ori a interpretat dispozițiile legale, cum este cazul în speță, înseamnă a deschide calea recursului la recurs, lucru ce nu este posibil.
Constatând că toate motivele invocate de contestatoare au fost analizate și soluționate de către instanța de recurs, pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, în baza art. 320 C., va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondată, contestația în anulare, formulată de contestatoarea H. O. -prin mandatar H. Ș., domiciliată în Rădăuți, ., jud. Suceava, împotriva deciziei civile nr.645 pronunțată la data de 27.03.2012 de Tribunalul Suceava în dosar nr._ intimat fiind N. C., domiciliat în Rădăuți, .. 16, ., jud. Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.05.2013.
Președinte Judecător Judecător
I. G. B. I. E. G. D.
Grefier
G. F.
Red. I.G.
Tehnored. G.F.
2 ex./ 17.06.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1234/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 88/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
