Obligaţie de a face. Decizia nr. 818/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 818/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 3243/285/2012
Dosar nr._ obligația de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 818/2013
Ședința publică de la 22 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător A. I. M.
Judecător V. O. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea cauzei recursului formulat de reclamantul recurent P. M. C.- prin av. T. S.-Rădăuți, ..28, jud. Suceava și cu domiciliul în com. Satu M., . A, CP_, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.3215/12.09.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Rădăuți în contradictoriu cu pârâții intimați B. S.- Suceava, ., ., . și în ., CP_, jud. Suceava, INSTITUȚIA P. JUDEȚUL SUCEAVA - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULAREA VEHICULELOR-Suceava, ..22, CP_, jud. Suceava și P. C. SATU M.- Satu M., CP_, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul recurentului, av. T. S., lipsă fiind părțile
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentantul recurentului depune delegația de reprezentare și dovada achitării taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar pe care instanța le anulează constatând recursul legal timbrat.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. T. S. solicită admiterea recursului iar în rejudecare obligarea pârâtului B. S. să efectueze formalitățile de înmatriculare pe numele său, obligarea pârâtului Instituția P. Suceava să-l radieze din evidențele lor pe recurent și obligarea pârâtului P. C. Satu M. să-l radieze pe recurent ca plătitor de impozit pentru autovehiculul din litigiu, cu cheltuieli de judecată de la fond și din recurs .
De asemenea acesta arată că, pe cale administrativă, noul proprietar trebuie să radieze, iar dat fiind faptul că noul proprietar este pârâtul B. S. care a dispărut a înaintat această acțiune.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 30.05.2012, reclamantul P. M. C. i-a chemat în judecată pe pârâții B. S., Instituția P. Județul Suceava - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și P. comunei Satu M., solicitând instanței obligarea pârâtului B. S. să efectueze formalitățile legale în vederea înmatriculării pe numele său a autovehiculului marca AUDI nr. de înmatriculare_ care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.12.2011, obligarea pârâtului Instituția P. Județul Suceava - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor să-l radieze pe reclamant din evidențe ca proprietar al autovehiculului arătat mai sus și obligarea pârâtei P. .-l radieze pe reclamant ca plătitor pentru impozite cu privire la respectivul autovehicul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, la data de 14 decembrie 2011 i-a vândut pârâtului B. S. autoturismul marca „Audi A4” cu nr. de înmatriculare_, printr-un act sub semnătură privată (formular tipizat). Întrucât pârâtul a refuzat să facă demersurile privind transcrierea dreptului de proprietate, dânsul figurează în evidențele celorlalți doi pârâți ca fiind proprietarul autoturismului, plătind taxele și impozitele aferente. Pentru a face să înceteze această situație, reclamantul a susținut că a fost nevoit să exercite această acțiune.
Pârâții B. S. și P. comunei Satu M. nu au depus întâmpinare.
Pârâtul Instituția P. Județul Suceava - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând totodată respingerea acțiunii pe fond.
Prin sentința civilă nr. 3215/12.09.2012, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Instituția P. Judetului Suceava, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și a respins acțiunea civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la capătul de cerere împotriva pârâtului B. S.
Este adevărat că pârâtul, în calitate de cumpărător al unui autovehicul înmatriculat în circulație are obligația de a solicita organului administrativ competent transcrierea dreptului de proprietate pe numele său, dar este mai mult decât evident că o asemenea obligație este de natură administrativă, nicidecum civilă, astfel încât pârâtul nu poate fi obligat prin exercitarea unei acțiuni civile, să procedeze în acest fel.
Referitor la capătul de cerere împotriva pârâtului Instituția P. Județul Suceava - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor
A. Cu privire la excepția invocată
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la efectuarea unei anumite prestații, situație în care chemarea lui în judecată este absolut normală și firească, motiv pentru care instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
B. Cu privire la fondul cererii
Cum în mod judicios a arătat pârâtul în întâmpinarea sa, procedura de transcriere se realizează exclusiv la cererea noului proprietar, iar în speță o asemenea cerere nu a fost formulată.
În această situație instanța civilă nu poate, sub nicio formă, să oblige un organ administrativ să efectueze o operațiune în alte condiții decât cele prevăzute de lege, doar pentru că reclamantul ar avea un interes în acest sens.
Referitor la capătul de cerere împotriva pârâtei P. comunei Satu M.
Această cerere are caracter accesoriu față de celelalte două cereri, astfel încât respingerea acestora impune și respingerea cererii formulate împotriva pârâtei P. comunei Satu M..
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că instanța de fond a apreciat că pârâtul B. S. nu poate fi obligat prin intermediul unei acțiuni civile la transcrierea dreptului de proprietate pe numele său ci o asemenea obligație este de natură administrativă. Așa precum rezultă și din întâmpinarea depusă de SPCRPCIV Suceava procedura administrativă o poate realiza doar noul proprietar, astfel încât el nici nu are calitatea să adreseze o astfel de cerere fiind vechiul proprietar.
Problema se pune ce instrument juridic are el pentru a-l obliga pe noul proprietar să efectueze transcrierea pe numele său în momentul în care acesta cu rea credință refuză cu obstinație să facă acest lucru. Astfel, consideră recurentul că instrumentul juridic pus la dispoziția sa de către legiuitor este art.1528 alin.1 din Codul Civil, respectiv:” în cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația”.
Astfel, el încearcă să facă să fie executată obligația și să nu mai primească înștiințări de plată de la P. Satu M. pentru a plăti impozitul pentru un autovehicul pe care l-a vândut în data de 14.12.2011. Referitor la excepția invocată de SPCRPCIV Suceava acesta arată că își însușește opinia instanței de fond anume că a solicitat obligarea secund-pârâtului la radierea sa din evidențele lor ca și proprietar al autovehiculului în cauză. El a solicitat doar să îl radieze pe el nu și să transcrie dreptul de proprietate pe numele noului proprietar. Astfel, instanța de fond a reținut corect faptul că, chemarea în judecată a SCRPCIV Suceava este absolut normală și firească pentru că a cerut ca acest pârât să fie obligat să efectueze o anumită prestație.
În ceea ce privește pârâtul de rang trei P. Satu M. a solicitat ca aceasta să îl radieze din evidențele dumnealor ca plătitor de impozite pentru auto marca AUDI, tip A4, cu număr de înmatriculare SV KRY, nr. de identificare WAUZZZ8DZSA105868. Referitor la pârâții SPCRPCIV Suceava și P. Satu M. un alt aspect care trebuie avut în vedere este chemare lor în judecată și sub aspectul opozabilității hotărârii deoarece dacă ar fi obținut o hotărâre doar în ceea ce privește pe pârâtul B. S. aceasta ar fi fost imposibil de executat și pârâții SPCRPCIV Suceava și P. Satu M. ar fi putut invoca faptul că eu refuză să facă radierile necesare pentru că ei nu au fost parte în proces. Cu atât mai mult SPCRPCIV Suceava ar fi putut invoca în continuare că deși are o hotărâre împotriva lui B. S. pentru ca acesta să transcrie dreptul său de proprietate fără ca acesta să vină personal și să depună cererea conform Ordinului nr.1501/2006 al MAI ei refuză să facă transcrierea și astfel ar fi obținut o hotărâre judecătorească inoperantă și fără putere de fapt.
Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței.
Examinând recursul, ce se subsumează prevederilor art. 304 pct.9 vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței recurate și a criticilor invocate, Tribunalul reține următoarele:
La data de 14.12.2011 între reclamant și prim-pârât s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul în litigiu ( f.5, judecătorie), necontestat de prim-pârât.
Convențiile civile obligă nu doar la ceea ce se prevede expres, ci și la obligațiile specifice raporturilor contractuale încheiate între părți.
Astfel, în cazul vânzării unui autoturism se impune transcrierea autovehiculului pe numele noului proprietar, ceea ce atrage automat încetarea calității de titular al înmatriculării pentru vechiul proprietar, deci implicit radierea acestuia din urmă, conform art.11 alin.4 OUG 195/2002. Astfel, se impune admiterea acțiunii față de prim-pârât, conform art.1528 alin.1 Noul Cod Civil, aplicabil în cauză, întrucât contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în decembrie 2011.
În prezent, această procedură este reglementată de Ordinul M.A.I. nr.1501/2006, în conformitate cu prevederile art.8 din Ordinul MAI nr.1501/2006, operațiunea de transcriere se efectuează la cerere noului proprietar în baza documentelor prevăzute la acest articol, documente la întocmirea cărora trebuie să participe atât noul proprietar, cât și fostul proprietar.
Noul proprietar nu a înaintat la acest serviciul o cerere de transcriere a autovehiculului pe numele său și nu a prezentat documentele prevăzute la art.8 din Ordinul MAI nr.1501/2006.
Astfel, nu se justifică admiterea acțiunii față de secund-pârât, care are atribuții în ceea ce privește operațiunile de transcriere autoturisme, dar care nu poate fi obligat să întocmească din oficiu documentația specifică, care este amplă, a se vedea prevederile art.8 lit.a-n din ordin, ceea ce revine părților din contractul de vânzare-cumpărare, D. dacă,după depunerea acestei documentații se refuză transcrierea transmiterii dreptului de proprietate se va sesiza instanța de contencios administrativ nefiind un litigiu civil.
În ceea ce privește pârâta P. C. Satu-M., acțiunea este neîntemeiată: pe calea unei acțiuni civile nu se poate solicita radierea din evidențele fiscale. După îndeplinirea formalităților legale specifice arătate mai sus, petentul va putea sesiza primăria pentru radierea din evidențele fiscale, și rezultând un refuz al acesteia, se va putea sesiza instanța de contencios administrativ. Se au în vedere și prevederile art.8 alin 4 din același ordin, transcrierea dreptului de proprietate se comunică în 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent..
Recurentul arată că solicită doare radierea sa de către SPCRPCIV Suceava, nu și transcrierea dreptului de proprietate pe numele noului proprietar, însă s-a arătat că aceste operațiuni sunt simultane, de fapt înscrierea noului proprietar atrage radierea implicită a vechiului proprietar, nefiind vorba de două operațiuni distincte și succesive.
Recurentul invocă asigurarea „opozabilității” hotărârii judecătorești față de pârâții persoane juridice, însă s-a arătat, pe fondul cauzei, mai sus, că acțiunea este neîntemeiată față de aceștia.
Câștigând litigiul cu cumpărătorul, în calitatea de creditor al unei obligații de „a face”, recurentul urmează să identifice pârghiile juridice pentru îndeplinirea formalităților de transcriere auto, respectiv fiscale.
În consecință, în baza art.312 alin.1,2,3, vechiul Cod de procedură civilă, Tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă nr.3215/12.09.2012 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că: va admite în parte acțiunea, în contradictoriu cu pârâtul B. S., va obliga pârâtul să efectueze toate formalitățile legale în vederea înmatriculării pe numele său a autovehiculului marca Audi, tip A4, cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare WAUZZZ8DZSA105868, concomitent cu radierea acestuia de pe numele reclamantului. Va respinge acțiunea în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca nefondată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul recurent P. M. C.- prin av. T. S.-Rădăuți, ..28, jud. Suceava și cu domiciliul în . A, CP_, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.3215/12.09.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Rădăuți în contradictoriu cu pârâții intimați B. S.- Suceava, ., ., . și în ., CP_, jud. Suceava, INSTITUȚIA P. JUDEȚUL SUCEAVA - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULAREA VEHICULELOR-Suceava, ..22, CP_, jud. Suceava și P. C. SATU M.- Satu M., CP_, jud. Suceava.
Modifică în parte sentința civilă nr.3215/12.09.2012 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că:
Admite în parte acțiunea, în contradictoriu cu pârâtul B. S..
Obligă pârâtul să efectueze toate formalitățile legale în vederea înmatriculării pe numele său a autovehiculului marca Audi, tip A4, cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare WAUZZZ8DZSA105868, concomitent cu radierea acestuia de pe numele reclamantului.
Respinge acțiunea în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
L. A. A. I. M. V. O. D. L. A.
Red A.I.M
Jud.fond B. B.
Tehnored.L.A.
2 ex./03.04.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3815/2013. Tribunalul SUCEAVA | Expropriere. Sentința nr. 388/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|