Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1696/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1696/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1141/206/2012

Dosar nr._ - revendicare imobiliară -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1696

Ședința publică din data de 20 IUNIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. L.

JUDECĂTOR: C. M. N.

JUDECĂTOR: N. M.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanții H. I. și H. M., ambii domiciliați în . Moldoviței, județul Suceava împotriva sentinței civile nr.1582 din data de 20 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind pârâții F. G., F. R., Ș. G. și Ș. ECATERINSA, cu toții domiciliați în . Moldoviței, județul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13 IUNIE 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 20 IUNIE 2013.

După deliberare,

TRIBUNALUL :

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iunie 2012 reclamanții H. I. și H. M. au chemat în judecată pe pârâții F. G., F. R., Ș. G. și Ș. E., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să-l oblige pe pârâtul F. G. să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identic cu . nr.370/113 din CF 103 Ciumârna-lotul nr.2, potrivit sentinței civile nr.1936/17 dec.2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pronunțată în dosarul nr._ ; să fie obligat pârâtul F. R. să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identică cu ..370/112 din CF 103 Ciumârna-Lotul nr.3 potrivit aceleiași sentințe; să fie obligați pârâții Ș. G. și Ș. E. să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identică cu ..370/111 din CF 103 Ciumârna-Lotul nr.4 potrivit aceleiași sentinței civile nr.375/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, urmând ca pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe disp.art.563, 566 alin.1 din Codul civil reclamanții au arătat că identificarea tabulară a terenului de 4,5 ha pădure, ce a făcut obiectul dosarului de partaj nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și a sentinței civile nr.1936/2009 irevocabilă nu este cea prezentată în hotărârea judecătorească, ci cu ./11 din CF 222 Ciumârna, unde dreptul de proprietate este înscris și în prezent pe numele lui H. G., tatăl reclamanților – și cu . nr.370/10 din CF 266 Ciumârna, unde dreptul de proprietate este înscris și în prezent pe numele lui S. B.. Că potrivit Hotărârii nr.2864/20 oct.2006 a Comisiei Județene Suceava s-a validat poz.1 din Anexa nr.37-4, la această hotărâre, pentru suprafața de 88,67 teren pădure mai multor persoane, prin care și numitului H. G. la rubrica „informații asupra amplasamentului” s-a indicat că este vorba despre cărțile funciare nr.222 Ciumârna și nu 266 Ciumârna și parcelele funciare nr.370/10 și 370/11.

Au mai arătat reclamanții că numitul H. G. a fost nemulțumit cu includerea celorlalți petenți la reconstituire și a promovat o acțiune prin care a solicitat să se dispună anularea parțială a hotărârii în cauză, care privea excluderea celorlalți petenți, urmând a se constata calitatea sa exclusivă, ca moștenitor testamentar după autorul după care s-a făcut reconstituirea, respectiv B. S.. Că acțiunea sa a făcut obiectul dosarului nr.288/2010 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, iar prin sentința civilă nr.762/2010 irevocabilă prin decizia nr.867/2011 a Tribunalului Suceava acțiunea a fost admisă iar toți ceilalți petenți ai reconstituirii au fost excluși recunoscându-i se calitatea de unic moștenitor a lui B. S.. În final, întreaga suprafață de 88,67ha a fost pusă în posesie potrivit procesului verbal nr.8145/2011 a Comisiei comunale de fond funciar Vatra Moldoviței, respectiv lui H. I. și H. M..

Reclamanții au mai precizat că încă înainte de reconstituirea menționată mai sus Ș. D., F. G. și F. R. au încercat reducțiunea testamentului nr.353/191 lăsat de B. S., dar prin decizia nr.1282/2003 a Tribunalului Suceava, acțiunea a fost respinsă ca prescrisă, soluție ce a fost menținută și prin decizia nr.3338/2003 de Curtea de Apel Suceava. Că ulterior s-a solicitat constatarea nulității testamentului nr.353/1961 întocmit de B. S., anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr.63/1882, cât și radierea lui H. G. din cărțile funciare ce au aparținut lui B. S., dar prin sentința civilă nr.1513/2002 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc acțiunea a fost respinsă, soluția rămânând irevocabilă potrivit deciziei nr.123/2003 a Tribunalului Suceava.

S-a mai arătat că, văzând rezultatul negativ din ambele dosare promovate pârâții au inclus terenurile lui B. S. la reconstituire, după autorul lor F. I., inducând în eroare comisia comunală Vatra Moldoviței, ajungându-se a se emite hotărârea nr.22/3 martie 2005 de Comisia Județeană Suceava și procesul verbal de punere în posesie nr.7/18 nopv.2005 emis de Comisia Comunală Vatra Moldoviței pentru suprafața de 4,5 ha teren pădure, având ca identificare parcelele nr.370/11 și 370/10 din CF 103 Ciumârna. Că au încercat să obțină anularea procesului verbal de punere în posesie nr.7/18 nov.2005, dar prin sentința civilă nr.1886/2007 din dosarul nr._ acțiunea a fost respinsă, iar soluția a rămas irevocabilă. Ulterior au solicitat din nou anularea aceluiași proces verbal de punere în posesie, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, dar prin sentința civilă nr.223/2011 acțiunea a fost respinsă, reținându-se autoritatea de lucru judecat, soluția fiind menținută și în recurs.

Reclamanții au precizat că au formulat și o plângere penală împotriva lui F. G., F. R. și Ș. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații însă plângerea a fost respinsă.

În final reclamanții au arătat că potrivit titlului de proprietate nr.393/2012 li s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 88 ha și 6700 mp teren pădure, după autorul deposedat, suprafață în care este inclusă și suprafața de 4,5 ha teren pe care o solicită prin prezenta acțiune.

În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar extras privind CF 222 și nr.266 Ciumârna, testamentul autentificat sub nr.274/1961 prin care B. S. a testat o parte din bunurile sale lui H. G. a lui S., sentința civilă nr.1513/2002 pronunțată în dosarul nr.425/2002 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a respins acțiunea formulată de Ș. D., F. G. și F. R. împotriva lui H. Gheorge și H. E. prin care au solicitat să se constate nulitatea testamentului nr.353/1961 întocmit de B. S. și să se dispună anularea C.M.suplimentar nr.63/1992 și radierea tabulară a lui H. G. din toate CF-urile aparținând lui B. S., Decizia nr.123/2003 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Ș. D., F. G. și F. R. împotriva sentinței civile nr.1513/2002, decizia nr.26/2003 a Tribunalului Suceava, prin care admițându-se apelul împotriva sentinței civile nr.301/2003 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a solicitat reducțiunea testamentului până la limita cotității disponibile, s-a respins acțiunea ca prescrisă, decizia nr.3338/2003 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr.1282/2003 a Tribunalului Suceava, sentința civilă nr.1936/2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 4,5 ha pădure obiect al hotărârii nr.22/2005 a Comisiei Județene Suceava, procesul verbal de punere în posesie nr.7/18 nov.2005 a Comisiei comunale de fond funciar Vatra Moldoviței, sentința civilă nr.762/2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc având ca obiect fond funciar, Decizia nr.867/2011 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins recursul împotriva sentinței civile nr.762/2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, sentința civilă nr.375/2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a constatat că . pădure face parte din CF 222 Ciumârna și nu din CF 103, iar parc.370/10 face parte din CF 266 Ciumârna și nu din CF 103 Ciumârna -și care au făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, sentința civilă nr.223/2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin respingerea recursului ca nefondat, prin care a fost respinsă plângerea în care H. G. și I. au chemat în judecată pe F. G., F. R., Ș. I. și Comisia comunală d e fond funciar Vatra Moldoviței și Prefectura Suceava prin care s-a solicitat anularea procesului verbal de punere în posesie nr.7/2005, sentința civilă nr.1886/2007, prin care s-a solicitat anularea aceluiași proces verbal de punere în posesie nr.7/2005, raportul de expertiză tehnică judiciară, cât și suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară ce au fost efectuate de expertul G. B. in dosarul nr._ al acestei instanțe, cereri formulate de părți în cadrul altor dosare.

La data de 20 septembrie 2012 Ș. G. și F. R. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând în esență că susținerea reclamanților că s-a făcut o altă punere în posesie numai pentru ei peste terenul pârâților și fără a fi anulat procesul verbal de punere în posesie din 18 nov.2005 sunt nereale, acestea fiind făcute și în cadrul altor dosare în care părțile s-au judecat și în care au fost pronunțare sentințele civile nr.1886/2007, nr223/2011 și 375/2012, aspectele fiind analizate în considerentele susmenționatelor sentințe de către instanța de fond și în căile de atac. S-a menționat că reclamanții nu sunt proprietarii parcelelor de teren ce au fost dobândite de pârâți, ca urmare a ieșirilor din indiviziune urmând ca instanța să se pronunțe ca atare.

La dosar au fost atașate dosarele nr.425/2002 în care a fost pronunțată S.C.1513/2002, dosarul nr._/2002 în care a fost pronunțată decizia nr.123/2003 de Tribunalul Suceava, dosarul nr.81/2003 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc în care a fost pronunțată sentința civilă nr.301/2003 și dosarul nr.3229/2003 în care a fost pronunțată decizia nr.1282/2003 de Tribunalul Suceava, cât și dosarul nr.5468/2003 în care s-a pronunțat decizia nr.3338/2003 de Curtea de Apel Suceava.

Prin sentința civilă nr. 1582 din data de 20 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._, s-a respins acțiunea având ca obiect „revendicare imobiliară”, formulată de reclamanții H. I. și H. M.,ambii domiciliați în comuna Vatra Moldoviței . împotriva pârâților F. G., F. R., Ș. G. și Ș. E., toți domiciliați în comuna Vatra Moldoviței ., ca nefondată.

Reclamantul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către pârâtul F. R. și la 600 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Ș. G..

Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat că acțiunea este nefondată și a fost respinsă reținându-se următoarele:

Potrivit hotărârii comisiei județene nr.22/2005 pârâții au dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 4.5 ha teren pădure, cu care au fost puși în posesie potrivit procesului verbal din 18 noiembrie 2005, în indiviziune cu autorul reclamanților și cu pârâtul F. G.. Prin sentința civilă nr.1396/17 dec-2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea având ca obiect partaj judiciar formulată de Ș. G. în contradictoriu cu F. G., F. R. Ș. I. Ș. E., H. G. și H. I., s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire al suprafața de 4,5 ha teren pădure ce a fost dobândit prin hot.nr.22/3 martie 2003 a Comisiei Județean Suceava și a procesului verbal de punere în posesie nr.7/18 nov.2005 și s-au atribuit părților, în indiviziune patru loturi după cum urmează:

lotul nr.1, în indiviziune, pârâților: H. I., H. G. și H. M. ( moștenitori după H. E. ) în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu parcelele nou formate: 370/114 pădure de 7993 m.p., 370/102 pădure de 735 m.p., 370/101 pădure de 2832 m.p., din C.F. 103 a . raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B. G. ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea galbenă.

lotul nr.2 pârâtului F. G. în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu ./113 pădure din C.F.103 a . raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B. G. ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea roz.

lotul nr.3 pârâtului F. R. în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu ./112 pădure din C.F. 103 a . raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B. G. ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea bleu;

lotul nr.4, în indiviziune, reclamantului Sestun G. ( cu cota de 2/3 din ¼ ) și pârâtei Sestun E. ( cu cota de 1/3 din ¼ ) – în calitate de moștenitori după Ș. D. - în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu ./111 pădure din C.F. 103 a . raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B. G. ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea verde.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate, astfel dobândit, în cartea funciară.

Prin sentința civilă nr.375/28 martie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, s-a constatat că parc.nr.370/11 pădure (divizată din parc.nr.370/111, 370/112, 370/113 și 370/11) fac parte din CF 222 a . nu din Cf 103 Ciumârna, în timp ce parc.370/10 pădure (divizată din psarc.nr.370/101, 370/102 și 370/10) fac parte din CF 266 a . nu din CF 103 Ciumârna (care sau făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în care a fost pronunțată sentința civilă nr.1936/17 dec.2009.

Potrivit procesului verbal nr.7/18 noiembrie 2005 s-a făcut punerea în posesie cu suprafața de teren pădure de 4,5 ha. Reclamanții au încercat să anuleze procesul verbal de punere în posesie menționat mai sus, dar prin sentința civilă nr.1886/2007 pronunțată de Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr._ acțiunea a fost respinsă. De asemenea prin sentința civilă nr.223/2011 pronunțată în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului ca nefundat conform deciziei nr.1112/25 mai 2012 a fost respinsă acțiunea prin care s-a solicitat ca și în precedent anularea procesului verbal de punere în posesie nr.7/18 noiembrie 2005 a Comisiei locale de fond funciar Vatra Moldoviței.

Instanța de fond a reținut că reclamanții din prezenta acțiune au reiterat apărările pe care și le-au făcut cu ocazia soluționării dosarelor de mai sus, care au fost analizate atât de instanțele de fond, cât și în căile de atac cu ocazia soluționării respectivelor cauze.

Susținerile făcute de reclamanți în prezenta acțiune în sensul că punerea în posesie cu suprafața de 4,5 ha este urmare a unei duble reconstituiri și s-a făcut o altă punere în posesie peste o suprafață de teren de 88 ha ce aparține acestora nu au fost dovedite în cauză, cu atât mai mult cu cât procesul verbal de punere în posesie nr.7/18 noiembrie 2005 nu a fost anulat.

Faptul că numărul cărților funciare din care fac parte parcelele care au făcut obiectul ieșirii din indiviziune a fost greșit indicat a fost corectat de expert în suplimentul la raportul de expertiză ce a fost efectuat în dosarul nr._, iar apoi prin sentința civilă nr.375/2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc aceste corecturi nu schimbă situația din teren asupra parcelelor dobândite de părți.

Față de cele ce preced instanța a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată întrucât aceștia nu au dovedit că sunt proprietari parcelelor de teren ce au fost dobândite de pârâți prin reconstituirea dreptului de proprietate și care le-au revenit în lot ca urmare a ieșirii din indiviziune cu reclamanții.

Susținerea reclamanților că suprafața de 4,5 ha teren pădure este inclusă în suprafața de 88,67 ha și pentru care lor li s-a reconstituit dreptul de proprietate nu poate fi primită de instanță, cu atât mai mult cu cât pârâților nu i s-a anulat punerea în posesie și nu s-a făcut dovada că s-a făcut o dublă punere în posesie cu aceeași suprafață de teren. În cazul în care ar exista o greșeală a Comisiei locale de fond funciar, acest lucru nu a fost dovedit de către reclamanți.

În baza art.274 Cod proc.civilă reclamanții au fost obligați la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către F. R. și la 600 lei cheltuieli de judecată către F. G. reprezentând onorariul de avocat potrivit chitanțelor aflate la dosar.

Împotriva acestei sentințe în termen legal și în baza disp. art. 299, al. 1 si al.2 cod procedura civilă au promovat recurs reclamanții H. I. și H. M., iar in baza disp. art. 312, al.3 cod procedura civila, raportat la disp. art. 304, pct.9 si art. 3041, cod procedura civila, au solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a soluției de fond, în sensul admiterii acțiunii, asa cum a fost formulată, obligarea pârâtului F. G., să le recunoască dreptul de proprietate și sa le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 m.p. teren de pădure, identică cu . nr. 370/113, din C.F. 103 Ciumârna - lotul nr.2, potrivit sentinței civile nr. 1936/17 decembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, din dosar nr._ - însă identificarea tabulară, fiind greșită; să fie obligat pârâtul F. R., sa le recunoască dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 m.p., teren pădure - identică cu . nr. 370/112, din C.F. 103 Ciumârna - lotul nr. 3, potrivit aceleiași sentințe - însă identificarea tabulară, fiind greșită; să fie obligați pârâții Sestun G. si Sestun E., să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 m.p. teren de pădure - identică cu . nr. 370/111 din C.F. 103 Ciumârna - lotul nr. 4, potrivit aceleiași sentințe - identificarea tabulară, fiind greșită, asa cum rezultă din dispozițiilor sentinței civile nr. 375/28 martie 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, din dosar nr._, neirevocabilă - aflată în cale de atac a recursului; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată, atât de la fond, cât și din recurs.

În motivare reclamanții au arătat că dacă, dupa toata motivarea pe larg și actele depuse în apărare, nu s-a înțeles că acțiunea este perfect admisibila în modalitatea în care a fost formulată, atunci motivarea prezentă, o să rezume de ce titlul lor de proprietate este mai puternic și de preferat celui de care se prevalează pârâții, ocazie cu care vor contracara și motivarea de respingere din sentință.

Pârâții, dar și ei reclamanții, au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 4,5 ha teren de pădure, după autorul deposedat F. I. (hotărârea nr. 22 emisă la data de 3 martie 2005 de către Comisia Județeană Suceava), au fost puși în posesie cu aceasta suprafață (împreuna cu ei reclamanții - în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 7/18 noiembrie 2005 - fila 20 dosar) dar înainte de a se emite titlu de proprietate pentru același teren, au procedat la formularea acțiunii de ieșire din indiviziune (dosar nr._ al Judecătoriei Cimpulung Moldovenesc), unde au obținut loturi (sentința civila nr. 1936/17 decembrie 2009), sigur, lot în indiviziune obținând și ei reclamanții, fiind moștenitori după același autor îndriduit la reconstituire.

Din conținutul procesului verbal de punere în posesie despre care au făcut vorbire, se poate constata că sub aspect amenajistic este vorba despre unitatea amenajistică nr. 263A%, din U.P. III a Ocolului Silvic Vama.

Autorul lor se numește H. G. - decedat, iar acesta, a obținut sentința civilă nr. 762, pronunțată la data de 20 mai 2010 de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosar nr._, rămasă irevocabilă potrivit deciziei nr. 867/2 iunie 2011 a Tribunalului Suceava, prin care acestuia i se conferea calitatea de unic moștenitor al numitului B. S. - autor deposedat, pentru o suprafața de 88,67ha de pădure (anulându-se astfel în parte Hotarârea nr. 2864, emisă de către Comisia județeană Suceava, la data de 20 ocotmbrie 2006, anexa 37-4, poziția 1), ocazie cu care s-a respins o pretenție vizând radierea dreptului de proprietate privind pe H. G., referitor la ./11, din C.F. 222 Ciumârna, unde acesta figura intabulat.

Analizându-se anexa nr. 37-4 la hotarârea indicata mai sus (fila 40 dosar), se constată că este vorba despre aceeași unitate amenajistica nr. 263A%, din U.P.III a Ocolului Silvic Vama, dar și despre cărțile funciare nr. 222 si 266 Ciumârna, din care fac parte parcelele funciare nr. 370/10 si 370/11, existând de asemenea și o mențiune deosebit de importantă anume aceea că:"La totalul suprafeței reprezentând vechiul amplasament al autorului B. S., se adaugă și suprafața de 4.28ha a autorului F. I.".

Dintr-o dată, se observă cel puțin pâna la acest moment al motivării, că este vorba despre aceeași unitate amenajistica nr. 263A% a U.P.III a Ocolului Silvic Vama, atât în procesul verbal de punere în posesie privind suprafața de 4,5ha, dar și în anexa nr. 37-4, a Hotarârii nr. 2864/20 octombrie 2010, privind suprafața de 88,67ha, recunoscută doar numitului H. G..

Pentru suprafața de 88,67ha pădure, s-a obținut de către reclamanți (în calitate de moștenitori după H. G.), procesul verbal de punere în posesie nr. 69, ce a fost emis la data de 19 ocombrie 2011, de către membrii Comisiei Comunale de fond funciar Vatra Moldovitei (filele 49-52), unde se menționează aceeași u.a. 263A% din U.P.III a Ocolului Silvic Vama, dar și Titlul de proprietate nr. 393/3 aprilie 2012 (unde este menționat doar H. G., ca și singur beneficiar), care conține mențiuni despre unitatea amenajistică în cauză.

Până la acest punct, s-a făcut vorbire doar despre modul în care a avut constituirea (mai bine spus reconstituirea) dreptului de proprietate, pentru cele doua suprafețe, de 4,5ha pădure si 88,67ha pădure.

Vazind ca nu s-a mai emis titlu de proprietate pentru cele 4,5ha pădure (acest fapt nefiind posibil, întrucât fusese emis titlul de proprietate nr. 393/2012) și cu toate că se dispusese intabularea prin sentința civilă nr. 1936/2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, iar, în fapt, aceasta nu era posibilă, identificarea tabulară din hotărârea judecătorească fiind eronată pârâtul Sestun G., a formulat o acțiune, ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în speranța că se va putea intabula cu lotul său, unde, în motivare, a indicat adevărata identificare a suprafeței de 4.5ha pădure, anume că este vorba despre ./11 din C.F. 222 Ciumârna și nr. 370/10 din C.F. 266 Ciumârna (copia acțiunii introductive fiind la fila nr. 59 dosar).

În condițiile în care, prin doua acțiuni distincte, reclamanții recurenți au încercat anularea totală a procesului verbal de punere în posesie nr. 7/2005, privind cele 4,5ha pădure (cu toate că au depus toate actele necesare) și acestea le-au fost respinse, instanța de judecată, în dosar nr._, reținând doar această situație, a admis acțiunea, constantând adevărata identificare, pentru care a dispus intabularea (dosarul se afla în recurs cu termen la data de 14 februarie 2013).

În acest dosar nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, afară de confirmarea din acțiunea introductivă, adevărata identificare a celor 4,5ha de pădure, apare relevată de același expert B. G. (care a efectuat expertiza topometrica de identificare și lotizare și în dosar nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc - de ieșire din indiviziune), în cadrul unui supliment de expertiză, prin care acest expert constată, de data aceasta, în mod cert, că: " Din eroare am scris în mod incorect C.F. 103, pentru parcelele funciare nr. 370/10 si 370/11, pentru ., este corect C.F. 222 Ciumârna, unde este intabulat H. G., iar pentru . corect C.F. 266, unde este intabulat B. S." (filele 105-110 și filele nr. 114-115 dosar).

În consecință, dacă adevărata identificare tabulară a suprafeței de 4,5ha pădure, vizează parcelele funciare nr. 370/11, din C.F. 222 Ciumârna - unde proprietar tabular este H. G. (dovedit cu extrasul de la fila 8 dosar) și nr. 370/10, din C.F. 266 - unde proprietar tabular este B. S. (dovedit cu extrasul de la fila 9 dosar), care coincide cu parte din suprafața de 88,67 ha pădure, reconstituită lui H. G., după acesta din urmă, potrivit Titlului de proprietate nr. 393/2012 (fila 53 dosar), iar ei, reclamanții-recurenți sunt moștenitorii lui H. G., în calitate de singuri descendenți, sigur ca titlul lor de proprietate este preferabil reconstituirii parțiale ce a fost efectuată și pârâților, ajunsă doar pâna în faza punerii în posesie, o altă concluzie care se desprinde fiind și aceeea că greșit s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate după F. I., pentru cele 4,5ha pădure, proprietatea acestui teren aparținând lui B. S. și H. G. și nu acestuia, care a avut teren doar în Poieni Solca, care trecuse la Stat.

Pentru a mai rezuma, identificarea din anexa nr. 37-4, poziția 1 (fila 40 dosar), privind suprafața de 88,67ha pădure și identitatea parcelei funciare nr. 370/11, din extrasul de carte funciară de la fila 8 dosar, este identică cu identificarea efectuată de către expert B. G., în suplimentul de expertiză din dosar nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, privind suprafața de 4,5ha, ceea ce dă notă ca este vorba depre același teren.

După ce se enumeră constatările ce rezultă din actele dosarului (printre care și identitatea de terenuri, despre care au făcut vorbire în motivarea recursului), instanța de fond, din prezentul dosar, în doar trei fraze, motivează practic sentința, aratând că: ar fi reiterat doar apărări din dosarele anterioare, apărări care deja au fost analizate de către alte complete de judecată, ca dubla reconstituire, nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât procesul verbal de punere în posesie nr. 7/2005, nu a fost anulat, că eroarea expertului, chiar și dovedită, nu schimbă „situația din teren asupra parcelelor dobândite de către părți" (nu au înțeles la ce se referă), că în final, să se conchidă arătându-se că nu am fi dovedit că sunt proprietarii parcelelor de teren ce au căzut în lotul pârâților. Se consideră că o asemenea motivare nu poate fi primită.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:

Corect a reținut instanța de fond că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de lege pentru pentru admiterea acțiunii în revendicare întemeiată pe disp. art. 563 al.1 din Noul Cod Civil.

Astfel, potrivit textului de lege susmenționat „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

În speță, reclamanții au solicitat obligarea fiecărui pârât în parte la predarea posesiei suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identică cu p.f. nou formată: 370/113, 370/112 și 370/111 din C.F. nr. 103 Ciumârna.

Susțin reclamanții că aceste suprafețe de teren le-au revenit în proprietate conform sentinței de partaj judiciar nr. 1936/17.12.2009 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc rămasă irevocabilă.

Din dispozitivul susmenționatei sentințe rezultă că a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect „partaj judiciar” introdusă de reclamantul Sestun G. din comuna Vatra Moldoviței, . în contradictoriu cu pârâții: F. R., F. G., Sestun I., Sestun E., H. G. și H. I. toți din comuna Vatra Moldoviței, . și H. M. din comuna Fieni, . și în consecință:

S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de 4,5 ha teren pădure ce face obiectul hotărârii nr.22 din 03 martie 2005 emisă de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Prefecturii județului Suceava și a procesului verbal de punere în posesie nr.7 din 18 noiembrie 2005 emis de Comisia comunală de fond funciar Vatra Moldoviței.

S-a atribuit lotul nr.1 , în indiviziune, pârâților: H. I., H. G. și H. M. ( moștenitori după H. E. ) în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu parcelele nou formate: 370/114 pădure de 7993 m.p., 370/102 pădure de 735 m.p., 370/101 pădure de 2832 m.p., din C.F. 103 a . raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B. G. ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea galbenă.

S-a atribuit lotul nr.2 pârâtului F. G. în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu ./113 pădure din C.F.103 a . raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B. G. ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea roz.

S-a atribuit lotul nr.3 pârâtului F. R. în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu ./112 pădure din C.F. 103 a . raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B. G. ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea bleu.

S-a atribuit lotul nr.4, în indiviziune, reclamantului Sestun G. ( cu cota de 2/3 din ¼ ) și pârâtei Sestun E. ( cu cota de 1/3 din ¼ ) – în calitate de moștenitori după Ș. D. - în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu ./111 pădure din C.F. 103 a . raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B. G. ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea verde.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate, astfel constituit, în registrul C.F.

Rezultă așadar că reclamanții alături de numitul H. G., tatăl lor, sunt proprietari doar a suprafeței de 11.560mp, alcătuită din trei parcele de pădure, înscrisă în C.F. a . conform raportului de expertiză și a suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert B. G..

Rezultă așadar că doar această suprafață de teren putea fi revendicată de la cel care o deține fără drept.

Prin probatoriul administrat în cauză însă, reclamanții nu au făcut dovada că pârâții ar fi acaparat această suprafață de teren, în mod abuziv, tulburându-i astfel în exercitarea atributelor dreptului de proprietar.

Suplimentul la raportul de expertiză, fila 115 dosar, este un mijloc de probă extrajudiciară prin care practic expertul inițial B. G., care a întocmit proiectul de partaj însușit de către părți și de către instanță cu prilejul soluționării cererii de partaj, constată o . erori cu privire la nr. CF prin care au fost înscrise parcelele de teren atribuite părților.

Dacă într-adevăr există asemenea erori ele nu pot fi reglementate pe calea unei acțiuni civile în revendicare.

Chiar din cuprinsul decizie civile nr. 547/21.02.2013 depusă la fila 27 dosar rezultă că instanța de recurs a indicat calea pe care reclamanții-recurenți trebuie să o urmeze în situația în care invocă existența unei neconcordanțe între înscrierile din CF și situația reală din teren, cu privire la terenul atribuit în lotul lor, prin sentința de partaj, aceasta nefiind în nici un caz acțiune civilă în revendicare imobiliară.

Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

Ca părți căzute în pretenții,pe temeiul disp. art. 274 C.pr.civ. recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimați în recurs constând în onorar avocat ales.

PENTRUI ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge recursul formulat de reclamanții H. I. și H. M., ambii domiciliați în . Moldoviței, județul Suceava împotriva sentinței civile nr.1582 din data de 20 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind pârâții F. G., F. R., Ș. G. și Ș. ECATERINSA, cu toții domiciliați în . Moldoviței, județul Suceava.

Obligă recurenții să plătească intimaților Ș. G. și F. R. câte700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 IUNIE 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. L. C. M. N. N. M.

Pentru judecător plecat la altă

Instanță semnează Președintele

Tribunalului Suceava.

GREFIER,

Ș. L.

G.

Red. C.M.N.

Jud. fond. M. D.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.2./18.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1696/2013. Tribunalul SUCEAVA