Uzucapiune. Decizia nr. 1130/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1130/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 9887/314/2010
Dosar nr._ - uzucapiune -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1130
Ședința publică din data de 23 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: V. E. L.
Judecător: L. A.
Judecător: V. O. D.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta B. V. împotriva sentinței civile nr. 5248 din data de 14 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul Orașul S. – prin primar.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 16 aprilie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi, 23 aprilie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 28 octombrie 2010 și înregistrată sub nr._ din aceeași dată, reclamanta B. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Orașul S.- prin primar, a solicitat ca în urma probelor ce se vor administra să se constate că a dobândit prin prescripție achizitivă de lungă durată (30 de ani), fiind îndeplinite și condițiile privind joncțiunea posesiilor prevăzute de art. 1860 Cod civil, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.000 m.p. la locul numit „După SMA”, învecinat cu moștenitorii def.P. Gh.P., DN 29, moștenitorii def. Hartup N.V., drum de exploatare, identic cu . parcelar de la împroprietărirea din anul 1945 a defunctului Tehaniuc P. pe moșia L. B., fără cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că terenul care formează obiectul acțiunii de față provine de la defunctul Tehaniuc P. (decedat la data de 24 noiembrie 1989), tatăl său, căsătorit cu defunctul Tehaniuc D. (decedată la 28 ianuarie 1998), acesta fiind împroprietărit la reforma agrară din 1945 în moșia L. B. cu suprafața de 5.000 m.p. identică cu .> Se arată că amplasamentul în discuție a fost deținut până la cooperativizare, fără a fi înscris în evidențele agricole și fără ca părinții săi să fi fost stingheriți, după cum posesia exercitată a fost una publică, sub nume de proprietar și continuă. A susținut că terenul este situat la locul „După SMA”, se învecinează în prezent cu moștenitorii defunctului Harțup N.V., DN 29, moștenitorii defunctului P. Gh. P. și drum de exploatare, iar amplasamentul deținut de la apariția Legii nr. 18/1991 până la decesul său de mama reclamantei, apoi de aceasta, corespunde întocmai amplasamentului cu care a fost împroprietărit tatăl său cu ocazia reformei agrare din anul 1945.
De asemenea, a arătat că terenul în litigiu nu este reconstituit în proprietate vreunei persoane, încât regimul său juridic este reglementat de art.26 alin-.1 și art. 36 alin.1 din Legea nr.18/1991, respectiv face parte din domeniul privat al orașului S..
Cât privește chemarea în judecată a orașului S., reclamanta a arătat că potrivit art.12 așlin.5 din Legea nr.213/1998, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale.
În drept, a invocat art. 1845, 1847, 1860, 1890 Cod civil.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri( f.6-25 dosar), a solicitat admiterea probei testimoniale cu martorii S. L. (f.71), P. S. (f.72) și cu expertiză tehnică specialitatea topo efectuată de expert B. G. D. ( f.104-114 dosar).
Prin întâmpinarea formulată ( f.30-32 dosar), Orașul S. prin primar a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare, pârâtul a arătat că def. Tihaniuc P. a fost împroprietărit cu suprafața de 1,00 ha teren arabil în anul 1945, cu două terenuri: 5000 m.p. la locul „Lan Vișinii” și 5000 m.p. teren „După SMA”. Înainte de anul 1956 ascendentul reclamantei, Tihaniuc P. a schimbat suprafața de 5.000 m.p. de la locul „Vișinii” cu un teren din intravilan al Parohiei P., la locul numit „La A.”, pe care are casă acum sora reclamantei și pentru care acesta deține titlul de proprietate nr.1094/1995.
În ceea ce privește suprafața de 5.000 m.p. teren de la „După SMA” a arătat că aceasta a fost schimbată cu suprafața de teren de la locul numit „Căprărie”, schimbul făcându-se cu numitul M. Savel din .> A mai arătat pârâtul că suprafața de 5.000 m.p. teren de la locul „După SMA” a fost revendicată de reclamantă, în dosarele nr._ și nr._ ale Judecătoriei Suceava, ambele acțiuni fiind respinse.
În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri( f.33-42 dosar).
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului ( f.44 dosar), arătând că chestiunile puse în discuție de pârât prin aceasta sunt străine de natura pricinii deduse judecății, pentru că ceea ce urmează a fi verificat în prezenta cauză este strict legat de incidența instituției uzucapiunii de lungă durată. Presupunând că acest schimb ar fi avut loc, acesta nu s-a materializat într-un act autentic, translativ de proprietate, astfel că suprafața de 5.000 m.p. „După SMA” nu a ieșit niciodată din patrimoniul părinților reclamantei.
Instanța a dispus atașarea dosarelor nr._ și nr._ ale Judecătoriei Suceava.
Prin sentința civilă nr. 5248 din 14 noiembrie 2012, Judecătoria Suceava a respins acțiunea având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamanta B. V., în contradictoriu cu pârâtul Orașul S.-prin primar, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra parcelei în suprafață de 0,50 ha teren situată la locul numit „După SMA” S.- . V. a mai formulat anterior două acțiuni întemeiate pe Legea fondului funciar ambele respinse, ca neîntemeiate prin sentințele civile nr.1497/26.03.2009 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ) și respectiv nr.1316/07.03.2008 a Judecătoriei Suceava ( dosar nr._ ) rămase definitive și irevocabile (filele 33-42 dosar).
În ambele hotărâri menționate s-a reținut că pentru suprafața de teren solicitată a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele sorei reclamantei, S. M., fiind emis și titlul de proprietate nr.1094/28.10.1995. Astfel, terenul cu care a fost împroprietărit tatăl reclamantei a fost dat cu titlu de zestre surorii reclamantei și a făcut obiectul unor schimburi de terenuri încă în perioada anterioară cooperativizării.
Se reține că suprafața de 50 de ari cu care a fost împroprietărit numitul Tihaniuc P. la locul numit „Vișinii” a fost schimbat cu P. P., iar pe terenul astfel primit, după înzestrare, sora reclamantei Savun M. și-a edificat gospodăria, iar terenul de la locul numit „După S.M.A.” a fost schimbat de sora reclamantei cu numitul Savel M. din localitatea Dumbrăveni, acesta dând la schimb terenul situat în tarlaua „Căprărie” teren pe care autorii reclamantei l-au înscris în rolul agricol din perioada 1959-1962 (f.17).
Deși reclamanta nu a recunoscut acest schimb de terenuri, negând o astfel de posibilitate, instanța de fond a apreciat că acest schimb a fost posibil în condițiile în care tatăl reclamantei a fost împroprietărit cu acest teren situat pe raza localității S., iar el și apoi sora reclamantei pe care tatăl a înzestrat-o la căsătorie, aveau domiciliul pe raza localității P., iar în aceste condiții nu puteau exploata cu ușurință terenul situat într-o altă localitate decât cea de domiciliu.
Declarațiile martorilor S. L. ( f.71) și P. S. ( f.72 dosar) nu pot fi reținute de instanță întrucât nu pot fi coroborate cu celelalte probe existente la dosar fiind contrazise mai ales de declarația numitei S. M. (f.35) care, deși nerecunoscută de reclamantă, a produs deja efecte ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii fondului funciar, prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de la „Căprărie II” evidențiat în titlul de proprietate nr.1094/1995.
Conform art. 1890 din vechiul Cod civil, temei de drept pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, toate acțiunile reale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care nu a stabilit un termen de prescripție, se vor prescrie în termen de treizeci de ani, fără ca cel care invocă această prescripție să fie obligat să producă vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință. Articolul 1837 din același cod prevede că „prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea (…) sub condițiile determinate prin această lege”.
Posesia, ca o condiție esențială a uzucapiunii, este definită ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun în astfel de condiții încât, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real, iar pentru a produce efectele prevăzute de lege este necesară nu numai existența elementelor sale constitutive, ci și întrunirea anumitor calității de natură să o caracterizeze ca fiind o posesie utilă.
Astfel, posesia presupune existența a două elemente: un element material și un element internațional. Elementul material al posesiei presupune stăpânirea materială, efectivă a bunului concretizată prin diferite acte ce, de regulă, reprezintă un contract direct cu acel bun.
Elementul internațional presupune voința posesorului de a stăpâni bunul pentru sine, de a se comporta ca un adevărat proprietar sau titular al unui drept real cu privire la bunul pe care-l are în posesie.
De asemenea, conform art.1847 din Codul civil „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale, rezultă viciile posesie, a căror incidență împiedică intervenirea uzucapiunii și anume, discontinuitatea, violența, clandestinitatea și echivocul.
Posesia este echivocă ori de câte ori există vreo îndoială asupra titlului sub care sunt săvârșite actele de folosință ale posesorului.
Or, din înscrisurile aflate la dosar coroborate cu declarația numitei S. M., sora reclamantei, necontestată de aceasta ( f.35 dosar) rezultă că atât părinții reclamantei cât și reclamanta nu au exercitat o posesie utilă și efectivă a suprafeței de 50 de ani teren de la locul „După SMA” chiar dacă pentru acest teren reclamanta a obținut dividende de la Asociația Agricolă P. unde se află înscrisă cu această parcelă.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate și având în vedere situația de fapt reținută în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a constatat că există îndoială asupra titlului sub care reclamanta susține că a săvârșit actele de folosință asupra terenului în litigiu.
Chiar dacă s-ar fi admis că terenul a fost stăpânit până la colectivizare de părinții reclamantei, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul B. G. de la f.107, reclamanta a fost pusă în posesie abia la data de 27 martie 1998 și doar cu o parcelă de numai 0,21 ha teren în tarlaua „După S.M.A”- P. I din . se constată că posesia a fost întreruptă până în martie 1998, sens în care nu este îndeplinită condiția unei posesii continue a acestui teren. De altfel, reclamanta nu a posedat în mod efectiv acest imobil de la locul numit „După S.M.A.”, care potrivit expertizei apare înscris în Asociația Agricolă P., este lucrat în asociație și nu este nici măcar delimitat, neavând întinderea pretinsă de reclamantă ( 50 de ari) ci numai de 21 ari.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în data de 3 ianuarie 2013 reclamanta B. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că sentința instanței de fond este nelegală, fiind consecința aplicării greșite a dispozițiilor legale care reglementează instituția uzucapiunii, cât privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia de lungă durată pentru a conduce la dobândirea prin prescripție achizitivă a dreptului de proprietate asupra unui imobil și, totodată, este dată cu nesocotirea probatoriului administrat în cauză.
Instanța de fond a pornit de la premiza greșită că terenul în litigiu a format obiect al înzestrării surorii sale S. M., care a obținut titlul de proprietate nr. 1094 din data de 28 octombrie 1995, respectiv a făcut obiect al unor schimburi de terenuri din perioada anterioară cooperativizării. Se mai reține că există îndoială asupra titlului sub care reclamanta-recurentă a susținut că a săvârșit acte de folosință asupra terenului în litigiu și că nu ar fi posedat efectiv imobilul în litigiu, ulterior apariției Legii nr. 18/1991.
Nu pot fi primite aceste argumente.
Terenul care formează obiect al acțiunii de față provine de la def. Tehaniuc P. (dec. la 24.11.1989), tatăl său, căsătorit cu defuncta Tehaniuc D. (dec. la 28.01.1998), zisă și Tihaniuc, tatăl său fiind împroprietărit la reforma agrară din 1945 în moșia L. B. cu suprafața de 5.000 mp identică cu .> Amplasamentul în discuție a fost deținut până la cooperativizare, fără a fi fost înscris în evidențele agricole și fără ca părinții reclamantei-recurente să fi fost stingheriți, după cum posesia exercitată a fost una publică, sub nume de proprietar și continuă, aspect care rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză (S. L. și P. S.), ale căror depoziții au fost înlăturate fără temei de prima instanță. Terenul este situat la locul „După SMA", se învecinează în prezent cu moștenitorii defunctului Hartup N. V., drum de exploatare, moștenitorii lui P. Gh. P., DN 29, iar amplasamentul actual, deținut de la apariția Legii nr. 18/1991 de reclamantă, corespunde întocmai amplasamentului cu care a fost împroprietărit tatăl reclamantei-recurente cu ocazia reformei agrare din anul 1945, aspect care rezultă și din expertiza topo. Legat de situația terenului ulterior apariției Legii nr. 18/1991, nu are nici o relevanță faptul că acest teren nu a fost efectiv delimitat în perimetrul Asociației Agricole P. sau că abia în 1998 ar fi fost efectiv pusă în posesie de comisia locală în limita doar a unei suprafețe de 2,100 mp, cât timp din 1991 figurează în rolul agricol (al cărui titular este soțul reclamantei, B. Ș.) cu suprafața de 5.000 mp „După SMA". Potrivit Adeverinței 1933/03.03.2010 a Primăriei orașului S., terenul în litigiu figurează în rolul deschis pe numele soțului reclamantei-recurente B. Ș..
Este real că terenul în litigiu este situat în perimetrul Asociației Agricole P., dar la fel de adevărat este că prin Adresa 1074/28.06.2004 Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 S. (la care și expertul topo face referire în expertiză) a adus la cunoștință Asociației că potrivit tabelelor de împroprietărire comunicate o dată cu adresa Tihaniuc P. a fost împroprietărit la poziția 615 cu suprafața de 0,50 ha în tarlaua „După SMA", trupul I, cu capătul în drumul național 29 și care este a 6-a parcelă dinspre Dumbrăveni spre S.. În plus, posesia efectivă asupra terenului în litigiu de către reclamanta-recurentă este confirmată și de mențiunile din titlul de proprietate obținut de moștenitorii defunctului Hartup N. V. - 2125/28.11.2002, la poz. 1 extravilan arabil figurând o suprafață de 5000 mp ,JDupă SMA" învecinată la vest cu Tihaniuc C. P. (tatăl reclamantei).
Sunt îndeplinite și condițiile joncțiunii posesiilor, prev. de art 1860 C.civ., după def. Teheniuc D., potrivit certificatului de moștenitor nr. 59/14*05.2003, rămânând doar reclamanta-recurentă în calitate de moștenitor legal.
Practic, terenul a fost obținut cu titlu de împroprietărire de tatăl reclamantei-recurente în 1945, a fost deținut până la cooperativizare de acesta și de mama sa sub nume de proprietar, chiar dacă nu a fost înscris în RA 1959-1962, iar după apariția L. 18/1991 a intrat în posesia reclamantei-recurente, fiind stăpânit de ea inclusiv în prezent, dovadă mențiunile din registrele agricole ulterioare anului 1989.
Pe perioada cooperativizării și apoi ulterior intrării în vigoare a L, 58/1974 și 59/1974 cursul prescripției nu a fost întrerupt.
Potrivit Deciziei IV/16.0L2006 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, dată într-un recurs în interesul legii, a fost lămurită chestiunea întreruperii naturale a cursului prescripției achizitive prin . L. 58/1974 și a L. 59/1974, care au scos definitiv terenurile din circuitul civil, stabilindu-se că posesia începută înainte de . art 30 L. 58/1974 și art 44 L. 59/1974 nu a fost întreruptă, fiind aptă a conduce la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate*. Cum terenul în litigiu a fost deținut din 1945 și până la cooperativizare de părinții reclamantei-recurente în mod public, sub nume de proprietar, continuu și nestingheriți, L. 58 și 59/1974 neavând efectiv întreruptiv de prescripție (întrerupere naturală a cursului prescripției), apoi după apariția Legii nr. 18/1991 a fost stăpânit de reclamanta-recurentă în aceleași condiții și cum nu a fost reconstituit în proprietate vreunei alte persoane, greșit a fost respinsă acțiunea, în realitate fiind îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată, prev. de art. 1847,1845 și 1890 Cxiv.
Terenul în litigiu nu este reconstituit în proprietate vreunei persoane. E. reține prima instanță că acest teren ar figura înscris în TP 1094/1995, în realitate lui S. M. reconstituindu-i-se dreptul de proprietate asupra altor amplasamente decât suprafața de 5000 mp „După SMA".
În altă ordine de idei, acest teren nu a format obiect al unei înzestrări a lui S. M., aceasta s-a căsătorit în anul 1957 și și-a deschis rol separat, în care nu figurează acest teren. Potrivit mențiunilor din RA 1959-1962, voi. 14, fila 31, titular S. I. (soțul lui S. M.), de la Tihaniuc P. provin doar 0,30 ha teren arabil și 0,10 ha curți-construcții „în G." și 0,33 ha teren arabil „Căprărie", total 0,73 ha. Așa cum rezultă și din expertiza Răchitneanu luliana efectuată în Dosar nr._ al Judecătoriei Suceava, atașat spre consultare, terenul de 0,50 ha „După SMA" nu figurează în rolul lui S. I. nici în perioada 1956-1958, nici în perioada 1959-1962.
Expertiza B. G., administrată în cauza de față, infirmă susținerile pârâtei, în sensul că terenul de 0,50 ha „După SMA" ar fi fost schimbat de tatăl meu cu numitul M. Săvel. Practic, nu există nici o dovadă a acestui schimb cu o suprafață situată la locul „Căprărie".
Ce a susținut pârâta? Că terenul de 5.000 mp „După SMA" ar fi format anterior cooperativizării obiectul unui schimb între autorii subsemnatei și numitul M. Savel, care ar fi transmis lui Tehaniuc P. o suprafață la locul „Căprărie", care figurează în TP 1094/1995, eliberat în favoarea surorii mele S. M., care ar fi fost înzestrată cu acest teren.
Presupunând că acest schimb a avut loc, acesta nu s-a materializat într-un act autentic, translativ de proprietate, încât terenul de 5.000 mp „După SMA" nu a ieșit niciodată (cel puțin până la cooperativizare) din patrimoniul părinților reclamantei. Suprafața în litigiu a fost deținută de la împroprietărirea cu prilejul reformei agrare din anul 1945 de părinții reclamanteii-recurente în mod continuu, public, sub nume de proprietar, până la cooperativizare, fără a fi fost înscrisă în evidențele agricole (încât numitul M. Savel, ca efect al pretinsului schimb, nu avea cum să și-o înscrie în registrele agricole - la poziția de rol a acestuia 1959-1962 apărând la poziția 1 o suprafață de 0,53 ha teren arabil „în . amplasamentului).
Terenul a fost deținut în același mod și în timpul CAP-ului, iar după apariția Legii nr. 18/1991 a fost stăpânit de reclamanta-recurentă.
De altfel, expertul topo arată explicit că terenul lui M. Savel, de 5.300 mp, înscris în titlul de proprietate nr. 662/1995, are un alt amplasament decât suprafața în litigiu, o altă orientare și poziționare demonstrate clar prin vecinătăți. În plus, potrivit Adeverinței 1654/01.03.2011 a Primăriei orașului S., B. Ș. (soțul reclamantei) deține terenul de 0,50 ha „După SMA", având categoria de folosință borceag, iar expertul topo confirmă că dețin terenul.
Prin urmare, contrar apărărilor invocate de pârâtă, care contestă că reclamanta-recurentă deține acest teren, suprafața în litigiu a fost și este în posesia reclamantei-recurente, fiind stăpânită sub nume de proprietar, dar și în mod public, din moment ce este înscrisă în evidențele sale agricole și este grevată de taxe și impozite către autoritățile locale, achitate la zi de reclamanta-recurentă.
Pe de altă parte, acest teren nu a fost reconstituit în proprietatea lui M. Savel sau a moștenitorilor acestuia.
Dimpotrivă, ea a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, plângerea fiindu-i respinsă cu motivarea că nu figurează în registrele agricole ale antecesorilor mei și nici în TP 1094/1995, respectiv 1643/1997.
Această motivare nu împiedică instanța să admită acțiunea, din moment ce în prezenta cauză se verifică doar îndeplinirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată.
În fine, în dosarul având ca obiect Legii nr. 18/1991 a fost administrată proba cu o expertiză topo, în care a fost identificat terenul în litigiu deținut de reclamanta-recurentă și în care se reține că nu se confirmă ideea schimbului între părinții mei și M. Savel, cu atât mai mult prezentul demers relevându-se întemeiat.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod pr. civilă și art. 274 Cod pr. civilă.
Legal citat, pârâtul-intimat orașul S., legal reprezentat prin primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, pârâtul-intimat a arătat că în mod corect prima instanță a reținut că Tihaniuc P. a fost împroprietărit cu suprafața de 1 ha teren arabil în anul 1945 conform tabelelor de împroprietărire pe moșia L. B. cu două terenuri: unul la locul numit ,,Lan Vișinii” cu suprafața de 5000 mp teren arabil-poziția 98 în tabelul de împroprietărire și altul la locul numit ,,După SMA” cu suprafața de 5000 mp conform tabelului și planului parcelar din anul 1945 poziția 615 în tabel. Înainte de anul 1956, ascendentul reclamantei, Tihaniuc P. a schimbat suprafața de 5000 mp de la locul numit ,,Vișinii” cu un teren din intravilan al Parohiei P. la locul numit ,,La A.”-pe care are casă acum sora reclamantei și pe care are titlul de proprietate nr. 1094/1995.În ceea ce privește suprafața de 5000 mp teren de la locul numit SMA, aceasta a fost schimbată cu suprafața de teren de la locul numit Căprărie de 5000 mp făcându-se cu numitul M. Săvel din Dumbrăveni după cum declară sora reclamantei, terenul de la ,, Căprărie” fiind pe titlul de proprietate nr. 1094/1995. A mai arătat pârâtul-intimat în întâmpinare că această suprafață de 5000 mp teren de la locul numit ,, SMA” a fost revendicată de reclamanta B. V. și în dosarele nr._ ,_ ale Judecătoriei Suceava, ambele acțiuni fiind respinse iar în ambele hotărâri menționate s-a reținut că pentru suprafața de teren solicitată a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele sorei reclamantei, S. M., fiind emis titlul de proprietate nr. 1094/1995 și că în mod corect instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii astfel încât a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recursul a fost legal timbrat.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și a lucrărilor dosarului, a considerentelor hotărârii atacate și a dispozițiilor art. 3041 Cod pr. civilă, tribunalul reține următoarele:
Conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările ulterioare, dispozițiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de . Codului civil, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
Cum cererea de chemare în judecată a fost introdusă în data de 28 octombrie 2010 iar reclamanta-recurentă invocă faptul că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de 5000 mp teren situat la locul numit ,,După SMA” de peste 30 de ani, în cauză sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare de la data începerii posesiei.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. Efect al posesiei, uzucapiunea presupune neapărat o posesie utilă, adică neatinsă de nici unul dintre viciile acesteia. Simpla detenție precară ori posesia viciată, oricât ar dura în timp, nu poate duce niciodată la uzucapiune.
După cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză în primă instanță, suprafața de 5000 mp teren situată la locul numit ,,SMA” este înscrisă în asociație și nu este delimitată faptic, reclamanta-recurentă folosește întreaga parcelă identică cu . parcelar din 1945, dar nu a fost pusă în posesie decât cu suprafața de 0,21 ha și aceasta prin procesul verbal încheiat la data de 27 martie 1998 iar dreptul de proprietate nu a fost reconstituit în favoarea unei persoane.
După cum rezultă din declarațiile martorilor S. L. și P. S.(f.71 și 72-ds. fond), înainte de cooperativizare, terenul ar fi fost deținut de tatăl reclamantei, Tehaniuc P. care l-a predat la CAP și a fost lucrat de diverse persoane în cursul cooperativizări iar în prezent terenul se află în posesia Asociației Agricole ,,La P.” iar reclamanta primește dividende sub formă de diverse produse agricole.
Or, ceea ce se cere în cauză este constatarea existenței unui drept - cel de proprietate, asupra unui imobil teren, drept ce se pretinde a fi dobândit de către reclamanta-recurentă ca efect al uzucapiunii și al joncțiunii posesiilor.
În speță, tribunalul observă că, în privința dreptului de proprietate privată pentru terenurile ce au făcut obiectul cooperativizarii sau preluării în orice mod de către stat sunt incidente imperativ dispozițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, ca legi speciale și derogatorii de la dispozițiile dreptului comun în materie.
Orașul S. pe raza căreia se afla terenul în discuție a fost supus cooperativizării, iar din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că au fost aplicate în privința terenurilor atât din intravilan, cât și din extravilan, prevederile legilor speciale de fond funciar, prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor persoanelor îndreptățite.
Reclamanta-recurentă nu are un drept de proprietate reconstituit pentru terenul în litigiu și stăpânește suprafața în discuție, 5000 mp teren asupra căreia a solicitat constatarea existenței dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii, ca urmare a îngăduinței autorităților locale.
Numai că, sub aspectul analizării probatoriului din dosar și a îndeplinirii cerințelor art. 1847 cod civil privind posesia utilă, necesară pentru a uzucapa, se observă că, în ce privește îndeplinirea cerințelor prevăzute de dreptul comun, reclamanta-recurentă nu a exercitat o posesie utilă în sensul art. 1847 Cod civil asupra terenului în suprafață de 5000 mp teren, asupra căruia solicită constatarea dreptului de proprietate. Pentru a putea dobândi proprietatea prin uzucapiune se cere ca pe toată durata prevăzută de lege, 30 de ani conform art. 1890 Cod civil, să se exercite o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, prescripția achizitivă fiind o sancțiune prevăzută de legea civilă pentru proprietarul nediligent care se desesizează de bunul său pe o perioadă mare de timp.
Or, în cauză, s-a reținut corect faptul vicierii posesiei exercitate de către reclamanta-recurentă, prin precaritate, aceasta nefiind utilă și continuă, public exercitată și sub nume de proprietar conform art. 1853 și art. 1856 Cod civil pe toată perioada cerută de lege, aspecte ce rezultă din probatoriul administrat în cauză, terenul fiind cooperativizat în perioada 1962-1989 și lucrat de membrii cooperativei agricole de producție, fiind ocupat. De altfel, chiar din depozițiile martorilor P. S. și S. L. reiese că suprafața de teren în litigiu a fost deținută în timpul cooperativizării de diverse persoane iar după anul 1991, când s-a desființat CAP-ul, terenul a intrat în asociație iar din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză rezultă că reclamanta-recurentă a fost pusă în posesie doar cu suprafața de 0, 21 ha din tarlaua ,, După SMA”, de abia în data de 27 martie 1998.
În plus, posesia reclamantei-recurente asupra suprafeței de 5000 mp teren a fost contestată de sora sa, S. M. care în declarația sa din data de 16 aprilie 2007 a arătat că a primit zestre cele două loturi cu care a fost împroprietărit tatăl ei pentru suprafața de 50 de ari de după SMA și a făcut schimb de terenuri cu numitul Săvel M. din Dumbrăveni care i-a dat la locul numit ,, Căprărie” iar pentru suprafața de teren de la ,, Vișinet” a primit loc de casă(f.35), astfel încât reclamanta-recurentă nu a exercitat o posesie utilă asupra suprafeței de teren în litigiu în sensul art. 1847 Cod civil, după cum în mod corect a reținut prima instanță.
A mai invocat reclamanta-recurentă joncțiunea posesiilor, motivat de faptul că terenul a fost deținut de părinții săi sub nume de proprietar iar după apariția Legii nr. 18/1991 a intrat în posesia reclamantei-recurente, fiind stăpânit de ea inclusiv în prezent, dovadă mențiunile din registrele agricole ulterioare anului 1989 iar pe perioada cooperativizării și apoi ulterior intrării în vigoare a Legilor nr. 58/1974 și 59/1974, cursul prescripției nu a fost întrerupt.
În ce privește critica de nelegalitate adusă de recurentă, tribunalul observă că acesta se referă la întreruperea cursului prescripției achizitive în perioada 1974-1989 ca efect al legilor de sistematizare a teritoriului urban și rural Legea nr.54/1974 și Legea nr.59/1974.
Nu se pune în discuție aici întreruperea cursului prescripției achizitive în perioada 1962-1989 sus menționată, întrucât suprafața de teren de 5000 mp teren a fost în proprietatea cooperativei agricole de producție iar persoanele fizice care au folosit această suprafață de teren nu au exercitat o posesie utilă în sensul legii civile, ci o detenție precară a terenului, stăpânit de ele în calitate de membru cooperator ca lot în folosință dat de CAP, pe perioada cooperativizării, posesia exercitată de membrii cooperatori fiind viciată prin precaritate.
De altfel, din declarațiile martorilor S. L. și P. S. rezultă că în timpul cooperativizării, terenul a fost lucrat de diverși cetățeni din comună, ceea ce înseamnă că suprafața de teren în litigiu nu a fost deținută în cursul cooperativizării numai de către autorii reclamantei. De altfel, din conținutul cererii de chemare în judecată și din cererea de recurs se observă faptul că reclamanta-recurentă nu a invocat în mod expres faptul că autorii săi au deținut terenul în decursul cooperativizării, arâtând doar că terenul în litigiu a fost deținut din anul 1945 și până la cooperativizare de părinții săi sub nume de proprietar, în mod public, continuu și nestingheriți, apoi după apariția Legii nr. 18/1991 a fost stăpânit de mama sa până la deces și apoi de reclamantă în aceleași condiții(f. 3-ds.fond). De abia în răspunsul la întâmpinare din data de 2 mai 2011 de la f. 44-ds. fond a arătat reclamanta-recurentă că terenul a fost deținut în același mod și în timpul cooperativizării, dar nu a arătat de către cine iar din declarațiile martorilor audiați în cauză în primă instanță rezultă că în cursul cooperativizării, terenul a fost lucrat de diferiți cetățeni din comună.
În plus, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că suprafața de teren în litigiu a fost deținută de autorii reclamantei-recurente înainte de cooperativizare, având în vedere că cererea de reconstituire a reclamantei-recurente asupra suprafeței de teren în litigiu a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1497 din data de 26 martie 2009 a Judecătoriei Suceava( dosar nr._ ), cu argumentul că din probele administrate în cauză nu rezultă că terenul solicitat de reclamantă a aparținut autorilor acesteia, având în vedere că în registrul agricol este trecută doar suprafața de 0, 50 ha teren situată la locul numit,, Căprărie” iar sora sa, S. M., în declarația sa din data de 16 aprilie 2007 a arătat că a primit zestre cele două loturi cu care a fost împroprietărit tatăl ei pentru suprafața de 50 de ari de după SMA și a făcut schimb de terenuri cu numitul Săvel M. din Dumbrăveni care i-a dat la locul numit ,, Căprărie” iar pentru suprafața de teren de la ,, Vișinet” a primit loc de casă(f.35).
Chiar dacă în perioada cooperativizării, autorii reclamantei-recurente ar fi deținut posesia suprafeței de teren în litigiu, posesia exercitată nu a avut un caracter util, neproducând efectul achizitiv de proprietate asupra terenurilor, în materie stabilindu-se (prin decizie in interesul legii) numai neîntreruperea cursului termenului de prescripție achizitivă în perioada de aplicare a celor două legi nr. 54/1974 și nr. 59/1974, nicidecum și faptul exercitării de către orice cetățean a unei posesii utile asupra imobilelor ce au făcut obiectul respectivelor legi.
În aceste condiții, Decizia nr. IV din 16 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție nu are relevanță în speță, atât timp cât posesia exercitată de membrii cooperatori pe toată perioada cooperativizării, este viciată, fiind una afectată de precaritate, și nu o posesie utilă, publică, sub nume de proprietar pe durata de 30 ani, astfel că nu poate fonda uzucapiunea de lungă durată.
În ceea ce privește condițiile care trebuie îndeplinite pentru a opera joncțiunea posesiilor, în doctrină s-a statuat că este necesar să fie vorba de o posesie propriu-zisă iar cel care invocă joncțiunea să fie succesor în drepturi al autorului său.
În ceea ce privește prima condiție, este necesar ca posesia exercitată să fie una utilă, respectiv cel care posedă să aibă atât corpus, dar mai ales animus, pentru că detenția precară nu poate fi unită cu posesia, rezultând că numai două posesii propriu zise pot fi invocate ca temei al joncțiunii și nu o posesie cu o detenție precară.
Prin urmare, chiar dacă în cursul cooperativizării, autorii reclamantei-recurente au stăpânit suprafața de teren în litigiu, joncțiunea posesiilor este exclusă având în vedere că pentru perioada menționată mai sus, a fost vorba de o simplă detenție precară iar aceasta nu poate fi unită cu posesia exercitată înainte de cooperativizare sau după cooperativizare.
Or, din actele și lucrările dosarului rezultă că în perioada cooperativizării, suprafața de 5000 mp teren a fost lucrată de diverși cetățeni și nu de autorii reclamantei-recurente, astfel încât nu se poate invoca joncțiunea posesiei exercitată de autorii reclamantei înainte de cooperativizare cu cea exercitată după anul 1991, atâta timp cât în cursul cooperativizării, autorii reclamantei-recurente au fost lipsiți de folosința bunului imobil.
D. din anul 1991 se poate vorbi de o posesie utilă asupra terenului în litigiu, dar de atunci și până la introducerea cererii de chemare în judecată, 28 octombrie 2010, nu au trecut 30 de ani pentru ca reclamanta-recurentă să poată dobândi dreptul de proprietate asupra bunului imobil în litigiu ca efect al prescripției achizitive de lungă durată. În plus, din actele și lucrările dosarului, rezultă că posesia reclamantei-recurente asupra suprafeței de teren în litigiu a fost contestată și în această perioadă.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca reclamanta-recurentă să poată dobândi dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu ca efect al prescripției achizitive de lungă durată, astfel încât în mod corect a respins prima instanță cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca nefondată.
Cum instanța, în urma examinării cauzei sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr. civilă, nu a găsit vreun alt motiv de nelegalitate al hotărârii recurate iar cele invocate în cererea de recurs s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 al.1 Cod pr. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta B. V., domiciliată în orașul S., ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 5248 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul Orașul S., jud. Suceava, legal reprezentat prin primar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. E. L. L. A. V. O. D.
Grefier,
D. E. M.
Red. V.E.L.
Jud.F. M.
Tehnored. D.E.M.
2 ex.
08.05.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 116/2013. Tribunalul SUCEAVA | Anulare act. Decizia nr. 402/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
