Anulare act. Hotărâre din 12-02-2013, Tribunalul SUCEAVA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 4018/285/2011

Dosar nr._ -anulare act-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.59

Ședința publică din 12 februarie 2013

Președinte V. E. L.

Judecător S. A.

Grefier R. M.

Pe rol, pronunțarea apelului formulat de pârâții B. G., Șved M. și B. I. împotriva sentinței civile nr. 4625 din data de 19 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ – reclamanți intimați fiind L. V. și L. G., iar pârâți intimați M. C., G. V., S. Județean Suceava al Arhivelor Naționale și ..

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 5 februarie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, 12.02.2013..

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 05.07.2011 sub nr._, reclamanții L. V. și L. G., în contradictoriu cu pârâții M. C., S. Județean Suceava al Arhivelor Naționale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, G. V., .), B. G., B. I. și Șved M., au solicitat instanței să anuleze înscrisul intitulat extrasul nr.1794 din 18.12.2007 eliberat de Servicul Arhivelor Naționale, certificatul de căsătorie încheiat între B. G. și Iliese D. și certificatul de deces eliberat după B. Z., ambele eliberate de Primăria comunei A..

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în ceea ce privește înscrisul intitulat „extrasul nr.1794 din 18.12.2007” eliberat de S. Arhivelor Naționale, în mod eronat s-a înscris nașterea numitului B. Z. în anul 1954 când în realitate și în mod corect trebuia înscrisă nașterea numitului N. Z., ca de altfel cum s-a trecut în mod eronat și în certificatul de deces, arătându-se că aceste înscrisuri au produs efecte juridice, pârâții dovedind cu ele că ar fi moștenitorii numitului B. Z., proprietarul Obștii de pădure nr.237, astfel încât reclamanților nu li s-a mai reconstituit dreptul de proprietate în calitate de moștenitori, singurii moștenitori fiind considerați pârâții.

Reclamanții mai precizează că au formulat plângere penală împotriva pârâților pronunțându-se sentința penală nr. 290 din 03.05.2011 în care s-a constatat caracterul nereal al înscrisurilor.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinare, pârâta Șved M. a solicitat respingerea acțiunii întrucât extrasul de naștere nr.1794 din 18.12.2007 a fost anulat de S. Județean Suceava al Arhivelor Naționale, fiind eliberat un nou extras cu nr.212 din 27.02.2009, iar în ceea ce privește certificatul de căsătorie dintre B. G. și Iliese D. a fost depus într-o cauză civilă de către reclamanți . Se mai precizează că prin sentința penală de care se prevalează reclamanții s-a schimbat doar încadrarea juridică a faptelor .

Pârâta G. V., prin întâmpinare, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea acțiunii, precizând că cele două acte de stare civilă emise de Primăria comunei A. au fost întocmite în baza registrelor de stare civilă, în perioada respectivă.

Pârâta S. Județean Suceava al Arhivelor Naționale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că din omisiune extrasul cu nr.1794 din 18.12.2007 nu a fost eliberat cu datele exacte cuprinse în registru și cu toate mențiunile existente în acest act și astfel s-a eliberat un nou extras de naștere cu nr.212 din 27.02.2009, pe numele N. Z., fiindu-le comunicată reclamanților adresa nr._ din 13.04.2010, prin care li se aduce la cunoștință că a fost anulat extrasul anterior.

Prin sentința civilă nr.4625 din 19 decembrie 2011pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-a admis în parte acțiunea, s-a desființat extrasul de naștere nr.1794 din 18.12.2007 eliberat de S. Arhivelor Naționale și certificatul de deces eliberat după B. Z. de Primăria comunei A., în care se menționează data nașterii 10 aprilie 1854, prenumele tatălui G. și prenumele mamei Agafia, iar data decesului 8 martie 1942, s-au respins pretențiile privind desființarea certificatului de căsătorie, pârâții B. G., Șved M. și B. I. fiind obligați să achite reclamanților suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

A fost eliberat extrasul nr.1794 din 18.12.2007 de Servicul Arhivelor Naționale în care se menționează că B. Z. s-a născut la data de 10.04.1854, numele de familie al tatălui fiind B., iar prenumele G., numele de familie al mamei B. și prenumele Agafia, locul nașterii în ..

De asemenea s-a întocmit certificatul de deces după B. Z., născut la 10.04.1854 în localitatea A., județul Suceava, prenumele părinților fiind G. și Agafia, data decesului fiind 08.03.1942 în . de căsătorie dintre B. G., născut la 16.02.1884, părinți fiind B. T. și B. E. și Iliese D., născută la 18.09.1887, părinți fiind Iliese G. și Iliese I..

Reclamanții sunt moștenitori ai defunctului B. Z., iar pârâții B. G., B. I. și Șved M. sunt moștenitori ai defunctului B. Georgi, părțile judecându-se în cadrul unei cauze având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafață de teren cu vegetație forestieră, obținându-se de către pârâți reconstituirea dreptului de proprietate .

Ulterior a fost eliberat un nou extras de către S. Județean Suceava al Arhivelor Naționale cu nr.212 din 27.02.2009, care îl înlocuiește pe cel arătat mai sus, în care se precizează că N. Z., născut la 10.04.1854, numele tatălui N. G., iar al mamei N. Agafia, locul nașterii în . de asemenea cu adresă că extrasul anterior a fost anulat din cauza unor omisiuni în redactarea acestuia, iar extrasul nou eliberat cuprinde datele din registru cu mențiunile existente în acesta.

De altfel și în sentința penală nr.290 din 03.05.2011 a Judecătoriei Rădăuți se reține că extrasul de naștere nr.1794 din 18.12.2007 nu a redat întocmai mențiunile din registrul de nașteri, instanța penală nepronunțându-se cu privire la anularea acestuia.

Este așadar, fără putință de tăgadă că acest extras de naștere, ulterior înlocuit, conține erori, fiind de natură să producă efecte juridice, astfel cum s-a arătat mai sus, aceleași mențiuni fiind făcute și în certificatul de deces eliberat de Consiliul local al comunei A., după B. Z..

În ceea ce privește certificatul de căsătorie încheiat între B. G. și Iliese D. instanța a apreciat că acest înscris nu are nici o legătură cu părțile din dosar.

Împotriva sentinței civile au declarat apel pârâții B. G., Șved M. și B. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare au arătat că nu au cerut desființarea certificatului de deces pentru bunicul lor B. Z., fiul lui G. și Agafia. Extrasul de naștere 1794 este nul de fapt și de drept, fiind anulat de Arhivele Naționale Suceava.

Au mai arătat că, cu privire la anularea certificatului de deces emis pe numele lui B. Z., fiul lui G. și Agafia, născut la data de 10 aprilie 1854 și decedat la data de 8 martie 1942, acesta este un act de stare civilă eliberat de Primăria comunei A. după evidența din Registrul de Stare Civilă care se găsește în arhivele Primăriei . există nici un înscris prin care să dovedească schimbarea numelui N. în B.; nu există nici o hotărâre judecătorească de schimbare de nume; că nu există nici un temei legal pentru ca acest certificat de deces eliberat pe numele B. Z., fiul lui G. și Agafia născut în anul 1854 și decedat în anul 1942, să fie desființat.

Pârâta intimată ARHIVELE NATIONALE - S. JUDETEAN SUCEAVA AL ARHIVELOR NATIONALE prin întâmpinarea depusă la dosar (fil.8-11), a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că s-au adresat instituției lor cu mai multe cereri al căror conținut și mod de soluționare sunt următoarele:

- la data de 18.12.2007, la solicitarea înregistrată cu nr. 1794, d-lui B. Georgi din .-a eliberat un extras de naștere pentru B. Z., născut la data de 10.04.1854, în . B. G. și B. Agafia,

- extrasul indicat mai sus a fost eliberat în baza registrului de născuți al Parohiei Ortodoxe A., aflat în păstrarea Serviciului Județean Suceava al Arhivelor Naționale și pe baza datelor prezentate și copiei după actul de deces nr. 28 din 09.03.1942, eliberat de Primăria comunei A. pentru B. Z., fiul lui G. și Agafia, născut la 10.04.1854 și decedat la 08.13.1942,

- instituția lor nu deține registrele de morți ale comunei A., acestea aflându-se în păstrarea Primăriei comunei A.,

- din omisiune, extrasul nu a fost eliberat cu datele exacte cuprinse în registru și cu toate mențiunile existente în acest act, în sensul că în registru, la numărul casei 362, în data de 10.04.1854 figurează înscrisă, în fapt, nașterea lui Z., fiul lui G. lui T. a N. ( NICHITEI), fiind adăugat în creion numele B.,

- prin cererea înregistrată sub nr. 212/19.02.2009, d-nul L. V. a solicitat Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Suceava eliberarea unui extras de naștere din 10.04.1854 pentru B. Z., de confesiune ortodoxă, declarând pe proprie răspundere că solicită acest act în calitate de moștenitor.

La data de 27.02.2009, instituția lor a eliberat acestuia extrasul de naștere nr. 212 pentru N. Z., născut la data de 10.04.1854 în localitatea A.. În respectivul extras de naștere s-a făcut mențiunea că la numele de familie al tatălui este trecut în creion numele B..

- prin cererea înregistrată sub nr. 778/13.07.2009, d-nul L. V. a solicitat o dovadă a faptului că extrasul de naștere nr. 1794/18.12.2007 pe numele B. Z. este eronat, iar extrasul de naștere nr. 212 din 27.02.2009 pe numele N. Z. este cel corect.

Cu adresa nr. 778 din 17.07.2009, instituția lor a comunicat acestuia următoarele informații:

- la data de 18.12.2007, cu nr. 1794, i s-a eliberat un extras de naștere pentru B. Z., născut la data de 10.04.1854, în . B. G. și B. Agafia,

- extrasul indicat mai sus a fost eliberat în baza registrului de născuți al Parohiei Ortodoxe A., aflat în păstrarea Serviciului Județean Suceava al Arhivelor Naționale și pe baza datelor prezentate și copiei după actul de deces nr. 28 din 09.03.1942, eliberat de Primăria comunei A. pentru B. Z., fiul lui G. și Agafia, născut la 10.04.1854 și decedat la 08.13.1942,

- din omisiune, extrasul nu a fost eliberat cu datele exacte cuprinse în registru și cu toate mențiunile existente în acest act, în sensul că în registru, la numărul casei 362, în data de 10.04.1854 figurează înscrisă, în fapt, nașterea lui Z., fiul lui G. lui T. a N. ( NICHITEI), fiind adăugat în creion numele B.,

- întrucât particula "a" dinaintea numelui N. indică faptul că acesta poate fi nume de botez, fiind scris cu caractere chirilice și fiind citit și "NICHITEI", iar certificatul de deces din 09.03.1942 confirmă numele B., extrasul cu nr. 1794 din 18.12.2007 nu este eronat, ci doar incomplet, iar extrasul cu nr. 212 din 27.02.2009 cuprinde datele din registru cu mențiunile existente în acesta.

Pentru edificare i-a fost înaintată d-lui L. copie de pe fila din registrul în care figurează nașterea lui Z. N. (B.), fiul lui G. și Agafia, născut la 10.04.1854.

Cu adresa nr._ din 13.04.2010 s-a comunicat d-lui L. faptul că a fost anulat extrasul de naștere nr. 1794 din 18.12.2007, eliberat pentru B. Z. la solicitarea lui B. G., din cauza unei omisiuni în redactarea acestuia. În cuprinsul aceleași adrese, i s-a comunicat acestuia că extrasul de naștere nr.1794 din 18.12.2007 a fost înlocuit prin eliberarea unui nou extras de naștere nr. 212 din 27.02.2009 pentru N. Z., cu mențiune a scrisă în creion "B." la numele de familie al tatălui. La această adresă a fost anexată o copie xerox de pe condica născuților Parohiei A. din anul 1854. Cu adresa_ din 30.03.20io instituția lor a comunicat și d-lui Șved G. faptul că a fost anulat extrasul cu nr. 1794/2007.

Menționează că în perioada februarie - iulie 2011, d-nul L. a solicitat mai multe audiențe, în cadrul acestora punându-i-se la dispoziție registrele de stare civilă, atât exemplarul 1, cât și exemplarul 2 al registrelor de stare civilă deținute de SJAN Suceava.

În contextul acordării audiențelor, șeful serviciului a îndrumat petentul să solicite un nou extras de stare civilă, de această dată din exemplarul nr. 2 al registrului de stare civilă al comunei A., care nu conține și alte mențiuni suplimentare. Astfel că, i s-a eliberat acestuia extrasele de naștere din exemplarul II al registrului de stare civilă a comunei A., cu numerele 481 din 20.07.2011 și 621 din 31.08.2011, pentru Nichitei Z., sex masculin, născut la data de 10.04.1854, fiul lui Ggheorghi și Agafia Nichitei, în localitatea A., nașterea fiind înregistrată la P. A., anul 1854, luna aprilie, ziua 15, număr casă 362.

În raport cu situația de fapt descrisă mai sus, solicită ca instanța să analizeze și să constate că instituția lor a eliberat d-lui L. înscrisurile solicitate, cu datele corecte, după ce, în prealabil a anulat extrasul de naștere nr. 1794 din 18.12.2007. Pe cale de consecință, solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

În baza disp.art.242 Cod procedură civilă, a solicitat și judecarea cauzei în lipsă..

Reclamanții intimați L. V. și L. G. prin întâmpinarea depusă la dosar (fil.71-72), au solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a desființat extrasul de naștere nr. 1794 din 18._ eliberat de serviciul Arhivelor Naționale și certificatul de deces eliberat după B. Z. de primăria comunei A., în care se menționează data nașterii 10 aprilie 1854, prenumele tatălui G. și prenumele mamei Agafia, iar data decesului 08 martie 1942, reținând just că este fără putință de tăgadă că acest extras de naștere, ulterior înlocuit, conține erori, fiind de natură să producă efecte juridice. S-a reținut astfel că a fost eliberat extrasul nr. 1794 din 18.12.2007 de serviciul Arhivelor Naționale în care se menționează că B. Z. s-a născut la data de 10.04.1854, numele de familie al tatălui fiind B., iar prenumele G., numele de familie al mamei B. și prenumele Agafia, locul nașterii în ..

De asemenea, s-a întocmit certificatul de deces după B. Z., născut la 10.04.1854 în localitatea A., județul Suceava, prenumele părinților fiind G. și Agafia, data decesului fiind 08.03.1942 în . de căsătorie dintre B. G., născut la 16.02.1884, părinți fiind B. T. și Bu1iga E. și Iliese D., născută la 18.09.1887, părinți fiind Iliese G. și Iliese I..

Ei, reclamanții, sunt moștenitori ai defunctului B. Z., iar pârâții B. G., B. I. și Șved M. sunt moștenitori ai defunctului B. Georgi, părțile judecându-se în cadrul unei cauze având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafață de teren cu vegetație forestieră, obținându-se de către pârâți reconstituirea dreptului de proprietate.

Ulterior a fost eliberat un nou extras de către S. Județean Suceava al Arhivelor Naționale cu nr. 212 din 27.02.2009, care îl înlocuiește pe cel arătat mai sus, în care se precizează că N. Z., născut la 10.04.1854, numele tatălui N. G., iar al mamei N. Agafia, locul nașterii în . de asemenea cu adresă că extrasul anterior a fost anulat din cauza unor omisiuni în redactarea acestuia, iar extrasul nou eliberat cuprinde datele din registru cu mențiunile existente în acesta.

De altfel și în sentința penală nr. 290 din 03.05.2011 a Judecătoriei Rădăuți se reține că extrasul de naștere nr. 1794 din 18.12.2007 nu a redat întocmai mențiunile din registrul de nașteri, instanța penală nepronunțându-se cu privire la anularea acestuia.

Ei au solicitat desființarea înscrisului intitulat "extrasul nr. 1794 din 18.12.2007 eliberat de S. Arhivelor Naționale" ( f. 54 dosar inițial) în care în mod eronat s-a înscris nașterea numitului B. Z. în anul 1954, când în realitate și corect trebuia înscrisă nașterea numitului N. (Nichiței) Z. și înscrisului intitulat "certificat de deces B. Z." eliberate de secretara Primăriei comunei A., în care este înscris decesul numitului B. Z., care de fapt este tot N. Z. și din care rezultă că B. Z., născut în anul 1854 este fiul lui G. (G.) născut în anul 1884- deci fiul e mai mare cu 30 ani decât tatăl, motivat de faptul că au fost depuse și folosite în dosarul nr._ al Judecătoriei Rădăuți de numiții B. Georgi inițial și ulterior de moștenitorii acestuia, intimații B. G., B. I. și Sved M., pentru a induce în eroare instanța de judecată, "dovedind" cu ele că ei ar fi moștenitorii numitului B. Z. a lui G., proprietarul obștii de pădure nr. 237, când în realitate ei sunt moștenitori după N. Z. - născut în anul 1854 - care nu e una și aceeași persoană cu B. Z. - autorul nostru, născut în anul 1950 - proprietarul obștii de pădure nr. 237, astfel că ei au pierdut dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1,15 ha teren cu vegetație forestieră, deși ei sunt singurii și adevărații moștenitori după B. Z., născut în anul 1950.

După soluționarea cauzei ei au formulat plângere penală împotriva recurenților, împotriva secretarei de la Primăria comunei A., G. V., care a eliberat actele de stare civilă și împotriva inspectorului din cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale, M. C., care a întocmit în fals un extras de naștere nr. 1794 din 18.12.2007 din care rezultă nașterea numitului B. Z. - care în realitate era născut N. (Nichiței) Z., fiul lui G.. Astfel, în dosarul nr. 229/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au fost cercetați aceștia, după cum urmează: pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 Cod penal, art. 289 Cod penal, art. 290 Cod penal și art. 291 Cod penal - G. V., art. 291 Cod penal și art. 292 Cod penal -B. G., B. I. și Sved M. și art. 289 Cod penal ­M. C.. În urma cercetării penale a intimaților, soluția dată de organele de urmărire penală a fost de neîncepere a urmăririi penale reținându-se că faptele nu există. Această soluție a fost contestată de ei cu plângere împotriva actelor procurorului, ­acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._ a Judecătoriei Rădăuți.

Plângerea lor împotriva actelor procurorului a fost admisă prin sentința penală nr. 290 din 03.05.2011 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr._ în sensul că a fost desființată parțial rezoluția din data de 07 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, precum și rezoluția din data de 16 august 2010 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în sensul schimbării temeiului neînceperii urmăririi penale din art. 10 lit. a Cod procedură penală, în art. 10 lit. d Cod procedură penală, cu privire la intimații B. G., B. I. și Sved M., cercetați pentru infracțiunile de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal și fals în declarații, prev. de act. 292 Cod penal G. V., pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 Cod penal, fals intelectual, prev. de act. 289 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de act. 290 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal și M. C., pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de act. 289 Cod penal.

S-a reținut astfel în motivarea hotărârii că plângerea este întemeiată întrucât din probele administrate de organele de urmărire penală reiese că intimații nu au săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați cu intenție iar în ceea ce privește pe numitul M. C., la eliberarea acelui extras de naștere nr. 1794 din 18 decembrie 2007, acesta nu a avut intenția de a efectua modificări cu privire la extrasul de naștere, însă nici nu a redat întocmai înscrierile din registrul de nașteri, ceea ce înseamnă că o faptă în materialitatea ei există, însă nu a fost comisă cu intenție.

Înscrisul intitulat "extrasul nr. 1794 din 18.12.2007 eliberat de S. Arhivelor Naționale" anulat este un înscris oficial care a produs efecte juridice.

Dreptul de pădure nr. 237 din Obștea de P. A. a aparținut străbunicului lor B. Z. a lui G., născut la data de 18.10.1850, între acesta și petentul B. Georgi (după care moștenitori sunt intimații) neexistând nici o legătură de rudenie.

Deși au făcut dovada cu înscrisuri că singurii moștenitori după defunctul B. Z. - proprietarul obștii de pădure nr. 237 sunt ei, instanța a considerat că susținerile lor nu sunt reale, reținând ca veridice susținerile recurenților, că ei sunt moștenitorii acestui autor conform unor acte de stare civilă - principalul act și cel de la care a pornit totul fiind cel eliberat de S. Arhivelor Naționale a cărui anulare o solicită.

Recurenții au indus în eroare instanța de judecată și comisiile de fond funciar, inducându-le ideea că ar fi moștenitori după B. Z. a G. - proprietarul obștii de pădure nr. 237, când în realitate ei nu au vocație succesorală după acest defunct - care este autorul lor - bunicul lor, ci au vocație succesorală după N. Z. a G. (fiul lui N. G.) care este o cu totul altă persoană decât autorul lor.

Faptul că recurenții din prezenta cauză nu sunt moștenitori după B. Z., născut în anul 1850, ci sunt moștenitori după N. Z., născut în anul 1854 - care nu sunt una și aceeași persoană, rezultă nu numai din înscrisuri dar și din declarațiile martorilor - martorul B. G. (f. 108 dosar P.), vărul intimaților B. I., B. G. și Sved M. și nepotul autorului acestora - B. G. (Georgi), care arată ci familia lui, deci și a intimaților, nu a deținut pădure în cadrul Obștei A. și martorul Chercherită I. (f. 110 dosar P.) în vârstă de 89 ani care arată că în urmă cu circa 50-60 de ani s-a întâlnit în pădurea Obștei A. cu părinții lor, respectiv cu L. Z. și D., aceștia căutând copaci numerotați și pe care urma să-i taie, de asemenea menționând că părinții lor erau moștenitorii autorului B. G. a lui Z., nimeni altul decât autorului dreptului de pădure 237.

Se poate vedea astfel cu claritate de ce nici în dosarele civile și nici la Comisiile de fond funciar recurenții nu au depus niciodată certificatul de naștere al autorului lor ­N. Z. - fiul lui N. G..

Conform extrasului de carte funciară (f. 78 dosar P.) autorul lor este cel care a devenit proprietarul obștii de pădure în anul 1873, fiind împroprietărit (deci B. Z. nu N. Z.) iar în anul 1926 este anul în care s-a făcut transferul de la Solca la A. - efectuându-se transcrierea.

Apelul este întemeiat.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate și dispozițiile legale aplicabile în materie, tribunalul constată următoarele:

Potrivit art.1 și următoarele din Legea nr.119/1996 republicată, actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în registrul în stare civilă, în 2 exemplare, ambele originale, se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.

Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptățite. Certificatele de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială.

În speță, reclamanții intimați au solicitat instanței anularea înscrisului intitulat „extrasul nr.1794 din 18.12.2007” eliberat de S. arhivelor naționale, a certificatului de căsătorie încheiat între B. G. și Iliese D. și a certificatului de deces eliberat după B. Z., ambele emise de Primăria comunei A..

În temeiul art.10 din Legea nr.119/1996 republicată pe baza actelor de stare civilă întocmite, se eliberează certificate de naștere, căsătorie și deces iar potrivit art.57 din același act normativ anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În cazul anulării, completării și modificări actelor de stare civilă, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidență a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor și a concluziilor procurorului.

Examinând întregul probatoriu administrat în cauză, înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților invocate prin motivele de apel formulate și prin întâmpinările depuse la dosar, tribunalul constată că pretențiile invocate de către apelanți sunt întemeiate având în vedere dispozițiile legale sus menționate.

În cauză reclamanții intimați nu au depus la dosar o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă cu privire la anularea, completarea sau modificarea actului de căsătorie încheiat între B. G. și Iliese D. sau a actului de deces întocmit după B. Z. iar eliberarea unui certificat de căsătorie sau a unui certificat de deces cu alt conținut decât cel înscris în aceste acte de stare civilă nu se poate executa, întrucât s-ar încălca dispozițiile legale prevăzute de Legea 119/1996.

Certificatul de deces emis pe numele lui B. Z. fiul lui G. și Agafia, născut la data de 10.04.1854 și decedat la data de 8.03.1942, precum și certificatul de căsătorie încheiat între B. G. și Iliese D., acestea sunt acte de stare civilă emise de Primăria comunei A. după evidența din Registrele de stare civilă care se găsește în arhivele acestei instituții.

Față de aceste aspecte mai sus prezentate celelalte motive de apel referitoare la calitatea de moștenitori a părților față de acești defuncți cât și față de cercetările penale efectuate sau dobândirea în proprietate a unor terenuri, nu au relevanță juridică întrucât actele de stare civilă pe baza cărora s-au eliberat certificatele de stare civilă nu au fost anulate, modificate, rectificate sau completate prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile.

Prin urmare, în contextul celor mai sus prezentate și în temeiul dispozițiilor art.296 cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința civilă în sensul că va respinge capătul de cerere privind desființarea certificatului de deces eliberat după defunctul B. Z. de Primăria ., ca neîntemeiat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței prin care s-a desființat extrasul de naștere nr.1794/18.12.2007 eliberat de S. arhivelor naționale precum și respingerea pretențiilor reclamanților privind desființarea certificatului de căsătorie.

În temeiul art.274 cod procedură civilă, reclamanții intimați vor fi obligați să achite pârâților apelanți B. G. și B. I. suma de 1009 lei cheltuieli de judecată din apel reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar conform chitanțelor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâții B. G., domiciliat în ., Șved M., domiciliată în mun.Câmpulung Moldovenesc, ., . și B. I., domiciliat în ., jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr. 4625 din data de 19 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ – reclamanți intimați fiind L. V. și L. G., domiciliați în ., jud.Suceava, iar pârâți intimați M. C., domiciliat în mun.Suceava, ..38, ..A, ., G. V., domiciliată în ., jud.Suceava, S. Județean Suceava al Arhivelor Naționale, cu sediul în mun.Suceava, ., nr.33, jud.Suceava și ., jud.Suceava.

Schimbă în parte sentința civilă nr.4625/19.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), în sensul că respinge capătul de cerere privind desființarea certificatului de deces eliberat după defunctul B. Z. de Primăria ., ca neîntemeiat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Dispune obligarea în solidar a reclamanților intimați L. V. și L. G. să achite pârâților apelanți B. G. și B. I., suma de 1009 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 12 februarie 2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. E. L. S. A. R. M.

Pt.grefier CM semn.prim grefier,

Red.S.A.

Jud.V. L.

Tehnored.R.L., 11 ex., 20.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Hotărâre din 12-02-2013, Tribunalul SUCEAVA