Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1887/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1887/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 6853/86/2012*
Dosar nr._ - Legea nr.221/2009 -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1887
Ședința publică din 29 octombrie 2013
Președinte -T. M.
Grefier -P. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror G. S.
Pe rol, judecarea acțiunii avînd ca obiect Legea nr.221/2009 formulată de reclamantul N. A., domiciliat în municipiul Suceava ..4, ., ., jud.Suceava în contradictoriu cu pîrîții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în București ., sector 5 și Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava ..7, jud.Suceava.
Dezbaterile asupra acțiunii au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și cînd din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amînată pentru astăzi 29 octombrie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava înregistrată sub nr._ la data de 09.05.2012, reclamantul N. A. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. - Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 150.000 euro echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a măsurii administrate cu caracter politic prin deportarea din localitatea Perieții Noi jud. T., și stabilirea de domiciliu obligatoriu în perioada 1951 – 1955 în B., Ialomița.
În motivare a arătat că familia sa era compusă din T. – tatăl, V. – mama, copiii A., I., V., G., I. și că era originară din Nordul Bucovinei, . – teritoriu aparținând Ucrainei – refugiată în anul 1944 în România și stabilită în Banat, ..
A mai arătat că în noaptea de 18/19 iunie 1951, de Rusalii, a fost ridicată de organele de securitate, miliția și armata și deportată în B., în câmp deschis, sub cerul liber. Că acolo li s-a repartizat un loc parcelat viran, delimitat cu țăruși, comunicându-li-se că dacă doresc un adăpost, să-și facă colibe, bordeie din pământ și apoi, în funcție de posibilitățile și puterile fiecăruia să-și construiască case din chirpici sau pământ bătătorit, acoperite cu stuf și paie.
Tot în acea noapte de 18/19 iunie 1951 li s-a dat un ultimatum ca în două ore, să-și facă câteva bagaje de mână și în căruța proprie, escortați de securitate și de miliție, au fost duși în gară, unde erau așteptați pentru îmbarcare în vagoane de marfă (bou-vagoane). În acea gară au stat 24 ore până când trenul s-a pus în mișcare într-o direcție necunoscută, iar presiunea psihică a crescut la zvonul că vor fi duși în Siberia.
A mai precizat că suferința părinților și a copiilor nu poate fi compensată cu nimic în lume, că nu au avut copilărie, fiind obligați să lucreze la muncile agricole, ca zilieri, că destinele lor au fost deturnate, iar în societate erau priviți de mulți și de multe ori cu mari bănuieli și suspiciuni, suferințele lor și ale părinților fiind de neimaginat, neputând fi exprimate prin cuvinte.
Datorită acestor cumplite suferințe, mama lor s-a îmbolnăvit în perioada deportării și a decedat în anul 1965, la vârsta de 52 de ani.
De altfel, acel stigmat i-a urmărit toată viața iar până în anul 1989 nu au avut voie să ocupe funcții datorită „dosarului de cadre” întocmit de organele de securitate.
Pârâtul S. R. - Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția G. a Finanțelor Publice a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale având în vedere deciziile nr. 1358/2010 și 186/1999 ale Curții Constituționale, iar pentru prejudiciul material suferit, a solicitat ca reclamantul să facă dovada inventarului bunurilor pretins a fi confiscate și a valorii acestora.
La fila 36 dosar reclamantul a depus precizări la acțiune prin care a arătat că la deportarea din anul 1951 împreună cu familia sa a avut în proprietate 5 ha teren arabil însămânțat cu grâu, porumb sau floarea soarelui, așa încât luând în calcul producțiile medii obținute în acele culturi, a pierdut venituri în sumă de 11.250 lei anual, prețuri actualizate.
A mai arătat că prejudiciul efectiv suferit pentru cele 5 ha teren arabil confiscate din anii 1951 – 1955 este de 56.250 lei.
De asemenea la data deportării au fost deposedați fără a se întocmi vreun înscris și doi cai în valoare de 6000 lei, o vacă – 2500 lei, 6 porci – 6000 lei, păsări (80) – 4000 lei precum și o . unelte agricole: plug fix – 2100 lei, semănătoare – 4300 lei, grapă fier – 1700 lei, prășitoare 1200 lei, precum și mobilier în valoare de 5500 lei.
A precizat că bunurile nu au fost restituite și nici nu s-a obținut despăgubire în condițiile Legea nr. 20/2001.
Prin sentința civilă nr. 2529 din 27 noiembrie 2012 Tribunalul Suceava a admis în parte cererea, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului suma de 25.700 lei ca echivalent al valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative; a respins capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit adresei nr. 1379 din 10.11.2010 emisă de M. – Direcția Instanțelor Militare (fila 7) reclamantul N. A. a fost strămutat la data de 18.06.1951, împreună cu familia sa, compusă din părinți și cei trei frați din localitatea S. – T. și li s-a fixat domiciliu obligatoriu în loc. Perieții Noi – Slobozia, în baza deciziei MAI nr. 200/1951, restricție ce a fost ridicată în anul 1955 conform Deciziei nr. 2222 a MAI.
Ulterior, prin hotărârea nr. 269/17.09.1990 (fila 8) reclamantului i s-a aplicat Decretul Lege nr. 118/1990, iar prin Decretul nr. 829/6.06.2002 (fila 10) i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, având în vedere măsura administrativă abuzivă luată din motive politice.
Este neîndoielnic că Decizia MAI nr. 200/1951 care a stat la originea deportării a avut caracter represiv și viza deposedarea familiilor și indivizilor de bunurile care constituiau principalele mijloace de supraviețuire fiind un atentat la libertatea individuală, la viața de familie care a adus importante modificări în comportamentul uman după cum se reține și în Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România (f.22).
De asemenea Hotărârea nr. 344/15.03.1951 a Consiliului de Miniștri de Stat a stat la baza Deciziei nr. 200/1951, hotărâre prin care se dispunea mutarea din localitate a persoanelor care prin manifestările lor față de poporul muncitor, dăunează construcției socialismului în Republica Populară Română.
Art. 3 din Legea nr. 221/2009 prevede ca măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu dacă s-a întemeiat pe Dec. nr. 200/1951 a MAI.
Deși în art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 se prevedea acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a luării unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, ulterior, prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi nu sunt constituționale, așa încât cum în prezent nu există temei legal pentru acordarea unor astfel de dispoziții, acest capăt de cerere urmează a fi respins.
În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit, în art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative doar dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legea nr. 10/2001.
Or, în cauză având în vedere precizările de la f. 36 dosar precum și declarația martorilor H. M. (f.41) și G. M. (f.49), respectiv nota de evaluare depusă la f. 48 dosar, tribunalul constată că în cauză s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu material pentru bunurile ce au rămas la domiciliul reclamantului și care nu au mai putut fi recuperate și pentru care nici nu s-au acordat despăgubiri prin echivalent.
Astfel susținerile reclamantului privind confiscarea mobilierului din casă, precum și a animalelor ce au rămas în gospodărie, respectiv a uneltelor agricole produselor agricole au fost confirmate de declarațiile martorii menționați care au relatat că la acea dată și în acele împrejurări nu s-au putut lua decât strictul necesar, dat fiind și intervalul scurt de timp avut la dispoziție, familia reclamantului având o gospodărie din care nu lipseau animalele și uneltele agricole, aceștia deținând și 5 ha teren agricol.
Având în vedere că în cauză nu s-a contestat contravaloarea mobilierului mașinilor și a animalelor confiscate instanța a avut în vedere valoarea stabilită de reclamant prin precizări (f.36 dosar) iar în ceea ce privește uneltele agricole nota de evaluare întocmită de ing. R. L. (f.48), a arătat că valoarea totală a uneltelor agricole confiscate în funcție de prețurile pieții actuale ar putea fi de 1600-1700 lei.
În ceea ce privește cele 5 ha teren martorul H. M. (f.41) a arătat că a fost restituit reclamantului, aspect confirmat de parte în precizările de la f. 36 dosar.
S-a mai reținut că despăgubirile solicitate pentru cei 5 ani de deportare și care reprezintă contravaloarea recoltei de pe cele 5 ha teren, nu se pot acorda având în vedere prevederile art. 5 al. 1 lit. b în care se arată că se pot acorda despăgubiri ca echivalent a bunurilor confiscate prin măsuri administrative și nu contravaloarea recoltei de care partea a fost privată în anii de deportare.
Așa fiind, tribunalul făcând aplicarea dispozițiilor legale menționate anterior, a admis în parte cererea de despăgubiri materiale, acordând reclamantului doar suma de 25.700 lei ca echivalent a bunurilor confiscate.
Prin decizia civilă nr.408 din 13 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, a fost admis recursul declarat de S. R. - Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția G. a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 2529 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosar nr._, casată sentința civilă nr. 2529 din 27.11.2012 a Tribunalului Suceava și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că s-au încălcat disp.art.114/1 Cod procedură civilă vizînd principiul contradictorialității și a dreptului de apărare prin necomunicarea completării acțiunii către pîrît.
În rejudecare, verificînd actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că acțiunea este inadmisibilă.
Astfel, primul capăt de cerere al prezentei cauze vizează acordarea daunelor morale conform Legii nr.221/2009.
Textul legal care permitea acordarea de daune morale în baza prevederilor Legii 221/2009, a fost art.5 al.1 lit. a Legea 221/2009.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.1358 și 1360 din 21 Octombrie 2010 s-a constatat că prevederile art.5 alin.1 lit. a teza I Legea 221/2009 care reglementau acordarea daunelor morale, sunt neconstituționale, întrucât contravin art.1 al.3 din legea fundamentală, în care dreptatea este valoare supremă, precum și normele de tehnică legislativă.
Potrivit art.147 al.1 din Constituție, care reglementează efectele deciziilor Curții Constituționale „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.”
Rezultă că dispozițiile legale declarate neconstituționale nu mai produc efecte și nu mai pot fi aplicate, fiind inițial suspendate de drept, timp de 45 zile, după care își încetează efectele.
Potrivit art.147 al.4 Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii.
Cele două decizii ale Curții Constituționale au fost publicate în M.O. Nr.761 din 15.11.2010, fiind aplicabile în speță.
În concluzie, în prezent nu mai există temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în baza prevederilor Legii 221/2009, invocate de reclamant .
În consecință, se impune respingerea acestui capăt de cerere, ca nefondat.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentând bunurile confiscate, tribunalul constată că față de prevederile art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009, contrar susținerilor pârâtului, pentru a-și legitima calitatea procesuală activă în cauză, reclamantul nu trebuia să facă dovada că este singurul succesibil al persoanei deportate. Singura condiție cerută în justificarea legitimării procesuale active într-o cerere în despăgubiri întemeiată pe Legea nr. 221/2009 este aceea ca solicitantul să fie persoana care a suferit o condamnarea cu caracter politic sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, iar în cazul decesului acestei persoane, să aibă calitatea de soț sau de descendent al acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, dovadă care în cauza de față a fost făcută de reclamant.
Reclamantul, prin precizările formulate în scris și oral în fața instanței a solicitat despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 5 ha în perioada 1951-1955, de_ lei precum și contravaloarea a o vacă, 6 porci, 80 păsări, precum și o . unelte agricole: plug fix, semănătoare, grapă fier, prășitoare, precum și mobilier în valoare de 5500 lei.
Or, potrivit disp. art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație), în acest sens fiind și jurisprudența Î.C.C.J. (decizia nr. 2192/23 martie 2012 – secția civilă).
În cauză, însă bunurile a căror contravaloare este solicitată de reclamant sunt bunuri mobile care dată fiind natura lor nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, nefiind astfel îndeplinită condiția impusă în acest sens de art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor solicitate.
În concluzie, se impune ca și cererea privind despăgubirile materiale să fie respinsă ca nefondată.
Față de aceste considerente, tribunalul va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea avînd ca obiect Legea nr.221/2009 formulată de reclamantul N. A., domiciliat în municipiul Suceava ..4, ., ., jud.Suceava în contradictoriu cu pîrîții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în București ., sector 5 și Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava ..7, jud.Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
Președinte,Grefier,
T. M. P. T.
Red. T.M.
Tehnored.P.T.
– Ex.5 – 15 noiembrie 2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2085/2013. Tribunalul SUCEAVA | Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
