Pretenţii. Decizia nr. 2075/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2075/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 3685/314/2012
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2075/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. C.
Judecător L. F.
Judecător F. G.
Grefier L. M. R.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul M. S. - PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.643 din 7.01.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind C. E. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul C. E. A., lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Întrebat fiind, recurentul arată că nu mai sunt alte cereri de probe.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de probe precum și faptul că reclamantul a solicitat judecarea în lipsă, constată recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că nu se face vinovat de paguba produsă, nu a stricat gardul așa cum afirmă reclamantul.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 08.05.2012 sub nr._, reclamantul M. S. prin Primar în contradictoriu cu pârâtul C. E. A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul la reconstrucția pe o lungime de 10 metri liniari a gardului împrejmuitor al cimitirului P., aflat în administrarea reclamantului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 20.02.2011, în jurul orei 20.30 pe .. S. a avut loc un accident de circulație, în urma căruia a rezultat deteriorarea a 10 ml din gardul împrejmuitor al cimitirului P., vinovat de producerea accidentului fiind pârâtul care a condus autoturismul_ și a pierdut controlul asupra direcției de mers apoi a ieșit în decor și a distrus gardul.
A mai precizat reclamanta că a formulat plângere prealabilă în calitate de parte vătămată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și pentru recuperarea prejudiciului.
A mai susținut că prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 24.03.2012 s-a dispus față de pârât neînceperea urmăririi penale.
In drept, a invocat dispozițiile art.1357 și urm. C.civ. și art. 112 C.pr.civ.
În baza art. 242 alin.2 C.pr.civ. reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri in fotocopie (f.6-12) .
Legal citat paratul nu a formulat întâmpinare si nu a propus probe in apărare dar a solicitat respingerea acțiunii reclamantului motivat de faptul că nu a distrus gardul Cimitirului P..
Reclamantul prin înscrisul depus la data de 02.11.2012 a invocat în drept dispozițiile art. 998-999 C.civ. și a arătat că nu solicită alte probe spre administrare decât înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei.
La solicitarea instanței s-a atașat spre consultare dosarul 804/P/2011 al parchetului de pe lângă Judecătoria S..
In dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri. La termenul din 07.02.2013 instanța a constatat imposibilitatea administrării probei cu expertiza construcții din culpa reclamantului care nu a achitat avansul onorar expert.
Prin sentința civilă nr.643 din 7.02.2013 pronunțată de Judecătoria S., a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin prezenta acțiune reclamantul M. S. prin Primar solicită obligarea pârâtului C. E. A. la reconstrucția pe o lungime de 10 metri liniari a gardului împrejmuitor al cimitirului P., aflat în administrarea reclamantului ca urmare a convingerii reclamantului că pârâtul la data de 20.02.2011, conducând autoturismul_, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi ieșit în decor și ar fi distrus astfel gardul.
Instanța reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1357 Noul C.civ. având în vedere data producerii prezumtivului fapt al pârâtului, respectiv 20.02.2011, raportat la dispozițiile art.6 din Noul Cod Civil.
Instanța constată că, în prezenta cauză, pretențiile reclamantului, precizate la f. 20, se întemeiază pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, invocând săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii, pe care instanța urmează a le analiza în continuare.
Aprecierea asupra temeiniciei pretențiilor reclamantului implică analiza prioritară a îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale.
Astfel fiind, instanța reține că potrivit art. 998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar în baza art. 999 C.civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Din conținutul acestor dispoziții rezultă cerințele impuse de lege pentru incidența răspunderii civile delictuale, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, stabilirea unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția autorului.
În ceea ce privește, condițiile impuse în mod cumulativ de textele de lege menționate, instanța constată că nu este îndeplinită niciuna dintre împrejurările invocate de reclamant.
Astfel instanța reține că dacă reclamantul a susținut că pârâtul a pierdut controlul autoturismului_, a ieșit în decor și a acroșat gardul cimitirului P.,distrugându-l pe o suprafață de 10 ml, pârâtul a susținut că nu a intrat cu autoturismul în gard și nu l-a distrus.
Instanța reține că potrivit art. 22 alin.1 C.pr.pen., hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acestuia, dar în cauza de față nu există nici o hotărâre a instanței penale de care instanța civilă să țină cont, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 24.03.2012 neîndeplinind condițiile unei hotărâri a instanței penale.
Având în vedere că nu există o hotărâre a instanței penale în sensul art. 22 alin.1 C.pr.pen, instanța apreciază că în cauza de față sarcina probei conform art.1169 C.civ. aparține celui care formulează o pretenție înaintea instanței, iar reclamantul a înțeles, chiar dacă instanța i-a solicitat expres să indice probele pentru susținerea pretențiilor sale, să solicite a se soluționa cauza doar pe baza înscrisurilor pe care le-a depus la dosar(f. 6-11).
Ori instanța apreciază că referatul reclamantei de la f. 12, este un înscris unilateral al reclamantului, care nu îndeplinește condițiile de imparțialitate pentru ca instanța să își formeze convingerea asupra prejudiciului invocat de reclamant.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, a vivovăției pârâtului și a unei legături de cauzalitate dintre prejudiciul invocat de reclamant și presupusa faptă a pârâtului sarcina probei revenea reclamantului, înscrisurile depuse de reclamant la dosar în acest sens neformând convingerea instanței dincolo de orice dubiu rezonabil că cele susținute de reclamant corespund realității.
Pentru a se verifica susținerile reclamantei instanța a dispus din oficiu administrea probei cu expertiza în construcții, pentru a se determina natura prejudiciului încercat de reclamant, cauza producerii acestuia, dar reclamantul a înțeles să nu achite onorariul provizoriu expert, astfel că instanța a fost nevoită să constate imposibilitatea de administrare a acestei probe din culpa reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. S. care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile și admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtului la prejudiciul cauzat ce constă în distrugerea gardului de stâlpi și piloni din beton armat, pe o distanță de 10 metri liniari, fapt constatat și prin Ordonanța de scoatere de sub urmărirea penală din 24.03.2012 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât întrucât fapta nu a fost realizată cu intenție ca formă a vinovăției. Consideră recurentul că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea încurajând reaua credință și neplata prejudiciului.
Pârâtul, prezent în instanță, a solicitat recursului ca nefondat cu motivarea că nu se face vinovat de paguba produsă, nu a stricat gardul așa cum afirmă reclamantul.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Recurentul - reclamant M. S. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 643 din 7 februarie 2013, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, și cu interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Învederează recurentul - reclamant că nu sunt întrunite prevederile art. 998 – 999 Cod civil, deoarece probele administrate în cauză demonstrează existența prejudiciului, prin distrugerea gardului pe o distanță de 10 ml; că din adresa_/5 aprilie 2011 a Poliției Municipiului S. – Biroul rutier, rezultă că intimatul C. E. A., în timp ce conducea autoturismul pe .. S., a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a acroșat gardul împrejmuitor al cimitirului P..
Din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul reține următoarele:
Reține tribunalul, că din adresa_ din 5 aprilie 2011 – fila 10 dosar fond, rezultă cu certitudine, că urmare a solicitării făcută de recurentul reclamant, Poliția Municipiului S. – Biroul rutier efectuat cercetări pentru a se stabili persoana vinovată de producerea accidentului de circulație din 20 februarie 2011, și în urma căruia a rezultat deteriorarea a 10 ml din gardul împrejmuitor al cimitirului P..
La filele 6 – 7 dosar fond se regăsește Ordonanța nr. 804/P/2011, emisă de P. de pe lângă Judecătoria S., prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C. E. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, deoarece fapta nu există, precum și neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 Cod penal, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii – respectiv latura subiectivă – intenția.
Aceste două înscrisuri sunt de natură a demonstra că intimatul, pierzând controlul asupra mașinii pe care o conducea, a avariat gardul împrejmuitor al cimitirului.
În atare împrejurări, este evident că în cauză este conturată existența prejudiciului, constând în pagubele pricinuite recurentei reclamante prin distrugerea gardului; fapta ilicită a intimatului, constând în aceea că din cauză că a condus cu viteză peste limita legală prevăzută în localitate, a pierdut controlul mașinii, și a acroșat gardul cimitirului; legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este evident demonstrată.
Prin urmare, în speță sunt date cumulativ, cele trei condiții impuse de legiuitor în art. 998 – 999 Cod civil, în considerarea cărora cel ce produce altuia un prejudiciu, este ținut a-l recupera.
Din această perspectivă, tribunalul constată că instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză.
Astfel, faptul că organele de urmărire penală au pronunțat o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de intimat, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 Cod penal, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii – respectiv latura subiectivă – intenția, nu echivalează implicit cu lipsa de vinovăție sub forma cea mai ușoară, astfel cum este prevăzută în materie civilă.
Este de precizat că organul de urmărire penală a constatat că nu există infracțiunea de distrugere, însă fapta în sine, de distrugere, ca și manifestare a unui comportament situat în sfera ilicitului civil, există, neavând relevanță din perspectiva recuperării prejudiciului astfel cauzat, că nu este faptă penală.
Pe de altă parte, legiuitorul prevede obligația recuperării prejudiciului, indiferent că acesta este rezultat dintr-o faptă penală, sau dintr-o faptă ce se circumscrie în sfera ilicitului civil.
Rezultă așadar, că instanța de fond a reținut eronat incidența prevederilor art. 22 alin. 1 Cod procedură penală: în primul rând, în speță, Ordonanța nr. 804/P/2011, emisă de P. de pe lângă Judecătoria S. prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului C. E. A. nu echivalează cu o hotărâre pronunțată de o instanță penală, în sensul prevăzut de lege; pe de altă parte, este real că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Însă, așa cum arătam anterior, soluția de neîncepere a urmăririi penale a avut în vedere faptul că intimatul C. E. A. nu a comis fapta de distrugere cu intenție, pentru ca astfel să fie întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere în sensul prevăzut de art. 217 Cod penal; apoi, soluția de neîncepere a urmăririi penale nu consemnează că fapta de distrugere nu a fost săvârșită de intimatul din prezenta cauză.
Prin urmare, raționamentul instanței de fond, în sensul că nu există o hotărâre a instanței penale în sensul arătat de art. 22 Cod penal este eronat, căci prevederile art. 998 – 999 Cod civil, referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale nu impun o asemenea condiție.
Tot eronate sunt și aprecierile judecătorului fondului, referitoare la faptul că înscrisurile depuse de reclamant sunt unilaterale, și nu îndeplinesc condițiile de imparțialitate pentru ca instanța să-și formeze convingerea asupra prejudiciului cauzat.
Astfel, reclamantul a depus în dovedirea celor susținute prin acțiune, Ordonanța nr. 804/P/2011, emisă de P. de pe lângă Judecătoria S., prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C. E. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, deoarece fapta nu există, precum și neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 Cod penal, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.
Acest înscris provine de la una din instituțiile implicând exercițiul autorității de stat, care se bucură de autenticitate și veridicitate; apoi, adresa depusă la fila 9 dosar reprezintă sesizarea formulată de reclamant, către Poliția Municipiului S., pentru ca această instituție să facă verificări privind persoana care a distrus gardul împrejmuitor al cimitirului, iar adresa de la fila 10 reprezintă răspunsul emis de această instituție a statului.
În ceea ce privește înscrisurile de la filele 9 și 12 dosar fond, acestea apreciază estimativ contravaloarea gardului distrus pe o porțiune de 10 ml, la suma de 2500 lei.
Această sumă însă, nu este relevantă, deoarece obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtului intimat la reconstrucția pe o lungime de 10 metri liniari a gardului împrejmuitor al cimitirului P., aflat în administrarea mun. S., pe cheltuiala pârâtului intimat, iar reclamantul, bucurându-se de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, a configurat cadrul procesual limitându-l la această solicitare, care conține o singură obligație, nu una alternativă.
Așa fiind, tribunalul constată că reclamantul recurent a făcut dovada susținerilor sale în condițiile art. 1169 Cod civil, raportat la art. 998 – 999 Cod civil, și cum criticile aduse de acesta hotărârii pronunțate de prima instanță sunt susținute, în considerarea art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 3 și art. 304 ind, 1 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurentul reclamant M. S. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 643 din 7 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ ; va modifica în totalitate sentința civilă recurată, și în consecință, va admite acțiunea, și va obliga pârâtul intimat C. E. A. la reconstrucția gardului împrejmuitor al cimitirului „P.”, aflat în administrarea mun. S., pe o lungime de 10 metri liniari, pe cheltuiala pârâtului intimat, în termen de 60 de zile începând cu data acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul reclamant M. S. - prin primar, împotriva sentinței civile nr.643 din 7.02.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, intimat fiind C. E. A. cu domiciliul în municipiul S., ., ., ap.37, ..
Modifică în totalitate sentința civilă recurată și în consecință:
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. prin primar.
Obligă pârâtul intimat C. E. A. la reconstrucția gardului împrejmuitor al Cimitirului "P.", aflat în administrarea municipiului S. pe o lungime de 10 metri liniari, pe cheltuiala pârâtului intimat, în termen de 60 de zile începând cu data prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2013.
Președinte, N. M. C. | Judecător, L. F. | Judecător, F. G. |
Grefier, L. M. R. |
Red.C.N.
Jud.fond C. A.
Tehnored.R.L., 2 ex., 21.102.103
| ← Fond funciar. Decizia nr. 679/2013. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 2076/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
