Fond funciar. Decizia nr. 659/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 659/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 2312/285/2012
Dosar nr._ Fond funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.659
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.03.2013
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR C. N. M.
JUDECĂTOR F. L.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea recursului formulat de către reclamantul T. N., domiciliat în mun.Rădăuți, Calea Cernuți, nr.66C,județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.2911 pronunțată, la data de 29.06.2012, de Judecătoria Rădăuți, în dosar nr._, intimați fiind F. E., domiciliat în mun. Rădăuți, .,județul Suceava, C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Rădăuți și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâtul intimat asistat de av.O. M. care substituie pe av. L. M., recurentul T. N., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția lipsei de interes a reclamantului T. N. de a solicita anularea titlului de proprietate nr. 4026/2006 emis în favoarea pârâtului F. E., în raport de susținerile din recurs respectiv că acesta nu a formulat cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren în litigiu și acordă cuvântul părților atât cu privire la excepția invocată cât și pe fondul recursului.
Reclamantul recurent cu privire la excepția invocată consideră că are interes în formularea acțiunii, precizând că nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate întrucât are probleme de sănătate,este bolnav de inimă și a fost internat în diferite centre spitalicești. Pe fond solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Av.O. M. pentru pârâtul intimat solicită admiterea excepției privind lipsa de interes a reclamantului în a solicita anularea titlului de proprietate nr. 4026/2006 emis în favoarea pârâtului F. E. și pe fond respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 13.04.2012, reclamantul T. N., în contradictoriu cu pârâții F. E. și C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rădăuți (prin primar) a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea titlului de proprietate nr.4026/27.02.2006 emis în favoarea pârâtului F. E., cu privire la suprafața de 250 mp, teren pe care l-a primit cu titlu de constituire din partea comisiei de retrocedare a terenurilor de pe lângă Primăria Rădăuți.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, mătușa sa C. O. fiind unica moștenitoare după părinții săi decedați, pe p.v. 900 de 250 mp cu casă și anexe, CF 9779 Rădăuți, extras de carte funciară din 7.03.1985, Anexa 2 a scos de la Primăria Rădăuți autorizație pentru împărțirea de teren și construcții nr.64 din 1.08.1985, cu intenția de a vinde casa părintească veche lui F. E. cu specificația că terenul i se atribuie în folosință pe durata existenței construcțiilor, iar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2367/5.08.1985 confirmă vânzarea, cu specificația că terenul este dat în folosință.
S-a mai arătat că, după ce au decedat mătușa sa C. O. și soțul acesteia C. G., casa și anexele cumpărate de aceștia, fiind foarte vechi s-au demolat pe cale naturală, iar terenul a fost revendicat de titulari, precizând că între timp el a devenit moștenitor al familiei decedate așa cum rezultă și din sentința civilă nr.4123/3.12.2009, pronunțată în dosarul nr._ .
În vederea soluționării cauzei s-au depus la dosar înscrisuri, respectiv titlul de proprietate nr.4026/2006, extras de carte funciară, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2367/.08.1985, autorizație pentru împărțeala de teren cu construcții nr.64/1.08.1985, sentința civilă nr.4123/3.12.2009 a Judecătoriei Rădăuți, plan de situație, adresele nr._/_/22.03.2012 și nr._/2012 emise de Primăria municipiului Rădăuți, plan de amplasament și delimitare a imobilului, descrierea topografică a punctelor noi, plan de încadrare în zonă, plan de situație, extras de carte funciară.
Pârâtul F. E. a depus întâmpinare la acțiunea reclamantului solicitând respingerea acesteia, ca nefondată arătând că în fapt a cumpărat de la autorul reclamantei casa și anexele gospodărești, iar suprafața aferentă curți-construcții de 250 mp a trecut în proprietatea statului și în folosința cumpărătorului. Contractul de vânare-cumpărare a fost autentificat de notariatul de Stat Rădăuți sub nr.2367/5.08.1985.
În baza art.35 din Legea nr.18/1991 i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 250 mp curți-construcții.
Pârâta C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rădăuți, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.2911 din 29.06.2012, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea civilă având ca obiect fond funciar anulare titlu de proprietate, privind pe reclamantul T. N. și pe pârâții F. E., C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rădăuți (prin primar) și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în contextul Legii nr.1/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005, instanța urmează a avea în vedere că persoanele fizice și juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr.169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau după caz actele doveditoare, au putut formula cereri până la data de 30 mai 2005 inclusiv, astfel că cererea reclamantului T. N. prin care a solicitat atribuirea unei suprafețe de 250 mp teren în intravilanul mun. Rădăuți, în calitate de moștenitor după defuncta T. C. și C. G. a fost respinsă pe motivul tardivității conform legilor fondului funciar.
Motivat de acest fapt și neîncadrarea în limitele disp. art.8 din Legea nr.18/1991, precum și faptul înstrăinării de către numita C. O. a suprafeței de teren care ulterior a format obiectul dreptului de proprietate al cumpărătorului F. E., cu respectarea disp. Legii nr.18/1991 și cum legea specială derogă de la legea generală acțiunea reclamantului este nefondată, motiv pentru care urmează a fost respinsă.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul T. N. pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său reclamantul a arătat că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea întrucât el a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra tuturor parcelelor care au aparținut autorului său.
Instanța de fond nu a ținut cont că în mod greșit s-a emis în favoarea pârâtului titlul de proprietate 4026/2006 pentru suprafața de 250 mp teren deși construcția pe care o cumpărase în 1985 nu mai există, a fost demolată, terenul este arabil, liber de construcții, iar la data când F. E. a cumpărat casa, terenul a trecut în proprietatea statului, el având doar folosința terenului atât timp cât exista construcția.
Cum instanța a reținut că pârâtul a cumpărat doar casa și anexele, având numai folosința terenului, iar construcția nu mai există, rezultă că pârâtul nu mai era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate în baza art. 35 din legea nr.18/1991.
Pentru cele învederate, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimatul nu a formulat întâmpinare însă, prin apărătorul său, prezent la dezbateri, a solicitat admiterea excepției privind lipsa de interes a reclamantului în a solicita anularea titlului de proprietate nr. 4026/2006 emis în favoarea pârâtului F. E., invocată din oficiu de instanță și pe fond respingerea recursului ca nefondat
Examinând sentința civilă recurată prin prisma excepției lipsei de interes a reclamantului de a solicita anularea titlului de proprietate nr.4026/2006 emis în favoarea pârâtului F. E., excepție invocată din oficiu de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 306 al.2 Cod procedură civil, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.III al.2 din legea nr.169/1997, nulitatea titlului de proprietate poate fi invocată de către primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituire Proprietăților și alte persoane care justifică un interes legitim..
Persoanele care justifică un interes legitim în accepțiunea textului de lege sus citat, sunt acele persoane care au fost prejudiciate prin acte de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor chemate în judecată, înțelegând prin aceasta orice persoană ale cărei drepturi sau interese au fost încălcate sau nesocotite la emiterea titlului de proprietate contestat.
Prin urmare, reclamantul recurent justifică interes în promovarea acțiunii pentru anularea titlului de proprietate nr. 4026/2006 emis în favoarea pârâtului, numai printr-un alt titlu emis în baza legilor fondului funciar sau printr-un alt act ( adeverință de proprietate eliberată de C. locală de fond funciar, Hotărâre a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sau hotărâre judecătorească) care dovedește că i-a fost recunoscut în condițiile legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate ce îi este lezat prin titlul de proprietate a cărui anulare se solicită.
Cum reclamantul recurent nu are reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu și nici nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, rezultă că nu justifică interes în promovarea acțiunii de față având ca obiect anulare titlul de proprietate emis în favoarea pârâtului.
Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremtorie, iar în cazul în care instanța constată că această excepție este întemeiată, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca lipsită de interes.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe de respingere a acțiunii, cu substituirea motivării în sensul mai sus arătat.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, reclamantul recurent T. N. va fi obligat să plătească pârâtului intimat F. E. suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor depuse la dosar la filele 9,10 dosar recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de către reclamantul T. N., domiciliat în mun.Rădăuți, Calea Cernuți, nr.66C,județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.2911 pronunțată, la data de 29.06.2012, de Judecătoria Rădăuți, în dosar nr._, intimați fiind F. E., domiciliat în mun. Rădăuți, .,județul Suceava, C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Rădăuți și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatului F. E. suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.03.2013
Președinte, Judecător, Judecător,
I. G. C. N. M. F. L.
Grefier,
S. A.
Red.IG
Tehnored.SA/2ex/26.04.2013
Judecător fond T. C.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 699/2013. Tribunalul... | Cereri. Decizia nr. 2601/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|