Obligaţie de a face. Decizia nr. 2093/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2093/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 6244/285/2012
Dosar nr._ - obligația de a face -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2093
Ședința publică din 1 octombrie 2013
Președinte-T. M.
Judecător- D. D.
Judecător - M. C.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta S.C. "N. M." SRL Rădăuți (prin reprezentant D. G.), cu sediul în mun.Rădăuți, ., nr. 129, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.1204 din 25 martie 2013 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimat fiind pârâtul H. G., domiciliat în mun.Rădăuți, ., nr.29, .,..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat O. M. pentru reclamanta recurentă și avocat I. A. pentru pîrîtul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatînd recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.
Avocat O. M. pentru reclamanta recurentă, a depus la dosar documentația care a stat la baza încheierii contractului de vînzare-cumpărare, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru necercetarea fondului.
Avocat I. A. pentru pîrîtul intimat, a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1204 din 25 martie 2013 Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea civilă privind pe reclamanta . RĂDĂUȚI (prin reprezentant D. G.) și pe pârâtul H. G., având ca obiect obligație de a face - obligare la transmiterea dreptului de proprietate și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că prin Statutul adoptat de Societatea Cooperativă Meșteșugărească 22 DECEMBRIE Rădăuți, pârâtul a fost desemnat administrator unic, astfel că raportul juridic cu societatea este reglementat prin acest act, în care nu este inserată nici o mențiune de aplicabilitate a dispozițiilor din Codul civil din anul 1864 privind contractul de mandat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.362/25.02.2006 de notar B. C., Societatea Cooperativă Meșteșugărească 22 Decembrie Rădăuți, reprezentată prin administrator H. G., a transmis dreptul de proprietate Societății Comerciale N. M. SRL Rădăuți asupra clădirilor constând în cantina C1 și șopronul C2, amplasate pe .-nr. topografic 6565 și camera frigorifică din construcția C1, cu nr.cadastral-nr.topografic 6564/1, înscrise în CF nr._ Rădăuți, situate în municipiul Rădăuți, ., nr.129, jud. Suceava, respectiv dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 456 cu nr. cadastral-nr.topografic 6565, precum și asupra cotei de 83% din terenul în suprafață de 5612 mp, cu nr.cadastral-nr.topografic 6564, înscrise în CF nr._ Rădăuți, prețul vânzării fiind de 25.000 lei plus TVA.
Prin sentința nr.3098/8.11.2007 a Tribunalului Suceava, așa cum a fost schimbată prin decizia nr.69/18.05.2009 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă, s-a constatat nulitatea parțială a contractului menționat cu privire la șopronul C2 și camera frigorifică din construcția C1, înscrise în CF nr._ Rădăuți, cu argumentul că administratorul vânzătoarei nu avea mandat de a înstrăina și alte mijloace fixe decât cele menționate în decizia nr.405/14.12/2004 și în procesul-verbal de licitație publică din 16.12.2004.
Potrivit extrasului eliberat la data de 25.01.2006, în Cartea funciară_ Rădăuți, imobilele constând în cantină C1, șopron C2 și camera frigorifică din construcția C1 erau înscrise distinct, astfel . 6565 cu cantina notată C1 și șopron notat C2, în suprafață de 456 mp, și . 6564/1 reprezentând camera frigorifică din construcția C1, și în decizia nr. nr.69/18.05.2009 a Curții de Apel Suceava reținându-se, în baza listei de inventar privind mijloacele fixe, că imobilele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.362/2006 au numere de inventar diferite, așa că sunt identități diferite, nefiind incluse unele în altele.
Din procesul-verbal de licitație publică încheiat sub nr.219 la data de 16.12.2004, rezultă că reclamanta și-a adjudecat, în cadrul licitației publice pentru vânzarea mijlocului fix denumit ,,Organizare șantier provizoriu ce a avut ca destinație cantină pentru muncitorii sezonieri”, proprietatea SOCOM 22 DECEMBRIE Rădăuți, exclusiv acest imobil, pentru prețul de_ lei Rol, la care se adaugă TVA de 19%, în total_ lei Rol, preț achitat conform facturii fiscale nr._/20.12.2004, în care s-a specificat același imobil, de asemeni și în contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 20.12.2004, în baza procesului-verbal de licitație.
Reclamanta nu a probat asumarea de către pârât, pentru vânzător, sau în nume propriu a obligației de a-i vinde și bunurile imobile reprezentate de șopronul C2 și camera frigorifică din construcția C1, astfel în art.20 lit.h din Statutul Societății Cooperative Meșteșugărești (SCM) doar adunarea generală extraordinară poate hotărî asupra unui astfel de act de dispoziție, cu mențiunea că hotărârile adunării generale, pentru a fi opozabile terților, se depun, în termen de 15 zile de la data adoptării la oficiul registrului comerțului, pentru a fi menționate în registru și publicate în Monitoul Oficial, Partea a VII-a, conform art.25 al.1 din Statut - iar o hotărâre de vânzare a imobilelor în litigiu nu există, apoi faptul că pentru imobilele ce au făcut obiectul contractului a fost plătit prețul pentru care reclamanta a adjudecat la licitație exclusiv cantina C1 întărește convingerea că pârâtul, în calitate de administrator al vânzătoarei, nu a intenționat vreodată să vândă șopronul C2 și camera frigorifică din construcția C1, încheind o promisiune separată, motiv pentru care nici dispoziția din contract cu privire la vânzarea acestor imobile, în urma constatării nulității parțiale a contractului tocmai cu privire la acestea, nu poate fi interpretată drept o promisiune de vânzare, instanța apreciind că este vorba de o neglijență la redactarea contractului, dar prin care reclamanta nu a fost prejudiciată, căci nu a plătit cu nimic în plus față de prețul pentru cantina C1, devenită proprietatea sa, în privința căreia contractul a fost menținut.
Cum nu s-a dovedit asumarea unei promisiuni de vânzare a imobilelor, pentru societatea pe care o administra, sau în nume propriu, care să dea naștere, pentru pârât, unei obligații de a face, anume de a se prezenta la notariat în vederea încheierii contractului în formă autentică, respectiv unui drept de creanță în favoarea reclamantei, sub formă de dezdăunări, conform art.1073 cod civil din anul 1864, atât cererea de executare a obligației în natură, cât și cea de executare prin echivalent au fost respinse.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta . susținând următoarele:
Astfel, în cauză se impunea admiterea probei cu interogatoriul pârâtului deoarece se puteau lămuri aspecte care țineau de încheierea contractului precum și cu declarații de martori prin care s-ar fi putut proba atitudinea pârâtului după câștigarea licitației și înainte de încheierea contractului autentic respectiv faptul că acesta a dat de înțeles că se va transmite dreptul de proprietate asupra tuturor clădirilor.
Aprecierea instanței cu privire la prețul plătit este greșită deoarece nu este susținută de nici o probă, mai mult prejudiciul a fost creat ca urmare a constatării nulității absolute a contractului.
În acest sens, în afara pierderii dreptului de proprietate asupra celor două clădiri, au efectuat și anumite lucrări, respectiv au demolat o parte din construcții, au extins cu clădirea cantina C, prejudiciul fiind evident.
A mai apreciat că instanța nu a combătut faptul că, codul civil s-ar aplica în speță chiar dacă vorbim de un mandat convențional.
În raport de toate acestea, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât fondul pricinii nu a fost cercetat.
S-au depus la dosar înscrisuri (f.24-61).
Intimatul Hapeciuc G. a depus la dosar întâmpinare (f.14) prin care a solicitat respingerea recursului motivând în esență următoarele:
Sub un prim aspect recurenta susține că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit prima instanță nu i-a încuviințat probele cu interogatoriul său și cu martori, probe cu care s-ar fi putut lămuri atitudinea lui în sensul că ar fi "dat de înțeles că se va transmite dreptul de proprietate asupra tuturor clădirilor".
Aceste susțineri trebuie înlăturate întrucât, față de obiectul cauzei cu care a fost investită prima instanță prin cererea introductivă, în motivarea căreia reclamanta a specificat că izvorul obligației îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr.326/2006, în mod legal și temeinic au fost respinse probele respective, cea cu martori nefiind admisibilă, conform disp. 1191 C.civ. vechi, iar proba cu interogatoriul lui neîndeplinind condiția de a fi utilă, pertinentă și concludentă pentru dezlegarea pricinii, el răspunzând prin întâmpinare la toate pretențiile reclamantei.
Recurenta a susținut că prima instanță a făcut o interpretare greșită și subiectivă, nesusținută de niciun mijloc de probă, atunci când a argumentat de ce nu rezultă din conținutul contractului existența vreunei promisiuni de vânzare a construcțiilor din litigiu.
In realitate prima instanță a făcut o analiză judicioasă a raportului juridic dedus judecății, argumentând pertinent și convingător, pe baza înscrisurilor depuse ca probe în dosar, faptul că pretinsul "izvor al obligației,, lui, respectiv contractul 362/2006, nu conține în fapt nici o promisiune de vânzare, care să poată justifica o acțiune împotriva sa privind executarea obligației de a face, anume de a încheia contract de vânzare-cumpărare cu privire la cele două construcții.
Recurenta a susținut că în momentul constatării prin hotărîre judecătorească a nulității parțiale a contractului nr.362/2006, în afara pierderii dreptului de proprietate asupra celor 2 construcții, a suferit și un alt prejudiciu, fără a-l preciza exact, întrucât a efectuat unele lucrări.
Acest lucru însă nu a făcut obiectul cauzei, în condițiile în care capătul de cerere subsidiar din cererea introductivă a fost obligarea lui la plata contravalorii celor 2 clădiri. Prima instanță a reținut în mod corect că nu s-a dovedit în cauză niciun motiv de angajare a răspunderii sale la despăgubiri constând în contravaloarea actuală a celor 2 clădiri.
S-a mai susținut prin motivele de recurs că în hotărârea atacată nu s-a motivat ("combătut") de ce nu sunt aplicabile în speță regulile dreptului comun în material mandatului, respectiv a codului civil.
Și această susținere nu este întemeiată întrucât în considerentele hotărârii prima instanță a arătat explicit că raportul juridic dedus judecății este guvernat în ceea ce privește atribuțiile și răspunderea lui, în calitate de administrator unic al cooperativei, de prevederile din Statutul acesteia, în care nu se face nicio mențiune privind aplicarea regulilor din Codul civil referitoare la contractul de mandat. Or aceasta reprezintă aplicarea corectă a principiului că specialul derogă de la general, care nu necesită alte explicații.
Recursul a căror motive se circumscriu prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.312 pct.5 Cod procedură civilă este nefondat din următoarele considerente:
Astfel, în cauză reclamanta recurentă a solicitat obligarea pârâtului de a-i transmite dreptul de proprietate asupra construcției șopron C2 și cameră frigorifică C1 înscrise în C.F_ a . în caz contrar pârâtul să-i plătească contravaloarea acestor două clădiri care se ridică la suma de 30.000 lei, invocând în acest sens contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.04.2006 de către SCM”22 Decembrie” Rădăuți, reprezentată de pârât în calitate de administrator.
Prin sentința civilă nr.69 din 18 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava (f.7) s-a dispus anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.362/2006 a BNP B. C. cu privire la șopron C2 și camera frigorifică din construcția C1 înscrise în C.F nr._, reținându-se faptul că administratorul vînzătoarei, pârâtul intimat din prezenta cauză nu avea mandat de a vinde și aceste bunuri cu excepția celor menționate în procesul verbal de licitație.
În atare condiții, față de obiectul acțiunii și de considerentele Deciziei civile nr.69/2009 a Curții de Apel Suceava, în mod corect instanța de fond a respins proba cu interogatoriul pârâtului precum și cu martori, în cauză neexistând nici o convenție prin care pârâtul ca persoană fizică să se fi obligat la a transmite către societatea reclamantă dreptul de proprietate asupra a două construcții ce nu-i aparțineau, ci erau proprietatea SCM „ 22 Decembrie” Rădăuți.
În contract s-a prevăzut clar care sunt părțile contractante care s-au obligat, pârâtul fiind doar reprezentant legal al vânzătoarei persoană juridică, reclamanta recurentă având calitatea de cumpărătoare în baza licitației publice din 16 decembrie 2004, dată la care s-a vândut doar cantina pentru care s-a plătit prețul de 25.000 lei după cum rezultă din procesul verbal nr.219 și cum s-a reținut de altfel și în Decizia nr.69/2009 a Curții de Apel Suceava.
Existența unor eventuale prejudicii suferite de reclamanta recurentă ca urmare a anulării parțiale a contractului nu au relevanță în cauză, în condițiile în care s-a dovedit că pârâtul nu putea contracta ca persoană fizică imobilele în litigiu deoarece nu-i aparțineau și nici nu avea împuternicire în acest sens.
Nici susținerile referitoare la faptul că instanța de fond nu ar fi combătut motivarea reclamantei conform căreia în cauză s-ar aplica dispozițiile Codului civil nu pot fi reținute, având în vedere că prin considerente instanța a arătat în mod explicit că raportul juridic dedus judecății este guvernat în ceea ce privește atribuțiile pârâtului în calitate de administrator unic al cooperativei, de prevederile din Statutul acesteia, în care nu se face nici o referire la aplicarea regulilor din Codul civil referitoare la contractul de mandat.
Așa fiind, tribunalul apreciază că în cauză nu este dat motivul de nelegalitate invocat, sens în care, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. "N. M." SRL Rădăuți (prin reprezentant D. G.), cu sediul în mun.Rădăuți, ., nr.129, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.1204 din 25 martie 2013 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimat fiind pârâtul H. G., domiciliat în mun.Rădăuți, ., nr.29, .,..
Obligă recurenta S.C. "N. M." SRL Rădăuți (prin reprezentant D. G.) să plătească intimatului H. G. suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
T. M. D. D. M. C. P. T.
Red. D.D.
Jud.fond – P. G.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 30 octombrie 2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 223/2013. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 520/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
