Contestaţie la executare. Decizia nr. 2345/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2345/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 6305/314/2012
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2345
Ședința publică din data de 24 OCTOMBRIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F. JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: F. L.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta N. M., domiciliată în comuna Bosanci, ., județul Suceava împotriva sentinței civile nr.2686 din data de 16 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. _ în contradictoriu cu intimații N. I. și N. V., ambii domiciliați în comuna Bosanci, ., județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat L. I. pentru intimați, lipsă fiind recurenta contestatoare, apărătoarea acesteia avocat S. S. și intimații.
Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat L. I. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare față de împrejurarea că d-na avocat S. S. asigură asistență juridică într-o altă sală de judecată din cadrul instanței.
Instanța pentru a da posibilitatea ambilor apărători ai părților să fie prezenți în sala de judecată la strigarea cauzei, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
După reluarea cauzei la cel de-al doilea apel nominal făcut în ședință publică în instanță se prezintă avocat S. S. pentru recurenta contestatoare și avocat L. I. pentru intimați, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă s-a depus la dosar (în dublu exemplar) întâmpinarea formulată de intimați prin intermediul avocatului ales, la recursul promovat în cauză (filele 13-14).
Avocat S. S. depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada asigurării asistenței juridice în instanță contestatoarei recurente (fila 15), precum și chitanța . nr.2460 din 23.10.2013 în cuantum de 97,00 lei și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferentă recursului promovat în cauză (fila 16).
Instanța ia act de achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului promovat în cauză, constată recursul regulat introdus și dispune anularea acestora, după care înmânează d-nei avocat S. S. un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimați pentru a i se da posibilitatea de a lua act de conținutul acesteia.
Avocat S. S. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar un extras din Legea nr.151/2011 privind executorii judecătorești, cu raportare la art.371 alin.1 Cod Procedură Civilă, privind cheltuielile de executare, stabilirea și întinderea acestora (filele 17-18), față de împrejurarea obligării contestatoarea la plata sumei de 2.000 lei plus TVA cu titlu de onorariul executor judecătoresc, care din punctul său de vedere este excesiv de mare.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri.
Avocat L. I. depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada reprezentării juridice în instanță a intimaților (fila 19), precizând apoi că este de acord cu admiterea probei cu înscrisurile depuse de avocat S. S..
Instanța în considerarea disp. art.305 Cod Procedură Civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătoarea recurentei contestatoare, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat S. S. pentru recurenta contestatoare solicită admiterea recursului formulat în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute de disp. art.304 pct.7 și 9 Cod Procedură Civilă, și art.3041 Cod Procedură Civilă.
Învederează instanței că, prioritară este chestiunea dacă se impune sau nu achitarea cheltuielilor de executare la care a fost obligată recurenta pentru o suprafață de teren, când din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că intimații sunt cei care dețin posesia acestei suprafețe de teren.
În ceea ce privește lotul nr.3 identic cu . trupul 1 pe care a fost obligată să îl predea intimaților acesta nici nu este în posesia recurentei fiind atribuit în lotul intimaților astfel după cum rezultă din planul de situație întocmit de expert Hopincă aflat la fila 27 dosar fond dar și așa cum s-a reținut la fila 37 ds. fond în sentința nr.2585/09.09.2003 a Judecătoriei Suceava.
La fila 38 dosar fond se află planul de situație întocmit de expert C. Radianov aferent construcțiilor, putându-se observa că la punctul 7 este trecut imobilul cu destinația coteț, care afecta într-o măsură nesemnificativă suprafața de 107 m.p. teren, construcție care ulterior a fost demolată potrivit somației întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare.
La fila 126 dosar există un contract de înstrăinare construcții din care se poate constata faptul că, cotețul, atribuit prin sentința care constituie titlu executoriu a fost înstrăinat în formă autentică prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager și întreținere autentificat din 02.06.2004, ulterior proprietarii D. E. și D. N. procedând la demolarea acestuia.
Cât privește bucătăria de vară, aceasta este amplasată pe . (nr. 3 din trupul de 3.300 mp „Acasă") și a fost dintotdeauna în posesia lui N. E., căsătorită cu N. D. a lui V. și M., în acest imobil locuind intimații cu mama lor (N. I. A. și N. D. V. fiind fiii lui N. E. și ai lui N. D.).
De altfel, la fila 61 dosar fond există un proces verbal prin care intimații arată că au deplina posesie asupra bucătăriei de vară, iar la filele 41-44 sunt depuse fotografii din care rezultă faptul că suprafața de teren este împrejmuită cu garduri, ceea ce prezumă faptul că recurenta nu mai era în posesia terenului.
Din 2003 până în prezent, situația nu s-a schimbat, intimații fiind în posesia bunurilor atribuite în lot (sau, dacă ne raportăm la expertizele administrate în dosarul de fond posesia o exercită mama intimaților, N. E., în contradictoriu cu care trebuiau întocmite actele de executare).
Prin urmare, reclamanta nu are posesia celor două parcele de teren și a bucătăriei de vară, încât nu poate să fie obligată silit să le predea creditorilor. Este adevărat că predarea posesiei este însăși finalitatea partajului, numai că atât timp cât intimații sunt în posesia bunurilor atribuite în lot apreciază că nelegal a fost somată la predarea bunurilor imobile care compun lotul acestora potrivit titlului executoriu și a fost notificată să achite și cheltuieli de executare pentru „efortul" executorului de a pune în posesie creditorii cu bunuri care deja sunt în posesia acestora.
Apreciază că se instituie în mod nelegal în sarcina recurentei plata unui onorariu aferentă unei puneri în posesie pentru o suprafață de teren care nu mai era în posesia acesteia, iar referitor la sumă, 2000 lei + TVA este excesivă și nejustificată, fapt dovedit prin înscrisul depus la termenul de astăzi, respectiv extrasul din Legea nr.151/2011 privind executorii judecătorești, cu raportare la art.371 alin.1 Cod Procedură Civilă, privind cheltuielile de executare, stabilirea și întinderea acestora.
La data de 09 august 2013 practic, executorul s-a limitat la baterea unor țăruși aliniamentul gardului care era deja edificat, efort fizic și de timp care nu justifică suma de 2.000 lei, echivalentul a circa trei salarii minime pe economia națională, salariul pe o lună fiind aferent unui număr de 160 de ore efectiv lucrate.
Legat de suma de 100 lei onorariu avocat, apărătoarea recurentei arată că, contrar celor reținute de instanța de fond, nici aceasta nu este datorată de clienta sa, atâta timp cât deși la fila 70 dosar este depusă o chitanță, nu s-a depus în copie și contractul de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat chitanța.
În consecință, nu există dovada încheierii unui contract de asistență juridică între intimați și un avocat, și chiar dacă ar exista, nu rezultă care a fost contribuția avocatului în procedura executării silite, în cursul executării silite toate demersurile executorului judecătoresc, care percepe un onorariu pentru activitatea sa.
În consecință, avocat S. S. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și pe fond, admiterea contestației cu consecința anulării actelor întocmite pe numele contestatoarei, cu cheltuieli de judecată din ambele faze procesuale, potrivit chitanței depuse la fila 20 dosar.
Avocat L. I. pentru intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.
Precizează că prin sentința civilă nr. 2585/09.09.2003 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a stabilit că terenul trebuie atribuit intimaților cu obligarea recurentei reclamante la predarea terenului în integralitatea lui.
Mai mult recurenta nu a plătit nici un fel de taxe pentru terenul în litigiu, iar referitor la construcția cu titlu de coteț, acesta trebuia demolată din anul 2002, odată cu pronunțarea sentinței de partaj succesoral.
Este real faptul că o perioadă de timp acel coteț-șopron a fost și magazie de lemne însă acesta era o construcție care a fost ridicată fără autorizație de construcție, care nu are fundație de beton, are o structură pe cadre de lemn cu închideri laterale de scândură, caracteristici tehnice specifice unei construcții provizorii cu durată limitată de funcționare și care trebuia ridicată la momentul în care instanța, prin sentința civilă nr. 37/2002, a hotărât predarea reciprocă a bunurilor.
Față de cuantumul cheltuielilor de executare la care s-a făcut referire, din punctul său de vedere acestea sunt pe deplin justificate în conformitate cu dispozițiile prev. de art.371 alin.2 Cod Procedură Civilă, acestea se pot valorifica pentru executarea silită pornită împotriva debitoarei.
În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată potrivit chitanței depuse la fila 22 dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL :
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 07.08.2012, formulată de contestatoarea N. M., în contradictoriu cu intimații N. I. și N. V., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună suspendarea executării silite inițiate la cererea creditorilor-intimați în dosar de executare nr. 286/E/2012 al B. C. M.G. Sarmis, până la soluționarea prezentei contestații; anularea actelor de executare silită întocmite în dosar de executare nr.286/E/2012 al B. C. M.G. Sarmis, constând în Somația din 18.07.2012 și Procesul - verbal din 18.07.2012; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 19.07.2012 i s-au comunicat Somația din 18.07.2012, întocmită în dosarul de executare nr.286/2012 și Procesul verbal din 18.07.2012, cu mențiunea „Titlu executoriu”.
Prin Somația din 18.07.2012 a fost notificată ca în termen de 5 zile de la primirea, afișarea, lăsarea sau înmânarea Sentinței nr. 2585/09.09.2003 a Judecătoriei Suceava și a Procesului-verbal de stabilire a onorariului și a cheltuielilor de executare silită nr. 286/E/2012 din 18.07.2012. în temeiul ari. 387 C.pr.civ., să execute de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu, în sensul de a preda lotul nr.3, identic cu . trupul 1, având o suprafață de 107 mp, trupul nr. III de la locul „V." cu o suprafață de 1.900 mp și bucătăria de vară, iar în termen de o zi să achite suma de 7.652,49 lei, reprezentând onorariu executor judecătoresc, cheltuieli de executare silită și taxe de timbru.
A mai precizat că prin S.C. nr. 2585/09.09.2003 (Dosar nr. 37/2002) a Judecătoriei Suceava s-a admis cererea având ca obiect partaj judiciar și ieșire din indiviziune formulată de subsemnata N. M. și de A. R. și D. E., în contradictoriu cu N. E., N. I. și N. V., intimaților din prezenta cauză atribuindu-li-se în indiviziune lotul nr.3, identic cu . trupul 1, având o suprafață de 107 mp, trupul nr. III de la locul „V." cu o suprafață de 1.900 mp și bucătăria de vară.
Sentința care constituie titlu executoriu a avut la baza o expertiză topo, întocmită de ing. Hopincă C., potrivit cu care: - trupul nr. I „Acasă" are o suprafață totală de 3.300 mp, fiind folosit de subsemnata N. M., cu excepția parcelei nr. 3 care este folosită de N. E.; -trupul nr. III „V.", de 1.900 mp, este folosit de N. E..
Cât privește bucătăria de vară, aceasta este amplasată pe . (nr. 3 din trupul de 3.300 mp „Acasă") și a fost dintotdeauna în posesia lui N. E., căsătorită cu N. D. a lui V. și M., în acest imobil locuind intimații cu mama lor (N. I. A. și N. D. V. fiind fiii lui N. E. și ai lui N. D.).
Din 2003 până în prezent, situația nu s-a schimbat, intimații fiind în posesia bunurilor atribuite în lot (sau, dacă ne raportăm la expertizele administrate în dosarul de fond posesia o exercită mama intimaților, N. E., în contradictoriu cu care trebuiau întocmite actele de executare).
Prin urmare, reclamanta nu are posesia celor două parcele de teren și a bucătăriei de vară, încât nu poate să fie obligată silit să le predea creditorilor. Este adevărat că predarea posesiei este însăși finalitatea partajului, numai că atât timp cât intimații sunt în posesia bunurilor atribuite în lot apreciază că nelegal a fost somată la predarea bunurilor imobile care compun lotul acestora potrivit titlului executoriu și a fost notificată să achite și cheltuieli de executare pentru „efortul" executorului de a pune în posesie creditorii cu bunuri care deja sunt în posesia acestora.
În acest context, cheltuielile justificate de executarea silită la plata cărora sunt îndatorată potrivit actelor de executare au fost nelegal instituite în sarcina reclamantei.
Prin Somația din 18.07.2012 a fost notificată să achite suma de 7.652,49 lei cu titlu de onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare silită în favoarea creditorilor.
Prin Procesul - verbal din 18.07.2012, întocmit în baza art. 371 ind. 7 alin. 3 C.pr.civ., care poartă mențiunea „Titlu executoriu", s-a stabilit că datorează suma de 7.652,49 lei. Onorariul executorului judecătoresc, în cuantum de 7.440 lei, nu se justifică, raportat la faptul că nu are posesia celor trei imobile pe care a fost notificată a le preda creditorilor, care au deja posesia acestor bunuri și care au urmărit cu concursul executorului judecătoresc a o îndatora fără nici un temei.
Celelalte cheltuieli de executare sunt stabilite la limita superioară, ca și cum ar oglindi un grad de complexitate ridicat al executării, dar care este neconfirmat de realitate, din moment ce creditorii au posesia bunurilor atribuite în lot.
Legat de cererea de suspendare, apreciază că față de modalitatea în care au fost emise cele două acte de executare și de viciile de fond, sunt date argumente juridice aparent valabile invocate în legătură cu nelegalitatea actelor de executare, situație de natură a o prejudicia în mod vădit, deoarece este expusă executării silite privind un debit care realmente nu este nedatorat.
În dovedire, contestatoarea a depus în copie înscrisuri.
La data de 04 decembrie 2013, contestatoarea a depus la dosar completări la acțiune prin care a solicitat și anularea Somației 286/E/2012 din 16.08.2012 și a Procesului-verbal din 16.08.2012, acte de executare care i-au fost comunicate la data de 23.08.2012.
Astfel, prin noua somație a fost notificată a achita cu titlu de onorariu executor judecătoresc, cheltuieli de executare silită și taxe de timbru suma de 3.092,49 lei, al cărei mod de stabilire rezultă din procesul-verbal din 16.08.201, întocmit potrivit art. 371 ind. 7 C.pr.civ.
Potrivit actelor de executare sus-menționate aceste cheltuieli sunt aferente predării lotului nr.3, identic cu . trupul 1, având o suprafață de 107 mp conform titlului executoriu reprezentat de S.C. nr. 2585/09.09.2003 a Judecătoriei Suceava.
Cheltuielile inițial stabilite, de 7.652,49 lei, au fost „diminuate" de executorul judecătoresc la debitul de 3.092,39 lei, ulterior întocmirii Procesului-verbal de predare bunuri imobile din 09.08.2012, aceste cheltuieli nefiind, însă, datorate.
Contestatoarea a arătat că, așa cum a precizat și în contestația inițial dedusă judecății, toate bunurile atribuite în lotul creditorilor se aflau în posesia acestora la dala formării dosarului de executare, privitor la terenul de 107 mp afectat de construcția bucătărie de vară în care locuiesc intimații executorul bătând țărușii pe aliniamentul gardului care era deja edificat.
Faptul că intimații aveau posesia bunurilor „predate" de executor a fost adus la cunoștința acestuia din urmă la data de 26.07.2012, printr-o cerere pe care a adresat-o în acest scop. Pe acest teren de 107 mp era amplasat un coteț pe care nu-l mai folosește din iulie 2002, când a fost atenționată de DSP Suceava să dezafecteze adăpostul pentru animale (să-i modific destinația) în urma unei reclamații a numitei N. E.. S-a conformat acestei măsuri, iar după ce a primit somație de la executor în dosarul de executare 286/E/2012 a demolat cotețul. Această anexă este identică cu construcția 7 în planul anexat și afecta într-o măsură extrem de mică suprafața de 107 mp.
Atâta timp cât intimații sunt în posesia bunurilor atribuite în lot apreciază că nelegal a fost notificată să achite cheltuieli de executare aferente „predării" unor bunuri aflate deja în posesia acestora.
În acest context, cheltuielile justificate de executarea silită la plata cărora sunt îndatorată potrivit ultimelor actele de executare contestate au fost nelegal instituite în sarcina subsemnatei.
În drept a invocat disp. art.399 și urm. C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ art. 132 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.
Intimații legal citați, s-au prezentat în instanță prin apărător ales și au depus la dosar întâmpinare(filele 82-83), prin care au solicitat respingerea contestației ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că, prin contestația formulată se solicită anularea actelor de executare, somație și proces-verbal emise la data de 18.07.2012 motivându-se că . trupul 1 cu o suprafață de 107 mp a fost dintotdeauna în posesia intimaților, nejustificându-se astfel executarea silită. Intimații consideră că din actele de executare îndeplinite până la punerea intimaților în posesie, se verifică îndeplinirea prevederilor art. 371 alin 2 pentru a legitima executarea silită împotriva debitoarei-contestatoare, iar cheltuielile de executare la plata cărora a fost îndatorată au fost legal instituite în sarcina acesteia.
Raportat la susținerile contestatoarei arată că potrivit sentinței 2585/09.09.2003 s-a soluționat cererea de partaj prin care li s-a atribuit, printre altele, suprafața de 107 mp, parcelă pe care se află construcția „bucătărie de vară”. Pe suprafața de teren ce li se cuvenea, contestatoarea N. M. și-a ridicat un coteț pentru porci, o magazie pentru depozitat lemne și un coteț pentru găini.
Aceste construcții au fost exploatate potrivit destinației dată de contestatoare, începând cu data pronunțării sentinței sus arătate (2003) și până la momentul comunicării somației (2012), în mod efectiv și continuu de către debitoarea obligației de predare a imobilului.
Având în vedere actele de folosință abuzivă exercitate de-a lungul celor 9 ani și refuzul debitoarei de a preda de bună voie suprafața de teren, au fost nevoiți să opteze pentru forma executării silite în vederea obținerii posesiei asupra terenului (art. 371 alin. 2 C.pr.civ.) sens în care, prin somația din data de 18.07.2012 i s-a pus în vedere să lase în posesie și folosință terenul.
Urmare acestui demers contestatoarea a trecut la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul nostru, aspect constatat ulterior prin procesul-verbal de predare a bunului imobil încheiat la data de 12.09.2012 în care se consemnează că debitoarea a eliberat terenul de 107 mp ridicându-și construcțiile edificate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 27.11.2012, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare.
La solicitarea intimaților instanța a încuviințat proba cu interogatoriul contestatoarei, răspunsurile acesteia fiind consemnate la filele 127-128 dosar.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Prin sentința civilă nr. 2686 din data de 16 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ , s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea N. M., în contradictoriu cu intimații N. I. și N. V. toți domiciliați în com. Bosanci, ., jud. Suceava, ca neîntemeiată.
Contestatoarea a fost obligată la plata către intimați a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2585 din 09.09.2003 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 37/2002, rămasă definitivă și irevocabilă (filele 34 -37), a fost soluționat partajul succesoral după defunctul N. V., a fost atribuit pârâților N. I. A. și N. V., în indiviziune, lotul nr. 3, identic cu . trupul nr. 1, având o suprafață de 107 mp, hașurat în portocaliu și trupul nr. III de la locul V. cu o suprafață de 1900 mp și hașurat tot în portocaliu, precum și bucătăria de vară și au fost obligate părțile să-și predea reciproc bunurile, astfel cum au fost atribuite.
La solicitarea intimaților, în baza sentinței menționate, a fost demarată executarea silită față de contestatoarea N. M., în cadrul dosarului nr. 286/E/2012 al B.I.E.J. C. M.G. Sarmis fiind emise, pe data de 18.07.2012, somația și procesul verbal prin care s-au stabilit cheltuielile de executare(filele 30-31 dosar).
Ulterior, având în vedere că, astfel cum reiese și din înscrisurile de la dosar, intimata nu avea în posesie imobilele: trupul nr. III de la locul V. cu o suprafață de 1900 mp, precum și bucătăria de vară, pe data de 16.08.2012 s-au emis de către executorul judecătoresc o nouă somație și s-a întocmit un nou proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, raportat la această situație de fapt (fila 74). Având în vedere că însuși executorul judecătoresc a desființat efectele somației și procesului verbal din data de 18.07.2012 referitoare la predarea de către debitoare a trupului nr. III de la locul V. cu o suprafață de 1900 mp, precum și a bucătăriei de vară, emițând pe data de 16.08.2012 o nouă somație și un nou proces verbal, care corespund situației reale, nu se impune anularea de către instanță a actelor de executare din data de 18.07.2012, o astfel de solicitare a contestatoarei rămânând fără obiect.
Din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 09.08.2012 (fila 77 dosar) reiese că în ziua respectivă, în prezența inginerului topo M. V., a fost predată creditorilor, intimați în prezenta cauză, suprafața de 107 mp teren conform titlului executoriu, suprafața fiind înțărușată cu un număr de patru țăruși de lemn. S-a arătat că, urmare a demersurilor executorului, debitoarea și-a ridicat construcția edificată pe această suprafață de teren, constând în coteț de porci și găini.
Instanța de fond a constatat că prin sentința civilă nr. 2585 din 09.09.2003 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 37/2002 au fost obligate părțile să-și predea reciproc bunurile, astfel cum au fost atribuite. Această obligație presupunea, având în vedere că debitoarea contestatoare avea un coteț de porci și găini pe suprafața de teren de 107 mp ce trebuia predată intimaților, ca aceasta să ridice cotețul de pe terenul proprietatea intimaților. Faptul că, ulterior rămânerii irevocabile a sentinței menționate, contestatoarea a înstrăinat, cu clauză de uzufruct viager(fila 126), acest coteț, nu o exonerează de obligația stabilită prin titlul executoriu, cu atât mai mult cu cât, în urma demersurilor executorului judecătoresc a fost ridicată respectiva construcție de pe terenul intimaților. Nu are relevanță în ce măsură ocupa cotețul de porci și găini suprafața de teren de 107 mp, ci faptul că debitoarea contestatoare, neridicându-l de pe terenul intimaților, nu-și îndeplinea obligația stabilită în titlul executoriu, împiedicându-i pe aceștia să intre în posesia efectivă a imobilului atribuit.
Astfel, se justifică executarea silită demarată împotriva sa, precum și cuantumul cheltuielilor de executare stabilite în cadrul dosarului 286/E/2012 al B.I.E.J. C. M.G. Sarmis.
Instanța constată că, potrivit Ordinului Nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, onorariul maximal pentru executări directe –(puneri în posesie) pentru debitori persoane fizice este de 2200 de lei, iar onorariul stabilit de executor pentru predarea bunului a fost de 2000 lei, la care s-a adăugat TVA, ajungându-se la cuantumul de 2480 lei.
Instanța consideră neîntemeiate susținerile contestatoarei privind cuantumul mare al cheltuielilor de executare, acestea încadrându-se în limitele prevăzute de dispozițiile legale incidente și fiind justificate de activitatea efectuată pentru realizarea executării silite, având în vedere contextul conflictual și refuzul constant al contestatoarei de a-și îndeplini obligațiile derivând din titlul executoriu, timp de 8 ani de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2585 din 09.09.2003 pronunțată de Judecătoria Suceava, astfel cum reiese din probatoriul administrat.
În ceea ce privește onorariul avocatului ce a formulat în numele intimaților cererea de executare silită, este de notorietate faptul că suma de 100 lei reprezintă un onorariu minimal pentru avocați, iar demersurile făcute pentru demararea executării silite, prin acordarea de consultanță juridică, formularea și depunerea cererii de executarea silită justifică plata sumei de 100 lei, achitată de intimați doamnei avocat C. O. P., conform înscrisurilor de la filele 65 și 70 dosar.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că, față de dispozițiile art. 399 alin. 2 C.p.c., nu se impune anularea actelor de executare contestate, instanța va respinge contestația ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C.p.c., față de soluția dată în cauză, instanța va obliga contestatoarea la plata către intimați a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat, conform chitanței depuse la fila 131 dosar).
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta N. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de artr.304 pct.7 și 9 Cod Procedură Civilă, și art.3041 Cod Procedură Civilă, solicitând admiterea contestației la executare, așa cum a fost completată la termenul din 04.12.2012 și de a anula actele de executare silită întocmite în Dosar de executare nr. 286/E/2012 al B. C. M.G. Sarmis, constând în Somația din 18.07.2012 și Procesul - verbal din 18.07.2012, Somația 286/E/2012 din 16.08.2012 și procesul verbal din 16.08.2012.
Cu cheltuieli de judecată din ambele instanțe (taxă de timbru, timbre judiciare și onorariu avocat).
Recurenta reclamantă a arătat că instanța de fond i-a respins contestația cu motivarea că predarea, de către aceasta către intimați a terenului de 107 mp implica și ridicarea cotețului, obligație neîndeplinită; că a împiedicat intimații în acest context să intre în posesia efectivă a imobilului atribuit, teren de 107 mp, neavând nici o relevanță în ce măsură respectivul coteț afecta suprafața în litigiu; că onorariul executorului se justifică având în vedere activitatea efectuată pentru realizarea executării silite și refuzul său constant de a-și îndeplini obligațiile derivate din titlul executoriu, timp de 8 ani de zile; că onorariul avocatului de 100 lei reprezintă un onorariu minimal justificat de demersurile făcute pentru demararea executării silite, prin acordarea de consultanță juridică, formularea și depunerea cererii de executare silită.
Soluția instanței de fond este nelegală, prin prisma motivării hotărârii cu argumente străine de natura apărărilor invocate în cauză, prin prisma faptului că prima instanță nu a răspuns la critici decisive invocate de mine în legătură cu nelegalitatea actelor de executare, dar și în raport de împrejurarea că au fost greșit aplicate dispozițiile legale care reglementează executarea silită directă imobiliară, prin prisma obiectului executării.
Astfel, la data de 19.07.2012 recurentei i s-au comunicat Somația din 18.07.2012, întocmită în Dosarul de executare nr. 286/2012 și Procesul-verbal din 18.07.2012, cu mențiunea „Titlu executoriu".
Prin Somația din 18.07.2012 aceasta a fost notificată ca în termen de 5 zile de la primirea, afișarea, lăsarea sau înmânarea Sentinței nr. 2585/09.09.2003 a Judecătoriei Suceava și a Procesului-verbal de stabilire a onorariului și a cheltuielilor de executare silită nr. 286/E/2012 din 18.07.2012, în temeiul art. 387 C.pr.civ., să execute de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu, în sensul de a preda lotul nr. 3, identic cu . trupul 1, având o suprafață de 107 mp, trupul nr. III de la locul „V." cu o suprafață de 1.900 mp și bucătăria de vară, iar în termen de o zi să achit suma de 7.652,49 lei, reprezentând onorariu executor judecătoresc, cheltuieli de executare silită și taxe de timbru. Bucătăria de vară este amplasată pe terenul de 107 mp.
Prin Procesul - verbal din 18.07.2012, întocmit în baza art. 371 ind. 7 alin. 3 C.pr.civ., care poartă mențiunea „Titlu executoriu", s-a stabilit că aceasta datorează suma de 7.652,49 lei, compusă printre altele, din 7.440 lei onorariu executor judecătoresc pentru predarea bunurilor imobile (3 ori 2.000 lei plus TVA) și 100 lei onorariu avocat.
Prin Somația întocmită la data de 16.08.2012 reclamanta a fost notificată a achita cu titlu de onorariu executor judecătoresc, cheltuieli de executare silită și taxe de timbru, suma de 3.092,49 lei, al cărei mod de stabilire rezultă din Procesul-verbal din 16.08.2012 întocmit potrivit art. 371 ind. 7 C.pr.civ.
Potrivit actelor de executare sus-menționate, aceste cheltuieli sunt aferente pre4ării lotului nr. 3, identic cu . trupul 1, având o suprafață de 107 mp conform titlului executoriu reprezentat de S.C. nr. 2585/09.09.2003 a Judecătoriei Suceava.
Cheltuielile inițial stabilite îți sarcina reclamantei de 7.652,49 lei, au fost,
prin urmare, „diminuate" de executorul judecătoresc la debitul de 3.092,39 lei (urmare a cererii ei adresate la, 26.07.2012 executorului judecătoresc, în care îi aducea la cunoștință că intimații au posesia tuturor bunurilor atribuite în lot), ulterior întocmirii Procesului verbal de predare bunuri imobile din 09.08.2012, aceste cheltuieli nefiind, însă, datorate.
Titlul executoriu este reprezentat de S.C. nr. 2585/09.09.2003 (Dosar nr. 37/2002) a Judecătoriei Suceava, prin care s-a admis cererea având ca obiect partaj judiciar și ieșire din indiviziune formulată de N. M. și de A. R. și D. E., în contradictoriu cu N. E., N. I. și N. V., intimaților atribuindu-li-se în indiviziune lotul nr. 3, identic cu . trupul 1, având o suprafață de 107 m.p., trupul nr. III de la locul „V." cu o suprafață de 1.900 mp și o bucătărie de vară.
Sentința care constituie titlu executoriu a avut la bază o expertiză topo, întocmită de ing. Hopincă C., potrivit cu care: trupul nr. I „Acasă" are o suprafață totală de 3.300 mp, fiind folosit de subsemnata N. M., cu excepția parcelei nr. 3 (de 107 mp) care este folosită de N. E..
Acest teren de 107, mp s-a atribuit în lotul creditorilor grevat de sarcina preexistenței unei construcții (coteț) care i s-a atribuit ei în lot și privitor la care a fost obligată la demolare prin sentința care constituie titlu executoriu:
Dreptul recunoscut prin titlul executoriu vizează doar predarea terenului de 107 m.p., nu și ridicarea construcției coteț atribuit în lotul său.
Acest coteț este identic cu construcția 7 din planul de situație depus la dosarul cauzei în fața instanței de fond și afecta într-o măsură nesemnificativă suprafeței de 107 m.p.
Acest coteț, atribuit prin sentința care constituie titlu executoriu, a fost înstrăinat în formă autentică prin contract de vânzare cumpărare cu clauză de uzufruct viager și întreținere sub nr. 2250/02.06.2004.
La data încheierii contractului autentic și la data formulării cererii de executare silită nu mai folosea acest coteț. Implicit, nu avea nici posesia terenului amplasat sub această construcție. Aceasta, pentru că în luna iulie 2002 reclamanta a fost atenționată de DSP Suceava să dezafecteze adăpostul pentru animale (să-i modifice destinația) în urma unei reclamații a numitei N. E..
Reclamanta arată că s-a conformat acestei măsuri, iar după ce a primit somație de la executor în dosarul de executare 286/E/2012 s-a demolat cotețul de câtre proprietarii săi - D. E. și D. N..
Nici una din aceste apărări care dovedesc temeinicia acestor susțineri nu sunt analizate de prima instanță, care, de o superficialitate nedemnă de un act de justiție (întărită și de consemnarea că în cauză s-ar fi administrat proba cu interogatoriul ei, deși interogatoriul a fost solicitat de ea și viza întrebări adresate intimaților), respinge în final contestația la executare.
Trupul nr.III „V.” de 1.900 mp, este folosit de N. E..
Cât privește bucătăria de vară, aceasta este amplasată pe . (nr. 3 din trupul de 3.300 m.p. „Acasă" și a fost dintotdeauna în posesia lui N. E., căsătorită cu N. D. a lui V. și M., în acest imobil locuind intimații cu mama lor (N. I. A. și N. D. V. fiind fiii lui N. E. și ai lui N. D.).
Din 2003 și până în prezent, situația nu s-a schimbat, intimații fiind în posesia bunurilor atribuite în lot (sau, dacă ne raportăm la expertizele administrate în dosarul de fond, posesia o exercită mama intimaților, N. E., în contradictoriu cu care trebuiau întocmite actele de executare).
În acest context, cum poate instanța de fond să rețină că nu și-a îndeplinit timp de peste 8 ani de zile obligațiile instituite în sarcina sa, odată ce cotețul i-a fost ei atribuit în lot în deplină proprietate, printr-o hotărâre opozabilă intimaților, care îi obliga la predarea posesiei acestei construcții către ea, terenul de 107 m.p. este afectat de bucătăria de vară,
imobil folosit dintotdeauna de intimați si mama lor, aspect reținut și de executorul judecătoresc, de vreme ce nu i-a mai impus la plată onorariul inițial stabilit, aferent predării acestui imobil, iar terenul liber de construcții era folosit la data formulării cererii de executare silită tot de intimați și mama lor, acesta fiind împrejmuit și delimitat, astfel, de restul terenului situat la locul litigiului, care măsoară în total 3.300 mp?
Nu este acesta un abuz îngăduit de instanța de fond, în sensul că, deși intimații aveau posesia bunurilor atribuite în lot, au pretins predarea acestor bunuri prin intermediul executorului judecătoresc, pentru a provoca intenționat cheltuieli cu onorariul executoriului, care să-i fie impuse artificial la plată, cheltuieli care, în contextul celor arătate, nu sunt datorate de ea.
Atâta timp cât intimații sunt în posesia bunurilor atribuite în lot, inclusiv a suprafeței de 107 mp care le-a fost „predată” prin baterea a trei țăruși pe extremitățile gardului care împrejmuiește terenul (existența acestui gard prezumând că au posesia terenului de 107 mp), cât timp la data pronunțării titlului executoriu terenul de 107 mp era grevat de sarcina preexistentei unei construcții care i s-a atribuit în lot și care a fost vândută în anul 2004, cât timp din 2002 nu mai folosesc acel coteț, care afecta într-o măsură nesemnificativă terenul de 107 mp și cât timp cotețul a fost demolat, apreciază că nelegal a fost notificată să achite cheltuieli de executare aferente „predării” unui bun aflat deja în posesia intimaților.
Așa fiind, cheltuielile justificate de executarea silită,, la plata cărora este îndatorată potrivit actelor de executare contestate, au fost, nelegal instituite de executor (și menținute, de instanța de fond în sarcina sa.
Privitor la cheltuielile de executare constând în onorariu executor și cheltuieli accesorii formulării dosarului de executare, reiterează apărările invocate în fața instanței de fond, ignorate cu desăvârșite.
Art. 39 din Legea nr. 188/2000 stabilește că executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.
Potrivit art. 55 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.
Iar potrivit Ordinului nr. 2550/2006, sunt reglementate în ceea ce privește executarea ce are ca obiect punerea în posesie, predări de bunuri, un onorariu minim de 60 lei și un onorariu maxim de 2.200 lei pentru fiecare debitor persoană fizică.
Funcție de aceste criterii evidențiate prin acte normative care reglementează stabilirea onorariilor executorilor judecătorești, a solicitat a se constata că, în speță, onorariul executorului judecătoresc de 2.000 lei plus TVA este excesiv de ridicat și, implicit nejustificat, încălcând criteriile legale de stabilire, iar celelalte cheltuieli de executare sunt stabilite la limita superioară, ca și cum ar oglindi un grad de complexitate ridicat al executării, dar care este neconfirmat de realitate.
Chiar dacă s-ar admite că acest cuantum al onorariului ar avea bază legală, oricum se impunea cenzurarea acestuia pe aceleași considerente ca cele expuse anterior, legate de necesitatea asigurării unei proporționalități între complexitatea executării silite și contravaloarea serviciului prestat de executorul judecătoresc.
Practic, efortul executorului s-a limitat la baterea unor țăruși aliniamentul gardului care era deja edificat, efort fizic și de timp care nu justifică suma de 2.000 lei, echivalentul a circa trei salarii minime pe economia națională, salariul pe o lună fiind aferent unui număr de 160 de ore efectiv lucrate.
Legat de suma de 100 lei onorariu avocat, contrar celor reținute de instanța de fond, nici aceasta nu este datorată.
Potrivit art. 274 alin. 3 Cpr.civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin aplicarea acestui text legal nu se intervine în contractul de asistență juridică încheiat între parte și avocat, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care câștigă procesul trebuie suportat de partea care a căzut în pretenții.
În speță, nu există dovada încheierii unui contract de asistență juridică între intimați și un avocat și, chiar dacă ar exista, nu rezultă care a fost contribuția avocatului în procedura executării silite, în cursul executării silite toate demersurile executorului judecătoresc, care percepe un onorariu pentru activitatea sa.
Așa fiind, recurenta a solicitat admiterea recursului și, pe fond, admiterea contestației, iar în temeiul art. 242 al. 2 Cpr.civ., a solicitat judecata și în lipsă.
Intimații N. I. și N. V. au formulat întâmpinare la recursul declarat de N. M. împotriva sentinței civile nr. 2686/16.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava și au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată prin sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
Prima instanță, în mod corect a respins cererea recurentei de anulare a actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 286/E/2012 al B. C. Sarmis, având în vedere că prin Sentința civilă nr.2585/09.09.2003 pronunțată în dosarul nr.37/2002 al Judecătoriei Suceava s-a stabilit ca terenul în suprafață de 107 mp să fie atribuit creditorilor-intimați N. I. și N. V., cu obligarea debitoarei-recurente N. M. de a preda posesia terenului în integralitatea lui și fără a se fi constituit vreun drept real imobiliar în favoarea debitoarei obligației de predare a imobilului.
Așadar, încă din 2003 contestatoarea-recurentă a fost obligată să predea terenul intimatei, aceasta din urmă intrând în posesia integrală abia la data de 09.08.2012, perioadă în care debitoarea a ocupat parte din suprafața de 107 mp, astfel că executarea silită a fost pe deplin justificată și necesară, fiind determinată în mod obiectiv de nepredarea de bună voie a terenului de către contestatoare.
Argumentul potrivit căruia terenul de 107 mp ar fi grevat de sarcina preexistentei unei construcții care ar genera un drept de superficie în favoarea recurentei, ce ar fi îndreptățit-o să folosească în mod legal, timp de 8 ani, parte din terenul atribuit intimaților nu poate fi reținut.
Atribuirea către contestatoare a cotețului nu a fost de natură să conducă la recunoașterea unui drept de superficie asupra terenului, deoarece acesta este un drept real imobiliar ce poate fi constituit doar prin uzucapiune, convenție, testament sau se poate naște direct din lege.
Ingerința contestatoarei-recurente, ce a luat naștere dintr-o simplă situație de fapt care nu a fost urmărită de cele două părți și nu se încadrează în nici una din cauzele legale care pot duce la nașterea dreptului de superficie, ar aduce în mod flagrant o atingere dreptului meu de proprietate iară ca aceasta să aibă vreun temei juridic.
Pretenția recurentei de existență a unui așa-zis drept de superficie asupra părții din terenul atribuit lor depinde și de caracterul definitiv sau provizoriu al construcției ce grevează terenul. Este evidentă nelegalitatea dreptului pretins de recurentă, deoarece nu a plătit taxele aferente folosirii terenului pe care îl ocupa cu cotețul ce a fost ridicat fără autorizație de construcție nu are fundație de beton, are o structură pe cadre de lemn cu închideri laterale de scândură, caracteristici tehnice specifice unei construcții provizorii cu durată limitată de funcționare și care trebuia ridicată la momentul în care instanța, prin sentința civilă nr. 37/2002, a hotărât predarea reciprocă a bunurilor.
Toate aceste argumente sunt în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât dacă pe acest teren de 107 mp, contrar voinței proprietarului s-ar constata existența vreunui drept de superficie, acest fapt ar constitui în mod evident o imixtiune în sensul primului aliniat al art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind clar o lipsire de proprietate pentru simplul motiv că s-ar constata în favoarea recurentei un drept de folosință pe durata existentei unui coteț ce are caracter nedefinitiv.
Pe de altă parte, datorită unui coteț inutil, ilegal, provizoriu și în paragină, aspecte ce pot fi deduse din reacția Direcției de Sănătate Publică Suceava care a dispus încă din luna iulie a anului 2002 dezafectarea lui deoarece destinația dată de recurentă punea în pericol sănătatea persoanelor ce locuiau pe proprietățile riverane, nu se poate ignora exercitarea deplină a dreptului de proprietate asupra terenului de 107 mp.
Având în vedere că se verifică îndeplinirea prevederilor art. 3711 alin 2 pentru a legitima executarea silită împotriva debitoarei-contestatoare, au solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile nr._ .
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Recurenta contestatoare N. M. a criticat sentința arătând că a fost motivată cu argumente străine de natura apărărilor formulate de ea, că prima instanță nu a răspuns la critici decisive invocate în legătură cu nelegalitatea actelor de executare, invocând însă, și faptul că au fost greșit aplicate dispozițiile legale care reglementează executarea directă imobiliară.
Astfel, susține recurenta, că a fost somată la predarea lotului 3, identic cu . trupul 1, cu o suprafață de 107 mp, trupul III de la locul „V.”, cu o suprafață de 1900 mp și bucătăria de vară ce este amplasată pe terenul de 107 mp, iar prin procesul verbal întocmit la aceeași dată de 18 iulie 2013, ca și somația criticată, a fost stabilită suma de 7440 lei onorariu executor judecătoresc pentru predarea bunurilor imobile.
Este de observat că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 2585/9 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 37/2002, în considerarea căreia intimații din prezenta cauză au primit în indiviziune, lotul 3, identic cu . 1, cu o suprafață de 107 mp, o valoare de 321.000 lei de la acea vreme și trupul III de la locul „V.”, cu suprafața de 1900 mp, în valoare de 3.800.000 lei de la acea vreme, precum și bucătăria de vară, părțile din acel litigiu, respectiv, printre altele fiind și recurenta din prezenta cauză, N. M., fiind obligate să-și predea reciproc bunurile astfel cum au fost atribuite.
Ansamblul probator administrat în cauză nu relevă că posesia acestor imobile este exercitată dintotdeauna de către intimați sau de către mama acestora, și nici că ar fi fost predată această posesie, astfel cum încearcă să susțină recurenta contestatoare.
Dacă lucrurile ar fi stat în sensul susținut de către recurentă, în primul rând nu s-ar mai fi justificat demararea executării silite, pe de o parte; pe de altă parte, chiar în ipoteza demarării acestei proceduri, odată cu deplasarea executorului la fața locului, acesta ar fi consemnat în procesul verbal că imobilele sunt stăpânite de către intimații creditori, și că executarea astfel, ar fi rămas fără obiect.
Însă, cu prilejul deplasării în teren, executorul a constatat o cu totul altă situație, căci acesta a fost nevoit să procedeze la identificarea, măsurarea și înțărușarea suprafeței de 107 mp teren descrisă în titlul executoriu, cu ajutorul ing. M. și în prezența creditorului N. V. – fila 63 dosar fond.
Mai reține tribunalul, că principiul este cel al executării de bună voie a obligațiilor ce incumbă debitorilor; ori, în speța de față, contestatoarea recurentă, prin manoperele utilizate a încercat să întârzie cât mai mult această etapă a finalizării litigiului, prin încheierea unui contract de vânzare – cumpărare cu clauză de uzufruct viager și întreținere, cu altă parte din același litigiu, respectiv cu D. M., în cuprinsul acestui act fiind menționat că, printre alte imobile astfel înstrăinate, recurenta contestatoare a înstrăinat și cotețul formând obiectul executării contestate.
Din această perspectivă, prima instanță corect a reținut că vânzarea ulterioară a cotețului nu o exonerează pe debitoarea contestatoare recurentă, de obligația din titlul executoriu, și că, prin faptul că nu a procedat la demolarea acestuia, în realitate, i-a împiedicat pe creditori să intre în posesia efectivă a terenului.
De asemenea, din interogatoriul luat intimaților, rezultă fără echivoc, că această construcție a fost demolată de către N. M. de-abea după primirea somației emisă de executorul judecătoresc.
Este real că, în procesul verbal contestat se consemnează că N. V. a renunțat la predarea suprafeței de 1900 mp teren și a bucătăriei de vară, întrucât a intrat deja în posesia bunurilor imobile, însă cu privire la suprafața de 107 mp teren, a fost nevoie de aceste acte de executare silită.
Acesta este motivul pentru care executorul judecătoresc a emis o nouă somație și un nou proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, la data de 16 august 2012 și astfel, a procedat la diminuarea cheltuielilor de executare, de la suma de 7652,49 lei la suma de 3092,49 lei.
Cuantumul onorariului astfel redus a avut în vedere prevederile art. 37 alin. 1 din Legea 188/2000, Ordinul ministrului justiției nr. 2550/2006 și anexa 1 la Statutul UNEJ, acte normative care stabilesc onorariile minimale și maximale ale fiecărei operațiuni de executare.
Din analiza documentelor existente la dosarul de executare silită, respectiv chitanțe și bonuri fiscale, tribunalul constată că aceste onorarii au fost respectate, deoarece pentru punerea în posesie este stabilit un onorariu de 2200 lei, executorul percepând 2000 lei, la care se adaugă TVA, de 480lei, aspect menționat de altfel, în sentință.
Prin urmare, criticile referitoare la faptul că onorariul executorului este prea mare, nu sunt susținute, instanța de fond apreciind în mod just asupra acestora, prin raportare atât la normele în vigoare, cât și prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei, constând în refuzul constant al debitoarei de a-și îndeplini obligațiile cuprinse în titlul executoriu emis în urmă cu mai bine de 8 ani.
De asemenea, nici criticile referitoare la onorariul avocatului angajat pentru demararea executării silite nu sunt susținute; acest onorariu este minim, și a fost justificat prin consultația juridică acordată, prin redactarea cererii de executare silită, studierea legislației în domeniu.
Astfel, tribunalul conchide că judecătorul fondului corect a reținut că însuși executorul judecătoresc a desființat efectele somației și a procesului verbal din 18 iulie 2012 privind predarea de către contestatoarea recurentă, a imobilelor menționate mai sus și a procedat la emiterea somației și a procesului verbal din 16 august 2012, care consemnează situația reală de la fața locului; că se justifică executarea silită începută împotriva sa, atâta timp cât comportamentul procesual al acestei debitoare este de natură să demonstreze că a încercat zădărnicirea executării silite prin orice mijloc.
Din analiza argumentelor menționate în hotărâre, tribunalul constată că acestea nu sunt străine de natura apărărilor formulate de contestatoarea recurentă, căci prin contestația la executare tocmai se critică cuantumul cheltuielilor executării și faptul că nu era necesară executarea silită.
Ori, motivele expuse de prima instanță argumentează fiecare critică adusă de contestatoare actelor de executare silită, cu trimitere la textele de lege ce guvernează materia executării silite, respectiv prin raportare la prevederile art. 399 Cod procedură civilă, precum și la Legea 188/2000, Ordinul ministrului justiției nr. 2550/2006 și anexa 1 la Statutul UNEJ, acte normative care stabilesc onorariile minimale și maximale ale executorilor judecătorești.
Față de cele ce preced, tribunalul constată că sentința primei instanțe este rezultatul unei juste aplicări a legii, a unei corecte interpretări a probelor administrate în cauză, și cum motivele de recurs invocate nu au fost dovedite, instanța de control judiciar, în considerarea art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere prevederile art. 316 Cod procedură civilă raportat la art. 298 și art. 274 Cod procedură civilă, va Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamanta N. M., domiciliată în comuna Bosanci, ., județul Suceava împotriva sentinței civile nr.2686 din data de 16 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. _ în contradictoriu cu intimații N. I. și N. V., ambii domiciliați în comuna Bosanci, ., județul Suceava, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 OCTOMBRIE 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. F. C. M. F. L.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. G.F.F.
Jud. fond. A. C.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./08.11.2013.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 647/2013. Tribunalul SUCEAVA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1955/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
