Contestaţie la executare. Decizia nr. 791/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 791/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 3819/285/2012

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVLĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.791

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.03.2013

PREȘEDINTE V. E. L.

JUDECĂTOR C. L.

JUDECĂTOR S. A.

GREFIER S. A.

Pe rol, judecarea recursului formulat de către contestatorii Couțun G. și Couțun M., ambii cu domiciliul în ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.4433 pronunțată la data de 23.11.2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosar nr._, intimați fiind Couțun I. a V. și Couțun P. a P., cu același domiciliu.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta Couțun M. identificată cu CI. ., nr._, CNP:_ asistat de av. F. G. și intimatul Couțun I. identificat cu BI ., nr._, CNP:_ asista de av. C. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că s-a depus prin serviciul registratură de către recurenți un set de înscrisuri.

Av.F. G. pentru recurenți depune la dosar, împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei, timbru judiciar de 5 lei, pe care instanța le anulează, recursul fiind legal timbrat, arată că nu mai are de formulat alte cereri și solicită acordarea cuvântului la dezbateri.

Av.C. C. pentru intimatul Couțun I. depune la dosar împuternicire avocațială și copie după decizia civilă nr.1736 din 28.09.2012, din care rezultă că același titlu executoriu în același dosar execuțional a fost verificat, analizat stabilindu-se că a fost corect începută executarea silită în dosarul execuțional nr.13/2006.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat acordă cuvântul la dezbateri pe fondul recursului.

Av. F. G. pentru recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate și pe fond admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.

Av. C. C. solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât în speță nu sunt date motivele invocate de recurenți, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 29.06.2012, sub nr._, contestatorii Couțun G. și Couțun M., în contradictoriu cu intimații Couțun I. a V. și Couțun P.-P. au formulat contestație la executare împotriva somației imobiliare din 12.06.2012 emisă în dosarul execuțional nr.13/2012 ca fiind total nelegală.

În motivare, s-a arătat că în cauză este vorba de contestație la somație dată în urma unui proces de accesiune imobiliară revendicată de la intimați, dar care au calitatea de bunuri comune a moștenitorului Couțun G., după soția sa Couțun M.. Așadar se pot urmări bunurile doar proprietatea a unuia dintre soți, nicidecum a soților, prin aceasta încălcându-se grav dreptul de proprietate al terților.

Contestatorii au mai arătat că împotriva sus-numiților s-au promovat plângeri penale care sunt verificate sub aspectul legalității, motive pentru care au solicitat admiterea contestației la executare.

Intimații Couțun I. și Couțun P. P. au depus întâmpinare la contestația formulată arătând că instanța le-a dat contestatorilor șase construcții din cele zece construcții conform raportului de expertiză, prin sentința civilă nr.4373/2010 definitivă și irevocabilă, instanța obligându-i să plătească construcțiile obținute pe care contestatorii au refuzat să le plătească.

Prin sentința civilă nr.4433 din 23.11.2012, Judecătoria Rădăuți a respins contestația la executare formulată de contestatorii Couțun G. și Couțun M., în contradictoriu cu intimații Couțun I. a V. și Couțun P.-P..

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cauza de față titlul executoriu este constituit de sentința civilă nr.4373/14.12.2010 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1235/2011 a Tribunalului Suceava, astfel că în ceea ce privește creditul datorat de către contestatorul debitor, nu mai pot fi realizate modificări în cadrul procedurii contestației la executare, apărările putându-se referi la împrejurări legate de legalitatea actelor de executare silită.

Potrivit art.399 C.pr.civ., împotriva executării silite însăși, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație la executare, dar motivele ce se pot invoca nu se pot referi la chestiuni de fond, care ar repune în discuție o hotărâre judecătorească, irevocabilă.

Punerea în discuție în fața instanței de executare a legalității și temeiniciei titlului executoriu ar duce la încălcarea principiului autorității lucrului judecat. Deci în cadrul contestației la executare, instanța trebuie să se conformeze hotărârii puse în executare.

În speță, s-a constatat că hotărârea pusă în executare este definitivă și irevocabilă așa încât motivele invocate de contestatori nu au nici un fel de relevanță.

Ca urmare a celor arătate, având în vedere și dispozițiile art.399 C.pr.civ., instanța a respins contestația la executare, ca nefondată.

Împotriva sentinței au formulat recurs contestatorii Couțun G. și Couțun M. pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului lor, contestatorii au arătat că instanța de fond nu a înțeles obiectul dedus judecății respectiv al motivului de contestație la executare.

Somația emisă de executorul judecătoresc în vederea obținerii unei creanțe de intimați, vizează construcții dobândite în baza unei accesiuni imobiliare. Bunurile au fost achiziționate în timpul căsătoriei, au calitatea de bun comun, deci nu se pot urmări și bunurile celuilalt soț decât în urma unei acțiuni de partaj bunuri comune.

Contestația de față vizează însăși valabilitatea actului de executare, somație imobiliară, nicidecum nu vizează titlul executoriu.

Cum orice persoană interesată poate formula contestație la executare, Coțun M. a contestat faptul că bunurile urmărite au calitatea de bun comun astfel că în calitate de soție a debitorului, fără a se solicita partajul bunurilor soțului, sunt date condițiile pentru admiterea contestației.

Mai arată, recurenții, că au formulat plângeri penale raportat și la faptul că în prezent creditorii au blocat calea de acces la cei 4300 mp teren grădină.

Intimatul Couțun I. a V. nu a formulat întâmpinare, însă prezent la dezbateri apărătorul ales al acestuia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Secund intimatul Couțun P. P. deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare pentru a-și poziția cu privire la acțiune.

Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul constată că recursul formulat este fondat pentru considerentele următoare:

Neanalizarea motivelor invocate de parte echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 pct.5 raportat la art.304 pct. 7 Cod procedură civilă.

În speță contestatorul Couțun G. a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr._, motivând că somația imobiliară ce a fost emisă este nelegală, că bunurile ce formau obiectul executării silite au calitatea de bunuri comune, după soția sa M., astfel că nu se pot urmări, întrucât s-ar încălca grav dreptul de proprietate al terților și că împotriva intimaților a promovat plângeri penale.

Prin sentința recurată instanța de fond a respins contestația fără însă a analiza motivele invocate de debitorul contestator în cererea cu care a investit prima instanță.

Se constată, apoi, că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că nu este motivată și în aceste condiții nu se poate exercita controlul judiciar, fiind îndeplinite condițiile art. 304 pct.7 raportat la art.312 pct.5 Cod procedură civilă.

Hotărârea pronunțată cuprinde de asemenea, motive străine pricinii, judecătorul fondului concluzionând că punerea în discuție în fața instanței de executare a legalității și temeinicei titlului executoriu ar duce la încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

Așa fiind, față de cele arătate, cum instanța de fond nu a pronunțat soluția prin prisma motivării contestației la executare, raportat la cererea introductivă de instanță, cum considerentele acesteia nu cuprind motivele pe care se sprijină și se bazează pe o interpretare greșită a actului dedus judecății,Tribunalul reținând în speță incidența prevederilor art. 312 pct.5 raportat la art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casata sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, instanța de trimitere urmând să pronunțe soluția după analizarea fiecărui motiv indicat de debitorul contestator în cererea introductivă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Admite recursul, formulat de către contestatorii Couțun G. și Couțun M., ambii cu domiciliul în ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.4433 pronunțată la dat de 23.11.2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosar nr._, intimați fiind Couțun I. a V. și Couțun P. a P., cu același domiciliu.

Casează sentința civilă nr. 4433/23 noiembrie 2012 a Judecătoriei Rădăuți și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.

Președinte Judecător Judecător

V. E. L. C. L. S. A.

Grefier

S. A.

Red.CL

Tehnored.SA/2ex/08.04.2013

Judecător fond T. C.

I. Caracteristica cererii în raport

de care s-a admis recursul – contestație la executare

II. Soluția în recurs –Admite recursul. Casează sentința civilă nr. 4433/23 noiembrie 2012 a Judecătoriei Rădăuți și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

.

FIȘA ÎN CIVIL

Judecătoria Rădăuți Decizia nr.791/19.03.2013

Sentința nr.4433/23.11.2012 Dosar nr._

Judecător: T. C-tin Complet: V. E. L.

C. L.

S. A.

Neanalizarea motivelor invocate de parte echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 pct.5 raportat la art.304 pct. 7 Cod procedură civilă.

În speță contestatorul Couțun G. a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr._, motivând că somația imobiliară ce a fost emisă este nelegală, că bunurile ce formau obiectul executării silite au calitatea de bunuri comune, după soția sa M., astfel că nu se pot urmării, întrucât s-ar încălca grav dreptul de proprietate al terților și că împotriva intimaților a promovat plângeri penale.

Prin sentința recurată instanța de fond a respins contestația fără însă a analiza motivele invocate de debitorul contestator în cererea cu care a investit prima instanță.

Se constată, apoi, că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că nu este motivată și în aceste condiții nu se poate exercita controlul judiciar, fiind îndeplinite condițiile art. 304 pct.7 raportat la art.312 pct.5 Cod procedură civilă.

Hotărârea pronunțată cuprinde de asemenea, motive străine pricinii, judecătorul fondului concluzionând că punerea în discuție în fața instanței de executare a legalității și temeinicei titlului executoriu ar duce la încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

Așa fiind, față de cele arătate, cum instanța de fond nu a pronunțat soluția prin prisma motivării contestației la executare, raportat la cererea introductivă de instanță, cum motivarea acesteia nu cuprinde motivele pe care se sprijină și se bazează pe o interpretare greșită a actului dedus judecății,Tribunalul reținând în speță incidența prevederilor art. 312 pct.5 raportat la art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casata sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, instanța de trimitere urmând să pronunțe soluția după analizarea fiecărui motiv indicat de debitorul contestator în cererea introductivă.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 791/2013. Tribunalul SUCEAVA