Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 962/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 962/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 733/334/2011
Dosar nr._ - nulitate act -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 962
Ședința publică din 9 aprilie 2013
Președinte-D. D.
Judecător- M. C.
Judecător-V. O.
Grefier-P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta C. A., domiciliată în Tîrgu Ocna ..A11, ., jud.Bacău, împotriva sentinței civile nr.969 din 3 octombrie 2012 a Judecătoriei Vatra Dornei (dosar nr._ ), intimați fiind pîrîții C. I. și C. D. D., ambii din ., jud.Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. G. pentru pîrîta intimată C. D. D., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că prin serviciul arhivă reclamanta recurentă a depus la dosar taxa judiciară de timbru de 126 lei, timbru judiciar de 3 lei și cerere de amînare a cauzei pentru a-și angaja apărător.
Avocat C. G. pentru pîrîta intimată C. D. D., a depus la dosar împuternicire avocațială, întîmpinare, a lăsat la aprecierea instanței cererea de amînare a cauzei depusă în scris la dosar de recurentă și a invocat excepția tardivității introducerii recursului.
Instanța respinge excepția tardivității declarării recursului, ultima zi de depunere a acestuia fiind 19 noiembrie 2012, respinge cererea de amînare a cauzei formulată de reclamanta recurentă, avînd în vedere data la care a fost citată și constatînd recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.
Avocat C. G. pentru pîrîta intimată C. D. D., a cerut respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vatra Dornei la data de 31 martie 2011 numita C. A., în calitate de reclamantă, a chemat în judecată, în calitate de pârâți pe C. I., C. D. D., pentru ca instanța prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 2618/21.12.2005 și nr. 195/06.02.2006 încheiate de BNP N. R..
Cererea a fost timbrată cu 251 lei taxă de timbru și 3 lei timbre judiciare.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții au încheiat două contracte de vânzare cumpărare, iar cel cu nr. 2618/21.12.2005 cu clauză de întreținere, prin care pârâtul C. I. înstrăinează pârâtei C. D. D. imobilele descrise în contract, cu încălcarea rezervei succesorale a reclamantei.
În realitate imobilul casă cuprins în masa de partaj a fost dobândit de părinții săi care deși locuiau împreună încă din anul 1951 nu s-au putut căsători legal decât în anul 1957, ceea ce a condus greșit la concluzia că acest imobil ar fi fost bun propriu al tatălui său și nu bun comun așa cum este în realitate.
În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe art. 948 pct. 4 C.civ, 966, 968 c.civ.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar copia contractelor de vânzare cumpărare nr. 2618/21.12.2005 și nr. 195/06.02.2006 încheiate de BNP N. R..
Pârâta legal citată, nu s-a prezentat în instanță, însă prin apărătorul a formulat întâmpinare, prin care solicita respingerea acțiunii formulate de reclamantă pe considerentul că numitul C. I. a vândut fiicei sale C. D. imobilele descrise în acțiune și în contractele de vânzare cumpărare a căror anulare se cere acestea fiind dobândite de el .
Judecătoria Vatra Dornei, prin sentința civilă nr.969 din 3 octombrie 2012 a respins ca nefondată acțiunea și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2618 din 21.12.2005 de către BNP N. R. (filele 16, 17), numitul C. I. a vândut fiicei C. D. D. suprafața de 2531 mp teren curți clădiri împreună cu o casă de locuit, un grajd, o magazie și un garaj, imobile situate în . . mp cu C1 casă, C2 grajd, C3 garaj și C4 magazie ce formează corpul de proprietate 719 înscris în CF 193 N a comunei cadastrale P., dobândit prin moștenire în baza Certificatului de moștenitor nr. 71 suplimentar la CM nr. 306 din 11.06.1970 (fila 83).
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 195 din 06.02.2006 (filele 14-15) numitul C. I. a vândut fiicei C. D. D. suprafața de_ mp teren fânaț situat în . identic cu pt nr. 1 de_ mp și pt nr. 2 de 883 mp, înscrise în CF nr. 197 N a . prin moștenire în baza CM nr. 306/70 din 11.06.1970 (fila 72).
Instanța a avut în vedere că potrivit art.968 cod civil cauza este ilicită „când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice” ori în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
S-a reținut de asemenea, că nu s-a dovedit nici fraudarea intereselor reclamantei respectiv înlăturarea sa de la moștenirea după mama și că vînzătorul, deși cunoștea că mai are descendenți nu putea fi obligat să-și lase moșteniri patrimoniale, putînd dispune de aceasta cum dorește, cu atît mai mult cu cît înstrăinarea s-a făcut în schimbul întreținerii și înmormîntării vînzătorului.
În cauză a formulat recurs reclamanta criticînd sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, recurenta a reiterat susținerile potrivit cărora pîrîții au fost de rea-credință la încheierea contractului, urmîrind să o înlăture de la succesiunea după mama sa deși cunoșteau că bunurile ce au făcut obiectul contractelor reprezintă bunuri comune ale celor doi soți.
Astfel, a arătat că deși a făcut dovada faptului că imobilele construcții au fost edificate în anul 1955, așa cum rezultă din adeverința de rol și raportul de expertiză în construcții efectuat în dosarul de partaj succesoral de pe urma defunctei mame, depus în dosarul cauzei (f.54-65) și nicidecum în anul 1918 așa cum figurează autoarea defunctului tata la rolul agricol, conform adeverinței de rol depusă la dosarul cauzei; deși a depus raportul de expertiză tehnică topo-cadastrală din cuprinsul căruia reiese faptul că prin contractul de vînzare-cumpărare autentificat sub nr.3167 din 9 octombrie 1992 (în timpul căsătoriei) pîrîtul tata a cumpărat suprafața de_ m.p. teren fînaț și a solicitat instanței ca să ceară pîrîților înfățișarea acestui înscris, instanța de fond la termenul la care a fost comunicată de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava documentația care a stat la baza înscrierii în CF 197 P. și în CF 183 P. (la care certificatul de moștenitor suplimentar invocat în cuprinsul Încheierii O.C.P.I. nr.3497/20.12.2005 nu a fost anexat) rămîne în pronunțare, fără a observa faptul că certificatul de moștenitor suplimentar nu a fost anexat, fără a observa faptul că din mențiunile din Partea II acesta este emis după 35 de ani de la data emiterii certificatului de moștenitor nr.306 la data de 11 iunie 1970 și la mai mult de 7 ani de la decesul mamei, operațiuni care dovedesc neîndoielnic intenția pîrîților de a o frauda, intenție ce rezultă clar din crearea avantajului prin înlăturarea sa de la succesiunea de pe urma mamei defuncte prin încheierea celor două acte de vînzare-cumpărare, precum și existența acestei intenții chiar în persoana cumpărătoarei, în realitate comoștenitoare cu ea după mama.
A criticat recurenta și lipsa de rol activ a instanței care nu a înțeles să ceară pîrîților înscrisuri doveditoare privind calitatea de bun comun a imobilelor transmise și să pună în dezbaterea părților împrejurările rezultate din acte chiar dacă nici una din părți nu a solicitat acest lucru; că în virtutea aceluiași principiu al rolului activ instanța ar fi putut să constate și nulitatea certificatului de moștenitor suplimentar, încheiat cu mult timp după decesul mamei cu intenția vădită de a frauda interesele sale.
În fine, recurenta a arătat că hotărîrea atacată cuprinde motive contradictorii, referindu-se la limitele impuse la încheierea liberalităților, deși nu a fost invocată încălcarea rezervei succesorale din moștenirea după tata, ci fraudarea sa prin calificarea bunurilor vîndute ca bunuri proprii ale vînzătorului.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată recursul nefondat.
Astfel, în esență, reclamanta invocă nulitatea contractelor de vînzare-cumpărare nr.2618 din 21 decembrie 2005 și nr.195 din 6 februarie 2006 autentificate la Biroul Notarului Public „N. R.”, cu motivarea că acestea au fost încheiate cu rea-credință, pentru fraudarea intereselor sale, respectiv urmărindu-se înlăturarea sa de la moștenirea după mama sa, în condițiile în care bunurile ce fac obiectul contractului constituie bunuri comune ale mamei sale cu vînzătorul C. I. și nu bunurile proprii ale acestuia.
Ori, conform contractelor de vînzare-cumpărare contestate (f.14-17) se reține că bunurile transmise – suprafața de_ m.p. teren fînaț situat în . și suprafața de 2531 m.p. teren curți clădiri împreună u o casă de locuit, un grajd, o magazie și un garaj, situate în . dobîndite de vînzător prin moștenire.
Situația dobîndirii bunurilor prin moștenire se confirmă și din conținutul certificatului de moștenitor nr.306/1970 și certificatul de moștenitor suplimentar nr.71/2005, aflat la fila 83 dosar, contrar susținerilor recurentei, vînzătorul fiind înscris în CF cu cota de 1/1.
De menționat că, în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere, instanța nu se putea pronunța cu privire la nulitatea acestui înscris, rolul activ consacrat de art.129 al.5 Cod procedură civilă nepermițînd judecătorului să se substituie părții în ce privește formularea cererii și administrarea de probe, așa cum invocă recurenta.
Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care susținerile reclamantei ar fi dovedite, regimul juridic de bun comun al imobilelor ce constituie obiectul contractelor nu atrage nulitatea acestora, ele fiind supuse regulilor privind vînzarea unui bun indiviz, astfel că reclamanta are posibilitatea să-și valorifice pretențiile în cadrul dosarului de partaj succesoral.
În consecință, constatînd legală hotărîrea primei instanțe, tribunalul în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimata C. D. D. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentînd onorariu avocat conform chitanței depusă la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. A., domiciliată în Tîrgu Ocna ..A11, ., jud.Bacău, împotriva sentinței civile nr.969 din 3 octombrie 2012 a Judecătoriei Vatra Dornei (dosar nr._ ), intimați fiind pîrîții C. I. și C. D. D., ambii din ., jud.Suceava.
Obligă recurenta C. A. la plata către intimata C. D. D. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. D. M. C. V. O. P. T.
Red. M.C.
Jud.fond – H. D. L.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 31 mai 2013
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 597/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 357/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
