Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1635/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1635/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1391/285/2011
Dosar nr._ Hotărâre care să țină loc de act autentic
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1635
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 IUNIE 2013
PREȘEDINTE V. E. L.
JUDECĂTOR C. L.
JUDECĂTOR S. A.
GREFIER R. M.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul F. F., domiciliat în ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.1594 pronunțată la data de 18.04.2011 de Judecătoria Rădăuți, în dosar nr._, intimat fiind pârâtul A. T., domiciliat în mun.Timișoarea, . bis, ., ., județul T..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Instanța având în vedere lipsa părților a lăsat cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.
La a doua strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 13.03.2012, în temeiul art. 242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării recursului. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu la data de 14.11.2012 pentru verificarea excepției perimării, cu privire la care, rămâne în pronunțare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra excepției de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 7 martie 2011 reclamantul F. F. l-a chemat în judecată pe pârâtul A. T., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la o suprafață de 26 ari teren situat pe raza .> Prin sentința civilă nr.1594 din 18.04.2011, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea civilă, având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic” formulată de reclamantul F. F., în contradictoriu cu pârâtul A. T..
Împotriva acestei sentinței a formulat recurs reclamantul F. F..
Intimatul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată:
După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii iar după cum rezultă din dispozițiile art. 298 și art. 316 Cod pr. civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.
După cum rezultă din dispozițiile art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.03.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă pentru lipsa nejustificată a părților iar, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemai îndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.
Prin urmare, în temeiul art. 252 Cod pr. civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură, absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, va constata perimat recursul.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Admite excepția perimării.
Constată perimat recursul formulat de reclamantul F. F., domiciliat în ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.1594 pronunțată la data de 18.04.2011 de Judecătoria Rădăuți, în dosar nr._, intimat fiind pârâtul A. T., domiciliat în mun.Timișoarea, . bis, ., ., județul T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. E. L. C. L. S. A. R. M.
Red. S.A.
Judecător fond B. B.
Tehnored.R.M.
2 ex. 01.07.2013
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 163/2013. Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2433/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|