Fond funciar. Decizia nr. 2106/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 2106/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 10653/314/2011

Ds. nr._ fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.2106

Ședința publică din data de 1 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: V. E. L.

Judecător: C. L.

Judecător: S. A.

Grefier: N. A.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamatul G. G. împotriva sentinței civile nr. 1815 din 15 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele C. locală de fond funciar a comunei Bălăceana și C. locală de fond funciar a comunei C. P..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei Comisia comunală de fond funciar a Comunei Bălăceana.

Instanța procedează în identificarea recurentului G. G. care se legitimează cu BI . nr._.

Instanța îi comunică recurentului duplicatul întâmpinării depus de intimata Comisia comunală de fond funciar a Comunei Bălăceana care arată că nu mai are alte cereri de formulat și de solicitat alte probe

Nemaifiind formulate alte cereri, invocate alte excepții și de administrat alte probe, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Recurentul G. G. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 8 noiembrie 2011, reclamantul G. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. L. de Fond Funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate Bălăceana, ca prin hotărârea ce o va pronunța să îi fie reconstituit dreptul de proprietate numitei Bozovei M. în baza Procesului verbal de intabulare din 19 mai 1942 cu suprafața de 40,15 ari și reconstituirea dreptului de proprietate în baza procesului verbal de intabulare din 1942 cu suprafața de 26,60 ari în calitate de moștenitor al mamei sale G. E. și G. E., sora mamei sale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1935 G. Vichentie, tatăl său, a cumpărat de la Bozovei M. 40,15 ari teren împădurit în cadrul Obștei Comunale Bălăceana. În anul 1942 acesta a cerut și s-a efectuat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în suprafață de 40,15 ari (trei sferturi). Reclamantul a precizat, în continuare, că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren împădurit prin cererea înregistrată la Primăria Comunei C. P. la nr. 1252 din 18.02.1998, dar aceasta a fost respinsă. Pentru suprafața de 26,60 ari, Primăria Comunei Bălăceana a respins punerea în posesie deoarece suprafața a fost atribuită numitului G. I., însă din documentele existente de la Prefectura Suceava a rezultat că acest aspect nu este adevărat.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedire, reclamantul a depus contract din 8 septembrie 1935, proces verbal de intabulare din 1942, proces verbal de intabulare G. E. și E. pentru suprafața de 26,60 ari, certificat de naștere G. G., certificat de naștere G. Vichenie, certificat deces G. E., certificat de naștere G. E., Sentința civilă nr. 894/16.03.2005, adrese Primăria .> Legal citată, pârâta Primăria Comunei Bălăceana a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat. Pe fondul cauzei aceasta a arătat că, C. Județeană de Fond Funciar Suceava, în baza propunerii de validare formulată de C. Comunală Bălăceana a emis Hotărârea nr. 2303/25.11.2004 prin care i s-a validat reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 20,08 ari teren cu vegetație forestieră. Pentru cele două suprafețe de teren solicitate în prezenta acțiune reclamantul nu a depus nici cerere și nici documente care să-i justifice solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate. De asemenea acesta nu a făcut nici o dovadă a existenței dreptului de proprietate sau a vocației succesorale după Bozovei M.. În concluzie, pârâta a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentei cereri.

Instanța, prin încheierea din 15 mai 2012 a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C. L. de Fond Funciar Bălăceana, ca nefondată.

La termenul din 26 iunie 2012, instanța a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată și a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, C. locală de fond funciar C. P.

Legal citată C. locală de fond funciar C. P. nu s-a prezentat în instanța și nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de astăzi, instanța, a încuviințat în baza art. 167 Cod procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1815/15.03.2013 Judecătoria Suceava a respins acțiunea având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Bălăceana și C. L. de Fond Funciar C. P., ca neîntemeiată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea formulată, reclamantul G. G. a solicitat instanței, să îi fie reconstituit dreptul de proprietate numitei Bozovei M. în baza Procesului verbal de întabulare din 19 mai 1942 cu suprafața de 40,15 ari și reconstituirea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 26,60 ari în calitate de moștenitor al mamei sale G. E. și G. E., sora mamei sale.

Instanța a reținut că reclamantul G. G. a solicitat, în calitate de moștenitor al părinților săi G. Vichentie și G. E. și a mătușii sale G. E., reconstituirea dreptului de proprietate pentru 11 drepturi teren cu destinație forestieră situat pe raza satului Bălăceana, cererea sa fiind înregistrată cu nr. 1252/18.02.1998(fila 61).

Prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 2303/25.11.2004, reclamantului i s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 20,08 ari teren cu vegetație forestieră (1,5 drepturi), în calitate de moștenitor al tatălui său, G. Vichentie (filele 21-22).

Nemulțumit de modul de soluționare a cererii sale de reconstituire, reclamantul, la data de 14.02.2005, a solicitat instanței reconstituirea dreptului de proprietate pentru 6,5 drepturi teren împădurit din cadrul Obștei Bălăceana, în contradictoriu cu C. locală de aplicare a Legii 18/1991 C. P. și C. Județeană Suceava.

Prin sentința civilă nr. 894 din 16.03.2005 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 1420/2005, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă acțiunea reclamantului, reținându-se în esență că în ceea ce privește cele 3 drepturi cu privire la care reclamantul susține că tatăl său le-ar fi cumpărat de la Bozovei M., procesul verbal de întabulare din 1942 face dovada doar a înscrierii în cartea funciară a numitei Bozovei M. iar „contractul” din 8 septembrie 1935 nu are valoare de act translativ de proprietate între Bozovei M. și tatăl reclamantului. De asemenea, s-a reținut că din înscrisurile depuse la dosar precum și din poziția reclamantului care nu a putut preciza în ce suprafață de teren s-ar putea concretiza cele două drepturi după mama sa, și pretențiile cu privire la cele două drepturi după mama sa sunt neîntemeiate.

Revenind la solicitările reclamantului din prezenta cauză, instanța a analizat, mai întâi, prima solicitare a reclamantului, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate persoanei Bozovei M. în baza procesului verbal de întabulare din 19 mai 1942 cu suprafața de 40,15 ari.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.

Or, reclamantul din prezenta cauză solicită reconstituirea dreptului de proprietate “pe numele vânzătoarei Bozovei M.” cu suprafața de 40,16 ari. Reclamantul se referă la numita Bozovei M. cu titlul de vânzătoare, apreciind că prin contractul din 8 septembrie 1935 (fila 4), aceasta i-ar fi vândut tatălui său, G. Vichentie suprafața de 40,16 ari. Instanța a reiterat argumentele reținute de instanțele anterior învestite de către reclamant cu acțiuni în temeiul legilor de fond funciar și reține că înscrisul depus la fila 4 - Contract încheiat astăzi 8 septembrie 1935 - nu este un contract de vânzare-cumpărare. Acesta cuprinde angajamentul părților în sensul încheierii în viitor a unui contract de vânzare-cumpărare, acestea precizând că “contractul definitiv se va încheia la iarnă”.

Cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pe numele numitei Bozovei M. este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamantul nu și-a justificat calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile legii care permit reconstituirea dreptului de proprietate. Calitatea în care solicită reconstituirea dreptului de proprietate nu este aceea de membru cooperator care a adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau căruia i s-a preluat în orice mod teren de către aceasta și nici de moștenitor a vreunei persoane având una din aceste calități. Reclamantul este doar succesorul în drepturi a unui promitent-cumpărător dintr-un act în care persoana pe numele căreia se solicită reconstituirea, a avut calitatea de promitent-vânzător.

Chiar pentru ipoteza în care calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire ar trebui analizată în persoana promitentei-vânzătoare Bozovei M. și pârâtul ar putea să își justifice calitatea sa și interesul său prin prisma unei subrogări în drepturile debitoarei sale, în temeiul art. 974 din Codul civil 1864, - temei pe care reclamantul, totuși, nu l-a invocat- instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este, din nou, neîntemeiată.

Astfel, instanța a reținut că reclamantul G. G. a solicitat, în calitate de moștenitor al părinților săi G. Vichentie și G. E. și a mătușii sale G. E., reconstituirea dreptului de proprietate pentru 11 drepturi teren cu destinație forestieră situat pe raza satului Bălăceana prin cererea sa înregistrată cu nr. 1252/18.02.1998(fila 61).

Or, prin acțiunea formulată, reclamantul nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa, ci în favoarea altei persoane, respectiv, numita Bozovei M..

În aceste împrejurări, instanța s-a considerat învestită cu o „acțiune directă” în condițiile în care legiuitorul român a instituit, prin prevederile Legii nr. 18/1991, o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, pentru toți cei care solicită constituirea sau reconstituirea dreptului lor de proprietate.

Potrivit art.36 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate. Atât din acest text, cât și din întreaga economie a Legii nr. 18/1991, rezultă că, anterior emiterii titlului de proprietate, trebuie parcursă o procedură administrativă, care cuprinde formularea unei cereri de reconstituire la comisia locală, validarea cererii, întocmirea documentației corespunzătoare, și apoi, pe baza acestora, emiterea titlului de proprietate.

Așadar, legile fondului funciar au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietății asupra terenurilor agricole și forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate. Fiind o procedură specială, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să conteste în condițiile precis determinate de lege.

Aceste etape premergătoare emiterii titlului de proprietate au ca obiect stabilirea dreptului de proprietate și a amplasamentului terenului atribuit ori în cauză reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri prealabile cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în persoana numitei Bozovei M..

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 26,6 ari în calitate de moștenitor al mamei sale G. E. și a mătușii sale G. E., instanța a reținut următoarele:

În sentința civilă nr. 894 din 16.03.2005 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 1420/2005 și în Decizia nr. 1167 din 20 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2125/C/2005(filele 11 și 35), s-a reținut că din înscrisurile depuse la dosar precum și din poziția reclamantului care nu a putut preciza în ce suprafață de teren s-ar putea concretiza cele două drepturi după mama sa, pretențiile cu privire la cele două drepturi după mama sa sunt neîntemeiate.

În cauza dedusă judecății, cei 26,6 ari cu privire la care reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate reprezintă în opinia acestuia echivalentul celor două drepturi care i se cuvin în calitate de moștenitor al mamei sale G. E. și a mătușii sale G. E. (fila 78 - precizări reclamant).

Instanța a reținut că din actele de stare civilă, respectiv certificat de naștere al său (fila 7), certificat de naștere al tatălui său (fila 8), certificat de deces al mamei sale (fila 9), certificat de naștere al numitei G. E. (fila 10) nu rezultă că reclamantului i s-ar cuveni echivalentul celor două drepturi de teren împădurit. Actele de stare civilă atestă legătura de rudenie dintre reclamant și numiții G. Vichentie și G. E. însă nu dovedesc calitatea de moștenitor a reclamantului față de G. E. și G. E..

În plus, prin adresa nr. 7002/2.03.2005 a Primăriei comunei Bălăceana (fila 12), adresa nr. 1252 din 26.01.2005 (fila 13) și adresa nr. 306/P/F.G./06.05.2010, reclamantul a fost informat că prin Hotărârea nr. 430/27.03.2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar Suceava au fost validate 3 drepturi pe numele lui G. I.. Cele trei adrese sunt contradictorii într-un aspect, respectiv dacă cele trei drepturi au fost validate numitului G. I. în calitate de moștenitor doar a numitei G. E. sau și a numitei G. E.. Cert este, însă, că cel puțin un drept a fost validat acestuia în calitate de moștenitor al numitei G. E. și că reclamantului i s-a pus în vedere că dacă obține documente care atestă că este moștenitor de drept al persoanelor respective, să se prezinte la comisie (fila 13).

Cu toate acestea, la mai mulți ani după această informare, reclamantul nu face dovada calității de moștenitor după G. E. și G. E.. În plus, cu privire la suprafața indicată în acțiune, a fost validat dreptul de proprietate în favoarea unei alte persoane care și-ar fi justificat calitatea de moștenitor după G. E. iar reclamantul nu face în nici un fel vorbire despre un eventual titlu de proprietate emis în baza hotărârii de validare și, cu atât mai puțin, nu contestă un asemenea titlu.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului nu este susținută de probele administrate în cauză, motiv pentru care instanța a respins acțiunea având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Bălăceana și C. L. de Fond Funciar C. P., ca neîntemeiată.

Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în data de 15 aprilie 2013 reclamantul G. G. arătând că soluționarea cauzei s-a efectuat în baza prevederilor Legii 18/1991, fără a se ține seama de modificările aduse de Legea nr. 247/2005. În anul 1991, problema restituirii terenurilor împădurite din cadrul Obștei Bălăceana încă nu era legiferată. În scopul confirmării acestei afirmații constituie faptul că atât cererea dânsului cât și a altor persoane s-a efectuat mult mai târziu și a fost reglementată prin acte normative apărute mai târziu de anul 1991.

Arată că prima instanță nu a ținut seama de modul de soluționare a înțelegerii între Bozorei M. în calitate de vânzător și G. Vichentie în calitate de cumpărător, consemnată într-un proces verbal, cedând astfel posesia și folosirea terenului cumpărătorului G. Vichentie, tatăl recurentului.

Precizează că acest aspect mai rezultă și din faptul că în Tabelul cu lista de evidență a suprafețelor de teren împădurit, precum și a cantităților de lemn de foc acordat, G. Vichentie apare cu drepturi în suprafață de 79,80 de ari, din care i s-a restituit doar 20,09 ari.

Precizează că, în ceea ce privește adresa nr. 7002/02.03.2005 a Primăriei Bălăceana a demonstrat că nu este reală și ca tare nu poate fi luată în considerare deoarece din comunicare primită de la Instituția Prefectului și a documentelor justificative existente la dosarul lui G. I. a rezultat că punerea în posesie s-a efectuat în baza unui alt proces verbal de întabulare.

Precizează că, la dosarul lui G. I. nu există actul de stare civilă a persoanei G. E., fapt care face ca aceasta să nu poată fi identificată.

Arată că procesele verbale de întabulare sunt documente justificative legale, întocmite în anul 1942, iar suprafețele de teren împădurite au aparținut cuiva, iar în baza actelor de stare civilă prezentate susține cauza care a făcut obiectul dosarului nr._ .

Solicită reconstituirea dreptului de proprietate persoanei Brânzovei M. cu drept de posesie și folosință, cedat prin documentul depus la dosar, document semnat de persoanele care s-au înțeles în această tranzacție pentru suprafața de 40,15 ari și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 26,60 ari moștenitorului de drept G. G., a mamei G. E. și mătușa G. E..

În data de 11.09.2013 intimata Comisia comunală de fond funciar a comunei Bălăceana a depus întâmpinare în care solicită menținerea sentinței nr. 1815/15.03.2013 a Judecătoriei Suceava ca temeinică și legală.

Arată că cererea de reconstituire a reclamantului pe numele Bozovei M. este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu-și justifică calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile legii care permit restituirea dreptului de proprietate, reclamantul fiind doar succesor de drepturi a unui promitent cumpărător dintr-un act în care persoana pe numele căreia se solicită restituirea, a avut calitatea de promitent vânzător.

Arată că reclamantul nu a făcut nici dovada calității de moștenitor după G. E. și G. E..

Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și a lucrărilor dosarului și a considerentelor hotărârii atacate, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să îi fie reconstituit dreptul de proprietate numitei Bozovei M. în baza Procesului verbal de întabulare din 19 mai 1942 cu suprafața de 40,15 ari și reconstituirea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 26,60 ari în calitate de moștenitor al mamei sale G. E. și G. E., sora mamei sale.

După cum a reținut în mod corect prima instanță, în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991, instanța poate fi învestită numai cu plângerea îndreptată împotriva hotărârii comisiei județene, prin care a fost soluționată contestația asupra măsurilor stabilite de comisia locală, nu cu o acțiune directă vizând reconstituirea dreptului de proprietate iar reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile administrative obligatorii prevăzute de legile de fond funciar pentru suprafața de 40,15 ari în fața comisiilor de fond funciar cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în persoana numitei Bozovei M. iar calitatea sa de moștenitor al promitentului-cumpărător Vichentie a T. G. în virtutea antecontractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată intitulat ,,Contract” din data de 8 septembrie 1935(f.4-ds. fond), nu îi conferă dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate după promitenta-vânzătoare Bozovei M., astfel încât motivele de recurs invocate cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 26,60 ari în calitate de moștenitor al mamei sale G. E. și G. E., sora mamei sale, tribunalul reține că reclamantul G. G. a solicitat, în calitate de moștenitor al părinților săi G. Vichentie și G. E. și a mătușii sale G. E., reconstituirea dreptului de proprietate pentru 11 drepturi teren cu destinație forestieră situat pe raza satului Bălăceana, cererea sa fiind înregistrată cu nr. 1252/18.02.1998(fila 61).

Prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 2303/25.11.2004, reclamantului i s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 20,08 ari teren cu vegetație forestieră (1,5 drepturi), în calitate de moștenitor al tatălui său, G. Vichentie (filele 21-22) iar plângerea reclamantului a fost respinsă prin sentința civilă nr. 894 din 16.03.2005 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 1420/2005, definitivă și irevocabilă, reținându-se în esență că în ceea ce privește cele 3 drepturi cu privire la care reclamantul susține că tatăl său le-ar fi cumpărat de la Bozovei M., procesul verbal de întabulare din 1942 face dovada doar a înscrierii în cartea funciară a numitei Bozovei M. iar „contractul” din 8 septembrie 1935 nu are valoare de act translativ de proprietate între Bozovei M. și tatăl reclamantului iar principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces, fiind interzisă reluarea verificării jurisdicționale asupra acelorași aspecte care au fost deja tranșate în cadrul unui proces.

În plus, reclamantul-recurent nu a făcut dovada introducerii unei noi cereri de reconstituire la legile de fond funciar ulterioare pentru suprafața de 26,60 ari teren în calitate de moștenitor al mamei sale G. E. și G. E., sora mamei sale, pentru care să fi urmat procedura prealabilă administrativă obligatorie în fața comisiilor de fond funciar, astfel că nu se poate adresa cu o acțiune directă instanței în absența parcurgerii procedurii prealabile administrativ-jurisdicționale obligatorii prevăzute de legea specială iar din actele și lucrările dosarului rezultă că comisiile locale de fond funciar au răspuns în mod constant solicitărilor reclamantului iar refuzul lor de a solicita în mod favorabil solicitările acestuia este unul justificat, având în vedere considerentele hotărârilor judecătorești anterioare depuse la dosar precum și împrejurarea că prin adresa nr. 1252 din data de 21 ianuarie 2005, Primăria comunei Bălăceana, jud. Suceava i-a pus în vedere reclamantului-recurent să facă dovada calității de moștenitor după G. E. și G. I., lucru pe care acesta nu l-a făcut, după cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel încât cererea sa de reconstituire adresată direct instanței nu este justificată.

Cum motivele de recurs invocate s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamatul G. G. cu domiciliul în ., jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 1815 din 15 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele C. locală de fond funciar a comunei Bălăceana, jud. Suceava și C. locală de fond funciar a comunei C. P., jud. Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 octombrie 2013.

Președinte: Judecător: Judecător: Grefier:

V. E. L. C. L. S. A. N. A.

Red. VL/Tehn. NA

Jud. fond. Cosovăț A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2106/2013. Tribunalul SUCEAVA