Grăniţuire. Decizia nr. 46/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 3190/285/2012
Dosar nr._ - grănițuire –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 46
Ședința publică din data de 31 IANUARIE 2013
Instanța constituită din:
Președinte: L. A.
Judecător: H. L.
Grefier: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea apelului având ca obiect „grănițuire” formulat de reclamantul M. RĂDĂUȚI – prin Primar, cu sediul în mun. Rădăuți, ..2, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 4157 din data de 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind pârâta S. I., domiciliată în mun. Rădăuți, ..77, județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. N. în substituirea av. A. P. care substituie pe apărătorul titular avocat A. I. pentru intimata pârâtă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat D. N. depune la dosar împuternicirea avocațială din care rezultă că avocat A. I. reprezintă în instanță interesele intimatei pârâte, precum și delegațiile de substituire succesive ale d-nei avocat A. P. în substituirea av. A. I. și a av. D. N. în substituirea av. A. I. (filele 9,10,11).
Instanța, constatând că reclamantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997, văzând că nu mai sunt alte cereri prealabile, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată apelul în stare de judecată acordând cuvântul la dezbateri.
Avocat D. N. pentru intimata pârâtă solicită respingerea apelului promovat în cauză, apreciind că sentința civilă pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică. Astfel, deși reclamanta avea obligația de a face dovada celor susținute prin acțiunea formulată, nu a făcut nici dovada faptului că are calitatea de proprietar al terenului învecinat cu terenul proprietatea intimatei pârâte și nici calitatea de vecin.
Față de toate aceste considerente și apreciind că hotărârea apelată este legală și temeinică, în speță nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.560 Noul Cod Civil, sens în care se impune respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la fila 9 dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4157 din data de 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă având ca obiect ,,grănițuire” formulată de reclamantul M. Rădăuți prin primar cu sediul în mun. Rădăuți, Piața Unirii, nr. 2, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta S. I. cu domiciliul în mun. Rădăuți, ..77, jud. Suceava.
Reclamantul a fost obligat să achite pârâtei suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 28.05.2012, pe rolul Judecătoriei Rădăuți, reclamantul M. Rădăuți - prin primar a formulat acțiune în grănițuire în contradictoriu cu pârâta S. I., solicitând instanței să stabilească linia de hotar dintre parcelele proprietatea pârâtei și parcelele proprietatea municipiului Rădăuți.
În motivarea cererii, reclamantul arată că pârâta a ocupat fără drept suprafața de 920 mp teren proprietatea mun. Rădăuți și face referire la extrasul de C.F. nr. 2172 a . figurează sub nr. 693, 813 și 814/1 p. virană cu casa și anexe, arătură, Siretchi V. – decedat (mun. Rădăuți, .. 77, jud. Suceava ) și Siretchi I. în devălmășie, suprafața de 2035,6 mp (pv 693, pf 813 și 814/1) fiind distinctă de suprafața de 920 mp a municipiului Rădăuți, .. 2-4. Se mai precizează că planul de situație întocmit la scara 1:2880, planșa nr.6, C.F. 2172, pv 693 cu casa, pf 813 și pf 814/1 însumează o suprafață de 2035,6 mp.
În dovedirea cererii s-a depus la dosar extras de C.F. și plan de situație scara 1:2880.
Cererea a fost legal timbrată.
Reclamanta a precizat prin înscrisul depus la fila 16 dosar că solicită doar grănițuirea terenului, nu și revendicarea suprafeței de 920 mp teren.
Legal citată, pârâta S. I. nu a fost prezentă în instanță, fiind reprezentată de avocat. În vederea soluționării cauzei s-a admis proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.6 al.6 noul Cod civil, legea aplicabilă în cauză este noul Cod civil.
Potrivit art.560 noul Cod civil, grănițuirea este o obligație ce revine proprietarilor fondurilor învecinate, neexistând obligație fără un drept corelativ, textul de lege mai sus arătat trimițând astfel la obligația proprietarilor unor fonduri învecinate.
În cauză, reclamanta, care a beneficiat de asistență juridică calificată, nu a făcut dovada calității de proprietar și a celei de vecin cu pârâta, sarcina probei revenind reclamantei.
Prin prisma acestor considerente, acțiunea a fost respinsă.
În baza art. 274 Cod proc. civ. reclamantul M. Rădăuți prin primar a fost obligat să achite pârâtei suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta M. RĂDĂUȚI – prin Primar, criticând sentința civilă apelată pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele considerente:
În fapt, a formulat acțiune în grănițuire în contradictoriu cu Siretchi I., în calitate proprietar al parcelei virane cu casa și anexe nr.693 și parcelelor funciare nr.813 și 814/1 înscrise în cartea funciara nr.2172 Rădăuți, nr.77, . Suceava. Numita Siretchi I. a ocupat fără drept suprafața de 920 mp teren proprietatea municipiului Rădăuți.
Având în vedere extrasul de carte funciară nr.2172 a comunei cadastrale Rădăuți, figurează sub nr.693, 813 și 814/1 p.virană cu casa și anexe, arătură, Siretchi V. (Mun. Rădăuți, ..77, jud. Suceava - decedat) și Siretchi I. în dev., suprafața de 2035,6 mp (pv 693, pf 813 ȘI 814/1) fiind distinctă de suprafața de 920 mp a Municipiului Rădăuți, ..2-4. Conform planului de situație întocmit la scara 1:2880, planșa nr.6, C.F.2172, pv 693 cu casa, pf 813 si pf 814/1 însumează o suprafață de 2035, 6 mp.
Reclamantu a aratat că a solicitat instanței de judecată ca, prin sentința ce o va pronunța, să stabilească linia de hotar dintre parcelele proprietatea numitei Siretchi I. și parcelele proprietatea municipiului Rădăuți, având în vedere că a anexat extras de carte funciara nr.2866 din 18 aprilie 2000 pentru CF nr.2172 Rădăuți si plan de situație scara 1:2880 2 decembrie 1973.
D. urmare, a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr.4157 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, respectiv admiterea acțiunii în grănițuire așa cum a fost formulată, întemeindu-și în drept apelul în conformitate cu prevederile art.287, 296, 297 cod procedură civilă, art.560 din noul cod civil, iar potrivit disp. art. 242 alin.2 Cod Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Examinând apelul prin prisma motivelor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul M. Rădăuți a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre parcelele proprietatea pârâtei Siretchi I. și parcelele proprietatea sa.
Prima instanță a respins cererea ca nefondată reținând că reclamantul, care a beneficiat de asistență juridică calificată, nu a făcut dovada calității de proprietar și a celei de vecin cu pârâta, sarcina probei revenind reclamantei.
Prin apelul formulat se solicită admiterea acestuia și, pe cale de consecință admiterea cererii de grănițuire, motivându-se că s-a anexat extrasul de carte funciară nr.2866/18.04.2000 pentru CF nr.2172 Rădăuți și plan de situație din 02.12.1973, fără a se solicita alte probe.
Față de dispozițiile art.292 alin.2 Cod procedură civilă, cum în cauză nu s-au solicitat alte probe, instanța de apel urmează a se pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Or, procesul civil este, ca regulă generală, un proces al intereselor private. Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, obligația de a-și proba pretențiile revenea reclamantului în condițiile art.1169 din vechiul Cod civil.
În speță, extrasul de carte funciară la care face referire apelantul privește dreptul de proprietate al pârâtei S. I. în devălmășie cu S. V. înscris în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.4198/1995 de notariatul Rădăuți, planul de situație invocat – din anul 1973 – se referă la divizarea și schimbarea configurației parcelelor menționate, fără a se face dovada calității de proprietar și a celei de vecin cu pârâta, probă ce incumba reclamantului.
În acest context, cum reclamantul avea îndatorirea de a propune dovezile în condițiile prevăzute de lege și de a urmări administrarea acestora, iar rolul activ al instanței nu se poate impune pe fondul unei atitudini generale pasive a reclamantului, nu poate înlocui implicarea însăși a părții în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art.129 alin.1 Cod procedură civilă .
Așa fiind, pentru considerentele expuse, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, se va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă conform căruia partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, va obliga apelantul să plătească în favoarea intimatei suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul având ca obiect „grănițuire” formulat de reclamantul M. RĂDĂUȚI – prin Primar, cu sediul în mun. Rădăuți, ..2, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 4157 din data de 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimată fiind pârâta S. I., domiciliată în mun. Rădăuți, ..77, județul Suceava.
Obligă apelantul reclamant să-i plătească intimatei pârâte suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 IANUARIE 2013.
Președinte, Judecător,
L. A. H. L.
Grefier,
Ș. L. G.
Red. H.L.
Jud. fond V. L.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.4./21.03.2013.
← Uzucapiune. Hotărâre din 15-01-2013, Tribunalul SUCEAVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 966/2013.... → |
---|