Declararea judecătorească a morţii. Decizia nr. 409/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 409/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 2094/285/2012*
Dosar nr._ declararea judecătorească a morții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 409
Ședința publică de la 29 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. G.
JUDECĂTOR: L. A.
GREFIER: D. E. M.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta C. A. împotriva sentinței civile nr. 3529 din 25.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, intimat pârât fiind C. D..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 29 octombrie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2012, pe rolul Judecătoriei Rădăuți, reclamanta C. A., în contradictoriu cu pârâtul C. D., a solicitat instanței să dispună declararea morții prezumate a majorului C. D., fiul lui C. D. și C. P., născut la data de 30.08.1960, în localitatea H. de Sus, județul Suceava, domiciliat în ., nr. 1293A, județul Suceava, înscrierea hotărârii în registrul de stare civila si eliberarea certificatului de deces de către Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Comunei H. de Sus.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul C. D. este tatăl său, fiind născut la data de 30.08.1960, având ultimul domiciliu în ., nr.l293 A, Jud. Suceava.
Dispariția acestuia a fost semnalată la data de 16.02.2009 de către C. I., bunica sa.
Din adresa nr._ din 23.02.2012 emisă de Secția de Poliție Rurală nr.3 M., rezultă că în cauză s-au efectuat cercetări specifice, în vederea identificării persoanei dispărute, iar cercetările privind căutarea și identificarea dispărutului sunt continuate de lucrătorii Secției de Poliție nr.3 M..
Având în vedere că de la dispariția persoanei susmenționate au trecut 3 ani de zile, timp în care nu au fost aflate alte date despre tatăl său din care să rezulte că acesta ar mai fi în viață, a fost nevoită să formuleze prezenta cerere.
În drept s-au invocat dispozițiile art.49 și urm. Cod civil, art.36 - 40 din Decretul nr.31/1954, raportat la art.230 lit.o din Legea nr.71/2011.
În vederea soluționării cauzei, s-au depus înscrisuri și s-au solicitat relații de la Secția de Poliție Rurală nr.3 M..
Prin sentința civilă nr. 3529 din 25.09.2012, Judecătoria Rădăuți a respins cererea formulată de reclamanta C. A..
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Din dosarul instrumentat de Secția de Poliție Rurală nr.3 M., rezultă că, la data de 16.02.2009, C. I. a reclamat dispariția ginerelui său, pârâtul C. D., plecat de la domiciliu din 5.02.2009, reclamanta C. A. fiind fiica acestuia.
Cercetarea efectuată până în prezent nu a avut ca rezultat găsirea pârâtului, lui C. I. fiindu-i prezentat cadavrul unei persoane cu identitate necunoscută, a cărei moarte a survenit prin înec, aceasta declarând că nu este una și aceeași persoană cu cea a cărei dispariție a semnalat-o organelor de poliție.
Din verificările și înregistrările întreprinse, atât la nivel local, cât și la nivel național, nu s-a reușit identificarea pârâtului.
Din declarația reclamantei, dată în dosarul de dispariție instrumentat de poliție, rezultă că în anumite perioade de timp pârâtul a lucrat în Cipru, dar și în alte localități din țară, iar soția acestuia lucrează în Italia din anul 2009. A precizat reclamanta că pârâtul nu a fost diagnosticat cu afecțiuni de natură psihiatrică.
Potrivit art.49 al.1 Cod civil: ,,În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezulta că era în viață.”.
Cum în cauză nu exista nici un indiciu care să îndreptățească aplicarea prezumției morții, față de dispozițiile legale enunțate, instanța a constatat că cererea este neîntemeiată.
Împotriva sentinței nr. 3529 din 25.09.2012, a Judecătoriei Rădăuți a declarat apel reclamanta C. A., pentru următoarele considerente:
Din adresa nr._/23.02.2012, emisă de Secția de Poliție Rurală nr.3 M., rezultă că în cauză s-au efectuat cercetări specifice, în vederea identificării persoanei dispărute, iar cercetările privind căutarea și identificarea dispărutului sunt continuate de lucrătorii Secției de Poliție nr.3 M..
De la dispariția tatălui său au trecut mai bine de 3 ani de zile, timp în care nu au fost aflate alte date despre acesta din care să rezulte că ar mai fi în viață, a fost nevoită să formuleze prezenta cerere, prin care să solicită declararea judecătorească a morții. A considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 49 și următoarele din Codul Civil.
Conform copiei din dosarul existent la Secția de Poliție nr. 3 M., bunica sa a declarat că ultima oară l-a văzut pe C. D. în data de 05.02.2009. Din dosarul instrumentat de Secția de Poliție nr.3 M., se pot observa demersurile efectuate pentru a soluționa acest caz de dispariție. Astfel, au fost audiați martori, s-a procedat la ridicarea de amprente de la domiciliul tatălui său.
Instanța de fond a reținut că cercetarea până în prezent nu a avut ca rezultat găsirea pârâtului. De asemenea, instanța a făcut mențiune și de faptul că lui C. I. i-a fost prezentat cadavrul unei persoane cu identitate necunoscută, a cărei moarte a survenit prin înec, însă aceasta a declarat că nu este una și aceeași persoană cu C. D..
Actuala reglementare a condițiilor necesare pentru declararea judecătorească a morții, este prevăzută de art. 49 alin. 1. Pornind de la acest text de lege, instanța de fond a respins cererea, drept neîntemeiată, întrucât în cauză nu există nici un indiciu care să îndreptățească aplicarea prezumției morții, concluzie pe care reclamanta o consideră greșită.
Tatăl său, așa cum a reținut instanța de fond, a mai lucrat de-a lungul timpului și în alte localități din țară, a lucrat și în Cipru, însă, de fiecare dată când lucra în altă localitate păstra legătura cu familia, prin telefon iar acum au trecut mai mult de 3 ani și 8 luni de când nu a contactat nici un membru al familiei, acest lucru nestându-i în fire tatălui meu.
Deși, Codul Civil nu definește noțiunea de „indicii că a încetat din viață" (referindu-se la persoana dispărută), consideră că intenția legiuitorului a fost ca prin actuala reglementare să fie scurtat termenul necesar pentru declararea judecătorească a morții, de la 4 ani, cât prevedea vechea reglementare la 2 ani, iar nu de a îngreuna procedura de declarare judecătorească a morții, aceste indicii că o persoană a încetat din viață fiind extrem de greu de dovedit. Dispozițiile legale fiind lacunare, astfel revine în sarcina instanței, de a se pronunța în concret, ținând cont de fiecare caz în parte, dacă se poate admite: cererea de declarare judecătorească a morții.
În temeiul art. 296 C. proc. civ., a solicitat instanței schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de declarare judecătorească a morții.
Prin decizia nr. 110 din 26 martie 2013 Tribunalul Suceava a respins apelul declarat de către reclamanta C. A., intimat-pârât fiind C. D., ca nefondat., reținând următoarele:
Potrivit dispozițiilor 49 din Noul Cod Civil, în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.
De altfel, art.49 din codul civil trebuie coroborat cu art. 53 din noul cod civil care instituie prezumția că dispărutul este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.
Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior precizate interpretate coroborat, tribunalul reține că pentru declararea judecătorească a morții nu este suficientă dispariția persoanei în cauză ci este necesară dovedirea unor indicii minimale din care să rezultă încetarea din viață a acelei persoane.
În cauza de față, asemenea primei instanțe, tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit existența acestor indicii minimale din care să rezultă încetarea din viață a pârâtului C. D..
Din contră, din declarația numitului P. G. dată în fața organelor de poliție (f.61 ds fond), tribunalul a reținut că acesta l-a văzut pe pârât în viață ulterior datei indicate de reclamantă ca fiind cea a dispariției.
Prin urmare, față de considerentele anterior precizate, în baza art.297 Cod procedură civilă tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului și admiterea cererii de declarare judecătorească a morții.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au invocat în esență următoarele:
Consideră că în cauză este dat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, s-a reținut în mod greșit că nu există acele indicii minimale din care să rezulte încetarea din viată a tatălui său.
S-a făcut trimitere la o declarație dată de P. G. care susține că l-ar fi văzut pe pârât ulterior datei indicate ca fiind cea a dispariției.
Această declarație este singura care sa susțină ca tatăl său a mai fost văzut in viață și este dată cu mult timp în urmă, trecând mai bine de 2 ani de la dată când a fost data acea declarație.
Deși ar dori ca acest fapt să fie adevărat, faptul că nu a primit nici un semn de la tatăl său, au trecut mai bine de 4 ani și 3 luni de la data când nu mai au nici o informație, lipsa acestuia de la domiciliu nu este justificată în niciun fel, avea bunuri și o situație materială care să nu-1 determine sa părăsească domiciliul și să plece la munca în altă parte, acesta nu avea motive sa plece de acasă, iar de fiecare data când pleca anunța și ținea legătura cu familia o îndreptățesc să creadă că acesta nu mai este în viață, constituind indicii ca a încetat din viață.
La termenul de judecată din data de 19.06.2013 Curtea a invocat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ. și prin decizia civilă nr. 847/19.06.2013 a admis recursul declarat de reclamanta C. A., a casat decizia civilă nr. 110/26.03.2013 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Pentru a decide astfel curtea a reținut că, potrivit art. 40 coroborat cu art. 33 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 (în vigoare până la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură Civilă, la 15.03.2013, conform art. 230 lit. o din Legea nr. 71/2011), aplicabile în speță având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată (4.04.2012), înainte de . Legii nr. 134/2010 (art. 24), judecarea cererii de declarare judecătorească a morții se face cu prezența obligatorie a procurorului.
Or, verificând decizia nr. 110/26.03.2013 a Tribunalului Suceava, Curtea constată că aceste dispoziții nu au fost respectate în cauză, procurorul neparticipând la judecarea apelului, completul de judecată nefiind legal constituit.
Potrivit art.304 pct. 1 C.proc.civ. constituie motiv de casare dacă instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Nelegala constituire a instanței este un motiv de casare de ordine publică ce poate fi invocat din oficiu de instanță în baza art. 306 alin.2 C.proc.civ.
În consecință, în temeiul art. 312 alin.1,2,3 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct.1 C.proc.civ., Curtea a admis recursul, a casat decizia nr. civilă nr. 110/26 martie 2013 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr._ .
Rejudecând apelul, instanța a administrat la cererea reclamantei apelante proba cu martorii C. I. și P. L..
Examinând apelul prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că nu este întemeiat pentru considerentele ce succed.
În considerentele deciziei de casare pronunțată în cauză de Curtea de Apel Suceava, se reține că, în speță sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 31/1954, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată (04.04.2012) și data intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, la 15.03.2013.
Potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”
În consecință, cererea reclamantei urmează a fi analizată din perspectiva îndeplinirii cerințelor prev. de art. 16 din Decret nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice potrivit cărora:
A.. (1) „Cel care lipsește de la domiciliul său poate fi declarat dispărut prin hotărâre judecătorească, putându-se institui curatelă, dacă a trecut un an de la data ultimelor știri din care rezultă că era în viață.
A.. (2) Cel astfel declarat dispărut poate fi declarat mort, de asemenea prin hotărâre judecătorească, dacă de la data ultimelor știri din care rezultă că era în viață au trecut patru ani. Declararea morții nu poate fi însă, hotărâtă mai înainte de împlinirea unui termen de șase luni de la data afișărilor și publicării extrasului de pe hotărârea prin care s-a declarat dispariția.
A. (3) Cel dispărut în cursul unor fapte de război, într-un accident de cale ferată, într-un naufragiu sau într-o altă împrejurare asemănătoare care îndreptățește a se presupune decesul, poate fi declarat mort, fără a se mai declara în prealabil dispariția sa, dacă a trecut cel puțin un an de la data împrejurării în care a avut loc dispariția.
Nici una din condițiile prevăzute de textul de lege sus citat nu este îndeplinită în cauză.
Astfel, pentru declararea judecătorească a morții în temeiul art. 16 alin. 2 din Decret nr. 31/1954, era necesar ca reclamanta să parcurgă procedura prealabilă a declarării judecătorești a dispariției tatălui său, procedură ce nu a fost urmată, reclamanta sesizând direct instanța de judecată cu o cerere în declararea judecătorești a morții, context în care cererea nu poate fi primită.
Art. 16 alin. 3 din decret nr. 31/1954 cuprinde doar o enumerare exemplificativă a împrejurărilor care pot conduce la declararea judecătorești a morții, astfel încât aceasta poate fi primită și în cazul altor împrejurări asemănătoare care îndreptățesc a presupune decesul fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prealabile a declarării judecătorești a dispariției.
Ori, față de probele administrate în cază, nu există suficiente elemente care îndreptățesc aplicarea prezumției morții în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 3 din Decret.
Astfel, dispariția pârâtului C. D. a fost reclamată Postului de Poliției a Comunei M. la data de 16.09.2009 de către C. I. (soacra pârâtului), care a arătat cp acesta a plecat de la domiciliu la data de 05.02.2009, iar din cercetările efectuate până în prezent, atât la nivel local, cât și la nivel național, nu s-a reușit identificarea pârâtului.
Însă, din declarația martorului P. G. dată în fața organelor de poliție, rezultă că, acesta l-a văzut pe pârât în viață ulterior datei indicate de reclamantă ca fiind cea a dispariției (fila 61 dosar fond).
De asemenea, martorul C. I., audiat în apel, a declarat că în perioada anilor 1991, 2005, 2006, pârâtul a lucrat în Cipru, că în urmă cu 5-6 ani de zile acesta a dispărut de la domiciliu, interval de timp în care nu l-a mai văzut, că în comunitatea în care locuiește se afirmă că pârâtul ar fi plecat la muncă în Cipru sau la soție, în Italia. Nici martorul nu exclude ipoteza ca pârâtul să fi plecat la muncă în străinătate, dar apreciază că trebuia să ia legătura cu familia (fila 12 dosar).
La rândul său, martora P. L. a declarat că după anul 1991 pârâtul a fost la muncă în Cipru, că l-a văzut pe pârât ultima dată acum 5 ani, după sărbătorile de iarnă, cunoaște că pârâtul a dispărut de acasă din discuțiile purtate cu familia acestuia și că în comunitatea în care trăiește nu se discută nimic concret cu privire la împrejurările dispariției pârâtului (fila 13 dosar).
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C. A., domiciliată în ., nr. 1293A, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 3529 din 25.09.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, intimat pârât fiind C. D., domiciliat în ., nr. 1293A, jud. Suceava.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. G. L. A. D. E. M.
Red. I.G.
Jud. P. G.
Tehnored. D.E.M.
2 ex.
19.11.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 2369/2013. Tribunalul SUCEAVA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 961/2013. Tribunalul... → |
|---|
