Fond funciar. Decizia nr. 13/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 6331/86/2012
Dosar nr._ - contestație în anulare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.13
Ședința publică din data de 17 IANUARIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: T. M.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul F. B. ORTODOX ROMÂN AL BUCOVINEI – ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR, cu sediul în mun. S., . nr.2, județul S. împotriva deciziei civile nr. 684 din data de 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, intimați fiind DUTCEAC V., L. M., D. M., V. N. și MOȚCO G., cu toții domiciliați în . Sucevei, județul S., pârâții C. C. IZVOARELE SUCEVEI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . S., C. JUDEȚEANĂ S. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și DIRECȚIA S. S., cu sediul în mun. S., . S. și intervenientul L. V., domiciliat în . Sulița, județul S..
Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10 IANUARIE 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a i se da posibilitatea apărătorului ales al contestatorului recurent, avocat T. V., să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 17 IANUARIE 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr.753 din 18 august 2008 a Comisiei Județene de fond funciar S. s-a respins contestația formulată de Dutceac V., L. M., L. D., Dutceac M., V. N. și Moțco G. cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 15 ha pădure în . moștenitor după defunctul I. L..
Împotriva hotărârii susmenționate și în contradictoriu cu Comisiile de fond funciar locală Izvoarele Sucevei, Județeană S. și Direcția S. S. a formulat plângere Dutceac V., L. M., L. D., Dutceac M., V. N. și Moțco G. la 02 octombrie 2008, solicitând anularea hotărârii menționate și reconstituirea dreptului lor de proprietate pentru 15 ha teren pădure în calitate de moștenitori după I. L., pe raza satului B., . locul numit „Dvoriște”.
În motivarea cererii petenții au arătat că autorul lor I. L. a decedat în 1945, că acesta a fost proprietar deposedat cu suprafața de pădure pretinsă, aceștia precizând că de la data decesului lui L. I., toți cei 4 copii erau minori, mama lor fiind decedată anterior, astfel că nu s-au întocmit acte pe numele lor, pădurea fiind imediat preluată la stat.
La termenul din 10 martie 2009 s-a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu de către L. V. a lui I., prin care s-a solicitat să se constate că și el alături de contestatori este moștenitor legal după defunctul L. I. în calitate de fiu, astfel că se impune să fie și el beneficiar a reconstituirii dreptului de proprietate solicitată de către petenți, cu motivarea că din greșeală în contestația formulată la comisia județeană el a fost omis a fi trecut ca și contestator, însă își însușește susținerile celorlalți petenți.
Petenții prin apărătorul lor, au arătat că sunt de acord cu admiterea cererii de intervenție, au confirmat calitatea de moștenitor a intervenientului, declarându-se de acord să fie inclus și el ca beneficiar al reconstituirii dreptului de proprietate solicitat.
C. județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin întâmpinarea depusă la dosar a înaintat documentația ce a stat la baza emiterii hotărârii nr.753 din 18 august 2008, solicitând instanței a aprecia în mod corect prevederile legale, în sensul corelării tuturor elementelor necesare reconstituirii dreptului de proprietate pentru teren cu vegetație forestieră, respectiv: structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist.
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc prin sentința civilă nr.675 din 15 aprilie 2009 a admis plângerea având ca obiect „fond funciar” formulată de petenți, a anulat hotărârea nr.753 din 18 august 2008 a Comisiei județene de fond funciar S., a reconstituit petenților dreptul de proprietate pentru 15 ha pădure la „Dvoriște”, . Sucevei, ca moștenitori după L. I. și a respins cererea de intervenție formulată de L. V..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimatele C. județeană S. și Direcția S. S., iar Tribunalul S. prin decizia nr.297 din 11 februarie 2010, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de F. B. Ortodox Român, a admis recursurile, a casat sentința civilă nr.675 din 15 aprilie 2009, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea hotărârii s-a avut în vedere că în recurs s-a formulat o cerere de intervenție în interesul recurenților de către F. B. Ortodox Român, prin care s-a invocat că .-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv . UP II Izvoarele Sucevei, este proprietatea Fondului B. Ortodox Româna așa cum rezultă din amenajamentul Ocolului Silvic Seletin ediția 1938 – 1947.
Față de susținerile recurentului precum și a intervenientului, având în vedere înscrisurile depuse la dosar de către F. B. Ortodox Român, precum și modul în care a fost efectuată expertiza, identificarea făcându-se în amplasamentul indicat de petentă fără a se verifica hărțile cadastrale, tribunalul a apreciat că în cauză se impune administrarea probei cu o nouă expertiză, prin care să se stabilească dacă amplasamentul solicitat este proprietatea petenților sau a Fondului B. Ortodox Român în funcție și de înscrisurile depuse în instanța de recurs.
Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc fiind înregistrat sub nr._, după casare fiind efectuată o expertiză silvică conform dispozițiilor deciziei de casare.
Prin sentința civilă nr. 919 din 22 iunie 2011, prima instanță a admis plângerea având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamanții D. V., L. M., L. D., D. M., V. N. și Moțco G., în contradictoriu cu pârâții C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, județul S., C. Locală de fond funciar Izvoarele Sucevei, județul S. și Direcția S. S., intervenienți fiind L. I.V. și F. B. Ortodox Român al Bucovinei-Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de L. V. a I. ( moștenitor legal după L. I., în calitate de fiu ) și în consecință: a anulat Hotărârea nr.753 din 18 august 2008 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor S. și a reconstituit în favoarea petenților și a intervenientului L. V., dreptul de proprietate pentru suprafața de 15 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei Izvoarele Sucevei, la locul numit „Dvoriște”, în indiviziune, în calitate de moștenitori după L. I., a respins cererea de intervenție accesorie a Fondului B. Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, ca nefondată și a obligat pe intervenienta F. B. Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Direcția S. S. să plătească petenților suma de 1650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea formulată, petenții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 15 hectare teren cu vegetație forestieră la locul numit „Dvoriște” de pe raza comunei Izvoarele Sucevei, în calitate de moștenitori după L. I., invocând în dovedirea cererii extras eliberat de Direcția Județeană S. a Arhivelor Naționale.
Conform extrasului nr. 3412 din 31.10.2005 eliberat de Direcția Județeană S. a Arhivelor Naționale rezultă faptul că L. I. figurează înscris în registrul agricol din anii 1943-1946 cu suprafața totală de 47,15 ha teren din care 15 ha teren pădure.
Referitor la faptul că numitul L. I. a decedat la data de 14 mai 1945 și prin urmare acesta nu ar avea calitatea de proprietar deposedat în înțelesul legii, instanța reține că se confirmă susținerile petenților în ceea ce privește faptul că soția acestuia decedase în anul 1944, din căsătoria părților rezultând 4 copii care astfel la decesul lui L. I. au rămas orfani și minori, motiv pentru care înscrierile la rolul agricol au rămas pe acesta. (fila 118 - 119 dosar_ )
Dovadă în acest sens o reprezintă faptul că deși L. I. a decedat la data de 14 mai 1945, el apare în continuare în anul 1946 înscris la rolul agricol cu suprafața de 15 ha teren pădure. (fila 12 – dosar_ )
În cauză au fost efectuate două expertize atât cu ocazia primei soluționări asupra fondului cât și după casare pentru identificarea terenului solicitat de către petenți.
Conform expertizei efectuate de expert Pustiu C., terenul solicitat a fost identificat pe raza satului B. – . . din UP II Ocolul Silvic B..
Având în vedere cererea de intervenție accesorie formulată de F. B. Ortodox Român în recurs și documentele depuse de acesta, după casare s-a efectuat o nouă expertiză prin care s-a solicitat expertului să stabilească în funcție de actele prezentate, respectiv amenajamentul Ocolului Silvic Seletin, ediția 1938-1947 a cărei revizuire a fost aprobată prin Decizia Ministerului Agriculturii și Domeniilor publicată în M.O. partea II a nr. 121 din 28 mai 1942 și suprapunerea planșei cadastrale cu harta silvică a Ocolului Silvic Seletin – ediția 1938-1947 și cu harta actuală a ocolului Silvic B., dacă terenul ce formează obiectul judecății este proprietatea Fondului B. sau al reclamanților, urmând a verifica existența actelor de preluare a terenului de pădure.
Conform raportului de expertiză și răspunsului la obiecțiunile formulate în cauză, a rezultat că potrivit extrasului nr. 4005 din 17.02.2005 al Arhivelor Naționale – Direcția Județeană S., L. I. apare deținătorul suprafeței de 15 ha pădure în perioada 1943,1944,1945,1946, cu precizarea că anul 1946 este ultimul an în care s-au mai făcut mențiuni în registrele agricole, întrucât începând cu 1947 și până în 1948 statul a preluat pădurile de la foștii proprietari, în cazul nostru atât pădurile aparținând F. B. Ortodox Român cât și ale proprietarului L. I., din punctul „Dvoriștea”.
S-a precizat că având în vedere faptul că în anul 1938 exista un amenajament silvic al pădurilor aparținând F. B. Ortodox Român, iar în anul 1950, deci după naționalizarea și preluarea pădurilor de către stat, există la Ocolul Silvic B. un amenajament silvic, expertul a avut posibilitatea comparării trupurilor de pădure Dvorșite înainte și după naționalizare, rezultând că trupul de pădure „Dvoriște” din amenajamentul 1950 are o suprafață mai mare cu 13,22 ha.
Expertul a arătat că la Ocolul Silvic B. nu se găsesc documente de preluare a pădurilor de către stat în anii 1947 – 1948 nici de la L. I. și nici de la F. B. Ortodox Român al Bucovinei, dar din evidența amenajamentului silvic – anul 1938 se constată că trupul de pădure „Dvoriște” are 186,96 ha, iar în amenajamentul din 1950, același trup de pădure „Dvoriște” are 200,18 ha, deci cu 13,22 ha mai mult.
S-a concluzionat de către expert că această creștere a suprafeței de pădure a trupului „Dvoriște” după naționalizare provine din preluarea de la L. I. a suprafeței de pădure pe care o avea potrivit Registrului agricol din anul 1946, iar faptul că diferența suprafeței trupului de pădure „Dvoriște” este de 13,22 ha, iar L. I. a avut 15 ha potrivit Registrului agricol, se poate datora preciziei de măsurare din anul 1950 a celor 200 de hectare la întocmirea amenajamentului. (fila 79 – dosar_ )
Expertul a precizat faptul că perioada scursă din 1938 până în 1950 este mică, astfel că nu s-au produs schimbări mari în structura arboretului, iar forma parcelelor a rămas relativ neschimbată. Faptul că conturul trupului de pădure „Dvoriște” a rămas neschimbat ca și limite, dar suprafața lui a crescut cu 13,22 ha la ediția de amenajament 1950, duce la concluzia că proprietatea lui L. I. a fost preluată în anii 1947 – 1948 de către Statul Român, acesta concluzionând că suprafața de pădure ce formează obiectul judecății este proprietatea lui L. I., care a fost inclusă în amenajamentul silvic al statului în anii 1947 – 1948. (fila 82 – dosar_ )
Cu ocazia primei soluționări a fondului în cauză au fost audiați și martorii Mehno M., G. V. și B. M., care au arătat că numitul L. I. a avut teren pădure la locul numit Dvorșite”, fără a putea preciza suprafața.
Conform art. 6 din Legea 1/2000, la stabilirea prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere se va verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prev. la art.9 alin.5 din Legea 18/1991 republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora.
De asemenea, art. 24 din Legea l/2000 cu modificările și completările ulterioare precizează că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice sau juridice sau după caz moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente, în cazul în care acestea sunt libere, fie pe alte terenuri situate în apropierea vechiului amplasament.
În consecință, întrucât petenții au făcut dovada prin întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile de la registrul agricol, martorii audiați, expertizele întocmite, că autorul lor L. I. a fost proprietarul suprafeței de 15 ha teren pădure la locul numit „Dvoriște” preluată la stat, instanța urmează să admită plângerea.
Referitor la cererea de intervenție formulată de L. V. a I., instanța a reținut că potrivit actelor de stare civilă acesta este fiul lui L. I. după care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în prezentul dosar, acesta a formulat în termen legal cererea de reconstituire, figurând alături de petenți pe cererea formulată în comun (fila 8 – dos._ ), însă nu a figurat ca și contestator la C. Județeană dintr-o eroare a petenților care au omis să-l treacă pe contestație, situație recunoscută de către aceștia, care au fost de acord cu cererea de intervenție în interes propriu formulată de el.
Petenții au solicitat cheltuieli de judecată de la Direcția S. S. și F. B. Ortodox Român al Bucovinei din toate fazele procesuale, reprezentând onorarii de expert și avocat, pe care însă instanța le-a găsit justificate în limita sumei de 1.650 lei reprezentând onorariu expert B. G. și onorariu avocat conform chitanței depuse în dosar și a respins celelalte cheltuieli solicitate privind onorariu avocat și expert din primul ciclu procesual, întrucât conform încheierii din 7 aprilie 2009 din dosarul nr._, reclamanții cu ocazia soluționării fondului nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâta Direcția S. S. și intervenientul F. B. Ortodox Român al Bucovinei- Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Recurenta- pârâtă Direcția S. S., a solicitat admiterea recursului pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond a fost luată cu încălcarea disp. Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de fond nu a luat în considerare prevederile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, intervenienții trebuiau să facă identificarea terenului solicitat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, în amenajamentul silvic.
În reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii nr. 1/2000, identificarea vechiului amplasament este o cerință obligatorie, așa cum s-a stabilit și prin minuta din data de 10.03.2010 a Comisiei de unificarea practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, conform căreia în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate se impune stabilirea situației juridice actuale a vechiului amplasament, în acest mod verificându-se dovezile privind continuitatea proprietății și eventualele reconstituirii în favoarea altor persoane. Deși a solicitat ca expertul să facă o suprapunere a hărții amenajamentului silvic din 1938 peste harta amenajamentului silvic din 1950 pentru a stabili dacă există identitate sau nu de limite a acestor suprafețe expertul nu a efectuat această suprapunere și a reconstituit dreptul de proprietate practic fără a face o identificare a vechiului amplasament.
Dacă forma parcelelor a rămas neschimbată la nivelul anului 1950 față de anul 1938, unde sunt cele 15 ha trecute în proprietatea statului de la autorul petenților. Deși a făcut obiecții la raportul de expertiză și a solicitat efectuarea acestei suprapuneri, expertul nu a efectuat suprapunerea, iar instanța de fond a luat în considerare numai concluziile nefondate ale expertului.
La obiectivul nr. 7 al raportului de expertiză, expertul a concluzionat că terenul solicitat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate se află în UP II u.a. din raza Ocolului Silvic B..
Instanța nu este ținută de concluziile raportului de expertiză, care nu are valoarea unui mijloc de probă absolut. O expertiză nu poate fi luată în considerare atunci când concluziile la care se ajunge nu sunt rezultatul unor raționamente precise și verificabile, ci a unei simple păreri a expertului.
În speță nu sunt îndeplinite două din condițiile impuse de lege pentru admiterea probei cu martori pentru că există înscrisuri doveditoare, petentul și intervenienții nu fac dovada faptului că acesta este vechiul lor amplasament.
În drept a invocat disp. art. 304 pct.9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Intervenientul F. B. Ortodox Român al Bucovinei- Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a solicitat admiterea recursului, pentru următoarele motive:
În cauză expertul nu a examinat în funcție de celelalte înscrisuri de la dosar, obiectivul nr. 8 iar instanța de judecată avea obligația de admite cererea de expertiză contrarie formulata de reprezentantul fondului B., în condițiile art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța de rejudecare a încălcat disp. art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, dispozițiile instanței de recurs rămânând nesoluționate în condițiile în care expertul a refuzat cu abilitate să răspundă obiectivului esențial al cauzei, iar instanța a refuzat contraexpertiza, ceea ce atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Hotărârea atacată este nelegală și contrară probatoriului din moment ce prin acest raport expertul afirmă că „nu poate răspunde la întrebarea dacă terenul ce formează obiectul judecății este proprietatea… reclamanților”.
Reclamanții nu au făcut nici o probă din care să rezultă că vechiul amplasament al terenurilor este în . Izvoarele Sucevei u.a. 130, . judecății, probă care să aibă o asemenea forță încât să înlăture probele administrate de ei, respectiv amenajamentul Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947, harta rezultantă din suprapunerea planșei cadastrale cu harta silvică a Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947 cu harta actuală a Ocolului Silvic B..
Afirmația expertului că nu ar fi găsit acte oficiale prin care Statul Român ar fi preluat în anii 1947-1947 trupul de pădure „ Dvoriște” de la F. B. Ortodox Român al Bucovinei, este contrară realității.
Atât reprezentanții Ocolului Silvic B. cât și ai Fondului B. au prezentat expertului în faza de documentare înscrisuri din care rezultă că terenul a fost preluat ca urmare a desființării Fondului B. prin aplicarea Decretului nr. 273/ 24.06.1949, C. de lichidare numită de Statul Român întocmind tabloul terenurilor preluate de la fondul B. pe fiecare ocol silvic, inclusiv Ocolul Silvic Seletin, conform amenajamentelor silvice de la acea dată.
Tot contrară realității este și suprapunerea tehnică, realizată de expert a hărților amenajamentelor silvice din 1938 și 1951.
Dacă d-nul expert ar fi făcut o suprapunere tehnică modernă ar fi constatat că parcele silvice, din amenajamentul silvic al anului 1951, nr. 47d=1,49 ha, 47e=5,02 ha si 45%=4,5 ha nu au fost proprietatea Fondului B., așa cum rezultă din planul anexă nr. 1 – culoare roz.
Dar nu acestea sunt parcelele de teren pe care le pretind reclamanții, ci, din același plan anexă nr. 1, rezultă că terenul solicitat se identifică cu parcelele silvice 49 și 48 din amenajamentul silvic ediția 1951, terne care a fost preluat de F. B. - culoare portocalie.
Dacă expertul ar fi răspuns obiectivului nr. 8, având în vedere suprapunerea cu harta actuală a Ocolului Silvic B. ediția 2005, ar fi trebuit să constate că terenul solicitat se identifică cu . u.a. 130A% și B% care în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Seletin, ediția 1938, era și este proprietatea Fondului B. și avea nr. 139.
Pentru motivele dezvoltate la pct. 1 și 2 nu sunt datorate nici cheltuieli de judecată la care a fost obligat F. B..
Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare dar prin apărătorul lor, prezent în instanță, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Intimata-pârâtă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin decizia civilă nr. 684 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul S. –Secția Civilă, pronunțată în dosar nr._, s-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de pârâta Direcția S. S., cu sediul în S., .. S. și de către intervenientul F. B. Ortodox Român al Bucovinei- Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sediul în S., ., nr. 2, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 919 din 22.06.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, intimați fiind reclamanții D. V., domiciliat în comuna Frătăuții Noi, .. 476, jud. S., L. M., L. D., D. M., V. N. și Moțco G., toți domiciliați în comuna Izvoarele Sucevei, . și pârâta C. comunală Izvoarele Sucevei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, jud. S..
Pentru a decide astfel, Tribunalul procedând la examinarea recursurilor formulate de recurenți prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, 304 1 Cod procedură civilă, a reținut că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Ambii recurenți au invocat, în principal, că prin raportul de expertiză nu s-a lămurit întrutotul dacă vechiul amplasament al terenului în litigiu ce a aparținut autorului petenților este identic cu cel revendicat de petenți și au criticat faptul că expertul nu a procedat la o suprapunere a hărții amenajamentului silvic din anul 1938 peste harta amenajamentului silvic din anul 1950 pentru a stabili dacă există identitate sau nu.
Recurenta- intervenientă mai susține că în felul acesta expertul a refuzat să răspundă la obiectivul esențial al cauzei iar instanța de fond a respins în mod greșit proba cu o contraexpertiză care să lămurească acest aspect.
Din examinarea raportului de expertiză tehnică judiciară (fila 77-88 dosar fond) și a răspunsului la obiecțiuni (fila 105- 115 dosar) însă aceste susțineri nu se confirmă întrucât expertul a tranșat acest obiectiv arătând clar și lămurit că a efectuat suprapunerea planșei cadastrale a Ocolului Silvic Seletin ediția 1938- 1947 cu harta din 1951, întocmită imediat după naționalizare și a constatat că, contururile parcelelor nu au suferit modificări.
În urma suprapunerii hărții ediția 1938 peste harta actuală a Ocolului Silvic B., s-a constatat că trupul de pădure „ Dvoriștea” avea patru parcele în anul 1938 iar pe harta actuală are un nr. de zece parcele din care patru parcele nu se suprapun în întregime ci numai parțial.
Această nu înseamnă însă că întreaga suprafață de teren care se afla grafic în interiorul conturului hărții ediția 1938 ar aparține F.B.O.R. al Bucovinei întrucât în același trup de pădurea au existat până la naționalizare proprietăți particulare din care până la această dată s-au retrocedat proprietarilor cca 15,6 ha teren forestier.
Această constatare a expertului a fost întărită și de declarațiile martorilor Mehno M., G. V. și B. M. care au arătat că autorul petenților, L. I. a avut pădure la locul numit „ Dvoriște”, fără a putea preciza suprafața.
Cătă vreme instanța a fost lămurită prin expertiza făcută pe care a coroborat-o și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză ( înscrisuri, martori) în mod corect aceasta a respins ca neutilă proba cu o contraexpertiză.
Intervenienta- recurentă mai arată și faptul că, în mod nelegal, prima instanță a obligat-o și plata cheltuielilor de judecată.
Această critică este nefondată câtă vreme potrivit disp. art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată proporțional culpei sale procesuale iar în cazul intervenientei –recurente această culpă este dată.
Față de considerentele mai sus arătate, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat iar hotărârea primei instanțe a fost menținută ca fiind temeinică și legală.
Totodată tribunalul a luat act de faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul F. B. ORTODOX ROMÂN AL BUCOVINEI – ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR, solicitând desființarea acesteia și, în rejudecare, admiterea recursului pentru următoarele motive:
Contestația în anulare specială prevăzută de art. 318 teza a Il-a C proc civ. poate fi exercitată atunci "când instanța „respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
În cauză, este dat acest motiv de contestație, instanța de recurs nepronunțându-se asupra următoarelor motive de modificare:
Potrivit art. 129 alin. 5 C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale", dispunând în acest sens, chiar din oficiu, administrarea și completarea probelor.
Cu atât mai mult în situațiile în care expertul „ocolește" un obiectiv esențial soluționării cauzei, refuzând practic să dea un răspuns acestuia, instanța trebuie să admită expertiza contrarie.
Or în cauză este evident că expertul nu a examinat în funcție de celelalte înscrisuri depuse la dosar (planșele cadastrale și hărțile silvice ale Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947 și harta actuală a Ocolului Silvic B.) obiectivul nr. 8, limitându-se prin suplimentul raportului să afirme, contrar înscrisurilor enunțate că „ nu poate răspunde la întrebarea dacă terenul ce formează obiectul judecății este proprietatea Fondului B. sau a reclamanților".
Dacă expertul și-a declarat incapacitatea profesională de a examina și a răspunde la obiectivul susmenționat cu respectarea principiului aflării adevărului, atunci instanța de judecată avea obligația de a admite cererea de expertiză contrarie formulată de reprezentantul Fondului B., în condițiile art. 212 alin. 2 C. proc. civ."
Potrivit art.315 alin.1C.proc.civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs ... asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Prin decizia civilă nr. 297 din 11 februarie 2010, Tribunalul S., admițând recursul declarat de F. B., a trimis cauza spre rejudecare impunând „administrarea probei cu o nouă expertiză prin care să se stabilească dacă amplasamentul solicitat este proprietatea petenților sau a Fondului B. Ortodox R., în funcție și de înscrisurile depuse ..."
Instanța de rejudecare a încălcat însă dispozițiile art. 315 alin. 1 C. proc. civ., dispozițiile instanței de recurs rămânând nesoluționate în condițiile în care expertul a refuzat cu abilitate să răspundă obiectivului esențial cauzei, iar instanța a refuzat contraexpertiza.
Neconformarea obligativității impuse de art. 315 alin. 1 C. proc. civ. atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare".
Reclamanții nu au făcut nicio probă din care să rezulte că vechiul amplasament al terenurilor este în . Izvoarele Sucevei u.a. 130, . judecății, probă care să aibă o asemenea forță încât să înlăture probele administrate de noi, respectiv următoarele înscrisuri:
Amenajamentul Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947 a cărui revizuire a fost aprobată prin decizia Ministerului Agriculturii și Domeniilor publicată în Monitorul Oficial, partea a -11-a nr. 121/28 mai 1942;
Harta rezultantă din suprapunerea planșei cadastrale cu harta silvică a Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947 cu harta actuală a Ocolului Silvic B..
Este însă cel puțin de neînțeles de ce între cel care nu deține nici o probă cu privire la amplasamentul solicitat și cel care deține proba cu înscrisuri asupra acelui amplasament instanța optează în favoarea celui dintâi
Așa cum a arătat și în chestiunile prealabile la obiecțiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză, afirmația expertului prin răspunsurile date la obiectivele nr. 2 și 5 potrivit cărora nu ar fi găsit acte oficiale prin care Statul Român ar fi preluat în anii 1947-1948 trupul de pădure „Dvoriște" de la F. B. Ortodox Român al Bucovinei, este contrară realității
Precizează că atât reprezentanții Ocolului Silvic B. cât și ai Fondului B. au prezentat expertului în faza de documentare înscrisuri din care rezultă că terenul a fost preluat ca urmare a desființării Fondului B. prin aplicarea Decretului nr. 273/24.06.1949, C. de lichidare numită de Statul Român întocmind tabloul terenurilor preluate de la F. B. pe fiecare ocol silvic, inclusiv Ocolul Silvic Seletin, conform amenajamentelor silvice de la acea dată".
Contrară realității este și suprapunerea tehnică, realizată de expert a hărților amenajamentelor silvice din 1938 și 1951.
Dacă d-nul expert ar fi făcut o suprapunere tehnică modernă ar fi constatat că parcelele silvice, din amenajamentul silvic al anului 1951, nr. 47d=l,49 ha, 47e =5,02 ha și 46%=4,5 ha nu au fost proprietatea Fondului B., așa cum rezultă din planul anexă nr. 1 (culoare roz).
Dar nu acestea sunt parcelele de teren pe care le pretind reclamanții, ci, din același plan anexă nr. 1, rezultă că terenul solicitat se identifică cu parcelele silvice 49 și 48 din amenajamentul silvic ediția 1951, teren care a fost preluat de F. B. (culoare portocalie).
Prin urmare nu era necesară toată teoria expansiunii trupului de pădure „Dvoriște" de la suprafața de 186,96 ha la 200,18 ha pentru a se afirma un neadevăr și a induce în eroare instanța de judecată.
De altfel, această „teorie" a fost construită tocmai pe refuzul d-lui expert de a răspunde întocmai obiectivului nr. 8 prin care instanța i-a solicitat să stabilească în funcție de amenajamentul Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947, a cărui revizuire a fost aprobată prin decizia Ministerului Agriculturii și Domeniilor publicată în Monitorul Oficial, partea a II a nr. 121/28.05.1942 și suprapunerea planșei cadastrale cu harta silvică a Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947 și cu harta actuală a Ocolului Silvic B., dacă terenul ce formează obiectul judecății este proprietatea Fondului B. sau a reclamanților.
Dar dacă tot a considerat, din proprie inițiativă, că „este mai utilă și relevantă compararea amenajamentului Ocolului Silvic Seletin ediția 1938 cu amenajamentul Ocolului Silvic B. ediția 1950" atunci este, inexplicabil de ce nu a constat și faptul că terenul pretins de reclamanți se identifică în amenajamentul silvic ediția 1950 cu parte din . în amenajamentul silvic ediția 1938 cu parte din ., care este proprietatea Fondului B..
Dacă ar fi răspuns obiectivului nr. 8, având în vedere suprapunerea cu harta actuală a Ocolului Silvic B. ediția 2005, ar fi trebuit să constate că terenul solicitat se identifică cu ..a. 130A% și B%, care, în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Seletin, ediția 1938, era și este proprietatea Fondului B. și avea nr. 139".
În concluzie, din moment ce instanța de recurs nu a examinat în mod efectiv și real aceste motive de modificare a sentinței pronunțată de prima instanță, se impune admiterea contestației în anulare.
Intimata pârâtă DIRECȚIA S. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației în anulare prevăzută de art. 318, teza a Il-a Cod procedură civilă poate fi exercitată atunci când instanța "respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare". în cauză este dat acest motiv de contestație, instanța de recurs nepronunțându-se asupra următoarelor motive de modificare:
Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale" dispunând în acest sens, chiar din oficiu, administrarea și completarea probelor.
Cu atât mai mult în situațiile în care expertul "ocolește" un obiectiv esențial soluționării cauzei, refuzând practic să dea un răspuns acestuia, instanța trebuie să admită expertiza contrarie.
Or, în cauză este evident că expertul nu a examinat în funcție de celelalte înscrisuri depuse la dosar (planșele cadastrale și hărțile silvice ale Ocolului silvic Seletin ediția 1938 - 1947 și harta actuală a Ocolului silvic B.) obiectivul nr. 8, limitându-se prin suplimentul raportului de expertiză să afirme, contrar înscrisurilor enunțate că "nu poate răspunde la întrebarea dacă terenul ce formează obiectul judecății este proprietatea Fondului B. sau a reclamanților ".
Dacă expertul și-a declarat incapacitatea profesională de a examina și de a răspunde la obiectivul susmenționat cu respectarea principiului aflării adevărului, atunci instanța de judecată avea obligația de a admite cererea de expertiză contrarie formulată de reprezentantul Fondului B., în condițiile art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă "în caz de casare, hotărârile
instanței de recurs... asupra necesității readministrării unor probe sunt obligatorii pentru
judecătorii fondului".
Prin Decizia civilă nr. 297/11.02.2010, Tribunalul S., admițând recursul declarat de F. B., a trimis cauza spre rejudecare impunând "administrarea probei cu o nouă expertiză prin care să se stabilească dacă amplasamentul solicitat este proprietatea petenților sau a Fondului B. Ortodox Român, în funcție de înscrisurile depuse.
Instanța de rejudecare a încălcat însă dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, dispozițiile instanței de recurs rămânând nesoluționate în condițiile în care expertul a refuzat cu abilitate să răspundă obiectivului esențial cauzei, iar instanța a refuzat contraexpertiza.
Neconformarea obligativității impuse de art 315 alin. 1 Cod procedură civilă atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reclamanții nu a făcut nici o probă din care să rezulte că vechiul amplasament al terenurilor este în u.a 130 din U.P. II "Izvoarele Sucevei", u.a. ce formează obiectul
judecății, probă care să aibă o asemenea forță încât să înlăture probele administrate de către
F.B.O.R., respectiv înscrisurile următoare:
Amenajamentul Ocolului silvic Seletin ediția 1938 - 1947 a cărui revizuire a fost aprobată prin Decizia Ministerului agriculturii și Domeniilor publicată în Monitorul oficial, parte a II-a nr. 121/28.05.1942;
Harta rezultată din suprapunerea planșei cadastrale cu harta silvică a Ocolului silvic Seletin ediția 1938 - 1947 cu harta actuală a Ocolului silvic B..
Este de neînțeles de ce între cel care nu deține nici o probă cu privire la amplasamentul solicitat și cel care deține proba cu înscrisuri asupra acelui amplasament instanța optează în favoarea celui dintâi.
Așa cum a arătat F.B.O.R. și în chestiunile prealabile pe care le-a formulat la raportul de expertiză, afirmația expertului prin răspunsurile date la obiectivele nr. 2 și 5 potrivit cărora nu ar fi găsit acte oficiale prin care Statul român să fi preluat în anii 1947 - 1948 trupul de pădure "Dvoriște" de la F. B. Ortodox Român al Bucovinei, este contrară realității.
Precizează că atât Direcția S. S. prin Ocolul Silvic B. cât și F.B.O.R. au prezentat expertului în faza de documentare înscrisuri din care rezultă că terenul a fost preluat ca urmare a desființării F.B.O.R. prin aplicarea Decretului 273/24.06.1949, C. de lichidare numită de Statul român întocmind tabloul terenurilor preluate de la F.B.O.R pe fiecare ocol silvic, inclusiv Ocolul silvic Seletin, conform amenajamentelor silvice de la acera dată.
Contrară realității este și suprapunerea tehnică, realizată de expert, a hărților
amenajamentelor silvice din 1938 și 1951.
Dacă expertul ar fi făcut o suprapunere tehnică modernă ar fi constatat că parcelele silvice, din amenajamentul silvic al anului 1951, nr. 47d în suprafață de 1,49 ha, 47e în suprafață de 5,02 ha și 46% în suprafață de 4,5 ha mi au fost proprietatea publică a statului administrat de F.B.O.R., așa cum rezultă din planul anexă nr. 1 (culoare roz).
Dar nu acestea sunt parcelele de teren pe care le pretind reclamanții, ci, din același plan anexă 1, rezultă că terenul solicitat se identifică cu parcelele silvice nr. 49 și 48 din amenajamentul silvic ediția 1951, teren ce a fost preluat de la F.B.O.R. (culoare portocalie).
Prin urmare nu era necesară întreaga teorie a expansiunii trupului de pădure "Dvoriște" de la suprafața de 186,96 ha la 200,18 ha pentru a se afirma un neadevăr și a induce în eroare instanța de judecată.
De altfel, această teorie a fost construită tocmai pe refuzul expertului de a răspunde la obiectivul nr. 8 prin care instanța i-a solicitat expertului să stabilească în funcție de amenajamentul Ocolului Seletin ediția 1938 - 1947, a cărui revizuire a fost aprobată prin Decizia Ministerului Agriculturii și Domeniilor publicată în Monitorul Oficial, partea a Il-a nr. 121/28.05.1942 și suprapunerea planșei cadastrale cu harta silvică a Ocolului silvic Seletin ediția nr. 1938 - 1947 și cu harta actuală a Ocolului silvic B., dacă terenul ce formează obiectul judecății este proprietatea publică a statului, administrată până la naționalizare de F.B.O.R. sau a reclamanților.
Dar dacă tot a considerat, din proprie inițiativă, că este mai utilă și relevantă compararea amenajamentului Ocolului silvic Seletin ediția 1938 cu amenajamentul Ocolului silvic B. ediția 1950, atunci este inexplicabil de ce nu a constatat și faptul că terenul pretins de reclamanți se identifică în amenajamentul silvic ediția 1950 cu parte din . în amenajamentul silvic ediția 1938 cu parte din .. care a fost proprietatea publică a statului, administrată până la naționalizare de F.B.O.R.
Dacă ar fi răspuns la obiectivul nr. 8, având în vedere suprapunerea cu harta actuală a Ocolului Silvic B. ediția 2005, ar fi trebuit să constate că terenul solicitat se identifică cu . 130A% și B%, care în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Seletin era și este proprietatea publică a statului, administrată până la naționalizare de F.B.O.R. și avea nr.139.
Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, s-a solicitat admiterea contestației în anulare formulată de F. B. Ortodox Român al Bucovinei împotriva Deciziei civile nr. 684/29.03.2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, desființarea acesteia, și, în rejudecare admiterea recursului, iar în conformitate cu dispozițiile art. 242 punct 2 Cod Procedură Civilă, s-a solicitat și judecarea în lipsă.
Intimații reclamanți D. V., L. M., L. V., L. D., D. M., V. N., Moțco G. au formulat întâmpinare la contestația în anulare formulată de F. B. Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împotriva deciziei civile nr. 684/29.03,2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, prin care au cerut să fie respinsă pentru motivele prezentate mai jos.
Respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare care face obiectul acestui dosar și formulată de F. B. Ortodox al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împotriva deciziei civile nr. 684/29.03.2012 a Tribunalului S., dosar nr._ .
In cadrul acțiunii care a făcut obiectul acestui dosar, arată intimații că au cerut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 15 ha teren pădure pe raza satului B., . locul numit „Dvoriște", teren ce a fost proprietatea autorului nostru I. L., în contradictoriu cu pârâții C. județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Locală de fond funciar a comunei Izvoarele Sucevei și Direcția S. S..
In cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu L. V., fiul
lui L. I..
De asemenea a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul uneia dintre părți, respectiv a Direcției Silvice S., intervenientul F. B. Ortodox al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pe motiv că cele 15 ha teren pădure au fost proprietatea acestui fond până în anii 1947-1948, când a trecut în proprietatea statului și nu a aparținut lui L. I..
În fapt, solicită a se constata că în motivarea contestației sunt reliefate aceleași motive ca și cele din declarația de recurs.
Învederează și faptul că această acțiune a fost judecată de două ori la fond și de două ori în recurs și era imposibil ca patru complete de judecată să dea în final o hotărâre greșită.
Apreciază că promovarea acestei contestații în anulare a fost făcută cu rea credință, în scopul de a nu ni se putea elibera titlul de proprietate. Ca urmare terenul trebuie să rămână în proprietatea statului administrat de Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția S. S., care trebuie să i-l predea.
Solicită respingerea ca inadmisibilă a prezentei contestații în anulare pentru faptul că partea în interesul căreia a intervenit în proces acest intervenient, respectiv Direcția S. S., nu a formulat și aceasta contestație în anulare.
Potrivit prev. art. 56 Cod pr. civ. „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs".
Ca și recursul contestația în anulare alături de revizuire, sunt căi extraordinare de atac.
In consecință, contestația în anulare se asimilează cu recursul.
Cum Direcția S. S. nu a formulat contestație în anulare, deci și-a însușit soluția dată de instanța de recurs în decizia civilă nr. 684/29.03.2012 de Tribunalul S., intervenientul cu cerere de intervenție accesorie, nu se poate substitui acesteia și să folosească practic în interes propriu această cale extraordinară de atac.
În al doilea rând solicită respingerea contestației în anulare și pe excepția privind lipsa
calității procesuale active a contestatorului, întrucât nu poate dovedi un interes
legitim în cauză, neavând reconstituit dreptul de proprietate pentru cele
aproximativ 200.000 ha de teren pădure din care pretinde că fac parte și aceste 15
ha teren.
Din motivarea contestației în anulare rezultă fără echivoc interesul propriu al FBOR din Bucovina și nicidecum apărarea interesului Direcției Silvice S..
În momentul de față contestatorul are mai multe procese atât în ce privește persoana sa juridică dar și pretențiile de reconstituire a dreptului de proprietate privind cele cea 200.000 ha teren pădure în Bucovina.
Pe fondul contestației în anulare cerem s-a solicitat să nu ia în considerare
niciunul dintre motivele invocate în motivarea acesteia.
În primul rând, nu sunt îndeplinite prevederile art. 318 (1), teza a Il-a Cod pr. civ., temeiul de drept în care a fost motivată contestația, pentru că ambele instanțe, de fond și recurs au analizat toate motivele invocate atât în cererea de intervenție accesorie cât și în declarația de recurs.
Instanțele au respins motivat și justificat toate motivele contestatorului –intervenient acestea regăsindu-se în considerentele hotărârilor celor două instanțe.
În concluzie solicită să se constate că instanțele au analizat cu meticulozitate situația de fapt, luând în considerare întreg probatoriul administrat în cauză și că în pronunțarea deciziei atacate nu s-a omis din greșeală să se cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Examinând contestația în anulare de față, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin urmare, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimații reclamanți.
Astfel, aceștia solicită respingerea ca inadmisibilă a prezentei contestații în anulare pentru faptul că partea în interesul căreia a intervenit în proces acest intervenient, respectiv Direcția S. S., nu a formulat și aceasta contestație în anulare.
După cum rezultă din art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Din economia acestui text, rezultă că pot să exercite contestație în anulare doar persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
Este de observat că în prezenta speță, contestator este intervenientul accesoriu F. bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. Acestei părți i s-a admis în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtelor C. Județeană S. și Direcția S. S., așa cum rezultă din practicaua deciziei civile nr. 297 din 11 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ .
D. în ipoteza în care această cerere nu ar fi fost admisă în principiu, atunci persoana ce a formulat o asemenea cerere nu ar fi dobândit calitatea de parte în proces, și pe cale de consecință, o contestație în anulare formulată de această persoană ar fi putut fi respinsă ca inadmisibilă.
Ori, așa cum arătam anterior, în speța de față, contestatorul a dobândit calitatea de intervenient, astfel încât el poate formula o asemenea cale extraordinară de atac.
Pe de altă parte, instanța are în vedere că acest intervenient a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 919/22 iunie 2011, alături de pârâta Direcția S. S., invocând ca motive de netemeinicie și nelegalitate, faptul că instanța de judecată avea obligația de admite cererea de expertiză contrarie formulata de reprezentantul Fondului B., în condițiile art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă; că au fost încălcate disp. art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, dispozițiile instanței de recurs rămânând nesoluționate în condițiile în care expertul a refuzat cu abilitate să răspundă obiectivului esențial al cauzei, iar instanța a refuzat contraexpertiza, ceea ce atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare; că reclamanții nu au făcut nici o probă din care să rezultă că vechiul amplasament al terenurilor este în . Izvoarele Sucevei u.a. 130, . judecății, probă care să aibă o asemenea forță încât să înlăture probele administrate de ei, respectiv amenajamentul Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947, harta rezultantă din suprapunerea planșei cadastrale cu harta silvică a Ocolului Silvic Seletin ediția 1938-1947 cu harta actuală a Ocolului Silvic B..
Ori, prin prezenta contestație, F. B. Ortodox invocă incidența art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, text de lege care vizează tocmai omiterea cercetării vreunuia din motivele de modificare sau casare ale hotărârii,pe care le-a invocat în recursul formulat de el.
Așa fiind, față de împrejurările concrete ale cauzei, tribunalul va înlătura ca neîntemeiate susținerile intimaților, referitoare la faptul că această contestație în anulare ar fi inadmisibilă, întrucât partea în favoarea căreia a intervenit F. B. Ortodox Român al Bucovinei în prezenta pricină, nu ar fi formulat, la rândul său, contestație în anulare, căci așa cum arătam această instituție critică, prin contestația introdusă, modul de soluționare a recursului pe care l-a declarat în cauză.
Pentru toate aceste aspecte, tribunalul va respinge, ca nefondată, excepția privind inadmisibilitatea contestației în anulare, excepție invocată de intimați.
În ceea ce privește contestația în anulare, tribunalul reține că se invocă în cauză, incidența prevederilor art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă.
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Este evident că, prin textul suscitat, legiuitorul a avut în vedere două ipoteze; când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale; iar a doua ipoteză se referă la situația în care, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Ori, pentru a fi incident în cauză acest text de lege, în speță cea de-a doua teză, astfel cum a indicat în mod clar prin contestația formulată, este necesar ca nepronunțarea să fie în legătură cu un motiv de casare sau modificare. Prin urmare, neexaminarea în parte, a tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs, ori gruparea acestor susțineri și analizarea lor în . necercetarea vreunuia din motivele de recurs.
Din această perspectivă, tribunalul reține că se critică lipsa rolului activ al instanței, în considerarea art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, în conformitate cu care "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale" dispunând în acest sens, chiar din oficiu, administrarea și completarea probelor.
Susține contestatorul, că pentru valorificarea acestui principiu al rolului activ al instanței, tribunalul ar fi avut obligația de a dispune o contraexpertiză topo, în considerarea prevederilor art. 315 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește contraexpertiza, tribunalul constată că, la rejudecarea cauzei în fond, după casarea cu trimitere, s-a efectuat o nouă expertiză – filele 77 – 82 dosar fond rejudecare după casare, care concluzionează în sensul că, potrivit amenajamentului din 1938 al Ocolului Silvic Seletin, revizuit prin decizia publicată în Monitorul Oficial partea a II-a nr. 121 din 28 mai 1942, invocat de intervenient ca act de proprietate în trupul de pădure „Dvoriște”, din care fac parte ua 139, 138, 137 și 136, suprafața de pădure este de 189,96 ha; că în amenajamentul silvic din anul 1950, întocmit de Statul Român după preluarea pădurilor în anii 1947 – 1948, în același trup de pădure, care are conturul exterior ce se suprapune peste conturul exterior din 1938, cu ua echivalente 49, 48, 47 și 46, suprafața este de 200, 18 ha, astfel că suprafața de pădure ce formează obiectul judecății este proprietatea lui L. I., ce a fost inclusă în amenajamentul silvic al statului în anii 1947 – 1948, schițele terenului regăsindu-se la filele 84 și următoarele.
Este de observat că, la fila 105, intervenientul a formulat obiecțiuni, care, la punctul 2, se materializează în critici aduse cu privire la răspunsul dat la obiectivul nr. 8.
Instanța de fond a admis obiecțiunile menționate, la filele 131 – 137 dosar fond regăsindu-se răspunsul la obiecțiunile formulate de intervenient, care atestă că expertul a efectuat suprapunerea planșei cadastrale a Ocolului silvic B. Seletin ediția 1938 – 1947 cu harta actuală a Ocolului Silvic B., neexistând diferențe între suprapunerea efectuată de expert și cea realizată de intervenient, din suprapunerea hărților neputându-se răspunde la întrebarea dacă terenul în litigiu este proprietatea Fondului B. sau a reclamanților.
De altfel, răspunsul este unul corect, cât timp clarificarea acestui aspect nu poate deriva doar din răspunsul la această obiecțiune, ci trebuie să fie rezultanta coroborării tuturor mijloacelor probatorii administrate în cauză.
Cât privește actul din care rezultă proprietarul terenului în discuție, expertul a menționat că acest aspect rezultă din certificatul 4005/17 decembrie 2005, eliberat de Direcția Județeană S. a Arhivelor Statului, care atestă că numitul L. I. deținea în 1946, suprafața de 15 ha pădure, cu care a și figurat în registrul agricol până în inie 1946, iar ulterior nu s-au mai efectuat operațiuni în aceste registre, și că, făcând comparația suprafețelor unităților administrative din 1938 cu cele din 1951, a rezultat o suprafață excedentară de 13,22 ha, aspect de natură să demonstreze că acest teren, aparținând lui L. I. a fost trecut sub bornă silvică.
În atare ipoteză, corect instanța de fond, prin practicaua din data de 20 iunie 2011, a respins cererea intervenientului, de a se efectua o contraexpertiză, câtă vreme expertul a răspuns la toate obiecțiunile formulate.
Mai reține tribunalul, că motivele de recurs invocate de către intervenient vizau din nou, această contraexpertiză, mijloc de probă asupra căruia instanța de control judiciar a statuat cu putere de lucru judecat, că a fost respins în mod temeinic și legal de către judecătorul fondului.
Ori, față de împrejurările concrete ale pricinii, instanța de recurs a apreciat asupra acestei contraexpertize, arătând că expertul a tranșat obiectivul nr. 8, arătând că s-a efectuat suprapunerea planșei cadastrale a Ocolului Silvic Seletin ediția 1938- 1947 cu harta din 1951, întocmită imediat după naționalizare, constatându-se că, contururile parcelelor nu au suferit modificări; că, urmare a suprapunerii hărții ediția 1938 peste harta actuală a Ocolului Silvic B., s-a constatat că trupul de pădure „ Dvoriștea” avea patru parcele în anul 1938 iar pe harta actuală are un nr. de zece parcele din care patru parcele nu se suprapun în întregime ci numai parțial; că aceasta nu înseamnă însă că întreaga suprafață de teren care se afla grafic în interiorul conturului hărții ediția 1938 ar aparține F.B.O.R. al Bucovinei întrucât în același trup de pădurea au existat până la naționalizare proprietăți particulare din care până la această dată s-au retrocedat proprietarilor cca 15,6 ha teren forestier.
Nu rezultă de nicăieri că motivele de recurs invocate de către intervenientul F. B. ortodox din Bucovina nu au fost analizate în concret de către instanța de control judiciar, și nici că instanța nu și-a manifestat rolul activ instituit prin art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.
De asemenea, dacă instanța de recurs nu a invocat din oficiu motive de ordine publică, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, nu înseamnă că nu și-a exercitat rolul activ, căci economia textului arătat folosește sintagma „poate”, nefiind obligată să invoce astfel de motive.
Pe de altă parte, din această perspectivă, analizând decizia contestată, rezultă că în speță nici nu au fost identificate astfel de motive.
Nu în ultimul rând, instanța de recurs a arătat că, în mod corect s-a respins proba cu o contraexpertiză, ca nefiind utilă, câtă vreme a fost lămurită prin expertiza și răspunsul la obiecțiuni, ale căror concluzii le-a colaționat cu înscrisurile depuse la dosar, dar și cu declarațiile martorilor audiați.
Așa fiind, este de observat că, într-adevăr, instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate de către intervenient, în speță nefiind vorba despre o „omisiune” în sensul avut în vedere de către legiuitor prin art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă.
De altfel, tribunalul apreciază că, prin prezenta contestație în anulare, prin repunerea în discuție a unor aspecte statuate deja cu autoritate de lucru judecat, se tinde spre schimbarea situației de fapt, aspect ce ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice și al autorității de lucru judecat.
Față de cele ce preced, tribunalul constată că în cauză nu sunt întemeiate criticile formulate prin contestația în anulare, motiv pentru care, în considerarea art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondată, excepția privind inadmisibilitatea contestației în anulare, excepție invocată de intimați.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul F. B. ORTODOX ROMÂN AL BUCOVINEI – ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR, cu sediul în mun. S., . nr.2, județul S. împotriva deciziei civile nr. 684 din data de 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, intimați fiind DUTCEAC V., L. M., D. M., V. N. și MOȚCO G., cu toții domiciliați în . Sucevei, județul S., pârâții C. C. IZVOARELE SUCEVEI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . S., C. JUDEȚEANĂ S. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și DIRECȚIA S. S., cu sediul în mun. S., . S. și intervenientul L. V., domiciliat în . Sulița, județul S., ca nefondată.
Obligă contestatorul, să plătească intimaților reclamanți și intimatului intervenient L. I. V., suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 IANUARIE 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. F. C. M. T. M.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. G.F.F.
Jud. fond C.M.N.+G.F.F.+V.E.L.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./18.02.2013.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 56/2013. Tribunalul SUCEAVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 629/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
