Fond funciar. Decizia nr. 88/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 88/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 9844/86/2012
Dosar nr._ -fond funciar-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.88
Ședința publică din 15 ianuarie 2013
Președinte: C. L.
Judecător: S. A.
Judecător: V. E. L.
Grefier: R. M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta P. A., împotriva sentinței civile nr. 2625 din data de 31 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava (dosar nr._ ), pârâți-intimați fiind C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, jud. Suceava.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 8 ianuarie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 15 ianuarie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din 16 noiembrie 2009, reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 587 din 17.07.2009 a Comisiei Județene pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare, a arătat că a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru o . terenuri aparținând defunctului ei soț. Întrucât demersurile sale pentru punerea în posesie au rămas fără rezultat, s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului care a pronunțat o decizie prin care Statul Român era obligat să îi predea petentei o suprafață de 3,08 ha, sau să îi plătească despăgubiri de 75.000 euro. În baza acestei hotărâri a fost pusă în posesie doar cu suprafața de 1,08 ha teren și întrucât nu a fost de acord cu amplasamentul celeilalte suprafețe de 2 ha, C. locală Salcea a propus pârâtei includerea reclamantei în anexa 23 cu privire la menționata suprafață, fapt cu care petenta nu este de acord.
În dovedire, a depus, la dosar, înscrisuri (f.3-20).
Legal citată, pârâta C. Județeană Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondată, întrucât petenta a refuzat în mod nejustificat ofertele ce i s-au făcut de comisia locală cu privire la suprafața de 2 ha, și, prin urmare, în mod corect a fost înscrisă în anexa 23.
A fost depusă la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate.
La termenul din data de 15.04.2010, reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a pârâtei C. orășenească Salcea de fond funciar.
Legal citată, pârâta C. locală Salcea a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea plângerii, întrucât reclamantei i s-au făcut două oferte cu privire la suprafața de 2 ha teren, însă aceasta a refuzat prima ofertă și nu și-a exprimat opinia cu privire la cea de-a doua, astfel încât în mod corect s-a propus includerea sa în anexa 23 pentru acordare de despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 2753 din 27 mai 2010, Judecătoria Suceava a admis plângerea și a anulat Hotărârea nr. 587/17.07.2009 emisă de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, obligând pârâtele la plata în favoarea reclamantei a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul Suceava prin decizia 1605 din 16.11.2010 a casat sentința civilă nr. 2753 din 27 mai 2010 a Judecătoriei Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cauza fiind reînregistrată la Judecătoria Suceava sub nr._ .
În cadrul acestui dosar, la solicitarea expresă a instanței, C. L. pentru aplicarea Legii 18/1991 a comunicat situația terenurilor disponibile pe raza orașului Salcea (f. 23-24).
Instanța a încuviințat, având în vedere decizia instanței de recurs, proba cu expertiza agricolă la termenul din 12.04.2011 iar la termenul din 24.05.2011 a dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551 Cod pr. civilă.
Împotriva încheierii de suspendare a cauzei, reclamanta a declarat recurs și prin decizia 106/19.01.2012 a Tribunalului Suceava a fost casată încheierea de suspendare a cauzei, fiind trimisă cauza spre continuarea judecății astfel că dosarul nr. 413/_ a fost repus pe rol și la termenul din 17 mai 2012, instanța a constatat având în vedere opoziția expresă a reclamantei, imposibilitatea administrării probei cu expertiza agricolă dispusă în cauză potrivit dispozițiilor instanței de recurs, procedând la decăderea din probă a reclamantei.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.2625 din 31 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava s-au respins, ca neîntemeiate, acțiunea și cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă 1331/09.02.1993 a Judecătoriei Suceava, definitivă și irevocabilă la 29 iulie 2003, reclamantei și numitei P. E. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2 ha teren agricol ce urma a le fi atribuit în posesie din disponibilul de terenuri aflat la dispoziția Primăria Salcea. De asemenea, prin sentința civilă 4750/24.05.1993 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă, mamei reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,08 ha teren agricol pe raza localității Salcea.
La data de 9 decembrie 2008 a fost pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului hotărârea în cauza P. împotriva României (filele 78-85). Prin această hotărâre, s-a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 și s-a dispus obligarea Statului Român la reconstituirea efectivă, în favoarea reclamantei din prezenta cauză, a dreptului de proprietate asupra terenurilor de 2 ha și 1,08 ha, potrivit prevederilor deciziilor judecătorești din 09.02 și 24.05.1993, sau, în lipsa acestor operațiuni, achitarea către reclamantă a sumei de 75.000 euro despăgubiri.
Urmare a deciziei CEDO s-a realizat acordul părților din prezenta cauză, reclamanta fiind de acord să primească suprafața de 1,08 ha teren agricol în tarlaua Căprărie Livezi, teren care se află în imediata apropiere a vechiului amplasament. Se reține că prin adresa 5055/03.06.2009, C. locală de fond funciar Salcea a făcut o ofertă reclamantei și pentru suprafața de 2,00 ha teren agricol situată în tarlaua Peste Linie, în dreptul fostului Canton CF 3 ( actualmente zona CET Suceava) în imediata vecinătate a vechiului amplasament și pentru că nu s-a realizat acordul părților cu privire la această suprafață de teren deși reclamantei i s-au făcut două oferte, C. locală a întocmit anexa 23 privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 2,00 ha teren agricol reclamantei.
Prin Hotărârea nr. 587 din data de 17 septembrie 2009 emisă de C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost validată poziția 1 din anexa 23-1 cu suprafața de 2 ha teren agricol pentru reclamanta P. A..
Potrivit art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și art. 27 alin. 8 din H.G. nr. 890/2005, împotriva hotărârii comisiei județene (pronunțate asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului) se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Instanța a reținut că Tribunalul Suceava prin decizia nr._ pronunțată în dosar_ a constatat cu autoritate de lucru judecat că suprafața în litigiu între părți este cea de 2 ha, ce a fost reconstituită prin sentința civilă nr. 1331/1993 a Judecătoriei Suceava, vechiul amplasament al acestei suprafețe fiind ocupat de CET Suceava, reținându-se că punerea în posesie urmează să se facă din disponibilul de terenuri aflat la dispoziția Primăriei Salcea.
Instanța de recurs a mai reținut că pentru cele 2 ha teren trebuie să se procedeze la atribuirea altei suprafețe decât vechiul amplasament, ultimul nefiind disponibil iar amplasamentul oferit trebuie să fie cât mai aproape, din punct de vedere calitativ, al distanței, etc. de vechiul amplasament, pentru asigurarea respectării principiului restitutio in integrum (al reparației integrale).
De asemenea, instanța de recurs a reținut că instanța de fond este datoare să verifice calitatea amplasamentului oferit de C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, dacă este similar vechiului amplasament sau nu, dacă există amplasamente disponibile la dispoziția comisiei locale mai apropiate calitativ de vechiul amplasament, fiind necesară efectuarea unei expertize agricole, pentru a se verifica atât amplasamentul oferit de C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, cât și cel solicitat de reclamantă, iar în cazul în care ar rezulta că este disponibil, urmând a se stabili care este mai apropiat, din punct de vedere calitativ de vechiul amplasament.
Potrivit art. 315 alin. 1 Cod pr. civilă în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar potrivit alin. 3 din același text de lege după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Având în vedere dispozițiile instanței de recurs pronunțate prin decizia nr. 1605 din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava în dosarul nr._, precum și dispozițiile art. 315 alin. 1 și alin. 3 Cod pr. civilă, instanța a solicitat situația tuturor terenurilor disponibile de la C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea.
C. L. pentru aplicarea Legii 18/1991 a comunicat situația terenurilor disponibile pe raza orașului Salcea (f. 23-24) și din adresa 2843/11.04.2011 se reține că în evidențele Comisiei Locale există în rezerva acesteia suprafața de aproximativ 3 ha teren în tarlaua CIER (CET) ce a fost deja oferit reclamantei dar a fost refuzat de aceasta, și suprafața de aproximativ 1 ha la locul Balta P.. Cu privire la suprafața de 3 ha teren în tarlaua CIER (CET), instanța a reținut că pârâta a susținut că aceasta este în apropierea vechiului amplasament conform certificatului de moștenitor nr.24/1959(f.49-50). S-a mai reținut că deși instanța de recurs a dispus că este necesară efectuarea unei expertize agricole, pentru a se verifica atât amplasamentul oferit de C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, cât și cel solicitat de reclamantă, instanța de fond s-a aflat în imposibilitatea administrării acestei probe, având în vedere refuzul categoric al reclamantei.
S-a reținut și faptul că reclamanta este cea care s-a arătat nemulțumită de propunerile făcute de C. L. de fond funciar Salcea cu privire la reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,00 ha teren agricol astfel încât sarcina probei potrivit art. 1169 cod civil îi revenea pentru a proba faptul că pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile legale și terenul oferit în tarlaua CIER (CET) este necorespunzător calitativ, având în vedere totodată și constatările instanței precum că pentru cele 2 ha teren trebuie să se procedeze la atribuirea altei suprafețe, decât vechiul amplasament, ultimul nefiind disponibil iar amplasamentul oferit trebuind să fie cât mai aproape, din punct de vedere calitativ, al distanței, etc. de vechiul amplasament, pentru asigurarea respectării principiului restitutio in integrum (al reparației integrale).
De asemenea, instanța a avut în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 106 din data de 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Suceava date în dosarul_ prin care s-a casat încheierea Judecătoriei Suceava de suspendare a judecării cauzei, potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, cauza urmând a se judeca raportat la probatoriul administrat.
Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că din probele administrate în cauză nu s-a reușit să se demonstreze că terenul oferit de C. L. de fond funciar Salcea nu este corespunzător calitativ sau ca distanță față de vechiul amplasament având în vedere și mențiunile certificatului de moștenitor 24/1959(f.49-50) și având în vedere și faptul că reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate pentru reclamantă pentru suprafața de 2,00 ha teren, așa cum s-a dispus și prin decizia CEDO nu s-a putut realiza din cauza opoziției exprese a reclamantei care a refuzat cele două propuneri ale Comisiei Locale de fond funciar Salcea, instanța a apreciat că singura soluție legală la dispoziția C. Județene Suceava era de a emite Hotărârea nr. 587 din data de 17 iulie 2009.
Susținerea reclamantei precum că Fondul Proprietatea nu este operațional nu este un motiv de nulitate a hotărârii 587/17.07.2009 a Comisiei Județeane pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, instanța reținând că respectivele Comisii au dat dovadă de disponibilitate și au încercat să pună în aplicare atât sentințele instanțelor române de reconstituire a dreptului de proprietate pentru reclamantă cât și decizia CEDO, reușind doar parțial pentru suprafața de 1,08 ha teren. Eșecul pentru suprafața de 2,00 ha, datorându-se culpei reclamantei care deși a susținut că terenurile oferite de C. locală de fond funciar pentru reconstituirea efectivă și a suprafeței de 2,00 ha nu sunt corespunzătoare exploatării nu și-a dovedit aceste afirmații deși sarcina probei îi revenea în acest sens.
Instanța a reținut că hotărârea CEDO de obligare în subsidiar a statului român la plata despăgubiri pentru reclamantă are în vedere cazul în care reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate s-ar datora culpei statului român, ori nu se poate reține nici o culpă a acestuia având în vedere că s-au făcut două oferte reclamantei pentru reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate, prin adresa 4727/22.05.2009 (f.12) și adresa 5055/03.06.2009 (f.17), ambele oferte refuzate nejustificat de reclamantă.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs în data de 3 iulie 2012 reclamanta P. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs depuse la fil.4-6 dosar, a arătat următoarele:
A promovat prezenta acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii Comisiei Județene prin care s-a dispus înscrierea ei în anexa potrivit căreia urma să primească despăgubiri pentru suprafața de 2 ha teren cu care ar fi trebuit să fie pusă în posesie de către C. L. Salcea. Acțiunea a fost admisă și s-a dispus anularea respectivei hotărâri urmând ca comisia să continue procedura de punere în posesie și emiterea titlului de proprietate. C. locală a formulat recurs iar instanța de control judiciar a admis recursul a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe. A dispus efectuarea unei expertize pentru a se verifica susținerile părților privitoare la terenul aflat în rezerva comisiei locale și a celui mai apropiat valoric și calitativ celui deținut de familia ei, a reclamantei, anterior colectivizării, aflat în prezent în patrimoniul CET Suceava.
Prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea reținând că ea, reclamanta, nu și-a dovedit susținerile privitoare la imposibilitatea exploatării terenului oferit de comisia locală întrucât nu a înțeles să achite costul expertizei, invocând dispozițiile art. 315 alin 1 din Codul de procedură civilă.
Consideră soluția nelegală și netemeinică, pentru următoarele:
1) - Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța de rejudecare trebuie să analizeze toate susținerile părților și nu doar pe cele reținute a fi nelămurite potrivit deciziei de casare.
În acest context, instanța de fond a ignorat în totalitate unul dintre motivele invocate de ea, reclamanta, prin precizările făcute la acțiunea introductivă, potrivit căruia, hotărârea Comisiei Județene Suceava a fost emisă după expirarea termenului în care Hotărârea CEDO trebuia adusă la îndeplinire, dată după care se năștea dreptul ei de a pretinde despăgubirile stabilite de instanța europeană. Orice altă formă de aducere la îndeplinire a Hotărârii CEDO, după expirarea termenului de 6 luni nu se mai putea face decât cu acordul expres al ei, al reclamantei. Agentul guvernamental pentru CEDO i-a confirmat ei, reclamantei că această hotărâre a instanței europene trebuie adusă la îndeplinire până la data de 6 iulie 2009. Hotărârea Comisiei Județene nr. 587/2009, contestată în prezenta cauză, a fost emisă la data de 17 iulie 2009, după expirarea termenului stabilit pentru aducerea la îndeplinire a Hotărârii CEDO. Această manieră de despăgubire a ei, reclamantei, reprezintă o nesocotire a Hotărârii CEDO care a impus statului român obligația principală de a pune în posesie în manieră efectivă pe ea, reclamanta, iar în cazul neexecutării acestei obligații a stabilit expres despăgubirile ce urmează a le primi de la statul român și modul de executare a acestei obligații. Consideră, din această perspectivă, că hotărârea Comisiei Județene Suceava este lovită de nulitate fiind în flagrantă contradicție cu Hotărârea CEDO.
2) - Instanța de control judiciar, respectiv Tribunalul Suceava, a apreciat că se impune efectuarea unei expertize topo pentru a se stabili care dintre terenurile aflate în rezerva Comisiei locale Salcea este cel mai apropiat ca valoare și amplasament de terenul care a fost proprietatea familiei sale anterior colectivizării. Justă sau nu, decizia Tribunalului nu poate fi conturată în acest cadru procesual dar trebuie înțeleasă în litera și spiritul ei și aplicată ca atare, luând în considerare dispozițiile art. 315 în întregul său și nu doar alin. 1 al acestui text de lege.
a) - Tribunalul Suceava a dispus efectuarea unei expertize dar nu a stabilit obligația ei, a reclamantei de a suporta costurile acestei expertize cu atât mai mult cu cât a fost admis recursul formulat de C. locală Salcea. Îndeobște în practica judiciară partea în favoarea căreia a fost admis recursul suportă costurile administrării probei dispuse în decizia de casare cu atât mai mult cu cât ea, reclamanta, în vârstă de 80 ani, nu are alte venituri în afara pensiei.
În acest context apreciază că instanța de fond a nesocotit principiul egalității părților în fața judecății, apreciind implicit că doar persoana fizică trebuie să suporte costurile.
b) - Pe de altă parte, chiar în cazul în care nu s-a efectuat expertiza, instanța de fond trebuia să observe că ea, reclamanta, a susținut că terenul oferit nu poate fi exploatat fiind mărginit pe capete de căi ferate ( CFR și uzinală), ambele în rembleu, peste care nu se poate trece cu utilaje agricole și nici nu este posibilă amenajarea unei căi de acces. Acest aspect nu a fost contestat de comisia locală care a preferat să treacă sub tăcere acest aspect. Așadar nu calitatea terenului ci amplasamentul a constituit un impediment în acceptarea lui.
Mai arată reclamanta că a depus la dosarul cauzei înscrisuri emanând de OCPI Suceava în care este evidențiată rezerva de terenuri aflată la dispoziția comisiei locale Salcea și și-a arătat disponibilitatea de a primi cele două hectare de teren pe mai multe amplasamente și nu neapărat întreaga suprafață într-o singură parcelă. Nu a solicitat despăgubiri, a solicitat teren pe alt amplasament ori dacă este posibil stabilirea amplasamentului terenului oferit de comisie în așa fel încât să aibă ieșire la calea publică pentru a putea fi ușor exploatat. Amplasamentul oferit de comisie poate fi lesne observat din fotografiile depuse la dosar.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, urmând ca procedura de stabilire a amplasamentului și emiterea titlului de proprietate să fie continuată de C. locală Salcea.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (fil.13-14), intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, a arătat următoarele:
Prin hotărârea Comisiei Județene nr.587/17.09.2009 a fost validată poziția nr.1 din anexa 23-1 privind pe P. A. cu suprafața de 2 ha teren agricol. Având în vedere faptul că reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate pentru reclamantă asupra suprafeței de 2 ha teren, așa cum s-a dispus și prin decizia CEDO, nu s-a putut realiza din culpa exclusivă a acesteia care a refuzat ofertele Comisiei locale de fond funciar Salcea, prin adresele nr.4727/2009 și nr. 5055/2009, singura soluție legală la dispoziția Comisiei județene a fost de a emite Hotărârea nr. 587/2009, cum de altfel a reținut în mod corect și instanța de fond. Susținerile recurentei P. A. că terenurile oferite de C. locală de fond funciar Salcea nu sunt corespunzătoare calitativ, nu au fost dovedite. Mai mult, aceasta a refuzat efectuarea unei expertize agricole dispuse de instanța de judecată pentru a se verifica atât amplasamentele oferite cât și cel solicitat. În consecință, consideră că, atât C. locală de fond funciar Salcea cât și C. județeană de fond funciar Suceava au dat dovadă de disponibilitate în aplicarea atât a hotărârilor judecătorești de reconstituire a dreptului de proprietate pentru reclamantă cât și a deciziei CEDO, fiind obligate să urmeze procedura stabilită în HGR nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare, în sensul înscrierii reclamantei-intimate P. A. în anexa 23 privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 2,00 ha teren agricol, validată prin hotărârea Comisiei Județene nr. 587/2009.Față de cele arătate, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Legal citată, pârâta-intimată C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, jud. Suceava a depus întâmpinare(f.17) prin care a solicitat respingerea recursului declarat în cauză ca neîntemeiat.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1331 din data de 9 februarie 1993 a Judecătoriei Suceava( dosar nr. 2022/1992) s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei-recurente P. A. și a sorei sale, Palaghiei E. pentru suprafața de 2 ha teren arabil, ce urma a le fi atribuit în posesie din disponibilul de terenuri, aflat la dispoziția Primăriei orașului Salcea, jud. Suceava, hotărârea rămânând irevocabilă.
În argumentarea soluției sale, instanța a reținut cu autoritate de lucru judecat că vechiul amplasament al suprafeței de teren solicitate este în prezent ocupată de Centrala Electrică de Termoficare Suceava, fiind astfel imposibilă punerea în posesie pe vechiul amplasament, astfel încât singura modalitate în care se putea realiza punerea în posesie efectivă a reclamantei-recurente cu suprafața de 2 ha este punerea în posesie pe alt amplasament, bineînțeles, doar în condițiile în care fostul proprietar acceptă amplasamentul oferit, această împrejurare rezultând și din dispozițiile art. 10 al. 1 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G.nr. 890/2005.
Prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 9 decembrie 2008 în cauza P. împotriva României, s-a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 și s-a dispus obligarea Statului Român la reconstituirea efectivă, în favoarea reclamantei din prezenta cauză, a dreptului de proprietate asupra terenurilor de 2 ha și 1,08 ha, potrivit prevederilor deciziilor judecătorești din 09.02 și 24.05.1993, sau, în lipsa acestor operațiuni, achitarea către reclamantă a sumei de 75.000 euro despăgubiri.
Prin adresa nr. 4727 din data de 22 mai 2009 a Primăriei orașului Salcea i s-a solicitat reclamantei-recurente să se prezinte la Primăria orașului Salcea în data de 27 mai 2009 în vederea punerii în posesie conform hotărârilor judecătorești, întrucât vechiul amplasament este ocupat de construcțiile S.C. Termica Suceava(f. 114-ds._ -fond).
După cum în mod corect a reținut prima instanță, urmare a deciziei CEDO s-a realizat acordul părților din prezenta cauză, reclamanta fiind de acord să primească suprafața de 1,08 ha teren agricol în tarlaua ,,Căprărie Livezi”, teren care se află în imediata apropiere a vechiului amplasament, dar a refuzat prima ofertă a comisiei locale de fond funciar pentru suprafața de 2 ha arătând că ,,Primăria, conform H.G. nr. 890/2005, trebuie să îi facă o altă ofertă pentru 2 ha”(f.116-ds._ - fond).
Prin adresa nr. 5055/3.06.2009, C. orășenească de fond funciar Salcea i-a făcut o nouă ofertă reclamantei pentru suprafața de 2,00 ha teren agricol situată în tarlaua ,,Peste Linie”, în dreptul fostului Canton CF 3 ( actualmente zona CET Suceava) în imediata vecinătate a vechiului amplasament și pentru că nu s-a realizat acordul părților cu privire la această suprafață de teren deși reclamantei i s-au făcut două oferte, C. locală a întocmit anexa 23 privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 2,00 ha teren agricol reclamantei iar prin Hotărârea nr. 587 din data de 17 iulie 2009, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a validat poziția 1 din anexa 23-1 cu suprafața de 2 ha teren agricol pentru reclamanta P. A., contestată în prezenta cauză.
Prin Decizia nr. 1605 din data de 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava s-a dispus casarea sentinței inițiale nr. 2753 din data de 27 mai 2010 a Judecătoriei Suceava și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe cu argumentul că prima instanță era datoare să verifice calitatea amplasamentului oferit de C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, dacă este similar vechiului amplasament sau nu, dacă există amplasamente disponibile la dispoziția comisiei locale mai apropiate calitativ de vechiul amplasament. Totodată, instanța de casare a stabilit că în rejudecare se va efectua o expertiză agricolă, pentru verificarea aspectelor arătate mai sus și că se va verifica atât amplasamentul oferit de C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, cât și cel solicitat de reclamantă, dacă va rezulta că este disponibil, urmând a se stabili care este mai apropiat, din punct de vedere calitativ, de vechiul amplasament. Totodată, s-a indicat că se va solicita situația tuturor terenurilor disponibile de la C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, care se va înainta expertului agricol pentru a efectua verificările arătate mai sus.
După cum rezultă din dispozițiile art. 315 al. 1 Cod pr. civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, prima instanță s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale instanței de control judiciar și a dispus efectuarea unei adrese către C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea prin care a solicitat situația tuturor terenurilor disponibile iar prin adresa nr. 2843 din data de 11 aprilie 2011, Primăria orașului Salcea, jud. Suceava a comunicat primei instanțe că în evidențele comisiei locale de fond funciar Salcea figurează suprafața de aproximativ 3 ha teren în tarlaua ,,Cier” care a fost oferit reclamantei-recurente care a refuzat oferta și că în urma lucrărilor parțiale de intabulare ce s-au desfășurat în perioada iunie-decembrie 2010, s-a constatat că mai există o suprafață disponibilă de aproximativ 1 ha la locul numit ,,B. P.”(f.23).
Conformându-se indicațiilor date prin decizia de casare cu trimitere, instanța de fond a dispus administrarea probei cu expertiză agricolă prin încheierea de ședință din data de 12 aprilie 2011, probă pe care reclamanta-recurentă a refuzat-o categoric, arătând că solicită punerea în executare a hotărârii CEDO, în condițiile în care instanța de recurs a dispus administrarea acestei probe tocmai pentru a verifica susținerile părților, respectiv atât amplasamentul oferit de C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, cât și cel solicitat de reclamantă, dacă va rezulta că este disponibil, urmând a se stabili care este mai apropiat, din punct de vedere calitativ de vechiul amplasament.
Aceeași poziție procesuală și-a menținut-o reclamanta-recurentă în fața primei instanțe, arătând că refuză efectuarea expertizei și neachitând onorariul provizoriu stabilit de instanță, astfel încât în mod corect a dispus prima instanță decăderea din proba cu expertiza admisă în cauză, față de dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 1605 din data de 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava și ale Deciziei nr. 106 din data de 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Suceava-Secția civilă( dosar nr._ ).
Rejudecând cauza, prima instanță era obligată, potrivit art. 315 al.1 Cod pr. civilă, să se conformeze indicațiilor din decizia de casare referitoare la necesitatea administrării probei cu expertiza agricolă iar reclamanta-recurentă era obligată și ea să se conformeze indicațiilor date de instanța de control judiciar și să acorde concursul primei instanțe în vederea administrării acestei probe, lucru pe care nu l-a făcut, deși dispozițiile art. 129 al.1 Cod pr. civilă prevăd că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Contrar susținerilor din cererea de recurs, reclamanta-recurentă era obligată să suporte costul expertizei agricole dispuse prin decizia de casare întrucât are calitatea de parte reclamantă iar potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere în fața instanței de judecată, trebuie să o dovedească. Prin urmare, regula este aceea că cel care afirmă ceva înaintea unei jurisdicții are sarcina de a dovedi susținerea făcută. Întrucât reclamantul este cel care sesizează instanța, lui îi revine sarcina de a-și dovedi pretențiile deduse judecății.
Validarea poziției nr.1 din anexa nr. 23-1 cu suprafața de 2 ha teren prin Hotărârea nr. 587 din data de 17 iulie 2009 s-a făcut ca urmare a refuzului reclamantei-recurente de a accepta ofertele de restituire în natură pe amplasamentele oferite de comisie iar reclamanta-recurentă este care a atacat această hotărâre de validare cu argumentul că terenul oferit este loc înfundat și că susținerile comisiei locale de fond funciar nu sunt reale, existând în realitate disponibil de teren, după cum rezultă din notele de concluzii scrise din data de 18 martie 2009(f.87-ds. nr._ ). Cum comisia locală de fond funciar i-a oferit deja terenuri pe două amplasamente reclamantei-recurente iar aceasta le-a refuzat cu argumentul că nu erau corespunzătoare calitativ, era sarcina reclamantei-recurente să suporte costul expertizei agricole dispuse de instanța de control judiciar și nu al pârâtei-intimate C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, jud. Suceava, motivul de recurs invocat cu privire la acest aspect fiind neîntemeiat.
Nici critica de nelegalitate referitoare la faptul că, reclamanta, în vârstă de 80 ani, nu are alte venituri în afara pensiei nu poate fi primit ca un argument în refuzul său privind efectuarea expertizei dispuse în cauză, în contextul în care, dacă avea dificultăți materiale, reclamanta-recurentă avea posibilitatea să solicite ajutor public judiciar pentru plata onorariului expertului în baza O.U.G. nr. 51/2008. De altfel, acest motiv de recurs este vădit neîntemeiat în condițiile în care reclamanta-recurentă nu a invocat lipsa mijloacelor financiare pentru plata expertizei în fața instanței de fond ci, pur și simplu, a refuzat în mod categoric administrarea acestei probe, în ciuda indicațiilor date de instanța de recurs asupra necesității administrării acestei probe, dispoziții care erau obligatorii atât pentru instanța de fond cât și pentru părți, inclusiv pentru reclamantă, care în memoriul de la f. 11 dosar fond arată că ,,nu solicit și nu admit nici o expertiză, de orice natură ar fi ea”.
Motivul de recurs referitor la faptul că, chiar în cazul în care nu s-a efectuat expertiza, instanța de fond trebuia să observe că ea, reclamanta, a susținut că terenul oferit nu poate fi exploatat fiind mărginit pe capete de căi ferate ( CFR și uzinală), ambele în rembleu, peste care nu se poate trece cu utilaje agricole și nici nu este posibilă amenajarea unei căi de acces și că nu calitatea terenului, ci amplasamentul a constituit un impediment în acceptarea lui, nu poate fi primit, având în vedere că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin Decizia nr. 1605 din data de 16 noiembrie 2010, Tribunalul Suceava a reținut că ,,în speță, părțile se acuză de rea-credință: 1. reclamanta intimată arată că i s-a oferit un amplasament inferior calitativ, fără cale de acces, etc., cu toate că ar exista amplasamente similare vechiului amplasament, libere, conform adresei Oficiului Județean de cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, în tarlaua Livezi (fila 90 dosar primă instanță); 2. comisiile de fond funciar acuză reclamanta că refuză nejustificat amplasamentul oferit, pentru a încasa despăgubirile prevăzute de hotărârea CEDO, iar amplasamentul din Livezi nu este liber”. Or, tocmai pentru lămurirea acestor aspecte, instanța de recurs a dispus administrarea probei cu expertiză agricolă pentru a se verifica atât amplasamentul oferit de C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, cât și cel solicitat de reclamantă, dacă va rezulta că este disponibil, urmând a se stabili care este mai apropiat, din punct de vedere calitativ de vechiul amplasament.
Tribunalul reține că din cauza poziției procesuale a reclamantei-recurente nu s-a putut administra această probă iar aceasta este cea care s-a arătat nemulțumită de ofertele comisiei locale și că acesteia îi revenea sarcina probei în a dovedi că amplasamentele oferite de comisia locală de fond funciar sunt necorespunzătoare și că aceasta mai avea alte terenuri în rezervă iar prin Decizia nr. 106 din data de 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Suceava s-a dispus casarea încheierii de suspendare din data de 24 mai 2011 a Judecătoriei Suceava cu argumentul că ,,cel care face o propunere în fața instanței de judecată trebuie să o dovedească” și nu cu argumentul că administrarea probei cu expertiză nu era necesară sau că costul probei incumbă pârâtelor-intimate.
După cum rezultă din dispozițiile art. 2 al. 1 din Legea nr. 1/2000, în aplicarea prevederilor prezentei legi, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. Comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, de comun acord cu proprietarii, pot comasa terenurile care urmează să fie retrocedate într-un singur amplasament. După cum rezultă din prevederile art. 2 al. 2 din același act normative, reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face pentru diferența dintre suprafața de 10 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat. Conform al. 3 al art. 3, în cazul în care în localitate nu există suprafețe de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, în condițiile prevăzute la alin. (2), reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, conform art. 49 din Legea nr. 18/1991, republicată, din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene, precum și prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile iar în situația în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în condițiile alin. (2), se vor acorda despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedat, după cum rezultă din prevederile art. 3 al.4 din același act normativ.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, punerea în posesie pe vechiul amplasament nu este posibilă iar punerea în posesie în natură cu suprafața de 2 ha pe alt amplasament conform Hotărârii CEDO nu s-a putut realiza de către comisia locală de fond funciar datorită faptului că reclamanta-recurentă a refuzat în mod consecutiv două amplasamente solicitate de comisia locală de fond funciar. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor legale, reconstituirea dreptului de proprietate pe alte terenuri se poate realiza numai cu acceptul proprietarului însă fostul proprietar nu își poate exercita în mod abuziv dreptul de opțiune, refuzând în mod succesiv și nejustificat ofertele comisiilor locale, până când acestea sunt în acord cu interesul său personal.
În adresa nr. 5055 din data de 3 iunie 2009 a Comisiei orășenești pentru stabilirea dreptului de proprietate Salcea, jud. Suceava se arată că suprafața de 2 ha teren în tarlaua ,,Peste Linie” este în imediata vecinătate a amplasamentului pe care se afla terenul ce a aparținut autorilor reclamantei-recurente(f. 119-ds. nr._ -ds. fond) iar reclamanta-recurentă nu a făcut dovada că amplasamentele oferite de comisia locală de fond funciar sunt necorespunzătoare și inferioare calitativ vechiului amplasament al terenului. Acest lucru s-ar fi putut verifica prin intermediul expertizei agricole dispuse în cauză, astfel încât în mod corect a apreciat prima instanță că singura soluție legală la dispoziția comisiei județene era de a emite Hotărârea nr. 587 din data de 17 iulie 2009, date fiind dispozițiile art. 3 al. 4 din Legea nr. 1/2000.
A mai invocat reclamanta-recurentă împrejurarea că instanța de fond a ignorat în totalitate unul dintre motivele invocate de ea, reclamanta, prin precizările făcute la acțiunea introductivă, potrivit căruia, hotărârea Comisiei Județene Suceava a fost emisă după expirarea termenului în care Hotărârea CEDO trebuia adusă la îndeplinire, dată după care se năștea dreptul ei de a pretinde despăgubirile stabilite de instanța europeană și că această manieră de despăgubire a ei, reclamantei, reprezintă o nesocotire a Hotărârii CEDO care a impus statului român obligația principală de a o pune în posesie în manieră efectivă pe ea, reclamanta, iar în cazul neexecutării acestei obligații a stabilit expres despăgubirile ce urmează a le primi de la statul român și modul de executare a acestei obligații.
Tribunalul constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat în condițiile în care prin sentința recurată, prima instanță a reținut în mod corect că hotărârea CEDO de obligare în subsidiar a statului român la plata de despăgubiri pentru reclamantă are în vedere doar cazul în care reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate s-ar datora culpei statului român, ori nu se poate reține nici o culpă a acestuia având în vedere că s-au făcut două oferte reclamantei pentru reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate, prin adresa 4727/22.05.2009 (f.12) și adresa 5055/03.06.2009 (f.17), ambele oferte fiind refuzate în mod nejustificat de reclamantă care nu a dovedit că amplasamentul oferit în compensare nu este corespunzător exploatării, deși sarcina probei îi revenea în acest sens.
Cum prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, motivele de recurs invocate fiind neîntemeiate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta P. A., domiciliată în municipiul Suceava, ..56, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2625 din data de 31 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava (dosar nr._ ), pârâți-intimați fiind C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, jud. Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C. L. S. A. V. E. L. R. M.
Pentru grefier aflat în
CM semnează prim grefier
Red.V.L.
Jud.C. A.
Tehnored.R.M.
2 ex./26.03.2013
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 118/2013.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 21/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
