Anulare act. Sentința nr. 1023/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1023/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 8886/314/2012

Dosar nr._ - anulare act –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA 336

Ședința publică din 26.09.2013

Președinte: V. O. D.

Judecător: A. I. M. Grefier: G. F.

Pe rol, judecarea apelului declarat de către reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1023 din data de 21.02.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul I. G., domiciliat în .. 787, jud. Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns procuror J. L. pentru apelantul-reclamant, lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Întrebată fiind, reprezentanta apelantului-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta apelantului-reclamant solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și desființarea adresei nr. 6451/2013. Arată că hotărârea atacată este netemeinică întrucât acțiunea formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Suceava de anulare a adresei nr. 6451/21.02.2013, este întemeiată și trebuia admisă pentru următoarele motive: în dosarul penal nr. 1679/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului I. G. pentru infracțiunile săvârșite și aplicarea în sarcina acestuia a unei amenzi în cuantum de 1000 lei, constatându-se că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Din disp. art. 14 CPP, art. 245 alin. 1 lit „e” și „c” și art. 249 alin. 2 CPP, a art. 169,170 CPP rezultă că procurorul dispune cu privire la repararea pagubei numai prin restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Instanța civilă trebuie să verifice dacă acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală și dacă înscrisul, a cărui desființare se solicită de către procuror, a fost falsificat. Nu are relevanță că ulterior folosirii originalului, originalul a fost distrus de învinuit. La momentul săvârșirii faptei, înscrisul exista în original și a fost folosit . Prin acțiune s-a solicitat desființarea adresei 6451/2012 și nu a fotocopiei acestei adrese, astfel încât în mod greșit acțiunea civilă formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Suceava a fost respinsă.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 01.11.2012 sub nr._, reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Suceava, în contradictoriu cu pârâtul I. G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea înscrisurilor constatate ca fiind falsificate în urma actelor de urmărire penală efectuate în cauza penală cu nr. 1679/P/2012, respectiv adresa nr. 6451/21.03.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a mun. Rădăuți, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că în dosarul nr. 1679/P/2012 s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prev. și ped. de art. 288 alin. 1 Cod penal și art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În acest sens s-a reținut că pârâtul, la data de 26.03.2012, a contrafăcut adresa nr. 6451/21 martie 2012 a Administrației Finanțelor Publice Rădăuți, prin care se comunica sistarea executării silite prin decontare bancară asupra conturilor deschise de S.C. Green Energy S.R.L., adresă pe care a prezentat-o la Agenția BCR P. din Mun. Rădăuți pentru a i se suspenda executarea silită a popririi nr. 6277/02.03.2012, iar din probele administrate a rezultat faptul că adresa folosită era contrafăcută.

A precizat reclamantul că prin ordonanța procurorului din 16.10.2012, în temeiul art. 10 lit. b ind. 1 C.pr.pen., s-a dispus scoaterea pârâtului de sub urmărire penală și aplicarea în sarcina sa a sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 1000 lei, constatându-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiunii și sesizarea instanței civile competente potrivit legii cu anularea înscrisurilor falsificate.

Reclamantul a mai arătat că originalul înscrisului – adresa nr. 6451/21.03.2012 se află în posesia învinuitului.

În drept, au fost invocate disp. art. 245 alin. 1 lit. c ind. 1 C.pr.pen. și ale art. 45 C.pr.civ..

În dovedire, reclamantul a depus, în copie, ordonanța nr. 1679/P/2012, adresa nr. 6451/21.03.2012, raportul de constatare tehnico – științifică nr. 150.978 din 11.06.2012 și declarațiile date în învinuitul I. G. (f.5-27).

Pârâtul legal citat, nu a formulat întâmpinare însă, prezent fiind în instanță la termenul de judecată din data de 21 februarie 2013, a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamant iar în ceea ce privește înscrisul a cărei anulare se solicită și care se afla în posesia sa, a arătat că l-a distrus.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1023/21.02.2013, prima instanță a respins acțiunea civilă având ca obiect „ anulare act ” formulată de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Suceava în contradictoriu cu pârâtul I. G., domiciliat în .. 787, jud. Suceava, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr. 1679/P/2012 din 16.10.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Suceava s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I. G. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. 1 C.pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C.pen., fiecare cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; s-a dispus aplicarea față de acesta a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei și a fost obligat învinuitul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 130 lei.

S-a dispus, de asemenea, sesizarea Judecătoriei Suceava în vederea anulării adresei nr. 6451 din 21.03.2012 a Administrației Finanțelor Publice a Mun. Rădăuți, constatându-se că aceasta a fost contrafăcută.

S-a reținut că, în data de data de 26.03.2012, pârâtul a contrafăcut adresa nr. 6451/21 martie 2012 a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Rădăuți, prin care se comunica sistarea executării silite prin decontare bancară asupra conturilor deschise de S.C. Green Energy S.R.L., adresă pe care a prezentat-o în data de 26.03.2012 la Agenția BCR P. din Mun. Rădăuți pentru a i se suspenda executarea silită a popririi nr. 6277/02.03.2012.

Raportul de constatare tehnico – științifică nr. 150.978 din 11.06.2012, întocmit de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a concluzionat în sensul că scrisul și semnăturile din cuprinsul copiei xerografice a declarației pe numele învinuitului I. G., datată 27.03.2012 și înregistrată sub nr. 178/27,03.2012 la BCR „reproduc un scris și o semnătură executată de numitul I. G.” (f. 7-18).

Potrivit dispozițiilor art. 184 Cod procedură civilă „când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta prin orice mijloace de dovadă”.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Suceava a solicitat desființarea adresei nr. 6451/21.03.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a mun. Rădăuți în privința căreia s-a constatat că a fost contrafăcută de pârât.

Instanța a constatat însă, că reclamantul a depus la dosar doar copia xerox a adresei nr. 6451/21.03.2012, certificată „conform cu originalul”, menționând că originalul înscrisului se află în posesia pârâtului. Cât privește atitudinea acestuia din urmă, el a arătat că a avut originalul adresei nr. 6451/21.03.2012 însă l-a distrus, în momentul de față nemaifiind în posesia lui.

Față de acestea, instanța a reținut că, potrivit art. 1188 alin. 2 C.civ., atunci „Când originalul nu există, copiile legalizate de funcționarii publici competenți se cred (au putere doveditoare), după distincțiile următoare:

1. copiile scoase din ordinea magistratului, părțile fiind de față sau chemate, cu formele legale, precum și copiile scoase fără intervenția magistratului, dar de față cu părțile care au asistat de bună voia lor, au aceeași credința ca și titlurile originale;

2. copiile care se vor fi dat de ofițerii publici competenți, fără intervenția magistratului sau consimțământul părților, fac asemenea credința după 30 de ani, socotiți din ziua în care s-au dat aceste copii. Când asemenea copii vor fi date de mai puțin de 30 de ani, nu fac decât un început de dovada;

3. copiile legalizate de un ofițer public necompetent, nu pot face decât un simplu început de dovada;

4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare”.

Textul legal anterior menționat face referire, așadar, la copiile legalizate de către funcționarii publici competenți, copii care au putere doveditoare diferită, făcându-se distincție între copii care au aceeași putere probantă ca și originalul, copii care nu pot servi decât ca început de dovadă scrisă, copii fără nicio putere probantă.

Cât privește copiile xerox, acestea pot fi acceptate însă numai sub rezerva prezentării originalului, iar „certificarea” lor nu înlătură această rezervă. De altfel, duplicatele ori copiile legalizate, sunt presupuse a corespunde fidel originalului, dar le lipsește forța doveditoare proprie, fiind admise numai sub rezerva confruntării cu înscrisul original, care poate fi oricând cerut pentru verificare.

D. urmare, copia xerox a adresei nr. 6451/21.03.2012 (a cărei desființare se solicită) nu are putere probatorie în procesul civil și nu este aptă a produce consecințe juridice în lipsa confruntării cu originalul, ceea ce în prezenta cauză nu s-a realizat, reclamantul nefăcând dovada existenței originalului înscrisului reprezentat de adresa nr. 6451/21.03.2012.

Față de cele reținute, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Suceava în contradictoriu cu pârâtul I. G. este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul ,criticând-o pentru netemeinicie.

În motivare a arătat următoarele:

Ori de câte ori repararea pagubei în nautăr nu se face prin restituirea lucrurilor sau restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, ci prin desființarea totală ori parțială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare, competența de a dispune repararea pagubei în natură aparține instanței de judecată.

Instanța civilă trebuia să verifice dacă acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală și dacă înscrisul a cărui desființare este solicitată de către procurer a fost falsificat.

În situația de față aceste condiții sunt îndeplinite în sensul că acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală iar din probele administrate în cadrul dosarului penal rezultă că înscrisul a cărui desființare se solicită, adresa nr. 6451/2012, a fost falsificat de către învinuit, motiv pentur care se impunea desființarea acestuia. Nu are relevanță că ulterior folosirii originalului, originalul a fost distrus de învinuit. La momentul săvârșirii faptei, înscrisul exista în original și a fost folosit .

Motivarea instanței intră în contradicție cu ordonanța nr. 1679/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava care nu a fost desființată, putându-se pune problema că învinuitul a folosit un înscris fără valoare probatorie ( având în vedere că în hotărâre se arată că P. de pe lângă Judecătoria Suceava nu a făcut dovada originalului înscrisului), faptă care nu ar avea relevanță penală.

Nu se poate admite ca dispariția ulterioară folosirii a unui înscris falsificat să ducă la respingerea acțiunii civile de desființare a acestuia, cu consecința rămânerii neanulate a înscrisului falsificat, în condițiile în care originalul a existat și a fost folosit, aspect de netăgăduit.

A accepta motivarea instanței civile și soluția acesteia de respingere ca neîntemeiată a acțiunii civile ar duce la situații inacceptabile.

Solicită admiterea apelului și pronunțarea unei hotărâri conform celor solicitate mai sus.

Intimatul-pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin Ordonanța nr. 1679/P/2012 din 16.10.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Suceava s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I. G. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. 1 C.pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C.pen., fiecare cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; s-a dispus aplicarea față de acesta a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei și a fost obligat învinuitul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 130 lei.

S-a dispus, de asemenea, sesizarea Judecătoriei Suceava în vederea anulării adresei nr. 6451 din 21.03.2012 a Administrației Finanțelor Publice a Mun. Rădăuți, constatându-se că aceasta a fost contrafăcută.

S-a reținut că, în data de data de 26.03.2012, pârâtul a contrafăcut adresa nr. 6451/21 martie 2012 a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Rădăuți, prin care se comunica sistarea executării silite prin decontare bancară asupra conturilor deschise de S.C. Green Energy S.R.L., adresă pe care a prezentat-o în data de 26.03.2012 la Agenția BCR P. din Mun. Rădăuți pentru a i se suspenda executarea silită a popririi nr. 6277/02.03.2012.

Raportul de constatare tehnico – științifică nr. 150.978 din 11.06.2012, întocmit de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a concluzionat în sensul că scrisul și semnăturile din cuprinsul copiei xerografice a declarației pe numele învinuitului I. G., datată 27.03.2012 și înregistrată sub nr. 178/27,03.2012 la BCR „reproduc un scris și o semnătură executată de numitul I. G.” (f. 7-18 judecătorie).

Potrivit dispozițiilor art. 184 Cod procedură civilă „când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta prin orice mijloace de dovadă”.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Suceava a solicitat desființarea adresei nr. 6451/21.03.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a mun. Rădăuți în privința căreia s-a constatat că a fost contrafăcută de pârât.

Chiar pârâtul a recunoscut falsificarea adresei în declarațiile date în fața organelor de poliție ( a se vedea dosarul penal), în care a arătat că ulterior a pierdut-o, obligându-se să predea originalul organelor de poliție în momentul în care îl va găsi ( fila 23, dosar judecătorie). Mai mult, în fața primei instanțe ( fila 35), pârâtul a recunoscut distrugerea originalului.

În mod greșit, prima instanță a respins acțiunea, ca nefondată, față de lipsa originalului adresei, reținând că s-a solicitat doar desființarea unei copii xerox, care nu are valoare probatorie.

Astfel, prima instanță confundă obiectul dedus judecății: s-a solicitat desființarea adresei nr. 6451/21.03.2012 și nu a fotocopiei acestei adrese. La momentul săvârșirii faptei, înscrisul exista în original și a fost folosit ca atare. Dispariția originalului s-a produs ulterior și nu poate deci înlătura falsificarea acestuia.

Mai mult, dispariția ulterioară este imputabilă pârâtului, care nu-și poate crea un drept din distrugera ulterioară a înscrisului falsificat ( nimeni nu își poate invoca propria culpă).

În consecință, rezultă că pârâtul a falsificat adresa nr. 6451/2012, emisă de AFP Rădăuți, astfel că respectivul înscris trebuie înlăturat, neinteresând dispariția sa ulterioară, din culpa pârâtului.

În concluzie, în baza art. 296 VCPC, tribunalul va admite apelul, va schimba sentința civilă, în sensul că va admite acțiunea și va anula adresa nr. 6451/21.03.2012, emitent administrația Finanțelor Publice a mun. Rădăuți.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, către reclamant, conform art. 274 VCPC, nerezultând existența și cuantumul acestora.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de către reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1023 din data de 21.02.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul I. G., domiciliat în .. 787, jud. Suceava.

Schimbă sentința civilă, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Suceava, în contradictoriu cu pârâtul I. G. .

Anulează adresa nr. 6451/21.03.2012, emitent administrația Finanțelor Publice a mun. Rădăuți.

Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26.09.2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. O. D. A. I. M. G. F.

Red. A.I.M.

Jud fond. B. V.

Tehnored. G.F.

4 ex./ 7.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1023/2013. Tribunalul SUCEAVA